Decizie nr. 20 din 15.01.2008

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Focşani, reclamanţii L.H. şi L.P. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii C.B., C.M., C.E. şi C.B, nulitatea absolută parţială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr…./12.12.2002, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că sunt vecini cu pârâţi şi locuiesc împreună într-un imobil compus din mai multe apartament distincte, situat în F.

Acest imobil a fost prevăzut din construcţie cu un beci care în trecut a fost folosit în comun de toţi locatarii şi care se găseşte atât sub proprietatea reclamanţilor cât şi cea a pârâţilor.

S-a arătat că în anul 2002 pârâţii C.B. şi C.M. au cumpărat de la părinţii lor C.E. şi C.B. prin contractul de vânzare cumpărare nr…/2002 locuinţa pe care ei o stăpânesc în prezent dar şi beciul mai sus arătat, deşi acesta nu a fost niciodată proprietatea vânzătorilor.

S-a mai motivat că în actul de vânzare cumpărare a cărui nulitate s-a solicitat, vânzătorii au declarat că au dobândit beciul prin moştenire de la defuncta M.T. şi că în realitate acest beci nu se regăseşte în masa succesorală a defunctei fapt ce rezultă şi din contractul de vânzare cumpărare nr.3701/1977 care constituie actul său de proprietate.

Prin urmare, s-a apreciat că dat fiind relaţiile de rudenie apropiată dintre pârâţii vânzători şi cumpărători, actul de vânzare-cumpărare se bazează pe o cauză ilicită iar în conformitate cu disp.art.968 cod civil s-a solicitat constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de vânzare cumpărare.

Prin sentinţa civilă nr.1636/23.04.2007 s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor invocată de pârâţi, respingându-se acţiunea pentru lipsa calităţii procesuale active a reclamanţilor.

Aceştia din urmă au fost obligaţi la 1.000 lei cheltuieli de judecată către pârâţi.

În legătură cu această excepţie, instanţa a apreciat că reclamanţii nu au făcut dovada unei posesii legitime asupra beciului care să justifice un interes protejat de lege în promovarea acestei acţiuni.

Împotriva sentinţei civile a declarat recurs L.H., reclamant la instanţa de fond, recurs care nu a fost motivat prin cererea de declarare a acestuia.

Motivele de recurs au fost depuse la data de 02.10.2007.

Din dosarul instanţei de fond rezultă că recurentului i-a fost comunicată sentinţa instanţei de fond la data de 12.06.2007.

Prin decizia civilă nr. 878 din 2.10.2007, Tribunalul Vrancea – Secţia civilă a constatat nul prin nemotivare recursul declarat de reclamantul L.H., reţinând că motivele de recurs au fost depuse cu mult peste termenul de 15 zile prevăzut de art.301 cod procedură civilă.

Împotriva acestei decizii, pronunţată de tribunal ca instanţă de recurs, în termen legal au declarat recurs reclamanţii L.H. şi L.P. criticând-o pentru nelegalitate prin prisma motivelor prev.de art.304 pct.1,7,8 şi 9 cod procedură civilă.

În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanţii invocă greşita aplicare a dispoziţiilor art.306 pct.1 cod procedură civilă cu referire la art.2811 pct.1 cod procedură civilă.

Că, prin acţiunea introdusă la instanţa de fond au solicitat constatarea nulităţii absolute parţiale a unui contract de vânzare-cumpărare, astfel că obiectul acţiunii nefiind evaluabil în bani, hotărârea instanţei de fond nu se încadrează în dispoziţiile art.2811 pct.1 cod procedură civilă, fiind deci supusă şi apelului, nu numai recursului.

Intimaţii-pârâţi C.B. şi C.M., atât prin concluziile scrise cât şi prin cele susţinute de apărător, au solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil, decizia recurată fiind una irevocabilă.

Că, în mod justificat s-a apreciat de către instanţa de fond că hotărârea pronunţată în cauză este supusă doar recursului.

În fine, că în acest sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin deciziile 1408/21.04.2000 şi 1593/2002.

Recursul declarat este fondat şi a fost admis ca atare pentru cele ce urmează:

Atât timp cât reclamanţii în speţă au solicitat constatarea nulităţii absolute parţiale a unui contract de vânzare-cumpărare, fără a solicita deci şi repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului, şi fără a li se fi pus în vedere să-şi preţuiască obiectul material asupra căruia s-a contractat, Curtea a constatat că, în mod greşit a soluţionat tribunalul cauza ca instanţă de recurs, stabilind total eronat că incidente în speţă sunt dispoziţiile art.2811 pct.1 cod procedură civilă.

În fine, deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Bucureşti, invocate de intimaţi sunt decizii de speţă şi nu obligatorii.

În plus, în cursul anului 2007, instanţa superioară a revenit asupra acestei chestiuni controversate, îmbrăţişând opinia contrară.

Aşa fiind, reţinând că au fost încălcate dispoziţiile prev.de art.2821 pct.1 cod procedură civilă, Curtea a admis recursul, a casat decizia pronunţată de Tribunal ca instanţă de recurs, şi a trimis cauza la aceeaşi instanţă, pentru a fi rejudecată în apel.

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul jud.

Gl. sub nr.4662/03.04.2002 reclamanţii B.I. şi B.A. au chemat în judecată C.J.P.P.

G. (în prezent S.P.J.A.D.P.P.

Gl.) pentru a fi obligat la plata sumei de 800 milioane lei reprezentând lipsa de folosinţă a imobilului din G., str. … nr….

In motivarea acţiunii reclamanţii au susţinut că imobilul compus din teren în suprafaţă de 7651 m. p. şi construcţia aflată pe teren a aparţinut autorului lor B.A. şi în anul 1950 a fost preluat de stat prin Ordinul 5500724/09.11.1950 a Ministerului Agriculturii şi folosit până la 23.11.2001 de diferite instituţii locale, ultima fiind pârâta.

Prin hotărâre judecătorească imobilul a fost restituit reclamanţilor, aceştia intrând în posesia lui la data de 23.11.2001.

Cum pârâta a beneficiat de fructele şi produsele terenului care se cuveneau proprietarilor s-a promovat prezenta acţiune.

Pârâtul a formulat reconvenţională solicitând obligarea reclamanţilor la plata sumei de 1.500.000 lei cu titlu de contravaloare investiţii efectuate la imobil.

Această cerere a fost disjunsă de cererea principală.

Într-un prim ciclu procesual, prin sentinţa civilă nr.1016/12.02.2003 Judecătoria a respins acţiunea ca nefondată, iar prin decizia civilă nr.941/13.11.2003 a Tribunalului Galaţi s-a admis apelul, s-a schimbat sentinţa şi în rejudecare s-a admis în parte acţiunea reclamanţilor fiind obligat pârâtul la plata sumei de 111.086.940 lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului în perioada iunie-nov.2001.

Împotriva acestei decizii părţile au promovat recurs şi prin decizia civilă nr. 110/R/01.02.2005 a Curţii de Apel Galaţi s-au admis s-a casat decizia de apel şi sentinţa trimiţându-se cauza spre rejudecare la Tribunalul Galaţi pentru competentă soluţionare în fond.

La tribunal cauza s-a înregistrat sub nr.922/C/2005 şi a fost soluţionată prin sentinţa civilă nr.1037/17.06.2005 în sensul admiterii în parte a acţiunii şi a obligării pârâtului la plata sumei de 111.086.940 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului pe perioada iunie 2001-nov.2001.

Această sentinţă a fost apelată de ambele părţi şi prin decizia civilă nr.81/A/27.03.2006 Curtea de Apel Galaţi a admis apelul reclamanţilor, a schimbat în parte sentinţa şi a obligat pârâtul să plătească suma de 989.008.044 lei lipsa de folosinţă pentru perioada iunie-nov.2001, menţinând restul dispoziţiilor şi respingând ca nefondat apelul pârâtului.

La data de 23.05.2006 aceeaşi instanţă prin decizia civilă nr. 170 a admis cererea reclamanţilor şi a dispus completarea deciziei de apel nr.81/A/27.03.2006 în sensul că a obligat pârâtul să plătească reclamanţilor suma de 97.318.041 lei cheltuieli de judecată.

Pârâtul a declarat recurs împotriva ambelor decizii şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia civilă nr.10164/08.12.2006 l-a admis a casat deciziile instanţei de apel şi a trimis cauza spre rejudecarea apelurilor împotriva sentinţa civilă nr.1073/17.06.2005 a Trribunalul Galaţi tot la Tribunalul Galaţi.

S-a avut în vedere prevederile art. II alin.2 din Legea nr.219/2005 în vigoare la data pronunţării deciziilor recurate, potrivit cărora competenţa de soluţionare a apelurilor la acel moment aparţinea Tribunalului şi nu Curţii de Apel.

În rejudecare, după această nouă casare a hotărârilor de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie , apelurile s-au înregistrat la Tribunalul Galaţi sub nr.6773/44/2005 şi prin dec.civ. nr.501/10.10.2007 le-a respins ca nefondate cu următoarea motivare:

La data pronunţării sentinţei civile apelate, tribunalul ca instanţă de fond a avut în vedere faptul că prin decizia civilă nr.346/22.03.2001 a Curţii de Apel Galaţi C.J.G. de aplicare a Legii fondului funciar a fost obligată să emită un titlu de proprietate reclamanţilor pentru suprafaţa de 7652,26 m.p. în G, str. … nr...

De la data pronunţării hotărârii şi până la data punerii efective în posesie a reclamanţilor cu suprafaţa de teren pentru care s-a emis titlul, a trecut o perioadă de timp, punerea în posesie având loc la data de 23.11.2001.

Întrucât C.J.P.P.

G. nu a fost parte în dosarul în care s-a pronunţat decizia civilă nr.346/2001 a Curţii de Apel Galaţi, s-a reţinut că pârâtului nu i se poate cere recunoaşterea dreptului de proprietate al reclamanţilor de la dat pronunţării dec.civ.nr.346/2001.

Abia de la data emiterii titlului de proprietate, reclamanţii sunt îndreptăţiţi să solicite despăgubiri de la pârât pentru lipsa de folosinţă a imobilului pe intervalul de timp dintre data emiterii titlului de proprietate şi data punerii în posesie, perioadă în care reclamanţii ar fi avut posibilitatea să închirieze imobilul sau să-l folosească în interes personal.

În ceea ce priveşte cuantumul prejudiciului instanţa de fond, dintre toate înscrisurile depuse la dosar a reţinut înscrisul prin care SC P.

SA a comunicat chiria practicată în zonă, ca fiind de 1200 m.p. pentru teren şi respectiv 16.000 lei /m.p. pentru construcţii.

La calculul sumei datorate s-a avut în vedere că pentru terenul în suprafaţă de 5297 m.p. s-a emis titlu de proprietate la data de 20.06.2001 şi că pârâtul a predat imobilul la data de 23.11.2001, folosindu-l nejustificat timp de 156 zile.

Raportat la o chirie de 40 lei/m.p./zi (1200:30) a rezultat un prejudiciu de 33.053.280 lei.

Pentru terenul de sub construcţie, în suprafaţă de 2357 m.p. s-a emis titlul de proprietate la data de 24.09.2001.

Raportat la data eliberării imobilului a rezultat că folosirea nejustificată a avut loc 60 zile, iar prejudiciul reprezintă 5.656.800 lei.

Pentru construcţie, la o chirie de 533 lei/m.p./zi (16000:30) rezultă un prejudiciu de 75.376.860 lei.

Totalizând cuantumul prejudiciului a fost evaluat la suma de 111.086.940 lei.

Ceea ce i-a nemulţumit pe reclamanţii apelanţi a fost modul de calcul şi perioada calculării prejudiciului.

În apelul său pârâtul a solicitat respingerea in tot a acţiunii reclamanţilor motivat de faptul că a pus la dispoziţia acestora imobilul în intervalul de timp menţionat in notificarea din noiembrie 2001.

Tribunalul a apreciat că nici unul dintre apeluri nu este întemeiat.

Chiar dacă la data de 22.03.2001 s-a pronunţat decizia civilă nr.346/R/22.03.2001 a Curţii de Apel Galaţi prin care Comisia Jud. a fost obligată să emită titlul de proprietate reclamanţilor, îndeplinirea efectivă a avut loc la data de 20.06.2001 şi respectiv la data de 24.09.2001.

În aceste condiţii nu se poate reţine lipsa de folosinţă a imobilului din data de 22.03.2001-data pronunţării dec.nr.346-întrucât pârâtul nefiind parte in acel proces nu avea de unde să ştie că reclamanţii sunt proprietari.

Cât priveşte modul de calcul, Tribunalul a reţinut că în mod corect instanţa de fond l-a aplicat în raport de chiriile practicate în zonă şi nu funcţie de valoarea stabilită prin expertiză instrumentată de Curtea de Apel în dosarul nr.1505/2005, întrucât fiind casată decizia nr.81/2006 ce s-a pronunţat în acel dosar, toate actele de procedură au fost desfiinţate, inclusiv expertiza care a stabilit valoarea prejudiciului de 989.008.044 lei.

A mai arătat tribunalul în motivarea deciziei de apel că, deşi suma de 111.086.940 lei s-a devalorizat de la data stabilirii sale şi până în prezent reclamanţii au posibilitatea să facă aplicarea dispoziţiilor art.371 ind.2 alin.3 cod procedură civilă odată cu executarea creanţei.

Cât priveşte apelul pârâtului tribunalul a arătat că este nefondat pentru că acesta a folosit imobilul din iunie până in noiembrie 2001,iar faptul că l-a pus la dispoziţia reclamanţilor înlăuntrul termenului prevăzut în notificare nu-l exonerează de la plata contravalorii lipsei de folosinţă a imobilului din iunie.

Cele două titluri au devenit opozabile erga omnes de la data emiterii lor iar pârâtul nu se poate prevala de faptul că nu a cunoscut de existenţa lor, având în vedere şi precizările făcute prin întâmpinările depuse la dosar.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părţi care au reiterat motivele din apel .

Curtea apreciază că doar recursul reclamanţilor este întemeiat.

Instanţele de judecată au interpretat eronat dispoziţiile legale în materie privind buna sau reaua credinţă a posesorului precum şi criteriile privind calcularea cuantumului prejudiciului.

Potrivit art. 485 din codul civil, posesorul nu câştigă proprietatea fructelor decât când posedă cu bună-credinţă iar potrivit art. 486 este de bună credinţă când posedă ca proprietar în puterea unui titlu translativ de proprietate, ale cărui vicii nu-i sunt cunoscute.

Potrivit art. 487 din codul civil, el încetează de a fi cu bună-credinţă din momentul când aceste vicii îi sunt cunoscute.

Dispoziţiile legale mai sus invocate sunt destul de clare şi nu comportă interpretări.

Este adevărat că determinarea momentului în care încetează buna-credinţă este o chestiune de fapt, lăsată de la caz la caz, la aprecierea judecătorului, dar doctrina şi jurisprudenţa sunt unanime în a considera că introducerea unei cereri în justiţie împotriva celui ce posedă un bun, face să înceteze buna credinţă a acestuia din urmă şi că, începând din acel moment, el nu mai poate să se prevaleze de buna sa credinţă pentru a-şi însuşi produsele bunului.

În speţă este adevărat, aşa cum au reţinut şi instanţele anterioare că reclamanţii nu au chemat în judecată posesorul, ci C.J.G. de aplicare a Legii nr.18/1991 din cadrul Consiliului Judeţului G. pentru obligarea la emiterea titlurilor de proprietate .

Însă pârâtul din prezenta cauză, aşa cum chiar el a precizat în dosarul de fond a fost înfiinţat şi organizat în subordinea aceluiaşi C.J.G., iar imobilul i-a fost dat in folosinţă tot de Consiliu.

Aşadar nu se poate invoca de către pârât că nu a cunoscut viciile proprietăţii decât din momentul eliberării titlurilor de proprietate a imobilului.

În concluzie, Curtea apreciază că posesorul neproprietar datorează despăgubiri din momentul în care reclamanţii au promovat acţiunea pentru emiterea titlului şi nu din momentul în care aceste titluri au fost emise de Comisia Judeţeană aşa cum au reţinut instanţele.

Având în vedere că reclamanţii au solicitat despăgubiri nu de la data introducerii acţiunii ci de la data pronunţării deciziei de recurs nr.346 prin care a fost obligată Comisia Judeţeană la eliberarea titlurilor şi pentru a se respecta principiul disponibilităţii părţilor reclamante, Curtea apreciază că se impune admiterea cererii de obligare la despăgubiri din momentul indicat de reclamanţi.

Şi critica privind modul de stabilirea valorii prejudiciului este întemeiată.

Motivarea tribunalului în sensul că expertiza efectuată într-unul din ciclurile de judecată a fost anulată ca efect al casării deciziei de apel de către Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate fi reţinută pentru că în decizia de casare nu s-a menţinut o astfel de anulare şi este ştiut că probele administrate rămân câştigate procesului şi sunt valorificate la pronunţarea noii hotărâri.

Din raportul de expertiză contabilă efectuat de expert M.P. în dosarul nr.1505/2005 al Curţii de Apel rezultă că s-au propus două variante de calcul al folosului nerealizat constând în chirii:

- Varianta I în sumă de 989.008.044 lei pornind de la 1 USD/m. p./lună ;

- Varianta a II a în sumă de 801.292.141 lei pornind de la chiria stabilită conform HCL Galaţi nr.392/20.11.2001, care cuprinde chirii pentru spaţiile cu altă destinaţie decât cea de locuinţă ,hotărâre pusă la dispoziţia expertului chiar de către pârât.

Aşadar, Curtea apreciază că în lipsa altor criterii pentru stabilirea chiriei se impune calcularea acesteia funcţie de chiria practicată de Consiliul Galaţi prin Hot.392/2002 şi nicidecum chiria practicată de SC P.

SA. aşa cum au reţinut instanţele.

Pentru aceste considerente, Curtea va admite recursul reclamanţilor cu consecinţa modificării în parte a deciziei de apel în sensul arătat.