Decizie nr. 163/R din 21.03.2024

În ceea ce priveşte existenţa unui prejudiciu cauzat bugetului UE, Curtea constata sub un prim aspect faptul că abaterea reţinută este reglementată expres în cuprinsul Anexei 2, lit.A, pct.9 din HG 519/2014, ce instituie în mod clar şi sancţiunea ce poate fi aplicată, respectiv o corecţie financiară de 10% :„ b) nepublicarea condiţiilor pentru executarea contractelor sau a specificaţiilor tehnice împreună cu anunţul de participare /concesionare/invitaţia la procedura concurenţială de ofertare în Sistemul electronic de achiziţii publice”.

În cazul anumitor abateri nu este necesar producerea efectivă a prejudiciului, ci este suficientă starea de pericol creată prin săvârşirea abaterii.

Astfel, se va reţine că potrivit art. 1 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2988/95:„Constituie abatere orice încălcare a unei dispoziții de drept comunitar, ca urmare a unei acțiuni sau omisiuni a unui agent economic, care poate sau ar putea prejudicia bugetul general al Comunităților [Europene] sau bugetele gestionate de acestea, fie prin diminuarea sau pierderea veniturilor acumulate din resurse proprii, colectate direct în numele Comunităților, fie prin cheltuieli nejustificate.”

Curtea constata că termenul „neregularități”, în sensul precizat înseamnă ca încălcarea dreptului Uniunii sau a dreptului național de către un operator economic să aibă sau să poată avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii.

Aşa cum rezultă din chiar textul citat, această condiție nu impune demonstrarea existenței unei incidențe financiare precise asupra bugetului Uniunii.

Astfel, o încălcare a regulilor aplicabile constituie o neregularitate în sensul acestei dispoziții în măsura în care posibilitatea ca această încălcare să fi avut o incidență asupra bugetului fondului vizat nu poate fi înlăturată (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 iunie 2023, cauza C 545/21, , punctele 37 și 38).

- Anexei 2, lit. A, pct.9 din HG 519/2014; OUG nr. 66/2011;

- Art. 1 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2988/95;

- Hotărârea CJUE din 8 iunie 2023, cauza C 545/21;

Deliberând asupra recursului de faţă, constată că prin Sentinţa nr. 972/19.10.2023, Tribunalul Harghita, a respins acţiunea formulată de reclamanta A. , în contradictoriu cu pârâta B. .

Împotriva Sentinţei nr. 972/19.10.2023, în termen legal a declarat recurs reclamanta A. –, solicitând, admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, după rejudecarea litigiului în fond, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată, cu consecinţa: anulării în parte a Deciziei de soluţionare a contestaţiei înregistrată la AFIR cu nr.

X. /05.10.2022, privind proiectul „Extinderea, modernizarea şi înfiinţarea infrastructurii de apă şi apă uzată în zona X.

X ”, Contract finanţare nr.

X. /30.08.2017, emisă sub nr.

X. /04.11.2022, comunicată la 09.11.2022, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a punctului 3.1 din contestaţia formulată de X.

X. ; anulării în totalitate a Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare încheiată la data de 29.08.2022, privind proiectul X. „Extinderea, modernizarea şi înfiinţarea infrastructurii de apă şi apă uzată în zona X.

X. ”, nr.

X. /31.08.2022, comunicată la 5 septembrie 2022, şi a tuturor măsurilor dispuse prin aceasta; obligării AFIR la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

În motivare, recurenta-reclamantă a arătat că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 Cod proc. civ.

Astfel, pentru a considera că Sentinţa recurată este motivată, hotărârea ar trebui să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură civilă, respectiv motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, cu arătarea atât a motivelor pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat susţinerile părţilor.

Motivarea hotărârii trebuie să fie clară, fluentă, inteligibilă şi suficientă, să se refere la probele administrate în cauză şi să fie în concordanţă cu acestea, să răspundă în fapt şi drept la toate pretenţiile şi apărările formulate de părţi şi să conducă în mod logic şi convingător la soluţia cuprinsă în dispozitiv.

Referitor la considerentele sentinţei potrivit cărora „inacţiunea reclamantei, în sensul că nu a publicat pe SEAP caietele de sarcini pe specialităţi (lucrări civile, reţele edilitare, lucrări mecanice şi lucrări electrice şi ICA) reprezintă o neregulă, în sensul dispoziţiilor art. 2 din OUG nr. 66/2011”, recurenta-reclamantă apreciază că hotărârea nu este motivată corespunzător.

Instanţa citează prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) (definiţia neregulii) din OUG nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, analizează condiţiile care trebuie îndeplinite pentru ca o acţiune sau inacţiune să fie considerată neregulă, apoi citează prevederile art. 154 din Legea nr. 98/2016 şi ale HG nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, apoi concluzionează că nepublicarea caietelor de sarcini pe specialităţi reprezintă o neregulă, imputabilă X.

X. .

Instanţa nu arată, însă, în concret, în ce anume a constat neregula, de ce este o culpă exclusivă a X.

X. nepublicarea respectivelor caiete, deşi avea acordul AFIR pentru aceasta, şi nici cum anume a prejudiciat bugetul Uniunii Europene această inacţiune.

Considerentele sentinţei au un mare grad de generalitate şi nu se referă la situaţia concretă.

Or, printre argumentele invocate de către X.

X. pentru anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei şi a Notei de constatare erau cele privind (i) verificarea documentaţiei de către AFIR şi acceptul pârâtei de a nu fi publicate caietele pe specialităţi, (ii) existenţa tuturor informaţiilor tehnice în documentaţia publicată, (iii) lipsa contestaţiilor privind afectarea participanţilor la procedură sau (iv) inexistenţa în cuprinsul actelor administrative atacate a menţiunilor privind prejudiciul cauzat prin pretinsa săvârşire a neregularităţii ori dacă acesta este unul cert sau doar potenţial, argumente care nu sunt analizate de către instanţă fondului.

În aceeaşi manieră au fost înlăturate criticile reclamantei privind încălcarea principiului încrederii legitime.

Prin considerente cu mare grad de generalitate, care nu au legătură cu criticile formulate, instanţa conchide că nu a fost încălcat principiul încrederii legitime, deoarece (i) obligaţia de a elabora documentaţia de atribuire era a X.

X. , (ii) verificarea de către AFIR a caietului de sarcini „nu are influenţă asupra omisiunii reclamantei de a depune caietele de sarcini pe specialităţi”, (iii) pârâta avea atribuţii de control, (iv) „prin nepublicarea caietelor de sarcini pe specialităţi, s-a înfrânt principiul tratamentului egal al tuturor operatorilor economici participanţi la procedura de achiziţie, prin limitarea accesului la anumite informaţii tehnice importante în vederea derulării ulterioare a contractului de execuţie”.

Recurenta-reclamantă este de părere că nu are şi nici nu a avut nicio relevanţă pentru derularea ulterioară a contractului de execuţie pretinsa limitare a accesului la „anumite informaţii tehnice importante”.

Mai mult, instanţa nu a arătat clar nici considerentele pentru care a apreciat că ar fi fost încălcat principiul tratamentului egal de care ar trebui să beneficieze participanţii la procedura achiziţiei publice.

Toţi participanţii la procedură au avut acces la aceiaşi documentaţie, publicată de X. după verificarea de către AFIR, nu au formulat nicio contestaţie şi nici solicitări de clarificări privind lipsa unor informaţii tehnice.

De asemenea, consideră necorespunzătoare considerentele sentinţei privind impactul financiar al pretinsei nereguli pentru care a fost aplicată corecţia de 10%.

Critica X.

X. viza faptul că nici Nota de constatare, nici Decizia de soluţionare a contestaţiei nu conţin menţiuni cu privire la prejudiciul adus bugetului Uniunii Europene de pretinsa abatere, încercând să suplinească acest viciu evident al actelor administrative menţionate, instanţa fondului arătând că „neregula constă în obţinerea unei finanţări nerambursabile prin încălcarea dispoziţiilor legale ce reglementează procedurile de achiziţii publice” şi că ar trebui avută în vedere şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, respectiv a hotărârilor pronunţate în cauzele C - 465/10 şi C - 199/03.

Cauza C-465/10, citată de către instanţa fondului, recurenta-reclamantă consideră că nu are relevanţă în speţa de faţă, deoarece, aşa cum rezultă din paragr. 25 al hotărârii respective, situaţia de fapt este complet diferită faţă de situaţia X. - neregularităţile la care se referă Cauza C-465/10 constau în acordarea contractului unei societăţi cu încălcarea normelor de atribuire a contractelor de achiziţii publice, în special, prin aceea că (i) autoritatea contractantă a comunicat prefectului alegerea firmei înainte de publicarea cererii de ofertă, (ii) nu exista niciun indiciu că se publicase în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene un anunţ cu privire la contractele eligibile, iar (iii) contractul era semnat, dar nu era datat.

De asemenea, Cauza C-199/03 priveşte nereguli privind cofinanţarea proiectelor europene.

În decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) nr. 473 din 13 Iulie 2007, cauza Dima c.

României, Curtea reţine că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat drept unul efectiv dacă cererile şi observaţiile părţilor nu sunt cu adevărat reţinute, X. că analizate corespunzător de către instanţa sesizată.

Dreptul la un proces echitabil impune motivarea hotărârilor judecătoreşti, întrucât numai pe această cale se poate verifica maniera în care în circumstanţele concrete ale cauzei „justiţia a fost servită”.

Exigenţa motivării este esenţială în administrarea adecvată a justiţiei, în condiţiile în care considerentele reprezintă partea cea mai întinsă a hotărârii, locul în care se indică motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei.

După cum s-a arătat în doctrină, motivarea trebuie să fie pertinentă, completă, întemeiată, omogenă, concretă, convingătoare şi accesibilă.

Motivarea este de esenţa hotărârilor, reprezentând o garanţie pentru părţi că cererile lor au fost analizate cu atenţie.

Practica instanţei supreme este orientată în acest sens, afirmând constant că inexistenţa motivării atrage casarea hotărârii, la fel şi o motivare necorespunzătoare sau insuficientă.

Astfel, recurenta-reclamantă apreciază că hotărârea atacată nu corespunde exigenţelor art. 6 paragraf 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi dispoziţiilor legale menţionate, lipsind o motivare corespunzătoare în fapt şi în drept a acestei hotărâri, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei, fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din Codul de procedură civilă.

În continuare, recurenta-reclamantă arată că hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod proc. civ.

Apreciază că sentinţa recurată a fost pronunţată cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor legale incidente.

Astfel, la fel ca actele administrative contestate, sentinţa recurată nesocoteşte prevederile art. 2 pct. 36 şi art. 143 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013, art. 2 alin. (1) lit. a), art. 6 alin. (3A3) şi art. 21 alin. (131) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011.

Din simpla lectură a Deciziei de soluţionare a contestaţiei sau a Notei de constatare rezultă clar că nu sunt menţiuni care să lămurească (i) în ce constă prejudiciul cauzat prin pretinsa săvârşire a neregularităţii şi nici (ii) dacă acesta este unul cert sau doar potenţial.

Întrucât nu s-a dovedit că pretinsa neregulă ar fi produs un prejudiciu sau ar fi putut produce un prejudiciu bugetului Uniunii şi bugetului naţional cofinanţator, fiind cel mult o abatere de la aplicarea prevederilor privind procedurile de achiziţie de natură formală, fără niciun potenţial impact financiar, nu trebuia aplicată reducerea procentuală.

Cu privire la fondul cauzei, recurenta-reclamantă arată că, potrivit dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, în cazul admiterii recursului, instanţa de recurs, casând sentinţa, va rejudeca litigiul în fond.

În măsura în care se va decide casarea sentinţei şi reţinerea cauzei pentru rejudecarea fondului, solicită a fi avute în vedere argumentele prezentate în acţiunea introductivă, răspunsul la întâmpinare, notele scrise depuse la dosarul de fond şi cererea de recurs, pe care le susţine în totalitate.

Recurenta-reclamantă consideră că sunt nelegale şi neîntemeiate actele administrative a căror anulare o solicită, în esenţă, pentru următoarele motive:

• este încălcat principiul protecţiei încrederii legitime, întrucât, după verificare, AFIR a creat încrederea legitimă că documentaţia depusă pentru obţinerea finanţării proiectului este suficientă, fără a mai fi necesară şi publicarea altor documente (caiete de sarcini pe specialităţi);

• sunt aplicate greşit prevederile HG nr. 907/2016, Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice fiind cuprinse în HG nr. 395/2016, ce reprezintă cadrul legal privind conţinutul documentaţiei de atribuire pentru achiziţiile publice, şi care prevede la art. 20 alin. (1) din ce este alcătuită documentaţia de atribuire;

• HG nr. 395/2016 nu conţine o prevedere care să impună ca, în conţinutul documentaţiei de atribuire, să fie incluse şi încărcate în SEAP caietele de sarcini pe specialităţi;

• în Anunţul de participare nr. X/12.01.2021, X. X. a încărcat în SEAP toate documentele prevăzute de art. 20 alin. (1) din HG nr. 395/2016, toate elementele tehnice ale proiectului fiind prezentate pe larg în proiectul tehnic publicat în SEAP;

• actele administrative contestate nu sunt motivate;

• actele administrative contestate nesocotesc prevederile art. 2 pct. 36 şi art. 143 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr.1303/2013, art. 2 alin. (1) lit. a), art. 6 alin. (33) şi art. 21 alin. (131) din OUG nr. 6/2011, întrucât în cuprinsul acestor acte organul emitent nu precizează (i) în ce constă prejudiciul cauzat prin pretinsa săvârşire a neregularităţii şi nici (ii) dacă acesta este unul cert sau doar potenţial.

În concluzie, recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

În drept, recurenta-reclamantă invocă dispoziţiile legale citate în cuprinsul recursului.

Intimata-pârâtă B. a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 2.02.2024, prin care a solicitat, respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii atacate, ca fiind temeinică şi legală.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile pct. 6 al art. 488 C.proc.civ., prin care recurenta arată că instanţa de fond nu a motivat suficient soluţia adoptată, în sensul că aprecierea judecătorului fondului potrivit căreia nepublicarea caietelor de sarcini în SEAP reprezintă o neregulă nu este motivată corespunzător, intimata-pârâtă subliniază că, potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C.proc.civ.: „Hotărârea va cuprinde: (...) motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor”.

Motivele de fapt şi de drept la care se referă acest text de lege reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv, o hotărâre care nu prezintă considerentele ei constituind o dispoziţie arbitrară, care anulează aproape toate principiile care guvernează procesul civil.

Legiuitorul a stabilit în sarcina judecătorului obligaţia legală de a motiva în fapt şi în drept hotărârea, întrucât hotărârea trebuie să explice părţilor, atât în fapt cât şi în drept, care au fost raţiunile care au condus la adoptarea soluţiei.

Cu alte cuvinte, motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

Raportând aceste aspecte la considerentele avute în vedere de instanţa de fond la pronunţarea hotărârii atacate cu recurs, intimata-pârâtă solicită a se observa faptul că motivarea instanţei de fond este clară, judecătorul fondului oferind argumente pertinente în susţinerea soluţiei adoptate, prin raportare la motivele de anulare invocate.

Astfel cum se poate vedea din cuprinsul Sentinţei atacate, instanţa de fond a expus situaţia de fapt, a analizat documentele prezentate de beneficiar şi susţinerile părţilor, arătând că reclamanta nu a respectat obligaţiile pe care şi le-a asumat prin semnarea contractului de finanţare, încălcând atât condiţiile contractului cadru cât şi anexele acestuia.

Cu privire la nepublicarea în SEAP a caietelor de sarcini, instanţa a analizat pe larg conţinutul caietelor de sarcini prin raportare la dispoziţiile art. 2 lit. a) din OUG nr. 66/2011 - care definesc neregula, la dispoziţiile art. 154 din Legea nr. 98/2016 şi ale art. 10 şi 20 din HG nr. 395/2016.

Intimata-pârâtă este de părere că susţinerea recurentei-reclamante în sensul că aprecierea judecătorului fondului potrivit căreia nepublicarea caietelor de sarcini în SEAP reprezintă o neregulă nu este motivată corespunzător, este nefondată.

Cu privire la faptul că AFIR a verificat şi a avizat documentaţia de atribuire din punctul de vedere al respectării cerinţelor legale şi procedurale, intimata-pârâtă precizează că avizul intimatei pe documentaţia de achiziţii reprezintă un aviz de principiu care priveşte numai aspectele procedurale, verificate în conformitate cu Manualul de proceduri pentru atribuirea contractelor de achiziţie publică pentru proiectele finanţate prin PNDR.

Astfel, AFIR nu a avizat legalitatea şi conformitatea documentaţiei depuse de ofertanţi în cadrul procedurii de achiziţii, avizul dat reprezentând doar o verificare a efectuării paşilor şi depunerii documentelor impuse prin instrucţiunile de achiziţii, corectitudinea desfăşurării procedurilor de achiziţie şi autenticitatea documentaţiei rămânând în sarcina beneficiarului.

Potrivit art. 1(2) din Contractul de finanţare „Beneficiarului i se va acorda finanţarea nerambursabilă în termenii şi condiţiile stabilite în acest Contract, care este constituit din Contractul de Finanţare şi anexele acestuia, pe care Beneficiarul declară că le cunoaşte şi le acceptă”, iar, potrivit Articolul 1(2) - Obligaţii generale din Anexa I la contractul de finanţare „Regulile privind achiziţiile realizate de beneficiari sunt emise de către Autoritatea Contractantă, iar Beneficiarul finanţării nerambursabile este obligat să le respecte”.

Aşadar, responsabilitatea pentru deciziile adoptate pe parcursul procesului de atribuire a contractelor de achiziţie publică, care intră sub incidenţa legislaţiei pentru atribuirea contractelor de achiziţie publică de servicii, furnizarea de produse şi execuţie de lucrări, revine beneficiarului, astfel cum prevede Anexa nr.

IV la Contractul de Finanţare.

Totodată, intimata-pârâtă arată că, pe parcursul derulării contractului de finanţare, structurile AFIR efectuează verificări strict în baza unor proceduri interne acreditate, aprobate prin Ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, fapt ce nu însemnă că, în situaţia în care ulterior sunt efectuate alte controale aprofundate de către compartimente specializate sau chiar instituţii externe cu atribuţii de control, beneficiarul nu este exonerat de răspundere pentru documentele depuse sau acţiunile întreprinse.

Atribuţiile şi activităţile desfăşurate de serviciile din cadrul Autorităţii sunt clar definite, şi astfel, nedepistarea neregulilor la momentul săvârşirii acestora de către beneficiar în diferitele etape procedurale de selecţie sau implementare a proiectului, nu este un motiv care să atragă exonerarea răspunderii beneficiarului faţă de autoritatea contractantă, cu atât mai mult cu cât, din aspectele constatate de echipa de control emitentă a procesului verbal de constatare, reies în clar neregulile rezultate din verificările efectuate, iar, conform art. 5(2) din contractul de finanţare „…autorizarea cererilor de plată poate fi invalidată ulterior prin constatarea de nereguli”.

Pe parcursul derulării contractului de finanţare, modul de implementare a proiectului poate face obiectul unor verificări efectuate de structuri specializate din cadrul AFIR sau de instituţii naţionale abilitate cu puteri de control (Departamentul pentru Lupta Antifraudă din cadrul Guvernului României, Direcţia Naţională Anticorupţie, Autoritatea de Audit a Curţii de Conturi a României), precum şi comisii din partea Uniunii Europene (ex: Oficiul European de Lupta Antifraudă - OLAF).

Obiectul acestor verificări este, după caz, conformitatea şi eligibilitatea proiectelor/ beneficiarilor, evaluarea şi selecţia proiectelor, respectarea modului de atribuire a contractelor de achiziţii şi realitatea plăţilor, cât şi modul de lucru al serviciilor de specialitate din cadrul AFIR şi corectitudinea acordării finanţării, iar, în situaţia în care se constată abateri de la prevederile contractului de finanţare, ale legislaţiei naţionale şi de la condiţiile de acordare a finanţării, se procedează la stabilirea debitului şi recuperarea acestuia în conformitate cu legislaţia naţională în vigoare.

Aşadar, dacă se constată cu ocazia unor verificări ulterioare că au fost încălcate prevederi ale legislaţiei naţionale sau comunitare, AFIR are obligaţia luării măsurilor de îndreptare a erorilor, respectiv recuperarea sumelor plătite eronat/necuvenit încetarea valabilităţii contractelor de finanţare.

Mai mult decât atât, chiar dacă s-ar accepta şi această opinie a reclamantei potrivit căreia instituţia pârâtă a verificat, anterior publicării în SEAP a documentaţiei de atribuire, toate aspectele menţionate în nota de constatare, acest lucru nu este de natură să conducă la ideea că neregulile constatate nu există, iar Autoritatea Contractantă nu este obligată la efectuarea controalelor ori că neregulile nedescoperite anterior conduc la anularea implicită a celor descoperite în această faza de control.

De altfel, în privinţa acestei situaţii, al neobservării sau chiar aprecierii diferite anterioare de către autorităţile de monitorizare, CJUE s-a pronunţat în Cauza C-465/10 Hotărârea Ministre de l’Interieur, de l’Outre-mer, des Collectivites territoriales et de 1’Immigration din 21 decembrie 2011, aplicând, prin analogie, raţionamentul din Cauza C-94/05 Hotărârea Emsland-Starke GmbH din 16 martie 2006.

În Cauza C-94/05 Hotărârea Emsland-Starke GmbH din 16 martie 2006, Curtea a reţinut, totodată, că principiul protecţiei încrederii/aşteptării legitime nu poate fi invocat împotriva unei dispoziţii clare a dreptului comunitar şi nici comportamentul unei autorităţi naţionale însărcinate cu aplicarea dreptului Uniunii, care este contrar acestuia din urmă, nu poate crea, pentru un operator economic, o încredere legitimă privind posibilitatea de a beneficia de un tratament contrar acestui drept comunitar.

În mod evident, această hotărâre a CJUE este aplicabilă în cauză, nu prin prisma situaţiei de fapt din cauza în care a fost pronunţată, ci prin prisma concluziei instanţei comunitare, potrivit căreia o eventuală apreciere greşită a autorităţilor care gestionează fonduri comunitare cu privire la modalitatea de implementare a fondurilor comunitare nu este exoneratoare de răspundere pentru beneficiar, cu alte cuvinte, nu poate exista o încredere legitimă a beneficiatului de a beneficia de un tratament contrar acestui drept comunitar.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile pct. 8 al art. 488 C.proc.civ., prin care recurenta arată că instanţa de fond a făcut o greșită interpretare şi aplicare a legii, întrucât nu s-a dovedit că pretinsa neregulă ar fi produs un prejudiciu sau ar fi putut produce un prejudiciu, intimata-pârâtă arată că a indicat neregulile săvârşite de către beneficiar în derularea proiectului ce face obiectul contractului de finanţare nr.

X. /30.08.2017, nereguli pe care echipa de control şi echipa de soluţionare a contestaţiei le-a menţionat în mod clar şi punctual în cadrul actelor administrative a căror anulare fac obiectul prezentei cauze.

Neregula privind încălcarea principiului transparenţei şi tratamentului legal, se poate identifica, din conţinutul actului administrativ şi reprezintă o neregulă în sensul OUG nr. 66/2011, fiind sancţionată prin aplicarea unei corecţii financiare de 10% din valoarea eligibilă nerambursabilă a contractului de lucrări nr.

X/20.05.2021 încheiat cu Asocierea câştigătoare C. , conform HG nr. 519 din 26 iunie 2014.

Intimata-pârâtă face trimitere la disp. art. 2(1) din OUG nr. 66/2011, la art. 17 din Anexa I - prevederi generale la contractul de finanţare, la art. 2 punctul 7 din Regulamentul nr. 1083/2006, la Regulamentul nr. 2988/95 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene şi arată că, din aceste prevederi legale reiese că prejudiciul produs bugetului UE sau bugetelor naţionale poate fi real sau potenţial, iar producerea însăşi a unei nereguli şi utilizarea necorespunzătoare a banilor acordaţi atrage sancţiunea restituirii parţiale sau totale a acestora.

Prejudiciul produs se materializează în afectarea intereselor financiare ale Uniunii, iar, prin adoptarea diverselor reglementări în materia gestionării fondurilor europene, intenţia legiuitorului a fost să se asigure ca cheltuielile efectuate de Uniunea Europeană în contextul fondurilor structurale, să fie strict limitate la agenţii care respectă normele de drept al Uniunii şi să nu fie utilizate pentru a finanţa activităţi care sunt contrare acestuia (Hotărârea CJUE din 15 septembrie 2005, Comisia/Irlanda, C-199/03, punctul 26, Concluziile avocatului general Leger prezentate în cauza C-44/96, Mannesmann Anlagenbau Austria şi alţii, punctul 108, Concluziile avocatului general Sharpston prezentate în cauza C-465/10, Chambre de commerce et d'industrie de l’Indre, punctul 59).

În consecinţă, cheltuielile efectuate cu încălcarea dreptului Uniunii sunt considerate, în mod firesc, ca aducând atingere bugetului UE (Concluziile avocatului general Sharpston prezentate în cauza C-465/10, Chambre de commerce et d’industrie de l’Indre, punctul 60).

Potrivit unei jurisprudenţe constante a Curţii de Justiţie a Comunităţii Europene (Hotărârea CJUE din 15 septembrie 2005, Irlanda/Comisia, C-199/03, punctul 31, Hotărârea din 21 decembrie 2011, Chambre de commerce et d’industrie de l’Indre, C-465/10, punctul 47), „inclusiv abaterile care nu au un impact financiar precis pot afecta grav interesele financiare ale Uniunii”.

Astfel, un stat membru care a acordat asistenţă financiară din partea FEDR poate, pentru a preveni şi pentru a urmări în justiţie abaterile, să revoce această asistenţă şi să solicite beneficiarului în cauză rambursarea finanţării menţionate (Hotărârea CJUE din 22 ianuarie 2004, COPPI, C-271/01, punctul 48, Hotărârea din 21 decembrie 2011, Chambre de commerce et d’industrie de l’Indre, C-465/10, punctul 32).

Prin urmare, statele membre au obligaţia să ia măsurile necesare pentru verificarea faptului că acţiunile finanţate din fondurile finanţate cu contribuţia Uniunii au fost desfăşurate corect, pentru prevenirea şi cercetarea neregulilor şi pentru recuperarea fondurilor pierdute ca urmare a unui abuz sau a unei neglijenţe (Hotărârea CJUE din 13 martie 2008, Vereniging şi alţii, C-383/06-C-385/06, punctul 37).

Se poate concluziona că producerea unei nereguli în utilizarea fondurilor europene acţionează cu prioritate clauza de salvgardare a bugetului UE, fără să fie necesară existenţa unui prejudiciu concret asupra bugetului UE.

Curtea de Justiţie a Comunităţii Europene a statuat că producerea unor nereguli, abateri, fraude produce automat un prejudiciu bugetului UE, iar statele membre au obligaţia de a solicita de la beneficiari restituirea fondurilor utilizate în mod necorespunzător.

Potrivit unei jurisprudenţe constante a Curţii, „încălcarea unor obligaţii a căror respectare prezintă o importanţă fundamentală pentru buna funcţionare a unui sistem comunitar [....] poate fi sancţionată prin pierderea unui drept conferit de reglementarea Uniunii” (Hotărârea CJUE din 12 octombrie 1995, Cereol Italia, C-104/94, punctul 24, Hotărârea din 24 ianuarie 2002, Conserve Italia/Comisia, C-500/99 P, punctele 100-102, precum şi Ordonanţa din 16 decembrie 2004, APOL şi AIPO/Comisia, C-222/03 P, punctul 53).

Regula generală este ca orice abatere să conducă la retragerea avantajului obţinut nejustificat (Hotărârea CJUE pronunţată în cauza C-199/03 - punctul 15 şi Concluziile avocatului general Sharpston pronunţate în cauza C-465/10, punctul 73).

Prin urmare, obligaţia de recuperare a fondurilor UE intervine automat, la constatarea neregulilor sau fraudelor, fără a fi demonstrarea vreunui prejudiciu.

În concluzie, intimata-pârâtă solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea soluţiei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 205 - 208, art. 490 alin. (2) C.proc.civ., coroborat cu art. 4711 alin. (3) C.proc.civ.; OUG nr. 41/2014 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale prin reorganizarea Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit; Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020; ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; textele de lege invocate în cuprinsul prezentelor apărări.

Recurenta-reclamantă A. – X. a depus la dosar concluzii scrise, prin care a precizat că susţine, în totalitate, motivele de casare astfel cum au fost expuse în motivarea recursului.

Referitor la apărările formulate prin întâmpinare de către intimata AFIR, recurenta-reclamantă arată că, în cuprinsul acesteia, sunt reluate argumentele privind pretinsele abateri pentru care a fost admisă contestaţia X. .

Acestea nu au relevanţă pentru cauza de faţă, deoarece constatările şi măsurile dispuse au fost anulate chiar de către AFIR, prin Decizia de soluţionare a contestaţiei.

Ele pot fi avute în vedere doar din perspectiva modului în a fost întocmită Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare privind proiectul „Extinderea, modernizarea şi înfiinţarea infrastructurii de apă şi apă uzată în zona X.

X. ”, finanţat în baza Contractului X. /31.08.2017, constatările şi măsurile dispuse fiind neîntemeiate.

Susţinerile AFIR privind „legalitatea şi conformitatea documentaţiei depuse de ofertanţi în cadrul procedurii de achiziţii”, la care se referă intimata prin întâmpinare nu are nicio legătură cu pretinsa abatere sancţionată, care consta într-o pretinsă nepublicare pe SEAP de către Beneficiar - X.

X. , a unor documentaţii, nu a documentaţiei depuse ce către ofertanţi.

Se susţine, atât de către intimată, cât şi de către instanţa fondului, că este abatere inacţiunea X.

X. constând în pretinsa nepublicare a unor caiete de sarcini documentaţii care ar fi permis ofertanţilor să întocmească documentaţiile.

În realitate, niciun ofertant nu a avut nevoie de clarificări şi nu a contestat conţinutul documentaţiei publicate pe SEAP, iar toţi ofertanţii au formulat şi depus oferte pe paza documentaţiei publicată de X.

X. cu avizul AFIR.

De altfel, a invocat avizul AFIR cu privire la documentaţia publicată pe SEAP în contextul invocării încălcării prin actele administrative atacate a principiului încrederii legitime.

Principiul protecţiei încrederii legitime este dezvoltat de jurisprudența Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Intimata prin întâmpinare susţine că, dacă se constată cu ocazia unor verificări ulterioare că au fost încălcate prevederi ale legislaţiei naţionale sau comunitare, AFIR are obligaţia luării măsurilor de îndreptare a erorilor, însă nu explică ceea ce nici instanţa de fond nu a făcut în motivare, care ar fi fost abaterea concretă, efectele abaterii şi în ce a constat culpa exclusivă a X.

X. , precum şi impactul financiar al abaterii, toate raportate la situaţia de fapt care rezultă din probele administrate.

În concluzie, recurenta-reclamantă arată că, în situaţia în care, potrivit dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, se va proceda la rejudecarea litigiului în fond, susţine în totalitate argumentele prezentate în cererea de recurs, acţiunea introductivă, răspunsul la întâmpinare, notele scrise depuse la dosarul cauzei.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin recursul declarat recurenta critică sentinţa instanţei de fond, invocând dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 Cod procedură civilă, arătând faptul că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, iar pe de altă parte s-a făcut o greşită aplicare a normelor de drept material aplicabile în cauză.

În ceea ce priveşte incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 488 alin. 1 pct. 6 Cod procedură civilă, Curtea va constata că nu sunt incidente în cauză motivele invocate de către recurentă.

Se va constata că din simpla lecturare a hotărârii atacate se desprind cu claritate motivele pentru care prima instanţă a respins cererea de chemare în judecată.

Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, în hotărârea Albina c.

României, s-a arătat că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, include, printre altele, și dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor.

Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective, acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", X. că în mod corect examinate de către instanța sesizată.

Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența (Perez c.

Franței și hotărârea Van der Hurk c.

Olandei).

Totodată, astfel cum s-a arătat în hotărârea Boldea c.

României, art. 6 par. 1 obligă instanțele să-și motiveze hotărârile, aceasta neînsemnând însă că se cere un răspuns detaliat la fiecare argument; amploarea acestei obligații poate varia în funcție de natura hotărârii, astfel că problema de a ști dacă o instanță și-a încălcat obligația de a motiva ce decurge din art. 6 din Convenție nu se poate analiza decât în lumina circumstanțelor speței.

De asemenea, noțiunea de proces echitabil cere ca o instanță internă care nu și-a motivat decât pe scurt hotărârea, indiferent dacă a făcut-o alipind motivele oferite de o instanță inferioară sau altfel, să fi examinat cu adevărat problemele esențiale ce i-au fost supuse atenției.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit că motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aceasta trebuind să fie clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar (Decizia nr. 820/06.04.2016, Secţia I civilă).

Analizând hotărârea atacată din perspectiva acestui motiv de casare, prin raportare la considerentele mai sus expuse, Curtea va constata că acesta nu este întemeiat.

Astfel, prima instanţă, după expunerea situaţiei de fapt şi a dispoziţiilor legale aplicabile, a făcut o analiză amplă a susţinerilor reclamantei-recurente, prin raportare şi la motivele invocate de către aceasta în susţinerea cererii sale.

Din lecturarea cuprinsului sentinţei atacate se deduce cu claritate raţionamentul instanţei de judecată care a condus la adoptarea soluţiei din dispozitiv, nefiind în prezenţa cazului de nemotivare a hotărârii judecătoreşti.

Dimpotrivă, motivarea expusă este una exhaustivă, în cadrul căreia se arată pe larg atât motivele invocate, cât şi dispoziţiile legale aplicabile şi care au condus instanţa la soluţia respingerii cererii.

Raportat la acest aspect, se va constata că acest motiv de casare apare ca neîntemeiat, urmând a fi respins ca atare.

În ceea ce priveşte aplicarea normelor de drept material la speţa în cauză, instanţa de recurs va constata că soluţia instanţei de fond are la bază o corectă şi completă interpretare a normelor de drept material aplicabile la situaţia de fapt stabilită.

Astfel cum cu temei s-a reţinut de către prima instanţă, chestiunea juridică supusă analizei a constat în clarificarea aspectului ce vizează sancţiunea aplicabilă în cazul nepublicării caietelor de sarcini pe specialităţi în SEAP, respectiv dacă această conduită constituie o neregulă ce se impune a fi sancţionată.

Aceleaşi aspecte au fost invocate de altfel şi prin prezentul recurs.

Astfel cum cu temei s-a reţinut de către prima instanţă, în întreaga documentaţie de atribuire se face referire expresă la caietele de sarcini pe specialităţi.

Ca urmare, nu se poate susţine cu temei faptul că recurenta nu ar fi avut cunoştinţă despre obligaţia de a publica aceste caiete de sarcini în SEAP, în condiţiile în care acestea făceau parte integrantă din documentaţie, iar obligaţia de publicare a fost recunoscută chiar de către recurentă, aceasta procedând însă doar la publicarea caietului de sarcini cu nr. reg. 22 din 21.12.2020.

Curtea va avea în vedere, ca şi instanţa de fond, aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art.

IV din Anexa 10 la HGR nr. 907/2014, în care se prevede expres faptul că „ caietele de sarcini sunt părţi integrante ale proiectului tehnic de execuţie, care reglementează nivelul de performanţă a lucrărilor, precum şi cerinţele, condiţiile tehnice şi tehnologice, condiţiile de calitate pentru produsele care urmează a fi încorporate în lucrare, testele, inclusiv cele tehnologice, încercările, nivelurile de toleranţe şi altele de aceeaşi natură, care să garanteze îndeplinirea exigenţelor de calitate şi performanţă solicitate.”

Curtea nu poate accepta susţinerile recurentei referitoare la faptul că verificarea de către intimată a acestui caiet de sarcini acoperă neregula constând în nepublicarea caietelor de sarcini pe specialităţi.

Cele 2 componente sunt separate, iar nu interdependente, iar avizarea documentaţiei, inclusiv a caietului de sarcini, nu poate avea semnificaţia absolvirii entităţii ce organizează procedura de la respectarea etapelor ulterioare, cu atât mai mult cu cât, chiar referitor la specificaţiile tehnice cuprinse în caietele de sarcini pe specialităţi au fost solicitate clarificări.

În ceea ce priveşte existenţa unui prejudiciu efectiv cauzat bugetului UE, aspect invocat şi subliniat de către recurentă, Curtea va constata sub un prim aspect faptul că abaterea reţinută este reglementată expres în cuprinsul Anexei 2, lit.A, pct.9 din HG 519/2014, ce instituie în mod clar şi sancţiunea ce poate fi aplicată, respectiv o corecţie financiară de 10% :„ b) nepublicarea condiţiilor pentru executarea contractelor sau a specificaţiilor tehnice împreună cu anunţul de participare /concesionare/invitaţia la procedura concurenţială de ofertare în Sistemul electronic de achiziţii publice”.

Referitor la prejudiciul efectiv creat, astfel cum cu temei s-a reţinut şi de către prima instanţă, în cazul anumitor abateri nu este necesar producerea efectivă a prejudiciului, ci este suficientă starea de pericol creată prin săvârşirea abaterii.

Astfel, se va reţine că potrivit art. 1 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2988/95:„Constituie abatere orice încălcare a unei dispoziții de drept comunitar, ca urmare a unei acțiuni sau omisiuni a unui agent economic, care poate sau ar putea prejudicia bugetul general al Comunităților [Europene] sau bugetele gestionate de acestea, fie prin diminuarea sau pierderea veniturilor acumulate din resurse proprii, colectate direct în numele Comunităților, fie prin cheltuieli nejustificate.”

Curtea va constata că termenul „neregularități”, în sensul precizat înseamnă ca încălcarea dreptului Uniunii sau a dreptului național de către un operator economic să aibă sau să poată avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii.

Aşa cum rezultă din chiar textul citat, această condiție nu impune demonstrarea existenței unei incidențe financiare precise asupra bugetului Uniunii.

Astfel, o încălcare a regulilor aplicabile constituie o neregularitate în sensul acestei dispoziții în măsura în care posibilitatea ca această încălcare să fi avut o incidență asupra bugetului fondului vizat nu poate fi înlăturată (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 iunie 2023, cauza C 545/21, , punctele 37 și 38).

Din reglementarea naţională aplicabilă, respectiv OUG nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente, rezultă că aceasta nu reglementează recuperarea prejudiciului produs prin neregularitate ci, aşa cum rezultă şi din denumirea actului normativ, sancţionează orice neregularitate care, fie a produs un prejudiciu, fie este doar apt să producă un prejudiciu.

De asemenea, din economia dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011 rezultă că legiuitorul a renunţat la a recupera prejudiciul efectiv cauzat prin neregularitate, consacrând, pentru tipuri de neregularităţi, corecţii financiare abstracte procentuale.

Astfel cum cu temei s-a reţinut şi de către prima instanţă, prin neregula constatată s-a înfrânt principiul tratamentului egal al tuturor operatorilor economici participanţi la procedura de achiziţie, prin limitarea accesului la anumite informaţii tehnice, cuprinse în caietele de sarcini pe specialităţi.

De altfel, această practică este confirmată şi de către instanţa europeană, în cuprinsul cauzelor C-465/10 şi C-199/03, citate în sentinţa în prezent atacată.

Raportat la aspectele mai sus menţionate, constatând faptul că nu sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 6 şi 8 Cod procedură civilă, invocate prin prezentul recurs, Curtea urmează a respinge recursul, în temeiul prevederilor art. 496 alin. 1 Cod procedură civilă.