ARES ARES, Asociația pentru Reziliență, Evaluare și Securitate

Curtea de Apel IAȘI ·

Decizie nr. 303 din 12.07.2004

Instanță
Curtea de Apel IAȘI
Dosar
Obiect
Contract de închiriere. Neefectuarea plății chiriei la termen. Consecințe.
Soluție
Sursa
portal.just.ro

Conform capitolului 5 pct. 8 din contractul de închiriere a spaţiilor cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, nr. 8227/17.08.1998 dintre Consiliul Local al Municipiului Huşi, în calitate de proprietar, şi S.C. „SECUND” SRL Huşi, în calitate de chiriaş, plata chiriei s-a stabilit să se facă lunar, cel mai târziu până în ultima zi a lunii pentru care se face aceasta.

În caz de neplată a chiriei în termenul stipulat în contract, se vor percepe majorări de întârziere în procent de 0,5% zi.

Cuantumul majorărilor nu poate depăşi chiria datorată.

Acest contract a fost semnat de ambele părţi fără obiecţiuni, fiind incidente în cauză art. 969, 970 şi 1073 Cod civil.

Faţă de aceste prevederi legale şi contractuale, în mod greşit prima instanţă a obligat pârâta la plata unor majorări de întârziere mult mai mari decât valoarea chiriei.

Decizia civilă nr. 303/12.07.2004 a Curţii de Apel Iaşi prin care s-a admis recursul introdus de pârâta – reclamantă S.C. „SECUND” SRL Huşi împotriva sentinţei civile nr. 552/22.03.2004 a Tribunalului Vaslui.

Decizia comercială nr. 303/12.07.2004