Decizie nr. 576 din 18.11.2025

Potrivit dispoziţiilor art.252 alin.1 din Codul Muncii, „Angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei.”

Textul instituie două termene de prescripţie şi două momente de la care aceste termene încep să curgă: acela al luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, pentru termenul de 30 de zile; acela al săvârşirii faptei, independent de momentul în care angajatorul a luat cunoştinţă de ea, pentru termenul de 6 luni.

Potrivit Deciziei RIL 16/2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, „În interpretarea şi aplicarea art.252 alin. (1) din Codul muncii, republicat, momentul de la care începe să curgă termenul de 30 de zile calendaristice pentru aplicarea sancţiunii disciplinare este data înregistrării raportului final al cercetării disciplinare prealabile la registratura unităţii.”

În cauză, s-a avut în vedere termenul de 6 luni, acesta fiind termenul maxim de prescripţie, în scopul de a nu permite angajatorului să îşi exercite abuziv prerogativele şi să prelungească nepermis cercetarea prealabilă şi aplicarea sancţiunii, aspect de natură a afecta raporturile de muncă prin crearea unei stări de nesiguranţă a salariatului privind securitatea locului său de muncă.

Potrivit dispoziției legale, el curge de la data săvârșirii faptelor, 12.05.2024 (necontestată), neavând relevanță data întocmirii referatelor de sesizare a abaterilor.

Prin aplicarea sancțiunii la data de 28.11.2024, termenul maxim de 6 luni de la săvârșirea faptei a fost depăşit.

În ceea ce privește motivul de apel referitor la suspendarea acestui termen pe durata concediilor, Curtea reține că se invocă două situații reglementate diferit, concediul medical și concediul de odihnă.

Cu privire la prima situație, art. 50 lit.b din Codul muncii stabilește: contractul individual de muncă se suspendă de drept pe perioada concediului pentru incapacitate temporară de muncă.

Prevederile art. 49 alin. (6) din C. muncii dispun în sensul că, în cazul suspendării contractului individual de muncă se suspendă toate termenele care au legătură cu încheierea, modificarea, executarea sau încetarea contractului individual de muncă, cu excepţia situaţiilor în care contractul individual de muncă încetează de drept.

Rezultă că, pe perioada incapacităţii temporare de muncă, sunt suspendate inclusiv termenele cu privire la antrenarea răspunderii disciplinare a salariatului.

Apelantul a susținut că durata incapacității de muncă a fost de 5 zile, prin urmare, luând în calcul această durată a suspendării, termenul continuă să fie depășit.

Cu privire la a doua situație, Curtea reține că suspendarea termenului de aplicare a sancțiunii are loc doar în situaţiile limitativ prevăzute de lege, iar durata concediului de odihnă nu este cuprinsă în enumerarea art. 50 din Codul muncii.

Prin urmare, nu există un temei juridic pentru a exclude durata concediului de odihnă din calculul termenului de aplicare a sancțiunii disciplinare.

Curtea constată că prima instanță a stabilit corect situația de fapt cu privire la data săvârșirii faptei, necontestată de apelant, reținând că în cauză a fost depășit termenul stabilit de codul muncii pentru aplicarea sancțiunii disciplinare.

Întrucât prima instanță a soluționat cauza pe o excepție, anulând decizia de sancționare disciplinară, în mod corect, în baza art. 248 Cod de procedură civilă, nu au mai fost analizate celelalte excepții și apărări care vizau fondul cauzei, art. 22 Cod de procedură civilă, invocat de apelant stabilind că judecătorul soluționează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile.

Decizia civilă nr. 576/18.11.2025 a Curţii de Apel Galaţi

Prin sentinţa civilă nr. (...) pronunţată de Tribunalul Galaţi a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul (...) în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Municipal „...” T.

S-a dispus anularea Deciziei nr.192 din 28.11.2024.

A fost obligat pârâtul Spitalul Municipal „...” T la restituirea către reclamantul (...) a sumelor reţinute în temeiul deciziei nr. 192 din 28.11.2024.

A fost obligat pârâtul la plata sumei de 2000 lei reprezentând cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocat.

Tribunalul a reţinut următoarele:

Prin contestaţia formulată şi înregistrată la data de 17.12.2024 pe rolul Tribunalul Galaţi sub nr. (...), reclamantul (...) a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Municipal „...” T, anularea deciziei de sancționare disciplinară nr. 192/28.11.2024, prin care a fost sancţionat cu reducerea salariului de bază cu 10% pe o durată de 1 lună şi restituirea sumelor reținute din salariu cu titlul de sancțiune disciplinară, actualizate cu rata inflației şi dobânda legală, de la data reținerii si până la data restituirii efective.

În motivare, a arătat că a fost sancționat disciplinar pentru comportament neadecvat faţă de colegi şi intrare în sala de operație, neechipat corespunzător şi influențarea deciziei unui pacient prin scrierea unui mesaj în fişa pacientului.

A precizat că abaterile menţionate nu au fost arătate în decizia contestată, ci au rezultat din Referatul nr. 5532/13.05.2024 şi menționate în Raportul de cercetare disciplinară nr. 15550/26.11.2024.

Astfel, prin Raportul nr.15550/26.11.2024 s-au reținut ca abateri disciplinare faptele semnalate de Dr. (...) prin Referatul nr. 5532/13.05.2024.

Actul de sesizare nu indică clar, în concret care sunt faptele săvârşite, cu localizarea lor în timp şi spațiu.

A mai arătat că, din clarificările făcute în cadrul cercetării disciplinare prin audierea unor martori, s-a putut concluziona că, de fapt, a fost cercetat pentru aspecte ce ţin de faptele din data de 12.05.2024, respectiv pentru comportament neadecvat faţă de colegi, consemnare în fişele a doi pacienţi pentru care nu era medic curant şi că ar fi intrat în sala de operații neechipat.

A invocat excepția prescripției dreptului de a aplica o sancțiune disciplinară, potrivit dispozițiilor art. 252 din Codul Muncii, având în vedere că de la data săvârşirii faptelor au trecut peste 6 luni, aşa cum rezultă din Referatul nr. 5532/13.05.2024 şi din Procesele verbale ale Comisiei de disciplină din 30.10.2024.

A mai invocat nulitatea absolută a deciziei de sancționare disciplinară nr. 192/28.11.2024, susţinând că faptele care constituie abateri disciplinare nu au fost descrise în concret, contrar dispozițiilor art. 252 al. 2 lit. a) din Codul Muncii, existând doar o enumerare a acestora, la art. 2 paragraful 3 din decizie.

În Decizia de sancționare este menţionat Raportul de cercetare disciplinară nr. 15550/26.11.2024 prin care nu se precizează când au fost săvârşite faptele sau modalitatea de săvârşire a acestora, situaţie care împiedică salariatul să îşi poată formula în mod pertinent apărările sau instanța de judecată să poată aprecia temeinicia sancțiunii disciplinare.

A susţinut ca motiv de nulitate a deciziei contestate şi nerespectarea procedurii de cercetare care, la nivelul Spitalul Municipal „...” T, este reglementată prin dispozițiile Anexei 9 la CCM la nivel de unitate înregistrat la ITM G cu nr. 13999/08.10.2024.

Conform acestei proceduri, cercetarea disciplinară se desfăşoară în mai multe etape (art. 2 din procedura - Anexa 9 CCM la nivel unitate), constând în două etape de audiere a salariatului cercetat (punctele 5-9 din art. 2 Anexa 9), dar şi din emiterea unor acte intermediare de către comisia de disciplină (comunicare concluzii după prima audiere-punct 6, acordarea unui termen de 2 zile lucrătoare pentru ca salariatul cercetat să își formuleze apărările şi să propună probe în apărare - punct 7).

Comisia de disciplină nu a acordat dreptul de a depune punctul de vedere, încălcând dreptul la apărare al salariatului.

Cu toate acestea, a depus Nota explicativă prin registratura spitalului la data de 26.11.2024 prin care a solicitat probe în combaterea acuzaţiilor aduse, însă nu i-a fost luată în considerare, fiind emis Raportul de cercetare disciplinară nr. 15550/26.11.2024 prin care membrii comisiei au propus direct sancţiunea disciplinară (pagina 3 ultimul alineat din raport).

A mai susţinut că faptele reținute ca abateri disciplinare sunt cele pe care dr. (...) le-a reclamat prin Referatul nr. 5532/13.05.2024 şi, ca urmare a sesizării făcute, a fost întocmit Raportul nr. 15550/26.11.2024 care a înserat întocmai cele sesizate de acesta.

În ceea ce priveşte prima abatere, cu privire la comportamentul neadecvat faţă de colegi, nu rezultă din nici o declaraţie a martorilor audiaţi când şi unde ar fi proliferat injurii sau a avut un comportament neadecvat faţă de colegi, rezultă lipsa unei dovezi clare că a săvârşit fapta.

A susţinut că, doar din relatările dr. (...), ar reieși un astfel de comportament (fapte mai vechi de 6 luni din februarie - martie 2024).

Cu privire la influențarea deciziei unui pacient prin scriere unui mesaj în fişa unui alt pacient pentru care nu era medicul curant, modul de redactare a acestei fapte disciplinare este unul defectuos şi neclar, lipsit aproape de logică.

Datele din foile de observații, respectiv fişele de pacient, au caracter confidențial prin lege şi nu pot influenţa cu nimic actul medical.

A prezentat situația de fapt și a arătat că, ceea ce a făcut din punct de vedere profesional, respectiv consultarea unor pacienţi aflaţi în situaţii medicale de urgenţă şi consemnarea în fişa de observaţie a acestora, nu încalcă nici o procedură internă sau vreun protocol medical, dimpotrivă, în Regulamentul de Ordine Interioară al spitalului, în art. 35 punct 10 se precizează la teza finală că ,,suntem obligați de a ajuta colegii în aducerea la îndeplinire a obligațiilor de serviciu şi de a-i suplini în cadrul specialității lor”.

Acuzația că prin aceste consemnări ar fi încercat să manipuleze pe unul din acești pacienți, încălcând Codul Deontologic al Medicilor este nefondată.

În probaţiune, a solicitat proba cu înscrisuri şi testimonială.

În drept, a invocat prevederile Codului Muncii.

Pârâtul, Spitalul Municipal „...” T, a formulat precizări prin care a arătat că momentul săvârşirii abaterii este cel stabilit prin Raportul de cercetare disciplinare, şi nu cel al întocmirii referatului.

A susţinut că cercetarea disciplinară s-a desfăşurat cu respectarea tuturor garanţiilor, iar decizia de sancţionare disciplinară a fost emisă în termenul legal.

A susţinut că, în cauză, nu poate opera prescripţia aplicării sancţiunii, deoarece acesta este suspendat pe durata concediilor de odihnă şi a concediului medical. A invocat în susţinere disp. art. 252 alin. 1 din Codul Muncii.

A mai arătat că procedura cercetării disciplinare a fost făcută conform prevederilor disp. art. 251 din Codul muncii, iar la baza emiterii deciziei disciplinare a fost avut în vedere probatoriul administrat, care a dus la stabilirea faptei imputate.

În drept, a invocat art. 251-252 din Codul muncii.

În temeiul disp. art. 258 C.pr.civilă, în referire la art. 255 C.pr.civilă, instanţa a încuviinţat proba cu înscrisuri.

Analizând şi coroborând materialul probator administrat în prezenta cauză, instanţa a reţinut următoarele:

Prin decizia nr. 192 din 28.11.2024, reclamantul a fost sancţionat cu reducerea salariului de bază cu 10% pe o durată de 1 lună.

Potrivit copiei deciziei nr. 192/28.11.2024 (fila 14 la dosar) reclamantul a fost sancţionat ca urmare a abaterilor reţinute prin raportul de cercetare disciplinară nr. 15550/26.11.2024, ROI al Spitalului Municipal „...” T, Codului Deontologic al Medicilor şi al Procesului-verbal privind desfăşurarea procedurii prealabile.

Raportul de cercetare disciplinară (filele 38-verso-40) a avut la bază referatele nr. 5532/13.05.2024 şi nr. 6749/05.06.2024.

Din conţinutul referatului nr. 5532/13.05.2024 (fila 47 la dosar) rezultă că dr. (...) a sesizat conducerea spitalului cu fapte săvârşite de reclamant la data de 12.05.2024, ora 14.30, care au dus la o stare de disconfort şi a împiedicat efectuarea actului medico-chirurgical în condiţii optime.

În conformitate cu dispoziţiile art. 252 alineatul 1 din Codul muncii, angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei.

Instanţa a reţinut că data săvârşirii faptei este 12.05.2024, astfel încât, prin raportare la termenul de 6 luni prevăzut de dispoziţiile art. 252 din Codul muncii, pentru ca sancţiunea aplicată reclamantului să fi fost dată în termenul legal, ar fi trebuit ca decizia de sancţionare să fi fost emisă, cel mai târziu la data de 12.11.2024.

Or, în speţă pârâtul a emis Decizia de sancţionare la data de 28.11.2024, peste termenul legal.

Faţă de considerentele reţinute, instanţa a constatat tardivitatea aplicării sancţiunii disciplinare, consecinţa fiind nulitatea acestei decizii de sancţionare.

Având în vedere soluţia pronunţată, instanţa l-a obligat pe pârât la restituirea sumelor reţinute în temeiul deciziei contestate nr.192/28.11.2024, sume ce se vor actualiza cu rata inflaţiei şi cu dobânda aferentă de la data reţinerii până la plata efectivă.

Având în vedere soluţia, instanţa nu a mai analizat restul motivelor invocate de către reclamant, această analiză devenind inoportună.

În temeiul art. 452 şi urm C.pr.civilă, ţinând cont de partea căzută în pretenţii, instanţa l-a obligat pe pârât la plata către reclamant a sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentate de onorariu avocaţial.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul, Spitalul Municipal „...” T, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței și respingerea contestației.

În motivare, a arătat că instanța a aplicat greșit prevederile art. 252 alin.1 din Codul muncii, respectiv nu a avut în vedere că termenul curge de la data la care angajatorul a luat cunoștință despre faptă.

Aceasta este dată de finalizarea anchetei disciplinare interne și de momentul confirmării faptelor prin probe, nu automat din ziua faptei.

Raportul de cercetare este din 26.11.2024, iar referatele relevante sunt din 13.05.2024 și 05.06.2024.

A invocat suspendarea termenului legal pe durata concediului medical și a concediului de odihnă, perioadă în care angajatorul nu putea desfășura legal cercetarea disciplinară, fără a încălca dreptul la apărare al acestuia, invocând art. 50 lit. b) din Codul muncii și practica instanțelor de judecată.

A susținut că instanța nu a analizat fondul cauzei, cu încălcarea art. 22 alin. 2 Cod de procedură civilă.

În drept, a invocat art. 466 Cod de procedură civilă.

Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, susținând că apelanta face confuzie între cele două termene prevăzute de art. 252 alin. 1 din Codul muncii, termenul de 6 luni curgând de la data săvârșirii faptei.

Apelanta nu a indicat în drept temeiul suspendării termenului de prescripție pe durata concediului medical și a concediului de odihnă, iar Codul muncii conține doar prevederea din art. 49 din Codul muncii, privind suspendarea contractului de muncă pe durata concediului medical.

Instanța nu putea analiza fondul cauzei, având în vedere că s-a pronunțat pe o excepție.

A reluat argumentele expuse prin întâmpinare la prima instanță.

În drept, nu au fost invocate temeiuri de drept suplimentare.

Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate prin prisma motivelor de apel invocate în cererea de apel și a dispozițiilor art.476 şi 479 alin.1 C.pr.civilă, Curtea constată că apelul este nefondat.

Potrivit dispoziţiilor art.252 alin.1 din Codul Muncii, „Angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei.”

Textul instituie două termene de prescripţie şi două momente de la care aceste termene încep să curgă: acela al luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, pentru termenul de 30 de zile; acela al săvârşirii faptei, independent de momentul în care angajatorul a luat cunoştinţă de ea, pentru termenul de 6 luni.

Interpretarea literală este clară, nefiind posibilă o combinare între cele două situații.

Potrivit Deciziei RIL 16/2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, „În interpretarea şi aplicarea art.252 alin. (1) din Codul muncii, republicat, momentul de la care începe să curgă termenul de 30 de zile calendaristice pentru aplicarea sancţiunii disciplinare este data înregistrării raportului final al cercetării disciplinare prealabile la registratura unităţii.”

În cauză, instanța nu a avut în vedere termenul de 30 de zile, ci pe cel de 6 luni, acesta fiind termenul maxim de prescripţie, în scopul de a nu permite angajatorului să îşi exercite abuziv prerogativele şi să prelungească nepermis cercetarea prealabilă şi aplicarea sancţiunii, aspect de natură a afecta raporturile de muncă prin crearea unei stări de nesiguranţă a salariatului privind securitatea locului său de muncă.

Potrivit dispoziției legale, el curge de la data săvârșirii faptelor, 12.05.2024 (necontestată), neavând relevanță data întocmirii referatelor de sesizare a abaterilor.

În mod corect, tribunalul a constatat că prin aplicarea sancțiunii la data de 28.11.2024, termenul maxim de 6 luni de la săvârșirea faptei a fost depăşit.

În ceea ce privește motivul de apel referitor la suspendarea acestui termen pe durata concediilor, Curtea reține că se invocă două situații reglementate diferit, concediul medical și concediul de odihnă.

Cu privire la prima situație, art. 50 lit.b) din Codul muncii stabilește: contractul individual de muncă se suspendă de drept pe perioada concediului pentru incapacitate temporară de muncă.

Prevederile art. 49 alin.(6) din C. muncii dispun în sensul că, în cazul suspendării contractului individual de muncă se suspendă toate termenele care au legătură cu încheierea, modificarea, executarea sau încetarea contractului individual de muncă, cu excepţia situaţiilor în care contractul individual de muncă încetează de drept.

Rezultă că, pe perioada incapacităţii temporare de muncă, sunt suspendate inclusiv termenele cu privire la antrenarea răspunderii disciplinare a salariatului.

Apelantul a susținut că durata incapacității de muncă a fost de 5 zile, prin urmare, luând în calcul această durată a suspendării, termenul continuă să fie depășit.

Cu privire la a doua situație, Curtea reține că suspendarea termenului de aplicare a sancțiunii are loc doar în situaţiile limitativ prevăzute de lege, iar durata concediului de odihnă nu este cuprinsă în enumerarea art.50 din Codul muncii.

Prin urmare, nu există un temei juridic pentru a exclude durata concediului de odihnă din calculul termenului de aplicare a sancțiunii disciplinare.

Curtea constată că prima instanță a stabilit corect situația de fapt cu privire la data săvârșirii faptei, necontestată de apelant, reținând că în cauză a fost depășit termenul stabilit de Codul muncii pentru aplicarea sancțiunii disciplinare.

Întrucât prima instanță a soluționat cauza pe o excepție, anulând decizia de sancționare disciplinară, în mod corect, în baza art. 248 Cod de procedură civilă, nu au mai fost analizate celelalte excepții și apărări care vizau fondul cauzei, art. 22 Cod de procedură civilă, invocat de apelant stabilind că judecătorul soluționează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile.

Sentința fiind legală și temeinică, în baza art. 480 alin. 1 Cod de procedură civilă, Curtea va respinge apelul ca nefondat.

În baza art. 453 Cod de procedură civilă, apelantul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intimat, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței 1083054/24.07.2025, fila 134 dosar apel.

(decizie rezumată de judecător Anica IOAN)