Decizie nr. 587/R din 17.11.2022

- Hotărârea CJUE în cauza C-110/13,

- art. 4 ind. 2, art. 4 ind. 4 din Legea nr. 346/2004

Faţă de istoricul asociaţilor societăţii reclamante, faptul că asociaţii acesteia, inclusiv V.B., asociatul unic al V.C.S.s SRL, acţionează coordonat, concertat, în cadrul mai multor societăţi, coroborate cu existenţa relaţiei furnizor-client pe aceeaşi piaţă relevantă, cu faptul că au un punct de lucru comun – se justifică aprecierea pârâtei, considerată legală de prima instanţă, în sensul că reclamanta este întreprindere legată şi cu V.C.S.s SRL, în sensul hotărârii CJUE în cauza C-110/13, chiar dacă formal nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 4 ind. 4 din Legea nr. 346/2004.

Deşi în cauză nu se constată exact aceeaşi situaţie de fapt ca cea avută în vedere în hotărârea C-110/13 HaTeFo, în sensul că în speţă fiecare dintre societăţi activează în nume propriu pe piaţă, neavând încheiat un contract de mandat între ele, respectiv că persoanele fizice acționare nu sunt rude şi afini, legătura între societăţi rezultă din acţiunea concertată, coordonată, pe o perioadă lungă de timp, a unor persoane fizice care acţionează în comun şi exercită influenţă asupra deciziilor comerciale ale mai multor societăţi, o parte dintre acestea activând pe aceeaşi piaţă relevantă.

Legăturile economice în acest sens între persoanele fizice pot fi stabilite până în urmă cu aproximativ 15 ani (în actul administrativ atacat făcându-se referire la actul constitutiv din 2006 al reclamantei), deci pot fi considerate suficient consolidate, chiar în lipsa unor relaţii de rudenie.

Prin Sentința nr. x din 2 august 2022, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. x/96/2022, instanţa de prim grad a respins, ca neîntemeiată, acțiunea civilă formulată de reclamanta I.S.

SRL în contradictoriu cu pârâţii Organismul Intermediar al ADR Centru şi Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Administraţiei.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta I.S.

SRL, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii aşa cum a fost formulată şi obligarea intimaților în solidar la plata cheltuielilor de judecată, fiind invocate motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 6 şi pct. 8 Cod procedură civilă.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, recurenta a apreciat că acesta subzistă sub trei aspecte.

În primul rând, a arătat că, deşi a invocat nelegalitatea actului administrativ atacat, Scrisoarea de respingere nr. 47145 din 14.12.2021 emisă de OI ADR CENTRU, pentru lipsa desăvârşită a temeiului legal şi a indicării temeiului de drept al refuzului, instanţa de fond nu a analizat acest aspect, mai mult, de la sine putere a acordat temei de drept al actului administrativ, menținând legalitatea acestuia.

În concret, a arătat că în Scrisoarea de respingere OI ADR CENTRU nu a indicat temeiul de drept în care s-ar încadra ca întreprindere legată cu societatea V.C.S.

SRL, dintre cele enumerate de legiuitor în art. 4 ind. 4 din Legea nr. 346/2004, motivând actul administrativ atacat cu motive de fapt care nu se încadrează în nici una dintre ipotezele legale.

A apreciat că instanţa de fond în mod arbitrar a constatat că refuzul se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 4 ind. 4 alin. 4 din Legea nr. 346/2004 raportat la art. 4 ind. 4 alin. 1 lit. a) din aceeaşi lege.

A menținut legalitatea actului administrativ atacat, în condiţiile în care acest act nu cuprinde un asemenea (şi nici alt) temei de drept şi nici chiar în întâmpinare emitentul actului nu a indicat nici una dintre ipotezele legale la care s-a oprit instanţa de fond.

Mai mult, instanţa de fond a indicat şi un alt temei legal, care exclude ipoteza prevăzută de art. 4 ind. 4 alin. 1 lit. a).

Recurenta a considerat că această soluţie este nelegală pentru că scrisoarea de respingere, raportat la conţinutul acesteia şi lipsa temeiului de drept al acesteia, este nelegală.

Esența unui act administrativ este ca acesta să fie emis în baza legii, fiind indicat în mod concret temeiul de drept al acestuia.

Această necesitate rezultă din definiția actului administrativ prevăzută de art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004.

Actul administrativ atacat nu cuprinde nici un aspect concret în privinţa legii, cuprinde argumente şi motive de fapt şi chiar o manifestare subiectivă care au stat la baza adoptării acestuia.

Această stare de drept este contrară legii, atât din perspectiva conținutului actului administrativ cât şi din cea a procedurii de contencios administrativ care are menirea tocmai de a cenzura, verifica legalitatea actului din prisma indicării temeiului de drept.

Recurenta a făcut referire la doctrina şi practica judiciară, care sunt constante în acest sens.

Recurenta a apreciat că soluția instanţei de fond este nelegală şi din prisma prevederilor art. 18 din Legea nr. 554/2004, deoarece a respins acțiunea şi a menținut actul administrativ atacat, dar într-o modalitate nereglementată, respectiv că i-a acordat temei legal (în lipsa acestuia).

Mai mult, instanţa a indicat două temeiuri de drept ale refuzului, care se exclud, art. 4 ind. 4 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 346/2004 şi o altă situaţie nereglementată, izvorâtă din Decizia CJUE în cauza HaTeFo GMBH.

În acest context, soluţia instanţei de fond a fost dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material din Legea nr. 554/2004, deoarece în lipsa motivării în drept a actului, acesta trebuia anulat.

Recurenta a considerat că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă subzistă şi din perspectiva interpretării şi aplicării prevederilor art. 4 ind. 4 alin. 4 din Legea nr. 346/2004 raportat la art. 4 ind. 4 alin. 1 lit. a) din aceeaşi lege.

Astfel, instanţa de fond în mod absolut nelegal a constatat că subzistă majoritatea cerută de ipoteza legală statuată de dispozițiile legale menționate, raportat la cota părţilor sociale ale asociatului V.B. - 22,5% din totalul părţilor sociale.

Această constatare este absurdă atât din perspectiva legii societăților comerciale, dar şi din prisma prevederilor Legii nr. 346/2004 şi a Ghidului de finanțare POR.

Recurenta a făcut referire la o hotărâre a ÎCCJ cu privire la interpretarea noţiunii de „majoritate” în sensul art. 4 ind. 4 alin. 4 din Legea nr. 346/2004 raportat la art. 4 ind. 4 alin. 1 lit. a) şi a învederat că în speță majoritatea este şi mai restrictivă conform art. 13 ind. 1 din Actul constitutiv al societăţii I.S.

SRL, deciziile adunării generale ale societăţii se iau cu majoritate absolută, respectiv 2/3 din capitalul social, astfel că drepturile asociatului V.B. sunt şi mai limitate, restrânse ca în general.

În Ghidului solicitantului aferent proiectului este exemplificat inclusiv cu desene sensul noțiunii de „majoritate” din care rezultă că înseamnă 51% (la întreprinderi partenere limita este de 25%, nici aceasta nu este atinsă).

Majoritatea înseamnă 51% din valoarea părţilor sociale, iar în speţă, asociatul V.B. deţine 22,5%.

Această cotă nu atinge nici situaţia întreprinderilor partenere.

Mai mult, aceeaşi lege defineşte noţiunea de întreprindere autonomă la art. 4 ind. 2 din care rezultă că până la cota de 25% întreprinderile sunt autonome.

Recurenta a arătat, în concluzie, că nu este întreprindere nici legată şi nici măcar parteneră cu societatea V.C.S.s SRL şi este evident autonomă.

Deşi instanţa de fond a deviat pe parcursul motivării şi de la această ipoteză legală, în concluzie a revenit la această motivare, din care rezultă în mod vădit că a înțeles cu totul greşit esența nu numai a majorității legale, dar şi întreaga structură a întreprinderilor legate.

Recurenta a apreciat că sentinţa atacată cuprinde şi motive contradictorii, în sensul art. 488 alin. 1 pct. 6 Cod procedură civilă, instanţa de fond efectuând confuzii elementare în privinţa ipotezelor legale enumerate de art. 4 ind. 4 alin. 1 din Legea nr. 346/2004.

Deşi a constatat că subzistă ipoteza legală prevăzută de art. 4 ind. 4 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 346/2004, a acceptat apărarea pârâtului 2 invocată în întâmpinare - şi nicidecum a emitentului actului invocat, respectiv interpretarea CJUE a prevederilor art. 3 alin. 3 paragraful 4 din Recomandarea nr. 2003/361/CE din prisma Deciziei CJUE din 27 februarie 2014 în cauza HATeFo Gmbh/Finanzamt Haldensleben.

Această interpretare reţinută de instanţa de fond nu poate coexista cu ipoteza şi argumentul iniţial.

Esența interpretării este tocmai faptul că pe lângă ipotezele legale, ar mai fi o altă situaţie care determină caracterul de afiliat al societăților (deci cu excluderea art. 4 ind. 4 alin. 1 lit. a).

Motivarea instanţei este paradoxală, ori există situaţia de la lit. a şi există majoritate, ori există o entitate economică unică în sensul deciziei, care trebuie dovedită.

Al treilea motiv de recurs din perspectiva art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă subzistă cu privire la interpretarea şi aplicarea de către instanţa de fond a Deciziei de trimitere preliminară a CJUE din data de 27 februarie 2014.

Recurenta a redat considerentele pct. 39 din decizie şi a arătat că această situaţie nu este nicidecum reală în privinţa sa raportat la societatea V.C.S.s SRL.

Recurenta a arătat că legăturile comune, respectiv asociatul V.B. deţine 22,5% din capitalul social şi există o legătura de client-furnizor, nu sunt suficiente pentru îndeplinirea acestei condiţii.

Societatea reclamantă este perfect independentă de societatea V.C.S.s SRL şi invers, aşa cum rezultă şi din cifrele indicate.

CJUE presupune ca această interdependență să fie reciprocă şi nicidecum unilaterală.

Legăturile trebuie dovedite, iar relațiile reţinute de emitentului actului şi instanţa de fond nu sunt nicicum suficiente pentru a dovedi această situaţie de excepție, a unicității economice a celor două societăți.

Indicarea de instanţă a componenței societăţii B.

SRL este irelevantă, în condiţiile în care în actul administrativ atacat s-a constatat legătura cu societatea V.C.

SRL.

Din Decizia CJUE rezultă că interpretarea a fost dedusă dintr-o situaţie total diferită, când între cele două societăți HaTeFo şi X exista un contract de mandat pe baza căruia toate comenzile HaTeFo au fost aduse de societatea X, numai aceasta din urmă fiind prezentă pe piaţa relevantă; mai mult, asociaţii erau rude şi afini.

Recurenta a menționat că practica ÎCCJ este constantă şi hotărâtoare în interpretarea acestor aspecte, în sensul că interpretarea majorității este de peste 50% şi în ceea ce priveşte Hotărârea CJUE trebuie dovedită unicitatea economică a celor două societăți, nici una dintre aceste condiţii nefiind îndeplinite în speţă.

În drept, recurenta a invocat dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 6 şi pct. 8, art. 453 Cod procedură civilă.

În probațiune, recurenta a anexat înscrisuri (filele 6-20).

Pârâtul intimat Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimatul a apreciat că prima instanță a reținut în mod corect legalitatea actelor administrative contestate, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă fiind nefondat.

Nu poate fi primită critica recurentei în sensul nelegalității actului administrativ prin prisma lipsei temeiului legal şi al nemotivării.

În scrisoarea de respingere nr. 47145 din 14.12.2021 este menționat criteriul de eligibilitate conform căruia se respinge cererea de finanțare şi anume prevederile Ghidului Solicitantului, secțiunea 3.2 Eligibilitatea solicitantului, punctul 1.

În speță, solicitantul nu mai îndeplineşte condiția de eligibilitate privitoare la încadrarea, împreună cu întreprinderile legate, în pragurile prevăzute de ghidul solicitantului, întrucât depăşirea acestor plafoane se produce în două exerciții financiare consecutive.

În analiza eligibilității proiectului se aplică regulile finanțatorului stabilite prin Ghidul Solicitantului (act administrativ normativ aprobat prin Ordinul MLPDA nr. 3713 din 28.08.2020).

În legătură cu existenţa cazului de întreprindere legată, conform Legii nr. 346/2004, intimatul a arătat, în esenţă, că recurenta se raportează în mod restrictiv la prevederile art. 4 ind. 4 alin. 1 lit. a şi alin. 4 din Legea nr. 346/2004, criticând soluția instanţei de fond fără a avea în vedere tot cadrul incident.

În ceea ce priveşte Decizia CJUE în cauză 110/13 HaTeFo GmbH împotriva Finanzamt Haldensleben, pronunţată asupra prevederilor art. 3 alin. 3 paragraf 4 din Recomandarea nr. 2003/361/CE reluată în dreptul intern în cuprinsul Legii nr. 346/2004, intimatul a făcut referire la paragrafele 30, 36 şi 37 ale Hotărârii, din care rezultă că analiza implică şi observarea relaţiilor economice şi financiare dintre societăţi, nefiind neglijate nici legăturile de familie dintre persoanele fizice implicate în conducerea întreprinderilor, cu raportarea la împrejurările fiecărei cauze în parte.

Aşadar, analiza situaţiei societăților comerciale în speţă şi a legăturilor dintre acestea a fost realizată în ansamblu, prin prisma activităţilor desfăşurate, dar şi a rezultatului acestora.

Intimatul a apreciat că şi motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 Cod procedură civilă, privind motivele contradictorii, este nefondat.

Interpretarea recurentei asupra dispoziţiilor legale în privinţa întreprinderile legate prin raportare la Decizia CJUE în cauza 110/13 HaTeFo GNBH împotriva Finanzamt Haldeensleben pronunțată asupra prevederilor art. 3 alin. 3 paragraf 4 din Recomandarea nr. 2003/361/CE este departe de a demonstra contradictorialitatea motivelor pe care se sprijină hotărârea recurată.

În drept, intimatul a invocat dispozițiile art. 490 alin. 2, art. 205 alin. 2, art. 223, art. 411 Cod procedură civilă.

Pârâta intimată Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru (ADR Centru) – Organism intermediar POR a formulat la rândul său întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat şi menținerea sentinţei atacate ca fiind temeinică şi legală.

În apărare, raportat la criticile de nelegalitate subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct.8 Cod procedură civilă, respectiv lipsa desăvârşită a termenului legal şi a indicării temeiul de drept al refuzului din actul atacat, intimata a arătat că instanța de fond a încadrat corect starea de fapt în dispozițiile art. 4 ind. 4 din Legea nr. 346/2004, cu trimitere expresă la art. 4 ind. 4 alin. 4, ca fiind situația de fapt descrisă în actul administrativ atacat.

Mai mult, soluția de respingere de la contractare a cererii de finanțare a recurentei este fundamentată pe neîndeplinirea unui criteriu de eligibilitate din Ghidul Solicitantului secțiunea 3.2 punctul 1.

Ghidul Solicitantului a fost aprobat prin Ordinul Ministerului Lucrărilor Publice şi Dezvoltării Administrative nr. 3713/28.08.2020, iar în privinţa analizei eligibilității proiectului şi a solicitantului se aplică regulile finanțatorului stabilite prin Ghidul Solicitantului.

În cadrul scrisorii de respingere se face în repetate rânduri trimitere la dispoziţiile Legii nr. 346/2004 privind stimularea înființării şi dezvoltării IMM, act normativ care a stat la baza Ghidului solicitantului.

S-a mai arătat că scrisoarea de respingere a cererii este act administrativ emis în baza reglementărilor Ghidului Solicitantului, care au la baza criteriile de eligibilitate stabilite de finanțator.

Nu este necesară invocarea altui temei legal, fiind invocate prevederile Ghidului solicitantului care abundă în reguli şi reglementări, proceduri şi punctaje, constituind astfel temei juridic pentru orice decizie a Organismului intermediar care analizează cererea de finanțare.

Faţă de însuşirea de către instanţa de fond a interpretării dată de jurisprudenţa CJUE asupra prevederilor art. 3 alin. 3 paragraf 4 din Recomandarea nr. 2003/361/CE, intimata a apreciat că aceasta este justă şi aplicabilă speței prin analiza întreprinderilor afiliate care acționează în mod concertat prin intermediul persoanelor fizice sau un grup de persoane fizice.

A apreciat că instanţa de fond a descris suficient modul în care jurisprudenţa CJUE se circumscrie speței, în concret a stării de fapt supusă analizei de eligibilitate pentru a se elimina orice contradicţie.

Intimata a considerat că instanţa de fond în mod temeinic şi legal a încadrat soluția respingerii de la finanțare în dispoziţiile art. 4 ind. 4 din Legea nr. 346/2004 faţă de împrejurarea că societatea recurentă şi V.C.S.s SRL îşi desfăşoară activitatea sau o parte din activitate pe aceeaşi piaţă relevantă sau pe piețe adiacente, aspect care nu a fost contestat şi combătut cu niciun prilej de recurentă.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 Cod procedură civilă, intimata a apreciat că sentinţa supusă controlului judiciar nu cuprinde motive contradictorii, instanța fiind liberă să îşi însuşească apărările oricăruia dintre pârâți, în condiţiile în care fiecare dintre aceştia a stat în judecată până în momentul închiderii dezbaterilor.

Esența interpretării chestiunii întreprinderilor legate nu este disjunctivă, ci este cumulativă.

Au fost reluate şi apărările formulate pe fondul cauzei în legătură cu încadrarea recurentei ca fiind întreprindere legată cu societatea V.C.S. SRL.

În drept, intimata a invocat dispozițiile Codului de procedură civilă, Legii nr. 346/2004, Ordinului Ministerului Lucrărilor Publice şi Dezvoltării Administrative nr. 3713/28.08.2020.

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor normative incidente, Curtea a reţinut următoarele:

Prima critică formulată de recurenta reclamantă, subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă, vizează înlăturarea de către instanţa de fond a motivului de nelegalitate a actului administrativ atacat constând în lipsa temeiului legal şi lipsa indicării temeiului de drept.

Instanţa de fond a apreciat ca fiind neîntemeiat acest motiv de nelegalitate întrucât pârâta a arătat în concret care sunt neregulile imputate reclamantei, astfel cum impune jurisprudenţa CJUE, prezentând structura acţionariatului reclamantei şi al societăţilor B.

SRL şi V.C.S.s SRL, faptul că îşi desfăşoară activitatea pe aceeaşi piaţă relevantă cu V.C.S.s SRL, existenţa relaţiilor contractuale de tip furnizor-client.

Instanţa a mai reţinut şi că situaţia avută în vedere de pârâtă este cea prevăzută la art. 4 ind. 4 alin. 4 din Legea nr. 346/2004, făcând referire şi la hotărârea CJUE în cauza HaTeFo GmbH/Finanzamt Haldensleben.

Curtea a constatat că cererea de finanţare depusă de reclamantă pentru proiectul cu titlul „Creşterea capacităţii în domeniul construcţiilor de drumuri la I.S.

SRL”, cod SMIS 145318, a fost respinsă prin Scrisoarea de notificare nr. x/14.12.2021, reţinându-se, în urma analizării informaţiilor disponibile, că solicitantul I.S.

SRL este societate legată şi cu V.C.S.s SRL şi că, împreună cu societăţile legate, depăşeşte pragul prevăzut de Ghidul solicitantului (250 salariaţi) pentru 2 ani consecutivi, astfel că nu se încadrează în categoria întreprinderilor mijlocii, nefiind îndeplinite condiţiile de eligibilitate.

În cuprinsul Scrisorii de notificare au fost expuse condiţiile de eligibilitate prin prisma încadrării în categoria întreprinderilor mici sau mijlocii, în conformitate cu clasificarea prevăzută de Legea nr. 346/2004, inclusiv în ceea ce priveşte identificarea întreprinderilor partenere şi/sau legate cu întreprinderea solicitantă; au fost redate prevederile Anexei 1-3-a la Ghidul solicitantului, referitoare la etapele verificării respectării condiţiei de eligibilitate prin clasificarea întreprinderii ca autonomă, parteneră, legată; au fost expuse elementele de fapt constatate cu privire la asociaţii şi administratorii societăţii solicitante şi ai societăţilor cu care aceasta s-a declarat legată precum şi cu privire la societatea V.C.S.s SRL, relaţiile dintre acestea şi piaţa pe care îşi desfăşoară activitatea; în baza acestor elemente analizate a fost prezentată concluzia că reclamanta este întreprindere legată şi cu V.C.S.s SRL şi că, împreună cu întreprinderile legate, nu se încadrează în categoria IMM.

Faţă de cuprinsul actului administrativ analizat, Curtea a achiesat la concluzia instanţei de fond în sensul că nu se poate reţine o nemotivare a acestui act, care să atragă nelegalitatea acestuia.

Chiar dacă nu au fost indicate dispoziţiile din Legea nr. 346/2004 în baza cărora a fost stabilită calitatea de întreprindere legată, în sensul indicării exprese a ipotezei legale avute în vedere, aceasta nu poate conduce la anularea actului, în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat, elementele avute în vedere au fost prezentate exhaustiv, astfel încât instanţa este în măsură să realizeze controlul de legalitate, verificând în ce măsură situaţia de fapt reţinută poate fi încadrată în una din ipotezele prevăzute de art. 4 ind. 4 din Legea nr. 346/2004 sau, în lipsa încadrării în una dintre aceste ipoteze, în ce măsură întreprinderea poate fi considerată legată prin prisma jurisprudenţei CJUE.

Este neîntemeiată şi critica recurentei formulată prin prisma art. 488 pct. 6 Cod procedură civilă, cu privire la caracterul contradictoriu al considerentelor, prin reţinerea atât a ipotezei legale de la art. 4 ind. 4 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 346/2004 cât şi a interpretării CJUE prin hotărârea în cauza HaTeFo GmbH, ipoteze care se exclud reciproc.

Curtea a constatat că hotărârea instanţei de fond este motivată în sensul dispoziţiilor art. 425 alin. 1 lit. b) Cod procedură civilă, fiind prezentate argumentele pe care instanţa şi-a întemeiat soluţia precum şi cele pe care s-a grefat constatarea îndeplinirii condiţiilor cerute de textul art. 4 ind. 4 alin. 1 şi 4, respectiv a aplicabilităţii jurisprudenţei CJUE.

Incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 4 ind. 4 din Legea nr. 346/2004 precum şi/sau a jurisprudenţei CJUE ţine de interpretarea şi aplicarea normelor de drept material, urmând a forma obiect de analiză prin prisma art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă, fiind formulate critici şi sub acest aspect.

În acest sens, art. 4 ind. 2 din Legea nr. 346/2004 prevede următoarele:

„(1) O întreprindere autonomă este orice întreprindere care nu este clasificată ca întreprindere legată sau ca întreprindere parteneră, în sensul acestei legi.

(2) O întreprindere este autonomă dacă deţine mai puţin de 25% din capitalul social sau din drepturile de vot (oricare dintre acestea este mai mare) în una ori în mai multe întreprinderi sau dacă una ori mai multe întreprinderi nu deţin mai mult de 25% din capitalul social sau din drepturile de vot ale întreprinderii în cauză”.

Potrivit art. 4 ind. 4 din lege:

„(1) Întreprinderile legate sunt întreprinderile între care există oricare dintre următoarele raporturi:

a) o întreprindere deţine majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau ale asociaţilor celeilalte întreprinderi;

b) o întreprindere are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor consiliului de administraţie, de conducere ori de supraveghere a celeilalte întreprinderi;

c) o întreprindere are dreptul de a exercita o influenţă dominantă asupra celeilalte întreprinderi, în temeiul unui contract încheiat cu această întreprindere sau al unei clauze din statutul acesteia;

d) o întreprindere este acţionară sau asociată a celeilalte întreprinderi şi deţine singură, în baza unui acord cu alţi acţionari ori asociaţi ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau asociaţilor întreprinderii respective. (…)

(4) Întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise mai sus, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acţionează de comun acord, sunt, de asemenea, considerate întreprinderi legate, dacă îşi desfăşoară activitatea sau o parte din activitate pe aceeaşi piaţă relevantă ori pe pieţe adiacente”.

În acelaşi timp, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat, în Hotărârea din data de 27.02.2014, în cauza C-110/13 HaTeFo GmbH împotriva Finanzamt Haldensleben, că: „Articolul 3 alineatul (3) al patrulea paragraf din anexa la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii trebuie interpretat în sensul că unele întreprinderi pot fi considerate „afiliate”, în sensul acestui articol, atunci când rezultă din analiza raporturilor atât juridice, cât şi economice stabilite între întreprinderi că ele constituie, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează în mod concertat, o entitate economică unică, chiar şi atunci când între acestea nu există în mod formal una dintre relațiile avute în vedere la articolul 3 alineatul (3) primul paragraf din această anexă.

Se consideră că acționează în mod concertat în sensul articolului 3 alineatul (3) al patrulea paragraf din această anexă persoanele fizice care se coordonează pentru a exercita asupra deciziilor comerciale ale întreprinderilor în cauză o influență care exclude ca întreprinderile respective să poată fi considerate ca fiind independente una de cealaltă din punct de vedere economic.

Îndeplinirea acestei condiții depinde de împrejurările cauzei şi nu este în mod necesar subordonată existenței unor relații contractuale între aceste persoane și nici chiar constatării intenției lor de a eluda definiția microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici sau mijlocii în sensul acestei recomandări”.

CJUE s-a pronunţat similar şi în cauza C-91/01 Italia/Comisia, la care se face trimitere în hotărârea HaTeFo, în considerentele acesteia din urmă reţinându-se următoarele: „33.

În aceste condiții, pentru a lua în considerare numai întreprinderile care constituie în mod efectiv IMM-uri independente, trebuie să se examineze structura IMM-urilor care formează un grup economic a cărui putere o depăşeşte pe aceea a unei astfel de întreprinderi şi să se asigure că definiția IMM-urilor nu este eludată pentru motive pur formale (a se vedea Hotărârea Italia/Comisia, citată anterior, punctul 50).

34.

Trebuie, aşadar, să se interpreteze articolul 3 alineatul (3) al patrulea paragraf din anexa la Recomandarea privind IMM-urile în lumina acestui obiectiv, astfel încât întreprinderile între care nu există din punct de vedere formal una dintre relațiile amintite la punctul 28 din prezenta hotărâre, dar care constituie, cu toate acestea, ca urmare a rolului jucat de o persoană fizică sau de un grup de persoane fizice care acționează în mod concertat, o entitate economică unică, trebuie de asemenea să fie considerate întreprinderi afiliate în sensul acestei dispoziții, din moment ce ele îşi desfăşoară activitățile sau o parte a activităților pe aceeaşi piață relevantă sau pe piețele adiacente (a se vedea prin analogie Hotărârea Italia/Comisia, citată anterior, punctul 51)”.

Rezultă astfel că, în funcţie de împrejurările concrete ale cauzei, o întreprindere poate fi considerată legată chiar dacă formal nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 4 ind. 4 din Legea nr. 346/2004, scopul fiind acela de a evita ca avantajele acordate IMM-urilor să fie obţinute de societăţi care formal îndeplinesc aceste criterii, dar în realitate fac parte dintr-un grup de întreprinderi, având astfel o putere economică mai mare decât cea a întreprinderilor mici sau mijlocii.

Curtea a considerat corectă concluzia instanţei de fond, prin prisma jurisprudenţei CJUE, în sensul că există suficiente elemente care să susţină constatarea că reclamanta recurentă este legată de societatea V.C.S.s SRL.

Relevante sub acest aspect sunt: istoricul societăţii recurente în ceea ce priveşte asociaţii, structura celorlalte societăţi pe care reclamanta le-a declarat ca fiind legate, în ceea ce priveşte asociaţii şi administratorii, relaţiile contractuale între acestea, punctul de lucru situat la aceeaşi adresă.

Chiar dacă litigioasă este doar legătura cu V.C.S.s SRL, pentru a se aprecia asupra existenţei acesteia este pertinent să fie analizată situaţia tuturor societăţilor de care reclamanta s-a declarat legată, menţionate în actul administrativ atacat, o concluzie relevantă în sensul existenţei sau nu a unor acţiuni concertate ale unor persoane fizice putând fi formulată din examinarea ansamblului acestor relaţii.

Din această perspectivă, contrar susţinerilor recurentei, instanța de fond a făcut judicios referire şi la componenţa societăţii B.

SRL, aceasta nefiind irelevantă.

Reclamanta recurentă s-a declarat, de la depunerea cererii de finanţare, societate legată cu următoarele societăţi: P.B.S.

SRL, B.T.

SRL, I.A.

SRL, B.T.

H.

SRL, iar în urma solicitării de clarificări a echipei de evaluare, a adăugat şi societatea B.

SRL în categoria celor legate.

În ceea ce priveşte istoricul societăţii, s-a observat că, potrivit actului constitutiv din 2006 al reclamantei recurente I.S.

SRL, asociaţii acesteia erau L.I. (33,34%), B.T.

SRL, reprezentată de B.F.C. (33,33%) şi V.C.S.s SRL, reprezentată de V.B. (33,33%).

Din anul 2018, asociaţii recurentei I.S.

SRL sunt: L.I. (21%), M.Ş. (17%), B.F.C. (17%), B.K.L. (22,5%) şi V.B. (22,5%), toţi fiind şi administratori.

Asociaţii P.B.S. SRL sunt: recurenta I.S. SRL (61%), L.A. (10%), B.P.S. (24%) şi B.J. (5%). Deşi nu au calitatea de asociaţi, administratori la această societate sunt (pe lângă B.P.S.) şi B.F.C. şi V.B..

Asociaţii I.A. SRL sunt aceiaşi cu ai reclamantei – V.B., B.K.L., B.F.C., M.Ş. şi L.I., fiecare cu câte 20% din părţile sociale, toţi având şi calitatea de administrator.

Asociaţii B.T. SRL sunt: B.T. H. KFT, B.K.L., B.F.C., M.Ş., G.I., iar al B.T. H. KFT este B.F.C..

Asociaţi ai B. SRL sunt L.I. şi V.B., fiecare cu câte 50% din părţile sociale.

V.B. este asociat unic al societăţii V.C.S.s SRL.

Se constată astfel, pe de o parte, din istoricul societăţii recurente, că în perioada 2006-2018 V.C.S.s SRL a fost asociat al I.S. SRL, cu o cotă de 33%.

Pe de altă parte, se constată că un grup de persoane, din care face parte şi V.B., asociat unic al V.C.S.s SRL, sunt asociaţi şi/sau administratori la mai multe societăţi – L.I. şi V.B. sunt amândoi asociaţi la reclamantă, I.A., B.; ceilalţi asociaţi ai reclamantei şi ai I.A. (B.K.L., B.F.C., M.Ş.) sunt asociaţi şi ai B.T.

SRL; la societatea P.B.S., unde reclamanta deţine 61% din părţile sociale, V.B. şi B.F.C. au calitatea de administrator.

Se mai observă că reclamanta s-a declarat legată cu I.A.

SRL, B.T.

SRL, B.T.

H.

SRL şi B.

SRL, deşi acestea nu activează pe aceeaşi piaţă relevantă, legăturile între ele existând la nivelul structurii asociaţilor, şi a contestat caracterul de societate legată doar faţă de V.C.S.s SRL.

Instanţa de fond a reţinut de asemenea corect că V.C.S.s SRL şi recurenta desfăşoară activitate pe aceeaşi piaţă relevantă (construcţii civile) şi că între ele există importante legături contractuale.

În perioada 2018-2020 V.C.S.s SRL este unul dintre principalii furnizori ai reclamantei recurente (pe locurile 1 sau 2), iar aceasta din urmă, în aceeaşi perioadă, este unul dintre principalii clienţi ai V.C.S.s SRL (locurile 1-2).

Reclamanta este de asemenea şi furnizor al V.C.S.s SRL.

A fost corect apreciat ca fiind relevant şi faptul că reclamanta, V.C.S.s SRL şi B. SRL au punctele de lucru la aceeaşi adresă, în xxx.

În condiţiile în care reclamanta a recunoscut acţiunea concertată în cadrul a 5 societăţi a persoanelor fizice care au calitatea de asociaţi/administratori, prin declararea acestora ca societăţi legate, nu se poate reţine în mod rezonabil că aceasta (acţiunea concertată) nu mai există în cadrul societăţii unde asociat este una dintre aceste persoane fizice singură.

Faţă de toate elementele expuse – istoricul asociaţilor societăţii reclamante, faptul că asociaţii acesteia, inclusiv V.B., asociatul unic al V.C.S.s SRL, acţionează coordonat, concertat, în cadrul mai multor societăţi, coroborate cu existenţa relaţiei furnizor-client pe aceeaşi piaţă relevantă, cu faptul că au un punct de lucru comun – se justifică aprecierea pârâtei, considerată legală de prima instanţă, în sensul că reclamanta este întreprindere legată şi cu V.C.S.s SRL, în sensul hotărârii CJUE în cauza C-110/13, chiar dacă formal nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 4 ind. 4 din Legea nr. 346/2004.

Considerentele primei instanţe referitoare la îndeplinirea condiţiilor prevăzute de textul de lege menţionat vor fi înlăturate, fără consecinţe însă asupra legalităţii soluţiei, având în vedere cele expuse anterior.

Din aceleaşi motive, sunt lipsite de relevanţă apărările şi criticile reclamantei recurente referitoare la neîndeplinirea condiţiei privind deţinerea majorităţii drepturilor de vot în cadrul societăţii.

Deşi în cauză nu se constată exact aceeaşi situaţie de fapt ca cea avută în vedere în hotărârea C-110/13 HaTeFo, în sensul că în speţă fiecare dintre societăţi activează în nume propriu pe piaţă, neavând încheiat un contract de mandat între ele, respectiv că persoanele fizice acționare nu sunt rude şi afini, legătura între societăţi rezultă din acţiunea concertată, coordonată, pe o perioadă lungă de timp, a unor persoane fizice care acţionează în comun şi exercită influenţă asupra deciziilor comerciale ale mai multor societăţi, o parte dintre acestea activând pe aceeaşi piaţă relevantă.

Legăturile economice în acest sens între persoanele fizice pot fi stabilite până în urmă cu aproximativ 15 ani (în actul administrativ atacat făcându-se referire la actul constitutiv din 2006 al reclamantei), deci pot fi considerate suficient consolidate, chiar în lipsa unor relaţii de rudenie.

Având în vedere motivele expuse şi dispozițiile art. 496 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul formulat de recurenta reclamantă a fost respins, ca nefondat.