Decizie nr. 139/A din 27.05.2020

Răspunderea patrimonială a angajatorului intervine doar în situaţia în care salariatul a suferit un prejudiciu moral din culpa angajatorului.

Delegarea salariatului, dispusă cu respectarea dispoziţiilor art. 41 din Codul muncii ori neacordarea unor prime, nu atrage răspunderea patrimonială a angajatorului.

Art.253 alin.1 din Codul muncii

Prin sentinţa civilă nr. x din 26.09.2019, Tribunalul Mureş a respins excepţiile inadmisibilităţii, a lipsei de obiect a acţiunii şi a lipsei de interes; a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul C.C.A.; a anulat decizia nr. 523 din 14.12.2018 emisă de pârâta SNGN R.

SA şi a stabilit pentru reclamant despăgubiri pentru daune morale în valoare de 5.000 de lei.

Pentru a pronunţa această hotărâre tribunalul a reţinut următoarele:

Reclamantul, angajat al pârâtei, a solicitat obligarea angajatoarei la plata unor despăgubiri pentru daunele morale invocând şicanele la care a fost supus prin iniţierea unei cercetări disciplinare, prin diminuarea bonusurilor acordate, prin înregistrarea unei sesizări anonime ori printr-o delegare ilegală.

Pârâta s-a apărat invocând inadmisibilitatea, lipsa de obiect a cauzei ori lipsa de interes.

Apărările formulate de pârâtă, pe cale de excepţie, nu sunt întemeiate.

Inadmisibilitatea nu poate fi primită pentru că este susţinută invocându-se aspecte de fond.

Lipsa de obiect a acţiunii nu poate fi reţinută doar pentru că, înainte de finalizarea acţiunii, pârâta a executat de bună voie ceea ce pretinde reclamantul, iar interesul reclamantului în formularea acţiunii este justificat de dreptul său de a se adresa instanţei în situaţia în care consideră că i s-a cauzat un prejudiciu.

Pe fond, pretenţiile reclamantului sunt doar în parte întemeiate, doar în ceea ce priveşte delegarea sa dispusă de pârâtă nelegal şi abuziv.

Delegarea reclamantului este nelegală deoarece atribuţiile specifice postului ocupat de reclamant nu puteau fi îndeplinite de la punctul de lucru din Mediaş, unitate subordonată reclamantului.

De asemenea, delegarea reclamantului este nelegală şi abuzivă pentru că reprezintă o retrogradare profesională mascată, prin trecerea de la atribuţii de conducere la atribuţii de execuţie.

Caracterul nelegal şi abuziv al deciziei de delegare a afectat sănătatea psihică a reclamantului şi cauzat un prejudiciu moral pentru repararea căruia se cuvine o despăgubire de 5.000 de lei.

Celelalte pretenţii ale reclamantului pentru daune morale şi materiale sunt nefondate pentru că nu s-a dovedit caracterul ilicit al celorlalte fapte invocate în acţiune.

Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti au declarat apel reclamantul şi pârâta.

Reclamantul a solicitat schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii integrale a acţiunii civile.

Criticile invocate e reclamant în apel au în vedere aspecte legate de neacordarea despăgubirilor pentru toate şicanele angajatorului.

Astfel, reclamantul a solicitat acordarea despăgubirilor pentru mai multe acţiuni şicanatorii: pentru cercetarea disciplinară iniţiată de sesizări preordonate, cu privire la fapte a căror netemeinicie putea fi probată; lipsirea nejustificată de anumite drepturi cuvenite; înregistrarea unei reclamaţii anonime şi sesizarea abuzivă a ANI; neasigurarea cazării, obligarea la navetă zilnică sau neacordarea diurnei pe perioada delegării ori desfiinţarea postului reclamantului şi demararea procedurii de concediere.

Toate aceste acţiuni ale pârâtei i-au cauzat un prejudiciu reclamantului, atât prin stresul cauzat de aceste acţiuni ale pârâtei cât şi prin deteriorarea imaginii, prin încălcarea demnităţii în muncă.

În opinia reclamantului, acţiunile şicanatorii ale pârâtei au încălcat dispoziţiile art. 39 alin.1 din Codul muncii, dispoziţii care consacră dreptul salariatului la demnitate, securitate şi sănătate în muncă, dreptul la protecţie împotriva abuzurilor angajatorului.

În altă ordine de idei, reclamantul a criticat hotărârea instanţei de fond pentru respingerea pretenţiilor referitoare la diurnă şi la cheltuielile de cazare pe perioada delegării.

Pârâta a dispus ca, în cadrul delegării, reclamantul să se încadreze în programul zilnic de 8 ore, pentru transport urmând să se deplaseze cu un autoturism.

Reclamantul a precizat că aceste măsuri au fost dispuse ilegal, de o altă persoană decât cea care a dispus delegarea, ceea ce confirmă încă o dată caracterul abuziv al delegării.

În final, reclamantul a susţinut că pretenţiile sale referitoare la cheltuielile suportate cu ocazia cercetării disciplinare sunt întemeiate în măsura în care cercetarea disciplinară are un caracter abuziv, fiind începută în anul 2015 şi neterminată până în anul 2020.

La cererea de apel au fost ataşate înscrisuri referitoare la desfiinţarea postului ocupat de reclamant şi la propunerea de ocupare a unui alt post în cadrul societăţii pârâte.

La rândul său, pârâta a solicitat schimbarea hotărârii atacate cu consecinţa respingerii acţiunii reclamantului.

Pârâta a susţinut că măsura delegării reclamantului este legală, în conformitate cu dispoziţiile art. 43 şi 44 din Codul muncii. Potrivit acestor dispoziţii, angajatorul poate delega pe o perioadă de cel mult 60 de zile un angajat.

În acest context, reţinerea caracterului abuziv şi nelegal al măsurii delegării reclamantului nu poate fi acceptată, este netemeinică şi nelegală.

Prin delegare, reclamantul a primit aceleaşi atribuţii cu cele menţionate în fişa postului, iar afirmaţia reclamantului potrivit căreia a exercitat atribuţiile unui subordonat ori i s-au adăugat atribuţii suplimentare nu a fost dovedită.

În aceste condiţii, apreciază pârâta, nu sunt întemeiate pretenţiile reclamantului nici măcar pentru una din faptele ilicite imputate, cu atât mai mult cu cât, pentru a atrage răspunderea pârâtei, trebuie îndeplinite şi celelalte condiţii: prejudiciul şi legătura de cauzalitate între fapta angajatorului şi prejudiciul suferit.

Prin întâmpinare, reclamantul dar şi pârâta au solicitat respingerea apelului părţii adverse invocând argumente prezentate deja la fond şi în cererile de apel.

Verificând hotărârea atacată, Curtea a reţinut următoarele:

Reclamantul, în calitate de angajat al pârâtei, a invocat un prejudiciu de natură morală provocat de acţiuni şicanatorii ale pârâtei.

De asemenea, reclamantul a pretins obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri pentru daune materiale provocate în contextul aceloraşi acţiuni şicanatorii.

Instanţa de fond a analizat pretenţiile reclamantului şi a constatat că acestea sunt doar în parte întemeiate, doar pentru una din acţiunile reclamante în prezenta acţiune.

În analiza legalităţii hotărârii atacate Curtea va porni de la măsura delegării reclamantului, fapta reţinută de instanţa de fond ca fiind nelegală şi abuzivă.

Potrivit contractului individual de muncă nr. 5651/2009, reclamantul a fost încadrat în funcţia de director exploatare-dezvoltare, cod COR 121012.

Atribuţiile postului ocupat de reclamant au fost consemnate în Fişa postului, anexă la contratul individual de muncă.

La punctul IV din anexă este menţionată descrierea postului, scopul acestui post fiind coordonarea activităţii de transport executată cu mijloace proprii din cadrul secţiilor şi atelierelor, iar obiectivul acestui post fiind creşterea coeficientului de utilizare a parcului auto.

În aceeaşi fisă sunt menţionate, la punctul V, condiţiile de lucru specifice postului: programul de lucru de 8 ore/zi şi suplimentar după caz; deplasarea frecventă în afara locului de muncă, iar la punctul VI sarcinile şi activităţile specifice postului.

În conformitate cu scopul general al postului, prima din sarcinile prevăzute în fişă este coordonarea (monitorizare, îndrumare şi control) unităţilor organizatorice din subordonare, a activităţii de transport, indisponibilităţile parcului auto; pe scurt: coordonează, organizează şi urmăreşte activitatea unităţilor subordonate.

La data de 08.12.2017 se înregistrează raportul de activitate privind punctul de lucru din Mediaş, raport întocmit de trei angajaţi delegaţi de la sediul sucursalei pentru constatarea, analiza şi corectarea deficienţelor.

În raport se consemnează deficienţele constatate cu privire la: utilizarea parcării autovehiculelor personale ale angajaţilor si ale societăţii; activitatea de reparaţii ale autovehiculelor; activitatea de spălare de reparare autovehiculelor, în fine cu privire la organizarea activităţii punctului de lucru.

Cu privire la activitatea punctului de lucru din Mediaş, reclamantul a solicitat adjunctului şefului de secţie o notă explicativă, notă depusă şi înregistrată la 07.12.2017.

La data de 08.12.2017, reclamantul, în calitatea sa de director dezvoltare-exploatare şi în baza a trei referate (unul fiind cel care a fost înregistrat la 07.12.2017), propune delegarea a şefului de secţie transport pentru 60 de zile.

Propunerea a fost formulată pentru a asigura remedierea deficienţelor constatate.

La rândul său, directorul S.T.T.M.T.M., analizând aceleaşi rapoarte la care s-a referit reclamantul, a propus delegarea reclamantului pentru o perioadă de 60 de zile la punctul de lucru din Mediaş.

Propunerea este aprobată de directorul general care emite Decizia nr. 523/14.12.2018 prin care i se cere remedierea deficienţelor, coordonarea activităţii şi instaurarea unui climat propice redresării activităţii.

Prin aceeaşi decizie, pe perioada delegării, o parte din atribuţiile reclamantului sunt coordonate de directorul sucursalei ori de directorul economic.

Pentru punerea în aplicare a deciziei de delegare a fost emis Ordinul de deplasare nr. 1804 din 20.12.2018 care a fost modificat prin Ordinul nr. 194 din 07.01.2019.

Pe durata delegării s-a stabilit ca activitatea reclamantului să se desfăşoare pe durata programului normal de lucru de 8 ore, deplasarea realizându-se cu un autoturism de serviciu.

Ulterior, decizia de delegare a fost modificată şi completată prin Decizia nr. 34/22.01.2019 care a precizat modul în care reclamantul îşi desfăşoară activitatea pe perioada delegării.

La data de 18.02.2019, în temeiul referatului înregistrat sub nr. 2109/12.02.2019, s-a emis Decizia nr. 84 prin care a încetat delegarea reclamantului.

Măsura a fost dispusă pentru că un angajat cu funcţie de conducere lipseşte motivat, iar o bună parte din deficienţele care au determinat delegarea s-au rezolvat.

Probele administrate relevă faptul că la una din unităţile aflate în subordinea reclamantului activitatea nu se desfăşura în condiţii normale.

Angajaţi ai pârâtei, detaşaţi pentru 30 de zile la Mediaş, au constatat o serie de deficienţe pentru care chiar reclamantul a constatat că se impune o intervenţie prin delegarea unui subaltern.

Superiorul reclamantului, directorul sucursalei, a apreciat că se impune chiar delegarea reclamantului, în calitatea sa de coordonator al activităţii la unitatea la care s-au constatat deficienţe.

Aşadar, Curtea a reţinut că măsura delegării a fost luată pe fondul unor probleme reale în ceea ce priveşte desfăşurarea activităţii unei unităţi subordonate reclamantului.

Urmează ca în analiza stării de fapt Curtea să verifice dacă măsura delegării este una abuzivă şi nelegală din perspectiva invocată de reclamant şi reţinută de instanţa de fond: inutilitatea delegării reclamantului în condiţiile în care se impunea delegarea unui subaltern; şicanarea reclamantului prin delegarea sa în locul unui subaltern.

Din această perspectivă, Curtea constată că potrivit fisei postului, reclamantul, în calitate de director exploatare-dezvoltare, avea atribuţii concrete de coordonare a activităţii unităţilor subordonate în vederea îndeplinirii obiectivului de creştere a coeficientului de utilizare a parcului auto.

În concret, potrivit punctului VI din fişa postului, reclamantul nu doar coordona dar trebuia să şi urmărească modul de realizare a activităţii în aceste unităţi subordonate, să organizeze modul de realizare a acestor activităţi, să supravegheze modul de implementare a măsurilor adoptate.

Raportul întocmit de cei trei salariaţi delegaţi la punctul de lucru din Mediaş (aşadar, nu doar reclamantul a fost delegat pentru a remedia problemele funcţionale de la punctul de lucru) a constatat o serie de deficienţe pentru care reclamantul a apreciat că se impune intervenţia din afara punctului de lucru, iar conducătorul sucursalei a propus delegarea reclamantului în locul subordonatului său.

Toate atribuţiile stabilite prin decizia de delegare, aşa cum a fost ea modificată până la încetarea delegării, sunt în conformitate cu responsabilităţile stabilite în sarcina reclamantului prin fişa postului.

Din această perspectivă nu se poate reţine că decizia de delegare este ilegală pentru că reclamantului i s-a cerut ca, în conformitate cu atribuţiile pe care le impunea obligaţiile de serviciu, să coordoneze activitatea punctului de lucru subordonat pentru a remedia deficienţele.

Reclamantul a susţinut că decizia este abuzivă şi, în acest sens, şicanatoare pentru că, pentru remedierea deficienţelor, era suficientă delegarea unui subordonat.

Curtea apreciază că, în raport de structura organizatorică, în raport cu atribuţiile pe care fiecare angajat le are, reclamantul nu avea atribuţii şi competenţe pentru a aprecia cine trebuie să coordoneze activitatea de redresare a activităţii din cadrul punctului de lucru de la Mediaş.

De aceea reclamantul a putut doar să propună delegarea unui alt angajat, iar directorul general, la propunerea directorului de sucursală, a dispus delegarea reclamantului.

Din această perspectivă, Curtea constată că decizia nu este nelegală ori abuzivă pentru că a respectat ierarhia decizională, iar aprecierea ca fiind şicanatoare este una pur subiectivă.

Un alt aspect pe care Curtea trebuie să analizeze la decizia de delegare este dacă sunt respectate dispoziţiile art. 42 şi 43 din Codul muncii, dacă în perioada delegării reclamantul şi-a păstrat funcţia şi celelalte drepturi prevăzute în contractul individual de muncă.

Este de netăgăduit că prin decizia de delegare, din punct de vedere formal, reclamantul şi-a păstrat funcţia deţinută. Reclamantul a rămas încadrat în aceeaşi funcţie pe toată perioada delegării.

Ceea ce susţine reclamantul e că prin modul în care a fost trimis să rezolve deficienţele, prin delegare, a fost retrogradat, aspect reţinut, de altfel, de instanţa de fond.

Acest aspect de nelegalitate al deciziei de delegare reprezintă, de fapt, o simplă afirmaţie, nedovedită de probele administrate.

Reclamantul avea printre atribuţiile stabilite în fişa postului, tocmai atribuţiile şi obiectivele impuse prin decizia de delegare.

Reclamantului i se cere prin delegare să coordoneze activitatea la punctul de lucru din Mediaş, să remedieze deficienţele pe care el însuşi le-a constatat şi să instaureze un climat propice pentru desfăşurarea activităţii.

Aceste obiective şi atribuţii corespund cu sarcinile postului prevăzute de fişa postului.

Foarte important este şi faptul că prin aceeaşi fişă a postului se stabileşte că reclamantul nu are doar muncă de birou ci şi deplasări în afara locului de muncă pentru a îndeplinit sarcinile date.

Este evident că deşi punctul de lucru din Mediaş se afla în subordonarea şi coordonarea reclamantului, existau deficienţe in activitate care impuneau, aşa cum s-a reţinut deja, intervenţie din exterior.

Martorii audiaţi la fond au apreciat că măsura delegării reclamantului a fost abuzivă şi nejustificată (martorul C.F.T.) ori că a fost dispusă în condiţiile unor probleme mai vechi , în condiţiile unei stări conflictuale (martorul N.O.).

Declaraţiile martorilor confirmă susţinerile reclamantului dar nu indică elemente concrete, obiective pe care se sprijină aceste afirmaţii şi vin în contradicţie cu probele cu înscrisuri administrate.

În concluzie, Curtea constată că delegarea reclamantului s-a dispus cu respectarea ierarhiei decizionale din cadrul societăţii pârâte, că măsura a fost dispusă cu respectarea dispoziţiilor codului muncii incidente în cauză, în exercitarea atribuţiilor specifice postului reclamantului şi pentru un motiv bine întemeiat.

Reclamantul a susţinut că decizia de delegare este nelegală, fiind dispusă în scop şicanator şi cu încălcarea termenului limită de 60 de zile prevăzut de art. 44 din Codul muncii.

În acest sens, reclamantul a arătat că înainte de a se împlini 12 luni de la ultima delegarea fost emisă o nouă decizie de delegare de 60 de zile.

Curtea a constata că decizia precedentă de delegare a fost dispusă în anul 2018, iar delegarea reclamantului în anul 2019 pentru 60 de zile, este în conformitate cu dispoziţiile art. 44 din Codul muncii, respectă limita maximă pentru delegare într-un an calendaristic.

Un alt aspect care, în opinia reclamantului, atrage nelegalitatea deciziei de delegare se referă la modul în care s-a dispus îndeplinirea sarcinilor şi obligaţiilor pe perioada delegării.

În concret, reclamantul a invocat aspecte de natură formală - modificarea deciziei de delegare de către altă persoană decât cea care a dispus delegarea dar şi aspecte de fond – obligarea reclamantului să se deplaseze zilnic cu un autoturism fără a beneficia de diurnă şi de decontarea cheltuielilor de cazare.

Cu privire la primul aspect invocat, Curtea constată că, în realitate Ordinul nr.194 din 07.01.2019 nu modifică decizia de delegare ci asigură aplicarea acestei decizii.

Directorul de sucursală, faţă de care reclamantul este subordonat din punct de vedere ierarhic (a se vedea în acest sens fişa postului pct.

III.I), a stabilit condiţiile în care urma să-şi desfăşoară activitatea pe perioada delegării.

În ceea ce priveşte aspectele de fond invocate de reclamant, Curtea constată că programul este în conformitate cu regulile impuse de atribuţiile postului ocupat.

Fişei postului prevede un programul de lucru de 8 ori/zi şi suplimentar, după caz, conform legii, iar condiţiile specifice postului impun deplasări frecvente.

Prin Ordinul nr. 194 din 07.01.2019 reclamantului i s-a stabilit un program zilnic de 8 ore cu deplasarea zilnică, cu autoturismul societăţii pârâte la punctul de lucru din Mediaş.

Toate aceste condiţii sunt în conformitate cu fişa postului, cu cerinţele specifice funcţie pe care reclamantul o exercită în cadrul societăţii pârâte.

Un ultim aspect invocat de reclamant în susţinerea acţiunii sale, cu privire la delegarea sa, se referă la neacordarea diurnei şi a cheltuielilor de cazare.

Reclamantul a susţinut şi pârâta nu a contestat că delegarea s-a dispus, iniţial, pentru 60 de zile.

Potrivit art. 27 alin. 3 din CCM pe perioada delegării, salariaţii au dreptul la o diurnă acordată pe perioada deplasării în valoare de 30% din salariu de bază zilnic, calculat la numărul de zile lucrătoare respective pe durata deplasării.

Reclamantul, potrivit ordinului dat de directorul sucursalei, s-a deplasat în zilele lucrătoare, câte 8 ore, zile pentru care era îndreptăţit la plata unei diurne.

Sub acest aspect, pretenţiile reclamantului formulate în cererea precizatoare sunt întemeiate fără însă a putea stabili că, prin neacordarea acestui drept de natură salarială, reclamantul a fost şicanat, i s-a produs un prejudiciu de natură morală.

În aceeaşi linie de argumentare, reclamantul a susţinut că era îndreptăţit la plata cazării pe perioada delegării iar neacordarea acestui drept îmbracă un aspect şicanator.

Curtea reaminteşte că potrivit fişei postului programul de lucru al reclamantului este de 8 ore şi el poate fi prelungit doar în condiţiile legii.

Pe perioada delegării a fost respectat programul de lucru al reclamantului, iar desfăşurarea activităţii peste acest program (situaţie care este prevăzută în fişa postului) care să presupună nevoia unei cazări, nu se putea realiza decât în condiţiile prevăzută de lege şi de fişa postului; adică în caz de nevoie şi cu acordul angajatorului.

Nici una din aceste condiţii nu au fost îndeplinite şi, deci, cazarea reclamată de pârât nu se impunea.

De asemenea, reclamantului i s-a pus la dispoziţie un autoturism cu care să se deplaseze la punctul de lucru şi înapoi.

Din această analiză a stării de fapt rezultă că delegarea reclamantului nu este nelegală ori abuzivă.

Reclamantul a invocat şi alte fapte ale pârâtei, fapte ilicite cu caracter şicanator.

În acest sens, reclamantul a menţionat declanşarea unei cercetări disciplinare în anul 2015, procedură nefinalizată în anul 2020.

Aprecierea reclamantului asupra caracterului preordonat al sesizărilor este una pur subiectivă şi nu este dovedită de nicio probă administrată în cauză.

De asemenea, faptul că o procedură disciplinară nu a fost încheiată nu constituie un motiv pentru a considera că este nelegală.

În Titlul XI, Capitolul II din Codul muncii sunt stabilite reguli de procedură stricte pentru desfăşurarea cercetării disciplinare, încălcarea acestora atrăgând sancţiunea nulităţii procedurii.

Sigur că pentru clarificarea relaţiilor angajator-angajat se impune finalizarea cercetării şi comunicarea rezultatului, însă lipsa acestei comunicări nu generează un prejudiciu, mai ales în contextul legislativ amintit.

Un alt aspect al comportamentului şicanator al pârâtei în relaţia cu reclamantul a fost legat de acordare a primelor.

Din comunicările depuse de pârâtă rezultă că, în anul 2015, primele acordate reclamantului sunt comparabile cu cele acordate altor angajaţi cu funcţii de conducere însă în anul 2016 acestea au fost simţitor mai mici.

Pentru anul 2017 primele au fost de 16.379 de lei iar pentru anul 2018 totalul primelor a fost de 18.825 de lei.

Aceste prime nu au un caracter obligatoriu şi se acordă în funcţie de rezultatele obţinute.

Aşadar, Curtea a reţinut că este nedovedită afirmaţia reclamantului cu privire la lipsirea ori excluderea de la sistemul de premiere din societatea pârâtă.

Reclamantul a susţinut că a fost supus unor şicane pentru că pârâta a înregistrat o sesizare anonimă şi apoi a înaintat-o Agenţiei Naţionale de Integritate, în condiţiile în care era evident că numele celui care semna sesizarea este unul fictiv, iar sesizarea era, în mod evident, netemeinică.

Curtea constată că pârâta nu a făcut altceva decât să respecte dispoziţiile art. 6 alin. 4 din OG nr. 27/2002 şi să expedieze instituţiei abilitate sesizarea pentru a efectua verificările ce se impun.

Pârâta nu avea competenţa să analizeze sesizarea, nici măcar sub aspect formal, prin urmare nu se poate reţine aspectul şicanator, nelegal al acestui demers.

Din analiza prezentată, Curta a reţinut că niciuna din faptele invocate de reclamant, luate individual, nu au un caracter ilicit, nu sunt abuzive şi nu pot conduce la concluzia că au avut un caracter şicanator.

Caracterul şicanator al demersurilor efectuate de pârâtă şi invocate de reclamant nu poate fi reţinut nici măcar prin raportare la evenimentele ulterioare sesizării instanţei.

Fără a proceda la o analiză a acestor măsuri (excede cadrului procesual), Curtea constată că după modificarea structurii organizatorice şi după desfiinţarea postului de director dezvoltate-exploatare, reclamantului i s-a oferit funcţia de director tehnic, ceea ce dovedeşte intenţia pârâtei de a-l păstra pe reclamant în societate.

De asemenea, Curtea nu a putut identifica legături între aceste fapte imputate de reclamant pentru a constata că pârâta, prin conducerea societăţii, a iniţiat un plan care a avut drept scop şicanarea reclamantului.

În concluzie, Curtea constată că reclamantul nu a dovedit fapta ilicită care să atragă răspunderea patrimonială a pârâtei pentru daune morale, răspundere întemeiată pe dispoziţiile art. 253 din Codul muncii.

În ceea ce priveşte cererea de despăgubiri pentru daune materiale, aşa cum s-a stabilit deja, pârâta are obligaţia de a acorda reclamantului diurna pentru zilele în care şi-a desfăşurat activitatea la punctul de lucru din Mediaş, în temeiul deciziei de delegare.

În schimb, nu este întemeiată, pentru argumentele deja prezentate, cererea de decontare a cheltuielilor de cazare ori de plată a cheltuielilor suportate de reclamant pentru cercetarea disciplinară.

Reclamantul trebuia să-şi desfăşoare activitatea în intervalul de 8 ore, fără să fie nevoie de cazare, iar iniţierea şi desfăşurarea procedurii de cercetare disciplinară nu sunt, în mod evident, nejustificate, aşa cum a susţinut reclamantul.

Faţă de cele reţinute, în temeiul art. 480 alin. 2 Cod de procedură civilă, Curtea va admite apelul reclamantului şi al pârâtei şi, schimbând hotărârea atacată, va obliga pârâta la plata diurnei cuvenită reclamantului pentru perioada în care a fost delegat.

În raport cu soluţia dată, în conformitate cu dispoziţiile art. 453 alin.1 şi 2 Cod de procedură civilă, la cererea reclamantului, pârâta va fi obligată la plata parţială a cheltuielilor de judecată suportate.

Curtea apreciază că nu pot fi acordate în întregime cheltuielile de judecată efectuate de reclamant la fond şi în apel (3.000 lei +3.000 lei) şi, proporţional cu pretenţiile admise, va obliga pârâta la plata sumei de 1.000 de lei.