Curtea de Apel GALAȚI · X

Decizie nr. 213 din 29.12.2025

Instanță: Curtea de Apel GALAȚI
Dosar: X
Obiect: Evaluarea imobilului pentru acordarea de despăgubiri în temeiul Legii nr. 165/2013. Aplicarea legii în timp. Grila notarială aplicabilă.
Soluție
Sursa: portal.just.ro

În apel s-a criticat dispoziția legală aplicabilă pentru evaluarea imobilului supus restituirii prin echivalent.

Ca elemente de fapt și de circumstanțiere a speței trebuie reținut că decizia de compensare contestată a fost emisă de CNCI la data de 24.04.2020, iar evaluarea imobilului a fost efectuată de CNCI în baza grilei notariale din anul 2013.

Potrivit susținerilor reclamanților grila notarială aplicabilă era cea din anul emiterii deciziei de compensare de către CNCI, anul 2020.

Prima instanță a evaluat imobilul în baza grilei notariale aferentă anului precedent pronunțării hotărârii judecătorești.

Legea nr. 165/2013 a cunoscut mai multe modificări de la intrarea sa în vigoare și până la soluționarea definitivă a cauzei.

Art. 21 din lege este cuprinde reglementările privitoare la modul de evaluare a imobilului, de fiecare dată acesta făcând referire la grile notariale.

Forma inițială a textului prevedea că evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013.

Astfel, grila notarială aferentă anului 2013 a fost avută în vedere de CNCI până la intrarea în vigoare a Legii nr. 22/2020 (21.03.2020) prin care s-a stabilit că evaluarea imobilului care face obiectul deciziei se face prin utilizarea grilei notariale valabile la data emiterii deciziei de către CNCI.

Prin Legea nr. 193/2021 a avut loc o nouă modificare a art. 21 alin. 6 din Legea nr. 165/2013, stabilindu-se că evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri se exprimă în puncte şi se face prin aplicarea grilei notariale valabile pentru anul precedent emiterii deciziei de către CNCI, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului şi a categoriei de folosinţă la data preluării acestuia.

Totodată, prin Legea nr. 223/2024 (intrată în vigoare la 20.07.2024) a fost modificat art. 35 alin. 1 din Legea nr. 165/2013, care reglementează procedura de soluționare a contestațiilor împotriva deciziilor CNCI, iar legiuitorul a stabilit că „în procedura judecătorească, cuantumul despăgubirilor se va stabili prin raportare la grila notarială valabilă în anul anterior pronunțării hotărârii judecătorești”.

Ulterior, după pronunțarea hotărârii primei instanțe în dosarul de față (09.07.2025) și data soluționării cauzei în apel a fost adoptată OUG 38/2025, ce a intrat în vigoare la 08.08.2025, prin care s-a stabilit că evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri se exprimă în puncte şi se face prin aplicarea grilei notariale valabile pentru anul precedent emiterii deciziei de către CNCI prin raportare la zona şi categoria de imobil din localitatea respectivă şi cu aplicarea criteriilor prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege.

De-a lungul timpului, cuprinsul art. 21 alin. 6 și al art. 35 din Legea nr. 165/2013 a fost supus analizei Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțându-se Decizia 57/2022, Decizia RIL 19/2024 și mai recent Decizia nr. 354/2025, decizii general obligatorii pentru instanțele judecătorești, în cazul dosarelor încă pendinte pe rolul lor.

Astfel, prin Decizia nr. 57/2022 pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al ICCJ, s-a stabilit că în interpretarea dispoziţiilor art. 21 alin. 6 din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 193/2021, se interpretează în sensul că evaluarea imobilului urmează a fi realizată prin raportare la grila notarilor publici valabilă în anul anterior emiterii deciziei de compensare de către CNCI, ce face obiectul contestaţiei judiciare.

Prin Decizia RIL nr. 19/2024, ÎCCJ a stabilit că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 21 alin. 6 raportat la art. 35 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, grila notarială incidentă, în ipoteza în care instanţa stabileşte atât existenţa dreptului la măsuri reparatorii, cât şi numărul de puncte care se acordă persoanei îndreptăţite, este cea valabilă în anul anterior pronunțării hotărârii judecătorești.

Prin Decizia nr. 354/2025 pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al ÎCCJ, s-a stabilit că în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. 1 teza a doua din Legea nr. 165/2013, în forma modificată prin Legea nr. 223/2024, evaluarea imobilului urmează a fi realizată prin raportare la grila notarială valabilă în anul anterior pronunţării hotărârii judecătoreşti, într-un litigiu care are ca obiect contestaţia formulată împotriva deciziei de compensare emise de CNCI.

Instanța a constatat că în speță pârâta CNCI a evaluat imobilul în discuție, la data de 24.04.2020, data emiterii deciziei de compensare, prin raportare la grila notarială aferentă anului 2013, deși dispozițiile legale în vigoare făceau referire la grila notarială valabilă la data emiterii deciziei de către CNCI.

Din analiza textului de lege în vigoare și a deciziilor obligatorii pronunțate de ÎCCJ, Curtea de Apel Galați a apreciat că în speță la momentul soluționării cauzei de către prima instanță, evaluarea imobilului pentru care se acordă despăgubiri trebuia efectuată potrivit art. 35 alin. 1 teza a II-a coroborat cu art. 21 alin. 6 din Legea nr. 165/2013, astfel cum acest din urmă text legal a fost modificat prin Legea nr. 223/2024, adică prin raportare la grila notarială valabilă în anul anterior pronunțării hotărârii judecătorești.

Dispozițiile legale, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 223/2024 (și în prezent prin OUG nr. 38/2025) sunt de imediată aplicare, potrivit art. 4 din Legea nr. 165/2013 și interpretării obligatorii decurgând din Decizia nr. 46/2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pentru că aceste dispoziții legale, fiind referitoare la modalitatea de evaluare a imobilului, constituie norme de drept substanțial, iar nu de drept procesual.

De asemenea, situația juridică căreia îi sunt aplicabile aceste dispoziții legale este în curs de desfășurare până la momentul finalizării definitive a procesului pe rolul instanței judecătorești.

Ca atare, în speță, evaluarea imobilului teren se face potrivit grilei notariale din anul precedent pronunțării hotărârii judecătorești de către prima instanță, respectiv anul 2024.

Curtea a observat că același an, 2024, a fost avut în vedere și de prima instanță prin urmare susținerile apelanților reclamanți din apelul incident, în sensul că raționamentul primei instanțe este unul greșit, pentru că aplicabile speței ar fi dispozițiile art. 21 alin. 6 din Legea nr. 165/2013 forma în vigoare în anul 2020 la emiterea deciziei de compensare, sunt nefondate și vor fi astfel respinse.

Împrejurarea că în anul 2020 și anul 2024 grilele notariale de pe site-ul Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România ( www.unnpr.ro ) cuprind aceleași valori, pentru terenurile intravilane cu destinația curți construcții din zona 3 a municipiului B, reprezintă doar o coincidență, iar nu un argument pentru aplicarea sau interpretarea greșită a dispozițiilor legale de către prima instanță.

În ceea ce privește criticile apelantei pârâte privind neaplicarea în speță a Deciziei ÎCCJ nr. 19/2024, pentru că în speță nu se contestă decât evaluarea imobilului fără a se stabili existența dreptului la măsuri reparatorii, Curtea de apel a constatat că sunt fondate, însă apelanta a făcut abstracție de dispozițiile Deciziei ÎCCJ nr. 354/2025 care are în vedere toate modificările succesive ale Legii nr. 165/2013 de până în prezent.

Ca atare, nici aplicarea exclusiv a dispoziției din Decizia ÎCCJ nr. 57/2022 (care făcea trimitere la grila notarială din anul anterior emiterii deciziei de compensare) nu poate fi primită în speță pentru că instanța de apel nu poate ignora concluziile Deciziei nr. 354/2025.

Mai mult, Decizia nr. 57/2022 este dată în pronunțarea și interpretarea textului de lege modificat numai prin Legea nr. 193/2021 fără a privi modificările legislative intervenite ulterior, respectiv prin Legea nr. 223/2024 și OUG nr. 38/2025.

Referitor la argumentul apelantei pârâte privind neretroactivitatea legii civile, Curtea de apel a amintit că însăși Curtea Constituțională, în Decizia nr. 568 din 9 iulie 2020, în contextul examinării principiului neretroactivității legii civile, analizând modificările legislative intervenite asupra Legii nr. 165/2013, a statuat în sensul că „nu poate fi vorba de retroactivitatea Legii nr. 165/2013, din moment ce situația juridică se află în curs de constituire, în sensul de a fi stabilit în concret cuantumul despăgubirilor cuvenite în temeiul legilor reparatorii, în concordanță cu principiul tempus regit actum (timpul guvernează actul) și al aplicării imediate a legii noi.

Or, același raționament este valabil și în prezent, în raport de ultimele modificări legislative ale Legii nr. 165/2013, modificări care privesc procesul de evaluare al imobilelor și de stabilire al despăgubirilor și care sunt de imediată aplicare.

Decizia civilă nr. 213/A din 29 decembrie 2025 a Curţii de Apel Galaţi

I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului B, la data de 04.04.2025, sub dosarul nr.

X, reclamanții DI și DM, în contradictoriu cu pârâta Comisia Natională pentru Compensarea Imobilelor București (CNCI) au formulat contestație împotriva Deciziei de Compensare nr.

X (comunicata la data de 06.03.2025), solicitând anularea deciziei de compensare emisa de intimată în ce privește cuantumul despăgubirilor stabilit pentru imobilul ce nu poate fi restituit în natură şi obligarea intimatei să emită o decizie de compensare pentru numărul de puncte egal cu valoarea imobilului stabilită în conformitate cu dispozițiile art. 21 alin. 6 din Legea nr. 165/2013 și în cotele-părți deținute conform Sentinței civile nr.

X și a certificatelor de moștenitor.

2. Susţinerile şi apărările părţilor

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanții au arătat, în esenţă, că prin Decizia de Compensare nr.

X din dosarul administrativ /CC a fost validată Dispoziția Primarului Municipiului B nr.

X și a fost emisă decizia de compensare prin 101.172 puncte în favoarea lui DI, DM și FE.

Reclamanții au apreciat că valoarea imobilului (teren si construcție) stabilită prin decizia de compensare nu corespunde cu valoarea stabilită în conformitate cu art. 21 alin. (6) și (7) din Legea nr. 165/2013.

Conform deciziei de compensare, numărul de puncte menționat reprezintă valoarea imobilului situat în B, Şos.

B nr. ..., din care a fost dedusă valoarea despăgubirilor în cuantum de 1.152 lei încasate în anul 1988, actualizată cu coeficientul de actualizare.

Imobilul a fost preluat la stat de la autorii DI și DA, prin Decretul nr. 202/1987 de expropriere, în vederea edificării unui ansamblu de locuințe, aceștia primind despăgubirile în condițiile legii în vigoare la data exproprierii (doar pentru construcțiile edificate).

Imobilul la momentul exproprierii era compus din teren în suprafață de 512 mp şi construcții în suprafață 59,95 mp.

Conform grilei notariale valabile la data emiterii deciziei de compensare (2020) valoarea terenului era de 470 lei/mp (zona 2) sau de 320 lei/mp (zona 3), la care se adaugă și valoarea construcției.

Rezultă că doar terenul în suprafață de 512 mp ar avea o valoare de 163.840 lei în situația în care terenul este situat conform grilei notariale în zona 3 sau o valoare de 240.640 lei în situația în care terenul este situat conform grilei notariale în zona 2.

Referitor la emiterea deciziei pe cotele-părți indivize, reclamanții au amintit prevederile art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001, învederând că decizia se emite pe numele tuturor persoanelor îndreptățite care sunt succesoare ale titularului în cotele-părți ideale cuvenite, conform certificatelor de moștenitor.

La data emiterii deciziei de compensare, persoanele îndreptățite DI și DA, care au formulat notificarea şi faţă de care s-a emis Dispoziția Primarului Municipiului B nr.

X erau decedate astfel încât decizia de compensare a fost emisă pe numele moștenitorilor, însă nu în cotele-părți indivize deținute conform certificatelor de moștenitor și a sentinței civile nr.

X pronunțate de către Judecătoria B în dosarul nr.

Astfel, conform Sentinței civile nr.

X, în urma decesului defunctei DA, moștenitorii sunt: DC, soț supraviețuitor cu o cota-parte indiviza de 1/4 din masa succesorală; DO, fiu cu o cota-parte indiviză de 3/16 din masa succesorală; FE, fiică cu o cota-parte indiviza de 3/16 din masa succesorala.

Conform certificatului de moștenitor nr. 68/23.06.2009 de pe urma defunctului DO moștenitorii sunt: DM, soție supraviețuitoare cu o cotă-parte indiviza de 1/4 din masa succesorală; DI, fiu cu o cota-parte indiviza de 3/4 din masa succesorală.

Conform certificatului de moștenitor nr. 12/24.02.2010 de pe urma defunctului DC moștenitorii sunt: DII, nepot de fiu predecedat (fiul lui DI) cu o cota de 1/1 din masa succesorală.

Raportat la înscrisurile invocate rezultă că părțile au următoarele cote: FE cota-parte indiviză de 12/64, DM cota-parte indiviză de 3/64 și DI cota parte indiviză de 49/64.

În drept, reclamanții au invocat prevederile art. 21 și 35 alin 1 din Legea nr. 165/2013.

În susținere au solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Legal informată asupra acțiunii îndreptate împotriva sa, pârâta CNCI B, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, după verificarea depunerii în termen a contestației sub sancțiunea respingerii ca tardivă.

În motivarea întâmpinării, pârâta a arătat că dovada dreptului de proprietate a fost făcută prin actul de vânzare autentificat sub nr. 3584/ 12.12.1955, prin care DA și DC au cumpărat imobilul teren loc de casă în suprafață de 512 mp situat în B, cartierul ..., str. ... nr. ...

În ceea ce privește calitatea de persoane îndreptățite, pârâta a arătat că notificatorii aveau calitatea de proprietari devălmași.

Potrivit sentinței civile nr.

X, rămasă definitivă și irevocabilă, de pe urma defunctei DA, decedată la data de X, au rămas moștenitorii DC, în calitate de soț și FE si DO, în calitate de descendenți.

Potrivit certificatului de moștenitor nr. 90/2009, în urma decesului domnului DO, survenit la data de 09.06.2009, au rămas moștenitorii DM, în calitate de soție și DII, în calitate de fiu.

Potrivit certificatului de moștenitor nr. 12/2010, în urma decesului domnului DC, survenit la data de 25.01.2010, a rămas unicul moștenitor DII, în calitate de nepot de fiu predecedat.

Referitor la preluarea abuzivă, pârâta a arătat că imobilul compus din teren în suprafață de 512 mp și construcții în suprafață construită de 118,58 mp situat în B, str.

B nr. ... a fost preluat din proprietatea domnilor DC și DA prin Decretul nr. 202/1987.

Cu privire la istoricul de arteră al imobilului notificat a arătat că potrivit actului de vânzare autentificat sub nr.

X depus în susținerea dreptului de proprietate pentru imobilul ce face obiectul dosarului înregistrat sub nr. /CC, șoseaua B este fostul bulevard V.

Astfel, s-a reținut identitate între imobilul dobândit prin contractul de vânzare autentificat sub nr. X și cel preluat de către Stat.

A învederat partea că pentru imobilul preluat s-au acordat despăgubiri de 24.889 lei în data de 29.06.1988.

Astfel, având în vedere că propunerea de validare va viza numai imobilul teren loc de casă potrivit contractului de vânzare precum și prevederilor Decretului nr. 4671 1979, se vor scădea despăgubiri de 1.152 lei (512 X 2,25) încasate în anul 1988.

Cu privire la situația juridică actuală a bunului imobil obiect al notificării, pârâta a arătat că terenul este ocupat de blocurile ...l și ...2 din ansamblul de locuințe al zonei, iar construcțiile inițiale au fost demolate.

Referitor la incidența art. 15 din Legea nr. 165/2013, s-a învederat că terenul avea destinația de teren de construcții.

Prin Dispoziția nr. X, emisă de Primarul Municipiului B s-a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în B, Șos. B nr. ...

Având în vedere că Primăria nu a identificat imobilul ce face obiectul măsurilor reparatorii, din coroborarea notificării cu celelalte documente rezultă că acesta este compus din teren în suprafață de 512 mp.

Pe cale de consecință, s-a propus Validarea Dispoziției nr. X emisă de Primarul Municipiului B, pentru notificatorii DC și DA, ulterior decedați, prin moștenitorii DII, FE și DM, pentru imobilul situat în B. Șos. B nr. ...

Cu privire la solicitarea reclamanților de a se emite o nouă decizie de compensare la cuantumul punctelor pentru numărul de puncte egal cu valoarea imobilului stabilită în conformitate cu art. 21 alin. 6 din Legea nr. 165/2013 și în cotele-părți deținute conform sentinței civile nr.

X și a certificatelor de moștenitor, pârâta a arătat că Dispoziția nr.

X a fost emisă de Primarul Municipiului B la comun, motiv pentru care și Decizia de Compensare a fost emisă la comun, fără cote, pentru beneficiari.

În ceea ce privește evaluarea despre care fac vorbire reclamanții, arată faptul că Legea nr. 165/2013 a suferit o serie de modificări.

La nivelul anului 2020, respectiv anul emiterii deciziei contestate, grila aplicabilă era cea din anul intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, respectiv anul 2013.

Pârâta invocă neretroactivitatea legii civile și menținerea evaluării efectuate cu respectarea dispozițiilor legale incidente în dosarul de despăgubire nr. 24239/CC/07.08.2006, din momentul emiterii deciziei de compensare.

În drept, pârâta a invocat Legea nr. 10/2001, Legea nr. 165/2013 și art. 205-208 Cod procedură civilă.

În susținere a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

3. Alte aspecte procesuale din prima instanţă

Cererea de chemare în judecată a fost considerată ca scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

Cu ocazia cercetării judecătoreşti s-a administrat proba cu înscrisurile aflate la dosar, fiind depus în copie și dosarul administrativ.

4. Hotărârea atacată / soluţia pronunţată de prima instanţă

Prin Sentinţa civilă nr. 509/09.07.2025 a Tribunalului B, prima instanţă a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii DII și DM, în contradictoriu cu pârâta CNCI.

Astfel, prima instanță a anulat în parte Decizia de compensare nr.

X, în ce priveşte despăgubirile stabilite persoanelor îndreptăţite și a obligat pârâta să emită decizie de compensare pe numele reclamanţilor astfel:

- pentru DM pentru cota de 3/64, suma de 7620 lei;

- pentru DII pentru cota de 49/64, suma de 124.465 lei şi

- pentru FS pentru cota de 12/64, suma de 30.482 lei , cu titlu de despăgubiri pentru imobilul imposibil de restituit în natură, situat în mun.B, sos. B nr. ...

Instanța a menţinut în rest decizia contestată.

Totodată, prima instanță a obligat pârâta la plata sumei de 3000 lei către reclamanti, cu titlu de cheltuieli de judecată.

5. Motivele de fapt și de drept care au fundamentat soluția primei instanțe

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că în speță se contestă valoarea stabilită pentru imobil.

Ca situație de fapt, prima instanță a reținut că prin actul de vânzare-cumpărare nr. 3584/12.12.1955 DA și DC au cumpărat imobilul situat în B, str. V, nr. ..., cartier ..., format din 512 mp teren.

Potrivit sentinţa civilă nr.

X pronunţată de Judecătoria B în dosarul civil nr.

X, s-a luat act de tranzacția părţilor în sensul că de pe urma defunctei DA decedată la data de 24.03.2008 au rămas ca moştenitori soțul DC cu cota de ¼ din masa succesorală şi fiii DI şi FS cu cota de 3/8 din masă, câte 3/16 fiecare.

Restul de 1/2 din masa succesorală aparține soțului supraviețuitor DC.

Potrivit certificatului de moștenitor nr. X, DC a decedat la 25.01.2010, având ca moștenitori pe DII (nepot de fiu predecedat ) cu o cotă de 1/1, renunțător fiind DDA (nepot de fiu predecedat).

Potrivit certificatului de moştenitor nr.

X emis de BNP N, de pe urma defunctului DI, decedat la data de 09.06.2009, au rămas ca moștenitori, DM, soţie cu cota de ¼ din masa succesorală şi DII, în calitate de fiu, cu cota de ¾ din masa succesorală, renunţător fiind DDA (fiu).

Prin Decretul nr. 202/20.081987 emis de Consiliul de Stat s-a dispus exproprierea unei suprafețe de teren din municipiul B şi construcțiile existente pe aceasta, printre care şi imobilul aparținând numiților DC şi DA (poziția 20), imobil situat în municipiul B, str.

B nr. ..., județul B, teren în superfață de 512 mp şi construcţii în suprafață de 91,02 mp.

Prin notificarea nr. X DC şi DA au solicitat restituirea în natură a terenului, în suprafaţă de 512 mp, arătând că pentru construcţie au primit despăgubiri în anul 1987.

Având în vedere decesul notificatorilor foşti proprietari, prima instanță a apreciat că moştenitorii acestora sunt îndreptăţiti la măsuri compensatorii pentru imobilul preluat.

Însă, prin dispoziția nr. X emisă de Primarul Municipiului B s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Împotriva acestei dispoziții nu a fost formulată contestație.

Dosarul administrativ a fost înaintat la Secretariatul Comisiei Centrale, la data de 07.08.2006 sub nr. /CC.

Prin decizia de validare parțială nr. X emisă de CNCI s-a validat Dispoziția Primarului Municipiului B și s-a emis decizia de compensare prin 101.172 puncte în favoarea numitilor DI, DM şi FE.

Împotriva acestei decizii a fost formulată contestație de către numiţii DI şi DM.

În aceste condiții, având in vedere că prin notificare s-a solicitat acordarea de despăgubiri doar pentru teren, că potrivit referatului tehnic anexă la Dispoziția nr.

X a Primarului Municipiului B, s-a avut în vedere doar terenul, faptul că această dispoziție nu a fost contestată, s-a reţinut de către prima instanță că în mod corect pârâta CNCI a stabilit măsuri compensatorii doar pentru suprafața de teren de 512 mp.

În ce priveşte evaluarea imobilului, tribunalul a reținut că dreptul pretins prin prezenta acțiune constituind o situație juridică nesoluționată, se aplică dreptul în vigoare la data sesizării instanței, astfel că urmează să se aibă în vedere prevederile Legii nr. 165/2013, în forma la data sesizării instanței.

Din aceste dispoziții rezultă că evaluarea se face prin raportare la grila notarială valabilă în anul anterior pronunţării hotărârii judecătoreşti.

În cauză rezultă că în cazul contestației împotriva deciziei de compensare, stabilirea valorii se face conform grilei notariale din anul anterior pronunțării hotărârii, deci grila 2024.

Pentru stabilirea valorii, s-a reținut că imobilul este constituit din teren intravilan, situat în zona 3, iar potrivit grilei notariale 2024 prețul este de 320 lei/mp x 512 mp rezultând o valoare de 163.840 lei.

În ce privește despăgubirea încasată în 1990, potrivit Decretului nr. 467/28.12.1979 privind evaluarea construcțiilor, terenurilor şi plantațiilor ce se preiau, cu plată, în proprietatea statului prin expropriere, este de 512 mp teren x 2,25 lei/mp= 1152 lei.

Actualizarea despăgubirii ce se scade din valoarea imobilul se face potrivit Titlului II, art.

I din OUG nr. 184/2020, astfel, prin utilizarea unui coeficient de actualizare aferent fiecărui an prin raportarea cursului leu/dolar SUA din anul preluării, la cursul leu/dosar din anul emiterii deciziei/dispoziţiei.

În cauză, 1152 lei: la 4,07 (curs leu/dolar SUA an preluare 1987) x 4,4984 (curs leu/dolar SUA 24.04.2020 data emiterii deciziei contestate) = 1273,2 lei, rotunjit 1273 lei.

Rezultă că valoarea imobilului este de 163.840-1273 lei = 162.567 lei valoare imobil fără despăgubiri.

În ce priveşte modul de stabilire a despăgubirilor, reţinând că din actele de la dosar a rezultat că sunt trei moştenitori ai notificatorilor, iar potrivit sentinţei civile nr. 1644/2009 şi a certificatelor de moştenitor nr. 90/2009 şi 12/2010 sunt stabilite cotele ce le revin, rezultă că aceştia sunt indreptăţiti la a primi despăgubiri potrivit următoarelor cote:

- DM-cota de 3/64, respectiv 7620 lei;

- DI-cota de 49/64, respectiv 124.465 lei şi

- FS- cota de 12/64, respectiv 30.482 lei.

Pentru aceste considerente, prima instanță a admis în parte acțiunea.

În baza art. 453 Cod procedură civilă, prima instanță a obligat pârâta să plătească reclamanților suma de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat achitat conform chitanței nr. X.

6. Cererile de apel

Împotriva sentinţei civile nr. X a Tribunalului B a formulat apel principal pârâta CNCI și apel incident reclamanții DII și DM.

7. Apelul principal

Prin apelul principal declarat în termenul legal, apelanta pârâtă CNCI a solicitat modificarea hotărârii primei instanţe, cu consecinţa respingerii ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată.

În motivarea apelului, apelanta pârâtă a susţinut că îşi menține apărările cu privire la motivele ce au dus la emiterea deciziei de compensare în favoarea persoanelor îndreptățite, subliniind că, în contextul în care dispoziția emisă de primărie nu este pe cote, implicit nici pârâte CNCI nu va putea emite decizia pe cote în lipsa documentelor din care să reiasă, în mod cert, acestea, sau în lipsa obligativității definitive impuse de o instanță de judecată.

Cu privire la solicitarea intimaților-reclamanților de a se emite o nouă decizie de compensare la cuantumul punctelor pentru numărul de puncte egal cu valoarea imobilului stabilită în conformitate cu disp. art. 21 alin.6 din Legea 165/2013, cu ultimele modificări și în cotele-părți deținute conform sentinței civile nr.

X și a certificatelor de moștenitor, apelanta a precizat că Dispoziția nr.

X a fost emisă de Primarul Municipiului B la comun, motiv pentru care și Decizia de Compensare emisă de pârâtă a fost emisă la comun, fără cote.

A subliniat apelanta că a evaluat corect imobilul conform dispozițiilor legale în vigoare la data emiterii deciziei de compensare, respectiv conform grilei notarilor publici aferentă anului 2013.

Consideră apelanta că instanța de fond a soluționat divergența litigioasă cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 165/2013, întrucât situația premisă stabilită de legiuitor are în vedere contestarea deciziilor emise de CNCI în termenul legal.

Că este așa, rezultă inclusiv din jurisprudența CEDO, potrivit căreia modificările legislative efectuate au avut ca scop principal stabilirea unei legături între evaluarea cuantumului și o perioadă cât mai apropiată posibil de momentul emiterii deciziei (p. 149 Cauza Văleanu și alții Împotriva României).

Or, sentința civilă apelată nu are la bază niciun raționament logico-juridic care să justifice înfrângerea principiului neretroactivității legii civile și care să permită evaluarea unui imobil în funcție de grila notarială aferentă anului 2024, pentru care CNCI a emis decizia de compensare în anul 2020.

Susține apelanta că prin aplicarea grilei notariale aferente anului 2024 pentru o decizie emisă în anul 2020, instanța de fond își depășește atribuțiile, invocând, în mod nelegal, dispozițiile Legii nr. 223/2024, deși aceasta nu a fost menționată sau solicitată de reclamanți.

Astfel, instanța realizează un context inadmisibil, și anume acordă grila aferentă anului 2024 pentru un dosar soluționat, pe cale administrativă de pârâtă în urmă cu mai mult de cinci ani, deși la acel moment CNCI a constatat existența dreptului și a fixat anul 2020, în funcție de care s-ar calcula un eventual an anterior emiterii deciziei.

Cu alte cuvinte, în prezenta speță nu se poate aplica altă grilă notarială decât cea aferentă anului 2019, respectiv anul anterior emiterii deciziei de compensare din anul 2020.

Susține partea că în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 57/2022.

A mai arătat apelanta că prin Decizia nr. 19/2024, Înalta Curte de Casație şi Justiție a dispus că în situația în care instanța stabilește atât existenta dreptului la măsuri reparatorii, cât şi numărul de puncte care se acordă persoanei îndreptățite, grila este cea valabilă în anul anterior pronunțării hotărârii judecătorești.

A subliniat apelanta faptul că în prezenta speță, instanța de judecată nu a stabilit existenta dreptului la măsuri compensatorii, acest aspect fiind deja stabilit de CNCI la momentul soluționării dosarului de despăgubire, fiind emisă Decizia de compensare nr.

X contestată.

Prin urmare, în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 35 alin. 1 din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 223/2024, întrucât nu ne regăsim în ipoteza în care instanța stabilește existența dreptului la măsuri reparatorii, reclamanții având deja dreptul la măsuri compensatorii întrucât sunt beneficiarii unei decizii de compensare.

Un alt aspect criticat de apelanta pârâtă se referă la cuantumul cheltuielilor de judecată și la caracterul rezonabil al acestora.

Având în vedere că parte din cheltuielile de judecată le reprezintă contravaloarea raportului de expertiză, omologat în mod eronat de instanța de fond și contestat de pârâtă, raport ce oferă o valoarea contrară celor reținute de ICCJ raportat la grila ce va fi aplicată, apelanta a solicitat exonerarea de la plata acestei sume.

A amintit apelanta și prevederile art. 451 alin. 2 și art. 478 alin. 3 Cod procedură civilă, învederând că onorariile avocaților sau experților pot fi reduse chiar din oficiu, fără ca acest aspect să interfereze în contractul dintre parte și expert.

A subliniat și faptul că în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în materia rambursării cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, că „acestea urmează să fie recuperate de partea care a câștigat procesul, numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare, care au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil”, având în vedere rolul judecătorului în desfășurarea procesului, care îi oferă posibilitatea unei imagini de ansamblu asupra complexității cauzei și a muncii depuse de avocat (cauza Nielsen si Johnsen contra Norvegiei , cauza S și P contra României, cauza Almeida, Garret și alții contra Portugaliei).

În drept, apelanta a invocat Legea nr. 10/2001, Legea nr. 165/2013 și art. 466 Cod procedură civilă.

8. Apelul incident și întâmpinarea la apelul principal

Legal informați asupra apelului principal declarat în cauză, reclamanții DII și DM au formulat întâmpinare solicitând respingerea căii de atac. Odată cu întâmpinarea, reclamanții au formulat și apel incident.

Prin apelul incident declarat, apelanții reclamanți DII și DM au arătat că se îndreaptă împotriva considerentelor hotărârii primei instanțe, solicitând păstrarea soluției din dispozitiv dar modificarea considerentelor sub aspectul normei de drept aplicabile și grilei notariale aplicabile, ca fiind legea în vigoare la momentul emiterii deciziei de compensare contestate și grila notarială din anul 2019.

Apelanții reclamanți au solicitat și cheltuieli de judecată.

În motivarea apelului incident, s-a arătat care a fost soluția primei instanței și s-a învederat că în considerentele sale, instanța de fond, a stabilit valoarea imobilului așa cum s-a solicitat prin acțiunea introductiva, potrivit grilei notariale din 2019, însă a reţinut în mod greșit faptul că evaluarea a fost efectuată potrivit grilei notariale din 2024, iar referitor la temeiul de drept, în speţă art. 21 alin. 6 și 6 ind. 2 din Legea 165/3013, s-a reţinut forma în vigoare de la data de 03.04.2024.

Au amintit apelanții dispozițiile art. 461 alin. 2 și art. 472 alin. 1 Cod procedură civilă precum și cele statuate prin Decizia RIL nr. 14/2020, prin care ÎCCJ a stabilit că: În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 472 şi art. 491 din Codul de procedură civilă, apelul sau recursul incident nu poate fi limitat la obiectul apelului sau recursului principal, ci poate viza orice alte soluţii cuprinse în dispozitivul hotărârii atacate şi sau considerentele acesteia.

A subliniat partea că apelul incident este îndreptat împotriva mențiunilor din considerentele sentinţei civile prin care se reţine faptul că: stabilirea valorii se face conform grilei din anul 2024 și dispozițiile legale incidente sunt art. 21 alin. 6-62 din Legea nr. 165/2013 forma în vigoare la 03.04.2024.

Au învederat apelanții că au formulat contestaţie împotriva Deciziei de Compensare nr.

X pronunțată în dosarul /CC, întrucât valoarea imobilului (teren şi construcție aferentă) stabilită prin decizia de compensare a fost efectuată potrivit grilei notariale din 2013 şi nu potrivit grilei notariale valabile la data emiterii deciziei.

La data emiterii deciziei de compensare (2020), potrivit grilei notariale, valoarea terenului era de 320 lei/mp (zona 3), așa cum a reținut corect şi instanța de fond, din care a scăzut valoarea despăgubirilor încasate pentru construcție, în speţă a sumei de 1152 lei, rezultând o valoare de 162.567 lei.

Consideră apelanții că referitor la temeiul de drept, instanța de fond, în mod greșit a reținut în considerente faptul că sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 165/2013 în vigoare la data de 03.04.2024 întrucât sunt aplicabile dispozițiile legale așa cum erau în vigoare la data emiterii deciziei de compensare nr.

La data emiterii deciziei de compensare grila notarială valabilă era cea din 2019, astfel încât valoarea a fost stabilită în mod corect de către instanța de fond.

În motivarea întâmpinării la apelul principal, s-a arătat că din cuprinsul Dispoziției nr.

X, rezultă că a fost emisă pe numele celor doi foști coproprietari, persoane îndreptățite.

Ulterior emiterii Dispoziției Primarului după decesul persoanelor îndreptățite au fost dezbătute succesiunile, iar înscrisurile au fost depuse la ANRP și CNCI.

Întrucât la data emiterii deciziei de compensare de către CNCI, persoanele îndreptățite DD şi DC, care au formulat şi faţă de care s-a emis Dispoziţia Primarului Municipiului B erau decedate, fiind depuse documente din care rezultă moștenitorii şi cotele acestora, decizia de compensare trebuia să fie emisă pe numele moștenitorilor, în cotele-părți indivize deținute conform certificatelor de moștenitor şi a sentintei civile nr.

X pronunțate de către Judecătoria B în dosarul nr.

X, potrivit dispozițiilor art. 4 din Legea 10/2001 şi a normelor metodologice.

Referitor la motivul de apel privind contravaloarea imobilului potrivit grilei notariale din anul 2013, s-a arătat faptul că în anul 2020, la data emiterii deciziei de Compensare nr.

X, dispozițiile art. 21 alin. 6 din Legea 165/2013 prevedeau că evaluarea imobilului care face obiectul deciziei se face prin utilizarea grifei notariale valabile la data emiterii deciziei de către Comisia Națională și se exprimă în puncte, un punct având valoarea de un leu.

Grila notarială valabilă în 2020 era grila notarială din 2019 nicidecum grila notarială din anul 2013.

Referitor la aplicarea Deciziei ICCJ nr. 57/03.10.2022, dată în interpretarea dispozițiilor art. 21 alin.6 prin care s-a stabilit că „dispozițiile art. 21 alin. 6 se interpretează în sensul că „evaluarea imobilului urmează a fi realizată prin raportare la grila notarilor publici valabilă în anul anterior emiterii deciziei de către CNCI, ce face obiectul contestației judiciare”, au arătat faptul că instanța de fond a stabilit valoarea imobilului în mod corect prin raportare la grila notarială din anul anterior emiterii Deciziei, în speţă anul 2019.

Referitor la aplicarea Deciziei ICCJ nr. 19/21.10.2024 prin care a admis recursul în interesul legii şi a stabilit că „În interpretarea și aplicarcea unitară a dispoziţiilor art. 21 alin. 6 raportat la art. 35 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, grila notarială icidentă, în ipoteza în care instanţa stabileşte atât existenţa dreptului la măsuri reparatorii, cât şi numărul de puncte care se acordă persoanei îndreptăţite, este cea valabilă în anul anterior pronunţării hotărârii judecătoreşti.” S-a arătat că nu are aplicabilitate în speță întrucât instanța de fond nu a fost învestită cu privire la existenţa dreptului la măsuri compensatorii şi la nr. de puncte, contestația vizând evaluarea imobilului şi acordarea dreptului pe cotele-părți stabilite prin certificatele de moștenitor depuse la pârâta-apelantă.

Referitor la motivele de apel ce vizează reducerea cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat întrucât acesta ar fi nerezonabil, a solicitat respingerea cererii date fiind dispozițiile art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă și faptul că valoarea onorariului stabilit în cuantum de 3000 lei pentru cei doi reclamanți, raportat atât la circumstanțele cauzei cât şi la activitatea desfășurată nu poate fi considerat unul excesiv.

Astfel, onorariul a fost stabilit având în vedere şi activitățile desfășurate de către avocat atât anterior promovării acțiunii şi anume demersuri efectuate pentru a se afla situația dosarului (ulterior adresa pentru comunicarea deciziei), cât şi faţă de obiectul dosarului.

În drept, apelul incident și întâmpinarea la apelul principal au fost întemeiate pe dispozițiile art. 205, 472 Cod procedură civilă și art. 21 și 35 alin. 1 din Legea 165/2013.

9. Întâmpinarea la apelul incident

Deși apelanta principală CNCI a fost legal informată asupra apelului incident declarat în cauză nu a formulat întâmpinare și apărări în raport de acesta.

10. Alte aspecte procesuale din apel

Cererile de apel sunt scutite de la plata taxelor judiciare de timbru, în temeiul art. 35 alin. 5 din Legea nr. 165/2013 raportat la art. 1 alin. 3 din OUG nr. 80/2013.

În calea de atac a apelului nu s-au încuviinţat şi administrat probe noi.

II. SOLUŢIA ŞI CONSIDERENTELE INSTANŢEI DE APEL

Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor de apel principal și apel incident invocate de apelanții din prezenta cauză, Curtea de Apel apreciază că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Prioritar, Curtea învederează că potrivit prevederilor art. 476 alin. 1 coroborat cu cele ale art. 477 Cod procedură civilă apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanţa de apel statuând atât în fapt, cât şi în drept, dar rejudecând numai în limitele stabilite expres sau implicit de apelant.

În acelaşi timp, potrivit art. 477 Cod procedură civilă limitele efectului devolutiv ale apelului sunt determinate de ceea ce s-a apelat.

Totodată, Curtea amintește că potrivit art. 472 alin. 1 Cod procedură civilă, după împlinirea termenului de apel se poate formula apel incident, în cadrul procesului în care se judecă apelul făcut de partea potrivnică, dacă cererea de apel incident tinde la schimbarea hotărârii primei instanțe.

Așa cum rezultă din Decizia RIL nr. 14/2020, apelul incident nu poate fi limitat la obiectul apelului principal, ci poate viza orice alte soluţii cuprinse în dispozitivul hotărârii atacate şi/sau considerentele acesteia.

Din analiza cererii de apel principal formulate în dosarul de faţă, reiese că apelanta pârâtă critică două aspecte.

Primul vizează modul în care prima instanță a evaluat imobilul construcție, care, în aprecierea sa ar fi trebuit făcută în raport de dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii deciziei de compensare și fără indicarea cotelor cuvenite fiecărei persoane.

Al doilea aspect criticat se referă la cheltuielile de judecată stabilite în sarcina pârâtei.

Din analiza cererii de apel incident rezultă vă apelanții reclamanți critică acele considerente prin care s-a reținut că dispoziția legală aplicabilă speței pentru evaluarea imobilului sunt cele în vigoare la momentul sesizării instanței de judecată (03.04.2024) și grila notarială anterioară anului pronunțării hotărârii instanței judecătorești.

Cercetând aspectele criticate, constatând că există și o corelație între prima critică a apelantei pârâte și criticile apelanților reclamanți, Curtea va cerceta și stabili cu prioritate care sunt dispozițiile legale incidente speței pentru evaluarea imobilului supus restituirii prin echivalent.

Ca elemente de fapt și de circumstanțiere a speței trebuie reținut că decizia de compensare contestată, nr.

X, a fost emisă de CNCI la data de 24.04.2020, iar imobilul evaluat este cel menționat în notificarea nr.

X și Dispoziția Primarului Municipiului B nr.

X, format din teren în suprafață de 512 mp situat în B, Șoseaua B (fostă str.

V) nr. ... (imobilul nu este format din teren și construcții cum eronat susțin reclamanții, deoarece construcția nu a fost notificată ori vizată de dispoziția de restituire a primarului).

Deciziile de compensare și evaluarea imobilelor supuse restituirii în echivalent se face în baza Legii nr. 165/2013, de către pârâta CNCI, însă de la intrarea în vigoare și până în momentul prezent acest act normativ a cunoscut mai multe modificări.

Art. 21 din lege este cuprinde reglementările privitoare la modul de evaluare a imobilului, de fiecare dată acesta făcând referire la grile notariale.

Forma inițială a textului prevedea că evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013.

Prezenta instanță de control judiciar constată că în speță, pârâta CNCI a evaluat imobilul în discuție, la data de 24.04.2020, data emiterii deciziei de compensare, prin raportare la grila notarială aferentă anului 2013, deși dispozițiile legale în vigoare făceau referire la grila notarială valabilă la data emiterii deciziei de către CNCI.

Prin urmare, orice alegații ale apelantei pârâte privind faptul că a calculat corect și legal valoarea imobilului teren nu pot fi apreciate ca întemeiate.

Din analiza textului de lege în vigoare și a deciziilor obligatorii pronunțate de ÎCCJ, Curtea de Apel Galați apreciază că în speță, la momentul soluționării cauzei de către prima instanță, evaluarea imobilului pentru care se acordă despăgubiri trebuia efectuată potrivit art. 35 alin. 1 teza a II-a coroborat cu art. 21 alin. 6 din Legea nr. 165/2013, astfel cum acest din urmă text legal a fost modificat prin Legea nr. 223/2024, adică prin raportare la grila notarială valabilă în anul anterior pronunțării hotărârii judecătorești.

Dispozițiile legale astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 223/2024 (și în prezent prin OUG nr. 38/2025) sunt de imediată aplicare, potrivit art. 4 din Legea nr. 165/2013 și interpretării obligatorii decurgând din Decizia nr. 46/2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pentru că aceste dispoziții legale, fiind referitoare la modalitatea de evaluare a imobilului, constituie norme de drept substanțial, iar nu de drept procesual.

Ca atare, în speță, evaluarea imobilului teren se face potrivit grilei notariale din anul precedent pronunțării hotărârii judecătorești de către prima instanță, respectiv anul 2024.

Curtea observă că același an, 2024, a fost avut în vedere și de prima instanță prin urmare susținerile apelanților reclamanți din apelul incident, în sensul că raționamentul primei instanțe este unul greșit, pentru că aplicabile speței ar fi dispozițiile art. 21 alin. 6 din Legea nr. 165/2013 forma în vigoare în anul 2020 la emiterea deciziei de compensare, sunt nefondate și vor fi astfel respinse.

În ceea ce privește criticile apelantei pârâte privind neaplicarea în speță a Deciziei ÎCCJ nr. 19/2024, pentru că în speță nu se contestă decât evaluarea imobilului fără a se stabili existența dreptului la măsuri reparatorii, Curtea de apel constată că sunt fondate, însă apelanta face abstracție de dispozițiile Deciziei ÎCCJ nr. 354/2025 care are în vedere toate modificările succesive ale Legii nr. 165/2013 de până în prezent.

Ca atare nici aplicarea exclusiv a dispoziției din Decizia ÎCCJ nr. 57/2022 (care făcea trimitere la grila notarială din anul anterior emiterii deciziei de compensare) nu poate fi primită în speță pentru că instanța de apel nu poate ignora concluziile Deciziei nr. 354/2025.

Referitor la argumentul apelantei pârâte privind neretroactivitatea legii civile, Curtea de apel amintește că însăși Curtea Constituțională, în Decizia nr. 568 din 9 iulie 2020, în contextul examinării principiului neretroactivității legii civile, analizând modificările legislative intervenite asupra Legii nr. 165/2013, a statut în sensul că „nu poate fi vorba de retroactivitatea Legii nr. 165/2013, din moment ce situația juridică se află în curs de constituire, în sensul de a fi stabilit în concret cuantumul despăgubirilor cuvenite în temeiul legilor reparatorii, în concordanță cu principiul tempus regit actum (timpul guvernează actul) și al aplicării imediate a legii noi.

Or același raționament este valabil și în prezent, în raport de ultimele modificări legislative ale Legii nr. 165/2013, modificări care privesc procesul de evaluare al imobilelor și de stabilire al despăgubirilor și care sunt de imediată aplicare.

În ceea ce privește critica apelantei pârâte privind faptul că nu putea emite decizia de compensare în raport de cotele-părți ale fiecărui beneficiar al legii, pentru că este ținută de mențiunile dispoziției de primar validate, Curtea își însușește argumentele primei instanțe și apreciind că în speță aspectele privind moștenitorii notificatorilor și cotele aferente acestora au fost clar dezlegate anterior declanșării litigiului de față, nu există impedimente reale pentru a nu se da curs solicitării reclamanților.

Aceasta cu atât mai mult cu cât numai doi dintre moștenitori au înțeles să conteste decizia de compensare.

În ceea ce privește al doilea aspect criticat de apelanta pârâtă CNCI, referitor la cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligată de prima instanță, Curtea constată că este tot nefondat.

Astfel, din actele și lucrările dosarului primei instanțe, Curtea reține că prin cererea de chemare în judecată reclamanții au contestat decizia de compensare emisă de pârâta CNCI și au formulat și o cerere accesorie privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

La dosarul de fond, reclamanții au depus dovada achitării unui onorariu de avocat în sumă de 3000 lei, conform chitanței nr. X.

Prima instanță a soluționat pe fond acțiunea reclamanților și a admis-o stabilind despăgubiri mai mari decât cele cuprinse în decizia de compensare contestată.

Totodată, prima instanță s-a pronunțat asupra capătului de cerere accesorie formulată de reclamanți adică cu privire la cheltuielile de judecată pretinse de aceștia, acordând suma de 3000 lei achitată cu titlu de onorariu avocat.

Curtea apreciază că în contextul în care pârâta este partea care a pierdut procesul, iar reclamanții formulaseră cerere de obligare a părții adverse la cheltuieli de judecată depunând dovada achitării lor, tribunalul a procedat în mod legal la aplicarea dispozițiilor art. 453 alin. 1 și 2 Cod procedură civilă și admiterea cererii accesorii fără cenzurarea cuantumului de 3000 lei onorariu avocat.

În ceea ce priveşte cuantumul onorariului de avocat prin prisma proporţionalităţii acestuia cu complexitatea cauzei şi munca depusă de avocat (în sensul criticilor formulate de apelanta pârâta CNCI prin cererea de apel), Curtea apreciază că nu pot fi aplicate prevederile art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă în sensul reducerii motivate a acestor cheltuieli.

Curtea reţine că, deşi cauza este una de complexitate medie, munca apărătorului a constat în formularea acţiunii, formularea de răspuns scris la întâmpinarea pârâtei, formularea de note scris de şedinţă și prezența la un termen de judecată unde a depus concluzii orale.

Or, raportat la munca depusă de apărătorul ales, onorariul în sumă de 3000 lei nu apare ca disproporţionat, ci îndeplineşte exigenţele de real, necesar, rezonabil şi proporţional cu activitatea avocatului şi circumstanţele cauzei.

Mai mult, Curtea amintește că acordarea cheltuielilor de judecată nu este condiționată de o culpă procesuală, ci de modul de soluționare a procesului, respectiv pierderea sau câștigarea acestuia.

Prin urmare, faţă de toate cele reţinute anterior, Curtea apreciază că atât aspectele invocate de apelanta pârâtă prin cererea de apel principal, cât și aspectele invocate de apelanții reclamanți prin cererea de apel incident sunt nefondate, astfel că în temeiul art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondate ambele apeluri declarate împotriva sentinței civile nr.

X a Tribunalului B.

Referitor la cererea accesorie privind plata cheltuielilor de judecată din apel formulată de apelanții reclamanți, în raport de soluția pronunțată față de apelul principal, dar ținând cont de faptul că apărările din întâmpinare și apelul incident erau asemănătoare susținerilor nefondate ale apelantei principale în raport de textul de lege aplicabil și grila notarială incidentă, Curtea apreciază că cheltuielile aferente onorariului de avocat achitat de apelanții reclamanți pentru reprezentarea în această fază procesuală nu poate fi pus în sarcina părții adverse, ci urmează a fi suportat de aceștia, în raport de dispozițiile art. 453 alin. 2 Cod procedură civilă.

(decizie rezumată de judecător Anne-Marie Nicoleta MANEA)