Decizie nr. 128 din 05.03.2025

Prin cererea adresată Tribunalului S. – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, înregistrată sub nr. 371/86/2024 din data de 02 februarie 2024, reclamantul A.B., în contradictoriu cu pârâtul I.P.J.O., în temeiul art. 22 din Legea nr. 544 din 2001, a formulat plângere cu referire la răspunsurile primite de la I.P.J.

O., în ceea ce privește cererile formulate de dumnealui în temeiul Legii nr. 544 din 2001, privind liberul acces la informaţiile de interes public, în fapt, prin aceste răspunsuri fiind exprimate refuzuri tacite și explicite de a comunica informațiile și documente solicitate, în condiţiile în care i s-a adus o vătămare a drepturilor de a fi informat, datele și documentele solicitate, fiindu-i necesare, printre altele, pentru a întocmi și formula concluzii, într-un dosar civil în care este parte, legat de modul în care sunt emise adeverințe sau alte documente în temeiul H.G. 498/2004.

În ipoteza în care se va constata că petitul principal este întemeiat, și în condițiile în care obligația pârâtului este una de a face personală, pe care doar acesta o poate realiza, a solicitat ca instanţa de judecată să stabilească și obligarea pârâtului la plata de daune cominatorii de 100 lei/pe zi de întârziere cu referire la comunicarea datelor și înscrisurilor solicitate.

În drept, a invocat dispozițiile Legii nr. 544/2001, privind liberul acces la informațiile de interes public precum și art. 1349, 1357, 1381, 1385 din Codul Civil.

A solicitat ca instanța de judecată să admită plângerea și să dispună obligarea I.P.J.O. să-i comunice informațiile și înscrisurile (cu anonimizarea datelor cu caracter personal), solicitate prin cererile din datele de 12.12.2023 (înregistrată la I.P.J.

O. cu nr. 30.944/2023), 09.01.2024 (înregistrată la IPJ O. cu nr. 51.421/2024) și 22.01.2024 (înregistrată la IPJ O. cu nr. 51.449/2024), sub sancțiunea de daune cominatorii de 100 lei/zi de întârziere, precum şi obligarea I.P.J.O.la plata unor daune morale în cuantum de 5000 lei.

Prin întâmpinare, pârâtul I.P.J.O. a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

Prin sentinţa nr. 446 din 19.06.2024, Tribunalul S. – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A.B., în contradictoriu cu pârâtul I.P.J.O..

A obligat pârâtul ca, în termen de 5 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, să îi comunice reclamantului dacă, în perioada 2022 - prezent, au fost emise, de către această instituţie, adeverinţe sau adrese prin care, în temeiul H.G. 498/2004 şi a normelor metodologice (cu anexe), parte integrantă din Hotărârea de Guvern menţionată, a fost echivalat stagiului efectuat în funcţii specifice poliţiei (în concret, cu referire la funcţia de ofiţer de poliţie judiciară cu studii superioare juridice) cu stagiul în funcţia civilă de consilier juridic sau din care să rezulte îndeplinirea condiţiilor necesare echivalării acestui stagiu şi, în caz afirmativ, să i le comunice reclamantului, în copie, cu anonimizarea datelor cu caracter personal.

A respins, ca neîntemeiate, celelalte pretenţii ale reclamantului.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs reclamantul A.B..

În motivare, cu privire la sentinţa recurată, a arătat că aceasta i-a fost comunicată la data de 04.11.2024, numai cu privire la aspectele legate de respingerea ca neîntemeiate a capetelor de cerere privitoare la:

- Stabilirea unei sancţiuni de daune cominatorii de 100 lei/zi de întârziere, în contextul obligării I.P.J.O.să comunice subsemnatului informaţiile şi înscrisurile (cu anonimizarea datelor cu caracter personal), solicitate prin cererile din datele de 12.12.2023 ( înregistrată la I.P.J.

O. cu nr. 30.944/2023), 09.01.2024 (înregistrată la IPJ O. cu nr. 51.421/2024) şi 22.01.2024 (înregistrată la IPJ O. cu nr. 51.44912024);

- Obligarea I.P.J.O. la plata unor daune morale în cuantum de 5000 lei.

În fapt, prin cererea adresată Tribunalului S., înregistrată la această instanţă cu numărul 371/86/2024 din data de 2 februarie 2024, a formulat plângere, întemeiată pe prevederile art.22 din Legea nr.544 din 2001, prin care a solicitat:

-Obligarea I.P.J.O. să comunice subsemnatului informaţiile şi înscrisurile (cu anonimizarea datelor cu caracter personal), solicitate prin cererile din datele de 12.12.2023 (înregistrată la IPJ O. cu nr. 30.944/2023), 09.01.2024 (înregistrată la IPJ O. cu nr. 51.421/2024) şi 22.01.2024 (înregistrată la IPJ O. cu nr. 51.449/2024), sub sancţiunea de daune cominatorii de 100 lei/zi de întârziere;

- Obligarea I.P.J.O.la plata unor daune morale în cuantum de 5000 lei.

Prin sentinţa nr. 446 din 19 iunie 2024, Tribunalul S. a admis, în parte, plângerea şi a obligat I.P.J.O. ca, în termen de 5 zile, de la data rămânerii definitive a hotărârii menţionate, să-i comunice dacă, în perioada 2022 - prezent, au fost emise de către această instituţie, adeverinţe sau adrese prin care, în temeiul H.G. 498 din 2004 şi a normelor metodologice (cu anexe), parte integrantă din Hotărârea de Guvern menţionată, a fost echivalat stagiul efectuat în funcţii specifice poliţiei (în concret, cu referire la funcţia de ofiţer de poliţie judiciară cu studii superioare juridice) cu stagiul în funcţia civilă de consilier juridic sau din care să rezulte îndeplinirea condiţiilor necesare echivalării acestui stadiu şi, în caz afirmativ, să i le comunice, în copie, cu anonimizarea datelor cu caracter personal.

De asemenea, au fost respinse ca neîntemeiate celelalte pretenţii, respectiv cele menţionate mai sus.

În ceea ce priveşte soluţia de respingere a acestor capete de cerere, instanţa de fond a reţinut că în privinţa daunelor morale solicitate, stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doza de aproximare, dar instanţa trebuie să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.

S-a mai arătat că pentru ca instanţa să poată aplica aceste criterii, este necesar ca reclamantul să producă argumente şi indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale i-au fost afectate, urmând ca în funcţie de aceste argumente, să se poată evalua despăgubirile ce urmează să compenseze prejudiciul suferit.

S-a concluzionat că, în speţă, nu a dovedit dacă şi în ce măsură i-au fost afectate drepturile personale nepatrimoniale, motiv pentru care a fost respinsă ca neîntemeiată, solicitarea daunelor morale.

Astfel cum a argumentat şi în plângere, solicitarea de acordare a daunelor morale, a fost motivată de modul sfidător şi superficial în care au fost tratate solicitările sale legale de comunicarea unor date publice, fiind evident că astfel de manifestări au avut un impact negativ pe plan psihic în ceea ce îl priveşte.

Trebuie luate în calcul, nu numai desconsiderarea dreptului fiecăruia de a fi informat şi de a i se comunica în termenul legal informaţiile de interes public, dar şi faptul că, fiind nevoit să revină cu noi solicitări la instituţia în cauză, acest lucru a necesitat din partea sa, atât documentare cât şi alocarea unor intervale de timp în acest sens dar şi pentru conceperea solicitărilor.

De altfel, derularea în sine a acestor manifestări şi activităţi, au presupus un consum psihic în contextul în care astfel de date trebuiau comunicate în termen de 10 zile.

Or, deşi a trecut aproape un an, nu are cunoştinţă de aceste date publice cu toate că ar fi trebuit să le cunoască de îndată, în cursul lunii decembrie 2023 (prima cerere, întemeiată pe prevederile Legii 544 din 2001 a fost trimisă pe data de 19 decembrie 2023).

Nu numai că nu a putut să depună un astfel de document în dosarul nr. 1351/112/2023, care are ca obiect chestiuni legate de emiterea unor adeverinţe dintre cele la care se referă solicitările sale către unitatea de poliţie, dosar în care este parte, dar lipsa informaţiilor care nu au fost comunicate în timp util, au avut un impact şi asupra modului în care a trebuit să pregătească concluziile pentru termenele din acest dosar şi să stabilească strategia de abordare în acest proces civil.

În orice caz, Legea nr. 544 din 2001 nu prevede că solicitările de comunicare a informaţiilor de interes public trebuiesc motivate în vreun fel, scopul prevederilor legale în materie fiind tocmai acela de a asigura accesul liber şi neîngrădit al persoanei la orice informaţii de interes public.

Astfel cum au fost formulate răspunsurile de către instituţia în cauză, a dedus că aceste cereri fie au fost ignorate în totalitate, fie nici măcar nu s-a citit ceea ce a cerut, comunicările instituţiei fiind pe lângă subiect.

În primul răspuns I.P.J.

O. a comunicat că la nivelul instituţiei nu există o evidenţă cu informaţiile solicitate precum şi faptul că Legea nr. 544 din 2001, stabileşte obligaţia autorităţilor publice de a pune la dispoziţie informaţiile existente, în materialitatea lor şi nu aceea de a prelucra anumite date pentru a obţine produs final informaţiile solicitate.

Or, era evident că nu a solicitat prelucrarea unor date, aspect reţinut de altfel şi de instanţa de fond şi că solicitarea sa presupunea un minim efort, de verificare a unor registre, aspect care însă intră în uzanţa soluţionării unor astfel de cereri.

Deşi în a doua cerere, a explicitat ceea ce ceruse în prima cerere, în contextul primului răspuns primit (aspect care în mod evident a presupus un consum psihic, timp alocat), în al doilea răspuns I.P.J.

O. a comunicat că se menţin aceleaşi aspecte ca în răspunsul iniţial, însă s-a adăugat că în conformitate cu prevederile O.G. nr. 33 din 2002, privind reglementarea eliberării certificatelor şi adeverinţelor de către autorităţile publice centrale şi locale, certificatele şi adeverinţele se eliberează numai la cererea scrisă a persoanei sau a persoanelor îndreptăţite ori a mandatarului acestora şi numai în situaţia în care confirmarea, respectiv atestarea dreptului sau faptului, le privesc în mod direct.

A arătat recurentul că nu poate face alte comentarii legat de acest răspuns.

Adică, după ce a formulat primele două cereri şi a primit răspuns la prima, responsabilul cu comunicarea informaţiilor publice şi-a amintit că există o ordonanţă referitoare la eliberarea unor adeverinţe, care inhiba comunicarea unor informaţii publice, în condiţiile în care la formularea primului răspuns, acelaşi responsabil nu a făcut referire la prevederile acestei ordonanţe.

Desigur, răspunsul nu este nu numai sfidător dar şi aberant şi denotă, din punctul său de vedere, o acţiune premeditată de a nu răspunde solicitărilor sale, de găsire a unor motive care nu au nicio legătură cu subiectul în discuţie.

Articolul prevede că împotriva refuzului angajatului desemnat al unei autorităţi ori instituţii publice pentru aplicarea prevederilor legii arătate, se poate depune reclamaţie la conducătorul autorităţii sau al instituţiei publice respective în termen de 30 de zile de la luarea la cunoştinţă de către persoana lezată.

Conform aliniatului 3, dacă după cercetarea administrativă reclamaţia se dovedeşte întemeiată, răspunsul se transmite persoanei lezate în termen de 15 zile de la depunerea reclamaţiei şi va conţine atât informaţiile de interes public solicitate iniţial, cât şi menţionarea sancţiunilor disciplinare luate împotriva celui vinovat.

A formulat o astfel de cerere (a treia cerere), având ca temei articolul 21 al. 2 din Legea 544 din 2001 şi deşi a fost adresată conducerii I.P.J.

O., aceasta fiind cea competentă conform legii să o soluţioneze, răspunsul a fost semnat tot de responsabilul cu legea menţionată, din cadrul instituţiei menţionate.

Acest ultim răspuns, este la fel cu cele anterioare, fiind adăugate aspecte legate de prevederile unei ordonanţe a Guvernului legată de aplicarea ştampilei.

Nici măcar nu ştie dacă a fost prezentată conducerii, această ultimă reclamaţie, pentru a dispune măsurile legale, pentru a reaprecia asupra solicitărilor sale.

Faptul că răspunsul a fost semnat de aceeaşi persoană, care a semnat şi primele doua răspunsuri, arată că nu a fost respectată procedura legală, în cazul unor astfel de reclamaţii şi denotă în mod vădit o rea credinţă a instituţiei respective, o desconsiderare nu numai a solicitărilor sale de a primi informaţiile publice dar şi a legii, fiind în mod evident vătămate interesele sale, nu numai de a fi informat dar şi de a-i fi tratate în mod just şi legal cererile şi reclamaţiile.

A precizat că însăşi modul în care au fost tratate cererile sale şi răspunsurile primite în contextul unor explicaţii clare pe care le-a prezentat în solicitările formulate (care de altfel nici nu se impuneau dacă responsabilul instituţiei depunea un minim de diligenţă în abordarea acestora), reprezintă argumente clare şi suficiente pentru a dovedi prejudiciul moral care i-a fost adus.

Este de remarcat faptul ca în răspunsurile adresate, I.P.J. O. nu a prezentat o motivare în drept a refuzului de a comunica datele solicitate, în condiţiile în care motivele de refuz sunt expres menţionate în articolul 12 din Legea nr. 544 din 2001.

Cu privire la acordarea daunelor morale, trebuie avut în vedere că spre deosebire de celelalte despăgubiri civile, care presupun un suport probator, nu se poate apela la probe materiale, judecătorul fiind singurul care, în raport de consecinţele suferite de petent, poate aprecia o anumită sumă globală care să compenseze prejudiciul moral cauzat.

În practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Decizia 4282 din 14.09.2005) s-a arătat că necomunicarea culpabilă a răspunsului într-un termen rezonabil către persoana solicitantă, prin prejudiciul direct cauzat acesteia, îndreptăţeşte acordarea de despăgubiri sub forma daunelor morale.

Într-un studiu făcut de Institutul de Politici Publice, s-a arătat că este important de remarcat faptul că, în anumite situaţii, instanţele acordă daune, cuantumul acestora situându-se, ca medie, în jurul valorii de 100 lei/zi de întârziere în comunicarea răspunsului (acordate, deopotrivă, persoanelor fizice şi persoanelor juridice).

Cu titlu de exemplu, prin Hotărârea din 24 iunie 2014 în Cauza Roşiianu împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a apreciat că reclamantul a suferit un prejudiciu moral ca urmare a refuzului

unei primării de a-i comunica informaţiile de interes public solicitate şi a considerat că este necesar să îi acorde 4 000 Euro cu acest titlu.

În aceeaşi hotărâre s-a arătat, în ceea ce priveşte practica instanţelor naţionale, că instanţele interne au stabilit că termenul de 30 de zile prevăzut de lege pentru a răspunde la o solicitare de informaţii este imperativ şi că autorităţile publice au obligaţia să îşi organizeze serviciile astfel încât acest termen să fie respectat, indiferent de volumul de informaţii solicitate (Curtea de Apel B, hotărârea nr. 76 din 3 februarie 2003).

Instanţele de judecată au stabilit, de asemenea, că autorităţile publice nu pot condiţiona accesul la informaţii de interes public de îndeplinirea cerinţei existenţei unor rapoarte de activitate anuale care să centralizeze diferitele date statistice (Curtea de Apel B, hotărârea nr. 203 din 9 februarie 2006).

Autorităţile publice au obligaţia de a procesa şi de a stoca informaţiile în mod adecvat şi într-un termen rezonabil în bazele lor de date, astfel încât să fie accesibile părţilor interesate (Curtea de Apel B, hotărârea nr. 2389 din 15 noiembrie 2010).

Având în vedere aspectele prezentate, a solicitat recurentul reclamant instanţei să admită recursul şi să dispună:

- Stabilirea unei sancţiuni de daune cominatorii de 100 lei/zi de întârziere, în sarcina pârâtului Inspectoratului de Poliţie Judeţean O., în contextul obligării acestei instituţii să comunice dacă, în perioada 2022 - prezent, au fost emise de către aceasta instituţie, adeverinţe sau adrese prin care, în temeiul H.G. 498 din 2004 şi a normelor metodologice (cu anexe), parte integrantă din Hotărârea de Guvern menţionată, a fost echivalat stagiul efectuat în funcţii specifice poliţiei (în concret, cu referire la funcţia de ofiţer de poliţie judiciară cu studii superioare juridice) cu stagiul în funcţia civilă de consilier juridic sau din care să rezulte îndeplinirea condiţiilor necesare echivalării acestui stadiu şi, în caz afirmativ, să i le comunice, în copie, cu anonimizarea datelor cu caracter personal.

- Obligarea I.P.J.O.la plata unor daune morale (în cuantum de 5000 lei).

A apreciat recurentul că soluţia de admitere este una justă şi logică, pentru că altfel se interpretează că o instituţie, care are de altfel şi persoană special desemnată cu soluţionarea cererilor de comunicare a informaţiilor publice, poate să ignore solicitările legale formulate în acest sens, deşi este evident că aspectele cerute se încadrează în noţiunea de informaţie de interes public astfel cum e definită de Legea 544 din 2001 (art. 2 lit. b), fără a suporta nici o consecinţă şi să comunice datele care trebuiau comunicate în 10 zile după o perioadă îndelungată de timp (un an) doar ca urmare a dispoziţiei instanţei de judecată.

A apreciat că un astfel de comportament este inadmisibil, fiind evident că pentru orice persoană de bună credinţă şi cu simţul echilibrului depăşeşte limita justeţii şi a raţiunii, creând în mod evident cel puţin un disconfort psihic care trebuie să fie compensat cu acordarea unor daune morale.

Cu alte cuvinte, întreaga atitudine sfidătoare a reprezentanţilor instituţiei menţionate, atât în ceea ce îl priveşte cât şi referitor la spiritul legii, se răsfrânge doar asupra sa care a trebuit să formuleze o sumedenie de cereri şi reclamaţii şi trebuie să aştepte în mod injust, o perioadă atât de mare de timp, pentru obţinerea unor informaţii de interes public care trebuiau comunicate în baza unei simple cereri nemotivate în termen de 10 zile.

La data de 04.02.2025, intimatul pârât I.P.J.O. a depus la dosar întâmpinare.

În prealabil, în ceea ce priveşte practica judiciară pe care recurentul-reclamant a ataşat-o în susţinerea cererii sale, a solicitat instanţei să nu îi dea eficienţă juridică, având în vedere că aceasta este reprezentată de o hotărâre judecătorească pronunţată de o instanţă inferioară Curţii de Apel S. şi, de asemenea, acesta este din anul 2009.

Pe cale de excepţie, a ridicat excepţia nulităţii cererii de recurs pentru lipsa semnăturii.

A arătat că Tribunalul S. a pronunţat următoarea soluţie:

„Admite, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A.B., în contradictoriu cu pârâtul I.P.J.O..

Obligă pârâtul ca, în termen de 5 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, să îi comunice reclamantului dacă, în perioada 2022-prezent, au fost emise, de către această instituţie, adeverinţe sau adrese prin care, în temeiul H.G. 498/2004 şi a normelor metodologice (cu anexe), parte integrantă din Hotărârea de Guvern menţionată, a fost echivalat stagiului efectuat în funcţii specifice poliţiei (în concret, cu referire la funcţia de ofiţer de poliţie judiciară cu studii superioare juridice) cu stagiul în funcţia civilă de consilier juridic sau din care să rezulte îndeplinirea condiţiilor necesare echivalării acestui stagiu şi, în caz afirmativ, să i le comunice reclamantului, în copie, cu anonimizarea datelor cu caracter personal.

Respinge, ca neîntemeiate, celelalte pretenţii ale reclamantului.”.

Recurentul-reclamant a solicitat ca prin hotărârea ce va pronunţa să oblige instituţia:

1. să comunice dacă în perioada 2022 - prezent au fost emise adeverinţe/adrese, etc., prin care, în temeiul H.G. nr. 498/2004 şi a normelor metodologice, a fost echivalat stagiul efectuat în funcţie specifice poliţiei (în concret, cu referire la funcţia de ofiţer de poliţie judiciară cu studii superioare juridice) cu stagiul în funcţia civilă de consilier juridic sau din care să rezulte îndeplinirea condiţiilor necesare echivalării acestui stagiu;

2. în cazul în care au fost emise astfel de adeverinţe, comunicarea acestora, în copie, cu anonimizarea datelor cu caracter personal;

3. stabilirea unei sancţiuni de daune cominatorii de 100 lei/zi de întârziere;

4. daune morale în cuantum de 5000 lei.

Ca urmare a soluţiei instanţei de fond, a arătat intimatul pârât că instituţia s-a conformat dispoziţiilor instanţei de contencios administrativ, chiar înainte de rămânerea definitivă a hotărârii atacate, dovadă fiind înscrisul pe care l-a ataşat întâmpinării.

Solicitarea recurentului cu privire la stabilirea unei sancţiuni de daune cominatorii de 100 lei/zi de întârziere este nefondată, deoarece nu a fost stabilită de instanţa de judecată ca sancţiune în sarcina instituţiei.

Art. 18 alin. (1) şi alin. (5) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ prevede:

,,(1) Instanţa, soluţionând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă.

(5) Soluţiile prevăzute la alin. (1) şi alin. (4) lit. b) şi c) pot fi stabilite sub sancţiunea unei penalităţi aplicabile părţii obligate, pentru fiecare zi de întârziere”.

Tribunalul S., aşa cum mai sus a arătat, nu a stabilit această sancţiune în sarcina sa, prevederile legale mai sus invocate, neavând un caracter imperativ.

Ar fi fost de acord cu solicitarea recurentului doar dacă această sancţiune era stabilită în sarcina instituţiei, iar aceasta ar fi întârziat să pună în executare dispozitivul sentinţei atacate.

Dimpotrivă, unitatea, aşa cum a dovedit prin înscrisul ataşat întâmpinării, a pus în executare întocmai hotărârea pe care recurentul-reclamant din prezenta cauză o atacă cu recurs.

În privinţa sumei de 5000 lei, solicitate cu titlu de daune morale, intimatul pârât a făcut următoarele precizări:

Cu privire la prejudiciul moral suferit, a arătat că reclamantul are obligaţia să precizeze care sunt criteriile de evaluare a acestuia, tocmai pentru ca instanţa să poată aprecia cu privire la temeinicia celor învederate şi întinderea lui.

Conform jurisprudenţei în materie (Decizia ÎCCJ nr. 2356/20.04.2011), prejudiciul moral constă în antingerea adusă existenţei fizice a persoanei, integrităţii corporale şi sănătăţii, cinstei, demnităţii şi onoarei, prestigiului profesional, iar pentru acordarea de despăgubiri nu este suficientă cupla autorităţii, ci trebuie dovedite daunele morale suferite.

Sub acest aspect, partea care solicită acordarea daunelor morale este obligată să dovedească producerea prejudiciului şi legătura de cauzalitate dintre prejudiciu şi fapta autorităţii.

Despăgubirile băneşti acordate pentru daunele morale constau într-o sumă necesară şi suficientă pentru a procura persoanei în cauză, satisfacţii de ordin moral, susceptibile să înlocuiască valoarea de care a fost privată şi pentru repararea ei într-o situaţie similară celei avute anterior.

De asemenea, s-a statuat că este greu de acceptat teza că daunele morale pot fi acordate „în lipsa oricărui element probator,, şi „fără nicio motivare”.

Astfel, chiar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Civilă, prin Decizia civilă nr. 3812/2000, a statuat că stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, dar instanţa trebuie să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.

Pentru ca instanţa să poată aplica aceste criterii, apare, însă, necesar ca cel care pretinde daunele morale să producă argumente şi indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale, ocrotite prin Constituţie, i-au fost afectate, urmând, ca în funcţie de aceste argumente, să se poată evalua despăgubirile ce urmează să compenseze prejudiciul suferit.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în cauza Tolstoy Miloslovsky c Regatul Unit, că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii aduse acestora.

Este necesar ca cel ce pretinde daune morale să producă un minim de argumente şi indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale i-au fost afectate, suferinţa, durerea, frustrarea, dorinţa de răzbunare, sunt stări afective negative ce nu pot fi considerate prejudicii reparabile în bani.

Nu se pot preţui şi nici tranzacţiona sentimente.

Numai dacă afrontul adus elementelor persoanalităţii ar avea efecte prejudiciabile din punct de vedere material, anume dacă din fapta ilicită cu efect prejudiciabil asupra elementelor personalităţii ar rezulta o pierdere financiară sau o declanşare pe plan profesional, ar fi admisibilă acoperirea în bani a prejudiciului moral.

Acesta este sensul adevărat al dispoziţiilor referitoare la drepturile personale prescrise de CEDO.

Cu titlu de jurisprudenţă, pe lângă Deciziile ÎCCJ nr. 3812/2000 şi 2356/20.04.2021, a adus intimatul în atenţia instanţei şi Decizia Curţii de Apel S. nr. 42/2021.

Daunele morale solicitate de reclamant nu sunt dovedite în niciun fel, fiind doar simple susţineri.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat, într-o decizie de speţă că „pentru acordarea daunelor morale este totuşi nevoie de existenţa unor elemente probatorii adecvate care să permită găsirea unor criterii de evaluare a întinderii acestora nefiind suficientă libera apreciere a instanţei,, - Decizia nr. 663/2005.

De asemenea, printr-o altă decizie, respectiv Decizia nr. 1803/2007, ÎCCJ a precizat că: „Însă, referitor la cuantumul daunelor morale, se constată că în lipsa unor criterii obiective de apreciere, judecătorul face o evaluare aproximativă a întinderii prejudiciului moral, adică a efectului negativ suferit de persoana îndreptăţită, prin raportare la drepturile şi libertăţile fundamentale care i-au fost încălcate sau restricţionate, la durata încălcării sau restricţionării, însă evaluarea suferinţei trebuie să respecte principiul proporţionalităţii daunei morale suferită de reclamant şi autorul său cu despăgubirea acordată.

În caz contrar s-ar produce o îmbogăţire fără just temei, cu consecinţa deturnării scopului declanşării procedurii judiciare, ceea ce nu este admisibil”.

Recurentul-reclamant şi-a întemeiat solicitarea cu privire la daunele morale făcând referire la existenţa dosarului civil nr. 1351/112/2023, aflat în curs de soluţionare pe rolul T. B.-N., respectiv Curţii de Apel Cluj.

Această susţinere nu are nicio relevanţă juridică, deoarece în situaţia în care instanţele de judecată care soluţionează dosarul respectiv ar fi apreciat că se impune depunerea la dosarul cauzei a unui astfel de înscris, T.

B.-N., respectiv Curtea de Apel Cluj ar fi solicitat unităţii un astfel de document sau eventuale informaţii, lucru pe care nu l-au făcut.

Recurentul-reclamant ar fi avut şi posibilitatea ca, prin mijlocirea instanţelor de judecată, să solicite instituţiei înscrisuri, respectiv informaţii/relaţii, care ar fi fost apreciate de instanţele de judecată ca fiind utile pentru soluţionarea cauzei la care se face referire.

Ca atare, în lumina aspectelor mai sus arătate, solicitarea recurentului-reclamant cu privire la plata de daune morale în cuantum de 5000 lei, este nefondată şi nedovedită.

Tribunalul S. în mod corect a reţinut în cuprinsul hotărârii atacate faptul că ,,(...) reclamantul nu a dovedit dacă şi în ce măsură i-au fost afectate drepturile personale nepatrimoniale, motiv pentru care instanţa va respinge, ca neîntemeiată, solicitarea daunelor morale”.

Instanţa fondului, în mod corect, a respins, ca neîntemeiate, celelalte pretenţii ale recurentului-reclamant din prezenta cauză.

În lumina aspectelor expuse mai sus, prin prisma apărărilor formulate, înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, cele ataşat prezentelor apărări, şi pe baza argumentelor reţinute de instanţa de fond în hotărârea atacată, intimatul pârât a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei nr. 446/19.06.2024 pronunţată de Tribunalului S., ca fiind temeinică şi legală.

Prin răspunsul la întâmpinare formulat şi depus la dosar la data de 07.02.2025, recurentul reclamant A.B., în ceea ce priveşte susţinerea intimatului pârâte precum că cererea de recurs este nesemnată, a solicitat a se avea în vedere e-mail-ul trimis de dumnealui la data de 19.11.2024, ora 13.39, către Tribunalul S., la adresa de email „trsv-registratura@just.ro” în care a înaintat cererea de recurs în format pdf, cu semnătură, şi cererea de recurs în format word (fără semnătură, fiind trimisă în acest format pentru a simplifica activitatea personalului auxiliar; cererea are 8 file) precum şi un act ataşat cererii de recurs, compus din 4 file.

Pe aceste considerente, a solicitat respingerea excepţiei nulităţii pentru lipsa semnăturii, invocată de intimat ca fiind vădit nefondată.

În orice caz, eventuala lipsă a semnăturii poate fi complinită, conform normelor de procedură civilă, la primul termen de judecată, în cazul de faţă, având în vedere aspectele relatate, nefiind necesar acest lucru.

A arătat că îşi menţine susţinerile făcute în cererea de recurs.

Examinând legalitatea sentinţei recurate, prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului şi motivelor de recurs invocate, Curtea reţine următoarele:

Relativ la recursul declarat în cauză, se reține că, într-adevăr, potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. 2 din Legea nr. 544/2001, instanța poate obliga autoritatea sau instituția publică să furnizeze informațiile de interes public solicitate, și să plătească daune morale și/sau patrimoniale.

Însă, pentru recunoaşterea dreptului recurentului la daune morale, acesta era ţinut să facă dovada întrunirii cumulative a condiţiilor răspunderii civile delictuale, potrivit dreptului comun, prevăzute de art. 1349 alin. (1) c.- civ., respectiv: să existe un refuz de soluţionare a cererii; refuzul de soluționare să fie considerat abuziv sau nejustificat, adică să nu se fundamenteze pe motive legale; titularul cererii să facă dovada existenței unui prejudiciu moral cauzat de refuzul autorității de a soluționa cererea, acest prejudiciu putând consta în stres, lezarea imaginii personale sau profesionale etc.; să existe o legătură de cauzalitate între refuzul de soluţionare a cererii şi prejudiciul moral suferit.

Prima instanţă a respins solicitarea petentului pentru considerentul că nu s-a făcut dovada unei prejudiciu moral; soluția Tribunalului este corectă.

Astfel, recurentul susține că refuzul repetat al intimatului de a-i comunica relațiile solicitate a fost de natură a-i pricinui suferințe de ordin moral.

Cu privire la această chestiune, se reține că, deşi sarcina daunelor morale este una dificilă, iar în acest caz specific judecătorul cauzei poate aprecia asupra cuantumului, intra în sarcina petentului să propună probe din care să rezulte prejudiciul pe care l-a încercat în cazul specific al acestei solicitări de informaţii, neputându-se doar invoca, în mod generic, atitudinea obstrucționistă a autorității.

Deși Curtea recunoaște faptul că o conduită de felul celei adoptate de intimat este incongruentă cu obligațiile ce derivă din statutul de autoritate publică și poate genera frustrări pentru solicitant, totuși aceasta nu se poate constitui, eo ipso, într-o justificare pentru acordarea daunelor solicitate.Curtea constată că prejudiciul moral a fost definit ca fiind orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalităţii umane şi care se manifestă prin suferinţa fizică sau/şi morală, pe care le resimte victima.

Caracterul suferinţelor trebuie privit în legătură cu particularităţile individuale ale persoanei prejudiciate şi suferinţele morale pricinuite.

În ceea ce priveşte modul de calcul, cuantumul posibilelor despăgubiri acordate, nici sistemul legislativ românesc, dar nici normele comunitare nu prevăd un mod concret de evaluare a daunelor morale, iar acest principiu, al reparării integrale a unui astfel de prejudiciu, nu poate avea decât un caracter estimativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănesc.

Raportat la aceste aspecte, Curtea are în vedere faptul că daunele morale au un caracter compensatoriu, fără a putea să se constituie în amenzi excesive pentru autorii prejudiciului sau în venituri nejustificate pentru victima prejudiciului.

Ca urmare, chiar presupunând că fapta autorităţii i-a produs un prejudiciu reclamantului, acest prejudiciu în speţă poate fi reparat prin obligarea pârâtei la furnizarea informaţiilor solicitate (lucru care s-a și întâmplat), fără a fi necesară obligarea la plata efectivă a unor daune morale generice.

Prin urmare, avându-se în vedere cele anterior expuse, recursul analizat este apreciat ca nefondat, calea de atac promovată urmând a fi respinsă în consecință.