Decizie nr. 19/CC din 19.08.2022

Decizia-cadru 2008/909 urmărește recunoașterea și executarea condamnării în statul de executare independent dacă persoana condamnată deținută în statul membru emitent și-a dat sau nu consimțământul la transfer și indiferent dacă față de acea persoană autoritățile statului emitent au pronunțat sau nu o decizie de expulzare ori echivalentă.

Pentru îndeplinirea acestui scop, este esenţial conform art. 4 alin. 1 din Decizia-cadru indicată ca persoana condamnată „să trăiască” pe teritoriul statului membru de executare, evaluându-se în acest sens criteriile prevăzute în punctele 17 şi 9 din Preambulul Deciziei-cadru, adică ataşamentul persoanei la statul de executare, precum şi faptul dacă persoana în cauză are în acest stat legături familiale, lingvistice, culturale, sociale sau economice ori de alt tip.

Dispozițiile române de transpunere a motivelor de nerecunoaștere și neexecutare a hotărârii judecătorești străine de condamnare în legislația internă (art. 163 din Legea nr. 302/2004 republicată) nu acoperă și ipoteza în care nu sunt îndeplinite criteriile prevăzute de art. 4 alin. 1 la care se referă art. 9 alin. 1 lit. b din Decizia-cadru 2008/909.

Cu toate acestea și întrucât autoritățile judiciare de executare sunt ținute să ia în considerare ansamblul normelor dreptului național și să le interpreteze în cea mai mare măsură posibilă în conformitate cu Decizia-cadru 2008/909/JAI (a se vedea, în acest sens: Curtea de Justiție a Uniunii Europene, Hotărârea din 8 noiembrie 2016, Atanas Ognyanov, C 554/14, ECLI:EU:C:2016:835), motivul facultativ de refuz prevăzut de art. 9 alin. 1 lit. b din decizia-cadru trebuie analizat în substanță de către instanța română de executare și el trebuie activat atunci când executarea în România a pedepsei privative de libertate pronunțate într-un alt stat membru nu este în aptă să asigure scopul reabilitării sociale a persoanei condamnate.

- Decizia cadru nr. 2008/909/JAI a

Consiliului din 27 noiembrie 2008,

- art. 4 al. 1, art. 9

Curtea de Justiție a Uniunii Europene,

Hotărârea din 8 noiembrie 2016,

- Atanas Ognyanov, C 554/14, ECLI:EU:C:2016:835

- Art. 163, art. 167 din Legea nr. 302/2004

1.

Prezentarea sesizării.

Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr.

XXX, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg.-Mureş a solicitat respingerea, în baza art. 166 alin. 3 raportat la art. 167 şi art. 163 din Legea nr. 302/2004 republicată, cererii de recunoaştere şi executare în România a sentinţei penale nr.XXX dată de Judecătoria Raională Kecskemet în 30 august 2018, prin care S.A. a fost condamnat la 1 an şi 6 luni închisoare, a sentinţei penale nr.XXX dată de Judecătoria Raională Kecskemet în 28 martie 2019, prin care s-a dispus condamnarea aceleiaşi persoane la 5 ani închisoare şi a sentinţei penale nr.XXX dată de Judecătoria Raională Kecskemet în 17 mai 2019, definitivă prin sentinţa Tribunalului Kecskemet nr.XXX, prin care s-a dispus cumularea celor două pedepse în pedeapsa de 5 ani şi 10 luni închisoare.

În motivarea sesizării, se arată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 166 şi art. 167 alin. 1 din Legea nr. 302/2004 republicată, pentru recunoaşterea hotărârilor menţionate şi executarea pedepselor aplicate prin acestea într-un penitenciar din România, deoarece executarea pe teritoriul ţării noastre a acelor hotărâri nu serveşte scopului reabilitării sociale a persoanei condamnate.

2. Considerentele instanţei. Curtea de Apel reţine că:

Prin sentinţa penală nr. 28.B.874/2016/30 pronunţată în data de 30 august 2018 de Judecătoria Raională Kecskemet, S.A. a fost condamnat la pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de jaf şi a delictelor de furt, abuz de document public, abuz de substitute de numerar, fapte prevăzute de art.366 alin. l lit. c Cod penal maghiar, art.370 alin. l, alin. 2 lit. b subpunct be Codul penal maghiar, art.346 alin. l lit. c Cod penal maghiar, art.393 alin. l lit. a Cod penal maghiar;

Prin sentinţa penală nr.

XXX pronunţată în data de 28 martie 2019 de Judecătoria Raională Kecskemet, S.A. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru comiterea infracţiunilor de tâlhărie şi a delictelor de abuz de document public, ultraj contra ordinii şi liniştii publice, fapte prevăzute de art.365 alin. l lit. a Cod penal maghiar, art.346 alin. l lit. a Cod penal maghiar, art.339 alin.l Cod penal maghiar;

Prin sentinţa penală cumulativă nr.

XXX pronunţate la data de 17 mai 2019 de Judecătoria Raională Kecskemet, definitivă prin sentinţa penală nr.

XXX de Tribunalul Kecskemet, s-a dispus cumularea într-o pedeapsa de 5 ani şi 10 luni închisoare a pedepselor cu închisoarea de 1 an şi 6 luni şi de 5 ani aplicate persoanei condamnate S.A..

Prin certificatul emis la data de 26 mai 2021, autoritatea maghiară competentă a solicitat recunoaştere celor trei hotărâri şi executarea într-un penitenciar din România a pedepsei de 5 ani şi 10 luni închisoare.

Curtea de Apel Tg.-Mureş notează că potrivit art. 3 alin. 1 din Decizia-cadru XXX a Consiliului din 27 noiembrie 2008, privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, citit împreună cu punctele 8, 9 şi 17 din Preambulul, scopul recunoașterii și executării condamnării pronunțate în statul membru emitent este tocmai facilitarea reabilitării sociale a persoanei condamnate în statul membru de origine.

Din ansamblul construcției deciziei-cadru rezultă că acest scop urmărește recunoașterea și executarea condamnării în statul de executare independent dacă persoana condamnată deținută în statul membru emitent și-a dat sau nu consimțământul la transfer și indiferent dacă față de acea persoană autoritățile statului emitent au pronunțat sau nu o decizie de expulzare ori echivalentă.

Pentru îndeplinirea acestui scop, este esenţial conform art. 4 alin. 1 din Decizia-cadru indicată ca persoana condamnată „să trăiască” pe teritoriul statului membru de executare, evaluându-se în acest sens criteriile prevăzute în punctele 17 şi 9 din Preambulul Deciziei-cadru, adică ataşamentul persoanei la statul de executare, precum şi faptul dacă persoana în cauză are în acest stat legături familiale, lingvistice, culturale, sociale sau economice ori de alt tip.

În prezenta cauză, din procesul verbal întocmit la data de 7 iulie 2022 de P.P.B. (fila 45) şi din fişa de evidenţă stocată în baza de date ZZZ (fila 42), instanţa română deduce că S.A. a locuit sporadic la adresa de domiciliu din xxx până în urmă cu 7-8 ani, întrucât pleca des în Ungaria.

La această adresă îşi are domiciliului şi sora lui, d-na S.K., care în momentul verificărilor făcute de agentul de poliţie, era plecată în Ungaria, neputându-se lua legătura cu aceasta.

Totodată, S.A. a fost văzut ultima dată în ţară în urmă cu 7 ani, la înmormântarea mamei sale, iar acesta nu are o familie întemeiată pe teritoriul statului român, nu a mai ţinut legătura cu rudele şi nu a desfăşurat activităţi cu caracter profesional în ţară.

Dimpotrivă, potrivit celor specificate la rubrica d) a certificatului şi în considerentele hotărârilor penale transmise de autoritatea emitentă, în special Sentinţele nr.

XXX şi nr.

XXX, persoana condamnată a locuit şi are reşedinţa pe teritoriul Ungarie de aproape 14 ani, a muncit ocazional în statul membru emitent şi acolo s-a îngrijit de creşterea şi educarea unui copil minor şi a trăit în parteneriat de viaţă cu F.B. până în mai 2017, când a exercitat violenţe împotriva acesteia, pentru comiterea cărora a fost condamnat prin Sentinţa nr.

XXX.

De obicei, până la încarcerarea sa pe teritoriul Ungariei (9 august 2015), făcea vizite familiei din România o dată pe lună sau o dată la două luni.

În aceste împrejurări, diferit de cele susţinute de avocatul desemnat din oficiu pentru persoana condamnată, instanţa concluzionează că în prezent, exceptând cetăţenia română şi domiciliul formal în România, S.A. nu mai deţine nicio legătură familială, culturală sau profesională cu statul român de origine, aptă să îi faciliteze reinserţia socială dacă ar fi transferat în România pentru executarea în continuare a pedepsei de 5 ani şi 10 luni închisoare.

Mama lui a decedat, sora sa se află în Ungaria, d-l S. nu a ţinut legătura cu rudele mai îndepărtate din România şi nu a avut aici vreo ocupaţie sau vreun loc de muncă pe care să le reia după executarea pedepsei.

Așadar, el nu mai trăiește în România.

De aici decurg două consecințe care funcționează în strânsă legătură una cu cealaltă:

În primul rând, executarea în continuare într-un penitenciar din România a pedepsei de 5 ani și 10 luni închisoare care i-a fost aplicată lui S.A. de către instanța maghiară nu satisface în România scopul reabilitării sociale a persoanei vizate, acest scop fiind mai bine atins dacă acesta își va executa integral pedeapsa în Ungaria, unde el a locuit constant anterior încarcerării și unde se află copilul minor și sora sa -singurele rude apropiate în viață.

În al doilea rând, persoana condamnată nu trăiește în România, în sensul art. 4 alin. 1 lit. a din Decizia-cadru 2008/909/JAI, așa cum este explicat în punctele 17 și 9 din preambulul deciziei-cadru, ceea ce atrage incidența motivului opțional de refuz prevăzut de art. 9 alin. 1 lit. b cu referire la art. 4 alin. 1 lit. b din același act european.

Acest motiv subordonează în statul membru de executare recunoașterea și executarea hotărârii de condamnare pronunțate în statul membru emitent de îndeplinirea a două cerințe cumulative: persoana condamnată să fie cetățean al statului membru de executare și să trăiască pe teritoriul acestuia.

Dispozițiile române de transpunere a motivelor de nerecunoaștere și neexecutare a hotărârii judecătorești străine de condamnare în legislația internă (art. 163 din Legea nr. 302/2004 republicată) nu acoperă și ipoteza în care nu sunt îndeplinite criteriile prevăzute de art. 4 alin. 1 la care se referă art. 9 alin. 1 lit. b din Decizia-cadru 2008/909.

Cu toate acestea și întrucât autoritățile judiciare de executare sunt ținute să ia în considerare ansamblul normelor dreptului național și să le interpreteze în cea mai mare măsură posibilă în conformitate cu Decizia-cadru 2008/909/JAI (a se vedea, în acest sens: Curtea de Justiție a Uniunii Europene, Hotărârea din 8 noiembrie 2016, Atanas Ognyanov, C 554/14, ECLI:EU:C:2016:835), motivul facultativ de refuz prevăzut de art. 9 alin. 1 lit. b din decizia-cadru trebuie analizat în substanță de către instanța română de executare și el trebuie activat atunci când executarea în România a pedepsei privative de libertate pronunțate într-un alt stat membru nu este în aptă să asigure scopul reabilitării sociale a persoanei condamnate, cum este cazul d-lui S.A..

În considerarea ideilor enunţate mai sus, în temeiul art. 166 alin. 6 lit. c din Legea nr. 302/2004 republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, va respinge cererea formulată de autoritatea maghiară emitentă a certificatului din 26 mai 2021, vizând recunoașterea și executarea în România a sentinţei penale nr.

XXX pronunţate în data de XXX de Judecătoria Raională Kecskemet; a sentinţei penale nr.

XXX pronunţate în data de XXX de Judecătoria Raională Kecskemet, şi a sentinţei penale cumulative nr.

XXX pronunţate la data de XXX de Judecătoria Raională Kecskemet, definitivă prin sentinţa penală nr.

XXX pronunţată în XXX de Tribunalul Kecskemet.