Decizie nr. 686/A din 03.11.2021

Modificarea locului de muncă al unui salariat se poate realiza doar cu acordul părţilor din contractul individual de muncă.

Consimţământul salariatului pentru modificarea locului său de muncă trebuie să nu fie viciat pentru a fi respectate dispoziţiile art. 41 din Codul muncii.

Art. art. 41 din Codul mucii;

- Art. 1216 alin. 2 Cod civil.

La data de 06.03.2020, reclamantul I.O.S. s-a adresat Tribunalului Mureş solicitând instanţei să constate nulitatea absolută a cererii reclamantului înregistrată sub numărul 3100 la data de 05.02.2020, a Deciziei nr. 132 din 10.02.2020, emisă de pârâta A.B.A.M., şi a actului adiţional nr. 3465/AB din 10.02.2020 la contractul individual de muncă încheiat între părţi sub nr. 3081 din 10.01.2011.

De asemenea, reclamantul a solicitat repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii actelor atacate şi obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri pentru daune morale în valoare de 30.000 de lei.

Reclamantul a solicitat şi plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii civile, reclamantul a susţinut că a fost hărţuit, a fost forţat să formuleze o cerere de retragere a atribuţiilor funcţiei pe care a ocupat-o prin concurs, iar în urma cererii sale, a fost emisă decizia de schimbare a postului ocupat şi actul adiţional la contractul individual de muncă.

Toate aceste acte sunt lovite de nulitate absolută pentru că au fost adoptate împotriva voinţei sale.

De asemenea, reclamantul a arătat că prin modul în care pârâta a acţionat, i-a fost provocat un prejudiciu de natură morală ce trebuie reparat prin acordarea unor despăgubiri.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acţiunii reclamantului, susţinând că nu sunt întrunite condiţiile legale pentru a se reţine că reclamantul a fost hărţuit, iar consimţământul, chiar dacă ar fi fost viciat, nu atrage nulitatea absolută, ci nulitatea relativă a actelor întocmite în aceste condiţii.

De asemenea, pârâta a susţinut că acţiunile prezentate de reclamant nu pot fi încadrate ca acte de violenţă care au viciat consimţământul reclamantului şi în aceste condiţii, nu poate fi reţinută în sarcina pârâtei o faptă ilicită şi nu sunt întrunite condiţiile răspunderii patrimoniale a angajatorului

Prin sentinţa civilă nr. 109 din 01.02,.2021, Tribunalul Mureş a respins acţiunea civilă formulată de reclamantul I.O.S. în contradictoriu cu pârâta A.B.A.M..

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Mureş a reţinut următoarele:

Reclamantul este angajatul pârâtei şi a deţinut funcţia de director în cadrul SGA Mureş, începând cu luna octombrie 2018.

La data de 05.02.2020, reclamantul a fost abordat de doi salariaţi ai ANAR, membri ai corpului de control, care i-au cerut să demisioneze.

În urma discuţiilor, reclamantul a depus o cerere de prin care a solicitat ocuparea unei funcţii inferioare, cea de inginer şef, şi apoi a fost emisă decizia şi actul adiţional de modificare a contractului individual de muncă.

Cu toate acestea, acţiunea reclamantului nu este întemeiată.

În primul rând, reclamantul nu poate susţine teoria hărţuirii pentru că dispoziţiile art. 4 lit. d1 din Legea nr. 202/2002 definesc hărţuirea ca fiind comportamentul necorespunzător al angajatorului, care are loc într-o perioadă de timp şi este repetitiv sau sistematic.

Deşi reclamantul a susţinut că a fost obligat să lucreze într-un mediu ostil, totuşi nu a indicat o acţiunile de lungă durată, cu caracter repetitiv, pe care pârâta a efectuat-o, dovezile depuse la dosar referindu-se doar la evenimentele din data de 05.02.2020.

În al doilea rând, reclamantul a solicitat instanţei să constate nulitatea actelor care au dus la modificarea contractului individual de muncă invocând violenţa ca viciu de consimţământ, însă, potrivit dispoziţiilor art. 1248 alin.1, 2 şi 3 Cod civil, violenţa atrage nulitatea relativă a actelor încheiate cu vicierea consimţământului.

Cum în materia dreptului muncii nu sunt instituite reguli speciale referitoare la consimţământ şi viciile sale, sunt aplicabile normele din Codul civil şi din această perspectivă acţiunea reclamantului trebuie respinsă.

În al treilea rând, trecând peste acest aspect care împiedică admiterea acţiunii, actele pe care reclamantul le invocă atunci când susţine că voinţa sa a fost viciată nu pot fi reţinute ca acte ilicite.

Reclamantul nu a indicat foarte clar în cererea sa de chemare în judecată care a fost răul cu care l-au ameninţat cei doi reprezentanţi ai corpului de control, iar din înregistrări nu rezultă o astfel de ameninţare.

Chiar dacă s-ar aprecia că s-a dovedit actul de ameninţare, existenţa unui asemenea act nu este suficientă, ci trebuie să aibă ca efect împiedicarea celui ameninţat să acţioneze în mod liber.

Din analiza probelor administrate în cauză rezultă că actele pe care le menţionează reclamantul ca fiind ilegale sunt, de fapt, acte pe care corpul de control le poate îndeplini potrivit legii, iar reclamantul nu pare să fi avut poziţia unei persoane violentate, afectată moral în aşa măsură încât să fi încheiat actele atacate împotriva voinţei sale.

Din potrivă, reclamantul a avut atitudinea unei persoane care şi-a negociat revenirea la funcţia pe care anterior a ocupat-o, însă cu păstrarea salariului de director.

De asemenea, în analiza temeiniciei acţiunii nu pot fi avute în vedere aspectele politice invocate de reclamant în cererea de chemare în judecată, în schimb sunt importante împrejurările în care reclamantul a ajuns să ocupe funcţia de director, condiţiile în care a fost mai întâi delegat şi apoi a ocupat această funcţie.

Nu în ultimul rând, determinante pentru soluţia de respingere sunt circumstanţele personale ale reclamantului care conduc la concluzia că nu poate fi reţinută violenţa ca viciu de consimţământ.

În fine, cererea de acordare a despăgubirilor pentru daune morale nu poate fi primită câtă vreme actul ilicit invocat de reclamant nu a fost dovedit.

Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti a declarat apel reclamantul solicitând desfiinţarea hotărâri atacate şi admiterea acţiunii, aşa cum a fost formulată. Reclamantul a solicitat şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea apelului, reclamantul a invocat mai multe argumente în susţinerea netemeiniciei hotărârii atacate.

Reclamantul a susţinut că motivarea hotărârii atacate este una abstractă, chiar străină de litigiul dedus judecăţii şi nu a avut în vedere dispoziţiile art. 22 Cod de procedură civilă care impun judecătorului să dea şi să restabilească calificarea juridică actelor şi motivelor de drept invocate.

În raport cu aceste dispoziţii, instanţa de fond trebuia să pună în discuţia părţilor recalificarea violenţei ca viciu de consimţământ ce atrage nulitatea relativă a actelor ce au fost atacate.

De asemenea, reclamantul a apreciat că raţionamentul instanţei de fond cu privire la îndeplinirea condiţiilor pentru a dispune anularea actelor atacate este greşit.

Tribunalul nu a avut în vedere întregul context în care au fost încheiate actele atacate şi nu a stabilit corect starea de fapt.

Astfel, cu privire la caracterul injust al ameninţărilor, Tribunalul a stabilit că ameninţarea nu a fost ilicită şi, în raport cu circumstanţele în care reclamantul a obţinut postul de director, erau îndreptăţite acţiunile celor doi reprezentanţi ai corpului de control.

Concluzia instanţei de fond este greşită pentru că nu a ţinut cont de discuţiile pe care reclamantul le-a purtat cu cei doi membrii ai corpului de control, de ameninţările pe care aceştia le-au făcut, incluziv cu privire la o posibilă delegare sau mutare într-un alt post, într-o funcţie inferioară celei ocupate.

În acelaşi timp, dezlegarea dată de instanţa de fond are în vedere aspecte legate de modul în care reclamantul a ocupat funcţia de director, aspecte care nu au fost puse în discuţia părţilor şi care au fost analizate în mod tendenţios.

În aceste condiţii, soluţia instanţei de fond se bazează pe o stare de fapt creată artificial.

Reclamantul a susţinut că analiza făcută de instanţa de fond asupra efectelor produse de actele întreprinse de conducerea pârâtei este una prin care se legalizează abuzurile puterii politice asupra funcţionarilor publici.

Probele administrate au dovedit violenţa morală la care reclamantul a fost supus în cadrul discuţiilor purtate cu membrii corpului de control.

În fine, reclamantul a recunoscut că a purtat negocieri cu membrii corpului de control, dar acest aspect trebuie văzut din perspectiva nevoii reclamantului de a asigura veniturile necesare întreţinerii familiei sale.

La cererea de apel au fost anexate o serie de înscrisuri referitoare la petiţia semnată de mai multe persoane pentru repunerea reclamantului în funcţia de director; o serie de extrase din presă cu privire la înlocuirea din funcţiile a reclamantului şi a altor angajaţi din cadrul A.N.A.R., copii după plângerea penală şi rezoluţia dată de DNA la plângerea penală a reclamantului.

Pârâta A.B.A.M. a depus întâmpinare solicitând respingerea apelului reclamantului ca nefondat şi obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

În apărare, pârâta a susţinut că nu sunt întemeiate criticile aduse de reclamant hotărârii instanţei de fond.

În primul rând, pârâta a arătat că depunerea unei plângeri penale de către reclamant nu duce la anularea actelor atacate, ele continuând să-şi producă efectele.

În al doilea rând, pârâta a apreciat că instanţa de fond a procedat la soluţionarea cauzei în limitele în care a fost investită, respectând dispoziţiile art. 22 din Codul de procedură civilă.

Reclamantul, asistat de avocat, a înţeles să investească instanţa de fond cu cereri de constatare a nulităţii absolute a celor trei acte, iar instanţa a analizat cererile din perspectiva limitelor investirii şi în raport cu normele de drept material incidente în cauză.

Pe fond, pârâta a apreciat că Tribunalul a analizând corect acţiunea reclamantului, constatând că nu sunt întrunite condiţiile pentru a fi anulate actele atacate pentru vicierea consimţământului.

Astfel, reclamantul nu a indicat şi nici nu a probat cu claritate care este răul cu care a fost ameninţat de cei doi membrii ai corpului de control, iar discuţiile purtate între aceştia au arătat că decizia de a cere schimbarea din funcţie i-a aparţinut în totalitate reclamantului, fără a se afla în niciun moment în poziţia unei persoane violentate.

De altfel, dacă cererea înregistrată sub nr. 3100 din 05.02.2020 ar fi putut fi redactată prin vicierea consimţământului, nu acest lucru se poate spune pentru celelalte acte.

Reclamantul nu a refuzat să semneze decizia nr. 132/010.02.2020 şi nici actul adiţional la contractul individual de muncă din data de 10.02.2020.

În ceea ce priveşte pretenţiile băneşti ale reclamantului, pârâta a susţinut că această cerere nu a fost motivată şi dovedită, rapoartele de evaluare psihologică depuse la dosar neavând o suficient de mare prezumpţie de obiectivitate.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a reţinut următoarele:

În fapt, reclamantul, angajat al pârâtei, a deţinut funcţia de director SGA Mureş până în data de 10.02.2020 când, prin Decizia nr. 132 din 10.02.2020, i s-a schimbat funcţia, fiind numit inginer şef SGA Mureş.

Decizia de schimbare a funcţiei se întemeiază pe cererea înregistrată sub nr. 3100 din 05.02.2020 prin care reclamantul I.O.S. a solicitat retragerea atribuţiilor aferente postului de director ocupat prin concurs şi transferul său pe postul de inginer şef, cu păstrarea drepturilor de natură salarială.

În aceeaşi zi, prin acul adiţional nr. 3465/AB/ 10.02.2020, s-au modificat clauzele contractului individual de muncă al reclamantului sub aspectul felului muncii.

Reclamantul a contestat modificarea contractului individual de muncă solicitând instanţei să constate nulitatea absolută a celor trei acte: cererea reclamantului, decizia de numire în funcţia de inginer şef şi actul adiţional la contractul individual de muncă susţinând că sunt nule pentru că au fost rezultatul unei hărţuiri psihologice, incompatibilă cu dispoziţiile Legii nr. 202/2002, dar şi a unei vicieri a consimţământului reclamantului.

Tribunalul Mureş a analizat acţiunea reclamantului şi după ce a constatat că faptele imputate de reclamant pârâtei nu pot fi încadrate ca fiind hărţuire psihologică, a constatat că, în principiu, violenţa, ca formă de viciere a consimţământului, nu atrage sancţiunea nulităţii absolute a actelor întocmite sub imperiul violenţei, ci a nulităţii relative, iar în cauză nu sunt întrunire condiţiile pentru a anula actele atacate de reclamant.

Prima critică adusă de reclamant are în vedere modul în care instanţa de fond şi-a exercitat rolul activ în soluţionarea cauzei.

Potrivit dispoziţiilor at. 22 alin. 2 şi 4 Cod de procedură civilă, judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru aflarea adevărului în cauză, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.

În acest scop, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile invocă, judecătorul este în drept să le ceară explicaţii şi să pună în discuţie orice împrejurări de fapt şi de drept şi chiar să restabilească calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii.

Curtea constată că, într-adevăr, reclamantul a solicitat instanţei de fond să constate nulitatea absolută a celor trei acte invocând o hărţuire psihologică şi o viciere a consimţământului reclamantului la întocmirea şi semnarea acestora.

După ce instanţa de fond a constatat că nu poate fi reţinută hărţuirea psihologică, acţiunea reclamantului a fost analizată şi sub cel de-al doilea motiv invocat.

În raţionamentul pe care se bazează hotărârea atacată, Tribunalul a reţinut că violenţa ca viciu de consimţământ atrage nulitatea relativă şi nu absolută a actelor întocmite şi semnate sub imperiul violenţei, dar nu a respins acţiunea doar reţinând acest aspect, ci a trecut la analizarea pe fond a cauzei, a verificat dacă cele susţinute de reclamant sunt dovedite şi apoi dacă sunt întrunite condiţiile impuse de codul civil pentru a aplica sancţiunea nulităţii relative.

Aşadar, instanţa de fond nu doar că a dat o nouă calificare a actelor şi faptelor deduse judecăţii exercitând rolul activ reglementat de art. 22 alin. 2 Cod de procedură civilă, dar şi a procedat la soluţionarea cauzei pe fond, în raport cu această nouă calificare.

Chiar dacă instanţa de fond nu a pus în discuţie această nouă calificare, aşa cum prevede art. 22 alin. 4 Cod de procedură, reclamantul nu poate invoca o vătămare a intereselor sale, tocmai pentru că instanţa a analizat pe fond cererea sa, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 175 Cod de procedură civilă.

În consecinţă, Curtea a constatat că această critică nu este întemeiată.

Cea de a doua critică adusă de reclamant are în vedere modul în care au fost analizate probele administrate în dosar, modul în care au fost analizate circumstanţele în care au fost redactate şi semnat actele atacate de reclamant.

Aşa cum s-a arătat deja, contractul individual de muncă al reclamantului a fost modificat prin schimbarea felului muncii, la cererea expresă a reclamantului.

Potrivit dispoziţiilor art. 41 alin.1şi 3 lit. c din Codul muncii, contractul individual de muncă poate fi schimbat numai prin acordul părţilor, iar acest acord se cere în situaţia în care modificarea vizează schimbarea felului muncii.

Din înscrisurile depuse la dosar, în cazul reclamantului schimbarea sa din funcţia de director în cea de inginer şef a avut loc la cererea sa.

Cu toate acestea, reclamantul susţine că această cerere nu a fost făcută din proprie iniţiativa, ci ca urmare a violenţei exercitate asupra sa.

Pentru a dovedi violenţa exercitată asupra sa, reclamantul a invocat o discuţie avută în biroul cu doi membrii ai corpului de control şi în prezenţa domnului B.C..

Din analiza hotărârii atacate, Curtea a constatat că instanţa de fond nu a avut în vedere toate circumstanţele în care au fost încheiate şi semnate cele trei acte atacate de reclamant, împrejurările cu totul excepţionale în care a avut loc schimbarea funcţiei deţinute de reclamant.

Schimbarea felului muncii este, de obicei, determinată de modificări aduse în structura organizatorică a angajatorului, de promovarea în funcţie, de recalificarea salariatului, etc, de împrejurări care determină modificarea activităţii pe care salariatul o prestează pentru angajator.

În cazul de faţă, din cererea depusă de reclamant ori din decizia şi din actul adiţional, nu rezultă care a fost cauza schimbării felului muncii.

Sigur, potrivit principiului consensualismului care guvernează relaţiile bazate pe contractul individual de muncă, părţile sunt libere să hotărască împreună modificarea clauzelor contractului individual de muncă, însă lipsa unei motivaţii poate avea importanţă pentru a verifica dacă, într-adevăr, reclamantul a fost de acord cu aceste modificări.

Un alt aspect particular ce rezultă din circumstanţele cauzei îl reprezintă faptul că, după ce reclamantul a fost numit pe postul de director, a solicitat să fie numit pe o funcţie inferioară, mai exact să-i fie retrase atribuţiile aferente funcţie de director.

Codul muncii nu reglementează o astfel de operaţiune de retragere a atribuţiilor şi o astfel de cerere poate fi asimilată, aşa cum de altfel a şi făcut-o pârâta, cu o cerere de modificare a felului muncii.

Este inedită o astfel de cerere cu atât mai mult cu cât, oficial, din cele trei acte emise de reclamant şi de conducerea pârâtei nu rezultă motivul retrogradării.

Starea de fapt se conturează clar în momentul în care se analizează discuţia care a avut loc în data de 05.02.2020 între reclamant şi cei doi membrii ai corpului de control din cadrul ANAR, în prezenţa domnului B.C..

De precizat că pârâta nu a negat această discuţie şi nici conţinutul ei înregistrat de reclamant şi redat, în parte, în cererea de chemare în judecată şi nu a adus alte lămuriri, precizări, ori clarificări cu privire la condiţiile în care această întâlnire a avut loc.

Înainte de a analiza discuţia purtată, Curtea a constatat că sunt importante împrejurările în care au avut loc aceste discuţii.

Reclamantul este chemat la data de 05.02.2020 să discute cu cei doi membrii ai corpului de control, fără să i se aducă la cunoştinţă motivele acestei întâlniri..

În cadrul cererii de chemare în judecată, reclamantul a precizat că discuţia a început prin a i se cere de către unui dintre cei doi membrii ai corpului de control să-şi scrie demisia sau să îşi ceară transferul pe un post inferior.

Cererea nu a fost justificată de o încălcare a atribuţiilor de serviciu ori de o altă împrejurare ce ţine de calităţile profesionale ale reclamantului, ci pentru a fi schimbată conducerea serviciului descentralizat din Mureş.

Cei doi membrii ai corpului de control nu au invocat un plan de control , aşa cum sugerează serviciul din care făceau parte şi nu au indicat un alt motiv care să fi fost justificat de lege.

Sigur, activitatea unui serviciu public, cum este cel pe care îl conducea reclamantul, este şi trebuie să fie supus controlului ierarhic sau a serviciilor specializate din cadrul instituţiei, conform statutului, însă cu respectarea cerinţelor legale.

Din acest punct de vedere, apărarea pârâtei nu poate fi primită pentru că cererea de demisie sau de transfer într-o funcţie inferioară nu a fost făcută pentru neîndeplinirea obligaţiilor de serviciu, ci a fost, conform celor susţinute de reclamant şi necombătute de pârâtă, justificată de un plan de management care nu a fost prezentat reclamantului.

Pentru al convinge pe reclamant să dea curs solicitărilor, cei doi membrii ai corpului de control i-au sugerat că nu sunt alte variante decât cele prezentate de ei, precizând că, în cazul unei opoziţii, măsurile vor fi mai grele.

În aceeaşi discuţie, cei doi membrii ai corpului de control i-au comunicat reclamantului că, pe de o parte i se garantează funcţia de inginer şef, iar pe de altă parte i-au sugerat reclamantului să se hotărască rapid şi să scrie cererea de transfer în funcţia inferioară de îndată.

În aceste împrejurări, reclamantul a solicitat garanţii pentru păstrarea funcţiei inferioare în care urma să se transfere şi a salariului pe care l-a avut în funcţia de director.

Ulterior, a depus cererea în temeiul căreia a fost numit în funcţia de inginer şef şi a semnat decizia şi actul adiţional de modificare a contractul individual de muncă.

În analiza sa, Tribunalul nu a avut în vedere circumstanţele în care a avut loc această discuţie, lipsa unui suport legal pentru a solicita reclamantului să depună o cerere de transfer, condiţiile puse de cei doi membrii ai corpului de control, posibilele consecinţe ale refuzului şi durata scurtă pe care reclamantul avut-o la dispoziţie pentru a se hotărî.

Aceste elemente sunt esenţiale pentru a stabili dacă reclamantul a fost de acord să i se modifice funcţia pe care o ocupa legal sau dacă decizia a fost luată sub imperiul unei temeri insuflate de cei doi membrii ai corpului de control.

Pe de altă parte, Tribunalul a avut în vedere în analiza temeiniciei acţiunii aspecte care nu au relevanţă în cauză.

Reclamantul a ocupat printr-o decizie a pârâtei funcţia de director al SGA Mureş, iar modificarea contractului individual de muncă nu putea avea loc decât în mod legal.

În această cauză în care se discută strict de legalitatea modificării contractului de muncă prin trecerea reclamantului în funcţia de inginer şef, nu are relevanţă dacă funcţia de director a fost ocupată prin concurs sau examen, dacă au fost mai mulţi sau mai puţini candidaţi pentru această funcţie.

În fine, Tribunalul a interpretat greşit probele administrate în cauză.

Astfel, deşi din conţinutul discuţiei rezulta că reclamantul urma să suporte efectele unor măsuri coercitive în cazul în care refuza să solicite transferul pe o funcţie inferioară, totuşi a apreciat că aceste ameninţări sunt de fapt legale.

Este adevărat că, potrivit dispoziţiilor art. 248 Codul muncii, salariaţilor le pot fi aplicate sancţiuni disciplinare, însă doar în limitele şi în conformitate cu dispoziţiile legale, în urma unei proceduri de cercetare prealabilă şi ca urmare a săvârşirii unei abateri disciplinare, or în cauză, aceste ameninţări au venit în condiţiile în care cei doi membrii ai corpului de control nu au justificat măsurile coercitive în cadrul unei cercetări disciplinare ori în cadrul unui program de control.

Aceste aspecte fac ameninţarea injustă, ilegală.

În raport cu cele reţinute, Curtea a constatat că instanţa de fond nu a ţinut cont în stabilirea stării de fapt de toate circumstanţele cauzei şi a concluzionat greşit că nu sunt elemente suficiente pentru a reţine că voinţa reclamantului a fost viciată.

Din probele administrate, şi în conformitate cu cele deja reţinute, Curtea a constatat că la iniţierea procedurii de modificare a contractului individual de muncă, dar şi la semnarea deciziei denumire în funcţia de inginer şef ori la semnarea actului adiţional reclamantul a fost forţat să-şi dea acordul.

Potrivit dispoziţiilor art. 1216 alin. 2 Cod civil, există violenţă când temerea insuflată este de aşa natură încât partea ameninţată putea să creadă, după împrejurări, că, în lipsa consimţământului său, viaţa, persoana, onoarea sau bunurile sale ar fi expuse unui pericol grav.

Din susţinerile reclamantului, din cele deja reţinute, cei doi membrii ai corpului de control au sugerat că în cazul în care reclamantul refuză mutarea din funcţia de director, se vor lua măsuri împotriva lui.

Măsurile vizau funcţia pe care reclamantul o ocupa sau pe cea pe care ar fi putut să o ocupe, dar şi drepturile de natură salarială pe ca acesta le avea.

De aceea, reclamantul, temându-se că va putea fi numit chiar şi într-o funcţie inferioară celei de inginer şef, aşa cum sugera unui din membrii corpului de control, a cerut garanţii care în final au fost obţinute doar cu condiţia ca reclamantul să iniţieze demersul de schimbare din funcţie.

Aceste aspecte, dar şi măsurile de schimbare din funcţie luate anterior la alte servicii descentralizate din ţară pe care reclamantul le-a amintit în cererea de chemare în judecată, fac convingerea instanţei de apel că reclamantul şi-a dat acordul pentru mutarea sa doar sub imperiul temerii insuflate de cei doi membrii ai corpului de control.

În condiţiile în care Curtea a constatat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 1216 alin. 2 Cod civil, şi, deci, că nu a existat un acord al salariatului la modificarea contractului individual de muncă, în temeiul art. 1216 alin.1 Cod civil prin raportare la art. 41 din Codul muncii, urmează să dispună anularea celor trei acte atacate.

Printr-o cerere accesorie, reclamantul a solicitat acordarea unor daune morale pentru prejudiciul cauzat prin modificarea felului muncii, a funcţiei, fără acordul său. Reclamantul a cuantificat valoarea despăgubirilor la 30.000 de lei.

Pentru a dovedi aceste pretenţii, reclamantul a depus la dosar două evaluări psihologice, prima realizată la data de 03.03.2020 (filele 8-11 dosar de fond), iar a doua la data de 08.09.2020 (filele 96-104).

Ambele rapoarte de evaluare au fost întocmite de un cabinet de psihologie şi au relevat prezenţa unor emoţii negative, un nivel ridicat de stres, simptome specifice unui diagnostic de tulburare depresivă, de tulburare de panică ori de tulburare de anxietate.

Deşi în aceste evaluări sunt menţionate aspecte ce sunt relevante în cauză, stările descrise în evaluare având legătură, potrivit celor relatate de reclamant cu cele întâmplate la locul său de muncă, totuşi, Curtea a apreciat că aceste evaluări pot fi avute în vedere la soluţionarea cererii accesorii, doar în parte şi aceasta pentru că evaluările au fost efectuate la câteva luni după producerea evenimentelor care au determinat modificarea contractului individual de muncă şi pentru că ele nu pot face diferenţa dintre aceste evenimente şi cele produse ulterior pe parcursul desfăşurării raporturilor de muncă.

Din aceste evaluări rezultă că reclamantul a fost afectat de modul în care a fost obligat să solicite transferul său într-o funcţie inferioară, dar şi de stresul la care a fost supus după ce a hotărât să facă publică situaţia sa.

Emoţiile negative provocate de o discuţie în care unui salariat numit într-o funcţie de conducere i se cere intempestiv şi în termen scurt să i-a o decizie care, practic, l-a retrogradat, sub ameninţarea mutării şi chiar a scăderii salariului, au provocat un prejudiciu de natură morală ce trebuie reparat, potrivit dispoziţiilor art. 253 alin.1 din Codul muncii.

La stabilirea despăgubirilor Curtea are în vedere condiţiile în care reclamantul a fost forţat să-şi dea acordul pentru a fi mutat în funcţie, de stresul care a urmat deciziei de a fi mutat, dar şi de faptul că reclamantul a solicitat şi a obţinut garanţii în ceea ce priveşte numirea într-o funcţie imediat inferioară celei deţinute anterior ori în ceea ce priveşte păstrarea salariului de director.

În raport cu aceste elemente, Cutea a apreciat că o despăgubire în valoare de 5.000 de lei este în măsură să repare prejudiciul moral suferit.

Faţă de toate aceste aspecte, Curtea, în temeiul art. 480 alin.2 Cod de procedură civilă, a admis apelul reclamantului, a schimbat hotărârea atacată şi în consecinţă a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamant.

Prin cererea de chemare în judecată şi prin cererea de apel, reclamantul a solicitat instanţelor obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de fond şi la dosarul de apel ( filele110 dosar de fond, 76 şi 78 dosar de apel) reclamantul a suportat cheltuieli de judecată sub forma onorariului avocaţial în valoare de 6.760 lei.

Cum acţiunea reclamantului a fost admisă doar în parte, în temeiul art. 453 alin.2 Cod de procedură civilă, Curtea a admis în parte cerere şi va obliga pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 4.500 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale, în limitele în care acţiunea a fost admisă.