Decizie nr. 689 din 21.09.2023

Apel împotriva considerentelor conform art. 461 alin.2 Cod procedură civilă.

Sunt avute în vedere doar situaţiile prevăzute de acest text, dar nu şi situaţia în care apelantul se simte prejudiciat tocmai prin neanalizarea aspectelor dorite.

Textul art. 461 alin.2 Cod procedură civilă nu dă posibilitatea completării hotărârii, ci scopul este de a înlătura constatările reţinute în considerente şi care ar putea intra în puterea de lucru judecat.

Decizia civilă nr. 689/21 septembrie 2023 a Curţii de Apel Galaţi

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului ... la data de ... sub nr. ..., reclamanta ..., în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă ... (fost Spitalul Judeţean de Urgenţă ...) a solicitat obligarea acestuia la plata cu includerea tuturor elementelor de salarizare pentru funcția de economist IA, în conformitate cu prevederile art. 2 din Anexa VII din Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit de fonduri publice, de la data aplicării legii, cu încheierea unui act adițional la contractul individual de muncă.

A solicitat și actualizarea sumelor cu rata inflației, precum și dobânda legală la nivelul dobânzii de referință, până la momentul achitării integrale a drepturilor salariale.

În fapt, a arătat că este angajată a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă ..., cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată în funcția economist I A.

Prin actele adiționale nr. .../01.01.2018, nr. .../01.10.2019 aferente contractului de muncă nr. ..., salariul de bază lunar a fost stabilit cu începere de la data de ..., prin aplicarea prevederilor din Anexa VIII a Legii nr. 153/2017 reclamanta a solicitat obligarea pârâtului și la stabilirea și plata salariului pentru funcția de economist IA, în conformitate cu anexa nr.VII art. 2 din Legea nr. 153/2017, nu prin raportare la prevederile anexei nr.

VIII a Legii nr. 153/2017, așa cum angajatorul a stabilit, drepturile salariale începând cu 01.01.2019.

Domeniul de activitate de care aparține o autoritate sau instituție publică este stabilit, în toate cazurile prin actul normativ de înființare, organizare și funcționare și, prin urmare, salarizarea personalului se face, potrivit domeniului de care aparține autoritatea sau instituția publică.

A arătat că în anexele din Legea nr. 153/2017 nu există categoria personal TESA, salarizarea fiind dispusă pe familii ocupaționale, categorii de instituții, funcții și categorii de funcții, nu pe compartimente.

A considerat, că la momentul actual salariul este stabilit în mod eronat prin raportare la anexa VIII din Legea nr. 153/2017 familia ocupațională de funcții bugetare „Administraţie”, deși, potrivit specificului unității angajatoare, salariile acestei categorii de personal ar trebui să fie stabilite prin raportare la anexa VII ,,reglementări specifice personalului în autorități și instituții publice finanțate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor și a celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, din cele aflate în coordonarea prim-ministrului, precum și din cele aflate sub controlul Parlamentului.

A mai arătat că o trecere în revistă a dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 153/2017 ce reglementează domeniul de aplicare a acestui act normativ, se remarcă faptul că se face distincție între instituțiile finanțate integral din bugetul de stat, bugetele locale, cum este situația instituțiilor al căror personal este salarizat potrivit anexei VIII, și cele finanțate integral din venituri proprii, unde se încadrează și instituția pârâtă.

A mai arătat că atât la nivel central, cât și local legiuitorul specifică faptul că salariile sunt diferențiate după nivelul studiilor.

A mai precizat faptul că, raportat la prevederile legale pârâtul este o instituție publică finanțată integral din venituri proprii, aflată în subordinea Consiliului Județean ..., iar în ceea ce privește personalul fără specialitate medicală, trebuie aplicate în vederea salarizării, prevederile Anexei VII la Legea nr. 153/2017.

În concluzie, a solicitat să se rețină că, salarizarea, începând cu data de ..., conform actului adițional nr. .../011.01.2018 la contractul individual de muncă nr. ..., a fost stabilit în mod eronat de Spitalul Clinic de Urgență ... deoarece, potrivit funcției și specificului unității angajatoare, salarizarea ar fi trebuit să fie stabilită prin raportare la prevederile anexei nr.

VII art. 1 din Legea nr. 153/2017.

În drept au fost invocate disp. art.194 C.pr.civilă, dispozițiile Legii nr. 153/2017, art. 169 și art. 190 din Legea nr. 95/2006, art. 1531din Noul Cod civil.

În probațiune a solicitat proba cu înscrisuri.

Pârâtul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă ... (fost Spitalul Judeţean de Urgenţă ...) a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca inadmisibilă, a invocat şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, iar pe fond ca nefondată.

În susţinere a arătat, în esenţă, că în mod eronat se invocă faptul că unitatea se află în subordinea Ministerului Sănătăţii.

Prin OUG 162/2008 aprobată prin Legea nr. 174/2011 Spitalul Judeţean de Urgenţă ... a trecut în subordinea Consiliului Judeţean ..., este finanţat din venituri proprii, fiecare resursă financiară are destinaţia stabilită şi nu poate fi utilizată după bunul plac.

Consideră că reclamanta a fost încadrată şi remunerată corect, încadrarea în Anexa VII din Legea nr. 153/2017 fiind una corectă.

S-a arătat că Spitalul nu este o instituţie aflată în coordonarea primului ministru, sub controlul Parlamentului, aşa cum se încearcă a se încadra în Anexa VII care reglementează drepturile salariale a ale personalului din autorităţi şi instituţii publice finanțate integral din venituri proprii aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor şi a celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, din cele aflate în coordonarea prim-ministrului, precum şi cele aflate sub controlul Parlamentului.

În drept, au fost invocate disp. Legii 554/2004, Legea nr. 95/2006, Legea nr. 153/2017, OUG 57/2019.

În susţinere s-a solicitat proba cu înscrisuri.

Prin sentinţa civilă nr. ... pronunţată de Tribunalul ... a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, ca nefondată.

A fost admisă acţiunea formulată de reclamanta ..., în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă ....

A fost obligată pârâta să stabilească drepturile salariale ale reclamantei prin raportare la art. 2, 7 şi 8 din Anexa VII din Legea nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pentru ultimii 3 ani anteriori introducerii acţiunii, respectiv începând cu data de 19.12.2019 şi să plătească acesteia diferenţele corespunzătoare actualizate cu rata inflaţiei.

A fost obligată pârâta să achite reclamantei şi dobânda legală aferentă diferenţelor salariale începând cu data scadenţei fiecărui drept salarial în parte.

În motivare instanţa a reţinut următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta, angajată în funcţia de economist IA la Spitalul Clinic de Urgenţă Judeţean ..., a solicitat, în esenţă, obligarea pârâtului Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă ... la stabilirea drepturilor salariale în conformitate cu art. 2 din Anexa VII la Legea 153/2017 cu plata diferenţelor aferente, actualizate cu rata inflaţiei, precum şi dobânda legală.

Din motivare, rezultă că reclamanta este nemulţumită de modul cum pârâtul i-a stabilit şi plătit salariul de bază începând cu cei trei ani anterior introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv în conformitate cu anexa VIII a Legii nr.153/2017.

În ceea ce priveşte excepţia de prescripţie invocată de pârâtă pentru pretenţiile aferente perioadei ce depăşeşte 3 ani anterior introducerii acţiunii, s-au avut în vedere dispoziţiile art. 171 C. Muncii şi art. 268 al.1 lit. c) Codul Muncii.

Potrivit art. 171 Codul Muncii (1): Dreptul la acţiune cu privire la drepturile salariale, precum şi cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligaţiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.

(2) Termenul de prescripţie prevăzut la alin. (1) este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaştere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau derivând din plata salariului.

Art. 268 al.1 lit. c) Codul Muncii prevede că „Cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate: în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate.”

Tribunalul a constatat că reclamanta solicită plata drepturilor salariale pentru cei trei ani anteriori introducerii cererii, motiv pentru care a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâtă, ca nefondată.

Pe fondul cauzei, Tribunalul a reţinut următoarele:

Prin Decizia ICCJ nr. 61 din 17 octombrie 2022 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1172 din 7 decembrie 2022, a fost admisă sesizarea formulată de Curtea de Apel Iași – Secția litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. ..., privind pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în consecință, s-a stabilit că:

„În interpretarea și aplicarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) și art. 36 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, salarizarea personalului tehnic, economic și socio-administrativ din cadrul spitalelor publice finanțate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului Sănătății, se realizează potrivit anexei nr.

VII la Legea-cadru nr. 153/2017.”

Ca urmare, în raport de dispoziţiile art. 14 al.1 din Hotărârea de Guvern nr. 144 din 23 februarie 2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii în referire la Anexa 2 a acestei hotărâri, s-a constatat că Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă ... nu se află în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului Sănătății, astfel încât decizia Înaltei Curţi nu este direct aplicabilă prezentei cauze.

Cu toate acestea, considerentele reţinute de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie duc la dezlegarea problemei de drept şi pentru ipoteza în care spitalul nu se află în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului Sănătății, cum este şi cazul Spitalului Judeţean ...

Astfel, în paragrafele 109-119 ale deciziei s-au reţinut următoarele:

„109.

Conform art. 190 alin. (1) din acelaşi act normativ (Legea nr.95/2006, n.n.), „Spitalele publice sunt instituţii publice finanțate integral din venituri proprii şi funcţionează pe principiul autonomiei financiare.

Veniturile proprii ale spitalelor publice provin din sumele încasate pentru serviciile medicale, alte prestaţii efectuate pe bază de contract, precum şi din alte surse, conform legii”.

110.

Dispoziţiile art. 192 din Legea nr. 95/2006 prevăd că: „(1) Veniturile realizate de unităţile sanitare publice în baza contractelor de servicii medicale încheiate cu casele de asigurări de sănătate pot fi utilizate şi pentru: a) investiţii în infrastructură; b) dotarea cu echipamente medicale. (2) Cheltuielile prevăzute la alin. (1) pot fi efectuate după asigurarea cheltuielilor de funcţionare, conform prevederilor Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu respectarea prevederilor Legii nr. 72/2013 privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligaţiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesionişti şi între aceştia şi autorităţi contractante”.

111.

Articolul 193 al aceleiaşi legi statuează: „(1) Spitalele publice din reţeaua Ministerului Sănătăţii şi ale ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, cu excepţia spitalelor din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale, primesc, în completare, sume de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, care vor fi utilizate numai pentru destinaţiile pentru care au fost alocate, după cum urmează: a) de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii sau al ministerelor ori instituţiilor centrale cu reţea sanitară proprie, precum şi prin bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, pentru spitalele clinice cu secţii universitare; b) de la bugetul propriu al judeţului, pentru spitalele judeţene; c) de la bugetele locale, pentru spitalele de interes judeţean sau local. (2) Pentru spitalele prevăzute la alin. (1) se asigură de la bugetul de stat: a) implementarea programelor naţionale de sănătate publică; b) achiziţia de echipamente medicale şi alte dotări independente de natura cheltuielilor de capital, în condiţiile legii; c) investiţii legate de achiziţia şi construirea de noi spitale, inclusiv pentru finalizarea celor aflate în execuţie; d) expertizarea, transformarea şi consolidarea construcţiilor grav afectate de seisme şi de alte cazuri de forţă majoră; e) modernizarea, transformarea şi extinderea construcţiilor existente, precum şi efectuarea de reparaţii capitale; f) activităţi specifice ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului; g) activităţi didactice şi de cercetare fundamentală; h) finanţarea activităţilor din cabinete de medicină sportivă, cabinete de medicină legală, de planning familial, TBC, LSM, UPU, programe tip HIV/SIDA, programe pentru distrofici, drepturi de personal pentru rezidenţi, inclusiv a cheltuielilor aferente voucherelor de vacanţă; i) asigurarea cheltuielilor prevăzute la art. 100 alin. (7) şi, după caz, alin. (8) pentru UPU şi CPU, cuprinse în structura organizatorică a spitalelor de urgenţă aprobate în condiţiile legii. ...”

112.

Conform art. 62 din Legea nr. 500/2002, „(1) Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale instituţiilor publice se asigură astfel: a) integral din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz; b) din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz; c) integral, din veniturile proprii. ...”

113.

În art. 65 din acelaşi act normativ se prevede: „(1) Veniturile proprii ale instituţiilor publice, finanțate în condiţiile art. 62 alin. (1) lit. b) şi c), se încasează, se administrează, se utilizează şi se contabilizează de către acestea, potrivit dispoziţiilor legale. (2) Veniturile proprii ale instituţiilor publice, finanțate potrivit art. 62 alin. (1) lit. b) şi c), provin din chirii, organizarea de manifestări culturale şi sportive, concursuri artistice, publicaţii, prestaţii editoriale, studii, proiecte, valorificări de produse din activităţi proprii sau anexe, prestări de servicii şi altele asemenea.”

114.

În contextul normativ evocat, utilizând interpretarea sistematică drept operaţiune pentru stabilirea conţinutului şi sensului art. 190 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, se constată că dispoziţiile acestei norme legale, care statuează că spitalele publice sunt instituţii publice finanțate integral din venituri proprii, prevalează faţă de reglementarea din art. 193 din aceeaşi lege.

115.

Faptul că prin acest din urmă text de lege se prevede că spitalele publice din reţeaua Ministerului Sănătăţii şi ale ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, cu excepţia spitalelor din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale, primesc, în completare, sume de la bugetul de stat sau de la bugetele locale nu înseamnă că art. 190 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 rămâne fără conţinut.

116.

Sumele în completare primite de la bugetul de stat sau de la bugetele locale au o destinaţie precisă, prevăzută chiar de textul alin. (2) al art. 193 din Legea nr. 95/2006, respectiv pentru implementarea programelor naţionale de sănătate publică, achiziţia de echipamente medicale ori alte dotări independente de natura cheltuielilor de capital, investiţii legate de achiziţia şi construirea de noi spitale sau pentru finalizarea celor existente, expertizarea, transformarea şi consolidarea construcţiilor grav afectate de seisme şi de alte cazuri de forţă majoră, modernizarea, transformarea şi extinderea construcţiilor existente, precum şi efectuarea de reparaţii capitale etc.

Acestea nu pot fi asimilate unor venituri constante, permanente, tocmai datorită modalităţii de acordare reglementate de legiuitor, astfel că alocarea lor nu poate conduce la schimbarea statutului spitalelor publice din instituţii publice finanțate integral din venituri proprii în instituţii publice finanțate din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale, corespunzătoare definiţiei date de art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea cadru nr. 153/2017.

117. Or, natura pretenţiilor băneşti solicitate conform acestui act normativ nu figurează printre obiectivele reţinute de art. 193 alin. (2) din Legea nr. 95/2006.

118.

Mai mult, se constată că veniturile realizate de unităţile sanitare publice în baza contractelor de servicii medicale încheiate cu casele de asigurări de sănătate, care reprezintă sursa de finanţare a acestora, pot fi utilizate şi pentru investiţii în infrastructură ori dotarea cu echipamente medicale, însă numai după asigurarea cheltuielilor de funcţionare, conform prevederilor Legii nr. 500/2002, ceea ce implică, anterior, plata drepturilor salariale ale personalului din instituţiile publice finanțate integral din venituri proprii.

119.

Ca atare, eventualele sume acordate, în completare, de la bugetul de stat sau de la bugetele locale ori subvenţiile nu sunt de natură a modifica regimul juridic dedus din interpretarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017, care se subsumează sintagmei „instituţii publice finanțate integral din venituri proprii”.

De altfel, veniturile proprii ale instituţiilor publice finanțate potrivit art. 62 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 500/2002 provin, în cazul de faţă, din prestarea de servicii şi altele asemenea, în baza contractelor de furnizare de servicii medicale încheiate cu casa de asigurări de sănătate.”

Ca urmare, s-a constatat că Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă ... este o instituţie publică finanțată integral din venituri proprii.

În continuare, relevante sunt paragrafele 126 -133 ale deciziei.

„126.

Mai trebuie reţinut că, potrivit art. 36 alin. (3) din Legea cadru nr. 153/2017, „Salarizarea personalului din autorităţile şi instituţiile publice finanțate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor şi a celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, din cele aflate în coordonarea prim-ministrului, precum şi din cele aflate sub controlul Parlamentului se realizează potrivit anexei nr.

VII, în limita cheltuielilor de personal aprobate”.

127.

Trimiterea la aceeaşi anexă se face şi în cazul personalului autorităţilor şi instituţiilor publice finanțate integral din venituri proprii, nou-înfiinţate, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor şi a celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, din cele aflate în coordonarea prim-ministrului, precum şi din cele aflate sub controlul Parlamentului, care, conform art. 36 alin. (4) din Legea-cadru, „beneficiază de salariile stabilite potrivit anexei nr.

VII”.

128.

Dacă la alin. (1) şi (2) al art. 36 din Legea-cadru nr. 153/2017 legiuitorul se referă la „reîncadrarea” personalului salarizat potrivit legii pe noile funcţii, grade/trepte profesionale, gradaţie corespunzătoare vechimii în muncă şi vechime în specialitate/vechime în învăţământ avute, cu stabilirea salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare şi indemnizaţiilor lunare potrivit art. 38, ulterior, la alin. (3) şi (4), în cazul personalului din autorităţile şi instituţiile publice finanțate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor şi a celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, din cele aflate în coordonarea prim-ministrului, precum şi din cele aflate sub controlul Parlamentului, a avut în vedere „salarizarea” acestuia, distincţie justificată de faptul că anexa nr.

VII la legea-cadru nu cuprinde şi o reglementare a funcţiilor acestui personal, precum în cazul anexelor corespunzătoare familiilor ocupaţionale de funcţii bugetare detaliate anterior.

129.

Prin urmare, şi din această perspectivă, dispoziţia imperativă din art. 36 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 impune ca salarizarea personalului din autorităţile şi instituţiile publice finanțate integral din venituri proprii să se realizeze potrivit anexei nr.

VII la legea-cadru.

130.

O salarizare a personalului bugetar non-medical din cadrul „instituţiilor publice finanțate integral din venituri proprii” urmează a se raporta, în funcţie de studiile personalului în cauză, la dispoziţiile art. 7 şi 8 din capitolul I al anexei nr.

VII, care prevăd că, „Pentru personalul de execuţie, nivelul individual al salariilor de bază se stabileşte de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice finanțate integral din venituri proprii, pe baza criteriilor de evaluare a performanţelor profesionale stabilite de către acesta” (art. 7), respectiv că „Echivalarea funcţiilor specifice utilizate în prezentul capitol cu funcţiile prevăzute în anexele la prezenta lege se face de către Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, la solicitarea ordonatorului principal de credite” (art. 8).

Aceasta, întrucât, anexa nr.

VII nu prevede funcţii specifice unei familii ocupaţionale, ci doar nivelul salarizării minime şi maxime.

131.

Nu se poate considera că, întrucât anexa nr.

VII la Legea-cadru nr. 153/2017 presupune stabilirea integrală a grilei de salarizare la nivelul ordonatorului de credite în baza unui algoritm propriu, dispoziţiile din anexă nu pot fi aplicate scindat şi parţial, doar pentru anumite categorii de personal, în situaţia de faţă pentru personalul tehnic, economic şi socio- administrativ.

132. În concret, salarizarea conform anexei menţionate pentru personalul non-medical nu are ca efect stabilirea de salarii diferite pentru funcţii identice în cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale, neexistând o astfel de situaţie premisă.

133.

Faptul că ordonatorul de credite va avea în vedere atât dispoziţiile din anexa nr.

II, cât şi pe cele din anexa nr.

VII la Legea-cadru nr. 153/2017 la nivelul unei singure instituţii publice nu implică aplicarea distinctă a legii pentru categorii profesionale diferite, acest argument putând fi invocat şi în cazul în care s-ar fi impus ca salarizarea să fie raportată, în cazul analizat, la anexa nr.

II şi anexa nr.

VIII la aceeaşi lege-cadru.”

Ca urmare, în raport de paragrafele 129-130 ale deciziei, mai sus redate, s-a constatat că salarizarea personalului bugetar non-medical din cadrul „instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii” urmează a se raporta, în funcţie de studiile personalului în cauză, la dispoziţiile art. 7 şi 8 din capitolul I al anexei nr.

VII.

Aşadar, apărările pârâtei, în sensul că Spitalul Judeţean de Urgenţă ... nu se află în subordinea, autoritatea, coordonarea Ministerului Sănătăţii şi nici în coordonarea primului-ministru sau sub controlul Parlamentului, nu au nicio relevanţă, aceste situaţii reprezentând teze distincte ale Anexei VII la Legea 153/2017.

De altfel, art. 1 şi 2 ale Anexei rezolvă problema de interpretare a art.36 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, în sensul că doar autorităţile şi instituţiile publice finanțate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor şi a celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, se raportează la cele aflate în coordonarea prim-ministrului, precum şi din cele aflate sub controlul Parlamentului.

În situaţia instituţiilor publice finanțate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice locale, cum este şi cazul Spitalului Judeţean de Urgenţă ..., art. 2 al Anexei nu face vreo trimitere sau raportare la coordonarea prim-ministrului sau controlul Parlamentului.

De altfel, paragrafele 129-130 ale deciziei Înaltei Curţi sunt definitorii.

Consiliul Judeţean ..., care are calitatea de ordonator de credite pentru Spitalul Judeţean ... este o autoritate a administraţiei publice locale, în conformitate cu art. 107 din Codul Administrativ.

În ceea ce priveşte susţinerea pârâtei în sensul că reclamanta ar fi trebuit să conteste la Consiliul Judeţean ... încadrarea eronată în anexa VIII, Tribunalul a constatat că în cauză este direct aplicabilă Decizia RIL 9/2017 a ÎCCJ prin care s-a stabilit „În interpretarea unitară a dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 330/2009, art. 30 din Legea nr. 284/2010, art. 7 din Legea nr. 285/2010 şi a art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, dispoziţiile legale nu instituie o procedură prealabilă sesizării instanţelor din cadrul jurisdicţiei muncii cu acţiuni având ca obiect obligarea angajatorilor la plata, în temeiul legii, a unor drepturi salariale care nu sunt recunoscute prin acte ale ordonatorilor de credite ori prin contracte individuale de muncă sau acte adiţionale la acestea din urmă.”

Decizia mai sus indicată a interpretat texte din legile de salarizare anterioare Legii 153/2017, preluate însă în aceeaşi formă în cuprinsul acestei din urmă legi, astfel că interpretarea dată de Înalta Curte îşi păstrează valabilitatea.

Pe de altă parte, o eventuală contestaţie ce ar fi trebuit formulată în temeiul Legii 153/2017 în temeiul art. 37, presupunea emiterea unui act administrativ de stabilire a drepturilor salariale, din care să rezulte expres încadrarea în anexa VIII a legii.

Or, pârâtul nu a făcut nicio dovadă în acest sens şi nici nu a invocat vreo excepţie în legătură cu prezenta acţiune, în afara excepţiei de prescripţie.

Pentru aceste considerente s-a dispus admiterea acţiunii şi obligarea pârâtului să stabilească drepturile salariale ale reclamantei prin raportare la Anexa VII (art. 2, 7, 8) din Legea 153/2017 pentru ultimii 3 ani anteriori introducerii acţiunii, respectiv, începând cu 19.12.2019 şi să plătească acesteia diferenţele corespunzătoare actualizate cu rata inflaţiei.

S-a dispus obligarea pârâtului să achite reclamantei şi dobânda legală aferentă începând cu data scadenţei fiecărui drept salarial în parte.

În ceea ce priveşte cererea privind actualizarea sumelor în raport cu indicele de inflaţie şi plata dobânzii legale până la data plăţii efective, Tribunalul a avut în vedere disp. art.166 al.4 din C.Muncii: „Întârzierea nejustificată a plăţii salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.”

Natura juridică a dobânzii legale este diferită de natura juridică a actualizării obligaţiei cu rata inflaţiei, prima reprezentând o sancţiune (daune moratorii pentru neexecutarea obligaţiei de plată), iar a doua reprezentând valoarea reală a obligaţiei băneşti la data efectuării plăţii (daune compensatorii).

Ca urmare este admisibil cumulul acestora, neputându-se vorbi despre o dublă reparaţie, ceea ce ar reprezenta o îmbogăţire fără justă cauză a creditorului.

Prin urmare, este nu numai posibil, dar şi legal cumulul actualizării sumei executate cu dobânda legală, deoarece numai prin această modalitate se asigură respectarea principiului reparării integrale a prejudiciului.

De asemenea, Tribunalul a reţinut că dobânda legală se datorează potrivit art. 1535 NCC de la data scadenţei, care în cazul de faţă este reprezentată de data la care se cuveneau drepturile solicitate prin prezenta acţiune.

Tribunalul a mai reţinut că referirea pe care reclamanta a făcut-o la funcţia deţinută, în sensul de a i se stabili drepturile salariale în raport de acest criteriu, este irelevantă, anexa VII diferențiind nivelurile minime şi maxime ale salariului de bază în funcţie de nivelul studiilor, prin raportare şi la dispoziţiile art. 7 şi 8 din cap.I al Anexei VII, astfel cum a reţinut şi Înalta Curte prin decizia mai sus redată.

Tot astfel, referirea reclamantei la necesitatea încheierii unui act adiţional la contractul individual de muncă, nu a putut fi avut în vedere, instanţa stabilind prin prezenta sentinţă obligarea pârâtei la o stabilire corectă a salariului de bază şi plata diferenţelor corespunzătoare, ceea ce implică emiterea unui act administrativ, astfel cum rezultă din prevederile art. 37 alin.2 din lege.

Faţă de aceste considerente instanţa a respins excepţia de prescripţie a dreptului material la acţiune ca nefondată.

De asemenea, instanţa a admis acţiunea şi a obligat pe pârât să stabilească drepturile salariale ale reclamantei prin raportare la art.2, 7 şi 8 din anexa VII din Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pentru ultimii 3 ani anteriori introducerii acţiunii, respectiv începând cu data de 19.12.2019 şi să plătească acesteia diferenţele corespunzătoare actualizate cu rata inflaţiei.

A obligat pe pârât să achite reclamantei şi dobânda legală aferentă diferenţelor salariale începând cu data scadenţei fiecărui drept salarial în parte.

Aceeaşi opinie a fost exprimată şi de asistenţii judiciari care, potrivit art. 55 din Legea nr. 304/2004, au făcut parte din completul de judecată cu vot consultativ.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel pârâtul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă ..., solicitând desfiinţarea hotărârii instanţei de fond şi în rejudecare respingerea acţiunii.

În motivare, a arătat că reclamanta a primit, pentru activitatea desfăşurată, salariul corespunzător din conţinutul Anexei nr. VIII din Legea nr.153/2017.

A considerat că paragrafele 109-119, 126-133 din Decizia nr. .../03.10.2022 nu sunt aplicabile pârâtului, întrucât nu este o instituţie finanţată integral din venituri proprii, sursele de finanţare provin de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate ..., de la Consiliul Judeţean ..., proiecte europene, alocaţii de la Ministerul Sănătaţii, sponsorizări, donaţii.

A arătat că există documente din care rezultă încadrarea reclamantei în Anexa VIII din Legea nr. 153/2017, respectiv Decizia nr. 9/2019 şi Decizia nr. 18/2020.

A menţionat că instituţia este în subordinea Consiliului Judeţean ..., care are calitatea de ordonator principal de credite, aşa cum rezultă din prevederile Hotărârii nr. 79/06.07.2010.

În drept, a invocat dispoziţiile C.proc.civ.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat.

A considerat că instanţa a avut în vedere în mod corect considerentele Deciziei nr. 61/2022 a ÎCCJ.

Apărările pârâtului, în sensul că Spitalul Clinic Județean de Urgență ... nu se află în subordinea, autoritatea, coordonarea Ministerului Sănătății și nici în coordonarea prim-ministrului sau sub controlul Parlamentului, nu au nicio relevanță, aceste situații reprezentând teze distincte ale Anexei VII la Legea 153/201T- pag. 6 din sentința apelată.

Existenţa mai multor surse de finanţare nu face decât să indice respectarea prevederilor art. 193-198 din Legea nr. 95/2006, neputându-se concluziona că Spitalul Clinic Județean de Urgență ... nu este o instituție finanțată din venituri proprii.

Faptul că spitalele publice primesc în completare sume de la bugetul de stat sau de la bugetele local, nu înseamnă că art. 190 alin. 1 din actul normativ indicat rămâne fără efect.

Apelantul este instituţie publică, în sensul art. 169 alin. 3 din Legea 95/2006, finanţat integral din venituri proprii (art. 190), aflat în subordinea administraţiei publice locale.

Din dispozițiile art. 2 din Legea nr 153/2017, care reglementează domeniul de aplicare a acestui act normativ, rezultă că se face distincție între instituțiile finanțate integral din bugetul de stat, bugete locale, cum este situația instituțiilor al căror personal este salarizat potrivit anexei VIII, si cele finanțate integral din venituri proprii, unde se încadrează instituția pârâtă - Spitalul Județean de Urgență ..., al cărei personal TESA ar trebui sa fie salarizat conform anexei VII.

A precizat că apelantul-pârât a recunoscut drepturile salariaților T.E.S.A., începând cu data de 01.02.2023, salarizarea acestei categorii de personal s-a făcut conform ANEXEI VII din Legea nr. 153/2017.

În drept, a invocat dispoziţiile art.205 C.proc.civ., ale Legii nr.153/2017, art. 169 şi 190 din Legea nr. 95/2006.

Examinând apelul declarat prin prisma motivelor invocate de apelant, Curtea apreciază că acesta este nefondat faţă de următoarele considerente:

Reclamanta este angajată în cadrul pârâtului Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă ... în funcţia de economist şi a solicitat ca salariul său să fie stabilit prin raportare la prevederile art. 2 din Anexa VII la Legea nr. 153/2017.

Anexa VII conţine reglementări specifice personalului din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor şi a celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, din cele aflate în coordonarea prim-ministrului, precum şi din cele aflate sub controlul Parlamentului, iar art. 2 din Cap.

I se referă în mod specific la salariile de bază ale personalului de execuţie din instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice locale.

Prin motivele de apel, pârâtul a contestat calitatea sa de instituţie publică finanţată integral din venituri proprii, recunoscând însă că se află în subordinea Consiliului Județean ..., aspect ce rezultă și din Hotărârea nr. .../06.07.2010 a Consiliului Județean ...

În mod corect, prima instanţă a avut în vedere considerentele deciziei nr. .../03.10.2022 pronunţate de ÎCCJ pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, în sensul că potrivit art. 190 alin. (1) din Legea 95/2006, spitalele publice sunt instituţii publice finanţate integral din venituri proprii.

Textul precizează expres că veniturile proprii ale spitalelor publice provin din sumele încasate pentru serviciile medicale, alte prestaţii efectuate pe bază de contract, precum şi din alte surse, conform legii.

Obținerea de venituri de natura celor indicate prin motivele de apel (de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate ..., de la Consiliul Judeţean ..., proiecte europene, alocaţii de la Ministerul Sănătaţii, sponsorizări, donaţii) nu înlătură încadrarea pârâtului în categoria instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii, în conformitate cu dispozițiile art. 190 din Legea nr. 95/2006.

Prin urmare, în mod corect a stabilit instanța de fond că pârâtul se încadrează în categoria instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii.

În ceea ce priveşte salarizarea reclamantei anterior promovării acţiunii, Curtea reţine că reclamanta a indicat prin acţiune că a fost salarizată în baza anexei VIII la Legea 153/2017, familia ocupaţională „Administraţie”, iar pârâtul a recunoscut implicit.

Ceea ce a reţinut prima instanţă în considerente este că nu poate fi opusă reclamantei împrejurarea că nu a contestat încadrarea iniţială în baza Legii 153/2017, în condiţiile în care nu există o decizie în care să se menţioneze explicit temeiul juridic al încadrării salariale, respectiv anexa din Legea nr. 153/2017.

Abia prin decizia nr. .../31.01.2023, ulterioară declanşării litigiului, angajatorul a dispus reîncadrarea categoriei socio-profesionale din care face parte intimata conform anexei VII la Legea 153/2017, cu aplicare din data de 01.02.2023.

Sentinţa fiind legală şi temeinică, iar motivele de apel neîntemeiate, în baza art. 480 alin. 1 C.proc.civ., Curtea va respinge apelul ca nefondat.