Curtea de Apel TÂRGU MUREȘ · x/102/2021

Decizie nr. 615/R din 24.11.2022

Instanță: Curtea de Apel TÂRGU MUREȘ
Dosar: x/102/2021
Obiect: Dimensionarea prejudiciului și determinarea măsurilor adecvate pentru restabilirea situației anterioare discriminării constatate prin hotărâre anterioară, definitivă a CNCD
Soluție
Sursa: portal.just.ro

- art. 27 din OG nr. 137/2000

- art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004

- Deciziei nr. 10/2016 a ÎCCJ-Completul competent să judece recursul în interesul legii

În cauză, fapta ilicită de discriminare a fost săvârşită prin adoptarea de către Consiliul Local al Municipiului Târgu-Mureş a Hotărârii nr. 143/25.04.2019, modificată prin HCL nr. 98/28.05.2020, mai exact a art.

I şi art.

III pct. 2 din Condiţiile de acordare din Anexa la HCL nr. 143/25.04.2019, modificată prin HCL nr. 98/28.05.2020, cuprinzând Metodologia privind acordarea sprijinului financiar pentru nou-născuţi care limitau acordarea stimulentului financiar în cuantum 2.000 lei la părinţii care au vechime în muncă de cel puţin un an fără întrerupere, dar şi prin actul administrativ asimilat potrivit art. 8 alin. 1 din legea nr. 554/2004 constând în refuzul nejustificat de rezolvare a cererii concretizat în adresa nr. x/7213/20.08.2021 emisă de intimata Direcţia de asistenţă socială din cadrul Consiliului Local al Municipiului X prin care a fost respinsă cererea recurentei-reclamante de acordare a sprijinului financiar pentru nou-născuţi în sumă de 2.000 lei.

Având în vedere interpretarea art. 27 din OG nr. 137/2000, evidenţiată la pct. 47 din Deciziei nr. 10/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Completul competent să judece recursul în interesul legii, Curtea a apreciat că în vederea reparării prejudiciului cauzat recurentei-reclamante şi pentru înlăturarea situaţiei create prin discriminarea acesteia se impune anularea în parte a art.

I şi art.

De asemenea, se impune obligarea pârâtelor la plata în favoarea reclamantei a sumei de 2000 lei cu titlu de sprijin financiar pentru nou născuţi.

Prin Sentinţa nr. x/10.03.2022, pronunţată în dosarul nr. x/102/2021, Tribunalul Mureș a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta H.B.J., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local al Municipiului T.M. şi Direcţia de Asistenţă Socială din Cadrul Consiliului Local al Municipiului T.M., ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe, la data de 28.07.2022 recurenta - reclamantă H.B.J. a exercitat calea extraordinară de atac a recursului, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii, și, în urma rejudecării, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

În drept, recurenta-reclamantă a invocat dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 din Codul de procedură civilă.

În susținerea căii de atac declarate, recurenta a prezentat situația de fapt, respectiv că Direcția de Asistență Socială X a respins cererea reclamantei având ca obiect acordarea sprijinului financiar pentru nou-născuți în sumă de 2.000 lei.

Potrivit art.

I și art.

III pct. d din Metodologia privind acordarea sprijinului financiar pentru nou-năsuți, Anexa I la HCL nr. 143 din 25.04.2019, modificată prin HCL nr. 98 din 28.05.2020, sprijinul financiar în speță se acordă dacă ambii părinți ai nou-născutului au o vechime în muncă de cel puțin 12 luni, fără întrerupere.

Recurenta-reclamantă a apreciat că este vătămată în dreptul de a primi sprijinul financiar, prin încălcarea art. 16 din Constituția României – principiul egalității în fața legii și a autorităților publice și OG nr. 137/2000 – principiul egalității, al excluderii privilegiilor și discriminării în recunoașterea și exercitarea unui drept social.

Referitor la cauza neîndeplinirii condiției referitoare la vechimea în muncă de cel puțin 12 luni fără întrerupere, s-a susținut că reclamanta se afla în continuarea studiilor universitare.

Prin răspunsul la plângerea prealabilă s-a invocat expunerea de motive nr. 396 din 04.01.2019, arătându-se că scopul sprijinului este contracararea scăderii natalității și nu se impune revocarea răspunsului negativ întrucât prin acesta s-a făcut aplicarea corectă a unei hotărâri de consiliu, act normativ cu putere juridică superioară.

S-a mai arătat că acest refuz nu reprezintă discriminare.

Sub aspect formal recurenta-reclamantă a invocat necompetența Direcției de Asistență Socială X, motivat de faptul că această autoritate, nefiind autoritate emitentă, nu putea răspunde la plângerea prealabilă, însă, cu privire la acest aspect, instanța de fond a apreciat că verificarea legalității adresei este inadmisibilă.

Față de această soluție, reclamanta-recurentă a invocat încălcarea dispozițiilor art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 și art. 2 și 13 din OG nr. 27/2022.

Recurenta-reclamantă a învederat că plângerea prealabilă se circumscrie noțiunii de petiție, în sens larg, iar, de asemenea, semnarea răspunsului se face de conducătorul autorității publice sau de persoana desemnată de acesta, lipsa semnăturii atrăgând sancțiunea nulității.

Pe fondul cauzei, în urma probatoriului administrat, instanța a apreciat că dispoziția atacată nu este discriminatorie, recurenta-reclamantă considerând că instanţa de fond a apreciat în abstract asupra caracterelor faptelor discriminatorii, nemotivând hotărârea pronunțată și încălcând dispozițiile art. 2 alin. 1 și alin. 6 și dispozițiile art. 10 lit. h din OG nr. 137/2000.

Totodată, s-au invocat dispozițiile art. 20 din OG nr. 137/2000, Decizia Curții Constituționale nr. 997/2008 și Hotărârea CNCD nr. 151/9.03.2022.

În opinia recurentei-reclamantei, argumentația prin care autoritatea încearcă să justifice diferența de tratament aplicată în favoarea părinților care se află în câmpul muncii și în defavoarea celor care se află în desăvârșirea studiilor universitare, este formalistă și imorală într-o societate bazată pe principiul egalității în drepturi.

Mai mult, recurenta-reclamantă a subliniat că, ipotetic vorbind, măsura conduce la amânarea întemeierii unei familii și nu la stimularea acesteia, întrucât tinerii cu studii superioare ar trebui să amâne întemeierea unei familii până în momentul în care vor acumula vechime în muncă de cel puțin un an, în condițiile reglementate de legislația muncii, în executarea unui raport de serviciu sau vechime într-o profesie liberală.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 25 septembrie 2022, intimații-pârâți Consiliul Local al Municipiului T.M. şi Direcţia de Asistenţă Socială din Cadrul Consiliului Local al Municipiului T.M. au solicitat instanţei respingerea recursului formulat, cu consecința menținerii sentinței atacate.

În ceea ce privește motivele de recurs invocate, în mod concret motivul necompetenței Direcției de Asistență Socială X din cadrul Consiliului Local al Municipiului T.M. de a răspundă la plângerea prealabilă, intimații-pârâți au arătat că, potrivit dispozițiilor art. 8 alin.

I din Legea nr. 554/2004, obiectul acțiunii judiciare în contenciosul administrativ îl constituie cererea de anulare a unui act administrativ, astfel, este inadmisibilă solicitarea de verificare a legalității adresei conținând răspunsul la plângerea prealabilă formulată în condițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Mai mult, intimații-pârâți au susținut că la dosarul cauzei a fost depusă Hotărârea de Consiliu Local nr. 25 din 27.01.2022 prin care Directorul Executiv al Direcției de Asistență Socială X a fost mandatat să reprezinte Consiliul Local al Municipiului T.M. în fața instanțelor judecătorești în dos. nr. x/102/2021, iar potrivit art. 3 din hotărâre, mandatul acordat în condițiile prezentei hotărâri este dat inclusiv pentru formularea răspunsurilor în cadrul procedurii prealabile reglementate de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Referitor la criticile privind nemotivarea și nelegalitatea hotărârii, s-a învederat că tratamentul reclamat a fi discriminatoriu trebuie să nu-și găsească nicio justificare obiectivă sau rezonabilă.

În plus, intimații-pârâți au subliniat că prin HCL nr. 228/30.06.2022 s-a aprobat acordarea unui sprijin financiar pentru nou-născuții din Târgu Mureș, sub formă de tichete pe suport electronic în valoare totală de 1.000 lei/nou-născut, astfel, prin noua hotărâre s-a renunțat la condiția referitoare la vechimea în muncă, solicitarea de anulare a art.

I și art.

III pct. d din Metodologia privind acordarea sprijinului financiar pentru nou-născuți, Anexa I la HCL nr. 143/25.04.2019, modificată prin HCL nr. 98/28.05.2020 din HCL nr. modificată prin HCL nr. a rămas fără obiect.

În ceea ce privește adresa nr. x/7213/20.08.2021 – act administrativ individual prin care s-a respins cererea reclamantei privind acordarea sprijinului financiar pentru nou-născuți, emisă de Direcția de Asistență Socială X, s-a precizat că nu se impune anularea răspunsului negativ, atât timp cât s-a făcut aplicarea corectă a unei hotărâri de consiliu local, una din condițiile expres prevăzute în hotărârea de consiliu local nefiind îndeplinită.

Totodată, intimații-pârâți au arătat că există o dublă verificare a legalității hotărârilor de consiliu local, atât de către secretarul unității administrativ-teritoriale, cât și un control ierarhic superior efectuat de către Prefect potrivit art. 249 alin. 4 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Ținând seama de cele expuse anterior, intimații-pârâți au opinat că nu se impune anularea răspunsului înregistrat cu nr. x/7213/20.08.2021 prin care respins cererea de acordare a sprijinului financiar pentru nou-născuți, având în vedere faptul că petenta nu a făcut dovada îndeplinirii tuturor condițiilor de eligibilitate, iar Direcția de Asistență Socială X a pus în aplicare în mod corect și legal o hotărâre de consiliu local.

Analizând legalitatea hotărârii atacate prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea a reţinut următoarele:

Recurenta-reclamantă invocă motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. 1 pct. 8 C. pr. civ. potrivit căruia hotărârea judecătorească este nelegală atunci când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material incidente în cauză.

Primei instanţe i-a fost dedusă spre analiză legalitatea Hotărâri Consiliului Local al Municipiului X prin care se acorda un sprijin financiar pentru nou-născuţii în maternităţile din Târgu-Mureş, în cuantum de 2.000 lei, beneficiarii fiind părinţii copilului nou-născut, cu domiciliul în municipiul Târgu-Mureş şi care fac dovada vechimii în muncă în ultimele 12 luni lucrate.

Recurenta-reclamantă, mamă a unui minor născut în luna iulie 2021, a invocat vătămarea sa deoarece, în baza acestui act, Direcţia de Asistenţă Socială X din cadrul Consiliului Local al Municipiului X i-a respins cererea de acordare a sprijinului financiar menţionat mai sus avându-se în vedere faptul că nu îndeplinea condiţia de a avea vechime în muncă de cel puţin un an.

A susţinut recurenta-reclamantă că nelegalitatea actului administrativ contestat decurge din încălcarea principiului egalităţii între cetăţeni, al excluderii privilegiilor şi discriminării în recunoaşterea şi exercitarea unui drept social, principiu consacrat de Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, principiu stabilit şi ocrotit de asemenea de tratatele internaţionale la care România este parte.

Astfel, dânsa, aflându-se în continuarea studiilor universitare în perioada de dinainte de naşterea copilului, se consideră discriminată în raport de mamele care au născut după dobândirea vechimii în muncă de cel puţin un an în condiţiile reglementate de legislaţia muncii.

Acţiunea recurentei-reclamante a fost respinsă întrucât, analizând dispoziţiile art. 2 din OG nr. 137/2000, prima instanţă a constatat că nu se poate reţine tratarea în mod diferenţiat a mamelor care posedă vechime în muncă faţă de cele care s-au aflat în continuarea studiilor universitare, nefiind întrunite elementele constitutive ale unei fapte de discriminare.

Curtea mai reţine că prin Hotărârea nr. 151 din 09.03.2022 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, pronunţată la sesizarea recurentei-reclamante din prezenta cauză, aceleaşi fapte au fost analizate şi s-a constatat că ele reprezintă discriminarea conform art. 2 alin. 1, art. 2 alin. 6 şi art. 10 lit. h din OG nr. 137/2000, municipiul Târgu-Mureş fiind sancţionat cu avertisment potrivit art. 5 alin. 2 şi art. 7 alin. 3 din OG nr. 2/2001.

S-a reţinut că prin impunerea prin hotărârile Consiliului Local al Municipiului X a condiţiei vechimii de minim un an în muncă neîntrerupt, pentru ambii părinţi ai nou-născutului, se creează un tratament defavorabil pentru anumite categorii de persoane, măsura instituită nefiind justificată, întrucât se adresează necesităţilor copilului şi nu ca stimulent pentru creşterea natalităţii în rândul tinerilor care sunt preocupaţi de dezvoltarea carierei profesionale.

Curtea mai reţine că această hotărâre a Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării pronunţată în cadrul procedurii instituite de OG nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare a rămas definitivă, nefiind atacată de nici una dintre părţi, fiind invocată de către recurenta-reclamantă în susţinerea criticilor sale formulate în baza art. 488 alin. 1 pct. 8 C. pr. civ.

În contextul celor de mai sus, Curtea a reţinut că acţiunea recurentei-reclamante ce a fost soluţionată de prima instanţă în sensul respingerii ca neîntemeiată urmărea repararea prejudiciului cauzat acesteia prin fapta de discriminare săvârşită de către intimaţii-pârâţi ce a îmbrăcat forma refuzului acordării stimulentului financiar instituit prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului X nr. 143/25.04.2019, modificată prin HCL nr. 98/28.05.2020, cazul de discriminare având drept izvor aşadar actele administrative a căror anulare se solicită instanţei de contencios administrativ.

În acest sens, art. 27 din OG nr. 137/2000 dispune că persoana care se consideră discriminată poate formula în faţa instanţei de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, potrivit dreptului comun.

Prin Decizia nr. 10 din 23 mai 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie-Completul competent să judece recursul în interesul legii s-a dat o dezlegare obligatorie textului art. 27 din OG nr. 137/2000 menţionat în sensul că instanţa competentă să soluţioneze cererile pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare este judecătoria sau tribunalul, după caz, ca instanţe de drept civil, în raport cu obiectul învestirii şi valoarea acestuia, cu excepţia cererilor în care discriminarea a survenit în contextul unor raporturi juridice guvernate de legi speciale şi în care protecţia drepturilor subiective se realizează în faţa unor jurisdicţii speciale, cazuri în care cererile vor fi judecate de aceste instanţe, potrivit dispoziţiilor legale speciale.

Având a dezlega modul de interpretare a art. 27 din OG nr. 137/2000, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost nevoită să analizeze în mod amplu situaţiile juridice generate de interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor OG nr. 137/2000, inclusiv în privinţa raporturilor de drept administrativ ce pot apărea în practică, iar considerentele prezentate au şi ele forţă obligatorie precum dispozitivul întrucât îl susţin pe acesta.

În acest sens, în cauza dedusă analizei în prezentul recurs, prezintă relevanţă considerentele expuse la punctul 47 din Decizia nr. 10/2016 în care se arată că „aspectul că sesizarea instanţei de judecată pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare poate avea loc şi la solicitarea persoanei care deţine deja o hotărâre a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, de constatare a existenţei/săvârşirii faptei ilicite discriminatorii, caz în care instanţa astfel învestită va efectua cercetarea judecătorească - pornind de la premisa existenţei şi dovedirii caracterului discriminator al faptei acuzate - exclusiv în vederea dimensionării prejudiciului şi a determinării măsurilor adecvate pentru restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare”.

Întrucât, înainte de soluţionarea definitivă a cauzei, recurenta-reclamantă a prezentat în susţinerea demersului său juridic o hotărâre definitivă a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării pronunţată la sesizarea sa, de constatare a existenţei faptei ilicite discriminatorii invocate, raportat şi la considerentele Deciziei nr. 10/2016 a ÎCCJ-Completul competent să judece recursul în interesul legii, Curtea a constatat că se impune admiterea recursului declarat şi casarea hotărârii atacate pentru aplicarea greşită a normelor de drept material incidente în cauză, respectiv cele ale art. 2 din OG nr. 137/2000, instanţa fiind ţinută să analizeze cauza pornind de la premisa existenţei şi dovedirii caracterului discriminator al faptei acuzate.

În continuare, având a aprecia asupra dimensionării prejudiciului şi a determinării măsurilor adecvate pentru anularea situaţiei create prin discriminare, Curtea a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile art.1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ potrivit cărora orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

De asemenea, art. 8 alin. 1 din aceeaşi lege prevede că persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale.

De asemenea se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

Se are în vedere că fapta ilicită de discriminare a fost săvârşită prin adoptarea de către Consiliul Local al Municipiului Târgu-Mureş a Hotărârii nr. 143/25.04.2019, modificată prin HCL nr. 98/28.05.2020, mai exact a art.

I şi art.

Astfel, Curtea a apreciat că în vederea reparării prejudiciului cauzat recurentei-reclamante şi pentru înlăturarea situaţiei create prin discriminarea acesteia se impune admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată şi anularea în parte a art.

I şi art.

De asemenea, se impune obligarea pârâtelor la plata în favoarea reclamantei a sumei de 2000 lei cu titlu de sprijin financiar pentru nou născuţi.

În temeiul art. 453 C. pr. civ., intimatele-pârâte au fost obligate la plata în favoarea recurentei-reclamante a sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă de timbru achitată în faţa instanţei de fond.