Hotărâre nr. 30/CC din 20.12.2022

O recunoaștere parțială a hotărârii străine de condamnare nu înseamnă automat și o reducere a pedepsei de executat, cât timp, cu ocazia consultărilor iniţiate de instanţa română de executare, autoritatea judiciară a statului emitent nu a oferit ea însăși o astfel de reducere.

- Legea nr. 302/2004, art. 163, 166 şi 167

- Decizia cadru 2008/909/JAI

I.

Prezentarea sesizării.

Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr.

YYY, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg.-Mureş a solicitat recunoaşterea parţială şi executarea în România a Sentinţei nr.

Y pronunţată la data de YYY de Tribunalul din Forli, prin care CC a fost condamnat la pedeapsa de 30 ani închisoare, precum şi recunoaşterea şi executarea în România a Sentinţei nr. 312 pronunţată la data de 9 iunie 2017 de Tribunalul din Forli, prin care s-a dispus condamnarea lui CC la pedeapsa de un an şi 4 luni închisoare.

În motivarea sesizării, se arată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 166 din Legea nr. 302/2004 republicată, pentru recunoaşterea integrală a Sentinţei nr.

V şi parţială a Sentinţei nr.

Y.

Referitor la această hotărâre, recunoaşterea poate să aibă loc doar în privinţa condamnării pentru infracţiunea de omor calificat, nu şi pentru fapta de port de arme, faţă de care nu este îndeplinită condiţia dublei incriminări.

II. Analiza asupra condiţiilor de recunoaştere şi executare a Sentinţei nr. X pronunţată la data de XXX de Tribunalul din Forli şi a Sentinţei nr. C pronunţată la data de CCC de Tribunalul din Forli.

Examinând materialul dosarului (însemnând certificatul prevăzut la Anexa nr. 1 din Decizia-cadru a Consiliului 2008/909/JAI; Sentinţa nr.

YYY a Tribunalului din Forli; Sentinţa nr.

XXX a Tribunalului din Forli; Măsura de cumul nr.

SSS emisă de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar din Forli la data de SS, prin care s-a stabilit că CC execută pedeapsa de 30 de ani închisoare; procesul verbal întocmit de Biroul de Supraveghere din Bologna la data de DDD, prin care persoana condamnată şi-a exprimat consimţământul la transfer; procesul verbal întocmit la data de 29 iulie 2022 de către Poliţia Municipiului Târnăveni; procesul verbal din 18 octombrie 2022 al procurorului semnatar al sesizării; extrasul după cazierul judiciar al celui în cauză; fișa de evidență a acestuia stocată în baza de date ZZZ), instanța reţine următoarele:

1.

Referitor la caracterul definitiv și executoriu al hotărârilor de condamnare.

Prin Sentinţa nr.

XXX, Tribunalul din Forli a dispus condamnarea lui CC la pedeapsa de 30 ani închisoare pentru săvârșirea infracţiunilor de omor calificat şi port ilegal de arme, prevăzute de art. 575, art. 577 alin. 1 n 4 (în raport cu art. 61 nr. 1 Cod penal italian), art. 61 nr. 2 Cod penal italian şi 4 alin. 2 din Legea nr. 110/1975.

Prin Sentinţa nr.

XXX, Tribunalul din Forli a dispus condamnarea lui CC la pedeapsa de un an şi 4 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de maltratări împotriva familiarilor şi convieţuitorilor, prevăzute de art. 572, art. 61 n.1, art. 62 bis Cod penal italian.

Aşa cum rezultă din rubrica b) a certificatului şi din Măsura de cumul nr. SIEP 299/2017 (filele 37/verso şi 38), Sentinţa nr. YYY a rămas definitivă la data de 3 octombrie 2017, iar sentinţa nr. YYY. Totodată, ambele hotărâri sunt executorii.

2. Referitor la examenul dublei incriminări. În fapt:

A) Prin Sentinţa nr.

CCC, Tribunalul din Forli a reţinut în esență că CC, aflându-se pe teritoriul statului italian împreună cu familia sa, în data de XX, ora 17,00, cu premeditare şi din motive zadarnice, neacceptând faptul că a fost părăsit de soţie -victima VV şi din gelozie, i-a aplicat soţiei sale 12 lovituri cu un cuţit de bucătărie, cu o lamă de aproximativ 12 cm, adică şapte lovituri la gât, două lovituri în torace, în zona mamelei stângi şi o lovitură în spate cu corespondenţa la hemitoracele stâng.

În urma acestor lovituri, a survenit decesul victimei.

Fapta descrisă mai sus ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârşită pe teritoriul României, infracţiunea de violenţă în familie, prevăzută de art. 199 alin. 1 cu referire la art. 189 alin. 1 lit. a C. pen., iar autorul ar fi fost sancţionabil.

Astfel, pentru infracţiunea de omor calificat este îndeplinită exigența dublei incriminări.

Prin aceeaşi hotărâre, Tribunalul din Forli a mai reţinut că CC a luat afară din propria locuinţă cuţitul cu lama de aproximativ 12 cm., cu care a ucis-o pe soţia sa.

În ceea ce priveşte această faptă, ea nu constituie infracţiune potrivit legislaţiei penale române, căci prin modalitatea de săvârşire, aşa cum a fost expusă în Sentinţa de condamnare, nu se încadrează în niciuna din ipotezele incriminate în art. 372 C. pen.

Altfel spus, simpla deţinere sau purtare a unui cuţit, chiar dacă acesta a fost utilizat pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, dacă nu s-a petrecut în vreunul din locurile expres şi limitativ prevăzute de art. 372 C. pen., nu constituie infracţiune.

În acest context şi după ce Curtea de Apel Tg.-Mureş a informat autoritatea emitentă a certificatului, recunoaşterea în România a Sentinţei nr.

XXX poate fi doar una parţială, limitată numai la infracţiunea de omora calificat, cu corespondenţă în legea penală română în infracţiunea de violenţă în familie.

B) Prin Sentinţa nr.

BBB, Tribunalul din Forli a reţinut că din motive zadarnice şi în special din gelozie, CC şi-a maltratat soţia: a bătut-o, a constrâns-o să nu iasă din locuinţă şi să se îmbrace cu hainele alese de el, a tăiat cu foarfeca pantalonii şi hainele soţiei care nu erau aprobate de el, a înjurat-o şi ameninţat-o cu fraze de genul: „eşti o curvă, trebuie să faci ce îţi spun eu, dacă nu mai devreme sau mai târziu te omor”, i-a controlat telefonul celular pentru a verifica prezenţa de mesaje sau apeluri provenite de la alţi bărbaţi.

În acest fel, i-a provocat suferinţe fizice şi morale.

În particular, Tribunalul din Forli a reţinut următoarele două activităţi:

Într-o dată neprecizată a anului 2007, CC i-a reproşat soţiei sale obiectele de vestimentaţie cu care aceasta s-a îmbrăcat, iar când victima i-a răspuns că s-a îmbrăcat normal cu o pereche de pantaloni, a luat un cuţit pe care îl agita în timp ce se apropia de soţia sa.

Cumnata persoanei condamnate, d-na MM, a intervenit între cei doi, iar CC a lovit-o pe aceasta cu picioarele şi pumnii pe tot corpul.

În ianuarie 2015, după ce soţia a părăsit locuinţa conjugală, CC i-a telefonat în fiecare zi şi a ameninţat-o că o omoară, cu fraze de tipul: „dacă te găsesc, te omor şi te înjunghii de şapte ori”, conduită pe care în fapt a realizat-o în 27 mai 2015.

În raport cu această stare de fapt, Curtea constată că activitatea infracţională care a motivat condamnarea lui CC la pedeapsa de un an şi 4 luni închisoare, prin sentinţa nr. 312/9 iunie 2017, ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârşită pe teritoriul României, infracţiunile de hărţuire, prevăzută de art. 208 C. pen; ameninţare, prevăzută de art. 206 alin. 1 C. pen. şi lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. 1 C. pen.

3.

Referitor la cetățenia română a persoanei condamnate.

Potrivit datelor existente la dosar, d-l CC este cetăţean român.

Conform informaţiilor desprinse din procesul verbal încheiat în 29 iulie 2022 de lucrătorii de poliţie (fila 49), persoana condamnată nu numai că are cetăţenia română şi domiciliul legal în România, ci şi trăieşte în statul de origine, în sensul art. 4 alin. 1 lit. a din Decizia-cadru 2008/909/JAI, așa cum este explicat în punctele 17 și 9 din preambulul deciziei-cadru.

Astfel, acesta a locuit timp de aproximativ 20 de ani în municipiul MMM.

În România a lucrat ca manipulant la SC KK SA.

Deşi a plecat din ţară în anul 2008, imobilul a fost lăsat nepotului său, LL, în România aflându-se şi restul membrilor de familie ai persoanei condamnate: doi copii care locuiesc în comuna Adămuş, jud.

Mureş, şi au întemeiate familii; o soră şi un frate care locuiesc în municipiul Târnăveni, respectiv în satul Laslăul Mare.

Atât copiii săi, cât şi fratele său au păstrat ocazional legătura cu persoana condamnată, prin intermediul reţelelor de socializare şi telefonic.

În acest fel, CC dispune de un minim de legături sociale și familiale pe teritoriul României, menite să contribuie la reabilitarea sa socială.

4.

Referitor la consimțământul la transfer al persoanei condamnate.

CC a fost de acord să execute pedeapsa în România (conform menţiunilor de la rubrica K, punctul 2 a din certificat și procesului verbal întocmit de Biroul de Supraveghere din Bologna la data de 6 mai 2022 –fila 36 verso).

În orice caz, din perspectiva examinării condițiilor de recunoaștere și executare în România a Sentinţelor nr. 104 şi 312, potrivit art. 167 alin. 1 lit. d teza a doua din Legea nr. 302/2004 republicată (care transpune art. 6 alin. 2 lit. a şi b din Decizia-cadru 2008/909/JAI), consimțământul la transfer nu este necesar, de vreme ce persoana condamnată este cetăţean român şi trăieşte pe teritoriul României, aşa cum instanţa a notat supra la pct. 3.

În schimb, consimțământul la transfer a lui CC prezintă totuşi importanţă, însă ulterior, după transferarea sa, căci acesta, potrivit art. 169 lit. a din Legea nr. 302/2004 republicată (art. 18 alin. 2 lit. e din Decizia-cadru 2008/909/JAI), pierde beneficiile conferite de regula specialităţii dacă ar fi cercetat în România pentru infracţiuni anterioare transferării.

5. Referitor la incidența motivelor de nerecunoaștere și neexecutare. În cauză, nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute de art. 163 din Legea nr. 302/2004 republicată. Astfel:

(i) CC nu a fost condamnat definitiv și nici nu este cercetat în România pentru faptele care au dus la condamnarea sa prin Sentinţele nr. 104 şi 312 ale Tribunalului din Forli.

(ii) Din datele pe care instanța română le deține nu rezultă că el ar fi fost condamnat definitiv într-un alt stat pentru infracțiunile care formează obiectul certificatului.

(iii) CC nu beneficiază în România de imunitate de jurisdicție penală și nu se află în categoria celor care nu răspund penal potrivit legii penale române.

(iv) Pedepsele care au fost aplicate de către instanța statului emitent nu constituie măsuri care constau în asistenţă psihiatrică sau medicală.

(v) Potrivit legii penale române, nu a intervenit prescripţia executării pedepselor.

(vi) Persoana condamnată nu a fost prezentă personal la procesele finalizate cu Sentinţele nr. 104 şi 312, însă, potrivit menţiunilor inserate în conţinutul fiecăreia dintre cele două hotărâri judecătoreşti şi în rubrica i) a certificatului, CC a renunţat să apară personal la proces, fiind asistat de către avocat, care a exercitat drepturile apărării.

(vii) Potrivit legii române, nu au intervenit amnistia, graţierea, dezincriminarea faptei, precum şi în orice alte cazuri de stingere a pedepsei prevăzute de lege.

(viii) În speță, nu sunt incidente dispozițiile art. 170 din Legea nr. 30272004 republicată.

În lumina considerentelor expuse, instanța a constatat că sunt îndeplinite în parte condiţiile speciale prevăzute de art. 167 din Legea nr. 302/2004 republicată privind recunoaşterea WW de Tribunalul din Forli, Italia, doar în partea referitoare la condamnarea lui CC pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzute de art. 575, art. 577 alin. 1 n.3 (în raport cu art. 61 n.1 Cod penal italian) şi alin. 2 Cod penal italian.

De asemenea, sunt integral întrunite condiţiile prevăzute de art. 167 din Legea nr. 302/2004 republicată pentru recunoaşterea Sentinţei nr. EE de Tribunalul din Forli, Italia.

Cât priveşte efectele recunoaşterii parţiale a Sentinţei nr.

QQ , pe de o parte, Curtea de Apel Tg.-Mureş reţine că în statul membru emitent nu s-a stabilit o pedeapsă distinctă pentru fapta de port ilegal de armă şi o pedeapsă distinctă pentru infracţiunea de omor calificat, ci o pedeapsă globală pentru concursul de infracţiuni.

Pe de altă parte, notează că pedeapsa de 30 ani închisoare aplicată prin Sentinţa nr.

T corespunde, ca natură și durată, pedepsei pe care instanța română ar putea să o aplice pentru o infracțiune de violenţă în familie, similară celei de omor calificat la care se referă hotărârea de condamnare.

Din această perspectivă, subliniază că, în cazul infracţiunii de violenţă în familie, potrivit art. 199 alin. 1 C. pen., maximul special al pedepsei prevăzute de lege se majorează cu o pătrime.

În cazul de faţă, maximul special, de 25 ani închisoare, prevăzut art. 189 alin. 1 C. pen., majorat cu o pătrime, este de 31 ani şi 3 luni, care se reduc la 30 de ani, cât este maximul general al pedepsei închisorii permis de art. 60 C. pen.

În consecinţă, recunoaşterea parţială a Sentinţei nr. 104/18 februarie 2016 presupune că, în ordinea noastră de drept nu este recunoscută soluţia de condamnare pronunţată în statul membru emitent pentru portul de armă, care, în maniera în care a fost săvârşită de persoana condamnată, nu este incriminată ca infracţiune de legea penală română, însă o asemenea recunoaşte parţială nu are ca efect şi o modificare a pedepsei de 30 ani închisoare aplicate prin această hotărâre.

Stabilirea pedepsei de 30 ani închisoare, în urma recunoașterii parțiale a sentinței nr. 104, operează cu criterii obiective, corespunde legalității şi permite instanței române să nu intre pe tărâmul oportunității și proporționalității care rămâne apanajul exclusiv al autorității judiciare italiene de condamnare.

În aceeași ordine de idei, executarea pedepsei de 30 de ani pentru infracţiunea de violenţă în familie, egală cu cea aplicată de Tribunalul din Forli pentru pluralitatea de infracțiuni nu agravează în niciun fel situația lui CC după transferul lui în România, deoarece o recunoaștere parțială a hotărârii străine de condamnare nu înseamnă automat și o reducere a pedepsei de executat, cât timp, cu ocazia consultărilor iniţiate de instanţa română de executare, autoritatea judiciară a statului emitent nu a oferit ea însăși o astfel de reducere.

III. Analiza corespondenței între natura și durata pedepselor aplicate persoanei condamnate CC prin Sentinţele nr. VV şi OO ale Tribunalului Forli cu natura și durata pedepsei prevăzute de legea penală română.

Curtea de Apel Tg.-Mureş constată că, din perspectiva naturii pedepselor de 30 ani şi un an şi 4 luni închisoare, aplicate în sarcina lui CC în statul emitent, aceasta corespunde sub aspectul denumirii şi al regimului cu pedepsele reglementate de legea penală română.

Un astfel de corespondent există şi între durata pedepselor de 30 de ani şi un an şi 4 luni închisoare, privite în mod separat.

Cu toate acestea, în cazul lui CC, o executare cumulată a celor două pedepse aplicate pentru o pluralitate de infracţiuni sub forma concursului presupune depăşirea maximului general al pedepsei închisorii autorizat de legea penală română (art. 60 C. pen.).

În plus, oricum în statul membru emitent, prin Măsura de cumul nr.

SIEP 299/2017/16 aprilie 2022, Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar din Forli a dispus ca CC să execute pedeapsa de 30 de ani închisoare, iar, potrivit art. 166 alin. 9 din Legea nr. 302/2004 republicată (art. 8 din Decizia-cadru 2008/909/JAI), pedeapsa stabilită de instanţa română de executare nu poate agrava situaţia persoanei condamnate.

Prin urmare, şi cât timp autoritatea emitentă nu a oferit nici un răspuns relaţiilor cerute de instanţa română în data de 31 octombrie 2022 şi nu a extins certificatul la Măsura de cumul nr.

SIEP 299/2017, prin prezenta hotărâre, în temeiul art. 166 alin. 6 lit. b, alin. 8 lit. b și alin. 9 din Legea nr. 302/2004 republicată, va adapta pedeapsa de 30 de ani închisoare aplicată prin Sentinţa nr. 104 pronunţată la data de 18 februarie 2016 de Tribunalul din Forli şi pedeapsa de un aşi 4 luni închisoare aplicată prin Sentinţa nr. 312 pronunţată la data de 9 iunie 2017 de Tribunalul din Forli la pedeapsa de 30 de ani închisoare (10.957 zile închisoare), cu consecinţa executării de către persoana condamnată CC într-un penitenciar din România a pedepsei adaptate, de 30 de ani închisoare.

IV.

Computarea din pedeapsă a perioadei executate.

Având în vedere cele menţionate în rubrica i) punctele 2.2 şi 2.3. din certificat emis conform art. 4 din Decizia-cadru nr. 2008/909/JAI, Certificatul Reg.Gen.N 2364/2015-RGNR N:3088/2015, Ordinul de eliberare din 13 iunie 2022, precum şi comunicarea transmisă de către autoritatea emitentă în data de 19 decembrie 2022, din pedeapsa de 30 ani închisoare se compută zilele de eliberare anticipată şi perioada executată până la data de 23 mai 2022, respectiv 405 zile de eliberare anticipată şi 2.567 zile executate din pedeapsă (în total 2.972 zile), precum şi durata pedepsei începând cu data de 23 mai 2022 la zi.

„La zi” înseamnă nu data pronunțării sau a rămânerii definitive a prezentei sentințe, ci data la care PP va fi efectiv transferat într-un penitenciar din România.

În ceea ce priveşte zilele de eliberare anticipată, potrivit celor inserate în rubrica i) punctul 2.3. din certificat, din pedeapsă se compută un număr de 315 zile, calculate până la data de 23 mai 2022 şi aferente perioadei pedepsei din 27 mai 2015 până în 27 noiembrie 2018.

Din răspunsul furnizat de autoritatea emitentă la data de 19 decembrie 2022, Curtea de Apel Tg.-Mureş deduce că celor 315 zile li se adaugă şi un număr de 90 de zile de eliberare anticipată, aferente perioadei pedepsei cuprinse între 27 noiembrie 2018-27 noiembrie 2019, acordate condamnatului prin ordonanţa nr. 1451/23 mai 2022 a Biroului de Supraveghere din Bologna, menţionate în Ordinul de eliberare emis la data de 13 iunie 2022.

Aşadar, din durata totală a pedepsei, pe lângă perioada efectiv executată, persoanei condamnate i se scad şi un număr total de 405 zile de eliberare anticipată.