Sentință civilă nr. 19/CC din 28.03.2024

În cursul judecății penale, contestarea măsurilor asigurătorii se face la judecătorul de cameră preliminară, instanţa de judecată sau instanţa de apel care a pronunţat încheierea atacată, în schimb după finalizarea procesului penal, contestarea măsurilor asiguratorii este de competența instanței civile.

Astfel, potrivit art. 250 alin. 8 Cod procedură penală, după soluţionarea definitivă a procesului penal, dacă nu s-a făcut contestaţie împotriva modului de aducere la îndeplinire a măsurii asiguratorii, se poate face contestaţie potrivit legii civile.

Aceste dispoziţii legale se coroborează cu prevederile art. 954 Cod procedură civilă, potrivit cu care cererea de sechestru asigurător se adresează instanței care este competentă să judece procesul în prima instanță.

Competența instanței civile rezidă din împrejurarea că aceasta este instanța de drept comun, iar procesul penal s-a finalizat ca efect al pronunțării hotărârii definitive.

Referitor la instanţa de drept comun competentă, Curtea va constata faptul că din chiar reglementarea sechestrului asigurator, se constată că măsurile dispuse faţă de această instituţiei juridică nu sunt asimilate executării silite.

Astfel, măsurile asiguratorii şi provizorii, printre care şi sechestrul asigurator, sunt reglementate în cuprinsul Cărţii a VI-a din Codul de procedură civilă, Proceduri speciale, iar nu în cuprinsul Cărţii a V-a ce reglementează executarea silită.

Ca urmare, nu se poate susţine cu temei că instanţa competentă în cazul acestor proceduri speciale ar fi cea de executare, cu atât mai mult cu cât în cauză nu rezultă demararea efectivă a procedurii execuţionale, exceptând instituirea sechestrului asigurator.

Având în vedere reglementarea distinctă, competenţa de soluţionare a cauzei urmează a fi cea comună, astfel cum este stabilită prin prevederile art. 94-97 Cod procedură civilă.

Raportat şi la criteriul valoric prevăzut de dispoziţiile art. 94, pct. 1, litera k din Codul procedură civilă, potrivit cărora judecătoriile judecă în primă instanţă orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti, cererea de ridicare a măsurii asigurătorii nu poate reveni decât în competența Tribunalului, cuantumul sumei pentru care s-a dispus menținerea sechestrului fiind peste valoarea de 200.000 lei.

- art. 250 alin. 8 din Cod procedură penală;

- art. 94, pct. 1, litera k , art. 954 din Cod procedură civilă.

Prin Sentinţa civilă nr. 458/10.02.2023 s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Târgu-Mureș, invocată de instanță din oficiu, fiind declinată competența de soluționare a cererii formulată de reclamanta A. , în contradictoriu cu pârâţii B. și C. , având ca obiect acțiune în constatare-ridicare sechestru asigurator, în favoarea Tribunalului Specializat Mureș.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut faptul că, în fapt, prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat să se constate dreptul său de preferinţă, respectiv al dreptului de urmărire acesteia, în calitate de creditor ipotecar, ipoteca de rang I, instituită potrivit Contractului de garanţie imobiliară nr.

X. /2007, asupra bunului imobil - apartament cu 3 camere şi dependinţe, înscris în X.

Tg-Mureș, CF vechi X. , CF colectiv X. , situat în .... , iar în capătul de cerere nr. 2 să se dispună ridicarea sechestrului asigurător instituit prin Ordonanţa nr. 482/P/2011 din data de 03.11.2017, emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș, în vederea punerii în executare şi a urmăririi cu prioritate a ipotecii menţionate anterior, instituită potrivit Contractului de garanţie imobiliară nr.

X. /2007, cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecata în caz de opunere.

Reclamanta a invocat existenţa unei preferinţe a urmăririi imobilului apartament cu 3 camere şi dependinţe, înscris în X.

Tg-Mureș, CF vechi X. , CF colectiv X. , situat în .... , în baza contractului de ipotecă nr. 11/f/6/2007 autentificat sub nr.

X. /27.06.2007, urmărind, în fapt, ridicarea sechestrului asigurător instituit prin Ordonanţa nr. 482/P/2011 din data de 03.11.2017 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș.

Prin Decizia penală nr.

X. /A, pronunţată la data 14.03.2019 de Curtea de Apel Tg-Mureş-Secţia penală, în dosarul nr.

X /102/2018, s-a dispus, printre altele, în temeiul art. 404 alin. 4 lit. c C. pr. pen. menţinerea până la concurenţa sumei de 1.113.921 lei a măsurii sechestrului asigurator instituit prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş din data de 3 noiembrie 2017 asupra următoarelor imobile: apartament situat în .... , în suprafaţă de ...mp, aparţinând inculpatului D. şi teren în suprafaţă de ... mp din Tg.-Mureş, str. ...., aparţinând inculpatului D. .

Unul dintre motivele faptice ale prezentului demers judiciar formulat de reclamantă este procesul verbal privind stingerea parţială a datoriei pe cale amiabilă încheiat la data de 30.03.2022 dintre reclamanta A. şi debitorii E. şi D. prin stingerea echivalentului de ...lei prin preluarea imobilului situat în .... , în suprafaţă de ...mp, aparţinând inculpatului D. şi E. , astfel cum reiese din extrasul CF nr. ..., nr. top...

În drept, reclamanta a invocat art. 2333-art. 2343 şi art. 2345, din Codul civil invocând, totodată, Decizia nr. 2/2018 a ÎCCJ, fără ca reclamanta, prin reprezentantul convenţional, să indice pentru capătul de cerere nr. 2 un fundament juridic, dar faţă de care instanța constată incidența art.957 C.pr.civ.

În ceea ce privește excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Tg-Mureş, s-a constatat, în raport de art.131 alin. (1) și art. 132 alin. (1) C.proc.civ., că este vorba de o excepție de procedură prin care se urmărește stabilirea instanței competente să procedeze în mod legal la soluţionarea cererii formulate de reclamantă, în condiţiile în care creanţa urmărită are valoarea de ...USD, iar creanţa invocată de pârâta B. are valoare de .....lei.

Potrivit art. 129 alin. (2) pct. 2 C.proc.civ., necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad.

Conform art. art. 957 alin. (1) C.proc.civ., privind ridicarea sechestrului asigurator, dacă debitorul va da, în toate cazurile, o garanție îndestulătoare, instanța va putea ridica, la cererea debitorului, sechestrul asigurător.

Potrivit art. 954 alin. (1) C.proc.civ. cererea de sechestru asigurător se adresează instanței care este competentă să judece procesul în prima instanță.

Ori, în raport de lămuririle aduse de reclamantă la primul termen de judecată, Judecătoria Târgu-Mureş a avut în vedere inclusiv opinia Întâlnirii reprezentanților Consiliului Superior al Magistraturii cu președinții secțiilor civile ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel Pitești, 14-15 noiembrie 2019, care au stabilit că instanța civilă are posibilitatea ca, în temeiul art. 957 alin. (1) C.proc.civ., să procedeze la ridicarea sechestrului asigurător instituit de către procuror asupra bunului imobil aparținând inculpatului, ulterior menținut de instanța penală, în situația în care în cauza penală s-a pronunțată o hotărâre definitivă, iar partea responsabilă civilmente a achitat întreg debitul pentru care s-a instituit măsura, prin urmare, instanţa a apreciat că, în fapt, cererea principală este reprezentată de capătul de cerere nr. 2: cel privind ridicarea sechestrului asigurător, nefundamentat juridic de reclamantă, iar capătul de cerere nr. 1 constituie motivele pentru ridicare acestei măsuri, tocmai invocând existenţa unei ipoteci imobiliare de rang I asupra imobilului situat în .... , în suprafaţă de 84,64 mp.

În ceea ce privește competența de soluționare a unei astfel de cereri de ridicare a sechestrului asigurător, Judecătoria Târgu-Mureş a aplicat dispozițiile art. 954 alin. (1) C.proc.civ., care prevăd că cererea se va introduce la instanța care este competentă să judece procesul în primă instanță, iar stabilirea instanței competente se va determina potrivit regulilor generale aplicabile în primă instanță.

În acest sens, în lipsa unor reglementări speciale exprese, competența materială se va determina în acord cu art. 94 pct. 1 lit. k) C.proc.civ.

Astfel, având în vedere că sechestrul a cărei ridicare se solicită este în valoare de 530.000 USD, echivalentul a 2.659.805 lei la data introducerii cererii, respectiv 1.113.921 lei creanţa invocată de pârâta B. în numele Statului Român, ce are instituită măsura sechestrului asigurător asupra aceluiaşi imobil, iar ambele valori depăşesc pragul de ...........lei, instituit prin dispozițiile Codului de procedură civilă, instanța a apreciat că Judecătoria Târgu-Mureș nu este competentă material să judece prezenta cauză.

Pe cale de consecință, în baza art. 957 alin. (1) și 954 alin. (1) C.proc.civ. raportat la art. 94 pct. 1 lit. k) C.proc.civ., a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Târgu-Mureș, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii, formulată de reclamanta A. , apreciind că, în speță, competența de soluționare a prezentului dosar revine Tribunalului Specializat Mureș.

În urma declinării competenței, cauza s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Specializat Mureş care, prin Sentinţa civilă nr. 74/22.05.2023, a admis, la rândul său, excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu de instanță, și s-a declarat necompetentă.

A declinat Judecătoriei Târgu-Mureş competența de judecare a cererii formulate de reclamant, A. , având ca obiect constatarea dreptului de preferință, și, în continuare, a constatat ivit conflictul de necompetență între Tribunalul Specializat Mureș și Judecătoria Târgu-Mureş, a suspendat, din oficiu, judecata cauzei și a înaintat dosarul Curții de Apel Târgu-Mureş, instanță competentă să soluționeze conflictul.

În motivare, Tribunalul Specializat Mureș a reținut că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie constatarea dreptului de preferință și a dreptului de urmărire al reclamantei, în calitate de creditor ipotecar, în temeiul unui contract de garanție imobiliară, precum și ridicarea unui sechestru asigurător instituit prin Ordonanța nr. 482/P/2011 din 03/11/2017 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, cereri care, împreună, se circumscriu executării silite față de debitorul D. , așa cum s-a statuat prin sentința penală nr.

X din 10/10/2018 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr.

X102/2018, definitivă prin decizia penală nr.

X /A din 14/03/2019 pronunțată de Curtea de Apel Tîrgu Mureș, prin care a fost admisă acțiunea civilă în procesul penal, cu consecința că numitul D. fost obligat la plata sumei de ...lei, la care se adaugă dobânzi și penalități de întârziere până la stingerea efectivă a obligației.

În esență, așa cum precizează expres reclamanta în chiar cuprinsul cererii, toate solicitările, structurate deosebit în două capete de cerere, au ca finalitate juridică punerea în executare a ipotecii, adică executarea silită.

În acest context, tribunalul a statuat că este incorectă calificarea dată de judecătorie cererii ca având ca obiect principal ridicarea sechestrului, fără să se țină seama de contextul juridic în care se solicită, anume ajungerea în faza executării silite împotriva debitorului.

Astfel, într-adevăr, așa cum judicios reține judecătoria, potrivit art. 954 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cererea de ridicare a sechestrului asigurător se introduce la instanța care este competentă să judece procesul în primă instanță.

Însă, deoarece în cauză există deja un titlu executoriu, care este hotărârea definitivă a instanței penale, deoarece părțile se găsesc în faza executării silite, instanța care este competentă să judece procesul în primă instanță nu mai poate fi stabilită prin raportare la valoarea bunurilor urmărite sau prin raportare la cuantumul creanței pentru care se desfășoară executarea silită, ci este instanța de executare, conform art. 651 alin. (1) și (3) din Codul de procedură civilă.

În continuare, tribunalul a statuat că o asemenea concluzie se impune cu necesitate, deoarece nu mai poate avea loc un proces pe fondul drepturilor care sunt urmărite și pentru prezervarea cărora a fost instituită măsura asigurătorie, ipoteză în care, pentru stabilirea instanței competente, s-ar aplica criteriul valorii obiectului cererii, conform art. 95 alin. (1) lit. k) din Codul de procedură civilă.

În continuare, conform jurisprudenței constante în materie, în acord și cu dezlegările repetate ale instanței de contencios constituțional, tribunalul a reţinut că acțiunea astfel introdusă, are drept temei dispozițiile coroborate ale art. 957 alin. (1) Cod procedură civilă, cu cele ale art. 250 alin. (8) Cod procedură penală ori cu cele ale art. 168 alin. (3) Cod procedură penală din 1968, eventual și cu cele ale art. 600 alin. (3) Cod procedură penală, ce prevăd că împotriva actelor de executare se poate formula contestație, care se soluționează de instanța civilă potrivit legii civile, în toate cazurile fiind vorba de contestația la executare, iar competența aparținând judecătoriei, conform art. 713 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

Instanța a constatat că cererea de față nu se circumscrie niciuneia dintre ipotezele prevăzute de art. 96 pct. 1 din Codul de procedură civilă referitoare la competența tribunalului și nici vreunei alte norme care să stabilească competența tribunalului specializat.

Prin urmare, instanța a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Specializat Mureș, invocată din oficiu, s-a declarat necompetentă material și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu-Mureş.

În continuare, totodată, constatând ivit un conflict negativ de competență între Tribunalul Specializat Mureș și Judecătoria Tîrgu Mureș, instanța a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Curții de Apel Târgu Mureș, instanță competentă să soluționeze conflictul de competență.

Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de conflictul negativ de competenţă, instanţa reţine următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar reclamanta a solicitat constatarea dreptului de preferinţă şi a dreptului de urmărire în calitate de creditor ipotecar a bunului imobil ce face obiectul disputei, cu datele de identificare menţionate, ca şi ridicarea sechestrului asigurator instituit prin Ordonanţa nr. 482/P/2011 din data de 03.11.2017, emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș, în vederea punerii în executare şi a urmăririi cu prioritate a ipotecii menţionate anterior, instituită potrivit Contractului de garanţie imobiliară nr.

X. /2007.

Pornind de la motivarea în fapt şi în drept a cererii de chemare în judecată, Curtea va constata că în mod corect prima instanţă Judecătoria Tg.

Mureş a constatat că petitul de ridicare a sechestrului asigurator instituit prin ordonanţă penală şi rămas definitiv prin Decizia penală nr.

X. /A/14.03.2019 a Curţii de Apel Tg.

Mureş are prioritate de soluţionare, în contextul în care executarea silită a titlurilor executorii şi stabilirea unui drept de preferinţă a unuia dintre creditori este subsecventă măsurii indisponibilizării bunului imobil prin măsura asiguratorie penală aplicată.

Referitor la petitul ce vizează ridicarea sechestrului asigurator, Curtea va constata că în cursul judecății penale, contestarea măsurilor asigurătorii se face la judecătorul de cameră preliminară, instanţa de judecată sau instanţa de apel care a pronunţat încheierea atacată, în schimb după finalizarea procesului penal, contestarea măsurilor asiguratorii este de competența instanței civile.

Astfel, potrivit art. 250 alin. 8 Cod procedură penală, după soluţionarea definitivă a procesului penal, dacă nu s-a făcut contestaţie împotriva modului de aducere la îndeplinire a măsurii asiguratorii, se poate face contestaţie potrivit legii civile.

Aceste dispoziţii legale se coroborează cu prevederile art. 954 Cod procedură civilă, potrivit cu care cererea de sechestru asigurător se adresează instanței care este competentă să judece procesul în prima instanță.

Competența instanței civile rezidă din împrejurarea că aceasta este instanța de drept comun, iar procesul penal s-a finalizat ca efect al pronunțării hotărârii definitive.

Referitor la instanţa de drept comun competentă, Curtea va constata faptul că din chiar reglementarea sechestrului asigurator, se constată că măsurile dispuse faţă de această instituţiei juridică nu sunt asimilate executării silite.

Astfel, măsurile asiguratorii şi provizorii, printre care şi sechestrul asigurator, sunt reglementate în cuprinsul Cărţii a VI-a din Codul de procedură civilă, Proceduri speciale, iar nu în cuprinsul Cărţii a V-a ce reglementează executarea silită.

Ca urmare, nu se poate susţine cu temei că instanţa competentă în cazul acestor proceduri speciale ar fi cea de executare, cu atât mai mult cu cât în cauză nu rezultă demararea efectivă a procedurii execuţionale, exceptând instituirea sechestrului asigurator.

Având în vedere reglementarea distinctă, competenţa de soluţionare a cauzei urmează a fi cea comună, astfel cum este stabilită prin prevederile art. 94-97 Cod procedură civilă.

Raportat şi la criteriul valoric prevăzut de dispoziţiile art. 94, pct. 1, litera k din Codul procedură civilă, potrivit cărora judecătoriile judecă în primă instanţă orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti, cererea de ridicare a măsurii asigurătorii nu poate reveni decât în competența Tribunalului, cuantumul sumei pentru care s-a dispus menținerea sechestrului fiind peste valoarea de 200.000 lei.

Se va constata că o astfel de abordare a fost de altfel adoptată şi de către instanţa supremă în soluţionarea conflictelor de competenţă cu care a fost investită.

Astfel, în cuprinsul Deciziei nr. 1063/08.06.2023 a ÎCCJ- Secţia I Civilă, ca şi a Deciziei nr. 1901/01.11.2023 a ÎCCJ- Secţia I Civilă, s-a reţinut că, sub aspectul determinării competenţei materiale, aceasta revine, în mod evident, instanţei civile, având în vedere că instanţa penală s-a dezinvestit, în mod definitiv, prin pronunţarea hotărârii penale.

Prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 957 alin. (1) raportat la art. 954 alin. (1) Cod procedură civilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 954 alin. (1) din Cod procedură civilă., cererea de sechestru asigurător se adresează instanţei care este competentă să judece procesul în primă instanţă.

Cererea reclamantului de ridicare a sechestrului asigurător instituit de către procuror asupra bunurilor imobile ce îi aparţin, măsură asiguratorie menţinută de instanţa penală prin hotărâre definitivă, poate fi soluţionată în baza dispoziţiilor legale asemănătoare, şi anume dispoziţiile privind ridicarea sechestrului asigurător prevăzute la art. 957 alin. (1) Cod procedură civilă, nefiind incidentă dispoziţia de la alin. (2).

Aceste considerente sunt concordante cu cele reţinute de către Curtea Constituţională a României prin Deciziile nr. 20 din 19 ianuarie 2016, nr. 28 din 20 ianuarie 2016 şi nr. 761 din 13 decembrie 2016, prin care s-a statuat că normele procesual penale în materia măsurilor asigurătorii înfiinţate de organele penale - cu privire la cazul particular al desfiinţării (ridicării/încetării) măsurilor asigurătorii - se completează cu dispoziţiile procesual civile, în temeiul art. 2 alin. (2) Cod procedură civilă, dispoziţiile procesual civile constituind izvor de drept procesual penal în măsura în care Codul de procedură penală. nu cuprinde dispoziţii contrare

Cum procedura de ridicare a sechestrului asigurător ce a fost instituit în procesul penal este o acţiune civilă de drept comun, evaluabilă în bani, Curtea va constata că determinarea competenţei de soluţionare se face prin raportare la dispoziţiile art. 94 pct. 1 lit. k) coroborat cu dispoziţiile art. 95 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, care atribuie judecătoriei competenţa de soluţionare a cererilor evaluabile în bani în valoare de până la ...RON inclusiv, sens în care va stabili competenţa de soluţionare a prezentei cereri în favoarea Tribunalului Specializat Mureş.