Decizie nr. 204 din 05.09.2024

Prin decizia penală de condamnare s-a avut în vedere pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă conform formei în vigoare a Legii nr. 241/2005 la data consumării infracțiunii continuate de evaziune fiscală (data ultimului act material conform art. 154 alin. 2 Cod penal), ce prevedea că art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) se sancționează cu închisoarea de la 7 ani la 13 ani, reținându-se totodată că termenul de prescripție a răspunderii penale este de 10 ani închisoare, ce nu era împlinit la data pronunțării deciziei.

Este adevărat că forma inițială a Legii nr. 241/2005, în vigoare până la data de 21.03.2013, prevedea pentru infracțiunea comisă de inculpat o pedeapsă cu închisoarea de la 4 la 10 ani (pentru care termenul de prescripție a răspunderii penale este de 8 ani), însă, deși o parte din actele materiale ale infracțiunii de evaziune fiscală s-au comis sub imperiul legii vechi, având în vedere că ultimul act material (30.04.2014) a fost săvârșit după data de 22.03.2013 când Legea nr. 241/2005 fusese deja modificată prin Legea nr. 50/14.03.2013, legea aplicabilă întregii infracțiuni continuate este cea în vigoare la data consumării infracțiunii (ce prevedea pedeapsa închisorii de la 7 la 13 ani), nemaipunându-se astfel problema unui concurs de legi în timp.

Decizia penală nr. 204/C din 05.09.2024 a Curţii de Apel Galaţi

Prin sentința penală nr. 102 din 31.07.2024, pronunțată de Tribunalul Vrancea, în dosarul nr. .../91/2024 a fost respinsă ca neîntemeiată cererea având ca obiect contestaţie la executare, formulată în temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) C.pr.pen. de contestatorul T.S., împotriva deciziei penale nr. 435 din 26.04.2024 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. .../114/2022.

În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen., a fost obligat petentul-contestator la plata sumei de 300 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință penală, judecătorul de la instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea la data de 08.07.2024, petentul condamnat T.S. a formulat contestaţie la executare împotriva executării deciziei penale nr. 435 din 26.04.2024 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. .../114/2022.

În motivarea contestaţiei, petentul a arătat că a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, pe care o consideră ca fiind prescrisă, fiind îndeplinite condițiile referitoare la termenul prescripției.

Întrucât fapta este comisă în perioada ianuarie 2010 - 30.04.2014, petentul apreciază că la data de 30.06.2024 s-a împlinit termenul de prescripție, luând în calcul şi termenul de 60 de zile ce a fost impus prin decretul prezidențial din perioada pandemiei.

În drept, au fost invocate generic dispoziţiile art. 598 alin. 1 lit. d C.proc.pen., cu referire la Legea nr. 241/2005 modificată.

La dosarul cauzei s-au depus: copia sentinţei penale nr. 141/14.12.2023 pronunţată de Tribunalul Buzău în dosarul nr. ..../114/2022, definitivă prin decizia penală nr. 435 din 26.04.2024 a Curţii de Apel Ploieşti, precum şi mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 200/26.04.2024 din emis de Tribunalul Buzău.

Analizând actele dosarului, instanţa de fond a reținut următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 141/14.12.2023 pronunţată de Tribunalul Buzău în dosarul nr. .../114/2022, definitivă prin decizia penală nr. 435 din 26.04.2024 a Curţii de Apel Ploieşti, petentul condamnat T.S. a fost condamnat la o pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

În urma rămânerii definitive a acestei sentinţe penale, Tribunalul Buzău a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 200/26.04.2024, petentul condamnat T.S. fiind în executarea acestui mandate.

Văzând dispoziţiile invocate de petent, respectiv art. 598 alin. 1 lit. d C.proc.pen., instanţa a constatat că petentul a fost condamnat într-o cauză ce a fost soluționată definitiv prin decizia Curţii de Apel şi astfel se bucură de autoritate de lucru judecat.

Prin urmare, instanța de fond consideră că, raportat la cererea formulată de petent și motivele invocate de acesta, nu se află în niciuna din situațiile prevăzute de art.598 C.pr.pen.

S-a constatat că termenul de prescripție nu a fost împlinit la data rămânerii definitive a hotărârii față de care s-a format contestație la executare, cu luarea în considerare și a celor două luni din perioada pandemiei, în care cursul prescripției s-a suspendat.

Astfel, s-a constatat că fapta pentru care petentul a fost condamnat a fost comisă în perioada ianuarie 2010 - 30.04.2014 şi chiar dacă cursul prescripţiei ar fi fost împlinit la data de 30.06.2024, s-a observat că această data se situează după data rămânerii definitive a hotărârii contestate şi emiterii mandatului de executare a pedepsei închisorii, respectiv data de 26.04.2024.

Analizând înscrisurile de la dosar, instanța a constatat că în cauză nu este incident niciun caz dintre cele prevăzute la art. 598 alin. 1 C.proc.pen.

Împotriva acestei sentințe penale, în termen legal a formulat contestație condamnatul T.S., considerând că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală pentru a fi admisă contestația la executare formulată.

A susținut că, potrivit legii în vigoare, respectiv în forma sa inițială, legea privind evaziunea fiscală prevedea la articolul 9 alin. (1) că dacă prin faptele prevăzute la alineatul (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro în echivalentul monedei naționale, limita minimă a pedepsei și limita maximă se majorează cu 2 ani și că prin intrarea în vigoare la data de 16.05.2024 a Legii privind evaziunea fiscală a intervenit un element nou, o împrejurare nouă, stabilindu-se că termenul de prescripție 10 ani curge de la data sesizării instanței sau de la data sesizării organului de urmărire penală sau de la data săvârșirii ultimului act de executare.

A precizat că, raportat la probele din dosar, ultimul act de executare a avut loc la data de 30.04.2014, astfel că termenul de prescripție s-a împlinit la data de 29 iunie 2024.

În concluzie, a solicitat admiterea contestației formulate și în baza art. 4251 alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală, desființarea hotărârii atacate și soluționarea cauzei în sensul admiterii contestației la executare și dispunerii stingerii executării pedepsei aplicată prin Decizia penală nr. 435 din 26.04.2024 a Curții Apel Ploiești, având în vedere și prevederile art. 599 alin. (4) din Codul de procedură penală.

Procurorul a susținut că soluția instanței de fond este legală și temeinică, în mod corect instanța de fond respingând contestația la executare, întrucât pe această cale nu poate fi pusă în discuție prescripția răspunderii penale.

A mai arătat că problema împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale a fost analizată în cadrul judecării apelului, constatându-se, în mod corect, că la momentul pronunțării Deciziei nr. 435 din 2024 a Curții de Apel Ploiești nu era împlinit acest termen.

Contestația formulată de condamnatul T.S. este nefondată și va fi respinsă.

Astfel, conform art. 598 alin. 1 lit. d Cod procedură penală invocat de condamnatul T.S. se poate formula contestație împotriva executării hotărârii penale când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

În concret, condamnatul contestator a susținut că, deși prin sentința penală nr. 141/14.12.2023 pronunţată de Tribunalul Buzău în dosarul nr. .../114/2022, definitivă prin decizia penală nr. 435 din 26.04.2024 a Curţii de Apel Ploieşti, a fost condamnat la o pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin.1 lit. b, alin. 2 din Legea nr.241/2005 cu aplicarea art. 35 al.1 Cod penal, săvârșită în perioada ianuarie 2010 – 30.04.2014, prin modificările ulterioare aduse legii evaziunii fiscale a intervenit o schimbare în modalitatea de calculare a termenului de prescripție astfel că acesta s-ar fi împlinit în cauză la data de 29.06.2024.

Verificând cuprinsul hotărârilor judecătorești pronunțate în cauză, Curtea constată că, în decizia penală nr. 435 din 26.04.2024 a Curţii de Apel Ploieşti, s-a reținut cu autoritate de lucru judecat că, în ceea ce privește chestiunea prescripției răspunderii penale, trebuie analizată legea penală în vigoare în perioada 25.06.2018 - 30.05.2022, perioadă în care dispoziţiile referitoare la întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale şi-au încetat efectele, urmare a pronunţării Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale.

S-a mai arătat că nu se poate analiza intervenirea prescripției răspunderii penale în baza legii penale în vigoare din 2010, așa cum a susținut T.S., făcând referire la art. 9 al. 1 lit. b și al. 2 din Legea nr. 241/2005 modificată OUG nr. 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale publicată în M.

Of. 421 din 23 iunie 2010, pentru că la acel moment dispoziţiile referitoare la întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale erau în vigoare, fiind prevăzute de art. 124 din Codul penal din 1968.

Practic, Curtea de Apel Ploiești a reținut că nu se poate aplica o dispoziție legală favorabilă vizând limitele pedepsei și o altă lege favorabilă privind prescripția răspunderii penale, așa cum apărarea a solicitat, caz în care s-ar ajunge la lex tertia.

Așadar, Curtea de Apel Ploiești a avut în vedere pedeapsa prevăzută de art. 9 al. 1 lit. b) și al. 2 din Legea nr. 241/2005, în forma în vigoare în perioada 25.06.2018 - 30.05.2022 (perioadă în care dispoziţiile referitoare la întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale şi-au încetat efectele), perioadă în care pentru comiterea infracțiunii de la art. 9 al. 1 lit. b și al. 2 din Legea nr. 241/2005, modificată prin Legea nr. 50/2013 legiuitorul prevede pedeapsa închisorii de la 7 la 13 ani închisoare.

Astfel, cu privire la aceste limite ale pedepsei prevăzute de lege, potrivit art. 154 din Codul penal, prin interpretarea Deciziilor nr. 297/2018 și 358/2022 ale Curții Constituționale precum și a Deciziei nr. 67/2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, termenul general al prescripție penală este de 10 ani.

A mai reținut Curtea de Apel Ploiești că acest termen de prescripție a răspunderii penale nu era împlinit în cauză la data pronunțării deciziei penale nr. 435 din 26.04.2024 a Curţii de Apel Ploieşti, în raport de data consumării infracțiunii (30.04.2014) astfel că în mod corect s-a dispus condamnarea inculpatului T.S. prin sentința penală apelată.

Astfel, se constată că prin decizia penală nr. 435 din 26.04.2024 a Curţii de Apel Ploieşti s-a avut în vedere pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă conform formei în vigoare a Legii nr. 242/2005 la data consumării infracțiunii continuate de evaziune fiscală (data ultimului act material conform art. 154 alin. 2 Cod penal), ce prevedea că art. 9 al. 1 lit. b și al. 2 se sancționează cu închisoarea de la 7 ani la 13 ani (forma în vigoare de la data de 22.03.2013, conform Legii nr. 50/14.03.2013).

Este adevărat că forma inițială a Legii nr. 241/2005, în vigoare până la data de 21.03.2013, prevedea pentru infracțiunea comisă de T.S. o pedeapsă cu închisoarea de la 4 la 10 ani (pentru care termenul de prescripție a răspunderii penale este de 8 ani), însă așa cum s-a arătat, deși o parte din actele materiale ale infracțiunii de evaziune fiscală s-au comis sub imperiul legii vechi, având în vedere că ultimul act material (30.04.2014) a fost săvârșit la data de 22.03.2013 când Legea nr. 241/2005 fusese deja modificată prin Legea nr. 50/14.03.2013, legea aplicabilă întregii infracțiuni continuate este cea în vigoare la data consumării infracțiunii (ce prevedea pedeapsa închisorii de la 7 la 13 ani), nemaipunându-se astfel problema unui concurs de legi în timp.

Cât privește faptul că prin Legea nr. 126/10.05.2024 a fost introdus în cuprinsul Legii nr. 241/2005 art. 101 - În cazul infracţiunilor prevăzute de prezenta lege, termenul de prescripţie al răspunderii penale începe să curgă de la data sesizării organului fiscal sau de la data sesizării organului de urmărire penală, dar nu mai târziu de 10 ani de la data comiterii infracţiunii, se constată că acest text de lege nu poate avea efecte asupra modalității de calcul a termenului de prescripție decât în cazul infracțiunilor în privința cărora procesul penal nu a fost încă finalizat, nu și a celor pentru care s-au pronunțat anterior acestei modificări legislative hotărâri definitive, care au dobândit autoritate de lucru judecat, cum este cazul în speța de față.

De altfel, se constată că art. 101 din Legea nr. 241/2005 derogă de la prevederile art. 154 alin. 2 Cod penal, ce stabilește că termenele de prescripție curg de la data săvârșirii infracțiunii, însă într-un mod defavorabil autorilor infracțiunilor de evaziune fiscală, întrucât prorogă începerea curgerii termenelor până la data la care organele fiscale ori cele de urmărire penală sunt sesizate, dată ce este ulterioară comiterii infracțiunii ori cel mult concomitentă acesteia, astfel că eventualul termen scurs între data săvârșirii infracțiunii și cea a sesizării organelor în drept nu va mai curge în favoarea inculpaților.

Față de cele mai sus arătate, contestația declarată de condamnatul T.S. este apreciată de Curtea de Apel Galați ca fiind nefondată, astfel încât va fi respinsă, în temeiul art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, cu obligarea condamnatului la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 275 alin. 2 Cod procedură penală.

(decizie rezumată de jud. Marcian-Marius ISTRATE)