Sentință civilă nr. 10 din 30.05.2024

Cererea de chemare în judecată urmărește angajarea răspunderii civile delictuale a pârâţilor, respectiv obligarea acestora, ca instituţii ale statului, cu atribuţii în emiterea deciziilor de compensare, atribuţii reglementate de Legea nr. 165/2013, la plata unor despăgubiri rezultate, potrivit susținerilor reclamantului, din emiterea unei astfel de decizii pentru o valoare mai mică decât valoarea legală a despăgubirilor.

În cuprinsul Legii nr. 165/2013 nu pot fi identificate, în concret, dispoziţii normative, care să reglementeze dreptul persoanei la repararea unui prejudiciu cum este acela invocat de reclamanţi.

Potrivit art. 35 alin. 1 ind. 1 din Legea 165/2013, litigiile privind modalitatea de aplicare a prevederilor prezentei legi sunt de competenţa secţiilor civile ale tribunalelor, indiferent de calitatea titularului acţiunii.

Se constată că textul normativ citat anterior vizează, în mod expres şi exclusiv litigiile privind modul de soluţionare a cererilor formulate de persoanele îndreptăţite în temeiul legilor reparatorii, respectiv Legea nr. 10/2001, Legea nr. 18/1991, Legea nr. 1/2000 şi Legea nr. 169/1997.

Prin urmare, aceste litigii pot viza fie restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, conform art. 5 – art. 151 din Legea nr. 165/2013, fie acordarea de măsuri compensatorii pentru imobilele imposibil de restituit în natură, conform art. 16 – art. 31 din Legea nr. 165/2013.

Fiind vorba despre o lege cu un caracter special, dispoziţiile acesteia nu pot fi interpretate ca având o aplicare extensivă în alt tip de litigii, chiar dacă acestea ar avea o anumită legătură cu modul în care entităţile învestite şi-au îndeplinit atribuţiile recunoscute de Legea nr. 165/2013.

Raportul juridic litigios rezultă dintr-o veritabilă acţiune în pretenţii de drept comun, întemeiată pe dispoziţiile răspunderii civile delictuale.

Sentința civilă nr. 10/30.05.2024 a Curţii de Apel Galaţi

Prin cererea înregistrată pe rolul TG Secția I civilă, la data de 28.11.2022 sub nr. .../2022, reclamanții S.M.C. și G.C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României – Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și Agenția Națională pentru Restituirea Proprietăților obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 36.890,61 lei reprezentând dobândă legală penalizatoare, calculată asupra diferenței dintre sumele achitate în baza titlurilor de plată emise conform Deciziei de compensare nr. 26345/08.05.2019 și tranșele care ar fi trebui plătite conform sumei stabilită prin decizia civilă nr. ...A/17.10.2022 pronunțată de către CAG în dosar .../2019, de la data plăților şi până la formularea cererii de chemare în judecată (21.11.2022); obligarea pârâților la plata dobânzii legale penalizatoare aferenta sumei de 346.675,20 lei, de la data formulării prezentei și până la data plății efective a acesteia; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului litigiu.

În motivare, au arătat în esență, că Primăria Municipiului G a emis în favoarea reclamanților, în temeiul Legii 10/2001, Dispoziția nr. 2838/SR/22.05.2006 prin care se propunea acordarea de despăgubiri pentru un imobil preluat abuziv, despăgubiri a căror valoare urma a fi stabilită, în condițiile Legii nr. 247/2005, de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

La data de 05.05.2019, a fost emisă de către pârâtul Guvernul României - Comisia Naționala de Compensare a Imobilelor Decizia de Compensare nr. 26345/08.05.2019, împotriva căreia reclamanții au formulat contestație.

Prin sentința civilă nr ...07.2021 pronunțată de către TG cererea a fost respinsă, iar prin Decizia nr .../A/2022 - Anexa 10 – CAG a stabilit că valoarea numărului de puncte cuvenite reclamanților SMC și G C este de 636.251.

Astfel, ca urmare a deciziei pronunțate, rezultă că între suma stabilită inițial de către C.N.C.I. prin decizia de compensare - 202.907 lei - și valoarea la care erau îndreptăţiţi reclamanții potrivit legii (așa cum a fost stabilită prin Decizia CAG) - 636.251 lei - exista o diferență de 433.344 lei.

Au mai precizat reclamanții că, pentru suma stabilită inițial de către CNCI, s-au emis titluri de plată.

Având în vedere că prin decizia pronunțată de CAG s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, că valoarea despăgubirilor trebuia să fie de 636.251 lei, reclamanții apreciază că, în situația în care pârâta CNCI nu ar fi emis Decizia de compensare cu încălcarea legii, aceștia ar fi beneficiat de plata în numerar a acestei sume, în condițiile art. 31 alineat (3): pe parcursul a 5 ani consecutivi, titluri de plată, în tranșe anuale egale.

În această situație valoarea unei tranşe anuale ar fi fost de: 636.251 lei/5ani = 127.250,20 lei.

În opinia reclamanților sunt îndeplinite condițiile antrenării răspunderii civile delictuale a pârâților, fapta ilicită constând în emiterea unei decizii de compensare pentru o valoare mai mică decât valoarea legală a despăgubirilor.

În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 165/2013, articolele 25, 31 şi 35, art. 1349, 1357, 1531 şi 1535 Cod Civil, Ordonanța de Guvern nr. 13/2011.

În dovedirea cererii s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

La data de 24.05.2023 pârâta CNCI a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În combaterea acțiunii a arătat că debitul în discuție nu este reprezentat de o sumă de bani, măsurile compensatorii fiind stabilite prin puncte, iar solicitarea dobânzii legale a fost făcută cu ignorarea deciziilor 802/2012 și 1242/2011 pronunțate de Curtea Constituțională.

În referire la cheltuielile de judecată a solicitat ca instanța să reducă valoarea acestora.

În drept au fost invocate dispozițiile Legii 165/2013.

La termenul de judecată din data de 27.10.2023 TG a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale.

Prin sentinţa civilă nr. .../10.11.2023, pronunţată de TG, în dosarul nr. .../2023, instanţa a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare către Judecătoria Galaţi.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 35 alin. 1 ind. 1 din Legea 165/2013 şi, în referire la sfera litigiilor ce fac obiectul normei speciale de competență, a reţinut că acestea vizează un drept substanţial ce face obiectul legilor speciale de reparaţii, aflat în procedura de soluţionare reglementată de Legea nr. 165/2013.

Astfel, tribunalele vor judeca de exemplu contestațiile împotriva deciziilor emise de CNCI sau cererile formulate în cazul neemiterii în termen a deciziei prevăzute de art. 33 din Lege.

S-a constatat că, în speţă, cererea de chemare în judecată se întemeiază pe dispozițiile răspunderii civile delictuale și urmăreşte obligarea instituţiilor statului, cu atribuţii în emiterea deciziilor de compensare, la plata unor despăgubiri rezultate, potrivit susținerilor reclamantului, din emiterea unei astfel de decizii pentru o valoare mai mică decât valoarea legală a despăgubirilor.

Instanţa a apreciat că obiectul litigiului vizează o chestiune de evaluare a dreptului deja recunoscut, respectiv acoperirea unui prejudiciu cauzat de împrejurări ulterioare recunoaşterii respectivului drept şi, astfel, nu se poate circumscrie dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 165/2013 care vizează litigiile privind modalitatea de aplicare a prevederilor prezentei legii menţionate, existenţa şi întinderea dreptului de proprietate şi acordarea măsurilor reparatorii ori refuzul emiterii acestor decizii.

S-a concluzionat că raportul juridic litigios este o veritabilă acţiune în pretenţii de drept comun, astfel încât, raportat la valoarea obiectului cererii – 36890,61de lei, având în vedere şi art. 94 alin. 1 lit. k) şi art. 132 instanţa a apreciat că excepţia invocată este întemeiată.

Cauza a fost înregistrată pe rolul J G la data de 20.11.2023, sub nr. .../2022.

În şedinţa publică din data de 25.04.2024, la primul termen de judecată cu părţile legal citate, instanţa a invocat din oficiu și a pus în discuţia părţilor excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Galaţi în soluţionarea cererii.

Prin sentinţa civilă nr. .../10.05.2024, pronunţată de J G, în dosarul nr. .../2022, instanţa a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea T G, a constatat existenţa unui conflict negativ de competenţă ivit între J G şi T G şi a dispus înaintarea dosarului la CA G, pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a constatat că, în speţă, cererea de chemare în judecată ce face obiectul cauzei se întemeiază pe dispozițiile răspunderii civile delictuale și urmăreşte obligarea instituţiilor statului, cu atribuţii în emiterea deciziilor de compensare, la plata unor despăgubiri rezultate, potrivit susținerilor reclamanţilor, din emiterea unei astfel de decizii pentru o valoare mai mică decât valoarea legala a despăgubirilor.

În analiza necompetenței materiale a J G s-a avut în vedere obiectul cererii de chemare în judecată care a fost reţinut ca fiind solicitarea reclamanţilor de obligare a pârâţilor la plata dobânzii legale penalizatoare, calculată asupra diferenţei dintre sumele achitate în baza titlurilor de plată emise conform Deciziei de compensare nr. 26345/08.05.2019 şi tranşele care ar fi trebuit plătite conform sumei stabilite prin decizia civilă nr. ...../17.10.2022 pronunţată de către C A G în dosarul ......./2019, despăgubiri ce le-au fost acordate, în baza Legii nr.165/2013.

S-a mai reţinut că, în cauză, cererea a fost întemeiată în drept pe prevederile răspunderii civile delictuale a pârâţilor, pretinsa faptă ilicită fiind aceea a emiterii deciziei de compensare pentru o valoare mai mică decât valoarea legală a despăgubirilor.

Instanța a apreciat că dispoziţiile art. 35 alin. 1 ind. 1 din Legea nr. 165/2013, ce atribuie în competenţa de primă instanţă a secţiilor civile ale tribunalelor soluţionarea litigiilor privind modalitatea de aplicare a prevederilor acestei legi, sunt incidente în prezentul caz, întrucât, instanța apreciază că prezenta cauză reprezintă un astfel de litigiu câtă vreme analiza faptei ilicite pretins a fi săvârșită de către pârâţi intră în domeniul de aplicare al Legii nr. 165/2013.

S-a mai reţinut că, într-o interpretare sistematică şi istorico-teleologică şi a celorlalte dispoziţii din art. 35 din Legea nr. 165/2013, prevederile legale invocate stabilesc fără echivoc împrejurarea că secţiile civile ale tribunalelor sunt competente în soluţionarea dosarului administrativ, prin aprecierea asupra existenţei şi întinderii dreptului la măsuri reparatorii prin echivalent.

S-a concluzionat că tot secţiile civile ale tribunalelor sunt competente și în a determina în ce măsură se poate reține o răspundere delictuală a pârâților pentru emiterea deciziei de compensare pentru o valoare mai mică decât valoarea legală a despăgubirilor.

Instanţa a arătat că analiza condițiilor acestei răspunderi civile delictuale implică analizarea modalităţii de aplicare a prevederilor Legii nr. 165/2013.

A fost invocată şi expunerea de motive a Legii nr. 212/2018, act normativ prin care a fost introdus art. 35 alin. 1 ind. 1 din Legea nr. 165/2013 şi s-a subliniat că intenţia legiuitorului a fost aceea ca toate litigiile privind modalitatea de aplicare a Legii nr. 15/2013, fără distincţie în legătură cu obiectul acestora, să fie dată în competenţa secţiei civile a tribunalului.

Au mai fost invocate şi prevederile generale aplicabile actelor administrative, respectiv art. 19 din Legea nr. 554/2014 privind contenciosul administrativ, potrivit căruia, sunt de competenţa instanţei de contencios administrativ şi cererile de despăgubire pentru prejudiciul cauzat, formulate pe cale separată.

Date fiind considerentele expuse anterior, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a J G şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea T G.

Faţă de conflictul negativ de competenţă ivit şi pentru soluţionarea acestuia, instanţa a dispus înaintarea dosarului la CA G , în vederea stabilirii competenței de soluționare.

Analizând actele şi lucrările cauzei, reţine următoarele:

În drept, potrivit art. 133 alin. 1 pct. 2 C.proc.civ., există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Conform art. 135 alin. 1 C.proc.civ., conflictul de competenţă ivit între două instanţe judecătoreşti se soluţionează de instanţa imediat superioară şi comună instanţelor aflate în conflict.

Aşa cum, în mod corect, au reţinut ambele instanţe care şi-au declinat reciproc competenţa, cererea de chemare în judecată urmăreşte angajarea răspunderii civile delictuale a pârâţilor, respectiv obligarea acestora, ca instituţii ale statului, cu atribuţii în emiterea deciziilor de compensare, atribuţii reglementate de Legea nr. 165/2013, la plata unor despăgubiri rezultate, potrivit susținerilor reclamantului, din emiterea unei astfel de decizii pentru o valoare mai mică decât valoarea legală a despăgubirilor.

Deşi s-a făcut trimitere, în mod formal, la dispoziţiile Legii nr. 165/2013, este de remarcat că nu au fost indicate texte normative, din cuprinsul legii menţionate în susţinerea pretenţiilor concrete ce fac obiectul cauzei.

Mai mult, reclamanţii au dezvoltat argumente ample pentru a justifica temeinicia acţiunii formulate, respectiv întrunirea condiţiilor răspunderii civile delictuale, aşa cum sunt acestea indicate de art. 1357 C.civ.

De asemenea, s-a făcut trimitere la dispoziţiile art. 1381 C.civ. menţionându-se că orice prejudiciu dă dreptul la reparaţie.

De altfel, nu pot fi identificate, în concret, dispoziţii normative din cuprinsul legii menţionate, care să reglementeze dreptul persoanei la repararea unui prejudiciu cum este acela invocat de reclamanţi.

Potrivit art. 35 alin. 1 ind. 1 din Legea nr. 165/2013, litigiile privind modalitatea de aplicare a prevederilor prezentei legi sunt de competenţa secţiilor civile ale tribunalelor, indiferent de calitatea titularului acţiunii.

Contrar celor reţinute de J G, C constată că textul normativ citat anterior vizează, în mod expres şi exclusiv litigiile privind modul de soluţionare a cererilor formulate de persoanele îndreptăţite în temeiul legilor reparatorii, respectiv Legea nr. 10/2001, Legea nr. 18/1991, Legea nr. 1/2000 şi Legea nr. 169/1997.

Prin urmare, aceste litigii pot viza fie restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, conform art. 5 – art. 151 din Legea nr. 165/2013, fie acordarea de măsuri compensatorii pentru imobilele imposibil de restituit în natură, conform art. 16 – art. 31 din Legea nr. 165/2013.

Fiind vorba despre o lege cu un caracter special, dispoziţiile acesteia nu pot fi interpretate ca având o aplicare extensivă în alt tip de litigii, chiar dacă acestea ar avea o anumită legătură cu modul în care entităţile învestite şi-au îndeplinit atribuţiile recunoscute de Legea nr. 165/2013.

Aşa cum, în mod corect, a reţinut T G, raportul juridic litigios rezultă dintr-o veritabilă acţiune în pretenţii de drept comun, întemeiată pe dispoziţiile răspunderii civile delictuale.

Potrivit art. 94 alin. 1 pct. 1 lit. k C.proc.civ., judecătoriile judecă, în primă instanţă, orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti.

Astfel, dată fiind valoarea obiectului cererii, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. 1 C.proc.civ., raportate la dispoziţiile art. 94 alin. 1 pct. 1 lit. k) C.proc.civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea J G.