Curtea de Apel GALAȚI · .../62/2016

Decizie nr. 138 din 15.02.2024

Instanță: Curtea de Apel GALAȚI
Dosar: .../62/2016
Obiect: stabilirea salariului la nivel maxim aflat în plată pentru funcții similare din familia ocupațională „Justiție”
Soluție
Sursa: portal.just.ro

stabilirea salariului de bază la nivel maxim aflat în plată pentru funcții similare din familia ocupaţională „Justiţie” cu luarea în considerare a drepturilor salariale recunoscute prin hotărâri judecătoreşti altor funcţionari publici din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale, respectiv a suplimentului postului în procent de 25% din salariul de bază brut lunar şi suplimentul treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază brut lunar.

Potrivit art. 6 din Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice:

Sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază următoarele principii:

a) principiul legalităţii, în sensul că drepturile de natură salarială se stabilesc prin norme juridice de forţa legii, cu excepţia hotărârilor prevăzute la art. 11 alin. (1), conform principiilor enunţate de art. 120 din Constituţia României, republicată, dar cu încadrare între limitele minime şi maxime prevăzute prin prezenta lege;

b) principiul nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare şi instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie;

c) principiul egalităţii, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală; (…)

Conform art. 7 din acelaşi act normativ: În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie:

a) salariul de bază reprezintă suma de bani la care are dreptul lunar personalul plătit din fonduri publice, corespunzător funcţiei, gradului/treptei profesionale, gradaţiei, vechimii în specialitate, astfel cum este stabilită în anexele nr.

I - IX; (…)

e) salariul lunar cuprinde salariul de bază ori, după caz, indemnizaţia lunară sau indemnizaţia de încadrare, compensaţiile, indemnizaţiile, sporurile, adaosurile, primele, premiile, precum şi celelalte elemente ale sistemului de salarizare corespunzătoare fiecărei categorii de personal din sectorul bugetar; (…)

g) funcţia similară reprezintă o funcţie de acelaşi fel din cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice, care implică aceleaşi condiţii de studii, grad/treaptă profesională, gradaţie, vechime în funcţie sau vechime în specialitate, după caz, şi condiţii de muncă; (…)

i) sporul reprezintă un element al salariului lunar/soldei lunare, acordat ca procent la salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare, în condiţiile legii, pentru fiecare categorie de personal; (…)

m) venitul salarial al personalului din sectorul bugetar cuprinde salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, soldele de grad/salariile gradului profesional deţinut, gradaţiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizaţiile de încadrare, indemnizaţiile lunare şi, după caz, compensaţiile, indemnizaţiile, sporurile, majorările, adaosurile, primele şi premiile, precum şi alte drepturi în bani şi/sau în natură, corespunzătoare fiecărei categorii de personal din sectorul bugetar.

Curtea reţine că prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat anularea deciziilor de salarizare emise pentru fiecare dintre ei, emiterea unor noi decizii prin care salarizarea să fie stabilită la nivel maxim în plată pentru funcții similare din sistemul justiției cu luarea în considerare a suplimentului postului în procent de 25% din salariul de bază brut lunar şi suplimentul treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază brut lunar, începând cu 3 ani anteriori înregistrării cererii şi în continuare, plata drepturilor salariale, actualizarea cu rata inflaţiei şi dobânda legală.

Din motivarea sentinţei rezultă că prima instanţă a admis cererea reclamanților privind recunoașterea dreptului la salarizarea la nivel maxim, cu includerea suplimentului postului în procent de 25% din salariul de bază brut lunar şi suplimentul treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază brut lunar.

Sub un prim aspect, Curtea reţine că cererea de chemare în judecată vizează acordarea în favoarea reclamanților a nivelului maxim de salarizare pentru funcţii similare, începând cu data de 09.06.2018 (trei ani anterior formulării cererii de chemare în judecată) – dată la care Legea- cadru nr. 153/2017 intrase în vigoare, astfel că, referitor la aplicabilitatea în speţă a principiilor enunțate în Decizia Curţii Constituționale nr. 794/15.12.2016, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (11)-(14) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum si unele măsuri fiscal-bugetare, Curtea reţine că Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016, ce a reprezentat un argument invocat de reclamanţi în susţinerea temeiniciei acţiunii, a fost pronunţată în interpretarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 57/2015, dispoziţii abrogate odată cu intrarea în vigoare a dispoziţiilor Legii 153/2017.

Odată cu intrarea în vigoare a Legii 153/2017, au fost stabilite şi aplicate principiile de salarizare instituite de noul act normativ, principii care sunt diferite de dispoziţiile legale anterioare, pe care Legea nr. 153/2017 le-a abrogat prin art. 44 pct. 20.

Aşadar, dispoziţiile Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituționale nu mai pot fi invocate şi aplicate.

Acest raționament a fost confirmat şi în considerentele Deciziei nr. 15/2021 din 28 iunie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, (Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii), paragraful 86.

În continuare, Curtea reţine faptul că solicitarea recurenților-reclamanți de a li se recunoaște, în mod generic, dreptul la includerea în salariu a drepturilor recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive este în contradicție cu Decizia Î.C.C.J. nr. 15/2021 - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii.

Astfel, Curtea reţine că prin Decizia RIL nr. 15/2021, Î.C.C.J. a punctat că principiul echității în muncă statuat de art. 3 lit. c) din Legea-cadru nr. 284/2010 (remuneraţie egală pentru muncă egală) a fost schimbat în actuala reglementare (Legea-cadru nr.153/2017), din analiza coroborată a principiilor nediscriminării şi al egalităţii (astfel cum sunt în prezent prevăzute) rezultând că tratamentul egal care garantează nediscriminarea vizează doar egalitatea salariului de bază pentru aceeaşi activitate şi aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie, iar nu şi a celorlalte drepturi de natură salarială, aşa cum prevedea Legea-cadru nr. 284/2010, distinct fiind şi aspectul gestionării sistemului de salarizare, în sensul art. 3 din Legea nr.153/2017, cu posibilitatea existenței unor diferențieri între ordonatorul principal, secundar sau terţiar, spre deosebire de vechea reglementare centrată pe salarizarea personalului exclusiv de ordonatorul principal de credite.

Mai mult, nivelul superior de salarizare invocat de intimații reclamanți, se referă la salariul lunar brut, salariu care include suplimentul postului, egal cu majorarea salariului de bază cu 25%, din salariul de bază şi suplimentul treptei de salarizare, egal cu 25% din salariul de bază, potrivit hotărârii judecătorești invocate, în condiţiile în care, pe de o parte, salariul lunar brut şi respectiv salariul de bază (care nu include sporurile, compensaţiile sau alte indemnizaţii) reprezintă noţiuni distincte - reglementate ca atare de art. 7 lit. e) şi respectiv lit. a) din Legea nr. 153/2017, iar pe de altă parte, astfel cum s-a arătat mai sus, prin Decizia nr. 15/2021 pronunţată în recurs în interesul legii, ÎCCJ a reţinut că tratamentul egal care garantează nediscriminarea vizează doar egalitatea salariului de bază pentru aceeaşi activitate şi aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie, iar nu şi a celorlalte drepturi de natură salarială, cum sunt sporurile/majorările, acordate în temeiul şi în condiţiile noii Legi-cadru nr. 153/2017, care nu poate fi acordată decât în condiţiile Legii nr. 153/2017 (etapizat, astfel cum s-a reţinut şi prin Decizia nr. 82/2018 pronunţată de ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept), iar nu ca urmare a aplicării generice a principiului egalităţii.

Discriminarea salarială invocată de intimaţii-reclamanţi nu poate fi reţinută, având în vedere şi considerentele reţinute de Înalta Curte de Casație și Justiție în cuprinsul Deciziei nr. 2/2015, pronunțată în dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a statuat că „atât timp cât tratamentul mai favorabil al unor angajaţi este rezultatul punerii în executare a unor hotărâri judecătorești prin care s-au acordat acestora anumite drepturi salariale, în raport cu alţi salariaţi cărora nu li s-au acordat aceste drepturi ori cărora le-au fost respinse astfel de cereri prin hotărâri judecătorești pronunțate de instanţe diferite, nu există discriminare în sensul art. 2 raportat la art. 1 alin. 2 lit. e) pct. i) şi alin. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, republicată”, iar ”nimeni nu poate invoca principiul nediscriminării pentru a obţine un anumit tratament, cu încălcarea legii.

Dimpotrivă, în fiecare litigiu, reclamantul va trebui să probeze legalitatea şi temeinicia cererii sale, ce nu se poate baza pe invocarea discriminării sau a egalității de tratament în raport cu soluția pronunțată de o altă instanța, ci pe argumente de interpretare şi aplicare corectă a legii, chiar şi în situaţia în care invocă o astfel de hotărâre”.

Fundamentul pretenției reclamanților nu poate fi reţinut nici prin raportare la Decizia 20/2009 a ICCJ care, statuând asupra suplimentului postului şi a suplimentului treptei de salarizare, a stabilit că în lipsa unei cuantificări legale nu se pot acorda pe cale judecătorească drepturile salariale constând în suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Or, recunoașterea în favoarea reclamanților a acestor drepturi, prin aplicarea principiului egalizării, în contra deciziei ICCJ obligatorie este contrară legii.

În aceste condiții, atâta timp cât salariile de bază ale intimaților-reclamanți au fost stabilite de către recurenta-pârâtă în strictă conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 153/2017, cu respectarea principiului legalităţii consacrat de acest normativ, nu pot fi valorizate considerentele recurenţilor-reclamanţi referitoare la încălcarea principiilor nediscriminării şi egalizării cu salariul maxim în plată şi nu se poate trece peste dispozițiile concrete ale legii pentru a se da eficienţă considerentelor care ţin de egalitatea de tratament juridic, întrucât s-ar adăuga la lege.

Decizia nr. 138/15.02.2024 a Curţii de Apel Galaţi

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi, sub nr. .../121/2021, la data de 09.06.2021, reclamanţii ... solicită anularea deciziilor emise, emiterea unor noi decizii prin care salarizarea să fie stabilită la nivel maxim în plată pentru funcţii similare din sistemul justiţiei cu luarea în considerare a suplimentului postului în procent de 25% din salariul de bază brut lunar şi suplimentul treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază brut lunar, începând cu 3 ani anteriori înregistrării cererii şi în continuare, plata drepturilor salariale, actualizarea cu rata inflaţiei şi dobânda legală..

Prin sentinţa nr. 726/05.12.2022 a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului MJ, şi pe cale de consecinţă, respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Au fost respinse excepţiile invocate de către acelaşi pârât, ca fiind rămase fără obiect.

A fost respinsă excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâta CA B, ca neîntemeiată.

A fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții ... şi de intervenienţii ... şi ..., prin împuternicit ..., conform încheierii de îndreptare eroare materială din data de 11.07.2023, în contradictoriu cu pârâţii CA B, Tribunalul B şi Tribunalul C şi s-a dispus anularea Decizia CA B nr.88/12.05.2021 şi Decizia CA B nr. 64/DEFA/30.03.2021 numai în ceea ce priveşte reclamanţii şi intervenienţii.

Au fost obligate pârâtele către reclamanţi şi intervenienţi, pe perioada în care au fost angajaţi la fiecare pârât în intervalul 07.06.2018 - la zi sau de la data începerii raporturilor de muncă pentru fiecare reclamant şi intervenient, la recalcularea salariului brut de bază cu luarea în considerare a suplimentului postului în procent de 25% din salariul de bază brut lunar şi suplimentul treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază brut lunar, până la încetarea raporturilor de muncă

Au fost obligate pârâtele la plata, către reclamanţii încadraţi la acestea, a diferenţelor salariale rezultate, actualizate cu indicele inflaţiei şi cu dobândă legală penalizatoare de la data scadenţei fiecărui salariu şi până la data plăţii efective.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele:

„În fapt, reclamanţii sunt angajaţi personal auxiliar cu atribuţii publice în cadrul pârâtelor.

În drept, cu privire la excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive, denumită în mod eronat excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamanţilor, a pârâtei MJ, instanţa reţine că, potrivit art. 36 Cod proc. civ. „Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii”, într-adevăr în calitate de ordonator de rang primar pârâta nu are nicio calitate în raporturile de muncă ale funcţionarilor cu autorităţile angajatoare care sunt pârâte în proces.

În acest context se va reţine că autorităţile angajatoare cu personalitate juridică sunt direct ţinute în raporturile de muncă ale funcţionarilor publici angajaţi la acestea şi drepturile salariale cuvenite sau necuvenite se analizează în raport cu aceşti pârâţi, ordonatorii superiori neavând decât obligaţia direct, ex re, în temeiul legii, de a înainta fondurile financiare în ipoteza în care, după analizarea temeiniciei drepturilor solicitate, autoritatea ordonator secundar sau terţiar ar fi obligată la plata acestora.

Cu privire la celelalte excepţii invocate de aceeaşi pârâtă, acestea nu se vor mai analiza dată fiind admiterea primei excepţii.

Asupra excepţiei autorităţii de lucru judecat, instanţa reţine că drepturile salariale curg pe o perioadă continuă de la data numirii până la data eliberării din funcţie, pentru activitatea prestată în cadrul autorităţii şi se prescriu într-un termen de 3 ani de la data scadenţei acestora.

Conform cererii principale, drepturile salariale au fost solicitate pentru perioada ulterioară datei de 07.06.2018 şi datorită apariţiei Deciziilor administrative de acordare a unor drepturi suplimentare către alţi funcţionari ce desfăşoară activităţi similare.

Potrivit Deciziei civile nr.3393/2017 a Curţii de Apel Alba Iulia, pronunţată în dosar nr. .../62/2016, definitivă la data de 20.10.2017 (deci anterior introducerii prezentei cereri) s-a reţinut că drepturile solicitate de către reclamanţii din acea cauză, parte din aceştia reclamanţi şi în prezenta cauză, drepturi care sunt, de asemenea, aceleaşi ca şi cele din prezenta cauză, au fost respinse în mod definitiv.

Din analizarea cererii principale, astfel cum a fost reţinută în considerente, aceştia au solicitat plata şi pentru viitor a drepturilor.

Cu toate acestea, instanţele nu numai că nu au analizat acest capăt de cerere şi nici nu s-a solicitat completarea considerentelor cu privire la plata pe viitor, dar aceste drepturi solicitate pentru viitor nu au vizat şi situaţia specială a modificării situaţiei factuale a funcţionarilor sau modificarea situaţiei juridice a aceloraşi funcţionari.

Drept urmare, având în vedere că drepturile salariale solicitate anterior şi respinse definitiv s-au întemeiat pe o anumită situaţie juridică, existentă la momentul introducerii cererii, iar după data emiterii deciziilor cu privire la acordarea acestor drepturi către alţi funcţionari similari s-a creat o nouă situaţie juridică funcţionarilor publici, rezultă că nu există autoritate de lucru judecat între cauza anterioară şi acţiunea din prezentul litigiu, urmând a fi respinsă excepţia, ca nefondată.

Asupra fondului instanţa notează că potrivit Încheierii din 15.12.2020 a Curţii de Apel G, pronunţată în dosar nr..../121/2009, instanţa a lămurit întinderea titlului executoriu, respectiv Decizia nr.693/25.06.2009 a Curţii de Apel G, pronunţată în dosar nr..../121/2009, în sensul că „Inclusiv prin Legea-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice s-a menţinut în plată cuantumul brut al indemnizaţiilor de încadrare la nivelul iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, iar începând cu 1 ianuarie 2018, creşterile salariale prevăzute de lege s-au calculat la nivelul indemnizaţiilor de bază acordat pentru luna decembrie 2017” şi „Admite cererea de lămurire ... în sensul includerii şi păstrării în salariul de bază brut lunar al recurenţilor - reclamanţi, ca urmare a punerii în aplicare a legilor succesive de salarizare, a suplimentului postului şi a suplimentului treptei de salarizare acordate prin această hotărâre.”.

Soluţia a fost pronunţată în contradictoriu cu intimaţii Tribunalul G şi Curtea de Apel G.

Aceeaşi soluţie a fost pronunţată şi de către Curtea de Apel I în dosar nr..../99/2008/a1 pentru alţi funcţionari publici din cadrul Tribunalelor I, S şi a curţilor de apel aferente.

Potrivit Deciziei nr.175/22.01.2008.12.2020 a Curţii de Apel G au fost acordate ambele sporuri solicitate de către reclamanţi cu trei ani în urmă, respectiv începând cu data de 26.10.2017, către funcţionarii cu atribuţii similare sau aceleaşi cu cele ale reclamanţilor, inclusiv pentru personalul Tribunalului G, Tribunalului B şi Tribunalului V.

Decizia administrativă în acelaşi sens a fost emisă şi de către Curtea de Apel TM, Curtea de Apel AI şi de Curtea de Apel B.

În ceea ce priveşte aplicabilitatea în cauză a principiului egalităţii salariului pentru funcţii egale (îndeplinirea de atribuţii la fel ca alţi funcţionari publici) sau funcţii similare (îndeplinirea de atribuţii similare cu ale altor funcţionari publici din cadrul unor instituţii/autorităţi care au obiect de activitate similar) instanţa reţine că, în cauză, este aplicabil acest din urmă aspect al principiului egalităţii salariale.

Aşadar, principiul egalităţii remuneraţiei se aplică şi atunci când munca prestată efectiv este similară cu munca prestată în cadrul unei autorităţi similare.

Din datele aflate la dosar rezultă că pârâtele sunt Tribunale şi Curţi de Apel care, ca regulă, au obiect de lucru cercetarea infracţiunilor şi trimiterea în judecată a persoanelor care se fac responsabile de săvârşirea acestora.

Sub acest aspect celelalte persoane juridice, Tribunale şi Curtea de Apel au acelaşi obiect de activitate întrucât competenţa din punct de vedere al personalului auxiliar activităţii de judecată prestată de către judecători efectuează acelaşi tip de serviciu administrativ.

Analizând funcţiile publice ale reclamanţilor respectiv prin comparaţie cu funcţiile publice ale celorlalte persoane din cadrul terţilor Tribunale şi Curţi, acestea sunt egale sau similare ca activităţi necesare conform fişei postului, iar atribuţiile acestora sunt, de asemenea, la fel sau similare deoarece fiecare instanţă, deşi desfăşoară activitatea într-o anumită circumscripţie teritorială (ca regiune geografică) este susţinută de aparatul administrativ din care fac parte reclamanţii aşa cum aparatul administrativ intern al instanţelor sunt susţinute, la fel, de un astfel de departament.

Luând în considerare specificul obiectului de competenţă al instanţelor în comparaţie cu cel al celorlalte instanţe acesta este la fel din punct de vedere al activităţii administrative desfăşurate de compartimente.

Cu titlu de exemplu se reţine că încadrarea cu personal necesar este similară ca schemă, atribuţiile de gestiune a finanţelor şi a celorlalte resurse este acelaşi.

Totodată, se reţine că, inclusiv ca volum de activitate, acesta este, de regulă, echivalent, aşadar aparatul administrativ deserveşte aproximativ acelaşi număr de magistraţi precum susţin departamentele de la Curţi şi Tribunale.

Față de argumentele expuse instanța decide că reclamanții, din perspectiva egalității salarizării, desfășoară activități la fel sau similare cu cele ale funcționarilor care au beneficiat sau au obținut ordinele sau hotărârile judecătorești care produc efecte juridice asupra salariului și că reclamanţii, funcționari publici în cadrul instanţelor, potrivit acestor considerente, sunt îndreptățiți să invoce și să li se aplice principiul la muncă egală salariu egal în raport, inclusiv, de funcționarii publici din cadrul instanțelor.

Conform dispoziţiilor legale pe care instanţa nu le va mai relua, este aplicabil principiul egalităţii din dreptul muncii, deci şi funcţiei publice, la muncă egală se achită salariu egal şi nediscriminatoriu, rezultă că funcţionarii publici din cadrul unora dintre Curţi şi ai Tribunalelor din subordine primesc cele două sporuri cuvenite cu 3 ani înainte de data dispoziţiei, iar reclamanţii care prestează o activitate similară cu cea a funcţionarilor remuneraţi şi cu sporurile aferente, nu primesc sporurile.

Pe cale de consecinţă, trebuie să existe o egalitate de tratament între munca prestată în aceleaşi condiţii şi salariul achitat către funcţionarii publici, în situaţia în care nu există o situaţie specială care a atras aplicarea unei majorări la salariu.

Având în vedere că personalul Curților și al Tribunalelor nu au primit sporurile pentru o situaţie specială ce s-ar fi regăsit doar pe teritoriul acesteia, rezultă că şi reclamanţii din prezenta cauză sunt îndreptăţiţi să primească aceleaşi salarii în condiţiile în care prestează activitate similară.

Faţă de argumentele expuse, având în vedere că deciziile salariale atacate nu cuprind şi sporurile solicitate la care sunt îndreptăţiţi reclamanţii, se vor anula aceste decizii cu consecinţa de a se emite noi acte administrative care să cuprindă drepturile acordate.

Având în vedere că drepturile salariale au fost solicitate începând cu data de 07.06.2018 - la zi se vor acorda începând cu această dată.

Cu toate acestea, instanţa nu consideră necesar să oblige pârâta la emiterea actului administrativ întrucât aceasta este o operaţiune subsecventă şi care se va efectua în baza hotărârii judecătoreşti în ipoteza în care aceasta rămâne definitivă, iar drepturile salariale ale reclamanţilor, în măsura în care sunt definitiv stabilite, se vor acorda în temeiul hotărârii iar nu a unui act subsecvent care doar le constată.

Pe cale de consecinţă, acţiunea se va admite numai cu privire la obligarea la adăugarea în salariul fiecărui reclamant a sumei reprezentând sporurile şi acordarea acestora.

Având în vedere că prejudiciul trebuie reparat integral instanţa va obliga pârâtele către reclamanţi să achite debitele restante rezultate din sporurile neacordate, precum şi actualizarea cu indicele de inflaţie şi acordarea dobânzii de la data scadenței fiecărui spor până la data plății efective, întrucât drepturile salariale trebuiau achitate de la data exigibilităţii lor, respectiv în fiecare lună.

Pentru aceste considerente, Tribunalul va admite cererea de chemare în judecată.”

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței civile și în rejudecare respingerea acțiunii ca fiind nefondată.

În motivarea recursului, a arătat că considerentele avute în vedere de judecător pentru admiterea, în parte, a cererii de chemare în judecată față de Curtea de Apel B și obligarea acesteia la recalcularea salariului brut de bază cu luarea în considerare a suplimentului postului în procent de 25% din salariul de bază brut lunar și a suplimentului treptei de salarizare de 25% din salariul de bază brut lunar, până la încetarea raporturilor de muncă, analizând exclusiv faptul că drepturile recunoscute reclamanților se găsesc în nivelul salarial acordat pentru funcții similare la nivelul Curții de Apel G.

A arătat că analiza drepturilor salariale aflate în plată în autoritatea judecătorească nu se poate realiza cu ignorarea unor dispoziții legale imperative, sens în care a invocat faptul că art. l alin. 3 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, începând cu data intrării în vigoare a legii, drepturile salariale ale personalului plătit din fonduri publice sunt și rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute în lege, cu atât mai mult cu cât președintele Curții de Apel B este ținut să respecte și dispozițiile referitoare la angajarea răspunderii în cazul încălcării legii.

A precizat că nivelul drepturilor salariale acordate funcționarilor publici din cadrul instanțelor din circumscripția Curții de Apel G a fost stabilit în baza încheierii din 15.12.2020, pronunțată în dosarul civil nr. 1762/121/2009, prin care a fost lămurit dispozitivul deciziei civile nr. 693/R/25.06.2009 în sensul includerii și păstrării în salariul de bază brut lunar a suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare, dar, prin această lămurire nu se stabilește dreptul reclamanților la ignorarea nivelului maxim stabilit conform dispozițiilor art. 38 alin. 6 din Legea nr. 153/2017, care prevăd faptul că „în situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022”.

Recunoașterea unor drepturi salariale stabilite fără respectarea art. 38 alin. 6 din Legea nr. 153/2017 ca fiind cuvenite și altor salariați care ocupă funcții publice similare, în considerarea principiilor egalității și nediscriminării, nu poate fi realizată fără luarea în considerare a principiului legalității, enunțat expres la art. 6 lit. a) din Legea nr. 153/2017, conform căruia „drepturile de natură salarială se stabilesc prin norme juridice de forța legii, cu excepția hotărârilor prevăzute la art. 11 alin. (1) din lege, conform principiilor enunțate de art. 120 din Constituția României, republicată, dar cu încadrare între limitele minime și maxime prevăzute prin prezenta lege.”

A mai arătat că din considerentele avute în vedere de prima instanță nu reies motivele pentru care au fost respinse argumentele prezentate în întâmpinarea Curții de Apel B cu privire la critica legalității drepturilor salariale stabilite în cadrul Curții de Apel G.

În drept a invocat dispozițiile Constituției României, ale Legii nr. 304/2022, ale Legii nr. 153/2017, ale OUG nr. 57/2019 și ale art. 488 alin. 1 pct. 8 din Codul de procedură civilă.

Intimații reclamanți au depus întâmpinare solicitând respingerea cererii de recurs ca neîntemeiat și, pe cale de consecință, să mențineți hotărârea primei instanțe ca fiind temeinică și pronunțată respectarea întocmai a legii.

Au precizat că ei consideră că prima instanță a analizat corect situația salarizării funcționarilor publici de cadrul instanțelor prin prisma legalității celor două suplimente, suplimentul postului și supliment treptei de salarizare.

În motivarea soluției pronunțate, prima instanță a reținut, în cadrul jurisprudenței constante instanțelor de contencios administrativ, civil și constituțional, precum și a Curții Europene Drepturilor Omului, că principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite, iar un tratament diferit nu poate doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului sau angajatorului, ci trebuie să se justifice în mod rațional și obiectiv.

Astfel, instanța de judecată a statuat că trebuie să existe o egalitate de tratament între munca prestată în aceleași condiții și remunerația aferentă, în condițiile în care nu poate invocată o situație specială care să justifice un tratament salarial diferențiat între funcțiile similare.

Au precizat că jurisprudența instanțelor de contencios administrativ conturează evident mai temeinic soluția primei instanțe, la nivel național practica instanțelor de judecată asupra chestiunii suplimentelor postului și treptei de salarizare fiind relevantă prin Sentința civilă nr.80/24.02.20 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosarul civil nr. .../109/2021, definitivă, Sentința civilă nr.54/23.01.2009 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul civil nr..../99/2008, definitivă, Decizia civilă nr. 693/25.06.2009 pronunțată de Curtea de Apel Galați în dosarul civil nr. .../121/2009, Sentința civilă nr.253/12.04.2021 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul civil nr..../109/2021, definitivă.

Din punct de vedere administrativ, jurisprudența în materia salarizării funcționarilor publici în cadrul instanțelor a fost însușită de către instanțe prin Decizia nr.762/19.08.2021 a președintelui Curții de Apel București Decizia nr. 30/C/19.05.2023 a președintelui Curții de Apel Alba Iulia, Decizia nr. l8/22.01.2021 a președintelui Curții de Apel Galați, Decizia nr.53/DE/17.02.2021 a Președintelui Curții de Apel Târgu Mureș, Ordinul nr.2070/06.10.2022 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, nu în ultimul rând, Decizia 305/17.11.2022 a președintelui Consiliului Superior al Magistraturii.

Au învederat onoratei instanțe de control judiciar că, în cauză, nu s-a ridicat problema încălcării prevederilor art.38 alin. 6 din Legea nr.153/2017, deoarece aceasta este o chestiune ce ține de executarea hotărârii, de aducere la îndeplinire și acordare a dreptului material recunoscut printr-un titlu executoriu, obiectul cauzei constând în existența sau inexistența dreptului substanțial al reclamanților la suplimentele postului și treptei de salarizare, în contextul în care, în cadrul instanțelor sunt încadrați funcționari publici, pe funcții similare, care au aceleași atribuții, în aceleași condiții de muncă și vechime și care beneficiază de o salarizare mai avantajoasă, fără ca această diferență să aibă o justificare obiectivă.

Au precizat că în aceste circumstanțe, la data de 01.01.2018, în familia ocupațională „Administrație” în cadrul instanțelor, deci sub același ordonator principal de credite, se regăseau salarii stabilite prin aplicarea celor două suplimente, al postului și al treptei de salarizare.

Mai mult, în aceeași familie ocupaţională există funcționari publici care dețin beneficiul unei hotărâri judecătorești prin care le este atestat dreptul salarial în litigiu, devenind aplicabile principiile enunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Deciziei nr.36/2018 și Curții Constituționale, prin Decizia nr.794/2016.

Au apreciat că principiul salarizării unitare în raport cu funcția deținută, condițiile de muncă și vechime este protejat în continuare prin Decizia nr.794/2016 a Curții Constituționale, în sensul că nivelul maxim al salariului de bază și al sporurilor trebuie să se stabilească prin raportare la întreaga categorie profesională, respectiv familie ocupaţională, indiferent de instituție sau autoritate publică.

Au arătat că în considerentele deciziei nr. 8/08.02.2021, analizând art. 39 din Legea nr. 153/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție clarifică, o dată în plus, aplicabilitatea Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale.

Au invocat de asemenea, Decizia nr.8/08.02.2021 a Înaltei Curţi de Casație și Justiție - Complet pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În drept, au invocat dispozițiile Legii nr.l53/2017, O.G. nr. l37/2000, Legea nr.554/2004 și Codul de procedură civilă

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate, care se subsumează motivului de casare prevăzut de art. 488 alin 1 pct. 8 Cod procedură civilă, Curtea reţine următoarele:

Dispozițiile art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă prevăd: „Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.”.

Sub un prim aspect recurenta critică modalitatea în care s-a făcut egalizarea de către instanţa de fond, iar pe de altă parte critică modalitatea de aplicare a dispozițiilor art. 38 alin 6 din Legea 153/2017.

Aşadar, dispoziţiile Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituționale nu mai pot fi invocate şi aplicate.

Acest raționament a fost confirmat şi în considerentele Deciziei nr. 15/2021 din 28 iunie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, paragraful 86.

În continuare, Curtea reţine faptul că solicitarea recurenților-reclamanți de a li se recunoaște, în mod generic, dreptul la includerea în salariu a drepturilor recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive, este în contradicție cu Decizia Î.C.C.J. nr. 15/2021 - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii.

Mai mult, nivelul superior de salarizare invocat de intimații reclamanți, se referă la salariul lunar brut, salariu care include suplimentul postului, egal cu majorarea salariului de bază cu 25%, din salariul de bază şi suplimentul treptei de salarizare, egal cu 25% din salariul de bază, potrivit hotărârii judecătorești invocate, în condiţiile în care, pe de o parte, salariul lunar brut şi respectiv salariul de bază (care nu include sporurile, compensaţiile sau alte indemnizaţii) reprezintă noţiuni distincte - reglementate ca atare de art. 7 lit. e) şi respectiv lit. a) din Legea nr. 153/2017 , iar pe de altă parte, astfel cum s-a arătat mai sus, prin Decizia nr. 15/2021 pronunţată în recurs în interesul legii, ÎCCJ a reţinut că tratamentul egal care garantează nediscriminarea vizează doar egalitatea salariului de bază pentru aceeaşi activitate şi aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie, iar nu şi a celorlalte drepturi de natură salarială, cum sunt sporurile/majorările, acordate în temeiul şi în condiţiile noii Legi-cadru nr. 153/2017, care nu poate fi acordată decât în condiţiile Legii nr. 153/2017 (etapizat, astfel cum s-a reţinut şi prin Decizia nr. 82/2018 pronunţată de ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept), iar nu ca urmare a aplicării generice a principiului egalităţii.

Discriminarea salarială invocată de intimaţii-reclamanţi nu poate fi reţinută, având în vedere şi considerentele reţinute de Înalta Curte de Casație și Justiție în cuprinsul Deciziei nr. 2/2015, pronunțată în dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a statuat că „atât timp cât tratamentul mai favorabil al unor angajaţi este rezultatul punerii în executare a unor hotărâri judecătorești prin care s-au acordat acestora anumite drepturi salariale, în raport cu alţi salariaţi cărora nu li s-au acordat aceste drepturi ori cărora le-au fost respinse astfel de cereri prin hotărâri judecătorești pronunțate de instanţe diferite, nu există discriminare în sensul art. 2 raportat la art. 1 alin. 2 lit. e) pct. i) şi alin. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, republicată”, iar „nimeni nu poate invoca principiul nediscriminării pentru a obţine un anumit tratament, cu încălcarea legii.

Or, recunoașterea în favoarea reclamanților a acestor drepturi, prin aplicarea principiului egalizării, în contra deciziei ICCJ obligatorie este contrară legii.

În aceste condiții, atâta timp cât salariile de bază ale intimaților-reclamanți au fost stabilite de către recurenta-pârâtă în strictă conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 153/2017, cu respectarea principiului legalităţii consacrat de acest normativ, nu pot fi valorizate considerentele recurenţilor- reclamanţi referitoare la încălcarea principiilor nediscriminării şi egalizării cu salariul maxim în plată şi nu se poate trece peste dispozițiile concrete ale legii pentru a se da eficienţă considerentelor care ţin de egalitatea de tratament juridic, întrucât s-ar adăuga la lege.

Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că nu este necesară analiza celui

de-al doilea aspect de aplicare eronată a regulilor de drept material invocată de recurent.

Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul formulat de recurenta-pârâtă Curtea de Apel Braşov, împotriva sentinţei civile nr. 726/05.12.2022 a Tribunalului Galaţi – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, ce urmează a fi casată, iar în rejudecare, cererea intimaţilor reclamanţi urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

(decizie rezumată de judecător Popa MARA)