Curtea de Apel GALAȚI · 848/91/2006
Decizie nr. 21R din 02.03.2007
Prin sentinţa penală nr. 766/14.03.2006 a Judecătoriei Focşani, a fost condamnat inculpatul J L la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 208 al.1 – 209 al.1 lit.a, e, g şi i Cod penal, cu aplic. art. 41 al.2 Cod penal şi art. 99 Cod penal şi la o pedeapsă de l an închisoare pentru infracţiunea prev. de art art. 78 al.1 din OUG nr. 195/2002, cu aplic.art.99 Cod penal.
Au fost contopite cele două pedepse şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
Conform art. 861 şi art.862 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe termenul de încercare de 5 ani.
S-a dispus ca inculpatul pe durata termenului de încercare să respecte măsurile de supraveghere prev.de art. 863 lit.a - d Cod penal.
S-a luat act că părţile vătămate R A, A F, D D D şi M I nu au avut pretenţii civile de la inculpat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele :
Din actul de sesizare al instanţei s-a reţinut că la data de 15.08.2004, în timp ce se afla pe str. T. din F. împreună cu V A, în jurul orelor 24,00 inculpatul J L a luat hotărârea să sustragă un autoturism.
In executarea acestei rezoluţii infracţionale, cu ajutorul unor chei potrivite, inculpatul J L a deschis autoturismul cu nr. de înmatriculare … aparţinând părţii vătămate R A, pe care, apoi, l-a pornit urcându-se în autoturism şi V A.
Deşi nu posedă permis de conducere, inculpatul s-a deplasat cu autoturismul pe raza mun.
F., fiind oprit pe str.
A.S. de organele de poliţie.
Cu această ocazie s-a stabilit că autoturismul era sustras şi că inculpatul J L nu posedă permis de conducere, aspecte recunoscute şi de inculpat.
In noaptea de 14/15 august 2004, inculpatul J L împreună cu R L-C, s-au deplasat pe Bd. … din F., unde, cu ajutorul unor chei potrivite, a pătruns în autoturismul părţii vătămate A F-Dacia cu nr. de înmatriculare …, dar întrucât acesta avea până la o roată, nu s-au deplasat cu el decât câţiva metri.
Văzând acest lucru, inculpatul a deschis portbagajul autoturismului şi din interior a luat roata de rezervă pe care a ascuns-o în nişte boscheţi.
Cei doi s-au deplasat apoi, în aceeaşi seară, la autoturismul părţii vătămate D D D, marca Dacia cu nr. de înmatriculare …, pe care inculpatul J L l-a deschis, iar din interior inculpatul R L-C a luat o roată de rezervă, pe care a ascuns-o în boscheţi.
A doua zi, bunurile sustrase de la părţile vătămate, au fost recuperate şi predate acestora, motiv pentru care A F şi D D D nu s-au constituit părţi civile, prejudiciul în valoare de 1 milion lei, a fost recuperat.
Fiind audiată, partea vătămată R A a declarat că nu se constituie parte civilă faţă de inculpat.
Întrucât inculpatul J L s-a deplasat câţiva metri cu autoturismul părţii vătămate A F, i-a distrus un cauciuc, partea vătămată constituindu-se parte civilă cu suma de 1.000.000 lei reprezentând cauciucul distrus.
În continuarea activităţii infracţionale, în noaptea de 10/11.08.2004 inculpatul J L, împreună cu R L-C s-a deplasat pe str.
T. din F., unde, prin folosirea unor chei potrivite, au sustras un radiocasetofon marca Domotec din autoturismul părţii vătămate M I, pe care l-au abandonat între blocuri, bunul sustras – în valoare de 2 milioane lei, fiind recuperat, motiv pentru care partea vătămată nu s-a constituit parte civilă împotriva inculpatului.
Fiind audiat, inculpatul a recunoscut săvârşirea faptelor, aşa cum au fost descrise în rechizitoriu.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel parchetul de pe lângă Judecătoria Focşani ,criticând-o pe motive de nelegalitate , sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei.
S-a susţinut că întrucât inculpatul este plecat din ţară,măsurile de supraveghere nu pot fi aduse la îndeplinire.
Prin decizia penalănr.491/17.11.2006 a Tribunalului Vrancea a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Focşani .
S-a desfiinţat sentinţa în parte.
S-a descontopit pedeapsa rezultantă aplicată în pedepsele componente.
S-a redus pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de furt calificat de la 3 ani închisoare la 2 ani închisoare.
S-au contopit pedepsele şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
În baza disp. art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Examinând sentinţa apelată, în raport de critica formulată cât şi din oficiu, potrivit disp. art. 371 al.2 cod proc. penală, s-a constatat că instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt, aşa cum rezultă din probele administrate în cauză, respectiv: procesul verbal de constatare, procesul verbal de cercetare la faţa locului, referat anchetă socială, declaraţie şi plângere părţi vătămate, dovezi de restituire a bunurilor coroborate cu recunoaşterea inculpatului.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, Tribunalul a constatat că instanţa de fond , deşi a procedat la o individualizare judiciară a acesteia, nu a dat eficienţă deplină criteriilor prev. de art. 72 Cod penal, cu deosebire procedurilor ce reglementează pedepsele pentru minori, respectiv art. 100, 109 Cod penal.
Alegerea sancţiunii aplicată inculpatului minor se justifică în cauză, dat fiind natura şi gravitatea faptelor comise, însă dozarea acestora în limitele stabilite de instanţa de fond nu este pe deplin justificată.
Chiar dacă faptele comise atrag răspunderi penale întemeiate din punct de vedere probatoriu , Tribunalul a apreciat că dozarea sancţiunii se impune a fi efectuată în alte limite.
Nu este de înlăturat faptul că minorul se află la prima abatere, primul conflict cu legea penală, provine dintr-o familie organizată, a urmat cursuri şcolare fiind evidenţiat cu rezultate bune, nu a creat probleme la şcoală.
În ceea ce priveşte modalitatea de executare, Tribunalul a constatat că în cauză pot fi aplicate disp.art. 110 Cod penal privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei, din notele aflate la dosarul cauzei rezultând cu certitudine că minorul inculpat nu a mai fost condamnat anterior.
De asemenea s-a apreciat că scopul pedepsei în cauza de faţă poate fi atins fără privare de libertate, împrejurarea că inculpatul ar fi plecat din ţară împreună cu tatăl său deşi mai multă vreme, având relevanţă numai în situaţia în care s-ar pune în discuţie executarea unui control asupra conduitei acestuia.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, criticând-o pe motive de nelegalitate.
S-a susţinut că prin hotărârea Tribunalului s-a creat inculpatului o situaţie mai uşoară, în condiţiile în care apelul parchetului a fost declarat în defavoarea inculpatului .
S-a precizat că se impune condamnarea inculpatului la o pedeapsă într-un cuantum mai ridicat , iar faţă de împrejurarea că acesta este plecat din ţară, în mod netemeinic s-a dispus – la instanţa de fond – suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
S-a solicitat majorarea pedepselor aplicate inculpatului şi executarea în regim privativ de libertate a pedepsei rezultante ce se va stabili.
Recursul este fondat.
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs,cât şi din oficiu, în limita cazurilor de casare se constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 766/2006 ,inculpatului J L i s-a stabilit o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare ( ca urmare a contopirii pedepselor de 3 ani închisoare şi de 1 an închisoare) a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 5 ani.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Focşani a declarat apel împotriva acestei hotărâri – în defavoarea inculpatului – solicitând ca pedeapsa rezultantă să fie executată efectiv în regim de detenţie.
Tribunalul Vrancea, prin decizia recurată, a admis apelul Parchetului ,a redus pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea de furt calificat de la 3 ani închisoare la 2 ani închisoare, stabilind ca acesta să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, a cărei executare a fost suspendată condiţionat.
Considerăm că hotărârea astfel pronunţată în apel este nelegală.
Astfel, deşi Parchetul de pe lângă Judecătoria Focşani a declarat apelul în defavoarea inculpatului, Tribunalul Vrancea a transformat acest apel – sub aspecte de netemeinicie – în favoarea inculpatului, atât prin reducerea pedepsei , cât şi prin schimbarea modalităţii de executare.
Considerăm că dispoziţiile art.371 alin.2 Cod pr.penală nu erau incidente în soluţia pronunţată de instanţa de apel, şi nu puteau conduce la uşurarea situaţiei inculpatului în condiţiile în care apelul a fost promovat în defavoarea sa.
Pentru cele arătate mai sus, considerăm că sunt fondate criticile Parchetului vizând greşita reducere a pedepsei ,precum şi schimbarea modalităţii de executare.
Apreciem însă că modalitatea de executare a pedepsei stabilită de instanţa de fond, respectiv suspendarea sub supraveghere este optimă să conducă la îndreptarea şi reeducarea inculpatului în sensul disp.art.52 Cod penal.
Împrejurarea că inculpatul este plecat din ţară – în prezent – nu poate conduce la înlăturarea disp.art.881, 863 Cod penal.
Dispoziţiile legale arătate mai sus nu interzic suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei ,în condiţiile în care inculpatul ar fi plecat din ţară.
Mai ,mult, dacă ulterior se va constata că inculpatul nu respectă cu rea-credinţă măsurile de supraveghere impuse de instanţă, ar putea deveni aplicabile disp.art.864 alin.2 Cod penal.
Considerăm că este inadmisibil motivul de recurs al Parchetului vizând majorarea pedepselor aplicate inculpatului, întrucât această cerere a fost formulată direct în recurs, neconstituind iniţial motiv de apel.
Cum această critică nu a reprezentat motiv de apel, considerăm că nu se impune sub nici o formă majorarea pedepselor aplicate inculpatului de către instanţa de fond.
Faţă de cele de mai sus, se va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea .
Se va casa decizia penală nr. 491/17.11.2006 a Tribunalului Vrancea şi în rejudecare se va menţine sentinţa penală nr. 766/14.03.2006 a Judecătoriei Focşani ca fiind legală şi temeinică.
Conf. art. 192 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea împotriva deciziei penale nr. 491/17.11.2006 pronunţată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. 848/91/2006 (sent. pen. nr. 766/14.03.2006, pronunţată de Judecătoria Focşani-dosar nr.576/2005, privind pe inculpatul J L.
Casează decizia penală nr. 491/17.11.2006 a Tribunalului Vrancea şi în rejudecare menţine sentinţa penală nr. 766/14.03.2006 a Judecătoriei Focşani fiind legală şi temeinică.
În baza disp. art. 192 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea prezentului recurs rămân în sarcina statului.
Suma de 100 lei RON reprezentând onorariul avocatului din oficiu în recurs pentru inculpat va fi avansată către Baroul Galaţi din fondurile Ministerului Justiţiei (avocat M.I.).
D E F I N I T I V Ă.