Decizie nr. 314 din 25.04.2023

Decizia de concediere poate fi revocată până la data comunicării acesteia către salariat.

Angajatorul nu are posibilitatea legală de a revoca decizia, ci doar de a constata că a intervenit cauza de suspendare a contractului individual de muncă prin incapacitatea temporară de muncă.

În cauză, pe durata incapacităţii de muncă, contestatorul şi-a păstrat calitatea de salariat şi a beneficiat de indemnizaţie de concediu medical.

Încetarea contractului de muncă al salariatului din motive imputabile a intervenit în fapt şi în drept, numai după încetarea cauzei de suspendare a contractului, după încetarea incapacităţii temporare de muncă.

Decizia civilă nr. 314/25 aprilie 2023 a Curţii de Apel Galaţi

Prin sentinţa civilă nr. ... pronunţată de Tribunalul Galaţi a fost admisă în parte contestația formulată de contestatorul ..., în contradictoriu cu intimata ...

Au fost anulate deciziile nr. 9936/10.12.2021, nr. 9956/13.12.2021, nr. 10100/17.12.2021 şi nr. 10158/27.12.2021, emise de pârâtă.

S-a dispus reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior concedierii pentru perioada 13.12.2021-16.01.2022 şi, în consecinţă, a fost obligată pârâta să plătească reclamantului diferențele băneşti rezultate între indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă de care a beneficiat în această perioadă şi salariile indexate, majorate si reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în această perioadă.

Au fost respinse restul pretențiilor ca nefondate.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 250 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Tribunalul a reţinut următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi, în data de ..., sub nr. ..., contestatorul ... a solicitat, în contradictoriu cu intimata ..., anularea deciziilor nr.9936/10.12.2021, nr. 9956/13.12.2021, nr. 10100/17.12.2021 şi nr. 10158/27.12.2021, reintegrarea în funcția deținută anterior concedierii, obligarea intimatei la plata de despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Contestatorul a învederat că prin deciziile enumerate s-a dispus concedierea sa şi a redat motivele reţinute de angajator în cuprinsul acestora, cu referire la referatul din 15.11.2021 privind posibilele sale abateri disciplinare şi la raportul din 11.11.2021, misiune control intern punct de lucru ...

A arătat că prin deciziile contestate s-a dispus încetarea contractului său individual de muncă în temeiul art.61 lit. a şi art. 247 alin. (1) şi alin. (2) din Codul muncii şi a redat abaterile disciplinare grave prevăzute de art. 82 din Regulamentul intern al societăţii.

A redat criteriile prevăzute de art. 250 din Codul Muncii pentru stabilirea sancțiunii disciplinare şi a invocat că nu a fost sancționat disciplinar anterior, a avut o bună conduită, astfel încât sancțiunea desfacerii contractului individual de muncă este mult prea drastică şi abuzivă.

Raportat la prevederile art. 248 din Codul muncii, a apreciat că sancțiunile disciplinare se află într-o anumită ordine, măsura concedierii disciplinare putând interveni doar atunci când salariatul săvârşeşte o abatere gravă sau abateri repetate, săvârşite cu vinovăție, care tulbură profund activitatea angajatorului, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză, el fiind la prima abatere disciplinară.

Contestatorul a invocat că în deciziile contestate nu s-a reţinut cu exactitate momentul săvârşirii abaterilor, ci doar au fost specificate referate de constatare a posibilelor abateri disciplinare întocmite în datele de 11.11.2021, 15.11.2021, 25.11.2021, 02.12.2021.

A susţinut că dacă s-ar fi considerat că tulbură activitatea angajatorului, s-ar fi dispus această sancțiune imediat după cercetarea disciplinară.

A apreciat că angajatorul nu a respectat criteriile prevăzute în mod imperativ de art. 250 din Codul Muncii, sancțiunea aplicată fiind disproporționată în raport cu gravitatea abaterii disciplinare, şi a învederat că prin Decizia nr. 11/2013, pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că instanța competentă să soluționeze contestația salariatului împotriva sancțiunii disciplinare aplicate de către angajator, constatând că aceasta este greșit individualizată, o poate înlocui cu o altă sancțiune disciplinară.

A învederat contestatorul că disp. art. 60 alin. (1) lit. a) din Codul Muncii interzic concedierea salariaților aflați în concediu pentru incapacitate temporară de muncă, nu doar emiterea deciziei de concediere.

A apreciat că este contrară legii procedura aplicată de angajator de a emite o nouă decizie de concediere la expirarea duratei concediului medical al salariatului.

Angajatorul a procedat inițial la emiterea unei decizii de concediere ale cărei efecte nici măcar nu le-a suspendat ulterior, ca urmare a prezentării certificatului de concediu medical, până la expirarea concediului medical al salariatului, când a emis o nouă decizie de concediere.

În dovedirea acţiunii, contestatorul a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, probei cu interogatoriul intimatei, probei testimoniale cu martorul ... şi a oricărui alt mijloc de probă ce se impune a fi administrat în cauză.

În drept, contestaţia a fost întemeiată pe dispozițiile art. 194 și art. 453 Cod de procedură civilă, ale art. 250, art. 252, art. 272 din Codul Muncii și pe dispozițiile Deciziei nr. 11/2013 pronunțate în dosarul nr. 8/2013 de către Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii.

Intimata ... a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată.

Intimata a prezentat modalitatea în care s-au desfăşurat raporturile de muncă între societate şi contestator şi a relatat pe larg situaţia de fapt care a dus la emiterea deciziilor contestate, aşa cum a fost reţinută prin referatele întocmite în procedura cercetării disciplinare şi prin deciziile contestate.

A precizat că, la data de 10.12.2021, urmare a încheierii procesului-verbal privind desfăşurarea cercetării disciplinare, conducerea societăţii a emis Decizia nr. 9936/10.12.2021, prin care, în temeiul dispozițiilor art. 61 lit. a) din Codul Muncii, a decis, începând cu data de 13.12.2021, încetarea contractul individual de muncă nr. 3421/18.12.2017, pe care contestatorul a refuzat să o primească şi să o semneze de primire, deși a citit conținutul acesteia, fapt consemnat de către membrii comisiei şi confirmat prin menționarea numelor şi a semnăturilor acestora.

La data de 13.12.2021, contestatorul a comunicat certificatul medical seria CCMAP nr. ... emis la data de 12.12.2021, pentru perioada 12-16.12.2021, intervenind astfel suspendarea punerii în aplicare a deciziei nr. 9936/10.12.2021, până la data încetării incapacității de muncă a acestuia.

Având în vedere faptul că în ziua de luni 13.12.2021, societatea a fost înştiinţată cu privire la incapacitatea de muncă a contestatorului intervenită la data de 12.12.2021, o zi de duminică, conducerea a emis decizia nr. 9956/13.12.2021, potrivit căreia a fost prorogată data la care urma să înceteze contractul individual de muncă pentru data de 17.12.2021, prima zi lucrătoare după data de 16.12.2021 când înceta incapacitatea de muncă a acestuia.

La data de 17.12.2021, contestatorul i-a comunicat societăţii certificatul medical seria CCMAO nr. 5766924, emis pentru perioada 17 - 21.12.2021, intervenind suspendarea punerii în aplicare a Deciziei nr. 9956/13.12.2021.

S-a emis Decizia nr. 10100/17.12.2021, potrivit căreia a fost prorogată data la care urma să înceteze contractul individual de muncă al contestatorului pentru data de 22.12.2021, prima zi lucrătoare după data de 21.12.2021 când înceta incapacitatea de muncă a acestuia.

La data de 22.12.2021, contestatorul i-a comunicat certificatul medical seria CCMAQ nr. 0905175 emis pentru perioada 22-31.12.2021, intervenind suspendarea punerii în aplicare a deciziei nr. 10100/17.12.2021.

S-a emis Decizia nr. 10158/27.12.2021, potrivit căreia a fost prorogată data la care urma să înceteze contractul individual de muncă pentru data de 03.01.2022, prima zi lucrătoare după data de 31.12.2021 când înceta incapacitatea de muncă a acestuia.

La data de 03.01.2022, contestatorul i-a comunicat certificatul medical seria CCMAQ nr. 0909719 emis pentru perioada 03-14.01.2022, intervenind astfel suspendarea punerii în aplicare a deciziei nr. 10158/27.12.2021.

Conducerea societăţii a emis decizia nr. 117/07.01.2022, potrivit căreia a fost prorogată data la care urma să înceteze contractul individual de muncă al contestatorului pentru data de 17.01.2022, prima zi lucrătoare după data de 14.01.2021.

La data de 17.01.2022, în prima zi lucrătoare de după încetarea suspendării contractului individual de muncă al contestatorului, acesta nu a mai prezentat un alt certificat de concediu medical, ceea ce a condus la înregistrarea în Registrul de evidenţă al salariaţilor - REVISAL - ora 17:25 a încetării contractului individual de muncă nr. 3421/18.12.2017 al acestuia, în baza art. 61 lit. a) din Codul Muncii conform Deciziei nr. 117/07.01.2022.

Intimata a învederat că Decizia nr. 117/07.01.2022 este temeiul în baza căruia au încetat raporturile de muncă dintre contestator şi societate, împotriva căreia contestatorul nu a formulat contestație, deşi prin corespondența la adresa de domiciliu, cu nota de inventar şi confirmarea din data de 20.01.2022, contestatorului i-au fost comunicate raportul REVISAL din data de 17.01.2022 ora 17:25 şi adeverința nr. 264/17.01.2022.

A concluzionat intimata că actele contestate au fost legal emise şi nu au produs efectul juridic invocat de către contestator, că procedura cercetării disciplinare a urmat întocmai toate prevederile legale, iar din referatele şi documentele anexate acestora rezultă săvârşirea de către contestator a unor fapte care potrivit Regulamentului Intern sunt considerate abateri disciplinare grave.

Intimata a mai arătat că i-au fost aduse la cunoștința contestatorului motivele cercetării disciplinare atât prin convocator, cât şi verbal la data de 10.12.2021 de către membrii comisiei, fapt consemnat în procesul-verbal nr. 9932/10.12.2021, că deciziile contestate nu au produs efectul juridic al scopului pentru care au fost emise, respectiv încetarea contractului de muncă al contestatorului, intervenind incapacitatea temporară de muncă a acestuia, dovada în acest sens fiind cele 4 certificate de concediu medical prezentate şi înregistrate în evidenţele sale.

A invocat că, potrivit fluturașilor de salariu şi extraselor de cont pentru lunile decembrie 2021 şi ianuarie 2022, rezultă numărul de zile de concediu medical plătite, cât şi numărul de zile de concediu de odihnă neefectuat şi plătite la încetarea contractului de muncă.

A subliniat că legalitatea încetării contractului individual de muncă nr. 3421/18.12.2017 în temeiul dispozițiilor art. 61 lit. a) din Codul Muncii, este de netăgăduit, având în vedere că încetarea raporturilor de muncă nu a intervenit în baza niciuneia dintre cele patru decizii contestate, ci în baza Deciziei nr. 117/07.01.2022, decizie care nu a fost contestată.

Cu referire la cererea contestatorului privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, intimata a solicitat respingerea acesteia ca o consecință a respingerii contestației şi, în subsidiar, în cazul admiterii cererii, în raport de munca depusă de avocat şi de complexitatea cauzei, a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. 2 C.pr.civilă.

În dovedirea apărărilor sale, intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile atașate, proba cu interogatoriul contestatorului şi proba testimonială cu un martor.

În drept, au fost invocate disp. art. 205, art. 223 alin. 3, art. 254 alin. 4 lit. a) C.pr.civilă, art. 61 lit. a), art. 247, art. 248, art. 251. art. 272 din Codul Muncii.

Cu ocazia cercetării judecătoreşti s-a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând materialul probator, instanţa a reţinut următoarele aspecte relevante pentru soluţionarea cauzei:

Contestatorul a fost angajatul intimatei, în temeiul contractului individual de muncă nr. ..., completat prin actele adiţionale ulterioare.

La data de 21.07.2021, Direcția Resurse Umane din cadrul intimatei a fost sesizată prin referatul nr. 7909/21.07.2021 cu privire la posibile abateri disciplinare, iar la finalizarea procedurii cercetării disciplinare, intimata a emis decizia nr. 9936/10.12.2021, prin care, în temeiul dispozițiilor art. 61 lit. a) din Codul Muncii, a decis începând cu data de 13.12.2021 încetarea contractul individual de muncă nr. ...

La data de 13.12.2021, contestatorul a comunicat societăţii certificatul medical seria CCMAP nr. 0970347 emis la data de 12.12.2021, pentru perioada 12-16.12.2021, astfel intimata a emis decizia nr. 9956/13.12.2021, având un conţinut identic celei din 10.12.2021, cu diferenţa că data încetării contractului de muncă a fost menţionată 17.12.2021, prima zi lucrătoare după data de 16.12.2021 când înceta incapacitatea de muncă a contestatorului.

La data de 17.12.2021, contestatorul i-a comunicat societăţii certificatul medical seria CCMAO nr. 5766924, emis pentru perioada 17-21.12.2021, astfel intimata a emis decizia nr. 10100/17.12.2021, având un conţinut identic celei din 10.12.2021, cu diferenţa că data încetării contractului de muncă a fost menţionată 22.12.2021, prima zi lucrătoare după data de 21.12.2021 când înceta incapacitatea de muncă a contestatorului.

La data de 22.12.2021, contestatorul i-a comunicat societăţii certificatul medical seria CCMAQ nr. 0905175 emis pentru perioada 22-31.12.2021, astfel intimata a emis decizia nr. 10158/27.12.2021, având un conţinut identic celei din 10.12.2021, cu diferenţa că data încetării contractului de muncă a fost menţionată 03.01.2022, prima zi lucrătoare după data de 31.12.2021 când înceta incapacitatea de muncă a acestuia.

Aceste patru decizii fac obiectul contestaţiei cu care a fost învestită instanţa în prezentul dosar.

La data de 03.01.2022, contestatorul a comunicat certificatul medical seria CCMAQ nr. 0909719 emis pentru perioada 03-14.01.2022, astfel intimata a emis decizia nr. 117/07.01.2022, având un conţinut identic celei din 10.12.2021, cu diferenţa că data încetării contractului de muncă a fost menţionată 17.01.2022, prima zi lucrătoare după data de 14.01.2021.

La data de 17.01.2022, în prima zi lucrătoare de după încetarea suspendării contractului individual de muncă al contestatorului, acesta nu a mai prezentat un alt certificat de concediu medical, ceea ce a condus la înregistrarea în Registrul de evidenţă al salariaţilor a încetării contractului individual de muncă nr. 3421/18.12.2017 al acestuia, în baza art. 61 lit. a) din Codul Muncii conform Deciziei nr. 117/07.01.2022, decizie care nu face obiectul contestaţiei.

Raportat la principiul disponibilităţii, instanţa a analizat motivele de nelegalitate şi de netemeinicie, dacă se mai impune, invocate de contestator cu privire la cele patru decizii contestate.

Instanţa a constatat că societatea intimată nu a acţionat la emiterea deciziilor din 13.12.2021, 17.12.2021, 27.12.2021 şi 07.01.2022 ca şi cum doar ar fi luat act de existenţa incapacității de muncă atestate de certificatele de concediu medical depuse de contestator, prorogând termenul la care urmau să înceteze raporturile de muncă, ci ca şi cum fiecare din respectivele decizii ar fi fost decizia iniţială (cea din 10.12.2021), prin care s-a stabilit încetarea contractul individual de muncă, în temeiul dispozițiilor art. 61 lit. a) din Codul Muncii.

Aceste decizii nu au fost revocate, există în ordinea juridică şi produc efecte juridice.

Deşi în cea mai mare parte a contestaţiei sale, contestatorul a încercat să demonstreze că sancțiunea aplicată a fost disproporționată în raport cu gravitatea abaterii disciplinare, totuşi, acesta a invocat şi motive de nelegalitate, care se impun a fi analizate cu prioritate, având în vedere efectele către care tind.

Astfel, a învederat contestatorul că disp. art. 60 alin. (1) lit. a) din Codul Muncii interzic concedierea salariaților aflați în concediu pentru incapacitate temporară de muncă, nu doar emiterea deciziei de concediere.

Conform certificatelor medicale succesive rezultă că în perioadele 12-31 decembrie 2021 şi 3-14 ianuarie 2022, contestatorul s-a aflat în incapacitate temporară de muncă.

În perioada incapacității temporare de muncă au fost emise cele patru decizii contestate, cu încălcarea dispoziţiilor art. 60 alin. 1 lit. a din Codul muncii care interzic concedierea salariaţilor pe durata incapacității temporare de muncă, stabilită prin certificat medical conform legii.

Instanţa a reţinut că nu prezintă relevanţă faptul că intimata nu a avut cunoştinţă de existenţa certificatului de concediu medical la momentul emiterii deciziilor, în condiţiile în care obligaţia salariatului de informare a angajatorului a fost îndeplinită, prin depunerea certificatului în termenul prevăzut prin prevederile art. 67 alin. 1 lit. a din Ordinul nr. 60/2006 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor OUG nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate.

Astfel, potrivit acestui text de lege, certificatul de concediu medical se prezintă plătitorului până cel mai târziu la data de 5 a lunii următoare celei pentru care a fost acordat concediul.

Prin urmare, instanţa a anulat deciziile nr. 9936/10.12.2021, nr. 9956/13.12.2021, nr. 10100/17.12.2021 şi nr. 10158/27.12.2021, emise de intimată, fără a se impune a mai fi analizate celelalte motive de nelegalitate sau de netemeinicie invocate de contestator.

Referitor la solicitarea contestatorului de reintegrare în funcţia deţinută anterior emiterii deciziilor de concediere contestate, instanţa a avut în vedere că, deşi aceste patru decizii au fost anulate, totuşi cea de-a cincea decizie nu a fost contestată.

Prin urmare, decizia nr. 117/07.01.2022 a produs efectul concedierii contestatorului, în temeiul art. 61 lit. a) din Codul Muncii, începând cu data de 17.01.2022.

În această situaţie, reintegrarea poate fi dispusă doar pentru intervalul 13.12.2021 - 16.01.2022.

Conform art. 80 alin.1 din Codul Muncii, în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanţa a dispus anularea ei şi a obligat angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.

În raport de reintegrarea dispusă doar pentru perioada 13.12.2021-16.01.2022 şi de faptul că în perioada respectivă contestatorului i s-a achitat indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă, după cum a dovedit intimata prin extrasele de cont şi fluturaşii de salariu şi nici nu s-a contestat de reclamant, instanţa a obligat intimata să plătească contestatorului diferenţele băneşti rezultate între indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă de care a beneficiat în această perioadă şi salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în această perioadă, celelalte pretenţii ale contestatorului fiind nefondate.

În raport de disp. art. 453 alin.2 C.pr.civilă, având în vedere că cererea contestatorului a fost admisă doar în parte, intimata a fost obligată să-i plătească acestuia suma de 250 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând parte din onorariul de avocat de 500 lei, achitat prin chitanţa depusă la f. 4 vol.

I dosar.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel intimata ....

În motivare, a susţinut că în mod nelegal instanţa a anulat cele patru decizii, care nu stau la baza încetării relaţiilor de muncă, nu au produs efecte asupra raporturilor de muncă, nu au fost înregistrate în Revisal.

Instituţia revocării nu putea fi luată în considerare, deoarece la data de 10.12.2021, prima decizie fusese comunicată contestatorului, iar suspendarea contractului individual de muncă determinată de incapacitatea temporară de muncă a intervenit la două zile după emiterea şi comunicarea deciziei.

Nu există temei legal care să permită repunerea în fiinţă a unui contract individual de muncă desfăcut în mod unilateral şi nici temei contractual, fiind necesar acordul ambelor părţi.

O altă critică adusă sentinţei se referă la nelegalitatea considerentelor privind lipsa de relevanţă a faptului că nu a avut cunoştinţă despre existenţa certificatului medical, la momentul emiterii deciziilor, întrucât nu există un text legal care să impună angajatorului un anumit termen până la emiterea deciziei de concediere.

A criticat sentinţa şi în ceea ce priveşte reintegrarea dispusă pentru perioada 13.12.2021-16.01.2022 şi plata diferenţelor băneşti, întrucât, în acest interval, contestatorul a fost salariatul societăţii şi s-a bucurat de toate drepturile cuvenite pentru incapacitatea de muncă în care s-a aflat, aspect ce poate fi dovedit cu extrasele de cont şi cu fluturaşii de salariu.

A invocat că admiterea cheltuielilor de judecată, chiar dacă în parte, este neîntemeiată în raport de argumentele aduse în sprijinul admiterii contestaţiei.

A solicitat admiterea apelului, anularea sentinţei şi respingerea contestaţiei.

În drept, a invocat art. 466 şi urm. Cod de procedură civilă.

Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

În motivare, a arătat că, potrivit art. 77 din Codul muncii, deciziile de concediere produc efecte de la data comunicării ei salariatului, astfel încât neînscrierea în registrul Revisal nu este relevantă.

A susţinut că a prezentat certificatele de concediu medical de îndată ce au fost emise, respectând dispoziţiile art. 60 din Normele de aplicare a OUG 158/2005 şi art. 36 alin. 2 din OUG 158/2005.

În mod legal, instanţa a dispus reintegrarea.

Referitor la cheltuielile de judecată, în mod corect au fost apreciate în raport cu soluţia pronunţată.

Prin răspunsul la întâmpinare, apelanta a reluat şi detaliat apărările invocate prin cererea de apel şi prin întâmpinarea formulată la prima instanţă.

Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate prin prisma motivelor de apel invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, Curtea constată că apelul este întemeiat.

Situaţia de fapt şi limitele învestirii instanţei au fost corect reţinute de prima instanţă.

Contestatorul a solicitat anularea deciziilor emise de angajator pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 60 alin. 1 lit.a din Codul muncii, text care prevede că nu poate fi dispusă concedierea salariaţilor pe durata incapacităţii temporare de muncă, stabilită prin certificat medical conform legii.

Curtea reţine că nulitatea este sancţiunea care intervine în situaţia în care la momentul încheierii unui act juridic au fost nesocotite anumite dispoziţii legale. Cauzele care determină nulitatea trebuie să existe la momentul emiterii acelui act.

În cauză, prin decizia nr. ... emisă la data de 10.12.2021, angajatorul a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatorului, în temeiul dispozițiilor art. 61 lit. a) din Codul Muncii, începând cu data de 13.12.2021.

Certificatul medical care stabileşte incapacitatea de muncă a fost emis la data de 12.12.2021, ulterior emiterii deciziei, dar anterior datei de la care aceasta urma să producă efecte, respectiv 13.12.2021.

Prin urmare, cauza reţinută de instanţă este ulterioară deciziei de concediere şi nu poate avea ca efecte nulitatea deciziei.

În data de 13.12.2021, când decizia ar fi trebuit să producă efecte şi contractul individual de muncă să înceteze, a intervenit o cauză de suspendare de drept a contractului individual de muncă, reglementată prin art. 50 lit. b din Codul muncii.

Angajatorul a emis o nouă decizie prin care, deşi este reluat integral conţinutul primei decizii, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, în realitate s-a modificat doar data de la care decizia urma să producă efecte, respectiv după încetarea cauzei de suspendare.

Având în vedere că decizia iniţială fusese comunicată salariatului, fiind un act juridic unilateral al angajatorului, acesta nu avea posibilitatea legală de a o revoca, aşa cum s-a reţinut în considerentele primei instanţe.

În acest sens, prin Decizia 18/2016 pronunţată de ÎCCJ pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, s-a reţinut, cu putere obligatorie că decizia de concediere poate fi revocată până la data comunicării acesteia către salariat, actul de revocare fiind supus exigenţelor de comunicare corespunzătoare actului pe care îl revocă (decizia de concediere).

Prin urmare, angajatorul nu avea posibilitatea legală de a revoca decizia, ci doar de a constata că a intervenit cauza de suspendare a contractului.

În mod similar s-a procedat şi pentru deciziile ulterioare.

Curtea constată că dispoziţiile Codului muncii interzic în mod expres concedierea pe durata incapacităţii de muncă, însă trebuie făcută distincţie între emiterea deciziei şi data de la care are loc concedierea.

Prin reglementarea acestei interdicţii, Codul muncii a urmărit protejarea intereselor salariaţilor, pentru ca aceştia să nu fie privaţi de dreptul de a-şi recupera capacitatea de muncă şi de plata indemnizaţiei aferente.

În cauză, pe durata incapacităţii de muncă, contestatorul şi-a păstrat calitatea de salariat şi a beneficiat de indemnizaţia pentru concediu medical.

Încetarea contractului de muncă al salariatului din motive imputabile a intervenit, în fapt şi în drept, numai după încetarea cauzei de suspendare a contractului, după încetarea incapacităţii temporare de muncă, respectiv la data de 17.01.2022.

Prin urmare, motivul de nelegalitate a deciziilor contestate reţinut de prima instanţă nu este întemeiat.

Intimatul a invocat disp. art. 77 din Codul muncii, susţinând că decizia de concediere produce efecte de la data comunicării ei salariatului.

Curtea reţine că aceasta este norma cu caracter general, care stabileşte că decizia nu poate produce efecte înainte de a-i fi comunicată salariatului, dar nu există niciun impediment ca, în conţinutul deciziei, angajatorul să insereze o dată ulterioară de la care decizia să producă efecte, asumându-şi implicit, obligaţia ca până la acel moment să comunice decizia către salariat, aşa cum s-a întâmplat în cauză.

În ceea ce priveşte respectarea criteriilor de individualizare a sancţiunii aplicate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 250 din Codul muncii prevăd criteriile de stabilire a sancţiunii disciplinare în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârşite de salariat, avându-se în vedere următoarele: a) împrejurările în care fapta a fost săvârşită; b) gradul de vinovăţie a salariatului; c) consecinţele abaterii disciplinare; d) comportarea generală în serviciu a salariatului;

e) eventualele sancţiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.

Toate aceste criterii pot fi analizate în cadrul procesului, instanţa poate stabili temeinicia sancţiuni aplicate şi poate face, atunci când e cazul, o nouă individualizare a sancţiunii, pe baza acestor criterii.

Trebuie menţionat că ordinea sancţiunilor disciplinare astfel cum rezultă din enumerarea realizată prin art. 248 din Codul muncii nu înseamnă că angajatorul este obligat să aplice sancţiunile în această ordine, ci are dreptul de a alege sancţiunea în raport de criteriile stabilite prin lege.

În ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii aplicate contestatorului, gravitatea abaterii şi consecinţele acesteia sunt evidente, atât prin raportare la natura şi multitudinea faptelor, enumerate în decizia de sancţionare disciplinară (aspecte profesionale, etice, comportamentale), cât şi la funcţia îndeplinită de acesta (manager bancă) şi justifică aplicarea sancţiunii celei mai grave, desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.

În consecinţă, faţă de dispoziţiile art. 480 alin. 2 Cod de procedură civilă, instanţa va admite apelul, va schimba în tot sentinţa şi, în rejudecare, va respinge ca nefondată contestaţia.