Decizie nr. 133/R din 13.03.2024

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit în mod constant în practica sa că, prin eroare materială ca temei al unei contestaţii în anulare, se înţelege orice eroare materială evidentă în legătură cu aspectele formale ale judecăţii în recurs, cum ar fi respingerea recursului ca tardiv sau anularea lui ca insuficient timbrat ori făcut de o persoană fără calitate, deşi la dosar se găsesc dovezi din care rezultă că a fost depus în termen, a fost legal timbrat, ori formulat de o persoană îndreptăţită a-l declara şi, pentru verificarea acestor situaţii nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor (Decizia nr. 551 din 20 februarie 2015 pronunţată de Secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect contestație în anulare).

În acelaşi sens, statuează Curtea Constituţională( e. g. Decizia nr. 543 din 14 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1060 din 4 noiembrie 2021, paragrafele 14-19).

Ţinând cont de conţinutul normei, de interpretările acestuia furnizate de instanţa supremă şi de Curtea Constituţională, Curtea reţine că art. 503 alin. 2 pct. 2 C. pr. civ. vizează greşeli materiale care au dus la pronunţarea unei soluţii eronate.

În această categorie intră greşeli de fapt, involuntare, comise prin confundarea unor date esenţiale ale dosarului cauzei, dar nicidecum nu intră erori de judecată precum soluţionarea cauzei prin greşita aplicare a legii la starea de fapt, căci, în esenţă, la aceasta conduce critica formulată prin contestaţia în anulare.

- Art. 503 alin. 2 pct. 2 C. proc.civ.;

- Decizia nr. 551 din 20 februarie 2015 pronunţată de Secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;

- Decizia Curţii Constituţionale nr. 543 din 14 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1060 din 4 noiembrie 2021.

Pe rolul acestei instanţe s-a înregistrat sub nr. 40/43/2024 dosarul prin care contestatoarea societatea A.

SRL a formulat în contradictoriu cu intimata B. contestaţie în anulare împotriva Deciziei civile nr.

X/R din 19 decembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş în dosar nr. 1868/320/2022.

În motivare arată că prin Decizia civilă nr.

X/19.12.2023, Curtea de Apel Târgu-Mureş a admis recursul declarat de către B. împotriva Deciziei nr.

X/A din 11.07.2023 pronunţate de Tribunalul Specializat Mureş în dosar nr.

X/320/2022 şi pe cale de consecinţă a dispus casarea deciziei atacate şi schimbarea în parte a deciziei date în apel în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

Analizând motivarea Deciziei nr.

X. /R din 19.12.2023 rezultă că decizia Curţii de Apel s-a întemeiat pe constatarea împrejurării că dacă operatorul a exploatat suplimentar şi transportat în platforma primară materiale, acest fapt nu îi dă dreptul de a solicita nici un fel de despăgubire, căci acesta îşi asumă obligaţii în limitele acordate, depăşirea acestora, fiind asumată în afara cadrului legal.

Contestatoarea apreciază că acest considerent reţinut de Curtea de Apel este rezultatul unei erori materiale, încadrându-se în reglementarea dată de art. 503 alin. 2 pct. 2 Cod procedură civilă.

Arată că legea nu defineşte ce înseamnă eroare materială, dar doctrina şi jurisprudenţa fac acest lucru în repetate rânduri.

Una dintre cele mai cuprinzătoare definiţii este dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 115 din 19 ianuarie 2018 în care se arată că: "greşeala materială trebuie să fie una evidentă, săvârşită de instanţă urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante, determinante In soluţia pronunţată de instanţa a cărei hotărâre este atacată".

Curtea Constituţională a României a arătat la paragraful 20 din Decizia nr. 355/2019 că: "această noţiune nu ar fi putut fi conturată de legiuitor, având în vedere situaţiile ce pot fi caracterizate ca fiind erori materiale.

Astfel, diversitatea situaţiilor nu justifică o listă exhaustivă a acestora.

Prin urmare, instanţa de judecată este cea care, prin raportare ia situaţia existentă in dosar la data pronunţării hotărârii ce se atacă, poate aprecia dacă soluţia reprezintă sau nu rezultatul unei erori materiale."

Raportat la cauza pendinte, contestatoarea apreciază că argumentul Curţii de Apel citat mai sus este rezultatul unei erori materiale care constă în aceea că aceasta pur şi simplu a omis să analizeze un articol dintr-un un act normativ invocat de către contestatoare şi care contrazice flagrant constatarea Curţii.

Arată că art. 20 alin. 2 din Metodologia privind organizarea şi funcţionarea SUMAL 2.0. prevede cu titlu imperativ că societatea contestatoare trebuie, în primul rând, să notifice depăşirea masei lemnoase achiziţionate şi, în al doilea rând, trebuie să scoată masa ce depăşeşte cantitatea contractantă la platforma primară.

Prin urmare, contestatoarea consideră că nu şi-a asumat ceva în afara cadrului legal, ci a respectat prevederile legale.

Doar o eroare materială, constând în omisiunea de a analiza şi a aplica acest act normativ putea duce la o concluzie vădit eronată a instanţei de recurs.

Această concluzie se susţine şi prin aceea că instanţa de recurs nu face nici un fel de referire la obligaţia prevăzută în sarcina societăţii de lege.

Consideră contestatoarea că, practic, a sancţionată şi i se impută de instanţa de recurs faptul că a respectat legea.

Intimata B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare ca inadmisibilă.

În motivare arată că, contrar celor susţinute de contestatoare, prin considerentele ce au stat la baza soluţiei pronunţate, instanţa de recurs a analizat criticile aduse de intimatul reclamant, argumentând soluţia pronunţată şi făcând trimitere chiar la articolul menţionat de către contestator.

Invocă că potrivit art. 503 alin. 2 pct. 2 C. pr. civ.: „Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: (...) 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale".

Noţiunea de „eroare materială" a fost analizată în doctrină şi jurisprudenţă prin opoziţie cu greşeala de judecată, arătându-se că textul vizează erori cu caracter formal, procedural sau situaţii în care se confundă sau se omit date materiale importante ale cauzei, nefiind permisă reexaminarea fondului prin prisma reaprecierii probelor administrate sau a textelor de lege invocate în motivarea hotărârii.

În cauza de faţă, contestatoarea invocă omisiunea analizării şi aplicării unui text de lege de către instanţa de recurs, concluzionând că soluţia corectă era aceea de respingere a recursului, şi nu cea de admitere a căii de atac formulate de intimata din prezenta cale extraordinară de atac.

Or, arată intimata, aceste aspecte nu se încadrează în sintagma „erori materiale", ci reprezintă critici de legalitate, vizând pretinse erori de judecată şi constituind un veritabil „recurs la recurs", imposibil de analizat pe calea contestaţiei în anulare.

Astfel, au vocaţia de a conduce la admiterea unei contestaţii în anulare speciale numai acele erori care privesc aspecte de natură formală ale judecăţii, iar nu şi eventualele erori care, neavând acest caracter, tind să pună în discuţie modalitatea în care pricina a fost judecată pe fondul ei, prin raportare, în speţa de faţă, la modul de interpretare şi aplicare a legii de către instanţă.

Or, arată intimata, prin prezenta contestaţie în anulare tocmai către această din urmă situaţie se tinde, în condiţiile în care contestatorul nu invocă existenta unei erori materiale care să vizeze aspecte de natură formală, procedurală, ale cauzei, ci chestiuni care ţin de fondul judecăţii.

Fiind o cale extraordinară de atac, contestaţia în anulare poate fi exercitată numai pentru motivele limitativ prevăzute de Codul de procedură civilă.

În concluzie, în condiţiile în care, deşi invocă temeiul prevăzut la art. 504 alin. 2 C. pr. civ., contestatoarea nu formulează motive în sensul cerut de norma legală, intimata consideră că se impune respingerea contestaţiei în anulare ca inadmisibilă.

C. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei civile nr.

X/15.02.2022 pronunţată de Curtea de apel Tg.

Mureş- secţia a IIa civilă, de contencios administrativ şi fiscal, invocând incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 503 alin. 2 cod de procedură civilă.

Analizând contestaţia în anulare ce a fost dedusă judecăţii, Curtea reţine următoarele:

Contestatoarea susţine că este incident motivul prevăzut de art. 503 alin. 2 pct. 2 C. pr. civ., eroarea materială a instanţei de recurs ce a pronunţat decizia atacată constând în dezlegarea dată cauzei prin ignorarea unui text de lege incident situaţiei de fapt şi invocat de parte care ar fi determinat, potrivit considerentelor decizorii, soluţia contrară, respectiv de respingere a recursului.

Curtea reţine că contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, ce poate fi promovată numai pentru motivele anume prevăzute de lege.

Motivele contestației au caracter limitativ și de strictă interpretare, calea de atac neputând fi exercitată pentru remedierea unor greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale de drept substanțial sau procedural.

Astfel, potrivit art. 503 alin. 2 pct. 2 C. proc. civ., invocat ca temei de drept de către contestatoare, hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit în mod constant în practica sa că, prin eroare materială ca temei al unei contestaţii în anulare, se înţelege orice eroare materială evidentă în legătură cu aspectele formale ale judecăţii în recurs, cum ar fi respingerea recursului ca tardiv sau anularea lui ca insuficient timbrat ori făcut de o persoană fără calitate, deşi la dosar se găsesc dovezi din care rezultă că a fost depus în termen, a fost legal timbrat, ori formulat de o persoană îndreptăţită a-l declara şi, pentru verificarea acestor situaţii nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor (Decizia nr. 551 din 20 februarie 2015 pronunţată de Secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect contestație în anulare).

De asemenea, dispoziţiile ce reglementează contestaţia în anulare au făcut obiectul mai multor decizii ale Curţii Constituţionale, una dintre hotărârile recente fiind Decizia nr. 543 din 14 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1060 din 4 noiembrie 2021 ale cărei considerente sunt relevante şi în prezenta speţă:

„14.

În ceea ce priveşte critica referitoare la faptul că sintagma "eroare materială" cuprinsă în art. 503 alin. 2 pct. 2 din Codul de procedură civilă este neclară şi lasă loc interpretărilor, ceea ce este contrar art. 1 alin. 5 din Constituţie, Curtea observă că instanţa de contencios constituţional a analizat această critică, spre exemplu, prin Decizia nr. 355 din 23 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 987 din 9 decembrie 2019, paragrafele 16 - 20, constatând că este neîntemeiată.

15.

Aşa cum s-a arătat mai sus, dispoziţiile art. 503 alin. 2 pct. 2 din Codul de procedură civilă reglementează motivul de contestaţie în anulare specială pentru situaţia în care dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale (greşeli materiale), care se referă la aspecte formale ale judecării recursului şi care au drept consecinţă pronunţarea unei soluţii greşite.

Astfel, greşeala pe care o comite instanţa trebuie să se realizeze prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care sunt determinante în pronunţarea soluţiei (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 96 din 16 ianuarie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă, sau Decizia nr. 4.743 din 28 martie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal).

16.

Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, numai erorile de fapt ce nu devin vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare pot justifica o derogare de la principiul securităţii raporturilor juridice pe motivul că ele nu au putut fi corectate prin intermediul căilor ordinare de atac (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 14 februarie 2008, pronunţată în Cauza Pshenichnyy împotriva Rusiei, paragraful 26).

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a mai reţinut că unul dintre elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluţia dată de către instanţe în mod definitiv oricărui litigiu să nu mai fie rejudecată, deoarece securitatea raporturilor juridice presupune respectarea autorităţii de lucru judecat, adică a caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti [a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 7 iulie 2009 (definitivă la 7 octombrie 2009), pronunţată în Cauza Stanca Popescu împotriva României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 179 din 14 martie 2011, paragraful 99].

17.

Or, principiul potrivit căruia, după pronunţarea hotărârii, judecătorii nu mai pot reveni asupra deciziei luate reprezintă o componentă esenţială a ideii de justiţie, a asigurării autorităţii de lucru judecat şi a ocrotirii drepturilor procesuale ale părţilor, ca element fundamental al statului de drept.

Principiul autorităţii lucrului judecat (res judicata) se coroborează cu regula că, odată pronunţată hotărârea definitivă, misiunea judecătorului care a participat la judecată se încheie (lata sententia, judex desinit esse judex).

Ca efect juridic al acestei reguli, care ţine de ordinea publică, pronunţarea hotărârii are şi efect de desistare a instanţei, iar judecătorul care s-a pronunţat nu poate reveni asupra părerii sale în respectiva cauză, cu menţiunea că părţilor le rămâne posibilitatea de a cere doar îndreptarea greşelilor materiale care s-ar strecura în hotărâre.

După pronunţarea unei hotărâri definitive, instanţele nu mai pot reveni asupra acesteia, singura posibilitate de schimbare sau corectare a soluţiei rămânând exercitarea căilor de atac recunoscute de lege (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 478 din 8 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 630 din 21 iulie 2006).

18.

Aşadar, dispoziţia legală criticată are în vedere erorile materiale de natură procedurală, în legătură cu aspecte formale ale judecăţii, şi nu acele greşeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziţii legale sau de rezolvare a unui incident procedural (a se vedea Decizia nr. 355 din 23 mai 2019, precitată, paragraful 19).

19.

Prin aceeaşi decizie antereferită, paragraful 20, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la lipsa unei definiţii a noţiunii de "eroare materială" din cuprinsul art. 503 alin. 2 pct. 2 din Codul de procedură civilă, Curtea a reţinut că această noţiune nu ar fi putut fi conturată de legiuitor, având în vedere situaţiile ce pot fi caracterizate drept erori materiale.

Astfel, diversitatea situaţiilor nu justifică o listă exhaustivă a acestora.

Prin urmare, instanţa de judecată este cea care, prin raportare la situaţia existentă în dosar la data pronunţării hotărârii ce se atacă, poate aprecia dacă soluţia reprezintă sau nu rezultatul unei erori materiale.”

Ţinând cont de conţinutul normei, de interpretările acestuia furnizate de instanţa supremă şi de Curtea Constituţională, Curtea reţine că art. 503 alin. 2 pct. 2 C. pr. civ. vizează greşeli materiale care au dus la pronunţarea unei soluţii eronate.

În această categorie intră greşeli de fapt, involuntare, comise prin confundarea unor date esenţiale ale dosarului cauzei, dar nicidecum nu intră erori de judecată precum soluţionarea cauzei prin greşita aplicare a legii la starea de fapt, căci, în esenţă, la aceasta conduce critica formulată prin contestaţia în anulare.

Situaţia prezentată de contestatoare drept motiv al contestaţiei în anulare este calificată de Curte ca reprezentând o problemă de drept analizată de instanţa de recurs într-un sens apreciat de contestatoare ca fiind în contradicţie cu textul de lege incident, respectiv art. 20 alin. 2 din Ordinul nr. 118/2021 emis de ministrul mediului, apelor şi pădurilor.

Mai mult, se observă că în cuprinsul considerentelor s-a menţionat art. 20 din Ordin şi s-a procedat la o interpretare a acestuia fiind determinat regimul juridic al volumului de masă lemnoasă ce depăşeşte volumul autorizat.

Evident, ceea ce se critică este soluţia dată de instanţa de recurs asupra unei probleme de drept şi nu propriu zis săvârşirea de către aceasta a unei erori materiale.

Critica invocată nu poate fi încadrată în art. 503 alin. 2 pct. 2 C. proc. civ., care ar putea justifica formularea unei contestaţii în anulare, fiind vorba în realitate de un „recurs la recurs”.

Pentru aceste considerente, instanţa respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de către contestatoarea societatea A.

SRL, cu sediul....., înregistrată la registrul comerţului sub nr.

X/869/2006, având CUI...., împotriva Deciziei nr.

X. /R/19.12.2023, pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş în dosarul nr.

X/320/2022.