Decizie nr. 529/R din 20.10.2022

-Decizia nr. 35/2016 pronunţată de I.C.C.J. - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

- art. 24 al. 3 din Legea 554/2004

Debitorul obligaţiei de furnizare a informaţiilor de interes public este conform dispozitivului titlului executoriu, UAT T..

De altfel în acest sens sunt şi dispoziţiile art. 24 al. 1 din Legea 554/2004 care fac referire la obligaţia autorităţii publice de a înlocui/modifica un act administrativ respectiv să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative.

Art. 24 din Legea 554/2004, astfel cum a fost interpretat prin Decizia nr. 35/2016 a ICCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept “Reglementează nu doar o sancţiune, ci un ansamblu de mijloace de constrângere a debitorului în vederea îndeplinirii obligaţiei stabilite prin hotărâre judecătorească.”

În raport de noţiunile utilizate de textul de lege şi având în vedere totodată trimiterea la art. 906 Cod procedură civilă se reţine că, aplicarea amenzii vizează conducătorul autorității publice în timp ce acordarea penalităților se face împotriva debitorului, adică a autorității publice, fiecare dintre cele două mijloace coercitive reglementate raportându-se la subiecţi diferiţi.

Deliberând asupra recursului de faţă, se constată că prin sentinţa nr. x din 10 august 2022 pronunţată de Tribunalul Harghita, în dosarul nr. x/96/2022 s-a respins excepţia autorităţii de lucru judecat şi excepţia inadmisibilităţii, invocate de UAT Municipiul T.; s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul G.

V., în contradictoriu cu pârâtul O.D.-primar al mun.

T.; s-a aplicat pârâtului O.D.

Primarul Municipiul T. o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la executarea dispoziţiilor sentinţei civile nr.x din 16.07.2019, pronunţată în dosarul nr. x/96/2019 al Tribunalului Harghita; a fost obligat pârâtul O.D. să plătească reclamantului câte 100 lei pe zi cu titlu de penalităţi, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la executarea dispoziţiilor sentinţei civile nr.x din 16.07.2019, pronunţată în dosarul nr.x/96/2019 al Tribunalului Harghita.

Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat recurs reclamantul G. V. şi Municipiul T. şi Primarul UATM T..

Prin cererea de recurs formulată de reclamantul G.

V. s-a solicitat admiterea recursului.

În motivare a arătat că deşi, motivarea Sentinţei este legală, conform art. 24 din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond, în Hotărâre, nu a aplicat art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, în ceea ce priveşte data de la care începe termenul de curgere a aplicării amenzii şi a penalităţilor de întârziere, pentru neexecutarea Sentinţei civile nr. x/16.07.2020, pronunţată de Tribunalul Harghita, în dosarul nr. x/96/2019, rămasă definitivă prin nerecurare.

Tot în Hotărârea Sentinţei civile recurate instanţa de fond a greşit data Sentinţei civile neexecutate.

Sentinţa neexecutată a fost dată în data de 16. 07. 2020, nu în data de 16.07. 2019, cum greşit apare scris în hotărârea Sentinţei recurate.

Sentinţa civilă nr. x/16.07.2020, pronunţată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. x/96/2019 a rămas definitivă, prin nerecurare în data de 05.08. 2020.

În cauza, conform legii, pârâta nu a respectat termenele de la art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2024.

În acest caz conform legii, Tribunalul Harghita trebuia să precizeze faptul că termenele de la care curg plata amenzii şi a penalităţilor, pentru fiecare zi de întârziere de la neexecutarea hotărârii cu titlu executoriu este data de 05.09.2020, prima zi după expirarea termenului de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii cu titlu executoriu, conform art. 24, alin. (I) din Legea nr. 554/2004, nu, cum greşit a hotărât Tribunalul Harghita că termenele de la care încep să curgă aplicarea amenzii şi a penalităţii pe zi de întârziere, până la executarea dispoziţiilor sentinţei civile nr. x din 16.07.2019, pronunţată în dosarul nr. x/96/2019 al Tribunalului Harghita sunt „de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri (Sentinţa civilă recurată).

În susţinerea solicitării casării Sentinţei civile recurate şi stabilirea datei legale de la care încep să curgă amenda şi penalizările, pe lângă prevederile art. 24 din Legea nr. 554/2004, a adus în atenţia Instanţei de recurs o decizie definitivă pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, într-o speţă similară cu Sentinţa civilă recurată a Tribunalului Harghita.

În drept, recurentul a invocat Constituţia României, art. 31;Legea nr. 554/2004, art. 24;Declaraţia Universală a Drepturilor Omului;Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului; Decizia nr.

Decizia civilă nr. x/30. 09. 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. x/3/2019.

Prin cererea de recurs formulată de Municipiul T. şi Primarul UATM T.

s-a arătat că hotărârea a fost data cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept.

A arătat că acţiunea reclamantului era întemeiata potrivit Legii nr. 544/2001, respectiv dispoziţiilor 554/2004.

Consideră ca, în privinţa executării hotărârilor judecătoreşti, cele două acte normative nu sunt complementare, în sensul că dispozitivul sentinţei pronunţate într-un litigiu ce s-a judecat pe Legea nr. 544/2001 nu se poate executa în baza art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Obligarea pârâţilor de a da un răspuns cererii petentului, nu se identifica cu niciunul din obiectivele prevăzute de alineatul 1) din art. 24 din Legea nr. 554/2004, astfel, nu este vorba de vreun act administrativ, nu este vorba de eliberare a unui înscris și nici vreo operaţiune administrativă, dacă legiuitorul ar fi vrut ca executarea silită a obligaţiilor prevăzute de Legea nr. 544/2001 să se facă potrivit art. 24 din Legea nr. 554/2004, atunci ar fi prevăzut acest lucru în cuprinsul legii, dar din moment ce nu se face nicio conexiune între cele doua acte normative, hotărârile judecătoreşti pronunţate în baza acestui act normativ, privind liberul acces la informaţii de interes public, nu pot fi executate în baza legii 554/2004.

Mai mult, la finalul art. 49 din Legea nr. 544/2001, nu se face nicio referire cu privire la modalitatea de executare a unei astfel de hotărâri, prin urmare, nici măcar ipotetic nu pot fi obligaţi la plata penalităţilor de întârziere prev. de art. 24 din Legea nr. 554/2004.

În ce priveşte excepţia lipsei de interes, pentru obligarea oricărei, persoane fizice sau juridice, petentul trebuie sa demonstreze faptul că suferise vreun prejudiciu, moral sau material, dar în speţa reclamantul nu a arătat faptul că suferise el sau familia acestuia vreun prejudiciu, prin urmare, nu are interes să promoveze o astfel de cerere, oricum inadmisibilă.

De asemenea reiterează faptul că titlul executoriu (care de altfel a fost pus în aplicare şi i s-a comunicat reclamantului faptul că aceste rapoarte nu există, ele nefiind întocmite de fostul primar ) pe care doreşte reclamantul să îl pună în aplicare reprezentând sentinţa civilă, obligă " pârâtul P.S. reprezentant legal al Unităţii Administrativ - Teritoriale Municipiul T..... " Şi nicidecum UATM T., pentru că nu UATM T. are această atribuţie ci Primarul, cum de altfel este specificat şi în lege art. 155 din OUG 57/2009.

Cererea iniţiala a reclamantului materializată în acest titlu executoriu a fost de obligare a primarului, nu a UATM T..

Legiuitorul a prevăzut în lege obligaţiile primarului, nu a instituţiei, de altfel ar fi şi absurd ca de fiecare data când se schimba conducătorul să plătească, într-un fel sau altul noul conducător pentru acţiunile ori inacţiunile vechiului conducător, până la nesfârşit.

Pe fondul cererii a arătat că nici în Legea nr. 544/2001 şi nici într-un alt act normativ, nu sunt descrise/stipulate criteriile şi standardele răspunsurilor privind cererile adresate instituţiilor publice.

Răspunzând la cererea petentului cu referire la faptul că primarul de la acea vreme conform art. 155 din Codul Administrativ avea această atribuţie ce nu poate fi delegată altei persoane, acestea nu se mai pot face retroactiv, deoarece legea civilă nu retroactivează.

De fapt, în întrebările adresate instituţiei nu rezultă nicio iniţiativă rezonabilă ce ar putea fi legat de interesul public, iar faptul că el are sau urmăreşte interese personale şi patrimoniale, acest lucru nu înseamnă că trebuie să exagereze în ce priveşte aplicarea acestui act normativ.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 486 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinarea depusă de Municipiul T. şi Primarul UATM T. la data de 19 septembrie 2022 s-au reiterat aceleaşi aspecte menţionate în cuprinsul cererii de recurs formulate de aceştia.

Prin întâmpinarea depusă la data de 26 septembrie 2022 de către G.

V. la recursul depus de recurentul-pârât Municipiul T. şi Primarul UATM T., reprezentat prin primar ing.

O.D., împotriva Sentinţei civile nr. x/2022, pronunţată de Tribunalul Harghita în Dosarul nr. x/96/2022, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurenţilor pârâţi la plata eventualelor cheltuieli de judecată.

A invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a recurenţilor Municipiul T. şi Primarul UATM T. reprezentat prin Primar ing. O.D.-aşa cum sunt prezentaţi în cererea de recurs, întrucât nu au calitate procesuală pasivă.

S-a mai arătat că potrivit Sentinţei recurate, calitate procesuală pasivă are pârâtul O.D., Primarul mun. T., nu „ Municipiul T. şi Primarul UATM T., reprezentat prin Primar ing. O.D....", cum reiese din cererea de recurs.

Din aceste motive solicită admiterea excepţiei calităţii procesuale pasive a recurenţilor şi respingerea recursului, cu plata eventualelor cheltuieli de judecată.

Art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 precizează: (2)„ Se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere."

Recurenţii-pârâţi invocă şi excepţia lipsei de interes prin faptul că petentul-reclamant trebuie să demonstreze faptul că a suferit vreun prejudiciu.

Penalităţile sunt daune cominatorii şi constituie un mijloc juridic de determinare a debitorului, de constrângere indirectă a acestuia la executarea obligaţiilor.

Acordarea penalităţilor de către instanța nu este condiţionată de dovada vreunui prejudiciu şi este independentă de dovedirea existenţei unui prejudiciu.

Recurenţii-pârâţi afirmă în cererea de recurs că au executat titlul executoriu prin comunicarea reclamantului faptul că aceste rapoarte nu există.

Cererea Petentului Reclamant pentru informaţii de interes public a fost adresată U.A.T.

Municipiul T. şi acesta trebuia să execute hotărârea judecătorească definitivă, pe care n-a executat-o.

Bineînţeles prin reprezentantul legal care este Primarul, indiferent cum se numeşte.

Petentul-reclamant a solicitat informaţii de interes public conform Legii nr. 544/2001, nu răspunsuri, informaţii care nu i s-au comunicat, pentru că recurenţii nu şi-au respectat îndatoririle legale de serviciu.

Legea nr. 544/2001 nu este Legea răspunsurilor de interes public, cum o înțeleg recurenţii-reclamanţi, ci a informaţiilor de interes public, ce trebuie comunicate conform legii.

Recurentul G. V. a susţinut că recurenţii-pârâţi tot ce au menționat în cererea de recurs, nu au combătut şi nu a probat absolut cu nimic netemeinicia Sentinţei civile recurate.

În drept, a invocat Legea nr. 544/2001- art. 22 alin. (1);Legea nr. 554/2004- art. 24 alin. (1, 2 şi 3); Cod de procedură civilă - art. 906 alin. (2).

Examinând legalitatea hotărârii atacate prin prisma dispozițiilor art. 488 Cod procedură civilă, Curtea a reţinut următoarele considerente:

În prealabil, în considerarea dispozițiilor art. 248 Cod procedură civilă Curtea va soluţiona excepția lipsei calităţii procesuale pasive a recurenţilor-pârâţi MUNICIPIUL T. şi PRIMARUL UATM T., excepție de procedură ce vizează cadrul procesual în recurs şi constată că în cuprinsul dispozitivului sentinţei atacate se menţionează respingerea excepţiilor invocate de UAT Municipiul T. şi se admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul G.

V. in contradictoriu cu pârâtul O.D.- primar al mun.

T..

Conform art. 458 Cod procedură civilă „Căile de atac pot fi exercitate numai de părţile aflate în proces care justifică un interes, în afară de cazul în care, potrivit legii, acest drept îl au şi alte organe sau persoane.”

În cazul dedus judecăţii, conținutul dispozitivului dovedeşte fără echivoc atât calitatea de parte în proces a recurenţilor cât şi interesul acestora în raport de soluţiile pronunţate.

În ceea ce priveşte faptul că în dispozitiv se menţionează „pârâtul O.D.- primar al mun.

T.” iar recursul este formulat de Primarul UATM T., Curtea subliniază că nu există nici un echivoc cu privire la identitatea persoanei fizice care are la acest moment calitatea de primar al Municipiului T., în sensul dispozitivului sentinței atacate, aspect care de altfel reiese şi din cuprinsul memoriului de recurs.

Faptul că în preambulul memoriului de recurs se menţionează că acesta este formulat de Primarul UATM T., fără referire la persoana fizică care îndeplineşte această funcţie, nu are efecte asupra cadrului procesual stabilit şi cu privire la care, astfel cum s-a menţionat anterior nu există nici un fel de echivoc.

Raportat la cele ce preced, instanţa va respinge ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a recurenţilor-pârâţi MUNICIPIUL T. şi PRIMARUL UATM T..

Curtea a constatat că recursul reclamantului G.

V. vizează data de la care au fost aplicate în concret amenda şi penalităţile în temeiul art. 24 din legea 554/2004 astfel încât se impune a fi analizat cu prioritate recursul formulat de MUNICIPIUL T. şi PRIMARUL UATM T. care vizează însăşi admiterea cererii de chemare în judecată, urmând a se avea în vedere cu prioritate motivul de casare de ordine publică, invocat de instanţă din oficiu, raportat la disp. art. 488 pct. 5 Cod proc. civ., faţă de disp. art. 36 Cod proc. civ., art. 24 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, art. 96 Cod proc. civ., respectiv excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a PRIMARULUI MUNICIPIULUI T. – O.D., în ceea ce priveşte cererea referitoare la obligarea la plata penalităţilor.

În acest sens Curtea a reţinut că prin Sentinţa civilă nr. x din 16.07.2019 pronunţată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. x/96/2019, a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul G.

V. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul T., pârât care a fost obligat să comunice informaţiile publice solicitate.

Din cuprinsul considerentelor hotărârii judecătorești anterior menţionate rezultă că instanţa a reţinut calitatea procesual pasivă a UAT T. în considerarea art. 96 al. 1 Cod administrativ şi cu referire la faptul că are obligaţia de a furniza informaţiile publice deţinute.

Este aşadar lipsit de echivoc că debitorul obligaţiei de furnizare a informaţiilor de interes public este conform dispozitivului titlului executoriu, UAT T. .

De altfel în acest sens sunt şi dispoziţiile art. 24 al. 1 din Legea 554/2004 care fac referire la obligaţia autorităţii publice de a înlocui/modifica un act administrativ respectiv să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative.

Art. 24 din Legea 554/2004, astfel cum a fost interpretat prin Decizia Nr. 35/2016 a ICCJ - COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT “Reglementează nu doar o sancţiune, ci un ansamblu de mijloace de constrângere a debitorului în vederea îndeplinirii obligaţiei stabilite prin hotărâre judecătorească.”

În raport de noţiunile utilizate de textul de lege şi având în vedere totodată trimiterea la art. 906 Cod procedură civilă se reţine că, aplicarea amenzii vizează conducătorul autorității publice în timp ce acordarea penalităților se face împotriva debitorului, adică a autorității publice, fiecare dintre cele două mijloace coercitive reglementate raportându-se la subiecţi diferiţi.

În raport de cele ce preced, Curtea a constatat incident în cauză motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 Cod procedură civilă raportat la art. 36 Cod procedură civilă şi art. 24 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 astfel încât sentinţa atacată va fi casată în parte iar în rejudecarea cauzei pe fond instanţa va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului O.D., Primarul mun.

T., în ceea ce privește cererea având ca obiect obligaţia de a plăti reclamantului câte 100 lei pe zi cu titlu de penalităţi, până la executarea dispoziţiilor sentinţei civile nr.x din 16.07.2019, pronunţată în dosarul nr.x/96/2019 al Tribunalului Harghita.

În ceea ce priveşte soluţia instanţei de fond de obligare a pârâtului O.D., Primarul mun.

T. la plata amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, Curtea nu va primi criticile recurenţilor cu privire la faptul că obligaţia instituită prin Sentinţa civilă nr. x din 16.07.2019 pronunţată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. x/96/2019 nu este susceptibilă de a fi executată conform procedurii prevăzute de art. 24 din Legea 554/2004.

În fapt, dosarul x/96/2019 a avut ca obiect comunicarea unor informaţii de interes public, conform dispoziţiilor Legii 544/2001, şi a fost soluționat de instanţa de contencios administrativ investită şi competentă atât prin raportare la legea specială incidentă în cauză – Legea 544/2001 cât şi prin raportare la dreptul comun în materia contenciosului administrativ – Legea 554/2004.

Aceste dispoziţii legale care se completează în mod necesar prin chiar conţinutul lor, fără a fi necesară o menţiune expresă a legiuitorului în acest sens, refuzul comunicării unor informaţii de interes public fiind o aplicaţie particulară a noţiunii de refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. 1 litera i din legea 554/2004.

În ceea ce priveşte conţinutul concret al obligaţiei impuse prin titlul executoriu, Curtea a constatat că obligarea autorităţii publice de a pune la dispoziţia reclamantului spre studiu anumite înscrisuri se subsumează noţiunii de operaţiune administrativă în sensul art. 18 al. 1 din legea 554/2004 fiind aşadar pe deplin incidente dispoziţiile art. 24 al. 1 din Legea 554/2001.

În ceea ce priveşte lipsa interesului reclamantului în a obţine acest informaţii, Curtea a reţinut că acest aspect nu poate face obiectul verificărilor în procedura prevăzută de art. 24 din Legea 554/2004, fiind definitiv tranşată chestiunea îndreptăţirii reclamantului de a avea acces la aceste informaţii prin hotărârea a cărei executare se solicită.

Referirile recurenților la omisiunea petentului de a dovedi existenţa unui prejudiciu în acest cadru procesual, nu pot fi avute în vedere dată fiind natura juridică a mijloacelor coercitive prevăzute de art. 24 al. 3 din Legea 554/2004, astfel cum aceasta rezultă din considerentele Deciziei 12/2018 - ICCJ, COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT, paragraful 97 : „Penalităţile reglementate de art. 24 din Legea nr. 554/2004 au exclusiv un scop coercitiv, ele nu au un caracter reparator, nu corespund unui prejudiciu produs în patrimoniul creditorului (pentru repararea prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării obligaţiei înscrise în titlul executoriu se acordă despăgubiri în condiţiile art. 892 din Codul de procedură civilă).”

Cu referire la criticile recurenţilor vizând imposibilitatea obiectivă de executare a sentinţei civile nr. x/16.07.2020, Curtea a constatat că în replică, reclamantul-intimat a subliniat în faţa instanței de fond că nu pot fi avute în vedere aspecte privind imposibilitatea obiectivă de executare a unei sentinţe judecătoreşti în contextul în care acestea nu au fost aduse la cunoştinţa instanţei care a pronunţat hotărârea a cărei executare se solicită.

Curtea a apreciat că se impun a fi avute în vedere o serie de argumente conturate în doctrină şi jurisprudență în materia procedurii execuţionale specifice, instituită de art. 24 din Legea 554/2004.

Astfel, în măsura în care existau elementele obiective care împiedicau o executare benevolă a obligaţiei instituite prin hotărâre judecătorească definitivă, în acord cu intimatul reţinem că aceste aspecte trebuiau în mod necesar aduse în discuție în cadrul litigiului finalizat prin hotărârea nr. x/16.07.2020.

În egală măsură, reţinem că în condiţiile în care asemenea elemente au survenit ulterior pronunţării hotărârii judecătoreşti definitive, acestea se impun a fi avute în vedere în analiza noţiunii de culpă a conducătorului autorităţii publice debitoare a cărui amendare se solicită în procedura prevăzută de art. 24 din Legea 554/2004 ( art. 24 alineat 3 din legea 554/2004 se referă explicit la premisa nerespectării în mod culpabil a termenelor pentru executarea obligaţiei)

Având în vedere că amenda prevăzută de art. 24 din Legea 554/2004 are caracterul de sancţiune procedurală, pecuniară, aplicată de instanţă în scopul asigurării executării hotărârii (a se vedea considerentele Deciziei CCR 898/2015) se impune în mod necesar să fie verificate ca atare apărările conducătorului autorităţii publice cu privire la lipsa culpei proprii în ceea ce priveşte omisiunea executării unei hotărâri judecătoreşti, mai ales în contextul în care aceste apărări vizează elemente survenite ulterior pronunţării titlului executoriu şi în consecinţă nu prezintă chestiuni tranşate prin hotărârea judecătorească definitivă a cărei executare se solicită.

Doar în această modalitate, de verificare jurisdicţională în concret a apărărilor părţii, se respectă principiul accesului liber la justiţie în substanţa sa, conform prevederilor art. 21 din Constituţie, astfel cum acesta a fost analizat şi aplicat de Curtea Constituţională prin Decizia CCR 898/2015.

În raport de considerentele anterioare, Curtea a subliniat că s-a conturat o jurisprudenţă constantă şi previzibilă în sensul că, în procedura prevăzută de art. 24 din Legea 554/2004, este incidentă o prezumţie relativă de culpă în sarcina conducătorului autorităţii publice aspect ce presupune posibilitatea acestuia de a proba inexistenţa culpei proprii în neexecutarea hotărârii judecătoreşti (soluţia de unificare a practicii, adoptată de Plenul Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 27 mai 2016,) aspect de altfel corect sesizat de instanţa de fond la nivel de principiu.

Contrar raţionamentului judecătorului fondului, aspectele invocate de recurentul O.D. în cauza pendinte nu sunt de natură să susţină o culpă în neexecutare aparţinând autorităţii publice (aspect ce nu îl poate exonera de obligaţiile proprii ce îi revin în calitate de conducător al autorităţii) ci o culpă în neexecutare ce revine unui terţ în prezentul litigiu, în considerarea faptului că, îndeplinirea în concret a obligaţiilor impuse prin hotărârea nr. x/16.07.2020 implică faptul personal al persoanei care a avut anterior calitatea de conducător al autorităţii publice.

Din această perspectivă trebuie arătat că în situaţiile în care are loc o schimbare a conducătorului autorităţii publice obligate prin sentinţă judecătorească definitivă (aspect care prin el însuşi reprezintă un element ulterior pronunţării hotărârii a cărei executare se solicită) jurisprudenţial s-a stabilit că noul conducător poate fi sancţionat în procedura prevăzută de art. 24 din Legea 554/2004 în condiţiile în care obligaţia executării subzistă ulterior schimbării conducătorului autorităţii publice iar acesta din urmă la rândul său refuză în mod culpabil îndeplinirea obligaţiei.

Cu privire la elementele obiective care pot justifica înlăturarea prezumţiei de culpă stabilite în sarcina conducătorului autorităţii publice vom avea în vedere pe de o parte faptul că dreptul la un proces echitabil trebuie recunoscut şi respectat şi în raport de partea care se invocă aceste apărări (recurentul, conducător al autorităţii publice) iar pe de altă parte reţinem ca relevante considerentele CEDO în cauza SC RUXANDRA TRADING SRL ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI, respectiv paragraful 41 :

„ Curtea admite, alături de Guvern, că pot exista împrejurări care să justifice

neexecutarea în natură a unei obligaţii impuse printr-o hotărâre judecătorească definitivă, ea

consideră că statul nu se poate prevala de o atare justificare fără a fi informat în prealabil

societatea reclamantă, prin intermediul unei hotărâri judecătoreşti, asupra imposibilităţii

executării ca atare a obligaţiei iniţiale, mai ales atunci când calitatea de debitor este dublată de

cea de deţinător al forţei publice (a se vedea Costin împotriva României, nr. 57810/00, pct.

57, 26 mai 2005). Or, în speţă, instanţele naţionale au considerat că autorităţile administrative

erau obligate să execute hotărârea din 8 iunie 2000 şi că nu au stabilit existenţa vreunei

„imposibilităţi obiective” care să justifice refuzul lor de a executa această hotărâre .”

În cazul dedus judecăţii se impun a fi verificate şi comunicate ca atare părţii interesate tocmai existenţa împrejurărilor obiective, survenite ulterior pronunţării sentinţei nr. x/16.07.2020 şi care pot justifica, în cazul particular dedus judecăţii, neexecutarea hotărârii şi implicit înlăturarea mecanismului instituit de art. 24 din Legea 554/2004.

În acest sens se impune a fi analizată sentinţa a cărei executare se solicită, prin raportate atât la dispozitivul acesteia cât şi la considerentele decizorii, cu respectarea prevederilor art. 430 alineat 2 Cod procedură civilă.

Se observă că prin sentinţa nr. x/16.07.2020 a fost obligat pârâtul Municipiul T. să pună la dispoziţia reclamantului în vederea studierii, rapoartele anuale privind starea economică, socială şi de mediu a Unităţii Administrativ Teritoriale Municipiul T., prezentate de primar Consiliului local în primele trimestre ale anilor 2016,2017,2018 şi 2019.

Observăm de asemenea din cuprinsul considerentelor că pe site-ul pârâtului au fost afişate rapoarte de activitate, acestea fiind de altfel listate şi depuse la dosarul cauzei la filele 62-65, aspect cu privire la care judecătorul cauzei a apreciat că nu îndeplinește exigenţele Legii 544/2001 deoarece acţiunea de publicare a avut loc ulterior introducerii cererii de chemare în judecată şi „nu au fost puse la dispoziţia reclamantului informaţiile solicitate spre studiu”.

Observăm de asemenea că pe tot parcursul procedurii judiciare reclamantul a învederat că centralizatorul publicat privind activitatea primarului în perioada 2008-2019 nu corespunde dispozițiilor art. 10 alineat 3,4,5,6 din HG 123/2002.

În condiţiile în care prin dispozitiv a fost admisă acţiunea reclamantului astfel cum a fost aceasta formulată şi nefiind urmată procedura prevăzută de art. 443 Cod procedură civilă, în lipsa altor menţiuni cu privire la conţinutul obligaţiei stabilite prin dispozitiv, Curtea a reţinut că instanța nu a considerat că publicarea acestor informaţii respectiv depunerea acestora la dosar echivalează cu un răspuns la solicitarea reclamantului, caz în care s-ar fi pus în discuție strict caracterul tardiv al răspunsului.

Prin urmare, reclamantul a urmat procedura prevăzută de art. 24 din Legea 554/2004 în considerarea faptului că nu a fost îndeplinită obligaţia de a i se prezenta spre studiu rapoartele de activitate anuale privind starea economică, socială şi de mediu a Unităţii Administrativ Teritoriale Municipiul T., prezentate de primar Consiliului local în primele trimestre ale anilor 2016,2017,2018 şi 2019.

Ceea ce trebuie observat cu prioritate este că, întocmirea şi prezentarea acestor rapoarte, este o obligaţie legală a primarului în funcţie în perioada de referinţă, aspect ce rezultă din art. 63 al. 3 litera a din Legea 215/2001 dar şi din art. 155 alineat 3 litera a din Codul Administrativ.

Fiind o atribuţie legal determinată prin raportare la calitatea de primar al unității administrativ-teritoriale, în exercitarea atribuţiilor acestuia referitoare la relaţia cu consiliul local, urmează să reţinem în acord cu recurenţii că exercitarea acestei atribuţii, cu referire la perioada 2016- 2019 se raportează în mod necesar la persoana care a avut calitatea prevăzută de lege în perioada respectivă.

Cu alte cuvinte, în condiţiile în care primarul în funcţie în perioada 2016- 2019 nu a întocmit şi prezentat rapoartele la care reclamantul face referire în acţiune (având alt conţinut decât cel supus publicării şi depus la dosarul x/96/2019), îndeplinirea acestei obligaţii în sensul întocmirii rapoartelor, în forma prevăzută de art. 10 alineat 3,4,5,6 din HG 123/2002, nu poate fi stabilită decât în sarcina persoanei care a avut calitatea de primar în perioada de referinţă.

Toate demersurile procesuale ale reclamantului sunt întemeiate pe prezumţia rezonabilă de altfel, că aceste rapoarte au fost întocmite de primarul în funcţie şi există un refuz nejustificat de a-i fi puse la dispoziţie.

Or, în cadrul dosarului x/96/2020 având ca obiect aplicarea dispoziţiilor art.24 alin.2 şi 3 din Legea nr.554/2004 ca urmare a neexecutării altei hotărâri judecătoreşti, respectiv sentinţa civilă nr.41 din 16.01.2019 pronunţată de Tribunalul Harghita, cerere formulată în contradictoriu cu P.S., fostul primar al mun.

T., prin întâmpinarea depusă de UAT T. şi semnată de primarul P.S. se recunoaşte explicit că nu s-au putut identifica rapoartele care „sunt şi erau obligaţia primarului de a le prezenta”, înscris care avea valoarea unei recunoaşteri extrajudiciare şi se impune a fi avut în vedere ca atare.

Curtea a reţinut că întocmirea rapoartelor în forma prevăzută de lege reprezintă o condiţie necesară şi prealabilă punerii la dispoziţia reclamantului, spre studiu, a acestor informaţii pentru a putea fi în mod real executată hotărârea definitivă la care reclamantul face referire.

Lipsa acestor rapoarte reprezintă un element obiectiv care justifică omisiunea executării hotărârii x/16.07.2020 cu menţiunea că, date fiind circumstanţele particulare ale cauzei, nu i se poate imputa conducătorului autorităţii publice – pârâtul recurent din prezenta cauză, o culpă proprie în ceea ce priveşte realizarea operaţiunii prealabile.

Astfel cum s-a precizat anterior, faptul personal al conducătorului autorităţii publice la momentul pronunţării hotărârii x/16.07.2020 este esenţial în vederea executării acestei hotărâri.

De observat faptul că, dispoziţiile art. 24 alineat 3 din Legea 554/2004 permit amendarea conducătorului autorităţii publice, în considerarea atribuţiilor acestuia de reprezentare a autorităţii publice debitoare a obligaţiei, atribuţii în virtutea cărora poate în mod real acţiona în concret în vederea executării unei hotărâri judecătoreşti, acesta fiind de altfel şi motivul pentru care prin sentinţa x/16.07.2020 a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesual pasive a PRIMARULUI MUNICIPIULUI T..

În considerarea raţiunii textului de lege, se admite ca regulă aplicarea sancţiunii pecuniare şi în cazul schimbării conducătorului autorităţii publice, pornind de la premisa că acesta la rândul său, are aceleaşi atribuţii şi în consecinţă aceleaşi obligaţii în executarea hotărârii judecătoreşti definitive.

În egală măsură, se constată că îndeplinirea obligaţiei din titlul executoriu hotărârea x/16.07.2020 este indisolubil legată de faptul propriu al conducătorului autorităţii publice în perioada 2016,2017,2018 şi 2019.

Neputând fi transmisă obligaţia prealabilă de întocmire a rapoartelor de activitate (lipsa acestora fiind confirmată de fostul primar) nu se poate constata caracterul imputabil al neexecutării sentinţei civile x/16.07.2020 de către pârâtul din prezenta cauză, care are calitatea de primar din data de 28.10.2020.

În această calitate, în măsura în care rapoartele existau în evidenţele autorităţii publice dar nu au fost puse la dispoziţia reclamantului, se putea reţine omisiunea culpabilă de executare a hotărârii x/16.07.2020 respectiv faptul că obligaţia subzistă modificării conducerii autorităţii publice şi trebuia îndeplinită ca atare.

În condiţiile în care se constată omisiunea fostului primar de a-şi îndeplini atribuţiile expres prevăzute de lege respectiv de întocmire a rapoartelor, dat fiind caracterul strict personal al acestei obligaţii, se impune a se constata că neexecutarea sentinţei civile x/16.07.2020 nu este rezultatul unei omisiuni culpabile a pârâtului.

Suplimentar Curtea a subliniat că modalitatea particulară de derulare/finalizare a litigiului având ca obiect amendarea/stabilirea sumei definitive cu titlu de amendă şi penalităţi în contradictoriu cu pârâtul P.S. în calitate de primar al Municipiului T., în cadrul dosarului x/96/2020 şi dosarului x/96/2021, nu este de natură prin ea însăşi să determine admiterea unei noi cereri, bazate pe art. 24 din Legea 554/2004, în lipsa unei culpe proprii a pârâtului din prezenta cauză – actualul primar al UAT T. .

În considerarea argumentelor anterior redate, Curtea a constatat că sentinţa instanţei de fond de aplicare a amenzii în sarcina noului conducător al autorităţii publice, este dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 24 al. 3 din Legea 554/2004 prin raportare la noţiunea de neexecutare culpabilă.

În consecinţă, în temeiul art. 496 al. 2 Cod procedură civilă, sentinţa va fi casată în parte şi în rejudecare se va respinge ca nefondată cererea având ca obiect aplicarea în sarcina pârâtului O.D., Primarul mun.

T., a unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, până la executarea dispoziţiilor sentinţei civile nr.x din 16.07.2019, pronunţată în dosarul nr.x/96/2019 al Tribunalului Harghita.

Având în vedere soluţia dată recursului formulat de MUNICIPIUL T. şi PRIMARUL UATM T. respectiv respingerea cererii de chemare în judecată ca urmare a casării şi rejudecării acesteia de către instanţa de recurs, Curtea a respins ca nefondat recursul formulat de G.

V., cale de atac care vizează modul de aplicare de către instanţa de fond a sancțiunilor prevăzute de art. 24 al. 3 din Legea 554/2004, ulterior admiterii cererii de chemare în judecată.