Decizie nr. 809 din 31.10.2023

Deşi termenul de 1 an prevăzut de art. 142 alin. 5 din Legea nr. 145/2019 este un termen de decădere, acesta se suspendă potrivit alin. 6 în toate cazurile de suspendare a raporturilor de serviciu, potrivit prevederilor legale în vigoare.

Art. 130 - (1) şi (8) din aceeași lege prevede că suspendarea raportului de serviciu poate interveni de drept sau prin acordul părților, în condițiile legii.

Raportul de serviciu al polițistului de penitenciare se poate suspenda şi în alte situații prevăzute de lege, de drept, prin acordul părților sau prin actul unilateral al uneia dintre părţi, cu respectarea prevederilor cuprinse în legislația muncii.

Este adevărat că dispozițiile din Legea nr. 145/2019 se completează, după caz, cu prevederile cuprinse în legislația muncii (art. 200 din lege), dar recurentul omite să facă referire la dispozițiile art. 1 din Codul administrativ potrivit cărora:

(1) Prezentul cod reglementează cadrul general pentru organizarea şi funcționarea autorităților şi instituțiilor administrației publice, statutul personalului din cadrul acestora, răspunderea administrativă, serviciile publice, precum şi unele reguli specifice privind proprietatea publică şi privată a statului şi a unităților administrativ-teritoriale.

(2) Prezentul cod se completează cu Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi cu alte reglementări de drept comun aplicabile în materie.

Reținând că raportul reclamantului este unul de serviciu şi nu de muncă, Curtea reţine că Legea nr. 145/2019 se completează cu dispozițiile Codului administrativ care reglementează cadrul general privind statutul personalului din cadrul autorităților şi instituțiilor publice şi numai dacă în cuprinsul acestuia nu există reglementari privind o anumită situație, legea se va completa cu dispozițiile Codului civil.

În acest sens, dispozițiile art. 513 din Codul administrativ ce reglementează suspendarea de drept a raporturilor de serviciu prevăd la alineatul (1) lit. i) că raportul de serviciu se suspendă de drept atunci când funcționarul public se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă, pe o perioadă mai mare de o lună, în condițiile legii, aceste dispoziții aplicându-se cu prioritate faţă de dispozițiile art. 50 din Codul muncii potrivit cărora contractul individual de muncă se suspendă de drept în situația concediului pentru incapacitate temporară de muncă.

În cauza de faţă, reclamantul a beneficiat de 3 zile de concediu medical, respectiv 10.12.2021, 20.01.2022 şi 21.01.2022 care nu au determinat suspendarea de drept a raporturilor de serviciu întrucât incapacitatea temporara de muncă a acestuia nu a fost mai mare de 30 de zile, astfel încât la data de 15.06.2022 când a fost emisă decizia de sancționare disciplinară termenul de decădere de 1 an era împlinit prin raportare la dispozițiile art. 2552 alin. 1 din Codul civil (când termenul este stabilit pe săptămâni, luni sau ani, el se împlinește în ziua corespunzătoare din ultima săptămână ori lună sau din ultimul an).

Decizia nr. 809 din data de 31.10.2023 a Curţii de Apel Galaţi

Prin cererea înregistrată la Tribunalul ... sub nr. .../113/2022 reclamantul ... a formulat contestație împotriva deciziei de sancționare disciplinară nr. 158/15.06.2022 a directorului Penitenciarului ... solicitând anularea acesteia.

Prin sentinţa nr. 34/05.02.2023 Tribunalul ... a respins excepţia lipsei de obiect a cererii.

A admis cererea formulată de reclamant şi a dispus anularea Deciziei de sancționare disciplinară nr. 158/15.06.2022 a Directorului Penitenciarului ...

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:

„Prin Decizia nr.158/15.06.2022 a Directorului Penitenciarului ... a fost sancţionat disciplinar reclamantul ... cu „mustrare scrisă” pentru abaterile disciplinare prevăzute la art.141 lit. b) teza I şi II, lit. d) şi lit. p) din Legea nr.145/2019 raportat la art.199 lit. d).

S-a reţinut în esenţă că reclamantul, la data de 14.06.2021 a refuzat nemotivat să execute dispoziţia directorului unităţii de a efectua cercetarea disciplinară într-un raport de incident disciplinar.

Instanţa va respinge excepţia lipsei de obiect invocată de către pârât.

Astfel, chiar dacă în conformitate cu art.146 alin.1 din Legea nr.145/2019 sancţiunea disciplinară prevăzută la art. 141 lit.a (mustrare scrisă) se radiază de drept în termen de 6 luni de la aplicare, dacă ofiţerul sau agentul sancţionat nu a mai fost sancţionat disciplinar în această perioadă, nu se poate aprecia că sancţiunea aplicată nu va mai produce efecte juridice în viitor şi că reclamantul nu ar avea interes să o atace (faţă de art.142 alin.2 din Legea nr.145/2019 conform căruia la individualizarea unei viitoare sancţiuni disciplinare se ţine seama de existenţa unor sancţiuni anterioare).

Conform art.145 alin.5 şi 6 din Legea nr.145/2019 „(5) Sancţiunile disciplinare se aplică în termen de cel mult 90 de zile de la data sesizării comisiei de disciplină cu privire la săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de un an de la data săvârşirii abaterii disciplinare. (6) Cursul termenelor prevăzute la alin. (5) se suspendă în toate cazurile de suspendare a raporturilor de serviciu, potrivit prevederilor legale în vigoare.”

Conform actelor depuse la dosar, în perioada 14.06.2021-15.06.2022 reclamantul a beneficiat de 3 zile de concediu medical: 10.12.2021, 20.01.222, 21.01.2022.

Contrar susținerilor pârâtului, Tribunalul va reține că în timpul concediului medical raporturile de serviciu nu au fost suspendate.

Astfel, art.130 din Legea nr.145/2019 nu prevede că în timpul concediului medical raporturile de serviciu sunt suspendate.

Mai mult decât atât, din interpretarea prevederilor art.130 alin.4 rezultă în mod clar că raportul de serviciu nu se suspendă dacă polițistul se află în concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă.

Față de cele reținute mai sus, instanța va constata că în cauză, termenul prevăzut de art. art.145 alin.5 din Legea nr.145/2019 nu a fost suspendat în condițiile alin.6 din același articol, întrucât raporturile de serviciu nu au fost suspendate.

În consecință, având în vedere faptul că sancțiunea disciplinară a fost aplicată reclamantului la data de 15.06.2022, la mai mult de un an de la data săvârșirii faptei – 14.06.2021, în baza art.145 alin.5 din Legea nr.145/2019, instanța va admite cererea și va anula Decizia de sancționare disciplinară nr. 158/15.06.2022 a directorului Penitenciarului ...

Împotriva acestei sentinţe civile a declarat recurs pârâtul Penitenciarului ... criticând-o ca fiind nelegală, conform art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ.

Recurentul a precizat că reclamantul a solicitat anularea deciziei de sancționare nr. 158/15.06.2022 a Directorului Penitenciarului ..., prin care a fost sancționat cu ,,mustrare scrisă” pentru abaterile disciplinare prevăzute la art. 141 lit. b) teza I și II, lit. d) și lit. p) din Legea 145/2019 raportat la art.119 lit. d).

Potrivit art. 142 alin. 5 din Legea 145/2019: ,,sancțiunile disciplinare se aplică în termen de cel mult 90 zile de la data sesizării comisiei de disciplină cu privire la săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de un an de la data săvârşirii abaterii disciplinare.”

Apreciază că în mod eronat instanța de fond a reținut că raporturile nu se suspendă, prin raportarea la art. 130 din Legea nr. 145/2019, alin. (8) stipulând că: „raporturile de serviciu ale polițistului de penitenciare se pot suspenda și în alte situații prevăzute de lege, de drept, prin acordul părților sau prin actul unilateral al uneia dintre părți, cu respectarea prevederilor cuprinse în legislația muncii” și art. 200 precizând că „dispozițiile prezentei legi se completează, după caz, cu prevederile cuprinse în legislația muncii”.

Raportat la această dispoziție legală, îmbrățișează coroborarea cu interpretarea normei generale, în speță dispozițiile art. 50 din Codul muncii ,,contractul individual de muncă se suspendă de drept pe perioada concediului pentru incapacitate temporară de muncă” .

Suspendarea nu a făcut decât să îngreuneze cercetarea disciplinară, deoarece i s-a întrerupt accesul la orice fel de raportare de lucru, astfel încât reclamantul s-a aflat în imposibilitatea de a putea să verifice ce s-a întâmplat în timpul desfășurării cercetării disciplinare.

Se presupune că, pe perioada concediului medical, polițistul suferă de o afecțiune, și tocmai concediul îi dă posibilitatea recuperării sale și nu este în măsură să participe la ședințele comisiei de disciplină.

Suspendarea durează până la însănătoșire, până la redobândirea capacității de muncă.

Mai mult, ținând seama de principiul contradictualității, privit ca o aplicare a principiului respectării drepturilor la apărare, acesta ar fi încălcat prin continuarea cercetării disciplinare.

Dacă un polițist de penitenciare ar intra în concediul pentru incapacitate temporară de muncă la scurt timp după ce s-ar afla sub cercetare disciplinară, concediul acestuia fiind pe o perioadă de 90 zile, comisia de disciplină s-ar afla în imposibilitatea cercetării în termenul stabilit de lege presupusa abatere disciplinară și nu s-ar mai putea aplica sancțiunea disciplinară în termenul legal.

Legiuitorul a văzut suspendarea raporturilor de muncă pe perioada incapacității temporare de muncă, tocmai pentru a sprijini persoana aflată în această situație, nicidecum a fi în defavoarea ei, privând-o de garantarea dreptului la apărare, conform căruia se recunoaște dreptul polițistului de penitenciare de a fi audiat, de a prezenta dovezi în apărarea sa şi de a fi asistat de către un avocat, dreptul să cunoască în întregime actele cercetării și să solicite probe în apărare.

Acesta are dreptul, conform Legii 145/2019 - statutul polițiștilor de penitenciare să aducă dovezi în apărarea sa prin înscrisuri și martori prin aplicarea art. 175 alin. (1) „polițistul de penitenciare a cărui faptă este cercetată are obligația de a se prezenta personal în fața comisiei de disciplină pe parcursul cercetării”.

Astfel, dacă nu i s-ar suspenda raporturile de serviciu pe perioada incapacității temporare de muncă, polițistul, având o afecțiune de natură medicală ce nu-i dă posibilitatea să se prezinte la serviciu, ar trebui să se prezinte la ședințele de lucru ale comisiei de disciplină.

Față de cele menționate, a solicitat să se contate aplicarea în mod eronat de instanța de fond a aplicabilității Legii 145/2019 și față de toate cele de mai sus, în concluzie a solicitat casarea hotărârii atacate și pe cale de consecință, respingerea întregii acțiuni formulată de către reclamantul ...

Intimatul reclamant nu a formulat întâmpinare.

Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor invocate, Curtea constată următoarele:

Potrivit art. 142 alin. 5 şi 6 din Legea nr. 145/2019:

(5) Sancțiunile disciplinare se aplică în termen de cel mult 90 de zile de la data sesizării comisiei de disciplină cu privire la săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de un an de la data săvârşirii abaterii disciplinare.

(6) Cursul termenelor prevăzute la alin. (5) se suspendă în toate cazurile de suspendare a raporturilor de serviciu, potrivit prevederilor legale în vigoare.

Codul civil reglementând prin art. 2548 regimul termenelor de decădere stabilește la alineatul (1) că termenele de decădere nu sunt supuse suspendării şi întreruperii, dacă prin lege nu se dispune altfel.

Astfel, deşi termenul de 1 an prevăzut de art. 142 alin. 5 din Legea nr. 145/2019 este un termen de decădere, acesta se suspendă potrivit alin. 6 în toate cazurile de suspendare a raporturilor de serviciu, potrivit prevederilor legale în vigoare.

Art. 130 - (1) şi (8) din aceeași lege prevede că suspendarea raportului de serviciu poate interveni de drept sau prin acordul părților, în condiţiile legii.

Raportul de serviciu al polițistului de penitenciare se poate suspenda şi în alte situații prevăzute de lege, de drept, prin acordul părţilor sau prin actul unilateral al uneia dintre părţi, cu respectarea prevederilor cuprinse în legislația muncii.

Este adevărat că dispozițiile din Legea nr. 145/2019 se completează, după caz, cu prevederile cuprinse în legislația muncii (art. 200 din lege), dar recurentul omite să facă referire la dispozițiile art. 1 din Codul administrativ potrivit cărora:

(1) Prezentul cod reglementează cadrul general pentru organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice, statutul personalului din cadrul acestora, răspunderea administrativă, serviciile publice, precum şi unele reguli specifice privind proprietatea publică şi privată a statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale.

(2) Prezentul cod se completează cu Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi cu alte reglementări de drept comun aplicabile în materie.

Reținând că raportul reclamantului este unul de serviciu şi nu de muncă, Curtea reţine că Legea nr. 145/2019 se completează cu dispozițiile Codului administrativ care reglementează cadrul general privind statutul personalului din cadrul autorităților şi instituțiilor publice şi numai dacă în cuprinsul acestuia nu există reglementari privind o anumită situație, legea se va completa cu dispozițiile Codului civil.

În acest sens, dispozițiile art. 513 din Codul administrativ ce reglementează suspendarea de drept a raporturilor de serviciu prevăd la alineatul 1 lit. i) că raportul de serviciu se suspendă de drept atunci când funcționarul public se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă, pe o perioadă mai mare de o lună, în condițiile legii; aceste dispoziții aplicându-se cu prioritate faţă de dispozițiile art. 50 din Codul muncii potrivit cărora contractul individual de muncă se suspendă de drept în situația concediului pentru incapacitate temporară de muncă.

În cauza de faţă, reclamantul a beneficiat de 3 zile de concediu medical, respectiv 10.12.2021, 20.01.2022 şi 21.01.2022 care nu au determinat suspendarea de drept a raporturilor de serviciu întrucât incapacitatea temporară de muncă a acestuia nu a fost mai mare de 30 de zile, astfel încât la data de 15.06.2022 când a fost emisă decizia de sancționare disciplinară termenul de decădere de 1 an era împlinit prin raportare la dispozițiile art. 2552 alin. 1 din Codul civil (când termenul este stabilit pe săptămâni, luni sau ani, el se împlinește în ziua corespunzătoare din ultima săptămână ori lună sau din ultimul an).

Pentru aceste considerente, Curtea va respinge recursul ca nefondat.