Decizie nr. 288 din 16.11.2022

În drept, reclamanții au invocat dispoziţiile art. 559 Cod civil din anul 2011 (întinderea dreptului de proprietate și folosința lui) și art. 563 Cod civil din anul 2011 (referitor la apărarea dreptului de proprietate prin acțiunea în revendicare).

Din analiza celorlalte poziții exprimate în fața primei instanțe (concluziile scrise și orale) nu rezultă că reclamanții au invocat vreodată în primă instanță necesitatea obligării pârâtului la despăgubiri pentru că acesta ar fi adus inconveniente reclamanților în exploatarea propriei proprietăți, despăgubiri întemeiate pe dispoziţiile art. 630 Cod civil.

Totodată, reclamanții au argumentat necesitatea obținerii de despăgubiri pentru că ei nu pot folosi beciul și terenul pe care se află beciul (și construcția lor supraterană), întrucât este proprietatea pârâtului, imposibilitate constând în aceea că nu pot demola construcția proprietatea lor și beciul proprietatea pârâtului.

Așa fiind, în mod corect instanța de apel a considerat că în apel reclamanții-apelanți au dorit obținerea despăgubirii pe o altă cauză juridică, lucru de neprimit, având în vedere dispoziţiile art. 478 Cod procedură civilă.

Referirea la dispoziţiile art.335 Cod procedură civilă s-a făcut corect, arătându-se că o hotărâre judecătorească este opozabilă și terțelor persoane respectivei hotărâri, ele fiind obligate să nu o ignore, dar doar atât timp cât au știu de existența ei.

În cauză s-a făcut dovada că reclamanții au știut de existența respectivei hotărâri de partaj prin care pârâtul a devenit proprietarul beciului.

Așa fiind, în cauză s-a dovedit că reclamanții știau că beciul este proprietatea altei persoane, proprietate dovedită cu sentința civilă nr. ... a Judecătoriei G.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat obligarea pârâtului la plata unei sume de bani, reprezentând despăgubiri pentru imposibilitatea de a-și exercita atributele dreptului de proprietate asupra suprafeței de teren de 65 m.p. pe care reclamanții au edificat o construcție supraterană [formularea reclamanților fiind „... contravaloare lipsă folosință pentru suprafața de teren de 65 m.p. cu destinația de beci ...”], iar pârâtul deține proprietatea asupra unei construcții subterane, cu destinația de beci.

Tribunalul nu a făcut trimitere la dispoziţiile art. 556 Cod civil pentru a argumenta respingerea apelului și menținerea soluției de respingere a acțiunii, ci a arătat că ambele părți își exercită în limitele lor materiale obiectul proprietăților lor distincte (reclamanții folosesc nestingheriți construcția supraterană și pârâtul folosește nestingherit construcția subterană-beciul), iar faptul că proprietarul părții supraterane ar dori să o dărâme, dar nu poate face acest lucru pentru că ar aduce atingere proprietății subterane, se poate finaliza printr-o altă acțiune în justiție.

Decizia civilă nr. 288/R din 16 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Galaţi

1. Cererea introductivă de instanță

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G la data de 23.10.2020 și sub nr. ..., reclamanții ... şi ... au solicitat în contradictoriu cu pârâtul ... obligarea acestuia la plata sumei de 7.020 euro, în echivalentul în lei calculat la momentul plății, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru suprafața de 65 mp teren cu destinație de beci aflat sub construcția şi terenul proprietarul reclamanților, pentru perioada octombrie 2017 – octombrie 2020, obligarea pârâtului la plata sumei de 195 euro/lună calculată începând cu luna decembrie 2020 şi în continuare, pe toată durata existenței respectivei construcții-beci, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea Judecătoriei G și soluția pronunțată

Prin sentința civilă nr. 3606/8.04.2021 Judecătoria G a respins acțiunea ca fiind nefondată și a respins cererea pârâtului de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată avansate pentru soluționarea acțiunii.

3. Cererea de apel

3.1 Împotriva sentinței Judecătoriei G în termen legal a declarat apel, la data de 4.05.2021, reclamanții ... și ..., solicitând în temeiul art. 480 Cod procedură civilă, admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii instanței de fond şi, în rejudecare, admiterea cererii.

3.2 În motivarea apelului, apelanții au apreciat că soluția primei instanțe este netemeinică, având în vedere următoarele considerente:

Instanța de fond a reținut în mod greșit atât situația de fapt, cât şi situația de drept, în sensul că acel beci era menționat şi înscris în cartea funciară ca fiind proprietatea vânzătorilor, că ulterior cumpărării întregului imobil, inclusiv a beciului, s-a constatat că din eroarea celui care a întocmit documentația cadastrală şi a notarului care a întocmit actul de vânzare-cumpărare s-a trecut beciul ca fiind în proprietatea vânzătorilor şi, respectiv, s-a trecut beciul ca fiind obiect al cumpărării de către reclamanți.

Prin urmare, reclamanții nu şi-au asumat dobândirea unui drept de proprietate asupra căruia s-au stabilit printr-o hotărâre judecătorească anterioară limitări juridice ale exercitării acestuia, că nu ar mai fi cumpărat imobilul în situația în care aveau cunoștință că beciul nu este proprietatea vânzătorilor, întrucât au cumpărat casa cu intenția de a o demola şi de a reconstrui alta pentru întreaga familie, lucru care este imposibil din cauza beciului aflat sub casă.

Reclamanții nu şi-au asumat riscul atribuit lor de instanța de fond şi este esențial că beciul era trecut în cartea funciară ca fiind proprietatea vânzătorilor, astfel că hotărârea judecătorească de partaj nr.

X/2011 pronunțată de Judecătoria G nu le este opozabilă, în sensul art. 602 alin. 2 Cod civil, dreptul pârâtului nefiind supus procedurii publicității imobiliare la momentul achiziționării imobilului, inclusiv a beciului.

Reclamanții sunt îngrădiți în exercitarea atributelor dreptului de folosință al terenului şi construcției cumpărate în anul 2018, prin existența sub teren şi casă a beciului proprietatea pârâtului, fiind încălcate şi dispozițiile art. 559 alin. 1 teza 1 Cod civil.

Potrivit art. 630 alin. 1 Cod civil, instanța de judecată poate, din considerente de echitate, să îl oblige pe proprietarul care cauzează prin exercitarea dreptului său inconveniente mai mari decât cele normale în relațiile de vecinătate la despăgubiri în folosul celui vătămat.

4. Hotărârea Tribunalului G și soluția pronunțată

Prin decizia civilă nr. X/2022 Tribunalul G – Secția I civilă a respins ca nefondat apelul și a obligat apelanții să plătească intimatului suma de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

5. Motivele de fapt și de drept avute în vedere de Tribunal la pronunțarea deciziei de apel

În ceea ce privește situația de fapt, Tribunalul a arătat că aceasta a fost reținută în mod corect de către instanța de fond, în sensul că reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului din ..., str. ... prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.

Z/2017 Biroul Individual Notarial „...” încheiat cu numiții ... şi ... şi prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.

Y/2018 de Biroul Individual Notarial „...” încheiat cu numiții ..., ..., și ..., că inițial imobilul cuprindea şi beciul de sub construcția în suprafață de 24 mp, în litigiu în prezenta cauză, iar ulterior, prin Încheierea nr.

Z/2020 emisă de Biroul Individual Notarial „...”, s-a dispus rectificarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.

X/11.01.2018, sub aspectul compunerii construcției C1, menționându-se că în mod eronat a fost înscris în favoarea proprietarilor vânzători şi beciul.

Totodată, s-a avut în vedere în mod corect şi faptul că prin sentința civilă nr.

X/2011 pronunțată de Judecătoria G în Dosarul nr.

X, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr.

T/2012 a Tribunalului G și decizia civilă nr.

U/2012 a Curții de Apel G, instanța a dispus ieșirea din indiviziune cu privire la imobilul teren în suprafață de 288,53 mp din acte (293,54 mp din măsurători) și casa formată din trei camere și beci, situate în ..., str. ..., că a fost atribuit pârâtului din prezenta cauză terenul în suprafață de 63,52 mp, delimitat de punctele A-9-10-7-F, conform raportului de expertiză întocmit de expert ..., în valoare de 14.109,70 lei, și beciul de sub casă în valoare de 23.964,86 lei, sentință care se bucură de autoritate de lucru judecat şi, prin urmare, aspectele dezlegate nu mai pot fi repuse în discuție.

Astfel, din cuprinsul actelor de proprietate deținute de către părți, în mod corect s-a reținut de către instanța de fond faptul că apelanții-reclamanți sunt proprietarii a două construcții, respectiv construcția C1 în suprafață construită desfășurată de 41 mp şi construcția C2 în suprafață construită desfășurată de 24 mp, imobil înscris în Cartea Funciară nr.

X a localității cadastrale G, sub număr cadastral X, iar pârâtul este proprietarul beciului aflat sub construcția C2, care aparține apelanților-reclamanți.

În ceea ce privește susținerea apelanților-reclamanți că hotărârea de partaj nu le este opozabilă, s-a reținut că au fost invocate dispozițiile art. 680 Cod civil, potrivit cărora: „(1) Fiecare coproprietar devine proprietarul exclusiv al bunurilor sau, după caz, al sumelor de bani ce i-au fost atribuite numai cu începere de la data stabilită în actul de partaj, dar nu mai devreme de data încheierii actului, în cazul împărțelii voluntare, sau, după caz, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești. (2) În cazul imobilelor, efectele juridice ale partajului se produc numai dacă actul de partaj încheiat în formă autentică sau hotărârea judecătorească rămasă definitivă, după caz, au fost înscrise în cartea funciară.”

Cu toate acestea, față de data introducerii cererii de chemare în judecată şi data pronunțării hotărârii, față de dispozițiile art. 66 din Legea nr. 71/2011, Tribunalul a reținut că nu sunt incidente aceste dispoziții legale, ci dispozițiile art. 786 din Cod civil din 1864, potrivit cărora partajul judiciar are un efect declarativ, sens în care prin împărțeală nu se produce un transfer al dreptului de proprietate între copărtași, fiecare fiind considerat că a dobândit dreptul direct şi nemijlocit de la defunct, la data deschiderii succesiunii.

Prin urmare, nefiind translativă de drepturi, se reține că împărțeala nu este supusă publicității imobiliare, ca în regimul cărților funciare dobândirea drepturilor reale prin moștenire operează indiferent de înscriere, și că acestea trebuie mai întâi intabulate pentru a le putea transfera mai departe.

Este adevărat că dreptul de proprietate al intimatului-pârât asupra beciului nu era supus procedurii publicității imobiliare la momentul achiziționării imobilului de către apelanții-reclamanți în anul 2018, însă nu se poate reține culpa pârâtului, întrucât a formulat o cerere în acest sens, cerere care a fost respinsă prin încheierea OCPI nr. x/2012 pronunțată în dosarul nr.

X, iar plângerea formulată împotriva acestei încheieri a fost respinsă prin sentința civilă nr.

X/2014 pronunțată de Judecătoria G în Dosarul nr.

X, reținându-se faptul că este vorba de un condominiu, că este necesar acordul tuturor proprietarilor și că în sentința de partaj se menționează un drept de folosință asupra terenului de sub beci.

Mai mult decât atât, în ceea ce privește opozabilitatea hotărârii judecătorești față de terți, au fost reținute dispozițiile art. 435 alin. 2 Cod procedură civilă, potrivit cărora față de terți hotărârea judecătorească este un mijloc de probă şi se opune cu valoare de fapt juridic, având valoarea unei prezumții relative, până la proba contrară, ceea ce nu s-a făcut în prezenta cauză.

Cert este faptul că la momentul înstrăinării imobilului de către vânzătorii ..., ... şi ... apelanților-reclamanți, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.

X/11.01.2018 de Biroul Individual Notarial „...”, aceștia au întocmit documentația cadastrală şi au îndeplinit procedura publicității imobiliare tocmai pentru a se putea încheia actul translativ de proprietate, precum şi faptul că încă de la acel moment aceștia cunoșteau situația reală a imobilului, în sensul că beciul nu era proprietatea lor, întrucât fusese atribuit altei persoane cu ocazia ieșirii din indiviziune prin sentința civilă nr.

X/.2011 pronunțată de Judecătoria G, respectiv intimatului-pârât din prezenta cauză.

Prin urmare, faptul că ulterior a fost rectificat actul de vânzare-cumpărare, în sensul înlăturării beciului din obiectul contractului de vânzare-cumpărare, nu poate fi imputat intimatului-pârât, proprietarul beciului în discuție, ci tocmai vânzătorilor, astfel că apelanții-reclamanți au la dispoziție altă cale procedurală în cazul în care sunt nemulțumiți de modalitatea în care s-a derulat încheierea contractului de vânzare-cumpărare.

S-a constatat că această situație este una prejudiciabilă pentru apelanții-reclamanți, dar nu este imputabilă intimatului-pârât, care deține un drept de proprietate asupra beciului, astfel încât acordarea despăgubirilor pentru lipsa de folosință pentru teren nu este justificată în sensul celor susținute.

În aceste condiții, în mod corect instanța de fond a reținut că prin modalitatea de atribuire către autorii apelanților-reclamanți a imobilului clădire și suprafața de teren pe care se află amplasată aceasta și intimatului-pârât beciul aflat sub imobilul clădire, instanța a stabilit implicit o limitare juridică a dreptului de proprietate asupra terenului aflat sub clădire, teren în subsolul căruia se află beciul intimatului-pârât, situație care a fost preluată de către apelanții-reclamanți la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, neavând relevanță în prezenta cauză intenția apelanților-reclamanți de a demola construcția existentă şi de a reconstrui alta pentru întreaga familie.

În ceea ce privește cererea apelanților-reclamanți de a se dispune obligarea la plata unor despăgubiri a proprietarului care cauzează prin exercitarea dreptului său inconveniente mai mari decât cele normale în relațiile de vecinătate, în temeiul art. 630 alin. 1 Cod civil, Tribunalul a arătat că este vorba de o cerere întemeiată pe un alt temei juridic şi o cauză nouă, iar potrivit art. 477 alin. 1 Cod procedură civilă, „instanța de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum şi cu privire la soluțiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată”.

Totodată, potrivit art. 478 Cod procedură civilă, „(1) Prin apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în fața primei instanțe. (2) Părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi decât cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare.

Instanța de apel poate încuviința şi administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri. (3) În apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenții noi.”

În consecință, noua cerere menționată direct în apel, care nu a fost formulată şi în fața instanței de fond, nu poate fi analizată direct în calea de atac.

Mai mult, potrivit dispozițiilor art. 9 alin. 2 raportate la cele ale art. 22 alin. 6 Cod procedură civilă, obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părților, judecătorul trebuind a se pronunța asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără depășirea limitelor învestirii, această dispoziție dând conținut principiului disponibilității părților în procesul civil.

Prin urmare, Tribunalul a constatat că în prezenta cale de atac nu poate analiza această cerere de acordare a despăgubirilor în temeiul art. 630 Cod civil.

În ceea ce privește cererea accesorie referitoare la cheltuielile de judecată formulată de intimatul-pârât, instanța de apel a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 453 Cod procedură civilă, partea căzută în pretenții va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, ca o sancțiune a culpei procesuale a acesteia.

Pentru a fi acordate trebuie îndeplinite mai multe condiții, respectiv să fie făcută o cerere în acest sens (condiție îndeplinită în speță, fiind solicitate prin întâmpinare şi cu ocazia dezbaterilor), partea să fi căzut în pretenții (condiție îndeplinită, întrucât apelul urmează a fi respins) şi să se facă dovada unor astfel de cheltuieli.

În acest sens, Tribunalul a făcut aplicarea art. 452 Cod procedură civiă, potrivit cărora partea care pretinde cheltuielile de judecată trebuie să facă dovada existenței şi întinderii acestora, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.

În cauză s-a depus chitanța privind plata onorariului avocat în cuantum de 1.000 lei.

În ceea ce privește cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată privind fondul cauzei în cuantum de 500 lei, s-a reținut că aceasta a fost respinsă în considerarea dispozițiilor art. 452 Cod procedură civilă, nefiind depusă dovada acestora în termenul legal, chitanța fiind depusă abia cu ocazia judecării căii de atac a apelului.

Prin urmare, în condițiile în care intimatul-pârât era nemulțumit de modalitatea de soluționare a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, acesta putea promova o cale de atac în acest sens, astfel că, neuzând de calea de atac a apelului, această cerere nu mai poate fi reanalizată, întrucât a intrat în puterea lucrului judecat.

6. Cererea de recurs

6.1 Împotriva deciziei civile nr.

X/2022 a Tribunalului G la data de 4.07.2022 au declarat recurs apelanții-reclamanții, solicitând casarea deciziei de apel și admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței Judecătoriei G, iar în rejudecare, admiterea acțiunii.

6.2 Motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază recursul apelanților-reclamanți sunt, în esență, următoarele:

- instanța de apel a pronunțat o decizie nelegală prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă, cu încălcarea normelor de procedură, în sensul că în mod greșit s-a considerat că în apel a fost formulată o cerere nouă sau că s-ar fi schimbat temeiul acțiunii, respectiv că s-au invocat pentru prima dată dispoziţiile art. 630 alin. 1 Cod procedură civilă; în realitate, obiectul acțiunii l-a reprezentat întotdeauna o cerere în pretenții/despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului, art. 630 alin. 1 justificând admiterea acțiunii; mai mult decât atât, deși acțiunea este respinsă cu motivația că sunt aplicabile dispoziţiile art. 556 Cod civil, acest temei juridic nu a fost pus niciodată în discuția părților, ceea ce le aduce atingere exercitării dreptului la apărare;

- decizia de apel este nelegală și prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, în cauză dovedindu-se încălcarea normelor de drept material; astfel, în mod nelegal Tribunalul a considerat că opozabilitatea hotărârii de partaj nu este reglementată de art. 680 Cod civil din anul 2011, ci se aplică art. 786 Cod civil de la 1865, conform cu care hotărârea de partaj are efect declarat și, astfel, nu este supusă formelor de publicitate imobiliară, și, potrivit art. 435 alin. 2 Cod procedură civilă, reprezintă doar un mijloc de probă și are valoarea a unui fapt juridic pentru terți; în mod nelegal s-a considerat că litigiului îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 556 și art. 559 Cod civil din anul 2011, dar nu sunt aplicabile și dispoziţiile art. 680 din același Cod; nelegală este și susținerea că hotărârea de partaj dă un drept de proprietate pârâtului-intimat cu privire la beciul în discuție, ceea ce are ca efect limitarea dreptului de proprietate al recurenților-reclamanți asupra terenului pe care se află construcțiile subterane și supraterane, iar acest efect nu are nicio legătură cu argumentarea respingerii acțiunii și în temeiul dispoziţiilor art. 435 alin. 2 Cod procedură civilă.

6.3 În dovedirea recursului, recurenții nu au solicitat administrarea de noi probatorii.

6.4 În drept, a invocat dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, deși au făcut trimitere și la aplicarea greșită a normelor de drept procesual.

7. Întâmpinarea

Pârâtul-intimat a formulat în termen legal întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, în temeiul dispoziţiilor art. 489 alin. 2 în referire la art. 489 alin. 1 și art. 488 alin. 1 pct. 1-8 Cod procedură civilă, considerând că motivele de recurs nu privesc nelegalitatea deciziei de apel, ci netemeinicia ei, iar recurenții nu au arătat ce norme de drept material au fost încălcate.

Totodată, intimatul a arătat că, practic, se reiau în recurs nemulțumirile exprimate și prin apel, iar cu privire la fondul litigiului a arătat că acesta a fost corect soluționat.

8. Alte aspecte procedurale

Prin Încheierea din data de 16.11.2022, Curtea a respins ca nefondată excepția nulității recursului, ca nemotivat, având în vedere că din cererea de recurs rezultă cu prisosință că se aduc critici de nelegalitate a deciziei de apel, respectiv încălcarea normelor de drept material și de drept procesual.

9. Motivarea hotărârii instanței de recurs

Analizând prezentul recurs prin prisma motivelor de nelegalitate invocate expres de către recurent, pentru a da eficiență principiului disponibilității părților în procesul civil, Curtea constată că recursul nu este fondat și se impune a fi respins în temeiul dispoziţiilor art. 498 alin. 1 Cod procedură civilă, având în vedere următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat obligarea pârâtului la plata unei sume de bani, reprezentând despăgubiri pentru imposibilitatea de a-și exercita atributele dreptului de proprietate asupra suprafeței de teren de 65 m.p. pe care reclamanții au edificată o construcție supraterană [formularea reclamanților fiind „... contravaloare lipsă folosință pentru suprafața de teren de 65 m.p. cu destinația de beci ...”], iar pârâtul deține proprietatea asupra unei construcții subterane, cu destinația de beci.

Motivarea încălcării atributelor dreptului de proprietate al reclamanților a fost argumentată prin aceea că existența beciului pârâtului îi pune pe reclamanți în imposibilitate de a demola construcția lor existentă deasupra beciului și de a edifica alte construcții supraterane.

În drept, reclamanții au invocat dispoziţiile art. 559 Cod civil din anul 2011 (întinderea dreptului de proprietate și folosința lui) și art. 563 Cod civil din anul 2011 (referitor la apărarea dreptului de proprietate prin acțiunea în revendicare).

Din analiza celorlalte poziții exprimate în fața primei instanțe (concluziile scrise și orale) nu rezultă că reclamanții au invocat vreodată în primă instanță necesitatea obligării pârâtului la despăgubiri pentru că acesta ar fi adus inconveniente reclamanților în exploatarea propriei proprietăți, despăgubiri întemeiate pe dispoziţiile art. 630 Cod civil.

Totodată, reclamanții au argumentat necesitatea obținerii de despăgubiri pentru că ei nu pot folosi beciul și terenul pe care se află beciul (și construcția lor supraterană), întrucât este proprietatea pârâtului, imposibilitate constând în aceea că nu pot demola construcția proprietatea lor și beciul proprietatea pârâtului.

Așa fiind, în mod corect instanța de apel a considerat că în apel reclamanții-apelanți au dorit obținerea despăgubirii pe o altă cauză juridică, lucru de neprimit, având în vedere dispoziţiile art. 478 Cod procedură civilă.

Totodată, Tribunalul nu a făcut trimitere la dispoziţiile art. 556 Cod civil pentru a argumenta respingerea apelului și menținerea soluției de respingere a acțiunii, ci a arătat că ambele părți își exercită în limitele lor materiale obiectul proprietăților lor distincte (reclamanții folosesc nestingheriți construcția supraterană și pârâtul folosește nestingherit construcția subterană-beciul), iar faptul că proprietarul părții supraterane ar dori să o dărâme, dar nu poate face acest lucru pentru că ar aduce atingere proprietății subterane, se poate finaliza printr-o altă acțiune în justiție (posibil prin ieșirea din indiviziune) sau printr-o reunire convențională a celor două proprietăți în patrimoniul uneia dintre părțile în litigiu (cumpărarea proprietății celeilalte părți).

Așa fiind, Tribunalul a respectat dreptul la apărare al reclamanților-apelanți, neaducând argumente de drept fără a le pune în prealabil în discuția părților.

În mod corect Tribunalul a arătat că efectele juridice ale partajului intervenit între pârâtul-intimat ... și ..., ... și ... sunt cele menționate de Codul civil de la 1865, întrucât sentința civilă de partaj a fost pronunțată la data de 7.06.2011, iar Noul Cod civil a intrat în vigoare ulterior, la data de 1.10.2011.

În aceste condiții, văzând și dispoziţiile art. 66 din Legea nr. 71/2011, și Curtea consideră că dispozițiile art. 680 Noul Cod civil (efectele juridice ale partajului) nu sunt aplicabile sentinței civile nr. 5906/7.06.2011 a Judecătoriei G, fiind aplicabile dispoziţiile art. 786 Cod civil de la 1865, inclusiv în ceea ce privește publicitatea imobiliară.

Referirea Tribunalului la aplicabilitatea art. 556 și art. 559 Cod civil din anul 2011 litigiului de față este corectă, întrucât reclamanții-apelanți doresc să fie despăgubiți pentru o pretinsă atingere adusă exercitării proprietății lor în prezent, proprietate dobândită în anii 2017-2018, când sunt aplicabile dispozițiile Noului Cod civil (din anul 2011).

Este o aparentă inadvertență între a considera că uneori sunt aplicabile dispozițiile Vechiului Cod civil, iar alte ori cele ale Noului Cod civil, pentru că în primul caz se explică efectele juridice ale publicității unei coproprietăți transformată în proprietate exclusivă sub imperiul legii vechi și opozabilitatea hotărârii judecătorești pronunțată în respectiva cauză, iar în cel de-al doilea caz se argumentează normativ de ce reclamanții nu pot obține despăgubiri pentru proprietatea lor exercitată sub imperiul noii norme de drept civil.

Referirea la dispozițiile art.335 Cod procedură civilă s-a făcut corect, arătându-se că o hotărâre judecătorească este opozabilă și terțelor persoane respectivei hotărâri, ele fiind obligate să nu o ignore, dar doar atât timp cât au știu de existența ei.

În cauză s-a făcut dovada că reclamanții au știut de existența respectivei hotărâri de partaj prin care pârâtul a devenit proprietarul beciului, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.

Y/2018 de BNP „...” fiind rectificat prin Încheierea nr.

X/2020 de același BNP chiar la solicitarea cumpărătorilor-reclamanți ... (alături de vânzătorul ...), care cereau ca din contractul de vânzare-cumpărare să fie exclusă mențiunea cumpărării beciului în discuție, deoarece el era proprietatea pârâtului ...).

Așa fiind, în cauză s-a dovedit că reclamanții știau că beciul este proprietatea altei persoane, proprietate dovedită cu sentința civilă nr. X/2011 a Judecătoriei G.

Față de toate aceste argumente reținute de Curte, considerăm că Tribunalul a făcut o corectă aplicare a normelor de drept material, recursul neputând fi admis pe temeiul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă.

Ceea ce au arătat instanțele de fond este aceea că pretențiile reclamanților pot fi satisfăcute fie urmând calea ieșirii din indiviziune și obținerea dreptului de proprietate exclusivă atât asupra construcțiilor supraterane, cât și a celor subterane, fie obținerea despăgubirilor pe calea acțiunii promovate împotriva persoanelor de la care au dobândit proprietatea, dacă au reprezentarea că au cumpărat ceea ce nu au dorit sau mai puțin decât au dorit, dar nu pe calea unei acțiuni în pretenții promovată împotriva proprietarului unei alte părți din imobil, care face corp comun cu partea proprie din imobil (condominiu).

Față de aceste aspecte, Curtea consideră că Tribunalul G a pronunțat o hotărâre legală, care nu se impune a fi reformată, cu consecința menținerii ei prin respingerea recursului ca nefondat, în temeiul dispoziţiilor art. 498 alin. 1 Cod procedură civilă.

Ca părți căzute în pretenții, Curtea va obliga recurenții să achite intimatului cheltuielile avansate de acesta pentru susținerea apărărilor în recurs, în sumă de 1.000 lei – onorariul apărătorului ales, conform dispoziţilor art. 453 Cod procedură civilă.

(Decizie rezumată de judecător Raluca NECHIFOR)