ARES ARES, Asociația pentru Reziliență, Evaluare și Securitate

Curtea de Apel IAȘI ·

Decizie nr. 334 din 09.09.2004

Instanță
Curtea de Apel IAȘI
Dosar
Obiect
Anularea actelor administrative ilegale, repunerea în situația anterioară. Soluționarea capetelor de cerere accesorii.
Soluție
Sursa
portal.just.ro

Tribunalul Iaşi prin sentinţa civilă nr. 512/E/2004 a admis în parte acţiunea D I F în contradictor cu Universitatea "G.

Enescu" Iaşi, dispunând anularea deciziei nr.73/2003 şi a hotărârii senatului din 30.06.2003, fiind disjunse capetele de cerere privind repunerea reclamantei în situaţia ante¬rioară emiterii deciziei, obligarea pârâtei a proceda la reînscrierea postului didactic al reclamantei în statul de funcţii al Facultăţii de Interpretare Muzicală şi obligarea pârâtei a constitui norma didactică aferentă postului ocupat de reclamantă prin concurs, care urmau a fi soluţionate de un complet specializat în litigii de muncă din cadrul Tribunalului Iaşi.

S-a reţinut faptul că în speţă nu a fost respectată procedura prevăzută de Carta Universităţii de Arte "G. Enescu" Iaşi privind transferul cadrelor de la o facultate la alta.

Curtea a admis recursul reclamantei DIF,deoarece în mod nelegal s-a procedat la disjungerea capete¬lor de cerere accesorii, prima instanţă trebuind să dea eficienţă practică soluţiei corecte de anulare a actelor administrative ilegale şi să dispună repunerea reclamantei în situaţia anterioară emiterii acestora.

Decizia civila nr.334/2004