Curtea de Apel GALAȚI ·

Decizie nr. 111 din 09.02.2023

Instanță: Curtea de Apel GALAȚI
Dosar
Obiect: Asigurări sociale
Soluție
Sursa: portal.just.ro

Din interpretarea corelată a tuturor dispozițiilor art. 158 din Legea nr. 263/2010, rezultă că, deşi Casa de Pensii are dreptul și obligaţia de a verifica adeverinţele emise, această verificare trebuie să fie raportată la:

- documentele ce au stat la baza emiterii adeverinţelor, astfel cum sunt definite în art.158 alin.6 din Legea nr.263/2010, după cum s-a arătat pe larg în paragrafele anterioare;

- existența locurilor de muncă/activităților menționate de Ordinul nr. 50/1990.

În măsura în care sunt îndeplinite aceste condiții, Casa de Pensii nu are posibilitatea de a face ea însăși aprecieri în raport de funcţia/atribuțiile efectiv îndeplinite (în sensul că activitatea nu se desfășoară la acele locuri de muncă sau privește un timp mai redus etc), întrucât această încadrare se face conform dispoziţiilor legale mai sus reţinute de conducerea unităţii împreună cu sindicatele.

Mai este de observat că, deși art.158 alin.6 din Legea nr.263/2010, oferă caselor de pensii posibilitatea de a solicita relații de la foștii angajatori, aceasta nu are semnificația unei proceduri administrative, prealabile și obligatorii, în lipsa căreia casele de pensii nu ar mai avea posibilitatea de a refuza valorificarea unor înscrisuri ce în mod evident nu respectă condițiile legale (de exemplu adeverințe ce nu conțin toate informațiile prevăzute de lege sau nu respectă dispozițiile Ordinului nr.50/1990).

Prin urmare, dacă se dovedeşte că, în aplicarea Ordinului nr. 50/1990, sindicatele şi conducerea au fost de acord cu încadrarea activităţii unui salariat în grupa I sau a II-a de muncă, adoptând o hotărâre în acest sens, desigur pentru locurile de muncă/activitățile menționate în anexe, Casa de Pensii nu poate interveni, întrucât s-ar ajunge la o aplicare excesivă a art. 158 din Legea nr. 263/2010.

Însă în cauza de față, deși conform adeverinței în litigiu, intimatul a avut funcția de mecanic, nu rezultă că această activitate s-ar fi desfășurat în unitățile menționate la punct 184 din anexa 2 a Ordinului nr. 50/1990 (întreprinderi de reparaţii auto, tractoare şi utilaje).

În acest sens, sunt de observat şi considerentele Deciziei nr. 12/2016 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție (Î.C.C.J.) în recurs în interesul legii (R.I.L.);

Analizând posibilitatea constatării pe cale judiciară a încadrării în grupe superioare de muncă pentru perioadele anterioare datei de 01.04.2001, Î.C.C.J. a reținut următoarele:

„51.

Premisa derulării acestei proceduri în faţa instanţei este ca tipul de activitate să se regăsească în anexele 1 şi 2 ale variantei consolidate a ordinului.

Aceasta conferă celui care a desfăşurat activitatea respectivă dreptul de a obţine recunoaşterea pentru sine a faptului că a lucrat în condiţii deosebite faţă de cele normale, astfel că efortul suplimentar depus în aceste condiţii creează o vocaţie la acordarea unor facilităţi la deschiderea drepturilor de pensie ...;

Or, în aplicarea raționamentului detaliat de ÎCCJ prin decizia mai sus menţionată, angajatorul nu avea posibilitatea de a-și asimila propriile activități/locuri și condiții de muncă celor indicate în Ordinul nr.50/1990 pentru a adăuga astfel alte activități susceptibile de încadrare în grupe superioare de muncă decât cele precizate expres de legiuitor, în condiţiile în care societatea nu îndeplinea cerinţa privind specificul activităţii prevăzută de textul legal.

Din această perspectivă, Curtea apreciază întemeiate motivele de apel invocate, în sensul că adeverinţa privind încadrarea în grupa a II-a de muncă a contestatorului, nu se poate valorifica de către casa de pensii pe baza menţiunilor inserate, deoarece acesta nu corespund dispoziţiilor legale.

Decizia civilă nr. 111/09.02.2023 a Curţii de Apel Galaţi

Prin sentința civilă nr. ... pronunțată de Tribunalul ..., s-a admis acţiunea formulată de reclamantul ..., în contradictoriu cu pârâta CJP ...

S-a anulat decizia nr. .../04.04.2022 emisă de intimata CJP ...

A obligat intimata CJP ... să emită o nouă decizie de pensie în sensul valorificării perioadei cuprinse între 01.10.1991-10.09.1997 ca fiind lucrată în grupa II-a de muncă în procent de 100%, 10 luni pe an, conform Certificatului nr..../09.06.2021 eliberat de SC ...

A obligat intimata să achite contestatorului suma de 1200 de lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. ... la data de 25.02.2022, reclamantul ... a chemat în judecată pe pârâta CJP ..., pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa să se anuleze decizia .../04.04.2022 și să se constate că activitatea desfăşurată în perioada 01.10.1991 - 10.09.1997 este lucrată în condiţii de grupa a II-a de muncă, 10 luni pe an, conform certificatului .../09.06.2021 emis de SC ...

În fapt, a arătat că prin cererea înregistrată la intimată sub nr. .../22.03.2022 a solicitat înscrierea la pensie conform dispozițiilor Legii nr. 263/2010 și a anexat mai multe înscrisuri printre care şi Certificatul nr. .../09.06.2021 emis de SC ...

A arătat că deși avea dreptul, în mod eronat cererea mai sus arătată a fost soluţionată de către CJP ... prin emiterea deciziei contestate nr. .../04.04.2022, prin care reclamantului i s-a adus la cunoștință faptul că se respinge cererea de pensionare, precum şi motivele acestei respingeri, iar prin aceeași decizie s-a adus la cunoștința reclamantului şi faptul că perioada 01.10.1991 - 10.09.1997 nu a fost valorificată ca fiind lucrată în grupa a II-a de muncă așa cum a fost aceasta certificată prin Certificatul nr. .../09.06.2021 emis de SC ...

În drept și-a întemeiat cererea pe prevederile Legii nr. 263/2010, precum și art. 139 alin.1 din Legea nr. 127/2019.

Intimata a formulat întâmpinare.

A considerat că în mod corect nu a valorificat perioada 01.10.1991 - 10.09.1997 ca fiind lucrată în grupa a II-a de muncă deoarece conform dispoziţiilor art.158 alin.2 din Legea nr.263/2010 „adeverinţele care atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe I şi/sau a II-a de muncă sunt valorificate, numai în situaţia în care au fost emise conform legii, pe baza documentelor verificabile întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001”.

A mai arătat că în baza dispoziţiilor legale mai sus arătate, CJP ... are dreptul şi obligaţia de a verifica adeverințele care atestă încadrarea în grupe superioare de muncă, nefiind obligată să valorifice orice adeverință eliberată de către angajator.

Conform Certificatului nr. .../09.06.2021 emis de SC ..., încadrarea reclamantului în grupa a II-a de muncă în perioada 01.10.1991 - 10.09.1997 s-a făcut în baza Ordinului 50/1990 completat ulterior, anexa nr. 2 pct. 184.

Referitor la acest temei legal, respectiv pct.184 din Anexa 2 din Ordinul 50/1990, consideră că acesta prevede faptul că se încadrează în grupa a II-a de muncă: «Activitatea în sectoarele de demontări, decapări şi degresări din întreprinderile de reparaţii auto, tractoare şi utilaje în vederea reparării».

A arătat că pot fi încadraţi în grupa a II-a de muncă în baza pct. 184 din anexa 2 din Ordinul 50/1990 doar persoanele care își desfăşoară activitatea în întreprinderi de reparații auto, tractoare şi utilaje în vederea reparării.

Din carnetul de muncă al reclamantului rezultă faptul că în perioada ce face obiectul prezentei cauze, acesta a desfăşurat activitate de mecanic la SC ...

A arătat că din înscrisurile anexate la cererea de pensionare nu rezultă sub nicio formă faptul că unitatea la care şi-a desfăşurat activitatea era o întreprindere de reparaţii auto, tractoare şi utilaje în vederea reparării, astfel încât să fie posibilă acordarea grupei de muncă în baza pct. 184 din Anexa 2 din Ordinul 50/1990.

În aceste condiţii, consideră că reclamantul nu a făcut dovada faptului că meseria pe care a avut-o acesta se regăsește în înscrisul mai sus arătat.

În drept, a invocat dispoziţiile Ordinului 50/1990 şi a Legii nr.263/2010.

În susţinerea celor mai sus arătate a solicitat proba cu înscrisuri.

A depus la dosar o serie de acte și înscrisuri.

Analizând actele dosarului, Tribunalul a reţinut următoarele:

Contestatorul ... a chemat în judecată pe pârâta CJP ..., pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa să se anuleze decizia .../04.04.2022 și să se constate ca activitatea desfăşurată în perioada 01.10.1991 - 10.09.1997 este lucrată în condiţii de grupa a II-a de muncă, 10 luni pe an, conform certificatului .../09.06.2021 emis de SC ..., precum și obligarea intimatei la cheltuieli de judecată.

Tribunalul a reținut că potrivit Certificatului nr. .../09.06.2021 emis de SC ..., încadrarea reclamantului în grupa a II-a de muncă în perioada 01.10.1991 - 10.09.1997 s-a făcut în baza Ordinului 50/1990 completat ulterior, anexa nr. 2 pct.184 și scrisoarea 40/19 DA/03.02.1995.

Scrisoarea 40/19 DA/03.02.1995 a MMPS prevede că poziția de la anexa nr. 2 pct. 184 se încadrează la grupa a II-a de muncă.

Ori, este evident că petentul a desfăşurat activitate de reparații auto, tractoare si utilaje așa cum rezultă din carnetul de muncă al reclamantului și că în perioada ce face obiectul prezentei cauze, acesta a desfăşurat activitate de mecanic la SC ...

Prin decizia contestată privind recalcularea pensiei conform Legii nr.263/2010, s-a reținut eronat și s-a adus la cunoştinţa contestatorului faptul că perioada certificată prin adeverinţă nu s-a valorificat în grupa a II-a de muncă deoarece funcţia îndeplinită nu se regăseşte în temeiul legal, deși petentul a fost mecanic în această perioadă.

Conform art.2 din Ordinul 50/1990 în grupa a II-a de muncă se încadrează locurile de muncă, activităţile, categoriile profesionale cuprinse în anexa 2.

Art.3 din Ordinul 50/1990 prevede că beneficiază de încadrare în grupele I şi a II-a de muncă şi alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă şi activităţile prevăzute în anexele 1 şi 2, iar potrivit art. 6 nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I şi a II-a de muncă se face de către conducerea unităţilor împreună cu sindicatele libere din unităţi, ţinându-se seama de condiţiile deosebite de muncă concrete în care îşi desfăşoară activitatea persoanele respective.

Art. 158 din Legea nr. 263/2010 modificată prevede că: „(31) Dovada vechimii în muncă în grupa I şi/sau a II-a de muncă realizată anterior datei de 1 aprilie 2001 se face cu carnetul de muncă întocmit cu respectarea prevederilor Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă. (32) În situaţia în care perioadele de vechime în muncă realizate în grupa I şi/sau a II-a de muncă nu sunt înregistrate în carnetul de muncă sau înregistrarea acestor perioade este efectuată incorect ori incomplet, dovada acestora se poate face cu adeverinţe eliberate de către angajatori sau deţinătorii legali de arhive. (4) Adeverinţele care atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe I şi/sau a II-a de muncă sunt valorificate numai în situaţia în care au fost emise conform legii, pe baza documentelor verificabile întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001. (5) Prin documente verificabile se înţelege: actul administrativ de nominalizare a persoanelor încadrate în grupe superioare de muncă sau, în lipsa acestuia, actul administrativ privind încadrarea locurilor de muncă/activităţilor/categoriilor profesionale în grupe superioare de muncă; contractul individual de muncă; contractul colectiv de muncă; decizii interne; act administrativ de modificare a locului de muncă sau a sarcinilor de serviciu; extras din statele de plată din care să rezulte secţia/atelierul/locul de muncă, precum şi orice alte documente justificative. (6) În situaţia în care există suspiciuni cu privire la legalitatea încadrării activităţii în grupele I şi/sau a II-a de muncă, angajatorii sau orice alţi deţinători legali de arhive sunt obligaţi să pună la dispoziţia Casei Naţionale de Pensii Publice şi/sau a caselor teritoriale de pensii, după caz, la solicitarea acestora, documentele întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001 pe baza cărora s-au eliberat adeverinţele care atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe I şi/sau a II-a de muncă, în vederea verificării respectării legislaţiei în domeniu. (7) În situaţia în care, ca urmare a verificărilor prevăzute la alin. (6), se constată încălcări ale legislaţiei privind încadrarea în grupe superioare de muncă sau nu sunt prezentate documentele care au stat la baza eliberării adeverinţelor, perioadele respective sunt valorificate ca vechime în muncă/stagiu de cotizare în condiţii normale de muncă.”

Conform dispoziţiilor art.158 din Legea nr.263/2010, CJP are atributul de a verifica dacă adeverinţele au fost eliberate conform legii pe bază de documente, iar nu de a face interpretări cu privire la încadrarea în grupa de muncă în raport de funcţia îndeplinită, întrucât această încadrare se face conform dispoziţiilor legale mai sus reţinute de conducerea unităţii împreună cu sindicatele.

Astfel, dacă se dovedeşte că, în aplicarea Ordinului nr. 50/1990, sindicatele şi conducerea au fost de acord cu încadrarea activităţii unui salariat în grupa I sau II de muncă, adoptând o hotărâre în acest sens, Casa de Pensii nu poate interveni, întrucât s-ar ajunge la o aplicare excesivă a art. 158 din Legea 263/2010.

Cu alte cuvinte, în cazul existenţei unor astfel de dovezi, Casa de Pensii nu poate face aprecieri cu privire la condiţiile de lucru ale contestatoarei, prin prisma funcţiei pe care a îndeplinit-o.

Având în vedere cele stabilite prin hotărârea angajatorului, Tribunalul a apreciat că în cadrul prezentei contestaţii nu poate fi verificată corectitudinea datelor atestate prin certificatul .../09.06.2021 emis de SC ..., cu atât mai mult cu cât intimata nu a făcut dovada că ar fi urmat procedura prevăzută de art. 158 alin. 6 din Legea nr. 263/2010.

Faţă de cele arătate, Tribunalul a constatat că în mod netemeinic şi nelegal intimata nu a valorificat la stabilirea drepturilor de pensie ale contestatorului, întreaga perioadă ca fiind încadrată în grupa a II-a de muncă în procent de 100 %, conform celor atestate prin certificatul .../09.06.2021 emis de SC ...

Pentru considerentele mai sus reţinute, Tribunalul a admis contestaţia, a anulat decizia contestată emisă de CJP ... şi a obligat intimata să emită o nouă decizie prin care să fie valorificată perioada 01.10.1991 - 10.09.1997 lucrată în condiţii de grupa a II-a de muncă, 10 luni pe an, conform certificatului .../09.06.2021 emis de SC ...

Asistenţii judiciari, cu vot consultativ, au fost de acord cu soluţia instanţei.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta CJP ..., arătând că CJP ... are dreptul şi obligaţia de a verifica adeverinţele care atestă încadrarea în grupe superioare de muncă, nefiind obligată să valorifice orice adeverinţă eliberată de angajator.

A precizat că, din înscrisurile anexate de reclamant la cererea de pensionare, nu rezultă sub nicio formă faptul că unitatea la care și-a desfășurat activitatea era o întreprindere de reparații auto, tractoare și utilaje în vederea reparării, astfel încât să fie posibilă acordarea grupei de muncă în baza pct. 184 din anexa 2 din Ordinul nr. 50/1990.

De asemenea, a criticat sentinţa în ceea ce priveşte cheltuielile de judecată la care a fost obligată, apreciind cuantumul acestora disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei.

În drept, s-a întemeiat pe dispozițiile art. 466, 470-471 Cod proc.civ.

Intimatul ... a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat.

A arătat că a fost nominalizat de angajator în grupa a II-a de muncă, așa cum rezultă din documentele depuse.

Referitor la funcția îndeplinită, a considerat că nominalizarea persoanelor care s-au încadrat în grupă superioară de muncă este atributul conducerii împreună cu sindicatul, conform art. 6 din Ordinul nr. 50/1990, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care și-au desfășurat activitatea.

A precizat că nu se poate susține că un anumit salariat nu putea fi încadrat în grupă de muncă potrivit Ordinului nr. 50/1991 datorită funcției pe care o îndeplinea, pentru că, în concret, angajatorul cunoștea mai bine dacă respectivul angajat își desfășura activitatea într-un anumit loc sau dacă executa anumite operațiuni.

Atât timp cât angajatorul a stabilit că activitatea a fost încadrată în grupa a II-a de muncă, această situație de fapt nu poate fi contestată de către CJP.

Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate prin prisma motivelor de apel invocate în cererea de apel și a dispozițiilor art.476 şi 479 alin.1 Cod proc.civ., Curtea constată că apelul e fondat, motiv pentru care urmează a fi admis.

Se reţine astfel că, atât prin decizia contestată cât și în fața instanței, apelanta a refuzat valorificarea adeverinței, contestând temeiul legal al încadrării în grupa a II-a de muncă prin raportare la conținutul acestuia, respectiv faptul că punctul 184 din anexa 2 a Ordinului nr.50/1990 vizează „activitatea în sectoarele de demontări, decapări şi degresări din întreprinderile de reparaţii auto, tractoare şi utilaje, în vederea reparării”, iar din înscrisurile anexate nu a rezultat că unitatea la care şi-a desfăşurat reclamantul activitatea, respectiv SC ... era o întreprindere cu acest obiect de activitate.

Față de aceste împrejurări, Curtea constată că textul legal aplicabil în cauză este art. 158 din Legea nr. 263/2010, potrivit căruia:

(31) Dovada vechimii în muncă în grupa I şi/sau a II-a de muncă realizată anterior datei de 1 aprilie 2001 se face cu carnetul de muncă întocmit cu respectarea prevederilor Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă.

(32) În situaţia în care perioadele de vechime în muncă realizate în grupa I şi/sau a II-a de muncă nu sunt înregistrate în carnetul de muncă sau înregistrarea acestor perioade este efectuată incorect ori incomplet, dovada acestora se poate face cu adeverinţe eliberate de către angajatori sau deţinătorii legali de arhive.

Prin urmare, dovada vechimii realizate în grupă superioară de muncă se face, în principal, prin carnetul de muncă şi în subsidiar, cu adeverinţa eliberată de angajator.

În continuare, potrivit alin. 4 și 5 al aceluiași articol, adeverinţele care atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe I şi/sau a II-a de muncă sunt valorificate numai în situaţia în care au fost emise conform legii, pe baza documentelor verificabile întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001, prin documente verificabile urmând a se înțelege: actul administrativ de nominalizare a persoanelor încadrate în grupe superioare de muncă sau, în lipsa acestuia, actul administrativ privind încadrarea locurilor de muncă/activităţilor/categoriilor profesionale în grupe superioare de muncă; contractul individual de muncă; contractul colectiv de muncă; decizii interne; act administrativ de modificare a locului de muncă sau a sarcinilor de serviciu; extras din statele de plată din care să rezulte secţia/atelierul/locul de muncă, precum şi orice alte documente justificative.

Totodată, potrivit art.158 alin. 6 și 7 din Legea nr.263/2010, în situaţia în care există suspiciuni cu privire la legalitatea încadrării activităţii în grupele I şi/sau a II-a de muncă, angajatorii sau orice alţi deţinători legali de arhive sunt obligaţi să pună la dispoziţia Casei Naţionale de Pensii Publice şi/sau a caselor teritoriale de pensii, după caz, la solicitarea acestora, documentele întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001 pe baza cărora s-au eliberat adeverinţele care atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe I şi/sau a II-a de muncă, în vederea verificării respectării legislaţiei în domeniu, iar în situaţia în care, ca urmare a verificărilor prevăzute la alin. (6), se constată încălcări ale legislaţiei privind încadrarea în grupe superioare de muncă sau nu sunt prezentate documentele care au stat la baza eliberării adeverinţelor, perioadele respective sunt valorificate ca vechime în muncă/stagiu de cotizare în condiţii normale de muncă.

Din interpretarea corelată a acestor dispoziții legale, rezultă că, în fapt, CJP are într-adevăr atributul de a verifica dacă adeverinţele au fost eliberate conform legii, în sensul că au fost eliberate pe baza unor documente verificabile anterioare datei de 01.04.2001, astfel cum sunt definite explicit de legiuitor.

De asemenea, este de observat că, deși art.158 alin.6 din Legea nr.263/2010, oferă caselor de pensii posibilitatea de a solicita relații de la foștii angajatori, aceasta nu are semnificația unei proceduri administrative, prealabile și obligatorii, în lipsa căreia casele de pensii nu ar mai avea posibilitatea de a refuza valorificarea unor înscrisuri ce în mod evident nu respectă condițiile legale (de exemplu adeverințe ce nu conțin toate informațiile prevăzute de lege sau nu respectă dispozițiile Ordinului nr.50/1990).

În aplicarea acestor dispoziții legale în cauză, Curtea constată că pentru dovedirea încadrării în grupa a II-a de muncă, intimatul-reclamant a depus certificatul nr. .../09.06.2021 eliberată de SC ..., conform căreia această încadrare s-a făcut în procent de 100%, 10 luni pe an, în perioada 01.10.1991-10.09.1997, prin Hotărârea Consiliului de Administrație (H.C.A.) nr.1/02.09.1991, conform procesului-verbal din 07.10.1998 și în baza punct 184 anexa 2 din Ordinul nr.50/1990 şi a Scrisorii 40/19DA/03.02.1995.

Astfel, Curtea constată că, pentru această perioadă, apelanta a depus adeverință în sensul art.158 alin.3 ind.2 din Legea nr.263/2010; prin urmare, conform alin. 6, astfel cum a fost prezentat în paragrafele anterioare, Casa de pensii avea dreptul de a proceda la verificări, nefiind obligată să valorifice automat orice adeverință eliberată de angajator.

În referire la verificarea încadrării în grupă de muncă, Curtea reține că prezintă relevanță și dispozițiile Ordinului nr. 50/1990.

Astfel, potrivit art.2 din Ordinul 50/1990 se încadrează în grupa a II-a de muncă, locurile de muncă, activitățile, categoriile profesionale cuprinse în anexa 2, iar potrivit art. 3 din Ordinul 50/1990, beneficiază de încadrare în grupele I şi a II-a de muncă şi alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă şi activităţile prevăzute în anexele 1 şi 2.

Mai mult, potrivit art. 6 nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I şi a II-a de muncă se face de către conducerea unităţilor împreună cu sindicatele libere din unităţi, ţinându-se seama de condiţiile deosebite de muncă concrete în care îşi desfăşoară activitatea persoanele respective.

Prin urmare, în grupele I și a II-a de muncă nu se încadrează doar locurile de muncă/activitățile/categoriile de personal menționate expres în anexa 2 a Ordinului nr.50/1990, ci și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă şi activităţile prevăzute în anexele 1 şi 2 ale aceluiași ordin, astfel cum au fost nominalizate de către conducerile unităților și sindicate.

Practic, singura limitare adusă de actul normativ menționat vizează existența locurilor de muncă și activităților din anexe în sensul că nu ar fi posibilă asimilarea altor locuri de muncă și activități cu cele indicate expres de legiuitor prin prisma condiţiilor de lucru ce ar putea fi similare.

În aceste limite însă, rămâne la latitudinea angajatorului și a sindicatelor să stabilească dacă un angajat își desfășoară activitatea efectiv în locurile de muncă și activitățile din anexele legii și timpul de lucru în aceste condiții indiferent de funcția/meseria exercitată.

Astfel, din interpretarea corelată a tuturor dispozițiilor menționate anterior, rezultă că, deși Casa de Pensii are dreptul și obligația de a verifica adeverințele emise, această verificare trebuie să fie raportată la:

- documentele ce au stat la baza emiterii adeverințelor, astfel cum sunt definite în art.158 alin.6 din Legea nr.263/2010, după cum s-a arătat pe larg în paragrafele anterioare;

- existența locurilor de muncă/activităților menționate de Ordinul nr.50/1990.

Prin urmare, dacă se dovedeşte că, în aplicarea Ordinului nr. 50/1990, sindicatele şi conducerea au fost de acord cu încadrarea activităţii unui salariat în grupa I sau II de muncă, adoptând o hotărâre în acest sens, desigur pentru locurile de muncă/activitățile menționate în anexe, Casa de Pensii nu poate interveni, întrucât s-ar ajunge la o aplicare excesivă a art. 158 din Legea nr. 263/2010.

Cu toate acestea, C.J.P. ... nu numai că nu a urmat procedura prevăzută de art.158 alin.6 din Legea nr.263/2010 (în sensul solicitării de relații de la fostul angajator), dar prin cererea de apel, nici nu a înțeles să solicite aceste documente verificabile; or în cauză, efectul devolutiv al apelului acoperă numai aspectele pe care apelantul înțelege să le invoce în fața instanței de apel.

Simpla menționare a dispozițiilor art.158 din Legea nr.263/2010 nu reprezintă o solicitare de documente verificabile în lipsa unor mențiuni concrete în acest sens, cu atât mai mult cu cât apelanta este instituție publică însărcinată să aplice legislația în materia pensiilor, putându-se prezuma că are cunoștință despre procedura de verificare și înțelege să solicite numai acele relații pe care le consideră necesare.

În orice caz, Curtea reţine că, la dosarul de fond, a fost depusă adresa nr. .../14.09.2000 emisă de angajator, care are natura unui document verificabil si care confirmă încadrarea activităţii mecanicilor din autobază în grupa a II-a de muncă.

Astfel, nu este necesar ca documentele verificabile să aibă o dată anterioară perioadei încadrate în grupa a II-a de muncă, ci este suficient ca acestea să preceadă emiterii adeverinţei.

În speţă, chiar dacă s-a convenit încadrarea în grupa de muncă, aceasta a vizat aplicarea greșită a Ordinului nr. 50/1990, întrucât în realitate, punctul 184 din anexa 2 a Ordinului nu era incident intimatului-reclamant.

Astfel, textul nu este aplicabil activității unității angajatoare, respectiv SC ..., întrucât după cum se poate observa, vizează activități specifice unor întreprinderi de reparaţii auto, şi nu unei societăţi cu profil agricol.

Curtea subliniază că trebuie să se facă distincţie între obiectul de activitate al unei societăţi, specificul acesteia, la care se referă textul legal privind încadrarea în grupa de muncă şi anumite activităţi conexe acestuia, cum sunt cele de reparaţii auto în prezenta cauză.

În acest sens, sunt de observat considerentele Deciziei nr.12/2016 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție (Î.C.C.J.) în recurs în interesul legii (R.I.L.); analizând posibilitatea constatării pe cale judiciară a încadrării în grupe superioare de muncă pentru perioadele anterioare datei de 01.04.2001, Î.C.C.J. a reținut următoarele:

„51.

Premisa derulării acestei proceduri în faţa instanţei este ca tipul de activitate să se regăsească în anexele 1 şi 2 ale variantei consolidate a ordinului.

Aceasta conferă celui care a desfăşurat activitatea respectivă dreptul de a obţine recunoaşterea pentru sine a faptului că a lucrat în condiţii deosebite faţă de cele normale, astfel că efortul suplimentar depus în aceste condiţii creează o vocaţie la acordarea unor facilităţi la deschiderea drepturilor de pensie...;

61.

La punctul nr. 4, sesizarea vizează interpretarea şi aplicarea pct. 3 din Ordinul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale nr. 50/1990 referitor la posibilitatea încadrării în grupa I sau a II-a de muncă a activităţii desfăşurate de un reclamant, prin asimilarea situaţiei acestuia cu cea a salariaţilor care au desfăşurat activităţi în condiţii de muncă identice, în cadrul altor angajatori, pentru care s-a recunoscut încadrarea în grupa de muncă indicată prin anexa 1 sau 2 la ordin.

Această situaţie se referă la împrejurarea în care membrii unei categorii profesionale, neîncadrată în grupele superioare de muncă, solicită, prin asimilarea condiţiilor lor de muncă cu cele ale unor persoane pentru care s-a recunoscut această încadrare în cadrul altui angajator, să fie, la rândul lor, încadraţi pe cale judiciară în grupa de muncă, temeiul juridic al acestei operaţiuni fiind pct. 3 din Ordinul nr. 50/1990.

62.

Aspectul extinderii aplicării Ordinului nr. 50/1990 pentru activităţi similare desfăşurate de alţi angajatori şi necuprinse în Lista locurilor de muncă, activităţilor şi categoriilor profesionale din varianta consolidată a ordinului a fost dezlegat prin argumentele aduse în rezolvarea problemei de la punctul 1 în care s-a statuat că premisa derulării acestei proceduri în faţa instanţei este ca tipul de activitate să se regăsească în anexele I şi II ale variantei consolidate a ordinului.

Per a contrario, nu pot fi adăugate, pe cale pretoriană, alte activităţi şi locuri de muncă faţă de cele din anexe, chiar dacă îndeplinesc aceleaşi condiţii de muncă posibil vătămătoare.

Puteau fi nominalizate, prin asimilare, în temeiul dispoziţiilor art. 3, alte categorii de personal în activitate ale aceluiaşi angajator decât cele enumerate expres, după criteriul: muncitori, ingineri, subingineri etc., cu condiţia generală de a lucra efectiv (acele categorii de personal care au lucrat efectiv) în locuri de muncă sau în activităţile nominalizate în anexă şi aplicate acelui angajator (alin. 1 al pct. 3) sau personalul muncitor care a realizat anumite tipuri de lucrări expres nominalizate în ordin (respectiv extinderi, modernizări sau reparaţii ale capacităţilor de producţie) în respectivele unităţi ce au făcut obiectul încadrării, acesta fiind motivul pentru care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii (alin. 2 al pct. 3).

Sintagma „aceleaşi condiţii”, contrar opiniei celor care au împărtăşit soluţia extinderii domeniului de aplicare a Ordinului nr. 50/1990, nu se referă la condiţiile generale de muncă nefavorabile privind nivelul de noxe, microclimat, suprasolicitare fizică sau psihică, riscuri de explozii, iradiere etc. ale altor salariaţi aflaţi în raport de muncă cu alţi angajatori în domenii ce nu au fost indicate în anexe, ci la condiţiile concrete descrise de alin. 1 şi 2 ale pct. 3 dintr-un anumit domeniu de activitate nominalizat expres în anexe.”

Chiar dacă interpretarea dată de Î.C.C.J. vizează situația constatării pe cale judiciară a condițiilor superioare de muncă, pentru identitate de rațiune, argumentele își păstrează valabilitatea și ceea ce privește încadrarea convenită de angajator împreună cu sindicatele și atestată prin adeverințele de încadrare în grupe superioare de muncă.

Astfel, numai în măsura în care se identifică locuri de muncă încadrate în anexele Ordinului nr.50/1990 efectiv în cadrul unității angajatoare, aceasta împreună cu sindicatele are libertatea deplină de a conveni asupra categoriilor de angajați care, prin prisma activității desfășurate, a timpului și condițiilor de muncă, lucrează efectiv în aceste locuri de muncă.

Totuși, angajatorii al căror obiect de activitate nu se încadrează în textul legal nu pot acorda grupa de muncă pe baza unei similitudini a activităților sau condițiilor de lucru.

În cauza de față, deși conform adeverinței în litigiu, intimatul a avut funcția de mecanic, nu rezultă că această activitate s-ar fi desfășurat în unitățile menționate la punct 184 din anexa 2 a Ordinului nr.50/1990 (întreprinderi de reparaţii auto, tractoare şi utilaje).

Or, în aplicarea raționamentului detaliat anterior, angajatorul nu avea posibilitatea de a-și asimila propriile activități/locuri și condiții de muncă celor indicate în Ordinul nr.50/1990 pentru a adăuga astfel alte activități susceptibile de încadrare în grupe superioare de muncă decât cele precizate expres de legiuitor, în condiţiile în care societatea nu îndeplinea cerinţa privind specificul activităţii prevăzută de textul legal.

Față de toate aceste considerente, în baza art. 480 alin. 2 C. proc. civ., instanţa va admite apelul, va schimba în tot sentinţa apelată, iar în rejudecare va respinge acţiunea ca nefondată.

(Decizie rezumată de judecător Anica IOAN)