ARES ARES, Asociația pentru Reziliență, Evaluare și Securitate

Curtea de Apel GALAȚI · 944/P/2006

Decizie nr. 32 din 23.03.2007

Instanță
Curtea de Apel GALAȚI
Dosar
944/P/2006
Obiect
Suspendarea condiționată a executării pedepsei
Soluție
Sursa
portal.just.ro

Prin sentinţa penală nr. 223/01.02.2006 a Judecătoriei Galaţi a fost condamnat inculpatul P A la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 208 alin.1- 209 alin.1 lit. g, i C.p. cu aplicarea art. 99 C.pen.

Conf. art. 83 C.pen. s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare din s.pen. nr. 175/23.01.2003 a Judecătoriei Galaţi şi s-a dispus ca inculpatul să execute în total 3 ani închisoare.

S-au aplicat disp. art. 71 şi 64 C.p.

S-a constatat acoperit integral prejudiciul.

Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut următoarele:

În noaptea de 28/29.05.2004 în jurul orelor 24,00, după ce s-a despărţit de fratele său şi un alt prieten, inculpatul s-a deplasat la chioşcul aparţinând SC I.

SRL de pe str. .., bl. …, unde cu o piatră, a spart geamul prin care se servesc clienţii şi a tras de gratii până a sărit lacătul.

Ulterior acesta a pătruns în interiorul chioşcului de unde a sustras pachete de ţigări de diferite mărci, dulciuri, sucuri, gume de mestecat, bere şi un telefon mobil marca Alcatel pe care le-a introdus într-o pungă părăsind locul faptei.

Aceste bunuri sustrase au fost ascunse de inculpat într-o grădină iar două pachete de ţigări le-a aruncat atunci când era însoţit de martorul N T.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul criticând-o pe motive de netemeinicie în sensul că pedeapsa aplicată este prea mare.

Prin decizia penală nr. 452/02.10.2006 a Tribunalului Galaţi a fost admis apelul inculpatului.

S-a desfiinţat în parte sentinţa apelată şi în rejudecare s-a aplicat inculpatului doar pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b C.p.

Pentru a hotărî astfel instanţa de apel a reţinut următoarele:

Conform noilor modificări aduse Codului penal şi de procedură penală prin sentinţa penală nr. 356/2006, când se aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 Cod penal, instanţa trebuie să exemplifice exact care anume dintre drepturile prevăzute de literele „a-e” îi sunt aplicabile inculpatului în cauză.

Aplicarea acestora dispoziţii se face în funcţie de încadrarea juridică dată infracţiunii, de împrejurările concrete de fapt al acesteia cât şi de persoana inculpatului.

În speţă , Tribunalul constată că inculpatului P A îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 71 C.pen,prin interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a şi b C.pen respectiv dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, cât şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

Acestea sunt drepturi prevăzute în Constituţia României pentru fiecare cetăţean al acesteia şi care-i sunt interzise pe durata executării unei pedepse privative de libertate.

În ceea ce priveşte motivul de apel invocat de inculpat în sensul de a-i fi redozată pedeapsa aplicată nu are justificare legală.

Inculpatul P A a comis infracţiunea de furt calificat în stare de minorat şi i-a fost aplicată deja o pedeapsă stabilită la minimul special prevăzut de lege.

Anterior comiterii acestei fapte, inculpatul a mai fost condamnat la o pedeapsă de 1 an şi 6luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării acesteia.

În timpul termenului de încercare al suspendării din prima pedeapsă comite o altă faptă de acelaşi gen.

Reţinerea de circumstanţe atenuante în favoarea acestuia nu are suport probator faţă de împrejurările arătate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul criticând-o pe motive de netemeinicie sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei, arătând că nu doreşte ca pedeapsa aplicată să fie executată efectiv prin punerea în libertate.

RECURSUL ESTE FONDAT.

Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs cât şi din oficiu în limita cazurilor de casare prev. de art. 3859 C.pr.pen. se constată următoarele:

Instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt, încadrarea juridică a faptei şi vinovăţia inculpatului pe baza analizei materialului probator.

Hotărârea instanţei de fond ( şi implicit şi a instanţei de apel) suportă critici sub aspectul dispoziţiei revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală 175/2003 a Judecătoriei Galaţi.

Se constată astfel că sentinţa penală nr. 175/23.01.2003 a Judecătoriei Galaţi a rămas definitivă la data de 24.06.2003 ( prin decizia penală nr. 694/11.06.2003 a Tribunalului Galaţi).

Prin hotărârea penală mai sus arătată s-a aplicat inculpatului de 1 an şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 208 alin.1-209 alin.1 lit. c,i C.p. cu aplicarea art.99 C.p. (fapta din 01.04.2002), a cărei executare a fost suspendată condiţionat pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 2 luni.

Faţă de data la care a fost comisă acea infracţiune de furt calificat, se constată că a intrat sub incidenţa disp. art. 1 din Legea 543/2002, privind graţierea unor pedepse.

În acest sens termenul de încercare stabilit de instanţă ca urmare a aplicării disp. art. 81 şi 82 C.p. se reduce , prin scăderea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului, la doar 8 luni, sens în care s-ar fi împlinit la data de 23.02.2004, dată de la care a intervenit şi reabilitarea de drept a acesteia.

Întrucât inculpatul a comis infracţiunea din prezenta cauză la data de 28/29.05.2004, faţă de acesta nu mai erau incidente disp. art. 83 C.pen. privind revocarea suspendării condiţionate a pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare (s.pen. 175/2003 a Judecătoriei Galaţi).

Faţă de cele arătate mai sus, având în vedere gradul concret de pericol social al infracţiunii din prezenta cauză, modalitatea în care a fost săvârşită (aşa cum s-a arătat mai sus), faţă de persoana şi atitudinea inculpatului în sensul că acesta a recunoscut fapta pentru care este cercetat şi s-a prezentat în instanţă considerăm că scopul preventiv educativ al pedepsei prev. de art. 52 C.pen. poate fi atins şi prin suspendarea condiţionată a acesteia conform art. 81 C.pen.

Având în vedere cele mai sus arătate se va admite recursul declarat de inculpat.

Se va casa în totalitate decizia penală nr. 452/0210.2006 a Tribunalului Galaţi şi în parte sentinţa penală nr. 223/2006 a Judecătoriei Galaţi şi în rejudecare:

Se vor înlătura din sentinţa recurată dispoziţiile prin care s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare din s.pen. 175/2003, prin care s-a dispus ca inculpatul să execute în total o pedeapsă de 3 ani închisoare şi prin care s-au aplicat prevederile art. 71 şi 64 C.pen.

Conf. art. 81 C.p. se va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare (din prezenta cauză) pe durata termenului de încercare prev. de art. 110 C.pen. respectiv de 3 ani şi 6 luni.

Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale recurate.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea prezentului recurs vor rămâne în sarcina statului.

Admite recursul declarat de inculpatul P A împotriva deciziei penale nr. 452/02.10.2006, pronunţată de Tribunalul Galaţi, în dosarul nr. 944/P/2006 (sent. pen. nr. 223/01.02.2006, a Judecătoriei Galaţi - dosar nr. 752/P/2005).

Casează în totalitate decizia penală nr. 452 /02.10.2006 a Tribunalului Galaţi şi în parte sentinţa penală nr. 223/01.02.2006 a Judecătoriei Galaţi şi în rejudecare:

Înlătură din sentinţa penală recurată dispoziţiile prin care :

-„Conf. art. 83 C.pen. s-a revocat suspendarea condiţionată pentru pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 175/23.01.2003 a Judecătoriei Galaţi definitivă prin decizia penală 694/11.06.2003 a Tribunalului Galaţi, conform încheierii de îndreptare a erorii materiale din 01.07.2003”.

-„S-a dispus ca inculpatul P A să execute pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală 175/2003 a Judecătoriei Galaţi, separat de pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa recurată, pentru a executa în total 3 ani închisoare”.

-„Conf. art. 71 C.pen. s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 764 C.pen.”.

În baza disp. art. 81 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului PA prin sentinţa penală recurată pe durata termenului de încercare prev. de art. 110 C.pen., respectiv de 3 ani şi 6 luni.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale recurate.

Conf. art. 192 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea prezentului recurs rămân în sarcina statului.

Suma de 100 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu în recurs pentru inculpat va fi avansată către Baroul Galaţi din fondurile Ministerului Justiţiei.