Decizie nr. 1/R din 14.01.2014

Cererea de redeschidere a judecării procesului respinsă ca neîntemeiată nu are ca efect întreruperea cursului perimării, astfel că termenul de perimare curge de la data comunicării încheierii de suspendare a judecării.

- Art. 411, art. 416 şi art. 417 Cod de procedură civilă

Prin Sentinţa civilă nr. x/17 septembrie 2020, Tribunalul Mureş a admis excepţia perimării, invocată din oficiu şi, în consecinţă, a constatat perimată cererea de chemare în judecată având ca obiect drepturi băneşti, formulată de reclamantul S.A.T.M., în numele şi pe seama membrilor de sindicat B.I., B.A.M., B.L., B.S., C.A., C.V., C.G., D.M., D.M., D.M., D.M., G.N., M.L., M.M., O.N.C., O.S., O.A., P.E.D., P.M., R.C.V., S.F., S.N. şi Z.C., în contradictoriu cu pârâta D.G.A.S.P.C.I..

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 30 mai 2019, când judecata cauzei a fost suspendată în temeiul art. 241 din Codul de procedură civilă, iar de la acel moment şi până la termenul de judecată la care s-a invocat excepţia perimării au trecut mai mult de 6 luni, timp în care pricina a rămas în nelucrare din vina părţilor, acestea neîndeplinind niciun act de procedură în vederea reluării judecăţii, fiind astfel îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 416 alin. 1 din Codul de procedură civilă, pentru constatarea perimării.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, solicitând, în temeiul prevederilor art. 496 alin. 2 din Codul de procedură civilă, casarea sentinţei atacate şi continuarea judecăţii în dosarul de fond.

Prin intermediul memoriului de recurs s-a susţinut că hotărârea atacată este nelegală din perspectiva faptului că litigiul nu a rămas în nelucrare din vina reclamantului-recurent, întrucât acesta a formulat la data de 07.04.2020 cerere de repunere pe rol, ataşând şi informaţiile solicitate de către prima instanţă şi formulând, totodată, cereri noi în probaţiune.

S-a mai arătat că la termenul din 11.06.2020 s-a constatat lipsă de procedură cu intimata-pârâtă şi s-a dispus amânarea judecăţii pentru data de 10.09.2020, urmând ca la respectivul termen să se pună în discuţie cele două solicitări, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat, instanţa invocând din oficiu şi admiţând excepţia perimării.

Or, o atare soluţie este nelegală, deoarece potrivit dispoziţiilor art. 417 din Codul de procedură civilă, perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului, iar în cauză acest act este reprezentat de cererea de repunere pe rol din data de 07.04.2020, precum şi de solicitarea administrării de noi probe, cereri în privinţa cărora instanţa era obligată să se pronunţe.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare la recurs, prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, susţinând că Tribunalul a aplicat în mod corect prevederile art. 416 alin. 1 din Codul de procedură civilă, în condiţiile în care ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 30.05.2019, când s-a dispus suspendarea judecăţii în temeiul art. 241 din Codul de procedură civilă.

Examinând recursul din perspectiva motivelor invocate în susţinerea acestuia, Curtea a reţinut următoarele:

Prin Încheierea din 11 aprilie 2019, Tribunalul a stabilit în sarcina reclamantului obligaţia de a depune un tabel referitor la perioada din litigiu defalcat pe fiecare membru de sindicat şi fiecare lună, cu precizarea următoarelor elemente: 1. numărul de ore lucrate în zilele de repaus săptămânal, sărbători legale sau în alte zile în care nu se lucrează; 2. câte din orele de la punctul unu au fost plătite cu spor de 100%; 3. câte din orele de la punctul unu au fost compensate cu timp liber corespunzător; 4. câte ore au rămas neplătite cu sporul de 100% şi necompensate cu timp liber corespunzător.

Ulterior, prin Încheierea din 30 mai 2019 s-a dispus suspendarea judecăţii în temeiul prevederilor 242 din Codul de procedură civilă, constatându-se că reclamantul nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei, iar această hotărâre nu a fost atacată cu recurs de către niciuna dintre părţile din litigiu, conform prevederilor art. 414 alin. 1 din Codul de procedură civilă, intrând astfel în puterea lucrului judecat.

Reclamantul a formulat o cerere de repunere pe rol la data de 29 octombrie 2019, în cuprinsul căreia a făcut unele precizări sub aspectul datelor solicitate la termenul din 11 aprilie 2019, însă acestea au fost apreciate ca insuficiente de către instanţă, astfel că solicitarea privind reluarea judecăţii a fost respinsă prin Încheierea din 5 decembrie 2019, nici această din urmă soluţie nefiind atacată cu recurs.

Din perspectiva celor anterior expuse, Curtea a constatat că cererea de repunere pe rol din 29 octombrie 2019 nu a avut ca efect întreruperea cursului perimării, în sensul prevederilor art. 417 din Codul de procedură civilă, motiv pentru care termenul de perimare a început să curgă, potrivit dispoziţiilor art. 416 alin. 2 din Codul de procedură civilă, de la data comunicării Încheierii din 30 mai 2019, respectiv 13 iunie 2019 (conform procesului-verbal de înmânare aflat la fila 130 din dosarul primei instanţe).

De asemenea, nu a avut efect întreruptiv al cursului perimării nici cererea de repunere pe rol înregistrată la data de 7 aprilie 2020, deoarece la data îndeplinirii acestui acest act de procedură era deja împlinit termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. 1 din Codul de procedură civilă, astfel că în mod neîntemeiat susţine recurentul că litigiul nu ar fi rămas în nelucrare din motive ce-i sunt imputabile.

În ceea ce priveşte critica referitoare la nepronunţarea primei instanţe asupra acestei din urmă cereri de repunere pe rol, precum şi a celei privind administrare de probe, Curtea a constatat că nu pot fi primite argumentele recurentului, deoarece prin invocarea din oficiu a excepţiei perimării a fost în mod implicit respinsă solicitarea privind reluarea judecăţii, iar punerea în discuţie a probelor nu era necesară în raport de prevederile art. 248 alin. 1 din Codul de procedură civilă, soluţionarea excepţiei având prioritate faţă de orice alte solicitări.

Din perspectiva considerentelor anterior evocate, Curtea a constatat că soluţia criticată prin recursul dedus judecăţii este legală, astfel că aceasta urmează a fi păstrată, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. 1 din Codul de procedură civilă, prin respingerea căii de atac, ca nefondată.