Decizie nr. 92 din 16.05.2024

Obiectul acțiunii îl reprezintă revendicarea bunului imobil de către proprietarul neposesor de la posesorul neproprietar, acesta din urmă fiind chiar autoritatea statului obligată de lege să pună în executare o hotărâre civilă.

Potrivit art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, decizia sau, după caz, dispoziţia de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietăţii persoanei îndreptăţite asupra acestuia, are forţa probantă a unui înscris autentic şi constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară.

În sensul art. 25 alin. (6) din Legea nr. 10/2001, decizia sau, după caz, dispoziţia prevăzută la alin. (4) trebuie pusă în executare în termen de 3 ani de la data primirii ei de către persoana îndreptăţită.

Prin urmare, termenul indicat de art. 25 alin. (6) din Legea nr. 10/2001, vizează punerea în executare a dispoziţiei de aprobare a restituirii în natură a imobilului şi i-ar putea fi opus persoanei îndreptăţite în cadrul procedurii de executare silită în temeiul titlului executoriu indicat de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, iar nu în cazul unei cereri de chemare în judecată de sine stătătoare care vizează recuperarea unuia dintre atributele dreptului de proprietate, respectiv posesia.

Neexercitarea dreptului de a cere executarea silită în termen de 3 ani de la data comunicării titlului de proprietate atrage stingerea prin prescripție a dreptului de a cere executarea silită, respectiv pierderea forței executorii a dispoziției de restituire, conform art. 405 alin. (3) C. proc. civ., nu a dreptului de proprietate asupra imobilului la care se referă aceasta.

Titularul dreptului de proprietate, aşa cum este indicat în cuprinsul dispoziţiei prevăzute de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, respectiv succesorii în drepturi ai acestuia au posibilitatea să intenteze acțiune în justiție pentru obținerea unui nou titlu executoriu, dispoziția de restituire servind drept mijloc de probă a dreptului de proprietate asupra imobilului.

Decizia civilă nr. 92/A/16.05.2024 a Curţii de Apel Galaţi

Prin cererea înregistrată pe rolul TB la data de 29.11.2022 (dată plic) sub nr. .../113/2022, reclamanţii CA şi CVM au solicitat în contradictoriu cu pârâţii municipiul ..., UAT ..., PM ..., Comisia Locală Pentru Aplicarea Legii 10/2001 prin Primar, IPJ ..., în baza art. 194 C.pr.civ., art. 25, 33 și 38 din Legea 10/2001, art. 1357, 1359, 1373, 1385, 1386, Civil obligarea pârâţilor să întocmească documentația necesară şi să îi pună în posesie cu privire la imobilul teren în suprafață de 307 mp şi construcții în suprafață de 197 mp identificate pe planul de la C1 la C5, situate în ..., str. ... nr. ..., lot.

II cu următoarele vecinătăți: la Nord- Imobil DSP şi GC, Sud - GC, Est- imobil DSP, Vest - AP, teren identificat conform Memoriului Tehnic justificativ întocmit de S.C. ...

S.R.L.

B şi care a fost restituit în natură conform Dispoziției de restituire în natură nr. 34898/15.05.2008 emisă de Primarul Municipiului ... în executarea deciziei civile nr. 451/A/13.12.2006.

Au mai solicitat reclamanții să fie obligate pârâtele la plata daunelor pentru lipsa de folosință a terenului începând cu data de 15.05.2008 şi până la data punerii efective în posesie.

De asemenea, au solicitat obligarea la plata daunelor morale, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, au arătat, în esenţă, că sunt moștenitorii defunctului CDN, respectiv soția şi fiul acestuia.

Autorul este persoana îndreptățită la restituirea în natură a imobilului descris în petitul cererii de chemare în judecată conform deciziei civile nr. .../13.12.2006 pronunțată de CA G în dosarul nr. .../2004 irevocabilă.

Aceasta decizie a fost executată de către Primarul Municipiului ... prin emiterea Dispoziției de restituire în natură nr. 34898 /15.05.2008.

Autorul a decedat între timp şi nu a mai putut să se ocupe de luarea în posesie a imobilelor ce fac obiectul dispoziției menționate mai sus.

În calitate de moștenitori legali, au descoperit această dispoziție printre actele defunctului şi s-au adresat cu o notificare pârâtului Municipiul ... cu solicitarea de a fi puși efectiv în posesie cu privire la imobilul ce le-a fost retrocedat în natură prin dispoziția enunțată.

Municipiul ... a refuzat punerea în posesie conform adresei nr. 22167 /16.08.2022, pe motiv că dispoziția trebuia pusă în executare în 3 ani de la emiterea acesteia.

În opinia reclamanților, pârâtul nu îşi poate invoca propria culpă, punerea în executare a Dispoziției de restituire în natură fiind în sarcina acestuia.

Autorul reclamanților nu se putea pune singur în posesie, iar art.25 pct.6 se referă la executarea Dispoziției în sensul îndeplinirii acesteia de bună voie de către unitatea emitentă a respectivului act administrativ.

Legiuitorul nu s-a referit prin punerea în executare la executarea silită din dreptul procesual civil şi nici la executarea acestei dispoziții de către persoana îndreptățită deoarece, persoanele fizice nu se pot pune singure în posesie, ci procesul verbal de punere în posesie trebuie întocmit de autoritatea care a decis restituirea imobilului în natură.

Este evident că legiuitorul nu s-a referit la executarea silită, ci la executarea dispoziției de către unitatea emitentă în sensul îndeplinirii acesteia de bună voie într-un termen de 3 ani.

Prin urmare, reprezintă un termen în favoarea Primarului Municipiului B care era obligat că într-o perioada de 3 ani de la emiterea Dispoziției de restituire în natură să îi pună în posesie după îndeplinirea formalităților cadastrale.

Este evident că termenul de 3 ani nu reprezintă un termen de prescripție atâta vreme cât punctul 4 al art.25 din Legea 10/2001 prevede ca dispoziția de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietății persoanei îndreptățite asupra acestuia, are forța probantă a unui înscris autentic și constituie titlu executoriu.

Dreptul de proprietate este imprescriptibil conform Constituției României.

Nu se poate afirmă că după primirea Dispoziției de restituire, dacă nu au solicitat punerea în posesie, pierd dreptul de proprietate asupra imobilului, mai ales că decizia de restituire a fost emisă în baza unei hotărâri judecătorești irevocabile.

Având în vedere că deși au consacrat irevocabil dreptul de proprietate, au şi titlul de proprietate (decizia de restituire în natură) printre atribuțiunile dreptului de proprietate aflându-se şi posesia, dar nu se pot bucura deplin de acest drept deoarece pârâtul Municipiul B cu rea credință refuză punerea în posesie, este evident că sunt lipsiți de folosință imobilului compus din teren şi casa de locuit din culpa pârâtului.

Cu referire la capătul B al cererii de chemare în judecată, reclamanții au arătat că acesta are ca temei de drept răspunderea pentru fapta proprie a Municipiului B care refuză să îi pună în posesie, folosind terenul lor fără niciun drept, prejudiciul fiind lipsa lor de folosință a imobilului.

S-a estimat că prejudiciul este compus din chiria lunară pe care ar fi putut să o încaseze de la data emiterii Dispoziției de restituire în natură şi până la punerea efectivă în posesie, sumă care va rezulta din administrarea probei cu expertiza evaluatorie a lipsei de folosință.

Potrivit reclamanților, un alt prejudiciu este cel moral, legat şi de eforturile defunctului lor tată şi soţ care se luptă din anul 2004 pentru restituirea acestui imobil, adică de 18 ani, timp în care pârâtul şi-a bătut joc de dreptul lor.

S-au solicitat daune morale în cuantum de 25.000 euro fiecare reclamant.

A fost invocată practica CEDO şi s-a arătat că emiterea unei hotărâri judecătorești sau a unui act administrativ care consacră un drept de proprietate care însă practic nu poate să fie exercitat deoarece autoritățile publice refuză executarea actului administrativ, reprezintă o încălcare gravă a dreptului de proprietate fapt pentru care cetățenii îndreptățiți trebuie să primească despăgubiri.

Au mai subliniat reclamanții că nesoluționarea unei cereri într-un termen rezonabil, cu consecința lipsirii de sumă reprezentând despăgubiri pentru imobilul preluat abuziv de stat, echivalează cu încălcarea dreptului de proprietate, astfel cum este el ocrotit în sistemul C.E.D.O., deoarece titularul acestui drept este în continuare lipsit de „bunul” său. (Decizia ICCJ nr. 2641/2007 )

Au depus în susținere înscrisuri.

Pârâții Municipiul B, UAT B, Primarul Municipiului B şi Comisia Locală Pentru Aplicarea Legii 10/2001, prin Primar au formulat întâmpinare, cu conținut identic, prin care au invocat excepțiile lipsei calității procesuale pasive, a prescripției dreptului la acțiune, iar pe fondul cauzei au solicitat respingea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivare au fost invocate dispozițiile art. 247 Cod procedură civilă „respectiv dispozițiile art. 2500 alin. (1) Cod civil „şi s-a subliniat că excepția prescripției dreptului la acțiune reprezintă un mijloc de înlăturare a răspunderii civile și de sancționare a creditorului neglijent, prin stingerea dreptului material la acțiune care nu a fost exercitat în termenul stabilit de legiuitor sau, după caz de raportului juridic.

Au învederat pârâții că, prin Dispoziția nr. 34898/15.05.2008, Primarul Municipiului B a dispus restituirea în natură a imobilului compus din teren în suprafață real măsurată de 307,00 m.p. (conform act 311,325 m.p.) și construcții în suprafață totală de 197,00 m.p., numitului CDN.

Dispoziția anterior indicată a fost comunicată beneficiarului prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, la data de 04.06.2008.

Au fost invocate dispoziţiile art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora decizia sau, după caz, dispoziția de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietății persoanei îndreptățite asupra acestuia, are forţa probantă a unui înscris autentic și constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară.

Potrivit pârâţilor, termenul de 3 ani prevăzut de art. 25 alin. (6) din Legea nr. 10/2001 a început să curgă de la data de 04.06.2008, termen cu mult depășit de data la care a fost înregistrată prezenta cerere introductivă de instanță.

Potrivit pârâţilor, în urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că, până la acest moment nu au fost formulate solicitări privitoare la punerea în posesie a imobilului ce formează obiectul Dispoziției de restituire în natură nr. 34898/15.05.2008, emisă de Primarul Municipiului B, nici de către beneficiar și nici de moștenitorii acestuia.

Astfel, s-a apreciat că prescripția își începe cursul la momentul la care titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau trebuia să cunoască nașterea lui.

Atât timp cât subiectul pasiv, în speță Municipiul B, își îndeplinește conduita la care a fost obligat, subiectul activ nu are interesul de a recurge la forța coercitivă a statului pentru valorificarea dreptului.

Au fost invocate şi dispoziţiile art. 706 alin. (1) teza II Cod procedură civilă potrivit cărora, în cazul titlurilor emise în materia drepturilor reale, termenul de prescripție este de 10 ani.

În opinia pârâţilor, reclamanții nu se pot prevala nici de termenul special de prescripție de 10 ani, aplicabil titlurilor executorii emise în materia drepturilor reale, indiferent dacă acestea sunt hotărâri judecătorești sau alte hotărâri ori înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare.

În aceste condiții, s-a apreciat că solicitarea reclamanților privind punerea în posesie cu privire la imobilul compus din teren în suprafață de 307 m.p. și construcții în suprafață totală de 197 m.p., situat în Municipiul ..., str. ... nr. ... lot II, este tardivă, având în vedere faptul că aceasta trebuie formulată în termenul prevăzut de art. 25 alin. (6) din Legea nr. 10/2001.

Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea cererii ca nefondată pentru următoarele considerente:

Dispozițiile alin. (4) și (6) ale art. 25 din Legea nr. 10/2001 consacră regimul complex al dispoziției de aprobare a restituirii în natură.

Potrivit art. 4 din Dispoziția nr. 34898/15.05.2008 emisă de Primarul Municipiului B „Îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară, prevăzute la art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 cad în sarcina beneficiarului restituirii.

Conform art. 3 din Dispoziția nr. 34898/15.05.2008 prezenta dispoziție face dovada proprietății asupra imobilului și constituie titlu executoriu după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară.

Punerea în posesie se va face după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară, prin proces-verbal de punere în posesie”

S-a concluzionat că dispoziția de aprobare a restituirii în natură este un act administrativ de putere care atestă restituirea proprietății și care, odată îndeplinite formalitățile de publicitate imobiliară, se consolidează ca titlu de proprietate supus regulilor prevăzute de dreptul comun.

Raportat la prevederile anterior indicate, pârâţii au arătat că punerea în posesie este condiționată în mod obligatoriu de îndeplinirea în prealabil a formalităților de publicitate imobiliară, formalități care așa cum au arătat anterior, sunt exclusiv în sarcina beneficiarului restituirii.

Or, nici autorul reclamanților și nici aceștia nu au executat obligația de a proceda la îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară situație în care nu se poate trece la etapa punerii în posesie.

S-a apreciat că, la acest moment reclamanții nu se pot prevala de efectele ce decurg din Dispoziția nr. 34898/15,05.2008, emisă de Primarul Municipiului B, raportat la împrejurarea că acest act administrativ constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, numai după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară.

S-a solicitat respingerea capătului de cerere privind obligarea pârâtelor la plata daunelor morale, pentru următoarele considerente:

Răspunderea pentru prejudiciul cauzat prin fapta proprie reglementată de art. 1357 Cod Civili coroborat cu art. 1349 alin. (1) și (2) consacră regula de principiu potrivit căreia, obligația de a repara un prejudiciu cauzat altuia printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, se naște direct și nemijlocit în sarcina autorului acelei fapte.

Au fost evocate condiţiile impuse de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale şi s-a arătat că sarcina probei incumbă reclamanților, conform art. 249 Cod procedură civilă, aceştia fiind ţinuţi să facă dovada elementelor răspunderii civile delictuale: prejudiciu, fapta ilicită, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu.

Au apreciat pârâţii că, în cauza de față, reclamanții nu au probat niciunul dintre aceste elemente.

S-a apreciat că nu este îndeplinită condiția prejudiciului de a fi cert, respectiv nu există un prejudiciu sigur atât sub aspectul existentei cât și al întinderii sale întrucât nu se poate face dovada faptului că, punerea în posesie nu a fost realizată din culpa Municipiului B.

Pârâţii au menţionat că nici autorul reclamanților și nici acestia nu au efectuat niciun demers pentru punerea în posesie, anterior adresei înregistrate la Primăria Municipiului B sub nr. 22167/15.07.2022 situație în care apreciază că nu există dovada prejudiciului suferit ori a modului de calcul al acestuia.

Au fost invocate dispoziţiile art. 1381 din Noul Cod Civ., şi s-a susţinut că nu poate fi pusă în sarcina Municipiului B, obligația de reparare a prejudiciului, atunci când acesta este cauzat exclusiv de fapta victimei însăsi.

În opinia pârâţilor, prin inacțiunea reclamanților de a proceda la îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară, în vederea punerii în posesie, aceștia și-au asumat riscul cauzării prejudiciului reclamat, invocându-și astfel propria culpă.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 205 Cod Procedură Civilă, Legea nr. 10/2001, H.G. nr. 250/2007, art. 1349, 1380 și art. 1381 Cod civil.

Pârâta, Instituţia Prefectului – Judetul ..., a formulat intampinare, solicitând să se constate, pe cale de excepție, lipsa calității procesuale pasive a Instituției Prefectului — Județul ..., iar pe fondul cauzei să se dispună aplicarea prevederilor Legii nr. 10/2001 și a Normelor metodologice.

În motivare a arătat, în esenţă, că, în procesul civil, calitatea procesuală presupune justificarea dreptului sau a obligației unei persoane de a putea participa ca parte.

Calitatea de parte în proces trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului și respectiv al obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept material asupra judecății.

S-a impus astfel concepția potrivit căreia calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală activă) și, pe de altă parte, existenţa unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic (calitate procesuală pasivă).

Reclamanții aveau obligația (conform art. 194 C.p.civ.) de a justifica calitatea procesuală pasivă a instituției prefectului în demersul inițiat, numai că acest aspect nu este clarificat în cererea de chemare în judecată.

Acțiunea reclamanților se referă exclusiv la culpa Municipiului B.

Raportat la cadrul legal aplicabil (Legea nr. 10/2001, cu modificările și completările ulterioare, precum și Normele metodologice de aplicare aprobate prin HG nr. 250/2007, cu modificările și completările ulterioare), în sarcina Instituției Prefectului nu sunt stabilite obligații pentru parcurgerea procedurii de punere în posesie în cazul imobilelor retrocedate în natură, ci doar atribuții în ceea ce privește controlul de legalitate al măsurii dispuse prin dispoziția Primarului.

În același sens se dispune și prin art. 21 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

Pe de altă parte, Prefectul nu are obligația să urmărească modul în care autoritățile locale pun în executare diversele măsuri aprobate prin actele administrative emise/adoptate, consecință a principiului prevăzut de art.123 alin.(4) din Constituția României.

Acest principiu a fost preluat în Codul administrativ (art.261), dar s-a regăsit și în actele normative care s-au aflat în vigoare anterior, la data emiterii Dispoziției nr. 34898/2008 (Legea nr. 215/2001, Legea nr. 340/2004).

În consecință, a solicitat admiterea excepției invocate și respingerea acțiunii reclamanților faţă de Instituția Prefectului — Județul ... ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.

Pe fondul cauzei, s-a arătat că, prin Dispoziția nr. 34898/15.05.2008, Primarul municipiului ... a soluționat dosarul întocmit în baza Notificării nr. 909/2001, depusă la Biroul executorului judecătoresc DE, în favoarea petentului CD-N.

După cum rezultă din preambulul dispoziției, soluția de restituire în natură a imobilului notificat a fost dispusă de instanță, prin Decizia civilă nr. 451/2006 a CAG, în dosarul nr. .../44/2004, cauză în care Instituția Prefectului — Județul B nu a fost parte.

Ulterior emiterii actului administrativ de retrocedare părțile (unitatea deținătoare și beneficiarul) au ales să rămână în pasivitate, deși finalizarea procedurii de punere în posesie presupunea îndeplinirea altor pași prevăzuți de lege exclusiv în sarcina acestora.

Pe fond, s-a apreciat că nu poate fi obligată la executarea unor măsuri (punere în posesie imobil retrocedat în natură conform Legii nr. 10/2001) în condițiile în care nu are competențe.

Referitor la plata daunelor provocate de lipsa de folosință a imobilului retrocedat și a daunelor morale: analizând dispozițiile art. 1357 alin.(l) C.civ. coroborate cu cele ale art. 16 din aceeași reglementare, precum și celelalte texte din materia răspunderii civile pentru fapta proprie cuprinse în Codul civil, s-a subliniat că, în legislația noastră, răspunderea civilă pentru fapta proprie are patru elemente de sine stătătoare, putând lua naștere numai prin concursul acestora fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția autorului faptei.

Pârâta a solicitat a se constata lipsa oricărei culpe a Instituției Prefectului — Județul B pentru neîndeplinirea procedurii de punere în posesie.

S-a apreciat că nu s-a probat, în cauză, întrunirea condiţiilor pentru angajarea răspunderii civile delictuale.

În drept, a invocat dispozitiile art. 205 C.pr.civ. și dispozițiile aplicabile din Legea nr. 10/2001, cu modificările și completările ulterioare și a Normelor metodologice aprobate prin HG nr. 250/2007, cu modificările și completările ulterioare.

Reclamanţii au depus răspuns la întâmpinare, precizând că înțeleg să se judece cu pârâtul UAT Municipiul B şi ceilalți pârâți din petitul cererii de chemare în judecată.

Cu privire la excepția prescripției, au solicitat să se observe că în interpretarea art.25 pct.6 din Legea nr. 10/2001 pot exista două variante, ambele dându-le dreptul să formuleze prezenta acțiune.

Reclamanții au mai arătat că dacă s-ar adopta interpretarea dată de pârâte şi anume că, decizia de restituire în natură poate să fie pusă în executare silită în termen de 3 ani de la data comunicării acesteia, asta ar însemna că prescrisă este executarea silită şi nu dreptul de proprietate.

Prin urmare, dacă executarea silită s-a prescris, legea le dă dreptul ca printr-o nouă cerere de chemare în judecată să obțină un nou titlu executoriu, deci prin prezenta acțiune tind să obțină pe cale judecătorească punerea în posesie deoarece executarea silită s-a prescris şi au nevoie de o nouă recunoaștere a dreptului lor privind posesia terenului ce le-a fost atribuit prin Dispoziția de restituire în natură nr.34898/15.05.2008.

Posesia fiind un atribut al dreptului de proprietate este imprescriptibilă astfel încât, conform art.707 pct.2 C.pr.civ. chiar dacă executarea silită se prescrie, creditorul poate obține un nou titlu executoriu.

Deci, chiar prescrisă executarea silită, acțiunea este perfect admisibilă.

În interpretarea reclamanților, art. 25 pct. 6 nu se referă la executarea silită, ci la executarea de bună voie de către Municipiul B a dispoziției nr.34898/2008 într-un termen de graţie de 3 ani.

Art. 25 alin. 6 spune că Decizia trebuie pusă în executare (adică îndeplinită de bună voie într-un termen de 3 ani) şi nu pusă în executare silită.

De altfel, ar fi lipsit de sens ca legiuitorul să impună părților ca posesia să se facă doar prin executare silită.

În accepțiunea legiuitorului, a pune în executare Dispoziția Primarului înseamnă a îndeplini, a executa obligațiile din respectivul act administrativ, în caz contrar, alături de termenul „pune executare” ar fi pus şi pe cel de „silită”.

Executarea unui contract, a unui act administrativ sau executarea oricăror obligații este sinonim cu îndeplinirea obligațiilor contractuale, a obligațiilor din actul administrativ, a executa nefiind sinonim cu executarea silită.

Normele se interpretează în mod gramatical şi logic, ori cuvântul a executa o obligație nu poate fi considerat sinonim cu executarea silită a unei obligații, deoarece executarea poate să fie şi voluntară, de bună voie.

Dacă cineva este obligat să execute dispozițiile unei hotărâri judecătorești în termen de 30 de zile, acesta poate executa voluntar, sintagma de a executa sau de a pune în executare dispozițiile unui act sau ale unei hotărâri nu înseamnă automat că ne referim la executarea silită.

Legiuitorul folosește în art.25 alin. 6 sintagma „trebuie pusă în executare în termen de 3 ani”.

Executarea silită este un act benevol, la latitudinea creditorului.

Dacă legiuitorul s-ar fi referit la executarea silită ar fi spus că Dispoziția POATE fi pusă în executare silită în termen de 3 ani.

Folosind sintagma „TREBUIE PUSĂ ÎN EXECUTARE” este clar faptul că a instituit o obligație în sarcina emitentului Dispoziției şi nu în sarcina creditorului, a persoanei îndreptățite la restituirea în natură, obligație cu termen peremptoriu, după trecerea căruia ne putem adresa instanței şi nu înăuntrul acestuia.

Prin urmare, reprezintă un termen în favoarea primarului Municipiului B care era obligat ca într-o perioadă de 3 ani de la emiterea Dispoziției de Restituire în Natură să ne pună în posesie după îndeplinirea formalităților cadastrale.

Este evident că termenul de 3 ani nu reprezintă un termen de prescripție atâta vreme cât punctul 4 al art. 25 din Legea nr. 10/2001 prevede ca dispoziția de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietății persoanei îndreptățite asupra acestuia, are forța probantă a unui înscris autentic și constituie titlu executoriu.

Dreptul de proprietate este imprescriptibil conform Constituției României.

Nu se poate afirma că după primirea Dispoziției de restituire, dacă nu au solicitat punerea în posesie, pierd dreptul de proprietate asupra imobilului, mai ales că decizia de restituire a fost emisă în baza unei hotărâri judecătorești irevocabile.

În ședința publică din 28.03.2023 reclamanții au precizat că înțeleg să se judece cu pârâţii UAT Municipiul B, Primarul Municipiului B, Comisia locală pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, Municipiul B şi Instituția Prefectului – Județul B.

Pârâții, prin reprezentant, au arătat că înțeleg să invoce excepția prescripției dreptului material la acțiune în referire la întreaga acțiune.

În cauză, instanţa a încuviințat şi administrat proba cu înscrisuri.

La solicitarea instanței a fost depus dosarul administrativ.

Prin sentinţa civilă nr. .../2023, pronunţată de T B în dosarul nr. .../113/2022, instanţa a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Primarul Municipiului B, Comisia Locală pentru Aplicarea Legii nr. 10/2001 prin Primar, Instituția Prefectului Județului B, a respins acțiunea formulată împotriva pârâților Primarul Municipiului B, Comisia Locală pentru Aplicarea Legii nr. 10/2001 prin Primar şi Institutia Prefectului Județului B, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei UAT Municipiul B, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru primul capăt de cerere şi a obligat-o pe pârâta UAT Municipiul B să emită documentația în vederea punerii în posesie a reclamanților şi să predea efectiv acestora imobilul situat în ..., str. ... nr. ... lot II, astfel cum a fost identificat prin decizia civila nr. 451/2006 a CAG şi Dispoziția Primarului Municipiului B nr. 34898/2008.

A fost admisă excepția prescripției dreptului material al cererii vizând pretențiile aferente perioadei 15.05.2008 -28.11.2022 şi a fost respinsă cererea având ca obiect obligarea pârâtei la plata contravalorii lipsei de folosință şi a daunelor morale, pentru această perioadă, ca prescrisă.

Instanţa a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune aferent pretențiilor solicitate pentru perioada 29.11.2019-29.11.2022 şi a respins cererea având ca obiect contravaloarea lipsei de folosință a imobilului şi daunele morale, aferente perioadei 29.11.2019-29.11.2022, ca nefondată.

Pârâta UAT Municipiul B a fost obligată să plătească reclamantului CA cheltuieli de judecată în cuantum de 5000 lei, onorariu avocat.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reținut că, prin Dispoziția nr. 34898/15.05.2008 emisă de Primarul Municipiului B s-a dispus restituirea în natură a imobilului compus din teren în suprafaţă de 307 mp (conform act 311,325 mp) şi construcții în suprafață totală de 197 mp, identificate pe plan de la C1 la C5, situat în ..., str ... nr. ... lot II, dlui CDN.

Această dispoziție a fost emisă în executarea deciziei civile nr. 451/A/13.12.2006 pronunțată de CAG în dosarul nr. 6976/44/2004, prin care s-a dispus emiterea unei dispoziții de restituire în natură a imobilului de către Primarul Municipiului B.

Beneficiarul CDN a decedat la data de 30.01.2021, iar potrivit certificatului de moștenitor nr. 32/19.04.2022 emis de SPN IAZ, reclamanții CVM şi CA au calitatea de moștenitori.

Au fost avute în vedere dispozițiile art. 25 alin. (4) - (7) din Legea nr. 10/2001 şi dispozițiile art. 36 teza I C.pr.civ., şi instanţa a reţinut că, în concret, calitatea procesuală presupune existenţa unei identități între persoana reclamantului şi cel care este titularul dreptului afirmat (calitate procesuală activă) şi între persoana chemată în judecată (pârâtul) şi cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală pasivă).

În cazul situațiilor juridice pentru a căror realizare calea justiției este obligatorie, calitatea procesuală activă aparține celui ce se poate prevala de acest interes, iar calitatea procesuală pasivă aparține celui faţă de care se poate realiza interesul respectiv.

Reclamantul, fiind cel ce pornește acțiunea, trebuie să justifice atât calitatea procesuală activă, cât şi calitatea procesuală pasivă a persoanei pe care a chemat-o în judecată, prin indicarea obiectului cererii şi a motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază pretenția sa.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților, invocată prin întâmpinări, Tribunalul a reținut că obligația de punere în executare a deciziei civile a fost pusă în sarcina Instituției Primarului Municipiului B.

Potrivit art. 100 alin. 1 teza I din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ – „Municipiul - (1) Municipiul este unitatea administrativ-teritorială declarată ca atare prin lege, pe baza îndeplinirii criteriilor prevăzute de lege”.

În consecinţă, s-a apreciat că există identitate de subiect de drept între Municipiul B şi UAT Municipiul B, fiind doar o diferență de exprimare a denumirii aceluiași subiect de drept, care stă în justiție prin Primar.

Au fost avute în vedere dispozițiile art. 106 alin. (1), respectiv art. 109 alin. (1) şi (2) din același act normativ şi art. 249 alin. (1)-(4) din OUG nr. 57/2019 şi, prin prisma acestora, date fiind atribuțiile pârâților chemați în judecată, având în vedere că terenul este ocupat/deținut de pârâta UAT Municipiul B, Tribunalul a reţinut că doar aceasta are calitate procesuală pasivă în cauză.

A fost admisă, astfel, excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la ceilalți pârâți.

Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune invocat prin întâmpinare Tribunalul a reținut că trebuie făcută distincție între prescripția dreptului material la acțiune şi prescripția executării silite.

S-a subliniat că textul legal invocat în susținerea excepției - art. 25 alin. (6) din Legea nr. 10/2001 reglementează un termen de prescripție de 3 ani pentru punerea în executare a dispoziției de restituire în natură emisă în baza Legii nr. 10/2001, termen care curge de la data primirii acestei dispoziții de către persoana îndreptățită.

Neexercitarea dreptului de a cere executarea silită în termen de 3 ani de la data comunicării titlului de proprietate atrage stingerea prin prescripție a dreptului de a cere executarea silită, în alți termeni, pierderea forței executorii a dispoziției de restituire, conform art. 405 alin. (3) C. proc. civ.

Persoana îndreptățită pierde astfel doar dreptul de a mai executa silit dispoziția de restituire, nu însă și dreptul de proprietate asupra imobilului la care se referă, asupra căruia dispoziția de aprobare a restituirii în natură face dovada proprietății persoanei îndreptățite, cu forța probantă a unui înscris autentic, conform art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 în forma actuală, având posibilitatea să intenteze acțiune în justiție pentru obținerea unui nou titlu executoriu, dispoziția de restituire servind drept mijloc de probă a dreptului de proprietate asupra imobilului.

Tribunalul a reţinut, totodată, că obiectul acțiunii, astfel cum a fost precizat şi dezvoltat inclusiv în cuprinsul răspunsului la întâmpinare îl reprezintă, de fapt, revendicarea bunului imobil, de către proprietarul neposesor de la posesorul neproprietar, acesta din urmă fiind chiar autoritatea statului obligată de lege să pună în executare hotărârea judecătorească, obligație pe care şi-a executat-o doar parțial prin emiterea dispoziției de restituire în natură.

S-a subliniat că dispoziția nr. 34898/15.05.2008 este un act emis în executarea şi aplicarea unei legi speciale, care reglementează situația imobilelor preluate abuziv de stat, iar pârâta, prin reprezentantul legal nu a înțeles să o execute în totalitate, respectiv să dispună şi punerea în posesie a autorului reclamanților, ci a rămas în pasivitate, invocând lipsa cererii de punere în posesie.

Potrivit primei instanțe, dreptul de a cere executarea silită a unei dispoziției de restituire în natură, la care se referă art. 25 alin. (6), nu se confundă cu dreptul material la acțiune, fiind distinct de acesta.

A arătat instanţa că, fără a sesiza această distincție, pârâta pune semnul egalității între dreptul material la acțiune și dreptul de a cere executarea silită a dispoziției de restituire în natură, invocând prescripția dreptului material la acțiunea formulată de reclamanți în raport de un termen de prescripție reglementat de lege pentru exercitarea dreptului de a cere executarea silită a dispoziției de restituire în natură.

Având în vedere obiectul acțiunii şi constatând că reclamanții urmăresc să intre în posesia bunului dobândit în proprietate de autorul lor, în baza legii speciale, aceasta fiind, cum s-a arătat mai sus, o acțiune în revendicare, atipică, prin care se urmărește dobândirea tuturor atributelor dreptului de proprietate, faţă de dispozițiile art. 563 alin. 2 C.civ, Tribunalul a reținut că acțiunea este imprescriptibilă, motiv pentru care a respins excepția dreptului material la acțiune în referire la primul capăt de cerere.

În ceea ce privește prescripția dreptului material la acțiune referitoare la obligarea pârâtei la plata contravalorii lipsei de folosință şi a daunelor morale, s-a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 2517 C.civ, care instituie termenul de prescripție de 3 ani, motiv pentru care excepția a fost admisă pentru pretențiile aferente perioadei 15.05.2008 - 28.11.2022 şi respinsă pentru perioada 29.11.2019-29.11.2022.

Pe fond, Tribunalul a reținut că, potrivit 25.3- 25.6. din HG nr. 250/2007 - Dispozițiile alin. (4) şi (6) ale art. 25 din lege consacră regimul complex al dispoziției de aprobare a restituirii în natură: - este asimilată înscrisului sub formă autentică; - constituie actul juridic de bază pentru efectuarea formalităţilor de publicitate imobiliară (de aceea este necesar ca dispoziţia/decizia de restituire să cuprindă datele de identificare a noului proprietar, a imobilului restituit, cu suprafeţele construite, terenul aferent şi vecinătăţile),

- constituie titlu executoriu, după îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară.

25.4.

În cazul în care între suprafața terenului solicitat şi a celui restituit există diferențe în minus rezultate din menținerea în proprietate publică a unor suprafețe cu afectațiune legală specială (zone de protecţie sau acces pentru linii de înaltă tensiune, conducte magistrale şi altele asemenea), decizia/dispoziţia de restituire va face referire la aceste servituţi legale şi totodată va fi însoţită de o schiţă a terenului restituit. 25.5.

Dispoziţia de restituire în echivalent poate fi şi sub forma compensării cu un alt imobil în echivalent, caz în care decizia/dispoziţia de aprobare a restituirii prin compensare cu un alt imobil are acelaşi regim cu cel prevăzut la alin. (4) şi (6) ale art. 25 din lege. 25.6.

Dispoziţia de aprobare a restituirii în natură este un act administrativ de putere care atestă restituirea proprietăţii şi care, odată îndeplinite formalităţile de publicitate imobiliară, se consolidează ca titlu de proprietate supus regulilor prevăzute de dreptul comun (devine act de proprietate în sensul prevederilor Codului civil)”.

Astfel, s-a reţinut că, deși reclamanții au titlu de proprietate emis în condițiile Legii nr. 10/2001 pentru imobilul situat în ..., str. ... nr. ... lot II, astfel cum a fost identificat prin decizia civilă nr. 451/2006 şi Dispoziția nr. 34898/2008, nu dețin şi posesia acestuia, iar pârâta UAT Municipiul B ocupa acest teren, astfel cum s-a recunoscut de aceasta atât prin întâmpinare cât şi în ședința publică din 28.03.2023, deși acesteia îi incumbă obligația de întocmire a documentației pentru punerea în posesie a reclamanților.

Pentru aceste motive, a fost obligată pârâta să emită documentația în vederea punerii în posesie a reclamanților şi să predea efectiv acestora imobilul.

În ceea ce privește cererea de obligare a pârâtei la plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului pentru perioada 29.11.2019-29.11.2022, Tribunalul a reținut că reclamanții nu au făcut dovada cuantumului acestei pretenții, nesolicitând probe pe acest capăt de cerere.

Deși prin cererea de chemare în judecată au solicitat proba cu expertiză evaluatorie, în ședința publică în care s-au discutat în contradictoriu probele nu au solicitat această probă.

De asemenea, nici în dezbaterile pe fond nu au făcut referiri la acest capăt de cerere.

Referitor la daunele morale, tribunalul a reținut că, în motivarea prejudiciului moral s-a arătat că acesta este legat de eforturile autorului reclamanților care se luptă din anul 2004 pentru restituirea acestui imobil.

Faţă de împrejurarea că după emiterea dispoziției de restituire (din anul 2008), autorul reclamanților nu a mai efectuat niciun demers în vederea punerii în posesie, iar reclamanții au inițiat demersurile în vederea punerii în posesie prin cererea înregistrată sub nr. 22167/15.07.2022, neavând cunoștință până la acel moment de dispoziția de restituire, tribunalul a reţinut că nu s-a făcut dovada daunelor morale solicitate pentru perioada 29.11.2019-29.11.2022, motiv pentru care şi acest capăt de cerere va fi respins.

În consecință, față de considerentele de fapt şi de drept de mai sus, Tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Primarul Municipiului B, Comisia Locală pentru Aplicarea Legii nr. 10/2001 prin Primar, Instituția Prefectului Județului B şi a respins acțiunea introdusă împotriva acestora ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

A fost respinsă excepția prescripției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei UAT Municipiul B.

A fost respinsă excepția dreptului material la acțiune pentru primul capăt de cerere şi a fost obligată pârâta UAT Municipiul B să emită documentația în vederea punerii în posesie a reclamanților şi să predea efectiv acestora imobilul situat în ..., str. ... nr. ... lot II, astfel cum a fost identificat prin decizia civilă nr 451/2006 a CAG şi Dispoziția Primarului Municipiului B nr. 34898/2008.

A fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune vizând pretențiile aferente perioadei 15.05.2008 -28.11.2022, pentru această perioadă acțiunea având ca obiect pretenții fiind respinsă ca prescrisă.

A fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune aferent pretențiilor solicitate pentru perioada 29.11.2019-29.11.2022, pentru acestea cererea fiind respinsă ca nefondată.

Văzând dispozițiile art. 453 alin. 2 C.pr.civ., şi în măsura admiterii acțiunii principale, a fost obligată pârâta UAT Municipiul B să plătească reclamantului CA cheltuieli de judecată în cuantum de 5000 lei, onorariu avocat, achitat potrivit chitanțelor depuse la dosar.

Împotriva sentinţei civile nr. .../2023, pronunţate de T B, în dosarul nr. .../2022, a declarat apel pârâtul Municipiul B.

A solicitat apelantul-pârât admiterea apelului şi modificarea, în parte, a sentinţei contestate, respectiv respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În motivare, apelantul a reiterat argumentele expuse în faţa primei instanţe şi a invocat, faţă de dispoziţiile art. 2500 C.civ., art. 25 alin. 4 şi art. 25 alin. 6 din Legea nr. 1072001, prescripția dreptului material la acţiune arătând că decizia sau, după caz, dispoziția de aprobare a restituirii în natură trebuie pusă în executare în termen de 3 ani de la data primirii ei de către persoana îndreptățită, iar în cauză, acest termen a început să curgă la data de 04.06.2008, fiind împlinit la data înregistrării cererii de chemare în judecată.

Au mai fost invocate şi dispozițiile art. 706 alin. 1 teza II C.proc.civ., iar apelanta a apreciat că intimații nu se pot prevala nici de termenul special de 10 ani aplicabil titlurilor executorii emise în materia drepturilor reale, indiferent dacă acestea sunt hotărâri judecătoreşti sau alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare.

A apreciat apelantul că acţiunea formulată este prescrisă.

Pe fondul cauzei, faţă de dispoziţiile art. 25 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, respectiv art. 3 şi art. 4 din Dispoziţia nr. 34898/15.05.2008, emisă de Primarul Municipiului B, s-a subliniat că dispoziţia de aprobare a restituirii în natură este un act administrativ de putere care atestă restituirea proprietății și care, odată îndeplinite formalitățile de publicitate imobiliară, se consolidează ca titlu de proprietate supus regulilor prevăzute de dreptul comun.

Raportat la prevederile anterior indicate, apelantul a arătat că punerea în posesie este condiționată în mod obligatoriu de îndeplinirea în prealabil a formalităților de publicitate imobiliară, formalități care așa cum au arătat anterior, sunt exclusiv în sarcina beneficiarului restituirii.

S-a mai menţionat că nici autorul reclamanților și nici aceștia nu au executat obligația de a proceda la îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară situație în care, în opinia apelantului, nu se poate trece la etapa punerii în posesie.

S-a apreciat că, la acest moment reclamanții nu se pot prevala de efectele ce decurg din Dispoziția nr. 34898/15.05.2008, emisă de Primarul Municipiului B, raportat la împrejurarea că acest act administrativ constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, numai după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară.

S-a solicitat şi exonerarea apelantului de la plata cheltuielilor de judecată făcându-se trimitere la dispoziţiile art. 453 C.proc.civ. şi s-a arătat că raţiunea pentru care apelantul stă în judecată în cauză este aceea că reclamanţii nu au depus diligenţele necesare ulterior emiterii Dispoziţiei de restituire în natură în vederea dobândirii posesiei asupra imobilului notificat, până la momentul promovării prezentei acţiuni.

S-a concluzionat că nu ar exista o culpă procesuală a apelantului.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 466 – art. 482 C.proc.civ., art. 453 C.proc.civ., Legea nr. 1072001 şi Legea nr. 165/2013.

Analizând legalitatea şi temeinicia sentinței civile nr. ...14.12.2023, pronunțată de Tribunalul B, în dosarul nr. .../2022 prin prisma motivelor de apel şi în limita acestora, reține următoarele:

Cu referire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, C reţine ca fiind corect raţionamentul primei instanţe în sensul că este necesar a fi făcută distincţia între prescriptia dreptului material la actiune si prescriptia executării silite.

Potrivit art. 25 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, decizia sau, după caz, dispoziţia de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietăţii persoanei îndreptăţite asupra acestuia, are forţa probantă a unui înscris autentic şi constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară.

În sensul art. 25 alin. 6 din Legea nr. 10/2001, decizia sau, după caz, dispoziţia prevăzută la alin. (4) trebuie pusă în executare în termen de 3 ani de la data primirii ei de către persoana îndreptăţită.

Prin urmare, termenul indicat de art. 25 alin. 6 din Legea nr. 10/2001, vizează punerea în executare a dispoziţiei de aprobare a restituirii în natură a imobilului şi i-ar putea fi opus persoanei îndreptăţite în cadrul procedurii de executare silită în temeiul titlului executoriu indicat de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, iar nu în cazul unei cereri de chemare în judecată de sine stătătoare care vizează recuperarea unuia dintre atributele dreptului de proprietate, respectiv posesia.

Aceeaşi concluzie se impune şi prin raportare la dispoziţiile art. 706 alin. 1 teza II C.proc.civ., textul de lege menţionat reglementând tot un termen de prescripţie a executării silite în materia drepturilor reale, iar nu un termen de prescripţie a dreptului material la acţiune.

Aşa cum a arătat şi prima instanţă, neexercitarea dreptului de a cere executarea silită în termen de 3 ani de la data comunicării titlului de proprietate atrage stingerea prin prescripție a dreptului de a cere executarea silită, respectiv pierderea forței executorii a dispoziției de restituire, conform art. 405 alin. (3) C. proc. civ., nu a dreptului de proprietate asupra imobilului la care se referă aceasta.

Titularul dreptului de proprietate, aşa cum este indicat în cuprinsul dispoziţiei prevăzute de art. 24 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, respectiv succesorii în drepturi ai acestuia, au posibilitatea să intenteze acțiune în justiție pentru obținerea unui nou titlu executoriu, dispoziția de restituire servind drept mijloc de probă a dreptului de proprietate asupra imobilului.

Obiectul acțiunii aşa cum, în mod corect, a fost stabilit de prima instanţă, îl reprezintă, revendicarea bunului imobil, de către proprietarul neposesor de la posesorul neproprietar, acesta din urma fiind chiar autoritatea statului obligată de lege să pună in executare decizia civilă nr. 451/A/13.12.2006, pronunțată de CAG în dosarul nr. .../2004.

Potrivit art. 563 alin. 2 C.civ., dreptul la acțiunea în revendicare este imprescriptibil, cu excepţia cazurilor în care prin lege se dispune altfel, iar prin raportare la argumentele de mai sus, prin prisma acestui text normativ, contrar susţinerilor apelantului, dreptul material la acţiune în cauza de faţă, cu referire la primul capăt de cerere, nu este prescris.

Cu referire la celelalte motive de apel, C reţine, în acord cu cele reţinute de prima instanţă, că, dispozitia nr. 34898/15.05.2008 este un act emis în executarea şi aplicarea unei legi speciale, care reglementează situația imobilelor preluate abuziv de stat, iar pârâta, prin reprezentantul legal nu a înțeles să o execute în totalitate, respectiv să dispună şi punerea în posesie a autorului reclamanților, ci a rămas în pasivitate, invocând lipsa cererii de punere în posesie, respectiv neîndeplinirea de către persoana îndreptățită, în prealabil, a formalităților de publicitate imobiliară.

Potrivit art. 25 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, decizia sau, după caz, dispoziţia de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietăţii persoanei îndreptăţite asupra acestuia, are forţa probantă a unui înscris autentic şi constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară.

În ceea ce priveşte formalităţile de publicitate imobiliară, C reţine că, potrivit susţinerilor necontestate ale reclamanţilor, acestora nu li se permite accesul în imobil pentru efectuarea măsurătorilor necesare înregistrării dosarului la Oficiul de Cadastru în vederea intabulării.

De altfel, potrivit Încheierii nr. 70005/08.08.2023 emisă de OCPI B, a fost respinsă cererea privind înregistrarea în registrele de cadastru şi carte funciară ale imobilului situat în ..., str. ... nr. 5 lot. 2 pe motiv că nu a fost prezentat certificatul fiscal privind imobilul în cauză.

Au precizat reclamanţii că, nefiind pus în posesie, terenul în cauză nu este înregistrat fiscal şi, din acest motiv se află în imposibilitatea de a obţine certificatul fiscal solicitat.

Prin urmare, orice demersuri efectuate de intimaţii-reclamanţi în vederea îndeplinirii formalităţilor de publicitate imobiliară, respectiv în vederea obţinerii posesiei imobilului proprietatea acestora, au fost sortite eşecului, întrucât înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate este condiţionată de eliberarea certificatului fiscal şi realizarea măsurătorilor necesare, iar acestea din urmă sunt condiţionate de pârât tocmai de realizarea formalităţilor de publicitate imobiliară.

Practic, dreptul de proprietate, aşa cum a fost recunoscut acesta prin decizia civilă nr. 451/A/13.12.2006, pronuntată de CAG în dosarul nr. .../44/2004 şi prin Dispoziţia Primarului Municipiului B nr. 34898/2008, a fost golit de conţinut, intimaţii-reclamanţi nebeneficiind de niciunul dintre atributele dreptului de proprietate recunoscut.

Potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale.

Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

În mod evident, fiindu-le recunoscut dreptul de proprietate atât prin decizia civilă nr. .../13.12.2006, pronunțată de CAG în dosarul nr. .../44/2004, cât și prin Dispoziția Primarului Municipiului B nr. 34898/2008, intimații-reclamanți, în calitate de succesori în drepturi ai persoanei îndreptățite, dețin un „bun” în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Este de remarcat că potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului, C nu trebuie să se limiteze la a examina dacă există o privare de proprietate sau o expropriere formală; trebuie să privească dincolo de aparențe și să cerceteze realitatea situației reclamate.

Întrucât Convenția are drept scop să garanteze drepturi „practice și efective”, trebuie să se verifice dacă situația constituie o expropriere de facto (Sporrong și Lönnroth împotriva Suediei, par. 63; Vasilescu împotriva României, par. 51).

Orice ingerință în drepturile protejate de art. 1 din Protocolul nr. 1 trebuie să îndeplinească cerința de legalitate (Vistiņš și Perepjolkins împotriva Letoniei, par. 95), poate fi justificată numai dacă servește unui interes public (sau general) legitim (Béláné Nagy împotriva Ungariei, par. 113), iar pentru a fi compatibilă cu regula generală enunțată la prima teză a primului paragraf din art. 1 din Protocolul nr. 1, o ingerință în dreptul la respectarea „bunurilor”, trebuie să asigure un „just echilibru” între cerințele de interes general ale comunității și cerințele privind protecția drepturilor fundamentale ale persoanei (Beyeler împotriva Italiei, par. 107).

Or, în speţă, niciuna dintre condiţiile indicate anterior nu sunt întrunite pentru a justifica ingerinţa în dreptul de protejat de art. 1 din Protocolul nr. 1.

Cu referire la dispoziţiile art. 25 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, invocate de apelantul-pârât, C reţine că acestea nu pot avea relevanţă în cazul acţiunii în revendicare, cum este cea de faţă, ci vizează exclusiv dobândirea caracterului executoriu în cazul dispoziţiei de restituire în natură.

Menţiunile din cuprinsul dispoziţiei emise de Primarul Municipiului B nu pot contraveni legii în temeiul căreia a fost emisă dispoziţia în cauză şi nici scopului avut în vedere de aceasta.

Faţă de calificarea dată prezentei acţiuni, C constată că sunt întrunite condiţiile indicate de art. 563 alin. 1 C.civ. pentru admiterea acţiunii în revendicare, fiind constatat dreptul de proprietate al intimaţilor-reclamanţi neposesori şi faptul că imobilul se află, în prezent, în posesia apelantului -pârât.

Contrar susţinerilor apelantului-pârât, C reţine culpa procesuală a acestuia manifestată prin opoziţia la prezenta acţiune, respectiv prin refuzul de a realiza demersurile necesare dobândirii tuturor atributelor dreptului de proprietate în cazul intimaţilor-reclamanţi.

Prin urmare, prima instanţă a aplicat în mod corect dispoziţiile art. 453 C.proc.civ. şi a dispus obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru toate argumentele de mai sus, în temeiul art. 480 C.proc.civ., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-pârât.

În temeiul art. 482 C.proc.civ., raportat la art. 453 C.proc.civ., dată fiind culpa procesuală a acestuia în apel, îl va obliga pe apelantul-pârât la plata sumei de 10 354 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocat, şi cheltuieli de deplasare, conform facturii nr. 313/22.11.2023 şi extrasului de cont din data de 22.04.2024.