Decizie nr. 801 din 01.11.2022

Încadrarea activităţii unei persoane în grupa superioară de muncă potrivit Ordinului nr. 50/1990 necesită mai multe etape.

Accesul la instanţă ridică distinct problema dovedirii condiţiilor deosebite de muncă în care şi-a desfăşurat activitatea salariatul, în perioada indicată.

Nu se poate pune problema unei astfel de încadrări pe cale judiciară doar cu motivarea că în Anexa 2 la Ordinul nr. 50/1990 figurează şi funcţia reclamantului.

Decizia civilă nr. 801 din 01.11.2022 a Curţii de Apel Galaţi

Prin sentinţa civilă nr. ... Tribunalul ... a respins excepţia inadmisibilităţii ca nefondată.

A respins excepţia lipsei calităţii procesual pasive a intimatei ca nefondată.

A admis în parte cererea formulată de reclamanta ..., în contradictoriu cu pârâta ...

A constatat că în perioada 01.08.1985-01.07.1999, reclamanta a fost încadrată în grupa a II-a de muncă, în condiţii deosebite în procent de 100 %.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la aceasta instanță, sub nr. ..., reclamanta ... a chemat în judecată pe pârâta ... pentru ca prin hotărârea judecătorească să se constate că în perioada 01.08.1985-01.07.1999 a fost încadrată în grupa a II-a de muncă în condiții deosebite în procent de 100%.

În fapt, reclamanta a arătat că a fost angajată la Întreprinderea ... la data de 01.08.1985 în funcția de zețar - culegător manual până la data de 01.03.1997.

În perioada 01.03.1997-01.07.1999 a fost încadrată pe postul de operator fotoculegere.

În 1991 pârâta a devenit SC ...

SA.

Reclamanta a susţinut că în toată perioada şi-a desfășurat activitatea într-un mediu deosebit de toxic (plumb), ceea ce conduce la încadrarea în grupa a II-a de muncă în procent de 100%, dar în carnetul de muncă nu s-a specificat această grupă.

În anul 2001, SC ... a fost radiată de la Registrul Comerțului ..., ca urmare a dizolvării ei, iar arhivele au fost preluate de administratorul statutar, ..., care ulterior a distrus arhiva prin incendiere şi a părăsit ţara.

Reclamanta a mai susţinut că activitatea sa se încadrează în grupa a II-a de muncă conform pct.90 din Anexa II a Ordinului CNPM 50/1990 şi că altor colegi li s-au eliberat adeverințe doveditoare privind grupa a II-a de muncă, însă când a vrut să o solicite şi ea societatea era deja radiată.

În drept, a invocat prevederile pct.90 din Ordinul nr.50/1990, Decret-Lege nr.68/1990.

Pârâta ... a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.

Pe cale de excepţie a solicitat instanţei să constate lipsa calităţii procesual pasive a ..., motivat de următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat să se constate că perioada 01.08.1985 - 01.07.1999 cât a lucrat la Întreprinderea ...

SA se încadrează în grupa a II-a de muncă în procent de 100% conform pct. 90 din anexa nr. 2 la Ordinul 50/1990.

A considerat că acţiunea în constatare se judecă în contradictoriu cu angajatorul la care reclamanta a fost salariată, iar în cazul în care angajatorul nu mai este în fiinţă la momentul promovării unei astfel de acţiuni, o astfel de acţiune se poate judeca doar cu instituţia care a preluat sau care deţine arhiva fostului angajator.

A solicitat instanţei să constate faptul că instituţia nu are nici calitate de actual sau fost angajator al reclamantei şi nici calitate de deţinător legal al arhivei societăţii la care reclamanta şi-a desfăşurat activitatea şi pe cale de consecinţa să respingă acţiunea ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

În susţinerea lipsei calităţii procesual pasive a instituţiei noastre, a solicitat instanţei să aibă în vedere şi Decizia ÎCCJ nr. 2/15.02.2016.

Tot pe cale de excepţie solicită instanţei să constate excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată având în vedere Decizia ÎCCJ nr. 2/15.02.2016.

A susţinut, în mod clar faptul că în interpretarea dată de ÎCCJ dispoziţiilor legale incidente în cauză, în situaţia în care există documente primare persoana interesată are deschisă calea unei acţiuni în realizare şi nicidecum calea unei acţiuni în constatare.

În speţa de faţă, a solicitat instanţei să constate că există documente primare cu privire la activitatea desfăşurată de către reclamantă în perioada 01.08.1985 - 01.07.1999 respectiv înscrisurile din carnetul de muncă al acesteia.

A considerat că, în speţa de faţă carnetul de muncă al reclamantei constituie document primar în vederea dovedirii perioadei lucrate în grupa a II-a de muncă având în vedere dispoziţiile art. 1 din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă (în vigoare în perioada a cărei constatare se cere), conform cărora: «(1) Carnetul de muncă este actul oficial prin care se dovedeşte vechimea în muncă, vechimea neîntreruptă în muncă, vechimea neîntreruptă în aceeaşi unitate, vechimea în funcţie, meserie sau specialitate, timpul lucrat în locuri de muncă cu condiţii deosebite, retribuţia tarifară de încadrare şi alte drepturi ce se includ în aceasta. (2) In carnetul de muncă se înscriu datele cu privire la situaţiile arătate la alin. (1), precum şi cele privind starea civilă, pregătirea şcolară şi pregătirea profesională a titularului, recompensele şi orice alte situaţii care, potrivit dispoziţiilor legale, se menţionează în carnetul de muncă.»

Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.

Prin acţiunea promovată, reclamanta a solicitat a se constata faptul că perioada 01.08.1985 - 01.07.1999 cât a lucrat la Întreprinderea ...

SA se încadrează în grupa a II-a de muncă în procent de 100% conform pct. 90 din anexa nr. 2 la Ordinul 50/1990.

Conform dispoziţiilor art. 15 din Ordinul nr.50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităţilor şi categoriilor profesionale cu condiţii deosebite care se încadrează în grupele I şi II de muncă în vederea pensionării «Dovedirea perioadelor de activitate desfăşurate în locurile de muncă şi activităţile ce se încadrează în grupele I şi II de muncă în vederea pensionării se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de muncă conform metodologiei de completare a acestuia stabilite de Ministerul Muncii şi Ocrotirilor Sociale.»

Pârâta a precizat faptul că din carnetul de muncă al reclamantei nu rezultă sub nicio formă faptul că în perioadele ce fac obiectul prezentei cauze a desfăşurat activitate în grupa a II-a de muncă.

A considerat că atât timp cât în carnetul de muncă al reclamantei nu există nici o menţiune cu privire la activitatea desfăşurată de către acesta în grupa a II-a de muncă în perioadele ce fac obiectul prezentei cauze se poate concluziona, în baza art. 15 din Ordinul 50/1990, faptul că aceasta nu a desfăşurat activitate în grupa a II-a de muncă în această perioadă.

Având în vedere cele mai sus arătate a solicitat respingerea acţiunii în constatare ca fiind nefondată.

În drept, și-a întemeiat susţinerile pe baza dispoziţiilor Ordinului nr. 50/1990 şi a Codului de procedură civilă.

Prin încheierea din data de 09.02.2022 instanța a unit cu fondul cauzei excepţia lipsei calităţii procesual pasive şi a inadmisibilităţii și a acordat termen pentru continuarea judecăţii.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanța a reţinut următoarele:

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesual pasive a intimatei, a fost respinsă ca nefondată.

Din considerentele sentinţei civile nr. ... pronunţată în dosar nr. ..., reiese că Întreprinderea ... SA a fost radiată în anul 2001.

Anterior art. 279 alin. (2) din Codul muncii, erau aplicabile dispoziţiile art. 14 din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, care prevedeau posibilitatea, în condiţiile unei proceduri strict determinate prin actul normativ, a reconstituirii activităţii care s-a depus pe baza unui contract de muncă a funcţiei, meseriei sau specialităţii, doar în ipoteza în care se dovedea cu acte că arhivele au fost distruse.

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 223 din 11 iulie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 750 din 15 octombrie 2002, s-a extins aplicabilitatea textului de lege sus-menţionat şi la situaţia în care nu existau documente primare, indiferent de motiv (au fost distruse sau nu au fost întocmite), reţinându-se că, pentru categoriile de cetăţeni care nu pot obţine acte oficiale pentru dovedirea activităţii depuse pe baza unui contract de muncă şi nici nu pot dovedi cu acte că arhivele au fost distruse, deci, nu îşi pot exercita drepturile în condiţii egale cu celelalte categorii de cetăţeni, textul de lege examinat instituie o discriminare contrară prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţia României.

Chiar dacă decretul enunţat a fost abrogat, interpretarea dată de Curtea Constituţională poate fi preluată şi în ceea ce priveşte aplicarea art. 279 alin. (2) din Codul muncii, ambelor situaţii, respectiv documentele primare au fost distruse sau nu au fost întocmite.

În acest caz, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că justifică legitimare procesuală pasivă casele teritoriale de pensii, întrucât acestea sunt singurele entităţi abilitate de lege să emită deciziile de pensie, în baza tuturor documentelor apte a certifica stagii de cotizare, hotărârea judecătorească prin care se recunoaşte vechimea în muncă fiind un astfel de document.

Chiar dacă nu este debitor în raportul juridic de drept substanţial, întrucât nu este parte în raportul juridic de muncă şi nu are, printre atribuţiile stabilite în sarcina sa prin art. 139 din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, şi pe cea a recunoaşterii vechimii în muncă, casa teritorială de pensii reprezintă singura entitate chemată să valorifice aspectele ce ţin de vechimea în muncă în procesul de stabilire a drepturilor de pensie.

Ca atare, în cazul dispariţiei, din punct de vedere juridic, a angajatorului, cum este cazul în speţa de faţă, intimata este şi singura persoană interesată să se opună la valorificarea drepturilor pretinse de angajat, în ipoteza în care acestea nu ar fi conforme cu dispoziţiile legale în materie, şi, în consecinţă, singura entitate care trebuie să stea în procesul de recunoaştere a acestor drepturi.

În legătura cu excepţia inadmisibilităţii, instanţa a respins-o ca nefondată.

Conform Deciziei nr. 2/2016 pronunţată în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, raportat la premisa inexistenţei juridice a angajatorului - lichidat şi radiat, s-a constatat că, în ipoteza în care există acte primare şi angajatul nu posedă carnet de muncă, ceea ce aparent, potrivit art. 279 alin. (2) din Codul muncii, i-ar deschide calea unei acţiuni în reconstituirea vechimii în muncă sau, potrivit art. 111 din Codul de procedură civilă din 1865/art. 35 din Codul de procedură civilă, a unei acţiuni în constatarea încadrării în grupele superioare de muncă, persoana respectivă poate solicita, în temeiul unei acţiuni în realizare (obligaţie de a face), eliberarea unei adeverinţe constatatoare în acest sens, în contradictoriu cu deţinătorii de arhive.

Într-un asemenea caz, o acţiune în reconstituirea vechimii în muncă/în recunoaşterea activităţii desfăşurate în grupele superioare de muncă ar apărea ca lipsită de interes, de vreme ce informaţiile referitoare la vechimea în muncă sau în grupa de muncă există în documentele arhivate şi pot fi dovedite prin eliberarea unor adeverinţe de către persoanele juridice amintite.

Or, în speţă, reclamanta posedă carnet de muncă, însă acesta nu a fost completat corespunzător, în sensul că nu apare evidenţiată grupa de muncă pentru perioadele în care reclamanta a desfăşurat activitate.

Este evidentă astfel distincţia care trebuie făcută între actele primare (pe baza cărora se poate elibera adeverinţa de către angajator/deţinătorul de arhivă)j şi carnetul de muncă, pe baza căruia se dovedeşte vechimea în muncă sau încadrarea într-o grupă superioară de muncă.

În situaţia concretă dedusă judecăţii, reclamantul nu îşi poate dovedi încadrarea în grupa superioară de muncă pentru perioada anterioară datei de 01.01.1990, prin prisma datelor incomplete din Carnetul de muncă, şi totodată nu mai există nici documentele primare care au stat la baza completării carnetului pe baza cărora, deţinătorul de arhivă să poată elibera o adeverinţă.

S-a constatat aşadar pe de o parte imposibilitatea obiectivă a reclamantei de a obţine de la deţinătorul de arhivă o adeverinţă în sensul celor solicitate de Casa de Pensii în vederea stabilirii grupei superioare de muncă pentru perioada anterioară datei de 01.01.1990 şi în final a corectei stabiliri a pensiei la care are dreptul şi pe cale de consecinţă are un interes născut, actual şi legitim în promovarea prezentei acţiuni.

Pe fondul cauzei, tribunalul a reţinut că există documente primare privind pe reclamanta în perioada 01.08.1985-01.07.1999, respectiv înscrisurile din carnetul de muncă.

Din copia carnetului de muncă aflat la dosar reiese că reclamanta ... a lucrat ca culegător manual în cadrul fostei Întreprinderi ...

SA.

S-a constatat că în speţa de faţă, carnetul de muncă al reclamantei constituie document primar în vederea dovedirii perioadei lucrate în grupa a II-a de muncă având în vedere dispoziţiile art. 1 din Decretul nr.92/1976 privind carnetul de muncă (în vigoare în perioada a cărei constatare se cere), conform cărora:

«(1) Carnetul de muncă este actul oficial prin care se dovedeşte vechimea în muncă, vechimea neîntreruptă în muncă, vechimea neîntrerupta în aceeaşi unitate, vechimea în funcţie, meserie sau specialitate, timpul lucrat în locuri de muncă cu condiţii deosebite, retribuţia tarifară de încadrare şi alte drepturi ce se includ în aceasta.

(2) În carnetul de muncă se înscriu datele cu privire la situaţiile arătate la alin. (1), precum şi cele privind starea civilă, pregătirea şcolară şi pregătirea profesională a titularului, recompensele şi orice alte situaţii care, potrivit dispoziţiilor legale, se menţionează în carnetul de munca.»

Din copia carnetului de muncă aflat la dosar la filele 10-15, reiese că în perioada 01.08.1985-01.07.1999 reclamanta ... a lucrat ca zețar (culegător manual) la Întreprinderea ... SA.

Potrivit pct.2 din Ordinul 50/1990 emis de Comisia națională pentru protecția muncii pentru precizarea locurilor de muncă, a activităților si categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I şi II de muncă, în vederea pensionării, în grupa a II-a se încadrează locurile de muncă, activitățile şi categoriile profesionale cuprinse în Anexa II-a Ordinului.

Conform pct. 90 din Anexa II a Ordinului, în grupa a II-a de muncă se încadrează locurile de muncă din industria poligrafică printre care şi cel de culegere manuală a literelor, activitate desfășurată de reclamantă.

Din înscrisurile aflate la dosar, reiese că reclamanta a lucrat în mediu toxic 100% din timpul de lucru, astfel încât sunt respectate dispoziţiile pct.7 din Ordin privind procentul minim de lucru pentru încadrarea în grupă.

Faţă de cele reţinute şi văzând dispozițiile pct.7 din Ordinul 50/1990 privind procentul minim de lucru pentru încadrarea în grupă, instanța a admis acțiunea în parte şi a constatat că reclamanta a desfășurat activitate încadrată în grupa a II-a de muncă, în perioada 01.08.1985-01.07.1999, în condiţii deosebite în procent de 100%.

Cu privire la solicitarea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată formate din onorariu apărător, Tribunalul a constatat că reclamanta nu a făcut dovada, conform art. 452 Cod procedură civilă, a existenţei şi întinderii acestor cheltuieli, anterior închiderii dezbaterilor.

Împotriva sentinţei civile a declarat apel pârâta Casa Judeţeană de pensii ... şi a solicitat admiterea prezentului apel pentru următoarele motive de fapt şi de drept:

În mod eronat instanța de fond a respins excepția lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei.

Conform Deciziei ÎCCJ nr. 2/15.02.2016, pârâta poate avea calitate procesuală pasivă în speța de faţă doar în situația în care nu ar exista documente primare.

Atât timp cât reclamanta a făcut dovada existenţei carnetului de muncă nu se poate reţine lipsa documentelor primare cu privire la activitatea desfăşurată de către aceasta.

În acest sens însă şi instanța de fond a reţinut faptul că ”Se constată faptul că în speța de faţă, carnetul de muncă al reclamantei constituie document primar în vederea dovedirii perioadei lucrate în grupa a II-a de muncă, având în vedere dispozițiile art. 1 din Decretul nr.92/1976 privind carnetul de muncă (în vigoare în perioada a cărei constatare se cere) ...” (pag. 4 alin. 6).

Având în vedere cele mai sus arătate a solicitat să se constate faptul că în ceea ce o privește pe reclamanta-intimată există documente primare cu privire la activitatea desfăşurată de către aceasta.

A mai arătat apelanta-pârâtă în motivele de apel că în mod eronat instanța de fond a admis în parte acțiunea reclamantei-intimate şi a constatat faptul că în perioada 01.08.1985 - 01.07.1999 aceasta a desfăşurat activitate în grupa a II-a de muncă în procent de 100% motivat de următoarele:

Conform dispozițiilor art. 15 din Ordinul nr. 50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării «Dovedirea perioadelor de activitate», desfășurate în locurile de muncă și activitățile ce se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de muncă conform metodologiei de completare a acestuia stabilite de Ministerul Muncii și Ocrotirilor Sociale.»

Instanța de fond nu a ţinut cont de faptul că din carnetul de muncă al reclamantei-intimate nu rezultă sub nici o formă că în perioadele ce fac obiectul prezentei cauze aceasta a desfăşurat activitate în grupa a II-a de muncă.

Atât timp cât în carnetul de muncă al reclamantei-intimate nu există nici o mențiune cu privire la activitatea desfăşurată de către aceasta în grupa a II-a de muncă în perioadele ce fac obiectul prezentei cauze, se poate concluziona, în baza art. 15 din Ordinul 50/1990 faptul că aceasta nu a desfăşurat activitate în grupa a II-a de muncă în această perioadă.

Tot în sensul celor mai sus arătate a solicitat să se reţină şi dispozițiile art. I din Decretul nr.92/1976 privind carnetul de muncă (în vigoare în perioada a cărei constatare se cere).

Totodată, consideră că în mod eronat instanța de fond nu a ţinut cont de dispozițiile pct. nr.5 din Ordinul 50/1990 conform cărora “Existenţa condițiilor deosebite la locurile de muncă cu noxe trebuie să rezulte din determinările de noxe, efectuate de către organele Ministerului Sănătății sau de laboratoarele de specialitate proprii ale unităților.

Aceste determinări trebuie confirmate de către inspectorii de stat teritoriali pentru protecția muncii care, la data efectuării analizei, constată că s-au aplicat toate măsurile posibile de normalizare a condițiilor și că toate instalațiile de protecție a muncii funcționau normal.

Buletinele de determinare prin expertizare, care se eliberau pentru locurile cu condiții grele sau periculoase de muncă, nu mai sunt necesare.»

Din cele mai sus arătate, trebuie să se reţină faptul că încadrarea în grupă de muncă se putea face doar pe baza stabilirii existenţei anumitor condiții care să justifice o astfel de încadrare.

Având în vedere cele mai sus arătate a solicitat admiterea prezentului apel aşa cum a fost formulat.

În drept, a invocat dispozițiilor art. 466, 470- 471 din Cod Procedură Civilă.

Reclamanta-intimată prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea apelului ca nefondat şi menţinerea soluţiei primei instanţe ca temeinică şi legală.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a solicitat să se respingă, deoarece din probatoriul administrat a rezultat că Întreprinderea ...

SA a fost radiată în anul 2001 şi arhiva a fost arsă de administrator.

Decizia Curţii Constituţionale nr. 223/2002 a extins aplicabilitatea art. 14 din Decretul nr. 92/1976 şi la situaţia în care nu mai există documente primare şi nu pot dovedi cu acte că arhivele au fost distruse, reţinându-se că pentru persoanele care nu pot dovedi că arhivele sunt distruse, textul de lege instituie o discriminare.

Pe fondul cauzei a susţinut că a lucrat toată perioada în mediul toxic ceea ce conduce la încadrarea sa în grupa a II-a de muncă în procent de 100%.

A mai susţinut că pentru unii colegi având aceeaşi meserie, au fost eliberate adeverinţe, însă între timp, societatea a fost radiată şi orice demers pe cale administrativă a rămas fără efect.

La termenul de judecată din 10.05.2022, reclamanta-intimată a invocat tardivitatea declarării apelului.

Prin notele scrise depuse la dosar la data de 20.10.2022 apelanta-pârâtă a susţinut că în sentinţa apelată, în finalul acesteia nu apare nicio menţiune referitoare la calea de atac sau cu privire la termen, că potrivit art. 457 alin. 1 Cod procedură civilă este consacrat principiul legalităţii căii de atac şi în aceste condiţii a formulat apel în 30 de zile prevăzut de art. 468 alin. 1 Cod procedură civilă.

Ulterior, prin încheierea din 07.06.2022 instanţa a dispus din oficiu îndreptarea erorii materiale stabilind faptul că sentinţa poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Chiar dacă încheierea de şedinţă va rămâne definitivă a solicitat instanţei să constate faptul că nici în acest caz nu se poate reţine tardivitatea apelului formulat de către pârâtă deoarece încheierea a fost comunicată la data de 14.06.2022, şi de la această dată curge termenul de apel.

Atât timp cât apelul a fost înregistrat la 02.06.2022, iar încheierea de şedinţă din 07.06.2022 a fost comunicată părţii la 14.06.2022, consideră că nu este tardiv apelul declarat, conform dispozitiilor art. 468 alin. 3 Cod procedură civilă.

Curtea, analizând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:

Referitor la excepţia tardivității apelului declarat de pârâtă, aceasta este nefondată.

Prin sentinţa civilă nr. 176/06.04.2020, Tribunalul Brăila s-a pronunţat asupra acțiunii deduse judecății, însă din eroare nu a menţionat şi calea de atac şi termenul legal de promovarea a unei astfel căi de atac.

Această sentință a fost comunicată pârâtei la data de 10.05.2022, iar pârâta a declarat apel la data de 02.06.2022.

Ulterior, la data de 07.06.2022, Tribunalul Brăila, din oficiu a îndreptat eroarea materială strecurată în dispozitivul sentinţei civile nr. 176/06.04.2022 în sensul că a introdus alineatele următoare:

„Cu apel în 10 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Tribunalul Brăila.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanței, azi 07.06.2022.”

Această încheiere a rămas definitivă prin respingerea apelului declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii ... prin decizia nr. 686/06.10.2022 a Curţii de Apel Galaţi pronunţată în dosarul nr. .../113/2021/a1.

Potrivit art. 215 din Legea nr. 62/2011 privind soluționarea conflictelor de muncă, termenul de apel este de 10 zile de la data comunicării hotărârii.

Art. 216 prevede că dispoziţiile prezentei legi referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu prevederile Codului de procedură civilă.

Or, potrivit art. 468 alin. 2 şi 3 Cod procedură civilă termenul de apel curge de la comunicarea hotărârii, iar dacă o parte face apel înainte de comunicarea hotărârii aceasta se socoteşte comunicată la data depunerii cererii de apel.

Faţă de situaţia de fapt redată mai sus, Curtea apreciază că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 468 alin. 2 şi 3 din Cod procedură civilă funcţie de care apelul declarat de pârâtă la data de 02.06.2022 (deci înainte de comunicarea încheierii de îndreptare a erorii materiale) este considerat ca fiind formulat în termen.

Pentru aceste considerente, Curtea va respinge excepţia tardivităţii apelului invocată de reclamanta-intimată.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Casa Judeţeană de Pensii ..., Curtea apreciază că soluţia de respingere a acesteia este corectă.

La data promovării acţiunii de faţă fostul angajator al reclamantei nu mai era în fiinţă şi nici arhiva acestuia nu se mai regăseşte la vreun deţinător.

Faptul că reclamanta se află în posesia carnetului său de muncă nu atrage lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtei, chiar dacă acest carnet reprezintă un document primar.

Prin acest document primar emis de angajator, rezultă informaţii în legătură cu elementele esenţiale ale raportului juridic de muncă - prestarea unei munci remunerate, însă nu face nicio dovadă cu privire la încadrarea salariatei în grupe de muncă.

Rezultă că în cauză nu există acte primare în acest sens, întrucât angajatorul fie a omis, fie nu a considerat că salariata a lucrat în condiţii de grupă de muncă, astfel că aceasta nu poate dovedi, indiferent de motiv situaţia pretinsă.

Or, potrivit Deciziei ICCJ nr. 2/2016, atunci când angajatorul nu mai există din punct de vedere juridic (lichidat, radiat), justifică legitimare procesuală pasivă casele teritoriale de pensii, în ipoteza în care nu există documente primare, pentru acţiunile privind constatarea încadrării activităţii desfăşurate în grupele I sau/şi a II-a de muncă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a avut în vedere şi „asigurarea dreptului de acces la justiţie, recunoscut de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi de art. 21 din Constituţia României, drept care trebuie să fie unul efectiv, iar nu iluzoriu.

Or, a considera că, în cazul în care angajatorul nu mai există, fostul salariat se află în imposibilitate de a-şi valorifica drepturile în legătură cu vechimea în muncă [demers recunoscut de lege conform art. 279 alin. (2) din Codul muncii], determinată de „lipsa unui pârât”, reprezintă o interpretare care ar afecta grav dreptul în discuţie şi ar constitui totodată un refuz nejustificat al instanţei de soluţionare a cauzei, denumit în accepţiunea Codului civil din 1864 „denegare de dreptate” (art. 3) şi sancţionat ca atare.

În concluzie, primul motiv de apel ce se referă la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei nu este întemeiat.

Apelul însă urmează a fi admis în ceea ce priveşte soluţia pe fond a cauzei.

Astfel, se reţine că reclamanta a solicitat să se constate că în perioada 01.08.1985- 01.07.1999 a fost încadrată în grupa a II-a de muncă în condiţii deosebite în procent de 100% şi ca sentinţa pronunţată să ţină loc de adeverinţă ce urma a fi depusă la Casa judeţeană de Pensii, conform Deciziei ÎCCJ nr. 2/2016.

Or, prin această decizie ÎCCJ a precizat ,,că în prezentul recurs în interesul legii, raportat la limitele sesizării, nu se poate examina problema admisibilităţii rezolvării pretenţiilor fostului salariat prin intermediul acţiunii în constatare, reglementată de art. 111 în Codul de procedură civilă din 1865, respectiv de art. 35 în Codul de procedură civilă, şi nici un alt aspect de ordin procesual, cu excepţia celui privind stabilirea cadrului procesual din perspectiva persoanei chemate în judecată în calitate de pârât şi care formează obiectul sesizării (pct. 32).

Aşadar, această decizie nu poate constitui temei de drept în admiterea acţiunii în constatare a faptului că reclamanta a fost încadrată în grupa a II-a de muncă în procent de 100% în perioada indicată în acţiune deoarece această decizie se referă la cadrul şi mijlocul procesual prin care se deduc judecăţii astfel de pretenţii şi aceste statuări însă nu influenţează operaţiunea de interpretare a normei de drept substanţial.

Printr-o altă decizie nr. 9/2016, pronunţată într-un recurs în interesul legii, ÎCCJ s-a pronunţat în legătură cu posibilitatea analizării şi constatării pe cale judiciară, ulterior abrogării OMMPS nr. 50/1990, a încadrării muncii prestate în grupele I sau II de muncă în perioada 18.03.1969- 01.04.2001, în cadrul unui litigiu cu fostul angajator care nu a procedat el însuşi la încadrarea activităţii reclamantei în grupa de muncă indicată de acesta, deşi acea activitate era prevăzută în anexe la ordin, precum şi posibilitatea instanţei de a obliga angajatorul la recunoaşterea retroactivă a acestei încadrări.

Însă în considerentele acestei decizii, ÎCCJ a arătat că, în esenţă, încadrarea activităţii unei persoane în grupa superioară de muncă, potrivit reglementărilor din Ordinul nr. 50/1990 necesită mai multe etape şi că nu se poate vorbi de un drept recunoscut de lege unui salariat doar prin regăsirea în anexa legii a tipului de activitate pe care l-a desfăşurat, pentru ca acesta să poată pretinde o recunoaştere directă a beneficiului lucrului în grupa superioară de muncă, constituirea dreptului efectuându-se în cadrul unei proceduri în care se prevedea îndeplinirea unor atribuţii specifice de către partenerii sociali şi verificări concrete cu sprijinul unor instituţii ale statului.

În măsura în care aceste verificări pot fi substituite prin actul jurisdicţional al instanţei, aceasta poate face încadrarea activităţii unei persoane în grupa superioară de muncă.

Accesul la instanţă ridică distinct problema dovedirii condiţiilor deosebite de muncă în care şi-a desfăşurat activitatea salariatul în perioada indicată de către acesta.

Or, în cauza de faţă reclamanta a solicitat să se constate că a fost încadrată în grupa a II-a de muncă în procent de 100% în perioada 1.08.1985 - 01.07.1999 doar cu motivarea că în Anexa 2 poz. 90 din Ordinul 50/1990 figurează şi funcţia sa de culegător manual de litere şi fotoculegător.

Prima instanţă a reţinut această motivare şi a mai arătat că din înscrisurile aflate la dosar reiese că aceasta a lucrat în mediu toxic 100% din timpul de lucru, fără însă a indica în concret care au fost înscrisurile doveditoare ale acestui fapt.

La dosarul cauzei reclamanta a depus copia carnetului de muncă din care rezultă perioada raporturilor de muncă şi încadrarea salarială, fără nicio menţiune referitoare la condiţiile de muncă.

A mai depus hotărâri judecătoreşti ale unor colegi care s-au judecat cu fostul angajator în acţiunile în constatare încadrare în grupe de muncă, însă aceste hotărâri nu pot fi opuse pârâtei din cauza de față, care nu a fost parte în acele dosare.

În consecinţă, Curtea apreciază că cererea reclamantei nu este întemeiată şi, în baza art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea va admite apelul declarat de pârâtă şi va schimba în parte sentinţa, în sensul că va respinge acţiunea ca nefondată.

Se vor menţine dispoziţiile referitoare la excepţiile soluţionate în primă instanţă.

(Decizie rezumată de judecător Alina Savin)