ARES ARES, Asociația pentru Reziliență, Evaluare și Securitate

Curtea de Apel GALAȚI ·

Decizie nr. 67 din 31.07.2006

Instanță
Curtea de Apel GALAȚI
Dosar
Obiect
Conform art. 484 Cod proc. penală, judecarea cauzelor privind infracțiuni săvârșite de minori se face în prezența acestora, cu citarea părților, a autorității tutelare și a părinților ori a înlocuitorilor acestora.
Soluție
Sursa
portal.just.ro

Prin sentinţa penală nr. 215/02.06.2006 a Tribunalului Vrancea, inculpatul minor C.G. – A. a fost condamnat la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tâlhărie prev. de art. 26 rap la art. 211 alin. 1,2 lit. şi alin. 21 lit a Cod penal şi a infracţiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. 1,2 lit. b,c şi alin. 21 lit. a,b Cod penal, pentru ambele infracţiuni cu aplicarea art. 99,109, 74 alin. 1 lit. a,b,c şi alin. 2 şi art. 76 lit. c Cod penal.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, criticând-o pe motive de nelegalitate şi netemeinicie.

Ca motiv de nelegalitate, printre altele, s-a invocat că judecarea cauzei a avut loc fără citarea părţilor responsabile civilmente C.R. şi C. C., părinţii inculpatului minor CG–A.

Prin decizia penală nr. 67/A/31.07.2006, a Curţii de Apel Galaţi, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea.

S-a desfiinţat sentinţa penală nr. 215%02.06.2006 a Tribunalului Vrancea şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

S-a reţinut că în cauză a fost introdus şi citat, în calitate de parte responsabilă civilmente, CC, unchiul inculpatului deşi părinţii naturali ai inculpatului sunt în viaţă şi nu există decizie de instituire a tutelei.