ARES ARES, Asociația pentru Reziliență, Evaluare și Securitate

Curtea de Apel GALAȚI ·

Decizie nr. 752 din 12.10.2006

Instanță
Curtea de Apel GALAȚI
Dosar
Obiect
Acțiune pauliană .Împrumut încheiat formal pentru achitarea altor debite. Executarea silită a obligațiilor din contractul de împrumut cu garanție imobiliară și mobiliară și adjudecarea tuturor activelor aparținând debitoarei.
Soluție
Sursa
portal.just.ro

E adevărat că regula este că debitorul poate contracta în mod valabil alte datorii, deşi în acest mod îşi agravează starea de insolvabilitate , iar aceste acte nu pot fi contestate de creditorii anteriori.

Situaţia din speţă este însă particulară. Împrumutul a fost încheiat formal pentru acoperirea unei datorii, scopul real fiind transferarea activelor la societatea concurentă înfiinţată de fiica şi cumnatul administratorului.

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Tecuci sub nr. 1176/17.03.2005, reclamantul M.P. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii C.A. şi T.G. revocarea contractului de garanţie reală mobiliară autentificat sub nr. 1041/28.07.2004 la B.N.P. ,,C.C.M.,, din G revocarea contractului de împrumut cu garanţie imobiliară autentificat sub nr. 4648 din 28.07.2004 la B.N.P. ,,I.B.M.,, din T. şi anularea formelor de executare silită şi întoarcerea executării în dos.executare nr. 428/2004 al executorului judecătoresc C.A.

În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că este creditorul pârâtei S.C.

M.P.

SRL T. reprezentată de asociat unic şi adm.C.A. care în conformitate cu convenţia nr. 317/23.06.2004 îi datorează suma de 74.000 Euro.

Reclamantul a mai arătat că suma reprezintă 50% din patrimoniul societăţii , iar pârâtul C.A. ştiind că are de achitat această sumă a înstrăinat copârâtului T.G., cumnatul său bunurile prevăzute în cele 2 contracte de garanţie reală mobiliară şi respectiv de împrumut cu garanţie imobiliară, contracte pe care le-a încheiat cu titlu gratuit.

S-a mai arătat că prin această înstrăinare reclamantul a sufertit un prejudiciu actual şi personal , datorită faptului că pârâta prin asociatul unic şi adminstratorul ei şi-a provocat starea de insolvabilitate.

Reclamantul a mai arătat că există complicitate la frauda din partea pârâtului T.G. , care a cunoscut existenţa creanţei reclamantului şi-a achiziţionat bunurile imobile şi imobile, tocmai pentru a zădărnici încasarea ei.

Pentru aceste motive reclamanta a solicitat desfiinţarea contractelor atacate urmând ca bunurile mobile şi imobile să revină în patrimoniul debitoarei şi a debitorului pentru a putea fi urmărite în vederea executării creanţei.

La termenul din 21.02.2004 reclamantul a chemat în judecată în calitate de pârâtă şi pe SC M.P. SRL T.

Pârâţii C.A. şi T.G. legal citaţi au formulat întâmpinare prin care au solicitat instanţei:

-să se constate că C. nu are calitate procesuală pasivă în cauză.

-să se constate că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru promovarea acţiunii pauliene.

-să se constate inadmisibilitatea ultimului capăt de cerere în cadrul acţiunii pauliene;

-în subsidiar să respingă acţiunea ca neîntemeiată.

-să fie obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată pe care le va face cu prezentul proces.

În motivarea întâmpinării, cei doi pârâţi au arătat că pârâtul C.A. nu are calitate procesuală pasivă, actele ce se pretind a fi frauduloase fiind încheiate de SC MP SRL T şi TG. şi nu de pârâtul C.A., în nume propriu.

S-a mai arătat că nu sunt întrunite condiţiile pentru promovare unei acţiuni pauliene în sensul că nu există nici un prejudiciu adus creditorului.

Banii împrumutaţi de la pârâtul T.G. au fost folosiţi pentru achitarea împrumutului bancar-purtător de dobânzi că la momentul repectiv se credea că se va putea redresa activitatea SC M.P. SRL.

În situaţia în care nu s-ar fi încheiat actele a căror desfiinţare se solicită, executarea silită asupra bunurilor s-ar fi făcut de banca creduitoare, iar situaţia reclamantului nu s-ar fi schimbat.

În drept pârâţii şi-au întemeiat întâmpinarea pe disp.art. 115 şi urm. din Cod pr. civ., Legea 31/1990 şi art. 975 C.civ.

Prin sentinţa civilă nr. 1576/2005 a Judecătoriei Tecuci a fost respinsă acţiunea promovată de reclamantul M.P. în contradictoriu cu pârâţii SC M.P.

SRL T. şi T.G.

Acţiunea formulată împotriva pârâtului C.A. a fost respinsă ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Contestaţia la executare a fost respinsă ca fiind tardiv formulată .

S-a reţinut în motivarea hotărârii că pârâtul C.A. a încheiat cele două contracte de garanţie mobiliară şi imobiliară în calitatea sa de administrator al SC M.P.

SRL T. şi nu în nume propriu, motiv pentru care excepţia calităţii procesuale pasive a fost admisă.

S-a considerat că, contestaţia la executare putea fi introdusă în termen de 15 zile de la efectuarea vânzării sau de la data predării silite a bunului întrucât reclamantul a invocat un drept de proprietate asupra bunului urmărit.

Întrucât actul de adjudecare a fost emis la data de 29.12.2004, iar bunurile mobile au fost predate la data de 3.11.2004, excepţia tardiviţăţii a fost găsită întemeiată.

S-a reţinut ,de asemenea, că nu sunt îndeplinite condiţiile necesare admiterii acţiunii pauliene.

Reclamantul nu a dovedit că a încercat executarea debitorului C.A. ori că acesta nu a respectat clauza de la lit. a pct. 1 din Convenţie, astfel a invocat să aprecieze ca fiind frauduloase actele încheiate cu SC MP SRL.

Nu s-a dovedit că contractul de împrumut ar fi creat debitorului un prejudiciu , reaua credinţă a reprezentantului SC MP SRL sau complicitate la fraudă a terţului.

Prin decizia civilă nr. 171/19.04.2006 a Tribunaluluii Galaţi s-a respins nefondat apelul declarat de reclamant .

Instanţa a reţinut în esenţă că debitorul, poate contracta valabil alte datorii fără ca acestea să poată fi atacate pe calea acţiunii pauliene.

Împotriva acestei decizii a promovat recurs reclamantul MP care a criticat decizia pronunţată în apel, în principal, sub următoarele aspecte:

1. Instanţa a interpretat greşit actul dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, fiind incidente disp.art. 304 pct. 8, C.pr.civ.

În condiţiile în care la data retragerii din firmă a recurentului, intimata

SC MP SRL T, avea de încasat 6.968.270.195 ROL, comparativ cu datoria de 2.000.000.000 ROL, este evident că împrumutul de la cumnatul său TG nu a urmărit plata unor datorii, ci crearea uneri stări de insolvabilitate şi în final, preluarea de către acesta a întregului patrimoniu al societăţii, evaluat la 1.149.113.000 Rol pentru un împrumut de 1.000.000.000 Rol.

2. Hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

În dezvoltarea acestui motiv recurentul a suusţinut , în esenţă , că sunt îndeplinite condiţiile prev. de disp.art. 975 C.civ. pe care instanţa le-a interpretat greşit , în contextul în care în 4 luni de zile de la încheierea contractului de garanţie imobiliară şi mobiliară, cumnatul intimatului T.G. a preluat patrimoniul firmei SC M.P. şi îl foloseşte în cadrul firmei noi înfiinţate SC E.

SRL al căror asociaţi sunt fiica , ginerele şi cumnatul intimatului.

Apreciază că e evidentă intenţia intimatului de producere a unui prejudiciu recurentului prin crearea unei stări de insolvabilitate, precum şi înţelegerea frauduloasă dintre acesta şi T.G.

Analizând decizia prin prisma motivului de recurs, instanţa apreciază că acesta este fondat din considerentele ce se vor arăta în continuare:

Instanţele de fond şi de apel au pronunţat hotărâri cu aplicarea şi interpretarea greşită a disp.art. 975 Cciv. datorită cantonării într-o viziune închisă şi rigidă asupra acestei instituţii.

Acţiunea pauliană reglementată de disp. art. 975 C.civ. impune îndeplinirea unor condiţii din punct de vedere a actului juridic a creditorului, a debitorului şi terţului, care în speţă sunt îndeplinite.

Datorită unei analize rigide, trunchiate a acestor condiţii , fără raportare la ansamblul evenimentelor petrecute, ambele instanţe au pronunţat hotărâri ilegale.

Astfel, potrivit convenţiei încheiate la data de 23.06.2004 de asociaţii

SC MP SRL, reclamantul MP s-a retras din societate şi trebuia să primească suma de 74.000 euro în 12 rate egale începând cu 31.01.2005, până la 30.12.2005.

Pârâtul CA s-a obligat că până la achitarea sumei negociate să nu înstrăineze bunurile firmei, putând doar să le ipotecheze la bancă (lit. c din convenţie).

Pentru a eluda această obligaţie, pârâtul CA în înţelegere cu pârâtul TG (cumnatul său) cu inteligenţă şi abilitate au conceput o strategie prin care , în final, tot activul pârâtei SC MP SRL T, a ajuns la societatea SC E SRL T, ai căror asociaţi sunt fiica, ginerele şi ulterior şi cumnatul TG, iar pârâtul C.A., este administrator ,,temporar,,.

În realitate, aşa cum rezultă din informaţiile furnizate de ORC este chiar administratorul firmei.

Scenariul a fost următorul:la data de 28.07.2004 se încheie două contracte: unul de împrumut cu garanţie imobiliară prin care C.A. împrumută de la T.G. suma de 1.000.000.000. lei şi instituie garanţie imobiliară asupra imobilului societăţii şi al doilea de garanţie reală imobiliară fără deposedare prin care sunt gajate toate bunurile mobile ale societăţii, deşi în înţelegerea dintre părţi era permisă doar ipotecarea în favoarea băncii.

Suma a fost utilizată pentru achitarea unui împrumut bancar.

Ulterior, pârâtul T.G. procedează la executarea silită a celor două contracte , astfel încât la data de 29.12.2004 îşi adjudecă la licitaţie imobilul pentru suma de 750.000.000 lei precum şi activele.

De remarcat că din inventarul asupra tuturor bunurilor din patrimoniu SC M.P.

SRL T, întocmit de pârâtul CA rezultă suma de 11.149.113.000 ROL reprezentând valoarea tutoror activelor.

Ulterior, la data de 19.01.2005, T.G. devine asociat la SC E. SRL ,societate cu acelaşi obiect de activitate aparţinând fiicei şi ginerelui pârâtului C.A., societate înfiinţată la 24.08.2004.

La data de 6 mai 2005 s-a deschis procedura reorganizării judiciare şi a falimentului socieţăţii S.C. M.P. SRL ce avea datorii impresionante la bugetul statului, precum şi la alte societăţi comerciale.

Instanţele de fond şi apel nu au apreciat întrunite condiţiile prev. de art. 975 C.civ, raportat la întreaga evoluţie a evenimentelor , pe care nici nu s-au străduit să le analizeze , ci doar la încheierea celor două contracte de garanţie mobiliară şi imobiliară, raportat la care au constatat că nu s-a făcut dovada prejudiciului, ci doar s-au contactat noi datorii.

În speţă, sunt întrunite condiţiile prev. de disp.art.975 C.civ., cele două acte judiciare ce au constituit pretextul pentru executarea silită au creat un prejudiciu creditorului ducând la starea de insolvabilitate a acestuia şi nu e vorba de acte cu caracter inclusiv personal.

E adevărat că unele acte , chiar dacă îndeplinesc toate condiţiile generale ale acţiunii pauliene, nu pot fi atacate de către creditor.

Printre acestea şi contractarea unor noi obligaţii .În principiu, se admite că debitorul poate contracta în mod valabil noi datorii, deşi în acest mod îşi agravează insolvabilitatea , fără ca cestea să poată fi contestate de creditorii anteriori.

În speţă, însă contractul de împrumut este evident că nu a fost încheiat decât formal pentru acoperirea altor datorii.

În final, cele două contracte au fost un pretext care a permis transferarea activelor societăţii , la societatea nou înfiinţată, păstorită de pârâtul C.A.

Sunt îndeplinite şi condiţiile din punct de vedere al creditorului , actul poate fi atacat doar de creditorii a căror creanţă e anterioară actului atacat .

În speţă creanţa era certă şi lichidă la data perfctării actului, dar nu era exigibilă în întregime .În cazul obligaţiilor cu termen, creditorii pot exercita acţiunea pauliană.

Condiţiile din punct de vedere al debitorului şi terţului , sunt de asemenea, îndeplinite.

Debitorul a încheiat actele în frauda creditorilor , pentru a sustrage activele de la urmărire, punându-le la adăpost prin executarea silită efectuată, având concursul pârâtului T.G.

Ori, relaţiile contractuale trebuie să se bazeze pe buna credinţă, pentru că în absenţa unei moralizări ar involua într-un haos generalizat.

Întrucât motivele de recurs au vizat doar primul capătul de cerere, nu pot fi analizate şi celelalte.

Oricum, situaţia este atipică, întrucât în prezent e declanşată procedura colectivă de lichidare , ce suspendă orice executare individuală, astfel încât reîntoarcerea bunurilor va profita tuturor.