Decizie nr. 948 din 04.12.2025

I. Circumstanţele cauzei:

1.Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul primei instanţe sub nr. 447/40/2025 la data de 13 martie 2025, L.S.I.

B., în numele membrului de sindicat C.R.F. a chemat în judecată pe pârâtele Scoala Gimnaziala ”I.C.H., judetul B. şi Consiliul Local H., judetul B., solicitând obligarea pârâţilor la plata indemnizaţiei de instalare echivalentă cu un salariu de bază corespunzător functiei, gradului sau treptei profesionale, conform art. 23 din H.G. nr.281/1993.

Pârâta Școala Gimnazială I.C.H. a depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii ca fiind prescrică, iar în subsidiar ca neîntemeiată.

2. Sentinţa pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 722 din 27 iunie 2025 Tribunalul B.– Secţia I Civilă a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune și a respins cererea ca prescrisă, reținând următoarele:

Potrivit art. 248 alin. 1 C.pr.civ., instanţa de fond s-a pronunţat mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Aşadar, a fost analizată cu prioritate excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâta Şcoala Gimnazială I.C.H., prin întâmpinare.

Reclamanta C.R.F., angajată la unitatea de învăţământ pârâtă în anul şcolar 2021/2022, pe postul de educatoare, în baza contractului individual de muncă nr. 387/08.09.2021, a solicitat plata indemnizației de instalare prevăzută de art. 23 alin. 1 din H.G. 281/1993, pe care l-a citat.

S-au redat prevederile art. 68 alin.1 lit. c din Codul Muncii și art. 2517 C.civ.

Prin cererea depusă la 13.03.2025 reclamanta a solicitat plata indemnizaţiei de instalare, însă potrivit textelor de lege menţionate aceste pretenţii puteau fi cerute în termenul de prescripţie, începând cu 08.09.2021 (data angajării/data naşterii dreptului la acţiune) şi până la data de 08.09.2024.

Contrar susţinerilor reclamantei, pârâta nu avea obligaţia să-i plătească indemnizaţia de instalare la data de 14 septembrie 2022, odată cu lichidarea pe luna august 2022 (ultima lună de activitate), astfel că termenul de prescripţie de 3 ani nu se socoteşte începând cu 14.09.2022.

Indemnizaţia de instalare se acordă la cererea persoanei interesate, care dovedeşte că are domiciliul într-o altă localitate decât unitatea de învăţământ la care s-a angajat în primul an după absolvirea studiilor.

Reclamanta a formulat o astfel de cerere abia la data de 16.12.2024, după împlinirea termenului de prescripţie de trei ani, care a început să curgă începând cu data de 08.09.2021.

Pentru considerentele care preced, instanţa de fond a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi în consecinţă a respins cererea reclamantei, ca fiind prescrisă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 722 din 27 iunie 2025 pronunţată de Tribunalul B. – Secţia I Civilă a formulat apel reclamanta L.S.I.B. în numele și pentru reclamanta C.R.F., solicitând anularea hotărârii, respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune și trimiterea cauzei spre judecarea fondului la Tribunalul B., cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, a arătat că sentința este nelegală și netemeinică.

Apelanta a fost angajata Școlii Gimnaziale I.C.H. în perioada 8.09.2021-31.08.2022, fiind în acest interval în primul an de activitate, iar angajatorul avea obligația să-i plătească indemnizația de instalare oricând în primul an de activitate, chiar și în ultima lună de activitate, respectiv la data de 31.08.2022 inclusiv.

La data de 16.12.2024 apelanta a depus cerere la angajator, însă nu a obținut drepturile salariale solicitate.

În mod greşit a interpretat prima instanţă prevederile legale aplicabile în prezenta cauză şi în mod greşit a admis excepţia prescrierii dreptului material la acţiune.

A redat prevederile art. 23 din H.G. nr. 281/1993, art. 35 alin. h lit. b şi alin. 4 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de sector de negociere colectivă învăţământ preuniversitar, înregistrat cu nr. 1199/05.07.2023 şi art. 40 alin. 2 Codul muncii.

Indemnizaţia de instalare este asimilată drepturilor salariale ale personalului din învăţământ, fiind un drept pentru salariat si o obligaţie de plată pentru angajator ce trebuie acordat în primul an de activitate.

Acest drept decurge din încheierea primului contract individual de muncă al absolventului şi este echivalent cu un salariu de bază corespunzător funcţiei, gradului sau treptei profesionale în care este încadrat de angajator.

Cum contractul individual de muncă este un contract cu executare succesivă, iar salariul se plăteşte lunar, rezultă că această indemnizaţie de instalare putea fi plătită cel mai târziu până la plata ultimului salariu din luna august 2021.

În cauză sunt aplicabile dispozițiile de drept comun și cele speciale în materia dreptului muncii ce reglementează prescripția extinctivă, pe care prima instanță le-a interpretat în mod greșit.

Astfel, a redat prevederile art. 171 alin. 1, art. 268 alin. 1 lit. c Codul muncii, art. 2500, art. 2517, art. 2526 C.civ.

Termenul de executare a obligaţiei angajatorului de a acorda indemnizaţia de instalare a fost de un an, adică perioada 08.09.2021 - 31.08.2022.

Oricând în această perioadă angajatorul trebuia să achite acest drept salariat al apelantei, până la data de 31.08.2022.

Aşadar la data de 31.08.2022 obligaţia angajatorului pe plată a indemnizaţiei de instalare a devenit scadentă.

În condiţiile în care până la această dată angajatorul nu şi-a îndeplinit obligaţia, 31.08.2022 este data de la care apelanta are la îndemână dreptul de acţiona în instanţă conform art. 268 alin. 1 lit. c) Codul muncii și termenul de prescripție curge de la acest moment.

Aplicând dispoziţiile legale menţionate la situaţia de fapt, se observă că apelanta era în drept să solicite drepturile salariale reprezentând indemnizaţia de instalare începând cu data de 31.08.2022, timp de 3 ani.

Dacă apelanta ar fi promovat acţiune la instanţă anterior acestei date de 31.08.2022, o astfel de acţiune ar fi fost respinsă ca fiind prematur introdusă.

Introducerea la instanţă a acţiunii la data de 13.03.2025 se încadrează în termenul de 3 ani ce curge de la data de 31.08.2022 motive pentru care, nefiind împlinit termenul de prescripţie, prima instanţa ar fi trebuit să respingă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune ca neîntemeiată.

A arătat și că obiectul acțiunii este reprezentat de prestații succesive, conform art. 166 din Codul muncii.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatele-pârâte Şcoala Gimnaziala „I.C.”H. au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea apelului.

5. Probatoriul încuviinţat şi administrat în calea de atac

Nu s-au administrat probei noi în apel.

II. Soluţia şi considerentele instanţei de apel:

Verificând, în limitele motivelor de apel, conform art. 477 şi art. 479 alin. 1 Cod de procedură civilă, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea de către prima instanţă a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Curtea reţine următoarele:

Conform art. 23 alin.1 din H.G. nr. 281/1993, forma în vigoare la data de 8.09.2021, la încadrarea într-o unitate din altă localitate decât cea de domiciliu, în primul an de activitate după absolvirea studiilor, personalul de specialitate beneficiază de o indemnizaţie de instalare echivalentă cu un salariu de bază corespunzător funcţiei, gradului sau treptei profesionale în care urmează a fi încadrat; în cazul medicilor şi farmaciştilor, indemnizaţia de instalare se acordă, după terminarea stagiaturii sau a internatului, de unitatea sanitară unde s-au încadrat prin concurs.

Din această dispoziţie rezultă foarte clar că indemnizaţia de instalare este un drept unic (iar nu unul cu prestație succesivă, cum se susține în apel) ce trebuie plătit în momentul încadrării într-o altă unitate decât cea de domiciliu, prin încadrare înţelegându-se angajarea în temeiul unui contract individual de muncă, scopul legiuitorului fiind acela de a ajuta financiar persoanele care se angajează într-o altă localitate decât cea de domiciliu, în primul an de activitate după terminarea studiilor, să se instaleze în acea localitate.

Dacă această indemnizaţie nu este plătită, dreptul la acţiune pentru a solicita obligarea angajatorului la plata ei se naşte din momentul în care trebuia făcută plata, cel al angajării.

În cazul reclamantei C.R.F. angajarea a avut loc la data de 8.09.2021, așadar acesta este momentul nașterii dreptului.

Dreptul de a beneficia de plata acestei indemnizaţii nu se naşte la finalul primului an de activitate, astfel cum în mod eronat susţine apelanta, din textul citat nerezultând acest lucru.

Prin prevederea „în primul an de activitate după finalizarea studiilor” legiuitorul nu se referă la perioada în care poate fi plătită indemnizaţia de instalare, ci instituie o condiţie pentru acordarea ei, respectiv ca persoana care se încadrează în altă localitate să fie în primul an de activitate după finalizarea studiilor.

Însă plata indemnizaţiei, având în vedere scopul acordării acesteia, trebuia făcută în momentul încadrării.

Cum indemnizaţia este un drept salarial, iar Codul muncii reglementează un termen de prescripţie de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune în cazul drepturilor băneşti neacordate, la data formulării cererii de chemare în judecată, 13.03.2025 (f. 2 dosar fond), termenul de prescripţie de 3 ani era împlinit în cazul reclamantei, critica din apel privind încălcarea prevederilor din Codul muncii și Codul civil referitoare la prescripție fiind așadar nefondată.

Cererea din 16.12.2024 invocată de apelantă este ulterioară împlinirii termenului de prescripție de 3 ani, neavând așadar niciun efect cu privire la acesta.

Nu se poate susţine că, deşi dreptul reclamantei la plata indemnizaţiei s-a născut în momentul încadrării (dreptul subiectiv patrimonial), dreptul material la acţiune (dreptul a cere în instanţă obligarea angajatorului la plată) nu s-a născut în acelaşi timp, în lipsa unei prevederi legale, a unei cauze de suspendare sau întrerupere a termenului de prescripţie.

Dispozițiile din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de sector de negociere colectivă învăţământ preuniversitar invocate de apelantă vizează temeinicia pretenției formulate, chestiune care nu a fost analizată în cauză, față de constatarea intervenirii prescripției.

Susținerea din apel privind atribuțiile compartimentului secretariat al instituției școlare nu constituie o critică de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii.