Decizie nr. 673/A din 20.12.2022

O hotărâre judecătorească de condamnare pronunțată într-un stat străin, terţ sau chiar membru al Uniunii Europene, ca act juridic, nu produce efecte juridice în România, decât dacă a fost recunoscută ca atare de către autoritățile judiciare române, principiul constituțional al suveranității fiind incident inclusiv în relația cu statele membre.

O asemenea hotărâre, nerecunoscută de către autorităţile judiciare române, poate să fie avută totuși în considerare într-un proces penal desfășurat în România nu ca un act juridic, ci ca un fapt juridic, apt să ofere informații despre personalitatea inculpatului, în vederea evaluării individualizării judiciare a pedepsei și a modalității de executare a acesteia.

Pentru ca hotărârea de condamnare pronunțată într-un alt stat să fie valorificată în România într-un proces penal ca act juridic, acea hotărâre trebuie să fie recunoscută de către autoritățile judiciare române fie pe cale principală conform regulilor prevăzute în Titlul V, Capitolul II sau, după caz, în Titlul VI al Legii nr. 302/2004 republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, când efectele atribuite hotărârii recunoscute sunt depline şi identice unei hotărâri penale pronunţate de către instanţele române: atât executarea în România a pedepsei, cât și luarea în considerare a hotărârii; fie pe cale principală sau incidentală conform art. 147 situat în Titlul V, Capitol III din Legea nr. 302/2004 republicată, când efectele sunt limitate doar la luarea în considerare a hotărârii străine de condamnare.

Când recunoașterea în România a unei hotărâri judecătorești pronunţate într-un alt stat faţă de aceeaşi persoană are loc pe cale incidentală, operaţiunea se efectuează din oficiu -de către procuror în faza de urmărire penală, sau de către instanţă, în faza de judecată- sau la cererea persoanei interesate și implică analizarea următoarelor condiții formale și minimale:

a) dubla incriminare;

b) neintervenirea în statul de condamnare a amnistiei, reabilitării sau a oricărei alte cauze care să lipsească de efecte juridice în acel stat hotărârea de condamnare, ceea ce ar lipsi-o de efecte și în România;

c) dacă pedeapsa pronunțată într-un alt stat a fost executată sau este considerată ca executată.

Această ultimă condiție interesează doar atunci când recunoaşterea hotărârii străine are loc în vederea deducerii perioadei executate în detenţie pe teritoriul acelui stat.

Decizia-cadru 2008/675/JAI are ca scop tocmai stabilirea unei obligaţii minime a statelor membre de a lua în considerare condamnările pronunțate în alte state membre.

Decizia-cadru nu are ca scop executarea, într-un stat membru, a unor hotărâri judecătorești pronunțate în alte state membre ci, mai degrabă, posibilitatea ca unei condamnări anterioare pronunțate într-un stat membru să îi fie asociate consecințe cu ocazia unui nou proces penal într-un alt stat membru în măsura în care astfel de consecințe sunt asociate condamnărilor naționale anterioare conform legislației celuilalt stat membru (pct. 6 din preambulul Deciziei-cadru).

Recunoaşterea hotărârii de condamnarea pronunţate într-un alt stat membru, similar oricărui mecanism de cooperare judiciară internaţională în materie penală, trebuie să fie conform principiului proporţionalităţii, care pretinde autorităţilor statului solicitant să recurgă la anumite forme ale cooperării judiciare doar dacă această măsură este adecvată şi oportună pentru atingerea scopului scontat.

O astfel de intervenţie este disproporţionată dacă acelaşi rezultat poate fi atins printr-un alt mijloc mai puţin incisiv, sau dacă măsura dispusă este inutilă cauzei, ori dacă procedurile antrenate sunt mult mai împovărătoare şi costisitoare decât rezultatul urmărit.

Altfel spus, în cazul recurgerii la recunoaşterea unei hotărâri străine, acea hotărâre trebuie să producă în România consecinţe juridice efective şi nu doar formale.

- Decizia – cadru 2008/675/JAI din 24.07.2008

- Art. 147 din Legea nr. 302/2004

- Art. 41 al. 3 Cod penal

1.

Prezentarea sesizării.

Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr.

XXX/323/2021/XXX, Parchetul de pe lângă Judecătoria Târnăveni a declarat apel împotriva sentinţei penale nr.

XXX/8 iulie 2022 pronunţate de Judecătoria Târnăveni în dosarul nr.

XXX/323/2021.

În motivarea apelului, procurorul contestă legalitatea hotărârii Judecătoriei Târnăveni, subliniind că prima instanţă trebuia să recunoască pe cale incidentală Sentinţa penală pronunţată la data de 9 ianuarie 2015 în dosarul nr.

XXX a Tribunalului Lg HOF din Germania şi să reţină în sarcina inculpatului L.G.E. recidiva postcondamnatorie.

Analizând apelul pendinte, prin prisma materialului dosarului nr.

XXX/323/2021 al Judecătoriei Târnăveni, a motivelor invocate, a susţinerilor şi concluziilor reprezentantului Ministerului Public şi ale avocatului inculpatului, precum şi din oficiu, în limitele efectului devolutiv, au fost reţinute următoarele:

2. Prezentarea hotărârii atacate. Prin sentinţa penală nr. XXX/8 iulie 2022, Judecătoria Târnăveni:

-în temeiul art. 396 alin. 1, 2 şi 10 Cod procedură penală raportat la art. 61 alin. 2, 3 şi 4 lit. c) Cod penal, l-a condamnat pe inculpatul L.G.E. la pedeapsa de 210 zile – amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă fiind de 20 lei, rezultând suma de 4200 lei amendă, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, faptă prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal.

-în temeiul art. 63 Cod penal, a atras atenţia inculpatului că neexecutarea cu rea-credinţă a pedepsei amenzii penale, în tot sau în parte, va determina înlocuirea numărului de zile – amendă cu numărul corespunzător de zile cu închisoare.

-a dispus ca o copie a hotărârii să se comunice IPJ Mureș - Serviciul rutier după rămânerea definitivă, în vederea anulării permisului de conducere al inculpatului, în conformitate cu dispoziţiile art. 114 al. 1 lit. b) din OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

-în temeiul art. 274 alin.1 Cod procedură penală, l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 732,65 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

-în temeiul art. 274 alin.1 Cod procedură penală, a dispus rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 305 lei reprezentând onorariul interpretului de limba germană.

În motivarea acestei soluţii, prima instanţă a reţinut că, în fapt, în data de 18 iunie 2020, ora 19:06, în timp ce conducea autoturismul marca Ford cu nr. de înmatriculare XXX dinspre str.

XXX spre str.

Republicii din mun.

Târnăveni, inculpatul L.G.E. a fost oprit în trafic, pe str.

Republicii, în dreptul imobilului situat la nr. 8, de către un echipaj de poliţie.

Fiind testat cu aparatul etilotest, s-a stabilit că inculpatul L.G.E. avea o concentrație de alcool în aer expirat de 0,61 mg/l, acestuia aducându-i-se la cunoştinţă rezultatul alcooltestului în prezenţa martorului asistent S.T.A., la rândul său, oprit în trafic de către acelaşi echipaj.

Cu ocazia constatării infracţiunii, inculpatul a declarat că în cursul aceleaşi zile, în intervalul orar 15:30 - 16:00, a consumat o bere (500 ml).

Potrivit buletinului de analiză toxicologică nr. 2621/557/A-12 din data de 22 iunie 2020, inculpatul avea la data de 18 iunie 2020, la ora de 19:30, o alcoolemie de 1,46 %0, respectiv la ora de 20:30, o alcoolemie de 1,21 %0.

În drept, judecătoria a reţinut că fapta inculpatului constituie infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. 1 C. pen.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen..

Prin încheierea de şedinţă din 25 martie 2022, Judecătoria Târnăveni a respins cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târnăveni de recunoaştere pe cale incidentală a hotărârii penale din 09.01.2015, pronunţată în dosarul 1 KLs 313 Js 2847/14, de către Tribunalul LG Hof din Germania, definitivă la data de 17.01.2015, ca neîntemeiată.

În motivarea acestei dispoziţii, prima instanţă a subliniat, în esenţă, că pedeapsa aplicată inculpatului prin hotărârea instanţei germane nu a fost executată în întregime sau considerată ca executată potrivit legislaţiei statului german, inculpatul mai având de executat un rest de 552 de zile din pedeapsă, nefiind întrunite aşadar condiţiile recidivei postexecutorii, cum în mod eronat a reţinut Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş.

Potrivit art. 41 alin. 3 Cod penal, pentru stabilirea stării de recidivă se ţine seama şi de hotărârea de condamnare pronunţată în străinătate, pentru o faptă prevăzută şi de legea penală română, dacă hotărârea de condamnare a fost recunoscută potrivit legii.

În acelaşi timp, potrivit art. 147 din Legea nr. 302/2004, ”recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti străine, în vederea producerii de efecte juridice, altele decât executarea în regim de detenţie a pedepsei, se face şi pe cale incidentală, în cadrul unui proces penal în curs, de către procuror, în faza de urmărire penală, sau de către instanţa de judecată pe rolul căreia se află cauza spre soluţionare”.

Dispoziţiile legale citate impun recunoaşterea prealabilă, pe cale principală sau incidentală, a unei hotărâri de condamnare pronunţate în străinătate în vederea reţinerii stării de recidivă.

În ceea ce priveşte referirile privind aplicarea Deciziei-cadru 2008/675JAI a Consiliului din 24 iulie 2008 privind luarea în considerare a condamnărilor în statele membre ale Uniunii Europene în cadrul unui nou proces penal, instanța a constatat că, potrivit dispoziţiilor art. 34 alin. 2 lit. b din Tratatul privind Uniunea Europeană, în versiunea ulterioară Tratatului de la Amsterdam, deciziile-cadru nu au efect direct.

Reţinerea stării de recidivă în temeiul sentinţei penale nr. din 09-01-2015 dosar nr. xxx a Tribunalului LG HOF din Germania, fără recunoaşterea prealabilă a acesteia, este de asemenea de natură să ducă la agravarea răspunderii penale a inculpatului.

Potrivit art. 43 alin. 1 Cod penal dacă înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată se săvârşeşte o nouă infracţiune în stare de recidivă, pedeapsa stabilită pentru aceasta se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta.

Conform considerentului (6) al Deciziei-cadru 2008/675/JAI, obligația de recunoaștere a unei hotărâri nu există dacă „informațiile obținute pe baza instrumentelor aplicabile nu sunt suficiente, în cazul în care nu ar fi fost posibilă o condamnare la nivel național cu privire la fapta pentru care se impusese condamnarea anterioară, sau în cazul în care sancțiunea impusă anterior nu este cunoscută de către sistemul juridic național”.

Având în vedere specificul art. 147 alin. 2 din Legea 302/2004 (recunoaștere incidentală în vederea producerii altor efecte decât executarea pedepsei), precum și considerentul (6) al deciziei-cadru, recunoașterea pe cale incidentală ar putea determina doar reținerea unei recidive postexecutorii.

Pentru aplicarea tratamentului sancționator al recidivei postcondamnatorii este necesară o recunoaștere urmată de executarea pe teritoriul României a pedepsei sau a restului de pedeapsă aplicată printr-o hotărâre de condamnare de către o instanță străină.

Aplicând în speţa de faţă textul de lege menţionat, ţinând cont că hotărârea de condamnare pronunţată în străinătate nu a fost executată în totalitate, rămânând un rest de 552 zile de pedeapsă privată de libertate, recunoaşterea hotărârii penale străine ar putea avea doar un efect parţial, în sensul reţinerii cauzei de agravare a răspunderii penale a recidivei postcondamnatorii, care exclude posibilitatea de a se dispune amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, neputându-se dispune adăugarea la pedeapsă a restului rămas neexecutat, întrucât prin aceasta s-ar produce un alt efect juridic, acela al executării în regim de detenţie a pedepsei, ce contravine normelor enunţate.

În acelaşi timp, recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti străine pe cale incidentală se poate face doar dacă aceasta se dovedeşte necesară soluţionării unei cauze penale sau poate contribui la îmbunătăţirea situaţiei inculpatului sau a persoanei condamnate ori la reintegrarea sa.

În raport de aceste consideraţii, instanţa a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 147 alin. 2, 4 din Legea nr. 302/2004 pentru a se proceda la recunoaşterea hotărârii penale din 09-01-2015 dosar nr.

XXX a Tribunalului LG HOF din Germania, deoarece prezenta cauză poate fi soluţionată pe baza probelor administrate în cursul procesului penal iar recunoaşterea respectivei hotărâri judecătoreşti străine nu ar fi de natură a contribui la reintegrarea socială sau la îmbunătăţirea situaţiei inculpatului, ci, din contră, la agravarea situaţiei juridice a acestuia, ca urmare a reţinerii stării de recidivă şi efectuării tratamentului corespunzător pluralităţii de infracţiuni.

3.

Considerentele instanţei de apel.

Curtea a notat că, în esență, o hotărâre judecătorească de condamnare pronunțată într-un stat străin, terţ sau chiar membru al Uniunii Europene, ca act juridic, nu produce efecte juridice în România, decât dacă a fost recunoscută ca atare de către autoritățile judiciare române, principiul constituțional al suveranității fiind incident inclusiv în relația cu statele membre.

O asemenea hotărâre, nerecunoscută de către autorităţile judiciare române, poate să fie avută totuși în considerare într-un proces penal desfășurat în România nu ca un act juridic, ci ca un fapt juridic, apt să ofere informații despre personalitatea inculpatului, în vederea evaluării individualizării judiciare a pedepsei și a modalității de executare a acesteia.

Pentru ca hotărârea de condamnare pronunțată într-un alt stat să fie valorificată în România într-un proces penal ca act juridic, acea hotărâre trebuie să fie recunoscută de către autoritățile judiciare române fie pe cale principală conform regulilor prevăzute în Titlul V, Capitolul II sau, după caz, în Titlul VI al Legii nr. 302/2004 republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, când efectele atribuite hotărârii recunoscute sunt depline şi identice unei hotărâri penale pronunţate de către instanţele române: atât executarea în România a pedepsei, cât și luarea în considerare a hotărârii; fie pe cale principală sau incidentală conform art. 147 situat în Titlul V, Capitol III din Legea nr. 302/2004 republicată, când efectele sunt limitate doar la luarea în considerare a hotărârii străine de condamnare.

Cât privește exclusiv luarea în considerarea a hotărârii străine de condamnare, sunt relevante, pe lângă dispozițiile art. 147 din Legea nr. 302/2004 republicată , prevederile art. 41 alin. 3 C. pen. în cazul recidivei, art. 40 alin. 5 C. pen. în cazul concursului și al pluralității intermediare, în vederea deducerii perioadei de detenție executate în străinătate.

În virtutea acestor texte legale, când, într-un proces penal derulat pentru o nouă infracţiune, recunoașterea în România a unei hotărâri judecătorești pronunţate într-un alt stat faţă de aceeaşi persoană are loc pe cale incidentală, operaţiunea se efectuează din oficiu -de către procuror în faza de urmărire penală, sau de către instanţă, în faza de judecată- sau la cererea persoanei interesate și implică analizarea următoarelor condiții formale și minimale:

a) dubla incriminare;

b) neintervenirea în statul de condamnare a amnistiei, reabilitării sau a oricărei alte cauze care să lipsească de efecte juridice în acel stat hotărârea de condamnare, ceea ce ar lipsi-o de efecte și în România;

c) dacă pedeapsa pronunțată într-un alt stat a fost executată sau este considerată ca executată.

Această ultimă condiție interesează doar atunci când recunoaşterea hotărârii străine are loc în vederea deducerii perioadei executate în detenţie pe teritoriul acelui stat.

În cazul hotărârii de condamnare pronunţate într-un alt stat membru, în primul rând, Curtea de Apel Tg.-Mureş a subliniat că recunoaşterea în România a unei asemenea hotărâri, pe calea prevăzută de art. 147 din Legea nr. 302/2004 republicată, nu vine în contradicţie cu Decizia-cadru 2008/675/JAI a Consiliului din 24 iulie 2008 privind luarea în considerare a condamnărilor în statele membre ale Uniunii Europene în cadrul unui nou proces penal, cât timp, potrivit pct. 13 din preambulul Deciziei/cadru, excluderea posibilității de a revizui o condamnare anterioară nu ar trebui să împiedice un stat membru să emită o hotărâre, dacă este cazul, pentru a conferi unei astfel de condamnări anterioare efecte echivalente.

Mai mult, hotărârile pronunțate de Curtea de Justiţie a Uniunii europene în cauzele C-171/16 (Beshkov, Hotărârea din 21 septembrie 2017) și C-390/16 (Lada, Hotărârea din 5 iulie 2018) nu sunt aplicabile în cazul României, căci procedura prevăzută de art. 147 din Legea nr. 302/2004 republicată este accesibilă și particularilor şi, în plus, în urma acestei proceduri, nu are loc în România o revizuire a hotărârii străine, nici o adaptare a pedepsei și nici o executare a pedepsei pronunțate prin acea hotărâre.

În al doilea rând, Curtea reţine că Decizia-cadru 2008/675/JAI are ca scop tocmai stabilirea unei obligaţii minime a statelor membre de a lua în considerare condamnările pronunțate în alte state membre (pct. 3 din preambulul Deciziei-cadru).

În acest fel, statele membre ar trebui să considere că o condamnare pronunțată în alte state membre produce efecte juridice echivalente cu cele pe care le produce o condamnare pronunțată de instanțele proprii în conformitate cu dreptul intern, fie că respectivele efecte juridice sunt considerate de dreptul intern ca fiind chestiuni de fapt, fie ca fiind chestiuni de drept procedural sau material (pct. 5 din preambulul Deciziei-cadru).

În aceeaşi ordine de idei, Decizia-cadru nu are ca scop executarea, într-un stat membru, a unor hotărâri judecătorești pronunțate în alte state membre ci, mai degrabă, posibilitatea ca unei condamnări anterioare pronunțate într-un stat membru să îi fie asociate consecințe cu ocazia unui nou proces penal într-un alt stat membru în măsura în care astfel de consecințe sunt asociate condamnărilor naționale anterioare conform legislației celuilalt stat membru (pct. 6 din preambulul Deciziei-cadru).

Din ideile expuse mai sus, Curtea trage următoarele concluzii, relevante în prezenta cauză:

Pe de o parte, diferit de cele reţinute de Judecătoria Târnăveni prin încheierea de şedinţă din 25 martie 2022, recunoaşterea hotărâri de condamnare pronunţate într-un alt stat membru pentru conferirea altor efecte juridice decât executare are loc nu doar în ipoteza reţinerii recidivei postexecutorii, ci ori de câte ori se pune problema fie a reţinerii unei pluralităţi de infracţiuni (concurs, pluralitate intermediară sau recidivă postcondamnatorie sau post executorie), fie a analizării condițiilor obiective legate de durata condamnărilor anterioare în cazul adoptării măsurilor alternative la aplicarea sau executarea pedepsei (renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere), fie pentru atribuirea oricăror alte consecinţe juridice, exceptând executarea, pe care o hotărâre de condamnare pronunţată în România le produce pe teritoriul ţării noastre.

Pe de altă parte, diferit de susţinerile titularului apelului, recunoaşterea hotărârii de condamnarea pronunţate într-un alt stat membru, similar oricărui mecanism de cooperare judiciară internaţională în materie penală, trebuie să fie conform principiului proporţionalităţii, care pretinde autorităţilor statului solicitant să recurgă la anumite forme ale cooperării judiciare doar dacă această măsură este adecvată şi oportună pentru atingerea scopului scontat.

O astfel de intervenţie este disproporţionată dacă acelaşi rezultat poate fi atins printr-un alt mijloc mai puţin incisiv, sau dacă măsura dispusă este inutilă cauzei, ori dacă procedurile antrenate sunt mult mai împovărătoare şi costisitoare decât rezultatul urmărit.

Altfel spus, în cazul recurgerii la recunoaşterea unei hotărâri străine, acea hotărâre trebuie să producă în România consecinţe juridice efective şi nu doar formale.

În pricina pendinte, Judecătoria Târnăveni i-a aplicat inculpatului L.G.E. pedeapsa de 4.200 lei amendă, cu executarea acesteia.

Dacă ar fi recunoscută pe cale incidentală Sentinţa penală nr.

XXX pronunţată la data de 9 ianuarie 2015 de către Tribunalul Lg HOF din Republica Federală Germania, prin care L.G.E. a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare, pedeapsă care nu este considerată ca executată în statul membru de condamnare, efectul juridic al acestei recunoaşteri este unul pur formal, prin reţinerea în cauză a art. 41 alin. 1 C. pen., referit la recidiva postcondamnatorie, fără nicio altă consecinţă juridică asupra pedepsei amenzii aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.

De aceea, recunoaşterea sentinţei de condamnare pronunţate în Republica Federală Germania este inutilă.

Cu totul alta ar fi fost concluzia dacă Judecătoria Târnăveni ar fi dispus renunţarea la aplicarea pedepsei, sau amânarea aplicării pedepsei, ori aplicarea unei pedepse cu închisoarea cu suspendarea sub supraveghere a executării acesteia.

În aceste ipoteze, recunoaşterea hotărârii străine de condamnare ar fi produs consecinţe efective, căci împiedica adoptarea oricăreia dintre aceste măsuri alternative la aplicarea şi executarea pedepsei.