Decizie nr. 170 din 06.11.2025

Prin Decizia penală nr. 170 din 6 noiembrie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosar nr. 896/86/2025: în baza art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b Cod procedură penală rap. la art. 597 alin. 7 Cod procedură penală a fost respinsă, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul N.R.R.Ș. împotriva Sentinţei penale nr. 136 din 28.04.2025 a Tribunalului S. - Secția Penală pronunțată în dosarul nr. 896/86/2025. în baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă contestatorul să plătească statului suma de 300 de lei cheltuieli judiciare din contestație.

Pentru a dispune în acest sens, Curtea a reținut în considerentele deciziei, printre altele:

Instanța de fond a apreciat că în cazul condamnatului N.R.R.Ș. nu s-a împlinit termenul de prescripție a executării pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare la care a fost condamnat prin Sentința penală nr. 2 din data de 04.01.2017 pronunțată în dosarul nr. 5886/86/2015 al Tribunalului S., modificată în parte și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1247/11.12.2017 a Curții de Apel S. pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea făptuitorului prev. de art. 269 alin. 1 Cod penal, întrucât termenul prescripției executării pedepsei a fost întrerupt ca urmare a incidenței cauzei de întrerupere a executării pedepsei prev. de art. 163 alin. 1 Cod penal - cursul termenului de prescripție a executării pedepsei se întrerupe prin începerea executării pedepsei.

A considerat instanța de fond că prin luarea măsurii arestării provizorii a condamnatului N.R.R.Ș. de către autoritățile olandeze la data de 12. 03. 2020, în baza mandatului european de arestare emis de Tribunalul S. conform sentinței de condamnare, N.R.R.Ș. a început executarea pedepsei pentru care a fost emis mandatul european de arestare.

Deși a considerat că în cazul condamnatului N.R.R.Ș. este incident și cazul de întrerupere a termenului de prescripție a executării pedepsei prev. de art. 90 alin. 5 din Legea 302/2004 (transmiterea spre executare a mandatului european de arestare autorității străine competente să îl primească sau să îl execute), instanța de fond a apreciat că, în contextul în care s-a dispus arestarea provizorie a condamnatului N.R.R. în baza mandatului european de arestare emis de Tribunalul S. la data de 12.03.2020, acesta este momentul care a întrerupt termenul de prescripție a executării pedepsei, iar nu data transmiterii directe către Regatul Ţărilor de Jos a mandatului european de arestare, anume data de 18.03.2020, cazul de întrerupere a executării pedepsei prev. de art. 163 alin. 1 Cod penal având prioritate față de cazul de întrerupere prev. de art. 90 alin. 5 din Legea 302/2004, în condițiile în care, în ipoteza predării în România a persoanei condamnate în baza unui mandat european de arestare, aceasta are dreptul la deducerea din durata pedepsei închisorii a perioadei cât a fost arestată în străinătate.

Prin contestația formulată împotriva sentinței Tribunalului S. condamnatul N.R.R.Ș. a susținut că nu este incident în cauză niciunul din cele două cazuri de întrerupere a cursului prescripției executării pedepsei la care a fost condamnat, motiv pentru care a solicitat admiterea contestației la executare formulată şi constatarea prescripției executării pedepsei închisorii.

Astfel, în ceea ce privește cazul de întrerupere a executării pedepsei închisorii prev. de 163 alin. 1 Cod penal, contestatorul a susținut că acesta nu este dat întrucât, conform Ordinului Judecătoriei Amsterdam de suspendare a custodiei de predare (depus de acesta în şedinţa din 13. 10. 2025), el nu a fost arestat preventiv în baza mandatului european de arestare, ci faţă de el s-a dispus suspendarea reţinerii.

Totodată, contestatorul a apreciat că nu este dat nici cazul de întrerupere a prescripţiei executării pedepsei prev. de art. 90 alin. 5 din Legea 302/2004, întrucât din actele dosarului nu rezultă împrejurările în care s-a realizat transmiterea către autorităţile olandeze a mandatului european de arestare emis pe numele său.

Analizând considerentele sentinţei contestate raportat la criticile formulate de contestator, Curtea, în acord cu instanţa ce a pronunţat sentinţa contestată, reţine că, într-adevăr, în cauză este incidenţă o cauză de întrerupere a cursului prescripţiei executării pedepsei cu închisoarea la care a fost condamnat contestatorul N.R.R.Ș., ceea ce face ca termenul prescripţiei executării pedepsei să nu fie împlinit.

Contrar însă raţionamentului Tribunalului, Curtea apreciază că în speţă este incidenţă o singură cauză de întrerupere a cursului prescripţiei executării pedepsei cu închisoarea, respectiv cea prev. de art. 90 alin. 5 din Legea 302/2004.

Astfel, contrar aprecierii judecătorului de la Tribunal, Curtea consideră că reţinerea contestatorului de către autorităţile olandeze la data de 12.03.2020, în baza mandatului european de arestare emis în vederea executării pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare la care contestatorul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 2 din data de 04.01.2017 pronunţată în dosarul nr. 5886/86/2015 al Tribunalului S., modificată în parte şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1247/11.12.2017 a Curţii de Apel S., nu constituie o începere a executării de către contestator a pedepsei închisorii.

În fapt, în cazul condamnatului N.R.R.Ș., după transmiterea de către autorităţile române a mandatului european de arestare prin difuziune, acesta a fost reţinut la data de 12.03.2020 de către judecătorul de instrucţie din Amsterdam (aşa cum rezultă din adresa IGPR-Biroul Sirene din 16. 03. 2020 - fila 10 dosar Tribunal- şi din Ordinul Judecătoriei Amsterdam de suspendare a custodiei de predare - fila 17 dosar contestaţie), pentru ca, ulterior, judecătorul de instrucţie să dispună suspendarea reţinerii în vederea predării, impunând condamnatului respectarea anumitor condiţii, inclusiv prezentarea periodică la sediul poliţiei.

Urmare a localizării contestatorului pe teritoriul Olandei şi a reţinerii sale, Biroul Sirene a solicitat Tribunalului S. transmiterea către acest stat a mandatului european de arestare, conform art. 90 alin. 2 din Legea 302/2004, transmitere care s-a realizat de către Tribunalul S. la data de 18.03.2020, ora 13.39, prin intermediul adresei de e-mail indicată în semnalarea din Sistemul Informatic Schengen (conform înscrisurilor aflat la filele 35 şi 51 dosar contestaţie).

Deşi contestatorul a susţinut că nu se poate stabili autoritatea către care Tribunalul S. a transmis mandatul european de arestare, susţinerea contestatorului este contrazisă de înscrisurile indicate aflate la filele 35 şi 51 dosar contestaţie, dar şi de împrejurarea că autoritatea olandeză care 1-a reţinut în data de 12.03.2020 pe contestator în baza semnalării SIS, a şi primit mandatul european de arestare transmis la data de 18.03.2020 de Tribunalul S., purtând ulterior acestei date corespondenţă cu Biroul Executări penale a Tribunalului S. în legătură cu condiţiile de detenţie din România, şi pronunţându-se la data de 07.04.2020 asupra cererii de predare a contestatorului în baza mandatului european de arestare emis de Tribunalul S..

Aşadar, contestatorul a fost reţinut în baza mandatului european de arestare o scurtă perioadă de timp, după care s-a aflat sub o măsură doar limitativă de libertate, pentru ca, ulterior, la data 07.04.2020, autorităţile olandeze să refuze executarea mandatului european de arestare motivat de faptul că spaţiile de detenţie din România nu oferă cel puţin 3 metri pătraţi în regim semi-deschis.

Împrejurarea că, în ipoteza predării în România a condamnatului în baza unui mandat european de arestare, acesta are dreptul la deducerea din durata pedepsei închisorii a perioadei cât a fost arestat în străinătate, nu transformă reţinerea condamnatului într-o executare anticipată a pedepsei, ce ar avea efect întreruptiv al prescripţiei executării pedepsei.

În cazul emiterii de către o instanţă din România a unui mandat european de arestare, fie în vederea urmăririi penale sau a judecării unei persoane cercetate, fie în vederea executării unei pedepse la care o persoană a fost condamnată de o instanţă din România, art. 90 alin. 5 din Legea 302/2004 prevede o cauză specială de întrerupere a cursului prescripţiei răspunerii penale/executării pedepsei, distinctă de cazurile generale de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale reglementate de art. 155 Cod penal/a cursului prescripţiei executării pedepsei prev. de art. 163 Cod penal, respectiv transmiterea spre executare a mandatului european de arestare autorităţii străine competente să îl primească sau să îl execute.

Prin Decizia nr. 2/12.03.2012 dată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în intersul legii, s-a stabilit că transmiterea directă a mandatului european de arestare emis de autorităţile române către autorităţile judiciare ale altui stat membru, pe teritoriul căruia a fost localizată persoana, indiferent dacă aceasta este sau nu arestată provizoriu în vederea predării, are efect de întrerupere a prescripţiei executării pedepsei.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei a statuat că efectul întreruptiv al executării pedepsei în cazul emiterii unui mandat european de arestare este marcat de momentul transmiterii directe a mandatului european de arestare, şi nu de momentul transmiterii mandatului european prin difuziune, indiferent dacă persona este sau nu arestată provizoriu.

Prin urmare, nu produce efectul de întrerupere a executării pedepsei privarea de libertate a persoanei căutate în baza semnalării în Sistemul Informatic Schengen (care reprezintă o transmitere a mandatului european de arestare prin difuziune, înaintea localizării persoanei căutate pe teritoriul unui anumit stat) ci transmiterea directă a mandatului european de arestare către autorităţile statului pe teritoriul căruia a fost localizată persoana căutată.

Dacă legiuitorul ar fi intenţionat ca în procedura mandatului european de arestare să stabilească ca un caz special de întrerupere a prescripţiei executării pedepsei un moment anterior transmiterii directe a mandatului european de arestare (momentul reţinerii/arestării provizorii) ar fi prevăzut acest lucru în mod expres, astfel încât nu se poate susţine că reţinerea persoanei căutate, anterior transmiterii directe a mandatului european de arestare către autorităţile statului pe teritoriul căruia a fost localizată persoana căutată, ar putea constitui cazul de întrerupere a executării pedepsei prev. de art. 163 alin. 1 Cod penal (potrivit căruia cursul termenului de prescripţie a executării pedepsei se întrerupe prin începerea executării pedepsei).

Prin urmare, Curtea concluzionează că în speţa de faţă contestatorul a fost reţinut de autorităţile olandeze în data de 12.03.2020, în baza semnalării în Sistemul Informatic Shengen, iar transmiterea mandatului european de arestare către autorităţile olandeze a avut loc în data de 18.03.2020, acesta fiind momentul în care s-a produs efectul întreruptiv al executării pedepsei la care a fost condamnat contestatorul N.R.R.Ș., astfel încât de la această dată curge un nou termen de prescripţie a executării pedepsei, de 7 ani şi 6 luni, care nu este împlinit la momentul pronunțării prezentei decizii.