Curtea de Apel TÂRGU MUREȘ ·

Decizie nr. 437/A din 20.07.2021

Instanță: Curtea de Apel TÂRGU MUREȘ
Dosar
Obiect: Acordarea stimulentului de risc prevăzut de articolul 7 alin. 5 din OUG nr. 43/2020, aprobată prin Legea nr. 82/2020
Soluție
Sursa: portal.just.ro

Stimulentul de risc prevăzut de art. 7 alin. 5 din OUG nr. 43/2020 trebuie acordat pentru fiecare lună din perioada în care a fost instituită starea de urgenţă.

- Art. 7 alin. 5 din OUG nr. 43/2020

Prin Sentinţa civilă nr. x/1 aprilie 2021, Tribunalul Mureş a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Sindicatul A.

Târgu-Mureş în numele şi pe seama membrilor de sindicat A.E., D.A.I., F.T., G.E.E., L.L.C., M.D., O.P., Ş.T., S.M., Z.Z., în contradictoriu cu pârâta D.G.A.S.P.C.

Mureş.

S-a obligat pârâta la plata în favoarea fiecărui membru de sindicat a sumei de 2.500 lei cu titlul de stimulent de risc, proporţional cu măsura în care membrii de sindicat nu au fost în concediu de odihnă, incapacitate temporară de muncă, învoiri, concediu fără plată sau alte asemenea situaţii.

Sumele mai sus arătate acordate cu titlul de stimulent de risc vor fi actualizate cu indicele preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică, calculat pentru perioada cuprinsă între data scadenţei sumelor şi data de 31.03.2021.

S-a obligat pârâta la plata în favoarea fiecărui membru de sindicat a dobânzii legale penalizatoare aferentă sumelor acordate cu titlul de stimulent de risc, dobânda urmând a fi calculată pentru perioada cuprinsă între data scadenţei sumelor şi data de 31.03.2021.

S-a obligat pârâta la plata în favoarea fiecărui membru de sindicat a diferenţei dintre dobânda legală penalizatoare şi dobânda legală remuneratorie, dobânzi aferente sumelor acordate cu titlul de stimulent de risc, actualizate conform art. 39 alin. 4 din O.U.G. nr. 114/2018, diferenţa dintre dobânzi urmând a fi calculată pentru perioada cuprinsă între data de 01.04.2021 şi data plăţii efective a sumelor amintite mai sus.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut că în cauza dedusă judecății, sindicatul reclamant, în numele şi pe seama membrilor de sindicat, a solicitat să se dispună: obligarea pârâtei la plata stimulentului de risc în cuantum de 2.500 lei brut, pe lună, pe perioada stării de urgenţă, prevăzut de Legea nr. 82/2020 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgenţă; actualizarea sumelor prevăzute la petitul 1 al prezentei acţiuni, cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare aferente perioadei de la care trebuiau acordate drepturile solicitate şi până la data plăţii lor efective; obligarea la plata eventualelor cheltuieli de judecată ocazionate de soluţionarea prezentului dosar (cheltuieli cu expertiză contabilă, alte cheltuieli).

Prezenta cerere de chemare în judecată vizează acordarea unui drept salarial derivând din raporturile de muncă încheiate între membrii de sindicat, în calitate de salariaţi - personal contractual şi pârâta D.G.A.S.P.C.

Mureş, în calitate de angajator.

Instanţa de fond a reținut că, situaţia generată de răspândirea infecţiilor cu coronavirusul COVID -19, pe teritoriul României, prin Decretul nr. 195/16.03.2020 s-a instituit starea de urgenţă pentru intervalul 16 martie 2020 - 15 aprilie 2020, iar prin Decretul nr. 240/15.04.2020 s-a prelungit perioada stării de urgenţă pentru încă 30 de zile, pentru perioada 15 aprilie 2020 - 14 mai 2020.

Perioada stării de urgenţă este bine definită prin cele două decrete prezidenţiale.

În aplicarea prevederilor legale, a Decretului Preşedintelui României nr.195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, a Decretul Preşedintelui României nr. 240/14.04.2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriu României, cât şi a Ordonanţei Militare nr. 8 din 10.04.2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID -19, pârâta angajatoare a luat măsuri cu caracter obligatoriu, pentru angajaţii instituţiei (aflaţi în centre rezidenţiale).

Astfel, prin dispoziţia nr. 295/10.04.2020 a pârâtei s-a stabilit că: „începând cu data de 01.04.2020, se instituie, pe toată durata stării de urgenţă, măsura de izolare preventivă la locul de muncă pentru personalul centrelor rezidenţiale/serviciilor sociale, fără personalitate juridică, aflate în subordinea/structura D.G.A.S.P.C.

Mureş, pe o perioadă de 14 zile.

Această perioadă este urmată ciclic de o perioadă de izolare preventivă la domiciliu, pe o perioadă de 14 zile, prezenţa personalului asigurându-se în schimburi/ture”.

În continuare, prin Dispoziţia nr. 326 din 07.05.2020 a pârâtei D.G.A.S.P.C.

Mureş, s-a dispus: „începând cu data de 09.05.2020, se prelungeşte pe toată durata stării de urgenţă, măsura de izolare preventivă la locul de muncă pentru personalul centrelor/serviciilor sociale rezidenţiale fără personalitate juridică, aflate în subordinea D.G.A.S.P.C.

Mureş, pe o perioadă de 6 zile”, deci până în data 14.05.2020, când s-a încheiat starea de urgenţă.

Actul normativ în baza căruia a fost instituită măsura izolării reprezintă o Ordonanţa militară nr. 8/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, emisă de Ministerul Afacerilor Interne, fiind relevante următoarele dispoziții ale ordonanței: se interzice, pe perioada stării de urgenţă, încetarea sau suspendarea activităţii serviciilor sociale de tipul centrelor rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstnice, centrelor rezidenţiale pentru copii şi adulţi, cu şi fără dezabilități, precum şi pentru alte categorii vulnerabile, publice şi private, prevăzute în Nomenclatorul serviciilor sociale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 867/2014 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale, cu modificările şi completările ulterioare (art.9 alin. 1); se instituie, pe perioada stării de urgenţă, măsura de izolare preventivă la locul de muncă sau în zone special dedicate în care nu au acces persoane din exterior, pentru personalul angajat al centrelor prevăzute la art. 9 alin. 1 pe o perioadă de 14 zile.

Perioada prevăzută la alin. 1 este urmată ciclic de o perioadă de izolare preventivă la domiciliu, pe o perioadă egală cu cea de izolare preventivă la locul de muncă, prezenţa personalului în centru asigurându-se în ture/schimburi (art. 10).

În conformitate cu prevederile art. 2 din OUG nr. 59/2020: „Pentru personalul prevăzut la art. 10 din Ordonanţa militară nr. 8/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, cu modificările ulterioare, pe toată perioada de izolare preventivă la locul de muncă sau în zone special dedicate în care nu au acces persoane din exterior, urmată ciclic de o perioadă de izolare preventivă la domiciliu, drepturile salariate se acordă, indiferent de timpul efectiv lucrat, la nivelul celor avute în luna anterioară decretării stării de urgenţă”.

Membri de sindicat, din cauza dedusă judecății, îşi desfăşoară activitatea în cadrul Centrului rezidenţial pentru copii cu deficienţe neuropsihiatrice Ceuaşu de Câmpie, unitatea fără personalitate juridică.

Aceștia îndeplinesc funcțiile de instructor de educație, infirmier și asistent medical (f. 30), și au fost astfel implicaţi direct în sprijinirea şi îngrijirea copiilor cu deficiențe, care sunt instituţionalizate şi care beneficiază de servicii de asistenţă şi îngrijire personală, medicală, activităţi administrative şi de igienă colectivă, hrană caldă, supraveghere, consiliere psihologică, suport emoţional şi medical, activităţi de socializare, fiind supuse în permanenţă riscului de infectare, nevoite fiind chiar de a rămâne perioade lungi în izolare în incinta centrului rezidențial (f. 118-200 vol.

I și 1-86 vol.

II).

Această împrejurare, a implicării directe a membrilor de sindicat în sprijinirea şi/sau îngrijirea copiilor cu deficiențe din centrul rezidențial rezultă și din faptul izolării acestora la locul de muncă (f. 12-14 vol.

II) și a fost recunoscută de pârâtă, prin plata primei tranșe a stimulentului de risc, în cuantum de 2.500 lei, pe parcursul procesului (f. 98-103).

În acest context, se reţine că membrii de sindicat sunt angajaţii unui furnizor public de servicii sociale şi au fost implicaţi direct în îngrijirea şi sprijinirea copiilor care beneficiază de protecţie specială, având ca atribuţii îngrijirea copiilor cu nevoi speciale din centrul rezidențial şi este de notorietate că, în perioada pandemiei, membrii de sindicat au fost supuși unor riscuri suplimentare şi unui stres continuu, prin modificarea programului de viaţă, de educaţie, de socializare a copiilor din îngrijirea lor.

Recunoscând efortul depus de personalul centrelor rezidenţiale în perioada stării de urgenţă, Guvernul României a adoptat O.U.G. nr. 82/2020 pentru aprobarea acordării unui stimulent de risc pentru personalul centrelor rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstnice, centrelor rezidenţiale pentru copii şi adulţi, cu şi fără dizabilităţi, precum şi pentru alte categorii vulnerabile, izolate preventiv la locul de muncă, pe perioada stării de urgenţă identificând în acest timp şi sursele de finanţare necesare aplicării acestuia.

Prin acest act normativ stimulentul de risc a fost stabilit în sumă fixă de 1.150 lei brut şi a vizat, în mod direct, prevederile privind izolarea preventivă la locul de muncă.

Având în vedere faptul că valoarea stimulentului aprobat prin O.U.G. nr.82/2020 era mai mică comparativ cu cea stabilită prin Legea nr. 82/2020, Parlamentul a respins O.U.G. nr. 82/2020, prin Legea nr. 166/2020.

Ulterior a intrat în vigoare O.U.G. nr. 43 din 6 aprilie 2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgență, publicată în Monitorul Oficial nr. 292 din 7 aprilie 2020, la art. 8 dispunându-se: „(1) Se aprobă acordarea unui stimulent de risc în cuantum de 2.500 lei brut pe lună, pe perioada stării de urgență, din fondul de salarii al unității angajatoare, prin transferuri din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate sau, după caz, de la bugetul de stat, de la titlul VI «Transferuri între unități ale administrației publice» sau de la alte titluri unde sunt bugetate sume cu această destinație, prin ordonatorul principal de credite, pentru următoarele categorii:

a) personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar, inclusiv personalul de specialitate din structurile paraclinice medico-sanitare și personalul paramedical, implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților diagnosticați cu COVID-19;

b) personalul care furnizează servicii de asistență medicală comunitară, respectiv servicii de îngrijire medicală, activități de izolare și monitorizare a persoanelor diagnosticate pozitiv aflate în carantină.”

Conform art. 8 alin. 8 din O.U.G. nr. 43/2020: stimulentul de risc în cuantum de 2.500 lei, prevăzut de această ordonanţă de urgenţă, se acordă pentru toată perioada stării de urgenţă, instituită prin decret potrivit art. 93 din Constituţia României, republicată.

Acordarea stimulentului de risc poate fi asigurată din fondul de salarii al unităţii angajatoare, prin transferuri de la bugetul de stat, de la titlul VI - "Transferuri între unităţi ale administraţiei publice" sau de la alte titluri unde sunt bugetate sume cu această destinaţie, prin ordonatorul principal de credite, sau din fonduri europene, aşa cum este specificat la alin. 1 al art. 7 din OUG nr. 43/2020: „Se aprobă decontarea din fonduri europene aferente Programului operaţional "Capital uman", conform regulilor de eligibilitate stabilite la nivelul programului şi, respectiv, al ghidurilor solicitantului, a cheltuielilor salariale, transportului echipamentelor de protecţie medicală, precum şi altor categorii de cheltuieli cu personalul în domeniul asistenţei sociale şi comunitare implicat în sprijinirea persoanelor în vârstă aflate în izolare la domiciliu sau cu restricţii de deplasare, a persoanelor cu dizabilităţi şi a familiilor care au în îngrijire persoane cu dizabilităţi, pe perioada de epidemie cu COVID-19, şi a altor grupuri vulnerabile identificate.”

Faţă de aceste dispoziţii legale imperative, membrii de sindicat din prezenta cauză, îndeplinind condiţiile de acordare a stimulentului în discuţie, sunt îndreptățiți la plata acestuia pentru întreaga perioadă de urgenţă instituită la nivelul ţării, respectiv pentru perioadele 16 martie 2020 - 15 aprilie 2020 şi 15 aprilie 2020 - 14 mai 2020.

În ședința publică din 3 martie 2021, sindicatul reclamant a recunoscut primirea de către membrii săi a unei plăți parțiale, pentru o lună din perioada în litigiu, în cuantum de 2.500 de lei, reducându-și câtimea obiectului cererii la suma de 2.500 lei rămasă neachitată, pentru luna restantă din perioada în litigiu.

În raport de cadrul normativ mai sus prezentat, instanța de fond a reținut că suma restantă de 2.500 de lei se cuvine membrilor de sindicat cu titlul de stimulent de risc, proporţional cu măsura în care membrii de sindicat nu au fost în concediu de odihnă, incapacitate temporară de muncă, învoiri, concediu fără plată sau alte asemenea situaţii, în care nu s-au aflat la locul de muncă din motive independente de desfășurarea programului de lucru special stabilit pe durata stării de urgență.

Deci, stimulentul de risc se cuvine membrilor de sindicat inclusiv pe perioada izolării ciclice a acestora la domiciliu, pe durata pauzelor dintre schimburi sau ture.

Față de cele ce preced, prima instanță reamintește că stimulentul pentru risc reprezintă un adaos salarial, în sensul art. 160 din Codul muncii.

Instanţa de fond a mai reținut că, potrivit dispoziţiilor art. 272 şi art. 168 din Codul muncii, pârâta avea obligaţia procesuală imperativă de a depune dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare, iar plata tuturor drepturilor salariale ale membrilor de sindicat trebuia dovedită prin semnarea statelor de plată sau prin alte documente justificative, care demonstrează efectuarea plăţilor către respectivii salariați.

Ca atare, prima instanță a dat eficienţă dispoziţiilor art. 39 alin. 1 lit. a, art. 40 alin. 2 lit. c raportate la art. 159 alin. 2, art. 161, art. 166 alin. 1-2 şi art. 169 din Codul muncii, care garantează angajaților dreptul la salariu, pârâtei revenindu-i obligaţia corelativă de plată a drepturilor salariale, înainte de orice alte obligaţii băneşti ale acesteia.

Pârâta nu este îndreptăţită să opereze reţineri din drepturile salariale ale membrilor de sindicat decât în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive.

În consecință, văzând și dispozițiile art. 208-216 din Legea nr. 62/2011, prima instanță a admis acţiunea reclamantului și a obligat pârâta la plata în favoarea fiecărui membru de sindicat a sumei de 2.500 lei cu titlul de stimulent de risc, proporţional cu măsura în care membrii de sindicat nu au fost în concediu de odihnă, incapacitate temporară de muncă, învoiri, concediu fără plată sau alte asemenea situaţii.

Sunt incidente şi dispoziţiile art. 1 raportat la art. 166 alin. 1 şi art. 278 alin.1 din Codul muncii raportate la art. 1531 alin. 1, alin. 2 teza întâi şi art. 1535 alin. 1 din Codul civil, respectiv art. 1 alin. 3, art. 2 şi art. 3 alin. 2 din O.G. nr. 13/2011, care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării de către debitor a obligaţiei de plată, principiu conform căruia prejudiciul cuprinde atât pierderea efectiv suferită de creditor („damnum emergens”), cât şi beneficiul de care acesta este lipsit („lucrum cessans”).

Potrivit aceloraşi dispoziţii, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.

În situaţia de faţă, pierderea efectiv suferită de creditori, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, trebuie remediată prin măsura actualizării sumelor datorate cu indicele preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică, potrivit art. 39 din OUG nr. 114/2018.

Prin actualizarea sumei debitului cu indicele preţurilor de consum, se realizează o reparaţie parţială, prin acordarea de daune-interese compensatorii („damnum emergens”).

Dar principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării cu întârziere a obligaţiei de plată, impune şi remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care creditorul a fost lipsit („lucrum cessans”), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale, penalizatoare și remuneratorii.

Astfel, având în vedere prevederile art. 39 alin. 1-5 din OUG nr. 114/2018 și Decizia nr. 75/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, al cărei raționament este aplicabil „mutatis mutandis” (decizie care a statuat că: „În interpretarea și aplicarea art. 1 alin. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2019 privind eșalonarea plății drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiției, aprobată prin Legea nr. 224/2019, raportat la art. 1.531 și 1.535 din Codul civil, art. 166 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1-3 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu completările ulterioare, alături de dobânda remuneratorie prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2019, se pot acorda dobânzi penalizatoare la drepturile salariale restante ce intră în domeniul de aplicare al aceluiași act normativ pentru perioada anterioară emiterii ordinelor/deciziilor de acordare a drepturilor salariale, respectiv diferența dintre dobânda penalizatoare și cea remuneratorie, pentru perioada ulterioară emiterii acelorași ordine sau decizii”), instanța de fond a stabilit că la drepturile salariale mai sus menţionate se va adăuga dobânda legală penalizatoare, calculată de la data scadenţei lunare a dreptului salarial şi până la data pronunțării hotărârii de față; la drepturile salariale mai sus menţionate se va adăuga dobânda legală remuneratorie, calculată de la data pronunțării prezentei hotărâri şi până la data scadenţei plăţii tranşelor de eşalonare a debitului principal conform OUG nr. 114/2018; la drepturile salariale mai sus menţionate se va adăuga şi diferenţa dintre dobânda legală penalizatoare şi cea remuneratorie, calculată de la data de pronunțării prezentei hotărâri şi până la data plăţii tranşelor de eşalonare a debitului principal conform OUG nr. 114/2018.

Împotriva hotărârii anterior descrise a declarat apel apelanta D.G.A.S.P.C. Mureș care a solicitat schimbarea sentinţei atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

În motivarea apelului s-a arătat că potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (5) din O.U.G. nr. 43/2020 s-a stabilt că : „Se aprobă acordarea unui stimulent de risc în cuantum de 2.500 lei brut pe lună, pentru personalul din domeniul asistenței sociale și comunitare, indiferent de forma de organizare a furnizorului de servicii sociale, implicat direct în sprijinirea și/sau îngrijirea persoanelor în vârstă, a copiilor, a persoanelor cu dizabilități și a altor grupuri vulnerabile, pe perioada stării de urgență, din fondul de salarii al unității angajatoare, prin transferuri de la bugetul de stat, de la titlul VI «Transferuri între unități ale administrației publice» sau de la alte titluri unde sunt bugetate sume cu această destinație, prin ordonatorul principal de credite, sau din fonduri europene".

Astfel, trebuie observat că pentru a putea beneficia de stimulentul de risc în cuantum de 2.500 lei brut pe lună, trebuie îndeplinite mai multe condiții cumulativ:

1. Persoana/angaiatul să lucreze în domeniul asistenței sociale.

După cum s-a arătat și în fața instanței de fond, toți reclamanții din prezentul proces sunt angajați ai instituției apelante, respectiv lucrează în domeniul asistenței sociale, sens în care rezultă că această condiție a fost îndeplinită.

2.Persoana/ angajatul să fie implicată direct în sprijinirea și/sau îngriiirea persoanelor în vârstă, a copiilor, a persoanelor cu dizabilități, pe perioada stării de urgență.

Referitor la aceasta condiție, a arătat că în baza Dispozițiilor nr.295/10.04.2020, respectiv nr.326/07.05.2020 a Directorului General al DGASPC Mureș s-a dispus izolarea la locul de muncă, urmată ciclic de o perioadă de izolare la domiciliu în perioada 11.04.2020-13.05.2020 a angajaților CSCDN Ceuaşu de Câmpie, deoarece, conform atribuțiilor de serviciu aceștia erau implicați direct în îngrijirea beneficiarilor internați în cadrul centrului.

3.Angaiatorul persoanei să aibă la dispoziție sumele respective din fondul de salarii, prin transferuri de la bugetul de stat, de la titlul VI «Transferuri între unități ale administrației publice» prin ordonatorul principal de credite, sau din fonduri europene.

Referitor la cea de-a treia condiție, arată faptul că la data intrării în vigoare a Legii nr.82/ 07 august 2020 această condiție nu putea fi îndeplinită, deoarece potrivit informațiilor comunicate de Direcția Economică instituției apelante — bugetul care era deja aprobat pe anul 2020, nu prevedea sume cu această destinație și nici alte sume nu puteau fi realocate pentru aceste drepturi, iar sumele din bugetul instituției aprobat pe anul 2020 nu asigurau în totalitate nici măcar salariile angajaților pe anul în curs (potrivit adresei nr.33462/0l.09.2020).

Este de reținut faptul că ulterior a avut loc rectificarea bugetară, astfel încât în baza Hotărârii nr. 197/22.12.2020 a C.J.X. (ordonatorul principal de credite), instituției apelante i-a fost pusă la dispoziție o sumă de 8.284.000 lei, pentru acoperirea cheltuielilor, dintre care: 2.059.000 lei au reprezentat - cheltuieli de personal; 6.205.000 lei - bunuri și servicii; 20.000 lei - asistenţă socială (adresa Direcției Economice nr.52274/ 22.12.2020).

Astfel, din contul celor 2.059.000 lei care le-au fost puși la dispoziție de către ordonatorul principal de credite, angajații CSCDN Sighișoara din cadrul DGASPC Mureș au primit din partea instituției suma de 2500 lei/angajat, reprezentând stimulentul de risc prevăzut la art. 7 alin. (5) din O.U.G. nr. 43/2020, instituția apelantă neavând la momentul de față alti bani aprobați în vederea acordării angajaților unor sume suplimentare.

Or, prin cererea de chemare în judecată Sindicatul solicită acordarea stimulentului de risc pe două luni, tuturor reclamanților, ceea ce consideră că în acest moment nu este posibil din punct de vedere financiar, neexistând în buget aceste sume de bani, care potrivit legii le pot fi puse la dispoziție doar de către ordonatorul principal de credite.

Totodată, pornind de la premisa că fondurile necesare acordării pentru reclamanți a sporului de risc de 2500 lei, prevăzut de O.U.G. nr. 43/2020, au fost asigurate de către C.J.X., consideră în continuare că trebuie admisă cererea de chemare în garanție a acestei instituții, fiind neîntemeiată respingerea acestei cereri de către prima instanță în baza Încheierii de ședința publică din data de 24 noiembrie 2020.

În acest sens, se prevalează de următoarele dispoziții legale:

- Anexa I aprobată prin H.G. nr. 797/08.1 1.2017 - art. 2 lit.c) „Direcția are funcția de administrare a fondurilor pe care le are la dispoziție"; art. 16, alin. (3) lit. b, „directorul Direcției este ordonator secundar de credite și are obligația de a administra și cheltui fondurile aprobate/ alocate conform destinației bugetare a acestora din bugetul de venituri și cheltuieli ce a fost aprobat"; art.9 alin. (1) „Finanțarea Direcției generale se asigură din bugetele locale ale județelor” - respectiv de către Consiliile judetene;

- art. 7 alin. (5) din O.U.G. nr. 43/2020 care prevede în mod expres faptul că stimulentul de risc se asigură de către angajator prin transferuri, prin ordonatorul principal de credite".

In această ordine de idei, reiterează faptul că în eventualitatea admiterii acțiunii și a obligării apelantei la plata acestor cheltuieli, hotărârea judecătorească nu ar putea fi pusă în executare fără asigurarea fondurilor necesare de către C.J.X..

În al doilea rând, analizând soluția dată de prima instanță, se constată că aceasta a analizat superficial și practic a omis să dea vreo apreciere mai multor circumstanțe, inclusiv și unor lacune de ordin legislativ ivite pe parcursul timpului, care au zădărnicit plata acestui stimulentului de risc.

Astfel, în baza O.U.G. nr. 82 din 21 mai 2020 s-a aprobat acordarea unui stimulent de risc în cuantum de 1.150 lei brut, pentru personalul din cadrul centrelor rezidențiale izolate la locul de muncă pe perioada stării de urgentă.

Ulterior, în baza Legii nr. 82 din 17 iunie 2020 s-a aprobat O.U.G. nr. 43 din 6 aprilie 2020 și, totodată s-a completat art. 7 din ordonanța de urgență cu alineatul (5), în baza căruia s-a aprobat acordarea unui stimulent de risc în cuantum de 2.500 lei brut, pentru aceeași categorie de personal prevăzută la O.U.G. nr. 82 din 21 mai 2020.

Or, după cum însăși instanța de fond a învederat la pag. 13 din hotărârea judecatorească atacată: „Având în vedere faptul că valoarea stimulentului aprobat prin O.U.G. nr.82/2020 era mai mică comparativ cu cea stabilită prin Legea nr.82/2020, Parlamentul a respins O.U.G. nr. 82/2020, prin Legea nr. 166/2020”

Cu toate acestea prima instanță nu a luat act de faptul că această lacună legislativa prin care stimulentul de risc se acorda de două ori, a fost îndreptată de abia la data intrării în vigoare a Legii nr. 166/2020 respectiv - 07 August 2020,

Mai mult decât atât, este de reținut faptul că Sindicatul a sesizat instanța judecătorească cu cererea de chemare în judecată din prezentul dosar în data de 20 august 2020, deci la mai puțin de 2 săptămâni de la data la care a fost înlăturată acea lacună legislativă cu privire la acordarea de două ori a aceluiași stimulent, astfel încât apreciază că Sindicatul a sesizat prematur instanța judecătorească în vederea obținerii stimulentului respectiv.

În al treilea rând, consideră că instanța de fond a soluționat cererea de chemare în judecată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

Astfel, în motivare, instanța invocă și practic reproduce întregul conținut al art. 8 din O.U.G. nr. 43 din 6 aprilie 2020 care a intrat în vigoare la data de 07 aprilie 2020 (pag. 13 din sentință).

De asemenea, imediat după ce invocă acest temei legal, instanta de fond stipulează: „Față de dispozițiile legale imperative, reclamanții membri de sindicat din prezenta cauză, îndeplinind condițiile de acordare a stimulentului în discuție, sunt îndreptățiți la plata acestuia pentru întreaga perioadă de urgență instituită la nivelul țării, respectiv pentru perioada stării de urgență".

Cu toate acestea, trebuie observat că articolul sus-mentionat prevede acordarea stimulentului de risc nu pentru angajații instituției apelante, ci în favoarea altor categorii de personal - personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar, personalul care furnizează servicii de asistență medicală comunitară, în timp ce angajatilor instituției apelante li se aplică prevederile art. 7, alin. (5) din același act normativ.

Astfel, învederează faptul că în conformitate cu legislația în vigoare - D.G.A.S.P.C. este instituția publică cu personalitate juridică înființată în subordinea consiliilor județene cu rol în administrarea și acordarea beneficiilor de asistență socială și a serviciilor sociale (conform art. 1 din Anexa 1— Regulamentul cadrul al direcțiilor, aprobat prin H.G. nr. 797/08.11.2017).

Referitor la petitul I, consideră că apelanta și-a onorat obligația acordării stimulentului de risc pentru angajații din cadrul CSCDN Ceuasu de Campie, în limita fondurilor puse la dispoziție de ordonatorul principal de credite — C.J.X., la data la care aceste fondurile au fost disponibile, sens în care apreciază că cererea de chemare în judecată este lipsită de obiect.

De asemenea, trebuie observat faptul că, în lipsa unor reglementări legale clare cu privire la termenul în decursul căruia trebuiau acordați cei 2500 lei, instituția a acționat cu bună-credință și a efectuat plata stimulentului de risc pentru angajați, practic imediat după ce au fost aprobate fondurile necesare în baza Hotărârii nr. 197/22.12.2020 a Consiliului Județean Mureș.

Referitor la petitul 2, consideră că acesta este neîntemeiat.

Sindicatul A. solicită — „actualizarea sumelor prevăzute la petitul I al prezentei acțiuni, cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare aferente perioadei de la care trebuiau acordate drepturile solicitate și până la data plății lor efective".

Or, potrivit definiției date de art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011 — „Dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare".

Cu toate acestea, nici reclamantul și nici instanța în cuprinsul hotărârii atacate, nu au indicat care este această perioadă de la care trebuia acordat stimulentul de risc, în condițiile în care O.U.G. nr. 43/2020, nu prevede un anumit reper temporal de la care trebuia să se facă această plată.

În contextul în care prin lege nu s-a stabilit exact data de când trebuia să se acorde acest stimulent de risc, consideră că și pretențiile reclamantului nu sunt temeinice, dat fiind faptul că acolo „unde legea nu distinge, nici noi nu putem distinge".

Referitor la petitul 3 al acțiunii, consideră că nu se impune admiterea acestuia, având în vedere că acest petit este subsecvent celor două de mai sus, astfel încât respingerea celor 2 petite, în mod iminent ar duce și la respingerea acestuia.

De asemenea, la momentul de fată, în Parlamentul României se află în procedură legislativă Proiectul de lege PL-x 605-2020 (aprobat deja de Senat), conform căruia s-a propus modificarea și completarea art. 7 din OUG nr. 43/2020, incident în speța de față.

Astfel, din analiza proiectului propriu-zis precum și expunerilor de motive aferente acestuia, reiese că legiuitorul recunoaște că modalitatea de acordare a stimulentului de risc necesită anumite ajustări/clarificări, sens în care, cu titlu exemplificativ, se arată câteva propuneri cuprinse în proiectul de mai sus, prin care se aduc modificări semnificative cadrului legal în baza cărui se realizează plata stimulentului de risc: „se aprobă acordarea, o singură dată a unui stimulent de risc, în cuantum de 2500 lei brut pentru angajații centrelor rezidențiale ] care au fost izolați preventiv la locul de muncă pe perioada stării de urgentă"; „pentru a beneficia de sumele de Ia bugetul de stat prevăzute Ia alin. (5), furnizorul de servicii sociale transmite agenției pentru plăti și inspecție socială județeană I...] o solicitare de alocare a fondurilor însoțită de lista nominal a personalului izolat Ia locul de muncă"; „pentru acordarea unitară a stimulentului de risc prevăzut la alin. (5) se pot aproba instrucțiuni prin ordin al ministrului muncii și protecției sociale” ș.a.m.d.

Față de cele mai sus prezentate și având în vedere întreg probatoriul anexat dosarului cauzei, solicită admiterea apelului formulat și, pe cale de consecință respingerea acțiunii formulate de către Sindicatul A. Tg. Mureș.

Intimata C.J.X., a depus întâmpinare în care s-a arătat că prin Încheierea din data de 06.01 .2021 , Tribunalul Mureș a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție a Consiliului Județean Mureș, cerere formulată de D.G.A.S.P.C.

Mureș, respingând totodată și cererea de garanție subsecventă formulată de C.J.X., în contradictoriu cu Ministerul Muncii și Protectiei Sociale, ca fiind rămasă fără obiect față de soluția dată primei cereri de chemare în garanție.

Pentru a dispune în sensul celor de mai sus, prima instanță în mod corect a reținut că pârâta - D.G.A.S.P.C.

Mureș este ordonator de credite și în raport de motivele și normele invocate nu există vreo obligație a instituției chemate în garanție - C.J.X. de a plăti drepturile salariale datorate de pârât angajaților acesteia.

De asemenea, instanța a arătat că normele invocate se referă la alocarea sumelor de bani necesare plății drepturilor în litigiu, în conformitate cu dispozițiile legale privind finanțele publice, în eventualitatea admiterii acțiunii.

Instanța a avut în vedere și Decizia nr. 13/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a arătat că ordonatorul principal de credite nu are calitate procesuală pasivă în litigiile declanșate de salariați în contradictoriu cu angajatorii care sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite.

Din considerentele acestei decizii reiese că potrivit art. 159 alin. (1 ) din Codul muncii, care constituie dreptul comun în materie, salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă.

O caracteristică a raportului juridic de muncă este aceea că poate exista numai între două persoane, spre deosebire de raportul obligațional civil, în cadrul căruia poate fi, uneori, o pluralitate de subiecte active sau pasive.

Pe cale de consecință, ținând seama și de caracterul exclusiv al competenței, se poate concluziona că legitimarea procesuală pasivă revine doar instituției publice cu care salariatul se află în raporturi de muncă, întrucât acesteia îi aparține prerogativa stabilirii și acordării drepturilor salariale.

Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție a mai statuat că, interesul atragerii în proces și a ordonatorului principal de credite, pe motiv că acest demers ar reprezenta o garanție a executării obligației de plată ce revine instituției/ autorității publice cu care este stabilit raportul de muncă, nu este de natură să conducă la o altă concluzie, întrucât acest interes nu este unul legitim, atâta vreme cât atribuțiile prevăzute de lege în materia repartizării creditelor bugetare, alocării și stabilirii destinației acestora nu cuprind o obligație de garanție sau de despăgubire a ordonatorului principal de credite, care să constituie fundamentul pretențiilor deduse judecății.

Mai mult, o obligație de garanție sau de despăgubire nu reiese nici din dispozițiile art.4 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, care instituie obligația ordonatorului principal de credite, în procedura de executare, de a dispune toate măsurile ce se impun, în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.

De asemenea, dispozitiile art. 222 din Codul civil, consacră principiul independenței patrimoniale, potrivit căruia persoana juridică având în subordine o altă persoană juridică nu răspunde pentru neexecutarea obligațiilor acesteia din urmă și nici persoana juridică subordonată nu răspunde pentru persoana juridică față de care este subordonată, dacă prin lege nu se dispune altfel.

Așadar, independent de existența din punct de vedere juridic a unei relații de subordonare între două persoane juridice, legea oprește confuziunea patrimonială între acestea și, în consecință, interzice răspunderea reciprocă a celor două persoane juridice pentru obligațiile proprii

Intimatul Sindicatul A, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului.

S-a arătat că prin Legea nr. 82/2020, privind aprobarea cu modificări și completări a OUG nr. 43/2020, la articolul 7, alin. 5 s-a introdus următoarea reglementare: ”Se aprobă acordarea unui stimulent de risc în cuantum de 2.500 lei brut, pe lună, pentru personalul din domeniul asistenței sociale și comunitare, indiferent de forma de organizare a furnizorului de servicii sociale, implicat direct în sprijinirea și/sau îngrijirea persoanelor în vârstă, a copiilor, a persoanelor cu dizabilități și a altor grupuri vulnerabile, pe perioada stării de urgență, din fondul de salarii al unității angajatoare, prin transferuri de la bugetul de stat, de la titlul VI «Transferuri între unități ale administrației publice» sau de la alte titluri unde sunt bugetate sume cu această destinație, prin ordonatorul principal de credite, sau din fonduri europene.'' Perioada stării de urgență este bine definită prin cele două decrete prezidențiale, respectiv Decretul nr. 195/16.03.2020, privind starea de urgență pe întreg teritoriul României, pentru o perioadă de 30 zile, respectiv Decretul nr. 240/15.04.2020, prin care se prelungește perioada stării de urgență pentru încă 30 de zile, perioada 15.04.2020-14.05.2020.

Conform raportului comun al Comisiei de Muncă, respectiv al Comisiei de Buget din Camera Deputaților, acest articol a fost introdus având ca inițiatori ai amendamentului membrii comisiilor, inițiatori care au avut în vedere următoarea fundamentare, cităm:

”În mod similar cu personalul din sistemul sanitar, este necesară stimularea personalului din domeniul asistentei sociale implicat în sprijinirea îngrijirea persoanelor în vârstă, a copiilor, a persoanelor cu dizabilități și a altor grupuri vulnerabile, pe perioada stării de urgență decretată în vederea prevenirii răspândirii infecției cu virusul SARSCoV2.

Prin OUG nr. 43/2020, un astfel de stimulent salarial a fost acordat doar pentru personalul medical.

De asemenea, prin Ordonanța Militară nr. 8/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, instituit, pe perioada stării de urgentă, măsura de izolare preventivă la locul de muncă/la domiciliu pentru personalul angajat prevăzut la art. 9 alin,(l) din ordonanța miliară, pentru două perioade succesive de 14 zile.

Prin depunerea de către pârâtă a planificării la serviciu a pontajelor pentru întreaga perioadă de urgență ( martie — mai 2020) și a statelor de plată aferentă lunilor martie, aprilie mai 2020, se dovedește faptul că reclamanții au stat izolați la locul de muncă și în consecință departe de familii.

Reclamanții, membrii de sindicat își desfășoară activitatea în cadrul Centrului rezidential pentru copii cu deficiente neuro sihiatrice - CRCDN CEUASU DE CÂMPIE unitatea fără personalitate juridică, ei fiind implicați în mod direct în susținerea și îngrijirea persoanelor care beneficiează de servicii de asistență și îngrijire personală, medicală, activități administrative și de igienă, hrană caldă, supraveghere, consiliere psihologică și suport emoțional și medical, activități de socializare.

Fiecare reclamant a fost implicat în mod direct în sprijinirea și/sau îngrijirea beneficiarilor, conform funcțiilor pe care le ocupă.

Reclamanții au depus eforturi suplimentare, deoarece în aceea perioadă complicată și-au dovedit devotamentul și grija față de bunăstarea beneficiarilor și au fost nevoiți să îndeplinească atribuții suplimentare.

Concluzionând, consideră că sunt îndeplinite cele 2 cerinte prevăzute de Legea nr. 82/2020, respectiv:

1.Reclamanții să facă parte din rândul personalului din domeniul asistenței sociale.

2.Să se fi implicat direct în sprijinirea și/sau îngrijirea persoanelor în vârstă, a copiilor, a persoanelor cu dizabilități și a altor grupuri vulnerabile, pe perioada stării de urgență, aspect dovedit prin pontajele lunare depuse.

Se reamintește că, domeniul de activitate de care aparține o autoritate sau instituție publică este stabilit potrivit legii, prin actul normativ de înființare, organizare și funcționare, Statutul, de institutie publică, în domeniul asistentei sociale, al pârâtei este prevăzut în Regulamentul de Organizare și Funcționare, în care se regăsește aceeași noțiune ca cea din H.G. nr. 797/2017.

În conformitate cu prevederile art. 116 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, cu modificările și completările ulterioare, Direcția generală de asistentă socială şi protecţia copilului este instituţie publică cu personalitate juridică, înfiinţată în subordinea Consiliului judeţean, respectiv a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului București, care preia, în mod corespunzător, funcțiile serviciului public de asistenţă socială de la nivelul judeţului și, respectiv, atribuţiile serviciului public de asistenţă socială de la nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti.

Din conținutul art. 13 alin. (2) din Legea nr. 292/2011 a asistenței sociale, cu modificările și completările ulterioare rezultă faptul că: serviciile publice de asistenţă socială se organizează în subordinea consiliilor județene, consiliilor locale ale sectoarelor municipiului București și Consiliului general al Municipiului București, la nivel de direcție generală

Unităţile fără personalitate iuridică aflate în subordinea direcţiei (centre unităţi prestatoare de activităţi specifice furnizării serviciilor sociale) îşi desfăşoară activitatea potrivit propriului regulament de organizare şi funcţionare elaborat şi aprobat prin hotărâre a consiliului judeţean, în condiţiile prevederilor H.G. nr. 867/14.10.2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a regulamentului cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale.

Conform actelor normative mai sus menționate, serviciile sociale reprezintă un ansamblu de activități, realizate de întreg personalul, inclusiv de personalul de conducere și personalul auxiliar, și nu doar de către personalul de specialitate de îngrijire și asistență.

Intimatul Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS) a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului.

S-a susținut că cererea de chemare în judecată formulată de Sindicatul A.

Târgu Mureș, în numele și pentru membrii sindicatului, nominalizați în anexele atașate cererii de chemare în judecată și angajați ai DGASPC Mureș vizează acordarea unui drept salarial derivat din raporturile de muncă încheiate între reclamanți, în calitate de salariați, personal contractual la DGASPC Mureș Și angajator.

Deci obiectul cererii de chemare în judecată se circumscrie litigiilor de muncă, materie unde nu este inadmisibilă chemarea în garanție a altor persoane deoarece între persoanele încadrate în muncă, părți în litigiu și terțul chemat în garanție - MMPS nu există raporturi juridice de muncă.

Astfel, cererea de chemare în garanție a MMPS formulată de către instituția publică angajatoare acționată la rândul ei în instanță pentru plata unor drepturi bănești derivând din raporturile de muncă nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 72 din Codul de procedură civilă.

În acest sens s-a pronunțat și Curtea de Apel Târgu Mureș prin Decizia nr. 67R/24.01.2012.

Inadmisibilitatea cererii de chemare în garanție este întemeiată și pe considerentele Deciziei nr. 13/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în care se precizează „ În cazul în care reclamantul înțelege să acționeze în justiție pentru recunoașterea și valorificarea drepturilor sale atât instituția/autoritatea publică angajatoare, cât și autoritatea publică centrală, în considerarea calității acesteia de ordonator principal de credite, determinarea calității procesuale pasive presupune identificarea subiectului pasiv al raportului juridic dedus judecății, respectiv titularul obligației de plată a drepturilor salariale.

În accepțiunea art. 159 alin. (1) din Codul muncii, care constituie dreptul comun în materie, salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă.

Pe cale de consecință, ținând seama și de caracterul exclusiv al competenței (una și aceeași atribuție trebuie să aparțină unei singure autorități publice), în problema de drept supusă analizei se poate concluziona că legitimarea procesuală pasivă revine doar autorității publice cu care funcționarul public se află în raporturi de serviciu, întrucât acesteia îi aparține prerogativa stabilirii și acordării drepturilor salariale.

Un argument suplimentar din perspectiva analizată este reprezentat de dispozițiile art. 222 din Codul civil, sub denumirea marginală ”lndependența patrimonială", care consacră principiul potrivit căruia persoana juridică având în subordine o altă persoană juridică nu răspunde pentru neexecutarea obligațiilor acesteia din urmă și nici persoana juridică subordonată nu răspunde pentru persoana juridică față de care este subordonată, dacă prin lege nu se dispune altfel.

Decizia nr. 13/2016 este obligatorie potrivit dispozițiilor art. 517 alin, (4) din Codul de procedură civilă.

Inadmisibilitatea cererii de chemare în garanție a instituției este întemeiată și pe dispozițiile HG nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, cu modificările și completările ulterioare, având în vedere că Ministerul Finanțelor Publice se organizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, care aplică Strategia și Programul de guvernare în domeniul finanțelor publice.

Pentru toate argumentele menționate, se solicită instanței să respingă apelul formulat împotriva dispozițiilor Sentinței civile nr. 519/01.04.2021 în ceea ce privește MMPS, și să respingă ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție a Ministerului Muncii și Protecției Sociale.

Examinând apelul dedus judecăţii din perspectiva motivelor invocate şi în limitele efectului devolutiv al acestei căi de atac, reglementat prin dispoziţiile art. 476 - 478 din Codul de procedură civilă, Curtea a reţinut următoarele:

În ceea ce privește apelul formulat împotriva Încheierii din 6 ianuarie 2021 privitor la chemarea în garanție a Consiliului Județean Mureș, pretenţiile deduse judecăţii vizează exclusiv acordarea unor drepturi salariale, fără a pune în discuţie atribuţiile legal reglementate ale ordonatorului principal de credite, astfel că acesta nu are calitate procesuală pasivă în cauză.

Referitor la interesul atragerii în proces şi a ordonatorului principal de credite, pe motiv că acest demers ar reprezenta o garanţie a executării obligaţiei de plată ce revine instituţiei publice cu care este stabilit raportul de muncă, instanţa reţine că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat prin Decizia nr. 13/2016 pronunţată în recurs în interesul legii că un atare interes nu este unul legitim, atâta vreme cât atribuţiile prevăzute de lege în materia repartizării creditelor bugetare, alocării şi stabilirii destinaţiei acestora nu cuprind o obligaţie de garanţie sau de despăgubire a ordonatorului principal de credite, care să constituie fundamentul pretenţiilor deduse judecăţii.

Chiar dacă decizia anterior menţionată vizează o altă autoritate publică, argumentele instanţei supreme sunt aplicabile şi în prezenta cauză, astfel că acest motiv de apel este nefondat, prima instanță dând o corectă interpretare prevederilor legale și aplicării Decizia nr. 13/2016 a ÎCCJ, astfel că în temeiul prevederilor art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, apelul pârâtului D.G.A.S.P.C.

Mure împotriva Încheierii din 6 ianuarie 2021 urmează a fi respins.

În ceea ce privește susținerea intimatului Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale că apelul a fost formulat și împotriva sa Curtea remarcă faptul că la prima instanță a fost formulată, potrivit Încheierii din 6 ianuarie 2021 cerere de chemare în garanţie în contradictoriu cu Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale de către C.J.X., or, acesta nu a formulat apel, iar în apelul D.G.A.S.P.C.

Mureş nu s-au formulat critici referitoare la modul de soluționare a acestei cereri, astfel încât apărările intimatului sunt lipsite de interes.

În ceea ce privește restul motivelor de apel, Curtea remarcă faptul că la data de 20 august 2020, reclamantul Sindicatul A.

Târgu Mureş, în numele şi pe seama membrilor de sindicat A.E., D.A.I., F.T., G.E.E., L.L.C., M.D., O.P., Ş.T., S.M., Z.Z., a solicitat în contradictoriu cu pârâta D.G.A.S.P.C.

Mureş, ca prin hotărârea care se va pronunța în cauză să se dispună obligarea pârâtei la:

- plata stimulentului de risc în cuantum de 2.500 lei brut, pe lună, pe perioada stării de urgenţă, prevăzut de Legea nr. 82/2020 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgenţă;

- actualizarea sumelor prevăzute la petitul 1 al acţiunii, cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare aferente perioadei de la care trebuiau acordate drepturile solicitate şi până la data plăţii lor efective;

- plata eventualelor cheltuieli de judecată ocazionate de soluţionarea pricinii (cheltuieli cu expertiză contabilă, alte cheltuieli).

Temeiul juridic al pretențiilor reclamanților îl constituie legislația în vigoare , la data formulării cererii de chemare în judecată, respectiv OUG nr.43/2020, care la arrt.7 alin.5 prevedea că „ (5) Se aprobă acordarea unui stimulent de risc în cuantum de 2.500 lei brut, pe lună, pentru personalul din domeniul asistenţei sociale şi comunitare, indiferent de forma de organizare a furnizorului de servicii sociale, implicat direct în sprijinirea şi/sau îngrijirea persoanelor în vârstă, a copiilor, a persoanelor cu dizabilităţi şi a altor grupuri vulnerabile, pe perioada stării de urgenţă, din fondul de salarii al unităţii angajatoare, prin transferuri de la bugetul de stat, de la titlul VI "Transferuri între unităţi ale administraţiei publice" sau de la alte titluri unde sunt bugetate sume cu această destinaţie, prin ordonatorul principal de credite, sau din fonduri europene”

Or, în cauză reclamanții fac parte din respectivele categorii de beneficiari, după cum a recunoscut și apelanta, care de altfel contestă hotărârea primei instanțe doar prin prisma lipsei fondurilor și a rapidității cu care reclamanții au acționat apelanta în judecată.

Apelanta susține că cererea ar fi prematură deoarece reclamanții ar fi depus cererea de chemare în judecată la doar două săptămâni de la intrarea în vigoare a actului normativ.

Curtea observă că potrivit art. 33 Cod procedură civilă pentru a se formula o acțiune în justiție „interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.

Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut şi actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv ameninţat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara.

Totodată, potrivit art.29 Cod procedură civilă „acţiunea civilă este ansamblul mijloacelor procesuale prevăzute de lege pentru protecţia dreptului subiectiv pretins de către una dintre părţi sau a unei alte situaţii juridice, precum şi pentru asigurarea apărării părţilor în proces.”

Având în vedere că actul normativ era în vigoare, iar nici până în prezent, la aproape un an de la introducerea cererii de chemare în judecată, apelanta nu a soluţionat favorabilă cererea reclamanţilor, instanţa de apel apreciază că reclamanţii au avut și au un drept născut și actual , precum și interesul de a obține recunoaşterea acestuia în justiţie.

S-a mai invocat de către apelantă lipsa fondurilor bănești în achitarea sumelor.

Curtea remarcă faptul că insuficienta fondurilor nu este un aspect care să justifice soluţia de respingere a plății drepturilor şi în acest spirit este jurisprudenţa Curţii Constitutionale (Decizia nr. 1093/15.10.2008, publicată in Monitorul Oficial nr. 711/20.10.2008).

În ceea ce priveşte obligativitatea stabilirii sursei de finanţare pentru aprobarea cheltuielilor bugetare, Curtea a constatat că acesta constituie un aspect distinct faţă de cel al lipsei fondurilor pentru susţinerea finanţării din punct de vedere bugetar.

Astfel, în jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că stabilirea sursei de finanţare şi insuficienţa resurselor financiare din sursa astfel stabilită sunt două aspecte diferite: primul aspect este legat de imperativele art. 138 alin. 5 din Constituţie, iar al doilea nu are caracter constituţional, fiind o problemă exclusiv de oportunitate politică, ce priveşte relaţiile dintre Parlament si Guvern (a se vedea şi decizia Curţii Constituţionale nr. 515/2004, publicată în Monitorul Oficial nr. 1195/14.12.2004).

In jurisprudenţa sa Curtea a mai statuat, şi că finanţarea cheltuielilor bugetare se face din surse financiare alocate în buget, iar majorarea unor cheltuieli se finanţeaza fie prin suplimentarea alocaţiilor bugetare din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, fie prin rectificare bugetară, pentru anul bugetar în curs, iar pentru anul următor se înscriu în bugetul anual.

Prin urmare, apelanta avea posibilitatea solicitării unor rectificări bugetare, inclusiv pe parcursul anului 2021, dar nu a dovedit efectuarea demersurilor în acest scop.

Oricum, apelanta are obligația legală de a asigura fondurile necesare plății salariilor, reclamanții având raportul de muncă cu apelanta și nu cu altă instituție.

În ceea ce privește criticile referitoare la actualizarea sumei, se observă că prima instanță a dispus că „Sumele mai sus arătate acordate cu titlul de stimulent de risc vor fi actualizate cu indicele preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică, calculat pentru perioada cuprinsă între data scadenţei sumelor şi data de 31.03.2021.

Prin urmare, s-a indicat clar perioada pentru care se cuvine această actualizare.

Data scadenței o constituie data când se plătesc drepturile salariale în luna următoare intrării în vigoare a respectivelor prevederi.

Astfel Legea nr. 82/2020 din 17 iunie 2020 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgenţă, a fost publicată în Monitorul Oficial nr.520 din 17 iunie 2020 , care a introdus prevederile de la art.7 alin.5 din ordonanţă, a intrat în vigoare la 3 zile după publicarea în Monitorul Oficial , conform prevederilor art. 78 din Constituția României care prevăd că „Legea se publică în Monitorul Oficial al României şi intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei.”

În consecință data scadenţei este data din luna iulie când se plătesc drepturile salariale pentru luna anterioară.

Referitor la existența unor proiecte de lege referitor la situația reclamanților, instanța remarcă faptul că în cazul acestora se aplică legislația de la momentul formulăriii cererii de chemare în judecată, cu acel prilej instanța verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a acțiunii civile conform art.32 Cod procedură civilă.

Din perspectiva considerentelor anterior expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea a respins ca nefondat apelul declarate, constatând că soluţia criticată este legală şi temeinică, fiind pronunţată în acord cu probatoriul administrat şi cu normele de drept incidente, astfel că se impune a fi păstrată.