Decizie nr. 86/R din 16.02.2023

-art. 22 alin. 6, 444, art. 445, art. 488 pct. 5 Cod procedură civilă

Din perspectiva dispozițiilor art. 488 pct. 5 Cod procedură civilă, recurentul a criticat omisiunea instanței de fond de a se pronunţa asupra lipsei calităţii procesuale pasive a recurentului susţinând nulitatea sentinţei atacate prin prisma art. 13 din Cod procedură civilă şi coroborat cu art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În ceea ce priveşte inadmisibilitatea acestei critici invocată de intimat prin întâmpinare cu referire la prevederile art. 445 Cod procedură civilă, reținem că procedura completării hotărârii vizează conform art. 444 Cod procedură civilă omisiunea instanţei de a se pronunța cu privire la un capăt de cerere sau o cerere conexă/incidentală şi nu cu privire a apărări sau excepţii ale părţilor.

În cazul dedus judecăţii nu se critică omisiunea instanţei de fond de a se pronunţa cu privire la tot ceea ce s-a cerut prin cererea de chemare în judecată (în sensul art. 22 al. 6 Cod procedură civilă) ci omisiunea de a analiza o excepţie de procedură invocată prin întâmpinare, aspect ce nu poate face obiectul unei cereri de completare a hotărârii.

În mod corect recurentul a invocat şi subsumat această omisiune a instanţei de fond, motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 Cod procedură civilă, fiind nefondate susţinerile părţii adverse privind inadmisibilitatea acestei critici în recurs.

Se constată că prin Sentința nr.

X/10.11.2020, pronunţată de Tribunalul Harghita în dos. nr.

X/96/2020, s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a cererii de repunere în termenul de prescripţie formulate de reclamantul A.R.I. ; admiterea excepţiei prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune invocate de pârâtele Inspectoratul General al Jandarmeriei Romane şi Brigada Speciala de Intervenţie a Jandarmeriei – UM X.

Bucureşti, şi în consecinţă, respingerea ca prescrisă a acţiunii reclamantului A.R.I. , formulată în contradictoriu cu pârâtele Inspectoratul General al Jandarmeriei Romane şi Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei – X. ; fără cheltuieli de judecată.

Prin Decizia nr.

X /R din 1 noiembrie 2021 Curtea de Apel Tg.

Mureş Secţia A II-A Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr.

X /96/2020 a admis recursul declarat de reclamantul Andrei Răzvan-Onuţ, împotriva Sentinţei nr.

X/10.11.2020, pronunţate în dosarul nr.

X/96/2020 de Tribunalul Harghita; a casat sentinţa recurată şi, în rejudecare, a respins excepţia prescripţiei ca neîntemeiată, şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Prin sentinţa nr.

X/18.03.2022 pronunţată de Tribunalul Harghita în dosarul nr.

X/96/2020*, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul Andrei Răzvan-Onuţ, împotriva pârâtului Inspectoratul General al Jandarmeriei Române – IGJR, şi, în consecinţă: a fost obligat pârâtul să îi plătească reclamantului: 40 USD/zi pentru perioadele:- 07.12.2009-08.06.2010 şi - 10.06.2011-24.12.2011; Dobânda legală calculată conform OUG nr. 13/2011, de la data scadenţei sumelor datorate până la plata lor efectivă; Sumele datorate se plătesc ajustate cu rata inflaţiei.

S-a respinge celălalt capăt principal de cerere, cu accesoriul acestuia reprezentat de dobânda legală, s-a respins acţiunea formulată de acelaşi reclamant împotriva pârâtei Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei – BSIJ.

Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat recurs pârâtul Inspectoratul General al Jandarmeriei Române (U.M. X Bucureşti) solicitând admiterea recursului, casarea, în parte, a sentinței atacate.

În motivarea recursului pârâtul a arătat că, în raport de prevederile art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 488 alin. (1) pct. 5), 6) şi 8) Cod procedură civilă, consideră sentinţa recurată ca netemeinică şi nelegală.

Referitor la motivul de nelegalitate a sentinţei civile recurate - art. 488 alin. (1) pct. 5), a învederat că prin Decizia nr.

X/2021 din data de 01.11.2021, pronunţată de Curtea de Apel T.M. - Secţia A II-A Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr.

X/96/2020, instanţa de recurs a admis recursul declarat şi a dispus „Casează sentinţa recurată şi în rejudecare, respinge excepţia prescripţiei ca neîntemeiată, şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe."

În conformitate cu prevederile art. 501 alin. (3) Codul de procedură civilă, după cum se poate observa prima instanţă de judecată, după rejudecare, nu a analizat și nu s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, excepţie invocată prin întâmpinarea formulată în cauza dedusă judecăţii.

De asemenea, după cum se poate observa nici prima instanţă de judecată prin Sentinţa nr.

X/2020 din 10.11.2020, în primul ciclu procesual, nu s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, astfel că, prin trimiterea cauzei spre rejudecare, prima instanţă de judecată, a încălcat regulile de procedură, în sensul nepronunţării asupra excepţiei invocate.

Astfel, este o chestiune de fond, aspect care să justifice analizarea şi pronunţarea de către instanța asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, în condiţiile art. 245 raportat la art. 36 Cod procedură civilă, faptul că:

- pentru misiunea internaţională din perioada 07.12.2009 - 08.06.2010. intimatul - reclamant a fost încadrat la Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei şi nu la Inspectoratul General al Jandarmeriei Române;

- pentru a putea participa la misiune intimatul - reclamant a fost mutat prin Ordinul inspectorului general al Jandarmeriei Române nr.

S/1501 din 10.11.2009 de la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Prahova la Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei;

- prin Ordinul comandantului Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei nr.

S/243666 din 10.11.2009 i-au fost stabilite drepturile salariale aferente funcţiei, respectiv subofiţer operativ principal, respectiv faptul că, prin Ordinul comandantului Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei nr.

S/234684 din 07.12.2009, intimatului-reclamant i-a fost acordat sporul lunar de până la 100% pentru participarea la misiuni internaţionale;

- în ceea ce priveşte misiunea internaţională din perioada 10.06.2011 -24.12.2011, precizează următoarele:

- pentru perioada 10.06.2011-15.06.2011, subofiţerul a fost mutat pe statul „S" prin Ordinul inspectorului general al Jandarmeriei Române nr. 899 din 10.06.2011 tară a fi încadrat în funcţie şi fără a-i fi fost stabilite drepturile salariale;

- în perioada 15.06.2011 - 24.12.2011, ca urmare a desfiinţării Statului „S", intimatul - reclamant a fost detaşat prin Ordinul inspectorului general al Jandarmeriei Române nr. 935 din 15.06.2011 să participe la misiunea în cauză şi tot prin acelaşi ordin a fost mutat la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Harghita;

- prin Ordinul inspectorului şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Harghita nr. 1655938 din 15.06.2011, intimatului - reclamant i-au fost stabilite drepturile salariate corespunzătoare funcţiei de subofiţer operativ principal.

Recurentul a precizat că, prin ordinul de detaşare nu sunt stabilite drepturi salariate, prin acesta fiind stabilită doar situaţia juridică a intimatului - reclamant.

Aşadar, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, nu poate dispune cu privire la plata unor drepturi băneşti pentru personalul participant la misiuni internaţionale încadrat la alte unităţi militare cu personalitate juridică, astfel că raportul juridic din perioada misiunii internaţionale derulându-se între reclamant şi angajator, fără a avea un raport de serviciu cu Inspectoratul General al Jandarmeriei Române.

Astfel, instanța de fond nu a avut în vedere care este structura organizatorică a Jandarmeriei Române în conformitate cu dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 550/2004. .

De asemenea, nu au fost respectate prevederile Deciziei nr. 13 din 13.06.2016 (recurs în interesul legii) prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că „Ministerul Afacerilor Interne, în calitatea sa de ordonator principal de credite, nu are calitate procesuală pasivă în litigiile dintre angajaţi şi instituţiile/unităţile cu personalitate juridică aflate în subordinea sa, având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială.

Prin urmare, consideră că, acelaşi raţionament trebuia să fie reţinut şi în prezenta cauză, I.G.J.R. în calitatea de ordonator secundar de credite, neputând avea calitate procesuală pasivă în litigiile dintre angajaţi şi unităţile cu personalitate juridică aflate în subordinea sa (ordonatori terţiari de credite).

Totodată, raportat la art. 13 din Cod procedură civilă şi coroborat cu art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, sentinţa atacată a fost pronunţată cu încălcarea dreptului la apărare al recurentului - pârât, astfel că prin nepronunţarea de către instanța asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocate i se anulează, de plano, drepturile procesuale garantate şi recunoscute de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Constituţia României şi Cod procedură civilă, toate aceste acte cuprinzând garanţii ale respectării dreptului la apărare.

Într-o altă ordine de idei, sentinţa civilă recurată este lovită de nulitate, conform art. 179 Cod procedură civilă, întrucât în urma admiterii, în parte, a cererii de chemare în judecată, respectiv nepronunţarea asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a IGJR, instituţia a suferit o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin casarea acestei hotărâri judecătoreşti.

Referitor la motivul de nelegalitate al sentinţei civile recurate „(...) nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"- art. 488 alin. (1) pct. 6), învederează următoarele:

Instanţa de fond nu a examinat, în mod corect susţinerile părţilor, rezumându-se să redea o seric de dispoziţii legale, fără însă să indice în concret, modalitatea de aplicare a acestora la speţa dedusă judecăţii, limitându-se doar la o analiză superficială a pretenţiilor.

De asemenea, există motive contradictorii în ceea ce priveşte sentinţa pronunţată, în ceea ce priveşte calitatea pe care a avut - o intimatul - reclamant cu ocazia participării la misiunile internaţionale.

În acest sens, pe de o parte, în considerentele sentinţei civile prima instanţă de judecată, reţine faptul că „a participat în calitate de subofiţer de jandarmi la două misiuni EULEX în Kosovo (...)", iar pe de altă parte, prin dispozitivul sentinţei obligă IGJR la plata către intimatul - reclamant a diurnei în cuantum de „40 USD/zi", astfel că pentru intimatul - reclamant sunt aplicabile prevederile art. 1 alin. 1 lit. b) din H.G. 1086/2004, nu lit. a) - pentru ofiţeri, cum în mod greşit a reţinut instanţa de fond.

În ceea ce priveşte sentinţa pronunţată, cu referire la „motive străine de natura cauzei", se poate observa faptul că instanţa de fond, a reţinut în considerentele hotărârii aspecte ce nu corespund realităţii, în ceea ce privesc raporturile de serviciu ale intimatului - reclamant „ (...) pârâta BSIJ nu are această obligaţie, pentru că, pe timpul misiunii, reclamantul nu a avut raporturi de serviciu cu această unitate, fiind detaşat în cadrul IGJR (...)", fără a analiza şi observa faptul că pentru misiunea internaţională din perioada 07.12.2009 - 08.06.2010. intimatul - reclamant a fost încadrat la Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei şi nu la Inspectoratul General al Jandarmeriei Române.

Motivarea hotărârilor judecătoreşti este esenţială şi se impune din perspectiva respectării dreptului la un proces echitabil, fiind necesară pentru a o face înţeleasă şi acceptată de părţi, cât şi pentru a permite instanţei de control judiciar să verifice, după caz, aplicarea legii prin raportare la circumstanţele concrete ale cauzei.

Obligaţia instanţei de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 din Codul de procedură civilă, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico - juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Recurentul-pârât a susţinut că Sentinţa civilă recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, (art. 488 alin. 1) pct. 8 Cod procedură civilă), pentru următoarele considerente:

Învederează instanței, faptul că sentinţa civilă recurată a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, prima instanţă nu a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile H.G. 1086/2004, Legii nr. 42/2004 privind participarea forţelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român, Legii nr. 121/2011 privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, H.G. nr. 518/1995, H.G. nr. 1374/2004 privind procedura de încheiere a înţelegerilor tehnice în domeniul cooperării cu forţele armate străine, respectiv Deciziei nr. 38 din 07.06.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, motiv care se circumscrie dispoziţiilor art. 488 alin. 1) pct. 8 Cod procedură civilă.

Prima instanţă de judecată, prin dispozitivul sentinţei a înţeles a obliga instituţia pârâtă la plata unor drepturi băneşti, de care intimatul - reclamant a beneficiat deja, dovada fiind făcută prin înscrisurile existente la dosarul cauzei, din care rezultă faptul că acesta a beneficiat inclusiv de diurnă, nu doar de drepturile băneşti pentru facilitarea legăturii cu familia şi recreere.

Faţă de cele reţinute de instanţă, a arătat că aceasta nu are în vedere întreaga legislaţie europeană în domeniu, respectiv Tratatul privind Uniunea Europeană, Acţiunea Comună 2008/124/PESC a Consiliului din 4 februarie 2008 privind misiunea Uniunii Europene de sprijinire a supremaţiei legii în Kosovo Eulex, Acordul tehnic între Ministerul Internelor şi Reformei Administrative din România şi Misiunea UE pentru stat de drept în Kosovo - Eulex asupra modalităţilor privind cazarea şi sprijinul acordat personalului din cadrul Unităţii Integrate de Poliţie dislocate în Kosovo, Declaraţia Financiară a Eulex Kosovo nr. 5453/1/08 din 31 ianuarie 2008 şi Instrucţiunile pentru indemnizații pentru personalul detaşat care participă la misiunile de gestionare a crizelor civile din UE nr. 7291/09 din 10 martie 2009 ale Consiliului Uniunii Europene.

Astfel, în ceea ce priveşte „Misiunea Uniunii Europene de sprijinire a supremaţiei legii în Kosovo - Eulex, a prezentat prin întâmpinare o serie de înscrisuri care prezintă o importanţă majoră în această cauză:

- art. 9 (2) din Acţiunea Comună 2008/124/PESC a Consiliului din 4 februarie 2008 privind misiunea Uniunii Europene de sprijinire a supremaţiei legii în Kosovo Eulex prevede următoarele: „Eulex Kosovo este compusă în principal din personal detaşat de statele membre şi instituţiile UE.

Fiecare stat membru sau instituţie UE suportă cheltuielile corespunzătoare personalului detaşat de acesta/aceasta, inclusiv cheltuieli de călătorie înspre şi dinspre locul de detaşare, salarii, asigurări medicale şi indemnizaţii, altele decât diurnele, sporuri pentru condiţii dificile de lucru şi de risc";

- articolul sus-menţionat vine în completarea punctului 6.2.2 din Declaraţia Financiară a Eulex Kosovo nr. 5453/1/08 din 31 ianuarie 2008, care prevede faptul că toate cheltuielile misiunii direct legate de executarea mandatului sunt acoperite din bugetul mandatului.

Cheltuielile misiunii includ transportul, diurnele zilnice şi cazarea („AH mission expenditurc directiv relating to the implcmentation of thc mandate is covered by thc budget of thc mandate.

The mission expenditurc includes transport, daily allowanccs and accommodation'*);

- conform pct. 3 - Facilităţi, alin. (3) din Acordul tehnic între Ministerul Internelor şi Reformei Administrative din România şi Misiunea pentru stal de drept în Kosovo -Eulex asupra modalităţilor privind cazarea şi sprijinul acordat personalului din cadrul Unităţii Integrate de Poliţie dislocate în Kosovo, încheiat în data de 1 decembrie 2008 Eulex va oferi cazare personalului IPU în cadrul LBC, inclusiv asigurarea următoarelor articole: furnizare de energie şi apă, servicii de curăţenie, strângerea şi transportarea gunoiului, sistem de canalizare, aer condiţionat şi încălzire, mobilă, spălarea lenjeriei de pat şi schimbarea săptămânala a cearceafurilor şi a feţelor de perne, întreţinerea clădirilor ";

- conform pct. 3 - Facilităţi, alin. (8) din Acordul tehnic între Ministerul Internelor şi Reformei Administrative din România şi Misiunea pentru stat de drept în Kosovo -EULEX asupra modalităţilor privind cazarea şi sprijinul acordat personalului din cadrul Unităţii Integrate de Poliţie dislocate în Kosovo „în conformitate cu Declaraţia Financiară a EULEX KOSOVO (doc. 5453/1/08), diurna stabilită va fi plătită membrilor individuali ai IPU şi vor fi furnizate asigurări de risc înalt (care cuprind atât sănătatea, cât şi viaţa). "

- art. 41 alin. (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană „Cheltuielile administrative care revin instituţiilor în temeiul punerii în aplicare a prezentului capitol sunt acoperite din bugetul Uniunii".

- art. 41 alin. (3) al aceluiaşi articol menţionează faptul că „Consiliul adoptă o decizie care stabileşte procedurile speciale pentru garantarea accesului rapid la alocările din bugetul Uniunii, destinate finanţării de urgenţă a iniţiativelor în cadrul politicii externe şi de securitate comune, în special la activităţile de pregătire a misiunilor prevăzute la (..) articolul 43." în continuarea celor menţionate la cele două alineate, articolul 43 vine cu o enumerare a tipurilor de misiuni cărora li se aplică aceste prevederi, şi anume „acţiunile comune în materie de dezarmare, misiunile umanitare şi de evacuare, misiunile de consiliere şi asistenţă în probleme militare, misiunile de prevenire a conflictelor şi de menţinere a păcii, misiunile forţelor de luptă pentru gestionarea crizelor, inclusiv (..) operaţiile de stabilizare după încetarea conflictelor".

Aşadar, în ceea ce priveşte participarea intimatului - reclamant la misiunea internaţională, „Misiunea Uniunii Europene de sprijinire a supremaţiei ieşti în Kosovo - Eulex " reiterează faptul că, acesta a beneficiat de drepturile băneşti (aşa cum a precizat în cuprinsul întâmpinării), aspect care rezultă din înscrisurile comunicate Inspectoratului General al Jandarmeriei Române de către Ministerul Afacerilor Interne - Direcţia Generală Afaceri Europene, Schengen şi Relaţii Internaţionale.

Ministerul Afacerilor Interne - Direcţia Generală Afaceri Europene, Schengen şi Relaţii Internaţionale a întreprins demersuri, prin efectuarea unei solicitări către MAE pentru obţinerea de înscrisuri relevante care să facă dovada clară a încasării contravalorii diurnei zilnice, cazării şi a costurilor pentru facilitarea legăturii cu familia şi recreere pe parcursul desfăşurării misiunii (a se vedea Adresa IGJR nr. 211.704 din 19.06.2020. respectiv Adresă - DGAESRI nr.

X/23.06.2020, înregistrată la I.G.J.R cu nr.

X/24.06.2020).

În acest sens, învederează faptul că pentru misiunea internaţională - Misiunea Uniunii Europene de sprijinire a supremaţiei legii în Kosovo - Eulex, intimatul-reclamant a beneficiat pentru prima misiune de 19.470 EURO, iar pentru a II-a misiune a beneficiat de 17.649,76 EURO, (a se vedea - Anexa 4 la adresa nr. 722114 din 13.10.2020: Informaţii privind experţi români participanţi la Eulex Kosovo, cu privire doar la intimatul - reclamant - având în vedere faptul că înscrisurile comunicate conţin date cu caracter personal protejate în conformitate cu prevederile Regulamentului U.E.) 679/2016).

De asemenea, aşa cum a precizat prin apărările formulate, pentru participarea la „Misiunea Uniunii Europene de sprijinire a supremaţiei legii în Kosovo" (Eulex), potrivit Capitolului 3 - Facilităţi, alin. (8) din „Acordul tehnic între Ministerul Internelor şi Reformei Administrative din România şi Misiunea pentru stat de drept în Kosovo - Eulex asupra modalităţilor privind cazarea şi sprijinul acordat personalului din cadrul Unităţii Integrate de Poliţie dislocate în Kosovo", încheiat în data de 1 decembrie 2008 şi în conformitate cu Declaraţia Financiară a Eulex Kosovo (doc. 5453/1/08), diurna în valoare de 100 Euro/zi/persoană a fost plătită de către Eulex direct în contul intimatului - reclamant.

În sensul celor mai sus reţinute, demonstrând identitatea dintre cele două drepturi prevăzute de către legislaţia naţională, cât şi de cea internaţională, reiese şi din documentele cu incidenţă în desfăşurarea misiunii internaţionale (referire strictă la Kosovo - Eulex) care face obiectul analizei, respectiv „Instrucţiuni pentru indemnizaţii pentru personalul detaşat care participă la misiunile de gestionare a crizelor civile din UE", care stipulează la pct. 2 faptul că: „scopul” indemnizaţiei îl reprezintă acoperirea cheltuielilor apărute de pe urma „cazării, mese, călătorie locală, alte cheltuieli (cum ar fi costurile de comunicare privata) (a se vedea Instrucţiunile pentru indemnizaţii pentru personalul detaşat care participă la misiunile de gestionare a crizelor civile din UE nr. 7291/09 din 10 martie 2009 ale Consiliului Uniunii Europene, depuse la dosarul cauzei, ataşat notelor scrise cu nr.

X/17.01.2022).

Aşadar, se observă faptul că intimatul - reclamant, pe lângă drepturile băneşti pentru facilitarea legăturii cu familia şi recreere, a beneficiat inclusiv şi de drepturile băneşti privind diurna pentru perioada de timp incidenţă participării acestuia la misiunile internaţionale.

Drept urmare, intimatului - reclamant i-au fost acordate, pe perioada misiunilor internaţionale, drepturile salariale, în ţară, în lei, în conformitate cu legislaţia pe linie de salarizare, aplicabilă personalului militar (în vigoare în perioada de referinţă), respectiv diurna în valoare de 100 Euro/zi/persoană plătită de către Eulex direct în contul intimatului - reclamant, (inclusiv drepturile băneşti pentru facilitarea legăturii cu familia şi recreere).

Recurentul a mai solicitat a se observa faptul că, aspectele susţinute prin apărările formulate, sunt materializate şi în considerentele Deciziei nr.

X din 07.06.2021 referitoare la interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004.

Subliniază faptul că indiferent de denumirea folosită pentru termenul diurnă, scopul este acelaşi, fiind vorba despre o sumă de bani acordată unui angajat, pe zi, pentru a acoperi cheltuielile necesare atunci când se deplasează în interesul serviciului/călătoreşte pentru muncă.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia pronunţată analizează şi dispoziţiile legale incidente art. 91 din H.G. nr. 518/1995 astfel cum a fost modificat prin H.G. nr. 999/2015, explicând în mod clar domeniul de aplicare al acestuia cât şi scopul avut în vedere de legiuitor.

Aşadar, potrivit considerentelor deciziei anterior menţionate, în cadrul raporturilor de muncă, dacă un anumit aspect al activităţii prestate este recompensat de către partenerul extern, nu mai există nicio justificare pentru ca acelaşi aspect să fie remunerat şi de către statul roman şi invers, impunându-se a fi avută în vedere identitatea de scop şi nu de terminologie între drepturile regăsite în reglementările internaţionale şi cele consacrate de dreptul intern.

Din considerentele expuse, cu referire la sentinţa pronunţată, rezultă faptul că interpretarea normei naţionale nu se poate face în mod izolat, ci doar prin coroborare cu reglementările europene sau internaţionale care au asigurat cadrul legal de desfăşurare a misiunilor la care a participat şi acesta.

Faţă de cele de mai sus, solicită să se observe că, prima instanţă a ignorat faptul că, la dosarul cauzei există înscrisuri care consfinţesc achitarea către intimat a drepturilor solicitate prin acţiunea dedusă judecăţii, înţelegând să se dispună în sarcina instituţiei acordarea către acesta a unor drepturi băneşti de care acesta deja a beneficiat, fără a lua în considerare raţionamentul avut în vedere de către instanţa supremă în cadrul Deciziei nr. 38/2021.

Într-o altă ordine de idei, raportat la reţinerile primei instanţe de judecată » Sumele de bani plătite reclamantului de Misiunea EULEX au constat în „indemnizaţie zilnică de subzistenţă" (daily allowance), „indemnizaţia de dificultate" (hardschip allowance) şi „indemnizaţia de risc" (risk allowance), prima dintre ele acoperind cheltuielile legate de cazare, masă (...) "» - a se vedea pct.

IX pag. 5 din sentinţa civilă, precizează faptul că instanţa a încălcat normele de drept material, aspect circumscris motivului de casare reglementat de art. 488 alin. 1) pct. 8 Cod procedură civilă, întrucât:

- în raport de prevederile art. 2 alin. (1) şi (2) din H.G. 1086/2004 „Personalul participant la misiuni în afara statului roman prevăzut la art. I, denumit în continuare personal, beneficiază gratuit de drepturi de hrană şi cazare.

Hrănirea şi cazarea personalului se asigură în conformitate cu prevederile acordurilor/înţelegerilor tehnice încheiate pentru participarea la misiune (...) ", astfel, în ceea ce priveşte participarea la „Misiunea Uniunii Europene de sprijinire a supremaţiei legii în Kosovo — Eulex ", a fost încheiat „Acordul tehnic între Ministerul Internelor şi Reformei Administrative din România şi Misiunea pentru stat de drept în Kosovo - Eulex asupra modalităţilor privind cazarea şi sprijinul acordat personalului din cadrul Unităţii Integrate de Poliţie dislocate în Kosovo ", încheiat în data de 1 decembrie 2008.

Conform pct. 3 - Facilităţi, alin. (3) din „Acordul tehnic între Ministerul Internelor şi Reformei Administrative din România şi Misiunea pentru stat de drept în Kosovo - Eulex asupra modalităţilor privind cazarea şi sprijinul acordat personalului din cadrul Unităţii Integrate de Poliţie dislocate în Kosovo, încheiat în data de 1 decembrie 2008 se menţionează faptul că „Eulex va oferi cazare personalului IPU în cadrul LBCy inclusiv asigurarea următoarelor articole: furnizare de energie şi apă, servicii de curăţenie, strângerea şi transportarea gunoiului, sistem de canalizare, aer condiţionat şi încălzire, mobilă, spălarea lenjeriei de pat şi schimbarea săptămânală a cearceafurilor şi a feţelor de perne, întreţinerea clădirilor”.

Astfel, se face o distincţie clară între diurnă şi suportul logistic necesar susţinerii contingentului, ambele fiind asigurate, fiind drepturi distincte, neexistând o suprapunere a lor, contrar reţinerii greşite de către prima instanţă de judecată.

Mai mult decât atât, însuşi termenul de „subzistenţă", este definit ca fiind ceea ce serveşte la întreţinere, hrană.

Dar, analizând prevederile Acordului tehnic între Ministerul Internelor şi Reformei Administrative din România şi Misiunea pentru stat de drept în Kosovo - Eulex asupra modalităţilor privind cazarea şi sprijinul acordat personalului din cadrul Unităţii Integrate de Poliţie dislocate în Kosovo, respectiv Acţiunea Comună 2008/124/PESC a Consiliului din 4 februarie 2008 privind misiunea Uniunii Europene de sprijinire a supremaţiei legii în Kosovo Eulex, rezultă că suma zilnică de 100 Euro plătită către intimatul - reclamant, nu reprezintă o indemnizaţie de subzistentă, ci diurna în valoare de 100 Euro/zi/persoană plătită de către Eulex direct în contul intimatului - reclamant, (cuprinzând inclusiv drepturile băneşti pentru facilitarea legăturii cu familia şi recreere).

Având în vedere faptul că suma de 100 Euro/zi a fost deja achitată, în valută, cu titlul de diurnă şi care a reprezentat beneficii separate faţă de suportul logistic necesar, acordarea de către două instituţii diferite a unor drepturi băneşti cu aceeaşi destinaţie, ar implica o îmbogăţire fără justă cauză.

Referitor la celelalte obligaţii dispuse în sarcina pârâtului, anume „Dobânda legală calculată conform OUG nr. 13/2011, de la data scadenţei sumelor datorate până la plata lor efectivă.

Sumele datorate se plătește ajustate cu rata inflaţiei. (...)", a solicitat ca acestea să fie respinse ca neîntemeiate, având în vedere faptul că au în mod clar caracter accesoriu capătului principal de cerere, din moment ce soluţia în privinţa acestora depinde de modul de soluţionarea capătului principal de cerere, cu aplicarea principiului de drept cunoscut sub adagiul latin „accesorium sequitur principale " - („ accesoriul urmează soarta principalului").

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C.p.c, art. 496 C.p.c şi art. 20 din Legea 554/2004, a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea în parte, Sentinţa civilă nr. 312/2022 din 18 martie 2022, pronunţată de Tribunalul Harghita - Secţia Civilă, în dosarul nr. 240/96/2020* şi, rejudecând să se respingă acţiunea intimatului - reclamant ca neîntemeiată, în totalitate.

Totodată, să se mențină restul dispoziţiilor sentinţei recurate care nu contravin prezentului recurs, prima instanţă, în mod corect a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de intimatul - reclamant sub aspectul acordării drepturilor băneşti pentru facilitarea legăturii cu familia şi recreere, pentru misiunea internaţională „Misiunea Uniunii Europene de sprijinire a supremaţiei legii în Kosovo - Eulex".

În probaţiune: înscrisurile aflate la dosar, alte înscrisuri care vor fi utile soluţionării cauzei.

Anexează alăturat delegaţia de reprezentare a consilierului juridic.

În drept, şi-a întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile următoarelor acte normative: Codul civil; Codul de procedură civilă; Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; Legea nr. 42/2004 privind participarea forţelor armate la misiuni în afara teritoriului statului roman;Legea nr. 121/2011 privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, cu modificările şi completările ulterioare; H.G. nr. 1086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice şi a drepturilor de diurnă, cazare şi hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, cu modificările şi completările ulterioare; Legea nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii; Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea imitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; Alte acte normative pe linie de salarizare, în vigoare, în perioada de referinţă.

Având în vedere obiectul cauzei deduse judecăţii, a invocat cu titlu de practică judiciară, mai multe decizii civile, soluționate definitiv de către mai multe Curţi de Apel din tară.

Prin Notele scrise depuse de către recurentul pârât Inspectoratul General Al Jandarmeriei Române (U.M. 0251 Bucureşti) la data de 8 decembrie 2022 a arătat că faţă de obiectul cauzei deduse judecăţii, respectiv solicitarea unor drepturi băneşti aferente misiunilor internaţionale la care acesta a participat, în susţinerea cererii de recurs formulată în ceea ce priveşte raporturile de serviciu ale intimatului - reclamant, se arată că prin adresa nr.

X/28.11.2022, în vederea soluţionării cauzei deduse judecăţii, au fost înaintate către Curtea de Apel Târgu - Mureş - Compartimentul Documente Clasifiocate, următoarele înscrisuri: - Ordinul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române nr.

S/1501 din 10.11.2009, nivel de secretizare „secret de serviciu"; - Ordinul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române nr.

S/731 din 10.06.2010, nivel de secretizare „secret de serviciu".

În ceea ce priveşte misiunea internaţională din perioada 07.12.2009 - 08.06.2010, intimatul - reclamant a fost încadrat la Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei şi nu la Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, aşa cum reiese din Ordinul inspectorului general al Jandarmeriei Române nr.

S/1501 din 10.11.2009.

Pentru a putea participa la misiune, intimatul - reclamant a fost mutat prin Ordinul inspectorului general al Jandarmeriei Române nr.

S/1501 din 10.11.2009 de la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Harghita la Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei.

Referitor la misiunea internaţională din perioada 10.06.2011 -24.12.2011, facem precizarea că în perioada 10.06.2011-15.06.2011, subofiţerul a fost mutat pe statul „S" prin Ordinul inspectorului general al Jandarmeriei Române nr. 899 din 10.06.2011 fără a fi încadrat în funcţie şi fără a-i fi fost stabilite drepturile salariale.

Ulterior, în perioada 15.06.2011 •- 24.12.2011, ca urmare a desfiinţării Statului „S", intimatul - reclamant a fost detaşat prin Ordinul inspectorului general al Jandarmeriei Române nr. 935 din 15.06.2011 să participe la misiunea în cauză şi tot prin acelaşi ordin a fost mutat la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Harghita;

Astfel, arătăm faptul că, prin ordinul de detaşare nu sunt stabilite drepturi salariale, prin acesta fiind stabilită doar situaţia juridică a intimatului - reclamant.

Pentru aceste considerente, respectiv faţă de cererea de recurs formulată în cauza dedusă judecăţii, a solicitat, ca, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 Cod procedură civilă, art. 496 Cod procedură civilă şi art. 20 din Legea 554/2004, admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea, în parte, Sentinţa civilă nr. 312/2022 din 18 martie 2022, pronunţată de Tribunalul Harghita - Secţia Civilă, în dosarul nr. 240/96/2020* şi, în rejudecarea respingerea acţiunea intimatului - reclamant ca neîntemeiată, în totalitate.

Totodată, a solicitat a se menţine restul dispoziţiilor sentinţei recurate care nu contravin prezentului recurs, prima instanţă, în mod corect a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de intimatul - reclamant sub aspectul acordării drepturilor băneşti pentru facilitarea legăturii cu familia şi recreere, pentru misiunea internaţională „Misiunea Uniunii Europene de sprijinire a supremaţiei legii în Kosovo-Eulex.

Prin întâmpinarea formulată la data de 16.12.2022, intimatul A.R.O. a solicitat respingerea recursului formulat de recurentul-pârât IGJR, ca nefondat.

În motivarea întâmpinării s-a arătat că, prin Sentinţa civilă nr. 312/18.03.2022, în al doilea ciclu procesual, instanţa de fond a admis în parte acţiunea și a obligat la plata drepturilor conform art. 1 din HG nr. 1086/2004, respingând dreptul conform art. 3 din HG nr. 1086/2004 și excepţiile invocate.

Prin recursul promovat, recurentul-pârât IGJR critică Sentinţa civilă nr.

X/18.03.2022 invocând motive de nelegalitate şi în principal motive de netemeinicie, susţinând recursul prin invocarea prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din Cod procedură civilă.

În prealabil s-a arătat că, având în vedere ca recurentul-pârât invocă chestiuni de temeinicie a cererii, aducând în discuţie chestiuni de fapt tranşate de instanţa de fond, solicită ca, în virtutea art. 489 alin.

Cod procedură civilă să se dispună înlăturarea acestora (nulitatea, conform codului) fiind inadmisibile cu procedura recursului.

Intimatul a invocat excepţia inadmisibilităţii în ceea ce priveşte motivul de recurs privind: „nu a analizat și nu s-a pronunţat pe excepţia lipsei calităţii procesual pasive a IGJR".

Legiuitorul a prevăzut la art. 445 calea obligatorie a cererii de completare, în situaţia în care „s-a omis a se pronunţa pe un capăt de cerere principal sau accesorii sau a unei cererii conexe ori incidentale" (art. 444 alin. 1 Cod procedură civilă) fiind inadmisibilă cererea pe calea recursului: îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispoziţiilor contradictorii ori completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condiţiile art. 442-444'

Textul legal sus menţionat interzic în mod expres promovarea unei căi de atac pentru completarea hotărârii pronunţate de instanţa inferioară.

Pe de alta parte, intimatul a arătat că excepţia invocată este oricum neîntemeiată, având în vedere că IGJR are calitate procesuală pasivă ce rezultă și din prevederile art. 6 din HG nr. 1086/2004.

Conform art. 5 din Legea nr. 550/2004 IGJR este instituţia conducătoare a Jandarmeriei, având competenţe generale și în raporturile internaţionale.

De asemenea, a arătat că și instanţa de fond a analizat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, stabilind că este neîntemeiată, pe baza considerentelor regăsite în cuprinsul acesteia.

Nu în ultimul rând, intimatul a solicitat să se aibă în vedere că recurentul-pârât IGJR- ordonator secundar de credite nu a făcut nicio dovadă că ar fi bugetat ca instituţiile din subordine, dreptul de diurnă în valută conform art. 1 din HG nr. 1086/2004, având chiar susţineri duale prin apărările pe care le-a încercat în cuprinsul actelor procedurale depuse.

Intimatul a invocat caracterul nefondat al motivului de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din Cod pr. civ., sens în care a solicitat să se constate că hotărârea recurată cuprinde motivele pe care se întemeiază şi nu cuprinde motive contradictorii sau străine de natura cauzei, respectând exigentele art. 425 C.proc.civ.

În acest sens intimatul a solicitat să se rețină că instanţa de fond în considerentele hotărârii arată motivele pe care se întemeiază acordarea drepturilor solicitate de reclamant, respectiv arată că: (i) drepturile sunt solicitate în temeiul HG nr. 1086/2004; (ii) pârâtul nu a făcut dovada plăţii drepturilor solicitate prin cerere, deşi instanţa i-a dat posibilitatea să facă această dovadă și avea și obligaţia în acest sens.

Pe de altă parte, instanţa este în drept să grupeze argumentele folosite de pârât în dezvoltarea apărării sale pentru a răspunde printr-un considerent comun, fiind suficient ca instanţa să arate considerentele pentru care a găsit că apărările sunt neîntemeiate iar cererea reclamantului este temeinică.

Pe de alta parte, intimatul a solicitat să se constate că motivele instanţei de fond nu sunt nici pe departe contradictorii sau străine de natura cauzei, ce rezultă din considerentele hotărârii din analiza cărora rezultă că instanţa de fond a înlăturat susţinerile pârâtului şi a arătat clar, coerent şi cursiv motivele pentru care susţinerile pârâtului au fost înlăturate iar cererea întemeiată.

În ce priveşte caracterul nefondat al motivului de recurs privind art. 488 pct. 8) Cod procedură civilă intimatul a arătat că analizând hotărârea instanţei de fond, constată ca aceasta a fost dată cu respectarea tuturor normelor de drept material incidente în cauză şi cu aplicarea corectă a nomelor de drept material, norme de drept materiale care sunt lămurite cu putere de lucra judecat (conform art. 517 alin. 4 Cod procedură civilă.), exact în sensul arătat de reclamant, prin Decizia RIL nr. 24/2022 a ICCJ.

În acest sens, instanţa de fond în mod corect a reţinut incidenţa în cauză a prevederilor HG nr. 1086/2004, a Acordului comun 2008/124/PESC - art. 9.2., a Acordului tehnic dintre MAI-Eulex din 1.12.2008, a Ghidului UE nr., 7291/2009, toate confirmate de Răspunsul din 7.10.2020 a Serviciului European de Afaceri Externe a UE comunicat instituţiilor romane, pronunţând astfel o hotărâre cu aplicarea corectă a nomelor de drept material.

În al doilea rând, contrar alegaţiilor nefondate pârâţii X/IGJR/BSIJ/IGPR/IGPF/MAPN (instituţiile care au trimis trupe în misiuni) nu și-au îndeplinit obligaţiile de plată a drepturilor cuvenite veteranilor din teatrele de operaţii, continuând să se poziţioneze contrar dispoziţiilor legale, făcându-se că nu înțeleg cadrul legal și distincţia dintre drepturile cuvenite în misiune, încercând să confunde cele două drepturi compensatorii cuvenite (i) drepturile materiale acordate și acoperite de regula de către alocaţia de subzistenţă și (ii) drepturile morale, acoperirea inconvenientelor de risc a detaşării în misiune - diurna în valută conform art. 1 din HG 1086/2004, act emis de statul roman, pârâţii bazându-se pe o eventuală neatenţie a instanţei sau omisiune de a cerceta textul legal, bazându-se pe simplele și nerealele susţineri ale acestor reprezentanţi, toate fiind demontate de ÎCCJ prin Deciziile RIL nr. 24/2022 și 10/2022, dar și anterior, cu o interpretare greşită, eronată, nereală juridic și faptic din partea câtorva instanţei (foarte puţine) a considerentelor din Deciziile HP nr. 18/2021 și nr. 38/2021.

Alegaţiile nefondate încercate de pârâţii de a confunda nelegal scopul și motivul de acordare a altor drepturi, respectiv dreptul de subzistenţă cu diurna în valuta reglementată de HG nr. 1086/2004, pentru a scăpa de răspundere, și-a găsit dezlegarea clară prin Decizia RIL nr. 24/2022 a ÎCCJ prin care s-a reţinut edificator: „scopul diurnei este compensarea inconvenientelor rezultate din riscurile la care este supus personalul participant la misiunile în afara teritoriului statului roman "

Având în vedere că recurentul-pârât IGJR, a dedus în mod inadmisibil în recurs chestiuni de temeinicie, intimatul a arătat că urmează a prezenta, (i) în primul rând, normele materiale clare care fundamentează cererea de chemare în judecata şi, (ii) în al doilea rând, va prezenta detaliat distincţia dintre acele alte drepturi pe care pârâtul le aduce în discuţie, încercând să acopere evidenţa neplăţii drepturilor de diurnă în valută conform art. 1 din HG nr. 1086/2004.

Având în vedere că organismul internaţional sub egida cărora s-au desfăşurat misiunile Eulex Kosovo, la care a participat reclamantul, a răspuns cererilor MAI, răspuns pe care recurentul-pârât 1-a ascuns față de instanţă, recurentul-pârât a precizat că prin răspunsul Serviciului European de Acţiune Externă 5892815 din 7 octombrie 2020 (depus la dosarul de fond la 14.01.2022) s-a arătat în mod expres că:

„Aşa cum cunoaşteţi, personalul internaţional (contractant și detaşat) detaşat într-o misiune are dreptul să primească indemnizaţii zilnice (per diems.

Indemnizaţia per diems este compusă, după caz, din trei elemente: Indemnizaţia zilnică de subzistenţă (DSA-Daily subsisteme allowance) (...) Indemnizaţia de dificultate (hardship allowance) (...) Indemnizaţia de risc (risk allowance) (...)".

Din aceste drepturi de subzistenţă cuvenite, reclamantul oricum nu a primit decât primul drept - allowance per diem (indemnizaţia zilnică de subzistenţă) - aşa cum rezultă chiar din înscrisul invocat de recurentul-pârât - anexa 4, sume din care și-a acoperit cheltuielile de hrană, hrana suplimentară și nevoile compensatorii de cazare în misiune.

Similar și în mod mai mult decât edificator, Acordul comun ONU-UE nr. 2008/124/PESC prevede la art. 9,2, pe care l-a depus tradus și legalizat de către traducător Ioniţa Elena : ,,(...) Fiecare stat membru sau instituţie UE suportă cheltuielile aferente oricărui membru de personal pe care 1-a detaşat, inclusiv cheltuieli de călătorie din și dinspre locul de desfăşurare, salarii, asigurări medicale și indemnizaţii/diurne, altele decât alocaţia zilnică și alocaţia de risc și condiţii dificile de lucru ".

Caracterul nefondat și străin de obiectul cauzei al susţinerilor recurentului-pârât, rezidă și faptul că aceasta ignoră conţinutului real și concret a art. 9 din Acordul comun 2008/124/PESC, coroborat cu Ghidul UE nr. 7291/10.03.2009 (aplicabil în perioada misiunii reclamantului) și al Răspunsului Serviciului de Afaceri Externe a UE din 7.10.2020.

Astfel, pârâta IGJR deşi citează textul real în limba engleză al art. 9.2 din Acordul comun 2008/124/PESC, preferă să ignore sensul și termenii acestuia, uzitând de o prezentare trunchiată, falsă, denaturată și nereală a conţinutului acestuia, pe când sensul și termenii corecţi ai art. 9.2. sunt confirmaţi integral de către Ghidul UE 7291/2009 privind drepturile de subzistenţă, de Răspunsul SEAE comunicat statului român la 7.10.2020 și de observarea simplă, cu minime cunoştinţe de limba engleză, a textului real al art. 9.2. din Acordul comun 2008/124/PESC.

Regimul juridic distinct al diurnei în valuta față de drepturile de cazare și hrană este uşor de analizat și rezultă din prevederile aplicabile, respectiv art. 1 din HG nr. 1086/2004 și art. 2 din HG nr. 1086/2004 cu raportare la Ghidul UE nr. 7219/2009 și art. 9.2. din Acordul comun 2008/124/PESC.

Aceste prevederi reglementează distinct dreptul de diurnă în valută față de dreptul de cazare și hrană, iar numai dreptul de cazare și hrană se suprapune cu DSA, nu și diurna în valută.

Susţinerile pârâtului, prin care încearcă nefondat să aplice regulilor consacrate pentru art. 2 din HG nr. 1086/2004 şi pentru situaţia juridică dată art. 1 din HG nr. 1086/2004, fără să existe prevedere expresă în acest sens, înseamnă o adăugare de lege, cu precizarea că legislaţia aplicabilă este foarte clară, nefiind nevoie de vreun efort deosebit de interpretare.

Prin urmare, intimatul a solicitat să se constate ca pârâtul IGJR încearcă să menţină o îmbogăţire fără justă cauză a sa în dauna patrimoniului reclamantului, prin neplata dreptului de diurnă cuvenit în timpul misiunii, drept datorat misionarilor de către statul român și neachitat de către acesta, sărăcind astfel patrimoniul reclamantului de un drept cuvenit și îmbogăţind-se fără justa cauză pe spinarea patrimoniului acestuia.

Mai mult, răspunsul Serviciului European de Acţiune Externă 5892815 din 7 octombrie 2020, prevede faptul că : „Modul de calcul pentru per diems a fost stabilit de Consiliu (doc. 7291/07 din 10 martie 2009 și doc. 9084 din 30 aprilie 2013”

Întrucât perioada în care reclamantul a participat la misiune a fost 7.12.2009-8.06.2010 și 10.06.2011-24.12.2011. Ghidul UE aplicabil este nr. 7291/07 clin 10 martie 2009.

Conform acestui Ghid nr. 7291/07 din 10 martie 2009 (pe care l-a depus la fond în forma tradusă și legalizată) privind indemnizaţiile acordate personalului care participă la misiunile civile UE de gestionare a crizelor: „Următoarele indemnizaţii ar trebui plătite:

a) alocaţie zilnica (per diems) (...)

b) indemnizaţie pentru dificultăţi (hardship allowance) (...);

c) alocaţie de risc (riskallowance); (...) "

Aşa cum se reține și în conţinutul Ghidului UE nr. 7291/07 din 10 martie 2009 și în Răspunsul Serviciului European de Acţiune Externă 5892815 din 7 octombrie 2020 (ultimul alineat): „indemnizaţia zilnică per diems acoperă cheltuielile generate de cazare, masă, călătorii locale, cheltuieli diverse sau costuri de comunicare privată".

Cheltuielile compensatorii de hrană și cazare, distincte de diurna în valută, sunt reglementate în HG nr. 1086/2004 la art. 2, drepturi pe care nu le-a solicitat și nu fac obiectul cererii reclamantului, deşi reclamantul și-a achitat în perioada misiunii toate cheltuielile de masă, hrană suplimentară, transport în timpul misiunii în și spre ţară, toate cheltuielile, nevoile curente şi ocazionate din misiune.

În final, asupra scopului, cauzei și motivelor pentru care se acordă Alocaţia de subzistenţă, este suficient a observa conţinutul Ghidului UE nr. 7291/07 din 10 martie 2009, ce edifică asupra caracterului nefondat al motivelor de recurs ale recurentului-parat IGJR și considerentele legale și fundamentate ale instanţei de fond

În contextul celor de mai sus, intimata a constatat că recurentul-pârât IGJR, a încercat o susţinere nereală, făcută în sens contrar realităţii, a faptului că hrana și nevoile compensatorii de cazare se achitau de către participanţi, în speţă de către reclamant, pe bază de plată individuală, precum și ignorarea dispoziţiilor art. 2 alin. 1 din HG nr. 1086/2004 care prevăd alte drepturi decât cele care face obiectul acţiunii.

Astfel, art. 2 alin. 1 din HG nr. 1086/2004 prevede edificator: „Personalul participant la misiuni în afara teritoriului statului roman prevăzut la art. 1 denumit în continuare personal, beneficiază gratuit de dreptul de hrană și cazare.” iar ulterior enumeră drepturile financiare compensatorii privind hrana și cazarea cuvenite.

De altfel, edificator sunt dispoziţiile din Acordul tehnic încheiat între MAI și Eulex prevede la art. 3 - Facilitaţi paragraful 7 care prevăd că: „Eulex va oferi facilităţi de catering pentru personalul IPU pe bază de plată individuală", aspecte ignorate de pârâtă și care reliefează și caracterul nefondat al susţinerilor acesteia.

Pentru a dovedii distincţia dintre obiectul cauzei și acele alte drepturi pe care le aduce în discuţie recurenta-pârâtă IGJR și pe care în mod nefondat, încearcă să le confunde cu dreptul de diurnă în valută stabilit conform art. 1 din HG nr. 1086/2004, intimatul a prezentat mai jos distincţia clară între drepturi, ce rezultă din:

Această Este util a arăta că toate cheltuielile materiale în misiune erau contra cost, pe bază de plată individuală.

Potrivit paragrafului 6 din Nota de Fundamentare a HG 1086/2004 : „De asemenea, proiectul mai prevede că, pe durata executării misiunii, personalul beneficiază de un spor în scopul facilitării legăturii cu familia şi pentru activităţi de recreere.

Un astfel de spor este similar celui acordat şi în sistemul ONU, sub denumirea de « wellfare », care în acest moment se situează la 1,38/zi/persoană.”

Solicită să se constate că legiuitorul a prevăzut acordarea diurnei în valută distinct de asigurarea de către partenerii externi a hrănirii şi cazării personalului precum şi distinct de cheltuielile diverse din misiune precum recreerea şi legătura cu familia.

Cu alte cuvinte, este cât se poate de clar faptul că diurna în valută trebuia plătită distinct de MSA/PER DI FM, acestea din urmă reprezentând suportul compensatoriu de hrană şi cazare oferit de partenerul extern de care vorbeşte Nota de Fundamentare.

În continuare, considerentele Deciziei ICCJ nr. 38/2021 completează Nota de Fundamentare a HG 1086/2004 şi confirmă obligaţia angajatorului de a plăti diurna în valută în situaţia în care dreptul plătit de partenerul extern are un scop diferit.

În situaţia de faţă. partenerul extern UE, pe misiunea Eulex Kosovo, a achitat acest drept material compensatoriu de hrana și cazare prin plata allowance per diem (indemnizaţie zilnica de subzistenţă), care acoperă nevoile compensatorii de hrană și cazare, scop și motiv de acordare specificat cu claritate de Ghidul UE nr. 7291/10.03.2009, în conformitate cu art. 9.2 din Acordul comun 2008/124/PESC, confirmat și de Răspunsul SEAE din 20.10.2020;

distincţie rezultă și din nota de fundamentare a HG nr. 1086/2004.

În primul rând s-a subliniat faptul că ICCJ a reţinut că drepturile ce trebuie plătite pe perioada misiunii trebuie să acopere atât inconvenientele de ordin material cât şi pe cele de ordin moral, potrivit paragrafului 73 din Decizia ICCJ nr. 38/2021: ".

În acord cu considerentele Înaltei Curţi, intimatul a arătat că este de acord că dacă s-a plătit acelaşi drept şi în acelaşi scop, în mod evident creditorul nu poate solicita încă o dată acelaşi drept şi în acelaşi scop.

În acest sens a fost şi emisă Decizia ÎCCJ nr. 30/2017 referitoare la norma de hrană.

Acesta este și motivul pentru care nu solicită drepturile reglementate de art. 2 din HG nr. 1086/2004.

Dar, diurna în valută nu are nici scopul și nici motivul de acordare ca și dreptul de subzistenţă acordat de organismul internaţional, acest drept plătit de organismul internaţional suprapunându-se doar cu drepturile de la art. 2 din HG nr. 1086/2004, pe care nu le-a solicitat.

Aşadar, atât timp cât scopul PER DIEM-ului ori MSA-ului este distinct de scopul diurnei în valută iar Nota de Fundamentare prevede plata diurnei în valută distinct de suportul oferit de partenerii externi, intimatul a solicitat să se constate faptul că dreptul solicitat este distinct de ceea ce s-a primit, astfel încât acţiunea este întemeiată.

O altă distincţie clară dintre /MSA/ Allowance per diem și "diurna în valută" îl reprezintă modul de reglementare al celor două instituţii.

În timp ce indemnizaţia plătită de partenerul extern era în acelaşi cuantum, indiferent de grad (ofiţer/ subofiţer/ civili/ voluntari) şi ţara de provenienţă, diurna în valută era diferită în funcţie de gradul şi calitatea participantului în misiune.

Mai mult, diurna în valută are cadrul legal exclusiv stabilit de art. 1 din HG nr. 1086/2004 cu modificările sale, care reglementează distinct acest drept de cheltuielile de hrana și cazare [„ (...)care nu include cheltuieli de hrană, calculată în baza ordinului de numire în funcţie (...) "], pe când alocaţia de subzistenţă este reglementată exclusiv de dispoziţiile organismele internaţionale, cu un cuantum valoric, scop și motiv de acordare total diferite.

"Diurna în valută" are o definiţie negativă, fiind o sumă de bani care acoperă alte inconveniente decât cele privind cazarea, hrana, cheltuieli mărunte.

Aceste diurne pe care statele membre, în speţa România le plătește distinct de MSA/PER DIEM/The Stipend reprezentând o compensaţie, o despăgubire pentru expunerea la factorul generator al beneficiului, respectiv pentru prezenţa într-o misiune de răspuns la crize.

Practic este vorba de o sumă acordată în vederea acoperirii inconvenientelor cauzate de secondment sau detaşare, astfel că diurna în valută nu reprezintă contravaloarea unor cheltuieli decontate, ci în primul rând reprezintă contravaloarea unui risc de participare la o misiune în teatre de operaţii, pe când DSA-ul/The Stipend reprezintă acoperirea inconvenientelor compensatorii de hrană și cazare în misiune, prin faptul că există lipsuri/cheltuieli pe care "veteranul teatrelor de operaţii" le suporta în misiune departe de domiciliul său, de familie şi de mediul său obişnuit.

În timp ce indemnizaţiile de subzistenţă (MSA/ PER DIEM/The Stipend) sunt în mod exclusiv pentru acoperirea cheltuielilor compensatorii de hrană şi cazare, în contextul în care „hrana și cazarea sunt asigurate în mod gratuit" (art. 2 alin. l din HG nr. 1086/2004), „diurna în valută care nu include cheltuieli de hrană" (art. 1 alin. 1) reprezintă alt drept, pentru a compensa inconvenientele morale cauzate de secondmentul într-un teatru de operaţii.

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 3 alin. 7 Directiva 96/71/CE a Parlamentului European şi a Consiliului: diurnele specifice detaşării sunt considerate parte a salariului minim, în măsura în care nu sunt vărsate cu titlu de rambursare a cheltuielilor suportate efectiv pentru detaşare, cum ar fi cheltuielile de transport, cazare şi masă.

În cauza CJUE C-396/13, Săhkoalojen ammattiliitto ry contra Elektrobudowa Spolka Akcyjna, (para. 47, 48), chiar se reţine existenţa unui tip de diurnă care se califică drept "diurna specifică detaşării" (cum ar fi, în cazul de faţă, mutatis mutandis, "diurna în valută care nu include cheltuieli de hrană"), diferită de diurna menită să acopere cheltuieli de hrană şi cazare (cum ar fi, mutatis mutandis, MSA/PER DIEM).

În aceeaşi speţă a CJUE se reţine că "diurna specifică detaşării" este menită a compensa inconvenientele cauzate de detaşare, care constau în îndepărtarea persoanelor interesate de mediul lor obişnuit (para. 48).

Or, sub acest aspect, este evident că diurna în valută care nu include cheltuieli de hrană şi cazare aceasta fiind acordată pentru a compensa expunerea la anumite condiţii mai dificile, cum sunt cele dintr-o misiune de răspuns la crize şi nu pentru acoperirea unor cheltuieli compensatorii de hrană sau cazare, care sunt acoperite de MSA-ul datorat de ONU și care trebuia plătit efectiv de pârâții MAI-Jandarmeria română, ceea ce aceştia nu au făcut, conform propriilor susţineri.

Din definiţiile date MSA-ului şi PER DIEM-ului, se observă că acestea acoperă doar inconvenientele de ordin material (cazare, hrană) şi nu inconvenientele de ordin moral (acestea din urmă fiind acoperite de risk allowance, drepturi care în speţă de faţă nu au fost plătite nici de Organizaţia Internaţională şi nici de statul roman).

Aşadar, ţinând cont de definiţiile drepturilor primite care acoperă componente de ordin material, altele decât diurna în valută, precum şi de faptul că o diurnă trebuie să acopere inconvenientele de ordin moral (conform Deciziei ICCJ 38/2021 şi conform cauzei CJUE C-396/13, Săhkoalojen ammattiliitto ry contra Elektrobudowa Spolka Akcyjna, (para. 47, 48)) solicită să se constate că nu există o suprapunere între dreptul primit şi dreptul solicitat prin prezenta acţiune.

O altă prevedere care arată distincţia dintre drepturi, rezultă prin similitudine și din Rezoluţia ONU nr.

A/RES/59/296 din 15.08.2005 Cap.

X, pct. 2 pe care o anexează în traducere legalizată, care a respins propunerea de majorare a Alocaţiei de Subzistenţă în misiune (MSA) cu componenta morală a drepturilor, propunere realizată prin Recomandarea 1, pct. 25 din Raportul Oficiului de Supraveghere Interna A/59/698, acest drept de subzistenţă acordat de organismul internaţional fiind datorat și stabilit fără a cuprinde componenta morală (compensarea condiţiilor de viață dificila-stres, izolare, lipsa facilitaţilor de recreere), care a rămas astfel în sarcina statelor de provenienţă, în speţa România, conform art. 1 și art. 3 din HG n r. 1086/2004.

Intimatul a apreciat că nu se poate reţine raţionamentul pârâtei cu privire la inaplicabilitatea art. 1 din H.G. nr. 1086/2004 nici din perspectiva interpretării istorico-teleologice, raportat la modificările intervenite începând cu data de 23 decembrie 2015, când a intrat în vigoare H.G. nr. 999/2015, prin care a fost modificat art. 91 alin. (1) din H.G. nr. 518/1995, deoarece în Decizia ÎCCJ nr. 38/2021 s-a reţinut că „intervenita legiuitorului naţional în acest caz a avut exclusiv scopul de a facilita corecta interpretare a dispoziţiilor legale modificate, întrucât, aşa cum s-a arătat mai sus, nici anterior modificării norma naţională nu putea să producă efecte care să conducă la o îmbogăţire fără justă cauză printr-o dublă plată a aceloraşi drepturi" (paragraful 82).

De altfel, aceasta încercare nefondată a recurentei-pârâtei de a denatura scopul și motivul de acordare a drepturilor de diurnă în valută și facilitatea, rezidă din exprimarea alegaţiei că: „diurna vizată de acest act normativ presupune o sumă zilnică, în vederea acoperirii cheltuielilor mărunte, uzuale și alte cheltuieli" ignorând faptul ca legiuitorul a înţeles să distingă clar diurna în valută de cheltuielile din teatrul de operaţii, atunci când a stabilit la art. 1 alin. 1 din HG nr. 1086/2004 că: personalul participant (...) în zonele de operaţii, beneficiază de diurna în valută, care nu include cheltuieli de hrană, calculată în baza ordinului de numire în funcţie, (...)".

Dreptul la care se raportează pârâta - alocaţia de subzistenţă, indiferent de denumirea sa în cadrul organismelor internaţionale, este o indemnizaţie zilnică plătită de către acestea pentru cheltuielile de trai suportate în misiune în legătură cu sarcinile temporare.

Alocaţia de subzistenta este determinată în primul rând pe baza cazării pe termen lung, a hrănirii şi cheltuielilor ocazionate la punctul de lucru.

Cuantumul alocaţiei este stabilit de către organismul internaţional pe baza unui sondaj de cazare, hrană şi diverse cheltuieli realizat în fiecare misiune în parte.

Alocaţia se plăteşte în următoarele situaţii: pentru zilele de lucru petrecute în zona de misiune; pentru week-end şi de sărbători oficiale petrecute în interiorul sau în afara zonei de misiune; pentru concediul anual acumulat în timpul misiunii temporare şi luat înainte de expirarea misiunii; pentru concediul medical petrecut în zona de misiune.

Din simpla lectură a art. 1 alin. 1 din HG nr. 1086/2004, rezultă că „diurna în valută" este un drept pecuniar distinct de cheltuielile de hrană („nu include cheltuieli de hrana).

Această evidentă este întărită de conţinutul art. 2 din aceeaşi hotărâre, care prevede că „personalul participant la misiuni în afara teritoriului statului român prevăzut la art. 1, denumit în continuare personal, beneficiază gratuit de drepturi de hrană şi cazare".

Prin urmare, „diurna în valută" nu acoperă nici cheltuielile.

În schimb, alocaţia de subzistenţă este calculată pe baza cheltuielilor de cazare şi hrană, sub acest aspect nefiind posibil ca participantul la misiune să beneficieze din partea statului român de decontarea cheltuielilor de cazare şi hrană, acesta fiind și motivul pentru care nu solicitare aceste drepturi.

Însă „diurna în valută", prin însuşi conţinutul său definit în dreptul naţional, excedează acestui tip de cheltuieli, fiind un venit suplimentar ca urmare a riscului.

Din analiza prevederilor legale cât și a probelor ce sunt administrate, pârâţii având sarcina probei, nu exista niciun element concret din care să se poată distinge o astfel de interpretare ci din contra.

Cheltuielile ocazionate la punctul de lucru, care reprezintă un reper estimativ pentru stabilirea alocaţiei de subzistenţă plătite de partenerul extern (alături de cele privind cazarea şi hrana), reprezintă cheltuieli diverse, mărunte, uzuale, în legătură cu activitatea desfăşurată efectiv în locaţia concretă în care se află misiunea internaţională, legate, în mod obiectiv, de circumstanţe specifice locaţiei şi care au ca rezultat sume variabile, cel puţin la nivel de tara.

Pe de altă parte, diurna în valută prevăzută de art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 1086/2004 reprezintă o sumă fixă, necorelată cu vreun indicator obiectiv care să corespundă locaţiei în care se desfăşoară misiunea din afara teritoriului statului român.

Mai mult, această sumă diferă după cum este vorba despre ofiţeri (45 euro/zi/persoană) sau alte categorii de personal (35 euro /zi/persoană), ceea ce conduce la concluzia că nu este asociată ideii obiective de relocare a unei persoane, care se presupune că suportă aceleaşi costuri indiferent de gradul deţinut, ci unui beneficiu atribuit personalului participant, ca stimulent pentru asigurarea resurselor umane (diferenţiate prin grade sau funcţii, care pot fi prezumate un indicator al calităţilor profesionale) și de acoperire a riscului desfăşurării în misiune, în teatrele de operaţii.

Valoarea alocaţiei de subzistenta poate fi redusă dacă organizaţia asigură cazarea sau hrana în mod gratuit.

Astfel, reducerea este de 50% în cazul în care se asigură cazare gratuită, indiferent de regimul locativ (permanent, prefabricat sau cort).

În schimb, nu există nicio distincţie în dreptul naţional cu privire la valoarea diurnei în valută în cazul în care cazarea şi hrana sunt asigurate gratuit de statul român sau de partenerii externi la locul misiunii internaţionale.

Doar în unele situaţii, valoarea diurnei în valută, deşi fixă, se apropie de valoarea alocaţiei de subzistenta, ceea ce conduce la concluzia că nu există o relaţie de proporţionalitate între acest drept recunoscut în dreptul naţional și cel cuvenit pe baza protocolului misiunii internaţionale, pentru a se considera că are o pondere proprie în valoarea mai mare.

Ar însemna că, într-un astfel de caz, dacă diurna în valută ar fi considerată inclusă în valoarea alocaţiei de subzistenta, suma aferentă cazării și hranei ar fi de numai 25 USD (65-40), ceea ce ar fi mai puţin chiar decât valoarea prezumată a cheltuielilor de cazare (estimată de organismele internaţionale și chiar de legiuitorul roman prin raportarea la cazarea reglementata de HG nr. 518/1995 ca fiind 50% din valoarea subzistentei atunci când asigură gratuit cazarea).

Pentru a se considera că se ajunge la o îmbogăţire fără justă cauză, relevantă este şi valoarea concretă a dreptului de creanţă, nu numai denumirea acestuia, deoarece, prin esenţa sa, această instituţie civilă presupune o creştere a valorii activului, iar în cauză ar trebui să se poată stabili o suprapunere a elementelor comparate, cel puţin din perspectiva modalităţii de calcul, ceea ce nu există în cauză, motiv pentru care dubiul trebuie să profite reclamantului, deoarece o interpretare contrară ar conduce la pierderea unui bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, fie şi sub forma speranţei legitime.

Distincţia între dreptul de diurna și acele alte drepturile acordate de organismul internaţional și la care se raportează pârâta, distincţie arătată în cererea de chemare în judecata, necontestata de pârâta în ceea ce priveşte caracterul legal al acesteia, rezultă din zeci de hotărârii judecătoreşti, a căror considerente sunt similare celor arătate, cât și din Decizia RIL a ICCJ nr. 24/2022.

Concluzionând: recursul IGJR este nefondat, dreptul de diurna fiind un drept asimilat salariului.

În acest sens, solicită să se aibă în vedere ca în conformitate cu Directiva 96/71/CE a Parlamentului European şi a Consiliului diurna este considerată parte a salariului minim .

De asemenea, diurna reprezintă potrivit jurisprudenţei C.J.U.E.1 „alocaţie specifica detaşării" si, ca atare, parte a salariului minim.

De altfel, ICCJ prin Decizia nr. 24/2022 a tranşat definitiv aspectele de fond ale spetei, decizie ce se impune cu putere de lucru judecat și care arata caracterul nefondat al susţinerilor pârâţilor IGJR/BSIJ, atunci când a reţinut ca: „scopul diurnei este compensarea inconvenientelor rezultate din riscurile la care este suspus personalul participant la misiunile în afara teritoriului statului roman, în zonele de operaţii", decizie a ICCJ care este similara și aspectelor prezentate prin cererea de chemare în judecata (motivare de altfel necontestata de pârât prin întâmpinare) dar și aspectelor deduse în fața ICCJ prin Amicus curiae depus la ICCJ cu ocazia judecării cauzei în care s-a pronunţat Decizia nr. 24/2022 (Anexat la prezentul răspuns).

În concluzie, solicită instanţei respingerea recursului ca neîntemeiat, cu cheltuieli pe cale separata.

În drept, își întemeiază prezentele note scrise pe prevederile art. 201 Cod procedură civilă, precum şi pe celelalte prevederi invocate anterior.

Prin întâmpinarea formulată la data de 27.12.2023, Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei, a solicitat admiterea recursului formulat de Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, casarea în parte a sentinţei civile nr.X/2022 pronunţată de Tribunalul Harghita – Secţia civilă, la data de 18.03.2022, în dosarul nr.

X/96/2020*, şi în rejudecare, respingerea acţiunii reclamantului ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte susţinerile I.G.J.R. expuse în cuprinsul recursului formulat, intimata a solicitat să se lua act de poziţia acestuia, în sensul în care achiesează în totalitate la motivele expuse de pârâtul I.G.J.R., mai puţin cu referire la apărările vizând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului IGJR.

Faţă de susţinerile I.G.J.R. privitoare la faptul că „pentru misiunea internaţională din perioada 07.12.2009-08.06.2010, intimatul reclamant a fost încadrat la Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei şi nu la Inspectoratul General al Jandarmeriei" (alin. 7, pag. 2 din recurs), „pentru a putea participa la misiune intimatul-reclamant a fost mutat prin Ordinul inspectorului general al Jandarmeriei Române (...) la Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei" (alin.8, pag. 2 din recurs), „prin Ordinul comandantului Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei nr.

S/243666 din 10.11.2009 l-au fost stabilite drepturile salariale aferente funcţiei (.,.), prin Ordinul comandantului Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei nr.

S/234684 din 07.12.2009, intimatului-reclamant i-a fost acordat sporul lunar de până la. 100% pentru participarea la misiuni internaţionale" (alin. 9, pag. 2 din recurs), menționează că reclamantul a fost încadrat pe statul de organizare al unităţii lor pentru a-i fi acordate drepturile salariale în lei (aceasta reprezentând una din cele două obligaţii ce era în sarcina B.S.I.J. cu privire la prima misiune EULEX Kosovo, cea de-a doua fiind asigurarea logistică a detaşamentului, aşa cum reiese şi din probatoriu), care nu face obiectul prezentei cauze.

Cu privire la cea de-a doua perioadă de misiune internaţională EULEX Kosovo din (10.06.2011-24.12.2011), arată că subofiţerul a fost încadrat pe „statul S" al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, conform Ordinului inspectorului general al Jandarmeriei Române nr. 899 din 10.06.2011.

Începând cu data de 15.06.2011, prin Ordinul inspectorului general al Jandarmeriei Române nr. 935 din 15.06.201 1, subofiţerul a fost detaşat să participe la misiunea internaţională EULEX Kosovo, şi tot prin acelaşi ordin a fost mutat la I.J.J.

Harghita, aspecte ce rezultă din cuprinsul recursul formulat de Inspectoratul General al Jandarmeriei Române.

Luând act de aceste dovezi, rezultă neîndoielnic că pentru cea de-a doua perioada de misiune internaţională, reclamantul nu a avut raporturi de serviciu cu unitatea lor, B.S.I.J.

Mai mult decât atât, I.G.J.R. susţine faptul că în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 550/2004 „Jandarmeria Română este organizată pe principii militare, ca sistem unitar de forţe şi mijloace dispus conform organizării administrativ-teritoriale a ţării, şi are următoarea structură organizatorică: a) Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, (...) c) Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei şi grupările de jandarmi mobile; d) inspectoratele de jandarmi judeţene":

Creditele bugetare sunt repartizate de la ordonatorul principal de credite (M.A.I.) la ordonatorul secundar de credite (LGJ.R.) care repartizează aceste credite către ordonatorii terţiari (unul fiind B.S.I.J, un altul fiind IJJ. Harghita).

Astfel, în cadrul procesului, I.G.J.R. nu a făcut dovada alocării de credite bugetare, în valută, pentru plata drepturilor militarilor aflaţi în misiuni internaţionale.

Chiar dacă LGJ.R. ar fi avut în intenţie să facă acest lucru, nu era realizabil deoarece ordonatorii terţiari de credite din cadrul Jandarmeriei Române nu deține conturi în valută, LGJ.R. fiind singura deţinătoare a unui astfel de cont.

Aşa cum a susținut în cuprinsul apărărilor formulate, drepturile băneşti asumate de către B.S.I.J. erau reprezentate de salariul în lei, acordat în ţară, iar I.G.J.R. era responsabil de plata drepturilor solicitate în prezenta cauză, drepturi în valută, aspect constatat şi de către instanţa de rejudecare „(...) pârâtul IGJR trebuie să îi plătească reclamantului diurna menţionată (...), pârâta BSIJ nu are această obligaţie, pentru că, pe timpul misiunii, reclamantul nu a avut raporturi de serviciu cu această unitate " (pct.

IX, pag. 6 din sentinţa recurată).

Mai mult decât atât, I.G.J.R. face şi dovada plăţii drepturilor de diurnă în valută, astfel că nu poate susţine în continuare faptul că nu poate dispune cu privire la militării ce nu au raport de serviciu cu această unitate, odată ce extrasele de cont se află în posesia I.G.J.R., şi sunt puse la dispoziţia instanţei tot de către pârâtul I.G.J.R.

Tot astfel, Manualul de proceduri scrise (formalizate) de operare/intervenţie şi control, pentru structurile Jandarmeriei Române, aprobat prin Ordinul TGJR nr. 17/29.06.2007, în care se regăseşte: Procedură privind acordarea drepturilor de diurnă, cazare şi hrană personalului participant la misiuni în afara teritoriului român (JRO-LDP.32) prevede că sumele aferente HG nr. 1086/2004 să fie suportate din fondurile bugetare alocate pârâtului Inspectoratul General al Jandarmeriei Române.

Astfel, potrivit cap. 4 din Procedura avută în vedere, „Activitatea - în conformitate cu prevederile (...) H.G. nr. 1086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice şi a drepturilor de diurnă, cazare şi hrană personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român cu modificările ulterioare, personalului militar ce participă la misiunile prevăzute de art. 2 lit. b) şi c) din Legea 42/2004, beneficiază de: (...) II.

În afara teritoriului statului român - a) diurnă în valută de la data părăsirii teritoriului naţional, diferenţiat pe categorii de personal (ofiţerii 40 USD/zi/persoană, celelalte categorii 35 USD/zi/persoană); b) pentru, facilitarea legăturii cu familia şi recreere 1 USD/zi/persoană", iar la rubrica „CINE EXECUTĂ" este menţionat în ordine descrescătoare „Inspectorul general - Directorul Direcţiei Buget Contabilitate - Şeful Serviciului legislaţie Drepturi de personal și Decontări - Ofiţerul de la poziţia nr. _din statul de organizare în a cărei atribuţie intră întocmirea bazelor de calcul".

Particularitatea drepturilor clamate în prezentul litigiu este dată de situaţia că acestea nu face obiectul cumulului în cuantumul brut al salariului/soldei în lei de care a beneficiat în ţară, excluzând obligaţia angajatorului cu care reclamantul avea raporturi de serviciu directe, iar potrivit Procedurii interne JRO-LDP.32 a IGJR, această unitate şi-a asumat şi achitat drepturile de diurnă în valută reglementate de HG nr. 1086/2004.

Faţă de afirmaţia referitoare la „Caracteristică a raportului juridic de muncă este aceea că poate exista numai între două persoane, legitimarea procesuală revine doar autorităţii publice cu care persoana se află în raporturi de serviciu, întrucât acesteia îi aparţine prerogativa stabilirii şi acordării drepturilor băneşti" (alin 7, pag. 3 din recurs) :

În situaţia din cauza de faţă raportul de muncă a fost stabilit, prin subordonare, şi faţă de I.G.J.R., contrar afirmaţiilor acestui pârât care susţine în mod neîntemeiat faptul că „Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, nu poate dispune cu privire la plata unor drepturi băneşti pentru personalul participant la misiuni internaţionale încadrat la alte unităţi militare cu personalitate juridică (...)" (alin. 4, pag. 3 din recurs).

Această afirmaţie ar fi fost reală în situaţia în care unitatea lor ar fi făcut încadrarea şi plata tuturor drepturilor financiare, ori în litigiul de faţă drepturile salariale în lei au fost stabilite şi plătite de către angajator, drepturile de diurnă în valută fiind asumate la plată de către eşalonul superior, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române şi achitate în fapt de către partenerul extern.

Dacă ar fi fost alocate sume cu această destinaţie, de diurnă în valută, cu siguranţă că acestea ar fi fost utilizate în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate.

Intimata a reiterat faptul că B.S.I.J. nu deţine şi nu a deţinut niciodată un cont în valută pentru a putea efectua plata unor drepturi de natura celor solicitate de intimatul-reclamant în prezenta cauză.

Singura unitate ce deţine un astfel de cont este I.G.J.R.

În situaţia de faţă, prerogativa stabilirii drepturilor de diurnă în valută a revenit I.G.J.R. deoarece această instituţie a întocmit Notele Raport şi Notele de Fundamentare pentru misiunile internaţionale la care au participat militarii jandarmi şi în care sunt reglementate drepturile de diurnă în valută, aceste Note fiind aprobate de M.A.I.

Faţă de raţionamentul privind aplicabilitatea considerentelor Deciziei RIL 13/2016 a I.C.C.J., în raport de starea de fapt reţinută, intimata a precizat următoarele:

Decizia RIL 13/2016 a fost pronunţată în ceea ce priveşte calitatea procesual pasivă a M.A.I. în litigii având ca obiect acordarea de drepturi de natură salarială, considerentele Deciziei neputând fi preluate de unităţile subordonate.

Astfel cum s-a arătat în cuprinsul apărărilor, drepturile de diurnă în valută nu sunt drepturi salariale, ci reprezintă o facilitate fiscală acordată doar pe perioada în care militarii se află în misiune internaţională.

Chiar dacă B.S.I.J. a fost angajatorul intimatului-reclamant, aşa cum a arătat, I.G.J.R., în calitate de ordonator secundar de credite şi unic deţinător de cont în valută, şi-a asumat plata diurnelor.

Singura obligaţie a B.S.I.J era de plată a drepturilor salariale în lei, exclusiv pentru misiunea EULEX Kosovo din perioada 07.12,2009-08.06.2010, fără nicio legătură cu drepturile solicitate de reclamant în prezenta cauză, şi anume drepturile de diurnă în valută asumate de I.G.J.R. şi achitate în fapt de către partenerul extern, conform extraselor de cont depuse în probatoriu, din care rezultă cuantumul de 19.470 EURO pentru prima misiune, respectiv 17.649,76 EURO pentru participarea la a doua misiune EULEX Kosovo.

În referire la criticile din recursul pârâtului I.G.J.R, exclusiv privitoare la analiza excepţiilor lipsei calităţii procesuale pasive invocate de fiecare dintre aceşti pârâţi, solicită să se aibă în vedere că drepturile reclamate nu sunt drepturi solicitate în baza raportului de serviciu şi nu sunt drepturi salariale sau de natură salarială, ci drepturi băneşti cu natură specială, acordate în considerația calităţii de personal participant la misiuni în afara teritoriului statului român.

Chiar dacă aprioric participarea la misiuni în afara teritoriului statului român este condiţionată de calitatea de militar/jandarm, raporturile juridice sunt unele atipice iar plata efectivă a drepturilor băneşti s-a realizat de IGJR.

Nu se poate reţine astfel încălcarea Deciziei pronunţate în interesul legii nr. 13/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, întrucât aceasta vizează ipoteza în care stabileşte în care pretenţiile deduse judecăţii vizează exclusiv acordarea unor drepturi salariale sau de natură salarială, fără a pune în discuţie atribuţiile legal reglementate ale ordonatorului principal de credite.

Or, în cauză calitatea procesuală pasivă a IGJR este justificată nu de calitatea acestuia de ordonator de credite, ci chiar de titular al obligaţiei de plată a drepturilor pretinse (în mod similar, Deciziei civile nr.

X/30.05.2022 a Curţii de Apel Constanţa).

Astfel că, aceste categorii de drepturi salariale solicitate prin acţiune sunt datorate de către instituţia cu care s-au legat raporturi juridice privind obiectul misiunii în străinătate.

În acest sens, intimata a considerat că Brigada Specială nu poate fi ţinută să îndeplinească o obligaţie ce nu a fost pusă în sarcina acesteia şi că nu poate avea calitate procesuală pasivă în litigii ce privesc drepturi de diurnă în valută.

În concluzie, raportându-se la obiectul prezentei cauze şi la drepturile solicitate de intimatul-reclamant, consideră ca nu sunt relevante aspectele ce ţin de raporturile de serviciu sau de entitatea ce a avut calitate de angajator în ceea ce îl priveşte pe reclamant, întrucât nu se contestă nici acte administrative, nici plata drepturilor salariale, ci se contestă plata drepturilor în valută, drepturi ce nu au fost asumate la plată de unitatea lor, ba chiar sunt dovedite a fi achitate de partenerul extern, plata fiind asumată de eşalonul superior, LG.J.R.

În susţinerea netemeiniciei acţiunii intimata a considerat că admiterea solicitărilor reclamantului ar duce la o îmbogăţire fără just temei, ori nicio persoană nu poate fi remunerată pentru aceeaşi muncă şi în acelaşi scop, de două ori.

Cu referire la misiunile EULEX Kosovo ce s-au desfăşurat în perioada 07.12.2009-08.06.2010, respectiv în perioada 10.06.2011-15.06.2011, în condiţiile în care se fac dovada prin extrase de cont depuse la dosarul cauzei de către pârâtul IGJR că pentru aceste misiuni, reclamantul a încasat diurna în valuta aferenta fiecărei luni de misiune, acţiunea în justiţie a reclamantului apare ca vădit neîntemeiată.

Atât timp cât reclamantul din prezenta cauză a primit diurna în valută potrivit HG nr. 1086/2004, de la partenerul extern (dovadă prin extrase de cont), precum şi a beneficiat de alte asigurări materiale (hrana, cazare, servicii medicale, servicii de curăţenie, servicii ele transport etc.) acesta nu mai este îndreptăţit să solicite încă o dată de la statul român compensarea beneficiilor, în baza legii naţionale.

În Monitorul Oficial nr. 922/27.09.2021 a fost publicată Decizia ÎCCJ (completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept) nr. 38/07.06.2021 cu incidenţă în prezentul litigiu în ceea ce priveşte fondul cauzei.

Faţă de misiunile E. Kosovo, reclamantului i-au fost achitate drepturile băneşti în valută de către partenerul extern, prin plată asumată de IGJR (dovada fiind extrasele de cont),.

Din analiza privind misiunile şi activităţile desfăşurate de Detaşamentul de misiuni internaţionale Kosovo în turul de serviciu Decembrie 2009-Iunie 2010 cu nr. 234244/17.06.2010 rezultă faptul că „aceştia (militarii dislocaţi) au beneficiat, la date stabilite (15 şi 30 ale lunii) de drepturile băneşti cu privire la diurna de misiune şi de risc." Arată că reclamantul din prezenta cauză a făcut parte din acest detaşament de misiuni internaţionale.

Pe timpul misiunilor desfăşurate sub egida EULEX hrana era asigurată de către firma Ciano, hrană pentru care se plăteau 11,5 EURO/zi aşa cum rezultă din analiza activităţii detaşamentului nr. 234244/2010.

Cazarea personalului se făcea în mod gratuit în baza militară.

Pentru a releva situaţia diferită a celor două categorii de personal (poliţişti civili, faţă de militari jandarmi), intimata a atașat în probatoriu Raport privind primirea delegaţiei Ministerului Administraţiei şi Internelor în Provincia Kosovo, în perioada 31.07-01.08.2004 nr. 2297/09.08.2004, emitent M.A.I. - Direcţia Generală Integrare Europeană şi Relaţii Internaţionale, înscris depus în probatoriu de mai mulţi reclamanţi în cauze similare, din care rezultă că asigurarea hrănirii persoanelor se realiză prin grija serviciilor specializate ONU, în natură; din acelaşi înscris (pag. 4, para. final) rezultă - „În ceea ce priveşte diferenţele semnalate privind drepturile băneşti acordate poliţiştilor, respectiv jandarmilor acestea sunt determinat de statutul diferit atribuit de ONU şi, respectiv, Guvernul României, celor două categorii de forţe: Poliţie civilă - cu statut de expert - drepturi de subzistenţă asigurate de ONU (68 Euro/zi începând cu 01.06 a,c); Jandarmi ~ Personal subordonat în unitate constituită - diurnă asigurată de Guvernul României 40 USD/zi ofiţerii, 30 USD/zi subofiţerii; 1,28 USD/zi asigurată de ONU; 73.5 USD/6 luni, alocaţie de permisie, asigurată de ONU; drepturi în natură asigurate de ONU: cazare, masă ".

Examinând hotărârea atacată prin raportare la motivele de recurs invocate, Curtea reţine următoarele:

Prin recursul declarat recurentul-pârât IGJR critică hotărârea judecătorească prin raportare la modalitatea de motivare a acesteia şi la modul de aplicare a prevederilor legale de drept material şi procedural.

Din perspectiva dispozițiilor art. 488 pct. 5 Cod procedură civilă recurentul a criticat omisiunea instanței de fond de a se pronunţa asupra lipsei calităţii procesuale pasive a recurentului susţinând nulitatea sentinţei atacate prin prisma art. 13 din Cod procedură civilă şi coroborat cu art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În ceea ce priveşte inadmisibilitatea acestei critici invocată de intimat prin întâmpinare cu referire la prevederile art. 445 Cod procedură civilă, reținem că procedura completării hotărârii vizează conform art. 444 Cod procedură civilă omisiunea instanţei de a se pronunța cu privire la un capăt de cerere sau o cerere conexă/incidentală şi nu cu privire a apărări sau excepţii ale părţilor.

În cazul dedus judecăţii nu se critică omisiunea instanţei de fond de a se pronunţa cu privire la tot ceea ce s-a cerut prin cererea de chemare în judecată (în sensul art. 22 al. 6 Cod procedură civilă) ci omisiunea de a analiza o excepţie de procedură invocată prin întâmpinare, aspect ce nu poate face obiectul unei cereri de completare a hotărârii.

În mod corect recurentul a invocat şi subsumat această omisiune a instanţei de fond, motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 Cod procedură civilă, fiind nefondate susţinerile părţii adverse privind inadmisibilitatea acestei critici în recurs.

Cu privire la aceste critici, Curtea reţine în prealabil că instanţa de fond a analizat în considerente cadrul procesual şi a reţinut că „pârâta BSIJ nu are această obligaţie, pentru că, pe timpul misiunii, reclamantul nu a avut raporturi de serviciu cu această unitate, fiind detaşat în cadrul IGJR” consecinţa fiind că prin dispozitiv cererea reclamantului în contradictoriu cu pârâta Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei – BSIJ a fost respinsă.

Dincolo de caracterul lapidar al considerentelor care vizează cadrul procesual respectiv de omisiunea de a insera distinct în dispozitiv soluţia asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a recurentului, Curtea constată că în cauză nu se impune casarea sentinţei atacate în considerarea art. 488 pct. 5 şi 6 Cod procedură civilă în condiţiile în care considerentele tranşează cadrul procesual.

Suplimentar, reţinem că în măsura în care calitatea procesuală pasivă a recurentului se confirmă în urma unei analize proprii a instanței de recurs în raport de argumentele acestei părți în proces, soluţia de anulare a sentinţei atacate nu îşi găseşte justificare prin prisma noţiunii de vătămare procesuală.

Astfel, inclusiv în considerarea faptului că prezenta cauză se află în al doilea ciclu procesual, cu luarea în considerare a dispoziţiilor art. 498 al. 1 Cod procedură civilă ( instanţele … vor casa cu trimitere o singură dată în cursul procesului) o analiză a argumentelor IPJ din perspectiva calităţii procesuale pasive, reiterate în recurs, va avea ca si consecinţă, în măsura menţinerii soluţiei privind cadrul procesual, o completare/complinire a considerentelor primei instanţe pe acest aspect.

Analizând aşadar criticile care vizează cadrul procesual, Curtea reţine cu prioritate că recurentul nu a fost chemat în judecată în calitate de ordonator superior de credite ci în considerarea obligaţiilor proprii de îi revin în virtutea raporturilor de serviciu cu reclamantul respectiv în virtutea obligaţiilor ce derivă din angajamente României privind participarea la misiuni internaţionale.

Pe cale de consecinţă referirile recurentului la Decizia nr.

X din 13.06.2016 (recurs în interesul legii) nu sunt relevante în cauză.

Curtea reţine cu prioritate ca pertinente susţinerile intimatei Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei în sensul că, în ceea ce priveşte plata altor drepturi decât cele salariale este relevantă prevederea din Ordinul TGJR nr. 17/29.06.2007, conform căreia sumele aferente HG nr. 1086/2004 sunt suportate din fondurile bugetare alocate pârâtului Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, aspect necontestat de recurentă.

Din cuprinsul Procedurii operaţionale depuse la dosar rezultă că pentru activitatea - acordare drepturi conform HG 1086/2004 este desemnat ca executant Inspectoratul general - Directorul Direcţiei Buget Contabilitate.

Pe cale de consecinţă, date fiind reglementările speciale incidente în cauză şi având în vedere obiectul concret al pretenţiilor reclamantului, Curtea constată că în fapt cadrul procesual a fost corect stabilit în faţa instanţei de fond, neimpunându-se o casare a sentinţei atacate din acest motiv.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 6 C.proc.civ., indicat în cererea de recurs, reţinem că pentru incidenţa acestui motiv de recurs este necesar ca hotărârea atacată să nu cuprindă motivele pe care se întemeiază şi inexistenţa acestora să împiedice exercitarea controlului judiciar sau să cuprindă motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei

În cauză, însă, judecătorul fondului a prezentat şi a argumentat soluţia adoptată cu referire la criteriile utilizate pentru calificarea noţiunii de diurnă.

Referirile recurentului la contrarietatea considerentelor cu privire la calitatea reclamantului de subofiţer cu ocazia participării la misiunile internaţionale nu pot fi avute în vedere din perspectiva art. 488 pct. 6 Cod procedură civilă acestea fiind veritabile critici de nelegalitate din perspectiva modului de aplicare a dispozițiilor legale la situaţia de fapt dedusă judecăţii.

Aşadar nu se pun în discuţie motive străine de natura cauzei, argumentele recurentului fiind subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă.

În ceea ce priveşte criticile privind aplicarea de către instanţa de fond a dispoziţiilor HG 1086/2004 reţinem în prealabil că modalitatea concretă de calificare de către instanţa de fond a a sumelor la care părţile fac referire în cauză respectiv definirea noţiunii de diurnă din perspectiva HG 1086/2004 reflectă o modalitate de interpretare şi aplicare în cauză a dispozițiilor legale astfel încât susţinerile intimatului în sensul că se critică elemente de temeinicie şi nu de legalitate ale sentinţei atacate nu pot fi reţinute.

În ceea ce priveşte noţiunea de diurnă sub aspectul scopului acordării acesteia şi a stabilirii sumelor care intră sub incidența acestei noţiuni, Curtea va avea în vedere deciziile pronunţate de ICCJ în mecanismele de asigurare a unei practici judiciare unitare, astfel cum acestea au fost invocate de părţi.

Vom avea în vedere ca atare situaţia de fapt stabilită de instanţa de fond, respectiv că reclamantul a participat în calitate de subofiţer de jandarmi la două misiuni EULEX în Kosovo, în perioadele 07.12.2009-08.06.2010 şi 10.06.2011-24.12.2011 context în care au fost achitate acestuia de Misiunea EULEX următoarele sume : „indemnizaţie zilnică de subzistenţă” (daily allowance), „indemnizaţia de dificultate” (hardship allowance) şi „indemnizaţia de risc” (risk allowance).

De observat că intimatul la rândul său indică cele trei categorii de sume, privind indemnizaţiile acordate personalului care participă la misiunile civile UE de gestionare a crizelor cu referire la Ghidul 7291/07 din 10 martie 2009.

Instanţa de fond concluzionează în sensul că „diurna nu se confundă cu alocaţia plătită reclamantului de Misiunea EULEX sub cele 3 forme” ulterior unei analize a conţinutului primei sume, achitată cu titlu de „indemnizaţie zilnică de subzistenţă”.

O asemenea omisiune, fără a echivala de plano cu incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 Cod procedură civilă, se impune a fi complinită de instanţa de recurs, printr-o analiză proprie, inclusiv în considerarea faptului că recurentul a invocat punctual ca motiv de nelegalitate greşita aplicare a HG 1086/2004 în raport de situaţia de fapt stabilită – achitarea unor sume de bani cu titlu diferit.

În acest sens Curtea va avea în vedere considerentele Deciziei 24/2022 pronunţată în RIL de ICCJ, paragraful 90: „Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, diurna, stabilită într-un cuantum care nu este circumstanţiat de cheltuielile locului misiunii, nu include cheltuieli care acoperă cazare şi hrană (prevedere expresă), dar nici cheltuieli diverse în legătură cu misiunea, care să conducă la concluzia că are ca scop compensarea inconvenientelor de ordin material.”

Paragraful 92: „elementele care determină modificarea cuantumului diurnei sunt tipul misiunilor şi gradul de risc în zona de desfăşurare a operaţiilor, conduce la concluzia că aceasta are un scop fundamental diferit de cel al drepturilor care vizează acoperirea cheltuielilor de cazare, de hrană şi a celor diverse determinate de misiune, reprezentând o compensaţie acordată în considerarea riscului la care este supus personalul care participă la misiuni în afara teritoriului statului român, în zonele de operaţii.”

În raport de cele ce preced, concluzia instanţei de fond cu privire la faptul că „indemnizaţia zilnică de subzistenţă” (daily allowance), cuprinzând cheltuielile de legate de cazare, masă, călătorii locale şi cheltuieli diverse nu exclude acordarea diurnei prevăzute de HG 1086/2004 este corectă.

În ceea ce priveşte sumele acordate cu titlu de indemnizaţia de dificultate” (hardship allowance) şi „indemnizaţia de risc” (risk allowance), Curtea reţine că potrivit Acordului tehnic între MAI şi EULEX (filele 64 şi următoarele vol.

I dosar fond), distinct de obligaţiile asumate de partenerul extern cu privire la cazare, catering şi alte produse se indică explicit că „În conformitate cu Declaraţia Financiară a Eulex Kosovo, diurna va fi plătită membrilor individuali ai IPU şi vor fi furnizate asigurări de risc”.

În consecinţă, diurna la care se face referire nu are ca obiect cheltuieli generate de cazare şi masă, acestea fiind distinct evidenţiate.

Acest aspect rezultă si din documentul „Acţiunea comună 2008/124/PESC a Consiliului” aflat la filele 126 şi următoarele vol.

I dosar fond care menționează în art. 9 că fiecare stat membru suportă cheltuielile personalului detaşat, incluzând indemnizaţii, „altele decât diurnele, sporuri pentru condiţii dificile de lucru şi de risc”

În raportul către MAI se redau informaţiile transmise participanţilor la sediul EULEX din Pristina în baza documentului anterior indicat, fiind relevate misiunile şi atribuţiile ce revin IPU România dar şi drepturile băneşti ce revin personalului: Misiunea EULEX va plăti o diurnă de risc şi o diurnă de autosusţinere în valoare de 100 Euro pe zi/persoană virată în conturi personal.

De asemenea înscrisurile de la filele 174-176 dosar (raport incluzând extras din Ghid şi adresa Eulex referitoare la reducerea alocaţiei zilnice ) confirmă acordarea de către partenerul extern a unei sume de 105/Euro pe zi, redusă din 01.05.2010 la 90 de Euro pe zi, sumă denumită generic „daily allowance” şi care include pe de o parte o indemnizaţie zilnică (per diem) destinată acomodării şi altor cheltuieli de subzistenţă şi pe de altă parte o indemnizaţie de risc şi condiţii grele.

De remarcat că reducerea sumei zilnice începând cu data de 01.05.2010 s-a justificat prin reducerea indemnizaţiei de risc ca urmare a modificării ratei de risc în regiune.

Curtea observă că acordarea şi achitarea efectivă de către EULEX a sumelor zilnice care includ indemnizaţia de risc rezultă şi din documentul „Analiza privind misiunile … Kosovo … decembrie 2009-iunie 2010” aflat la filele 65 şi următoarele vol.

II fond.

La capitolul „asigurare financiară” se menționează explicit că toţi militarii detaşamentului au beneficiat la datele stabilite de drepturi băneşti cu privire la diurna de misiune şi cea de risc cu menţiunea că din 01.05.2010 Eulex Kosovo a redus drepturile la 90 de Euro pe zi.

Totodată se face referire la Acordul tehnic şi la modalitatea concretă în care au fost asigurate cazarea şi hrana, într-un capitol distinct „Asigurarea logistică”.

În raport de considerentele anterioare, Curtea reţine că în suma zilnică acordată participanţilor la misiunea EULEX Kosovo, de 100 de Euro respectiv 90 de Euro (conform înscrisurilor depuse la dosar reclamantului i s-au virat cu acest titlu pentru prima misiune 19.470 EURO, iar pentru a II-a misiune 17.649,76 EURO ) se include şi indemnizaţia de risc (risk allowance).

Dincolo de identitatea terminologică între suma acordată cu acest titlu şi modalitatea de definire de către ICCJ a scopului diurnei ( “ compensarea inconvenientelor rezultate din riscurile la care este supus personalul participant la misiunile în afara teritoriului statului român, în zonele de operaţii.”) pentru a concluziona în sensul că suma primită de la partenerul extern include sumele solicitate de reclamant ca diurnă în temeiul HG 1.086/2004, Curtea reţine cu prioritate că în fapt cheltuielile de cazare, de hrană şi a celor diverse determinate de misiune au fost stabilite/acordate distinct, conform actelor depuse la dosar, fiind suportate ca atare de partenerul extern ( cazare, asigurare masă în sistem catering şi indemnizaţia „per diem”).

Suplimentar reţinem că acordarea de diurne sau sporuri pentru condiţii dificile de lucru şi de risc a fost explicit asumată de partenerul extern conform art. 9 din „Acţiunea comună 2008/124/PESC a Consiliului”.

De asemenea, în raport de considerentele din paragraful 92 al Deciziei 24/2022 („elementele care determină modificarea cuantumului diurnei sunt tipul misiunilor şi gradul de risc în zona de desfăşurare a operaţiilor,”) reţinem ca relevant însuşi faptul diminuării indemnizaţiei de risc (cea per diem a rămas neschimbată) cu efect asupra sumei zilnice, în considerarea modificării gradului de risc în raport de zona de desfăşurare a misiunii.

Toate aceste elemente confirmă susţinerile recurentului în sensul că sumele achitate de Eulex reclamantului în cursul celor două misiuni în Kosovo au cuprins şi o indemnizaţie de risc, a cărei finalitate este tocmai de „compensarea inconvenientelor rezultate din riscurile la care este supus personalul participant la misiunile în afara teritoriului statului român, în zonele de operaţii.”

Prin urmare, având în vedere şi considerentele Deciziei 38/2021 a ICCJ, reţinem că reclamantul ar fi avut posibilitatea de a solicita sume cu titlu de diurnă în temeiul HG 1086/2004 doar „în lipsa acordării acestor drepturi de către aliaţii, partenerii sau organizaţiile internaţionale sub egida cărora se desfăşoară misiunile şi operaţiile."

Or, astfel cum rezultă din argumentele anterior expuse, în cazul dedus judecăţii reclamantul a beneficiat de sume al căror scop a fost tocmai de compensare a inconvenientelor generate de riscul misiunii.

În raport de cele ce preced, Curtea constată fondate criticile recurentului subsumate dispozițiilor art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă raportat la modul de aplicare de către instanţa de fond a HG 1.086/2004, astfel cum acest din urmă act normativ a fost interpretat prin Decizia RIL 24/2022.

Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 496 al. 2 Cod procedură civilă sentința atacată va fi casată în parte şi în rejudecare pe fond, în limitele casării instanţa va respinge ca nefondată acţiunea formulată de reclamantul A.

R.-O. împotriva pârâtului Inspectoratul General al Jandarmeriei Române – IGJR.