Decizie nr. 994 din 13.09.2024

I.

Prin rechizitoriul nr. 192/P/2020 emis la data de 12.01.2022 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de Combatere a Corupţiei, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor:

1. A.D., pentru săvârșirea, în concurs real, în condiţiile prev. de art. 38 alin. 1 Cod penal, a infracțiunilor de:

- participație improprie la infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 52 alin.3 din Codul penal cu aplic. art.132 din Legea nr.78/2000, rap. la art. 297 alin.1 din Codul penal, constând în aceea că, în perioada 18.11.2020 – 25.01.2021, în jud.

Constanța, la sediul IGPF- Garda de Coastă Constanța, i-a determinat pe funcționarii publici din cadrul Poliției de Frontieră care au aprobat și au dispus, fără vinovăție, cu încălcarea prevederilor art.1 alin.2 din OUG nr.8/2009 și art.36 alin.5 din OUG nr.114/2018, decontarea serviciilor de cazare fictive la Pensiunea Aga din comuna Putna, jud.

Suceava, cauzând un prejudiciu de 1.450 lei bugetului din care au fost decontate cheltuielile de cazare, şi

- uz de fals prev. de art.323 alin.1 din Codul penal, constând în aceea că, la data de 18.11.2020, în jud.

Constanța, la sediul Gărzii de Coastă a folosit factura seria SV nr.0079/08.11.2020 și chitanța seria SV nr.0079/08.11.2020, emise de I.F.

A.V.Ş., ce vizau servicii fictive de cazare la Pensiunea Aga din Putna, cu intenție directă, în vedere producerii unei consecințe juridice constând în plata sumei de 1.450 lei.

2. B.P.C., pentru săvârșirea, în concurs real, în condiţiile prev. de art. 38 alin. 1 Cod penal, a infracțiunilor de :

- complicitate la participație improprie la infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit prev. de art.48 alin.1 din Codul penal, cu aplic. art.52 alin.3 din Codul penal, rap. la art.132 din Legea nr.78/2000 și art. 297 alin. 1 din Codul penal, constând în obținerea de la A.G. și trimiterea către A.D. a facturii seria SV nr.0079 / 08.11.2020 și a chitanței seria SV nr.0079/08.11.2020, emise de I.F.

A.V.Ş., pentru serviciile fictive de cazare, înlesnind participația improprie la infracțiunea de abuz în serviciu, în perioada 01-18.11.2020, în jud.

Suceava, cu intenție directă și cu scopul obținerii de către A.D., în mod necuvenit, a sumei de 1.450 lei, şi

- instigare la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art.47 din Codul penal rap. la art. 322 alin.1 Codul penal, constând în aceea că, cu intenție, l-a determinat, în jud.

Suceava, în perioada 07.11.2020 (data convorbirii telefonice în care B.P.C. i-a precizat lui A.D. că-i va obține factură și chitanță pentru servicii fictive de cazare) - 18.11.2020 (data folosirii celor două înscrisuri sub semnătură privată de către A.D.) pe A.G. să comită infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, constând în falsificarea facturii seria SV nr.0079/ 08.11.2020 și a chitanței seria SV nr.0079/08.11.2020, emise de I.F.

A.V.Ş., ce vizau servicii fictive de cazare la Pensiunea Aga din Putna, jud.

Suceava, în vederea producerii unor consecințe juridice, constând în decontarea serviciilor fictive de cazare de către persoana indicată în cele două înscrisuri sub semnătură privată, respectiv A.D..

3. A.G., pentru săvârșirea infracțiunii de :

- fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin.1 Codul penal, constând în aceea că, în perioada 07.11.2020 (data convorbirii telefonice în care B.P.C. i-a precizat lui A.D. că-i va obține factură și chitanță pentru servicii fictive de cazare) -18.11.2020 (data folosirii celor două înscrisuri sub semnătură privată de către A.D.), a falsificat, cu prilejul întocmirii, conform art.321 alin. 1 din Codul penal, prin cosemnarea unor împrejurări neconforme adevărului, factura seria SV nr.0079/08.11.2020 și chitanța seria SV nr.0079/08.11.2020, emise de I.F.

A.V.Ş., ce vizau servicii fictive de cazare, pentru zilele de 05-08.11.2020, la Pensiunea Aga din Putna, jud.

Suceava, a ofițerului de poliție A.D. și care le-a predat, în jud.

Suceava, în perioada 11.11.2020 (data convorbirii telefonice în care B.P.C. i-a precizat lui A.D. că-i va trimite factura și chitanța, ambele în original) - 18.11.2020 (data folosirii celor două înscrisuri sub semnătură privată de către A.D.) către B.P.C. spre a fi transmise în vederea folosirii la decontarea unor servicii de cazare fictive, în vederea producerii unor consecințe juridice.

Rechizitoriul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Suceava sub nr. 158/86/2022.

La termenul de judecată din data de 26.09.2022, cu procedura de citare legal îndeplinită, ulterior citirii actului de sesizare a instanţei, având în vedere manifestarea de voinţă în plan procesual a inculpaţilor A.G., A.D. şi B.P.C. care, sub consilierea apărătorilor aleşi, au învederat că înţeleg să acceseze procedura abreviată a recunoaşterii învinuirii, în condiţiile şi cu beneficiile prevăzute de art. 374 alin. 4 rap. la art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, Tribunalul a admis cererile acestora de a fi judecaţi în urmarea procedurii abreviate a recunoaşterii învinuirii.

La termenul de judecată din data de 9.11.2022, analizând şi deliberând, prima instanţă a admis cererile inculpaţilor A.D. şi B.P.C., şi, pe cale de consecinţă, a dispus schimbarea încadrării juridice:

- din infracţiunea de participație improprie la infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 52 alin. 3 din Codul penal cu aplic. art.132 din Legea nr.78/2000, rap. la art. 297 alin.1 din Codul penal, pentru care inculpatul A.D. a fost trimis în judecată prin rechizitoriu, în infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. 1 şi 2 Cod penal;

- din infracţiunea de complicitate la participație improprie la infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 48 alin.1 din Codul penal, cu aplic. art.52 alin.3 din Codul penal, rap. la art.132 din Legea nr.78/2000 și art.297 alin. 1 din Codul penal, pentru care inculpatul B.P.C. a fost trimis în judecată prin rechizitoriu, în infracţiunea de complicitate la infracţiunea de înşelăciune, prev. şi ped. de art. 48 alin. 1 Cod penal rap. la art. 244 alin. 1 şi 2 Cod penal.

II. Prin Sentinţa penală nr. 155 pronunţată de Tribunalul Suceava la data de 09.06.2023 în dosarul nr. 158/86/2022, s-au dispus, printre altele:

- în baza art. 396 alin. 1 şi 6 Cod procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. g Cod procedură penală cu aplic. art. 244 alin. 3 Cod penal încetarea procesului penal având ca obiect săvârşirea de către inculpatul A.D. a infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 244 alin. 1 şi 2 Cod penal, ca urmare a împăcării părţilor.

- în baza art. 396 alin. 1 şi 6 Cod procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. g Cod procedură penală cu aplic. art. 244 alin. 3 Cod penal, încetarea procesului penal având ca obiect săvârşirea de către inculpatul B.P.C. a infracţiunii de complicitate la infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 48 alin. 1 Cod penal rap. la art. 244 alin. 1 şi 2 Cod penal, ca urmare a împăcării părţilor.

La pronunţarea soluţiilor instanţa de fond a reţinut că ofițerii de poliție au, anual, vouchere de vacanță în cuantum de 1.450 lei, conform OUG privind acordarea voucherelor de vacanță.

Art. 1 alin.2 din OUG nr. 8 din 18 02.2009, prevede: „instituţiile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. 1 pct. 30 din Legea 500/2002, privind finanțele publice, indiferent de sistemul de finanţare și subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, acordă anual, în perioada 1 ianuarie 2019 — 31 decembrie 2021, vouchere de vacantă în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat”.

În OUG nr. 114/2018, la art. 36 alin.1 se prevede: „în perioada 2019 - 2020, personalul din cadrul instituţiilor şi autorităţilor publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 și la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006, indiferent de sistemul de finanţare și de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, beneficiază de vouchere de vacantă în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacantă, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 94/2014, cu modificările și completările ulterioare, precum și de indemnizaţia de hrană, prev. la art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare”.

La art.36 alin.5 din OUG nr. 114/2018 se prevede: „prin excepţie de la prevederile alin. l, în anii 2019 - 2020, pentru personalul militar, poliţiștii, poliţiştii de penitenciare și personalul civil din instituţiile publice de apărare, ordine publică și securitate naţională se decontează serviciile turistice prestate de orice structură de primire turistică aflată pe teritoriul României, în limita valorică prev. la art. 1 alin. (2) din Ordonanla de urgentă a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacantă, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 94/2014, cu modificările și conpletările ulterioare”.

Astfel, s-a reţinut că în cursul lunii noiembrie 2020, inculpatul A.D., ofițer de poliție la Inspectoratul General al Poliției de Frontieră-Garda de Coastă Constanta, comandant de șalupă a poliției de frontieră, i-a solicitat inculpatului B.P.C. trimiterea unei facturi pentru servicii fictive de cazare în județul Suceava, în vederea decontării frauduloase.

Inculpatul B.P.C. a acceptat propunerea inculpatului A.D. și i-a răspuns că îl putea sprijini printr-un coleg, în speţă inculpatul A.G., a cărui familie deținea o pensiune în localitatea Putna, județul Suceava și astfel îi putea obține o factură și o chitanță pentru servicii fictive de cazare.

În acest sens, inculpatul B.P.C. l-a instigat pe inculpatul A.G. la falsificarea unei facturi şi a unei chitanţe.

Prin urmare, în perioada 07.11.2020 (data convorbirii telefonice în care B.P.C. i-a precizat inculpatului A.D. că-i va obține factură și chitanță pentru servicii fictive de cazare) - 18.11.2020 (data folosirii celor două înscrisuri sub semnătură privată de către A.D.), inculpatul A.G. a falsificat factura seria SV nr.0079/ 08.1 1.2020 și chitanța seria SV nr.0079/08.11.2020, emise de I.F.

A.V.Ş., ce vizau servicii fictive de cazare, pentru zilele de 05-08.11.2020, la Pensiunea Aga din Putna, jud.

Suceava, a ofiţerului de poliţie A.D., prin consemnarea cu prilejul întocmirii acestora, a unor împrejurări neconforme adevărului.

Factura seria SV nr.0079 și chitanța seria SV nr.0079 sunt datate 08.11.2020 și emise de I.F.

A.V.Ş., din Com.

Putna nr. 165, jud.

Suceava, iar în cuprinsul facturii, la rubrica „denumirea produselor sau a serviciilor” se menționează olograf „servicii cazare perioada 05.11-08.11.2020 la pensiunea Aga ”, valoarea acestora fiind de 1.450 lei.

La rubrica „cumpărător” din cuprinsul facturii este menționat numele A.D. din Constanța, XXX CNP.

Atât factura fiscală, cât și chitanța, conțin din partea furnizorului de servicii turistice o semnătură olografă indescifrabilă și o ștampilă cu impresiunea „Asociația Familială Aga Putna – Suceava”.

Ulterior, factura seria SV nr.0079/ 08.11.2020 și chitanța seria SV nr.0079/08.11.2020, emise de I.F.

A.V.Ş. au fost predate de inculpatul A.G., inculpatului B.P.C., în jud.

Suceava, în perioada 11.11.2020 (data convorbirii telefonice în care B.P.C. i-a precizat lui A.D. că-i va trimite factura și chitanța, ambele în original) - 18.11.2020 (data folosirii celor două înscrisuri sub semnătură privată de către A.D.), spre a fi transmise inculpatului A.D. în vederea folosirii la decontarea unor servicii fictive de cazare.

Aşadar, inculpatul B.P.C. i-a transmis inculpatului A.D. factura seria SV nr.0079/ 08.1 1.2020 și chitanța seria SV nr.0079/08.1 1.2020, emise de I.F.

A.V.Ş., ce vizau servicii fictive de cazare la Pensiunea Aga din Putna, jud.

Suceava, iar acesta din urmă a întocmit un raport ce a fost depus şi înregistrat la I.G.P.F. – Grup Nave Constanța cu nr. 4163982 din data de 18.11.2020, iar la Garda de Coastă cu nr. 3957335 din data de 20.11.2020, prin care a solicitat aprobarea decontării serviciilor turistice prestate de unitatea turistică Pensiunea Aga, pe timpul concediului de odihnă efectuat de el în perioada 28.10.2020 – 19.11.2020, în acest sens anexând în original factura seria SV nr.0079 și chitanța seria SV nr. 0079, ambele emise în data de 08.11.2020 de unitatea turistică I.F.

A.V.Ş., din com.

Putna, jud.

Suceava, suma de 1.450 lei fiindu-i virată de angajator, în contul său bancar, în ziua de 25.01.2021.

Tribunalul, formându-şi convingerea izvorâtă din probele administrate în cauză în baza propriului examen, a ajuns la concluzia că realitatea obiectivă (faptele deduse judecăţii, reţinute în sarcina celor trei inculpaţi A.D., B.P.C. şi A.G. analizate la această secţiune) sunt, fără echivoc, cele pe care le înfăţişează realitatea reconstituită ideologic cu ajutorul probelor, care converg indubitabil către vinovăţia acestora, în formele cerute de textele de lege incriminatorii, sus-numiţii accesând de altfel procedura simplificată, recunoscându-le aşa cum au fost reţinute în actul de sesizare a instanţei.

Faţă de modalitatea în care se coroborează materialul probator administrat în faza de urmărire penală, ţinând cont şi de recunoaşterea inculpaţilor în sensul săvârşirii faptelor ce fac obiectul prezentului dosar din faza de judecată, instanţa a apreciat că vinovăţia inculpaţilor A.G., A.D. şi B.P.C., pentru infracțiunile de fals amintite, a fost dovedită dincolo de orice îndoială, iar prezumţia de nevinovăţie de care aceştia se bucurau a fost răsturnată.

Împotriva Sentinţei nr. 155 din 09 iunie 2023, pronunţată de Tribunalul Suceava a declarat apelul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava, solicitând, în esenţă, desfiinţarea, în parte, a sentinţei penale şi pronunţarea unei soluţii de condamnare la pedepse cu închisoarea, cu suspendarea executării pedepsei închisorii sub supraveghere, în condiţiile art. 91 şi urm.

Cod penal, faţă de inculpaţii A.D., B.P.C. şi A.G., pentru toate infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată.

III.

Prin Decizia penală nr. 994/13.09.2024 pronunţată în dosarul nr. 158/86/2022 de Curtea de Apel Suceava, în baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorpuție – Serviciul Teritorial Suceava împotriva Sentinţei penale nr. 155 din data de 09.06.2023 a Tribunalului Suceava, s-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată și rejudecând cauza, s-a dispus, printre altele, înlăturarea din sentința penală apelată a dispozițiilor de încetare a procesului penal având ca obiect săvârşirea de către inculpatul A.D. a infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 244 alin. 1 şi 2 Cod penal, ca urmare a împăcării părţilor, şi a dispozițiilor de încetare a procesului penal având ca obiect săvârşirea de către inculpatul B.P.C., a infracţiunii de complicitate la infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 48 alin. 1 Cod penal rap. la art. 244 alin. 1 şi 2 Cod penal, ca urmare a împăcării părţilor.

S-a constatat că prin Încheierea din data de 23.05.2023, în apel, s-a dispus schimbarea încadrării juridice:

- a faptelor pentru care inculpatul A.D. a fost condamnat în primă instanță din infracţiunea de înșelăciune prev. de art. 244 alin 1 și 2 Cod penal, în infracțiunea de participație improprie la infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzut de art. 52 alin. 3 Cod penal, cu aplicarea art. 132 din Legea 78/2000, raportat la dispozițiile art. 297 alin. 1 Cod penal.

- a faptelor pentru care inculpatul apelant B.P.C. a fost condamnat în primă instanță, din infracţiunea de complicitate la infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 48 alin. 1 Cod penal rap. la art. 244 alin. 1 şi 2 Cod penal, în complicitate la participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit prev. de art. 48 alin. 1 Cod penal, rap. la art. 52 al. 3 Cod penal, cu aplicarea art. 132 din Legea 78/2000, raportat la dispoziţiile art. 297 alin. 1 Cod penal.

Totodată, în baza art. 396 alin. 5 Cod procedură penală raportat la art.16 alin.1 lit. b teza I Cod de procedură penală, s-a dispus achitarea inculpatului A.D. pentru săvârșirea infracţiunii de participație improprie la infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 52 alin. 3 Cod penal, cu aplicarea art. 132 din Legea 78/2000, raportat la dispozițiile art. 297 alin. 1 Cod penal şi achitarea inculpatului B.P.C. pentru săvârșirea infracţiunii de complicitate la participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 48 alin. 1 Cod penal, rap. la art. 52 al. 3 Cod penal, cu aplicarea art. 132 din Legea 78/2000, raportat la dispoziţiile art. 297 alin. 1 Cod penal.

În motivarea soluţiilor Curtea a reţinut că, în coordonate obiective, situația de fapt a fost corect reținută de către prima instanță, în urma unei evaluări judicioase a probatoriului administrat în faza de urmărire penală (inculpații au fost judecați potrivit procedurii simplificate a recunoașterii învinuirii, prevăzută de art. 375 din Codul de procedură penală).

S-a arătat astfel că, la data de 18.11.2020, inculpatul A.D., în județul Constanța, la sediul Gărzii de Coastă, a folosit factura seria SV nr. 0079/08.11.2020 și chitanța seria SV nr. 0079/08.11.2020, emise de I.F A.V.Ş., ce vizau servicii fictive de cazare la Pensiunea Aga din Putna, cu intenție directă, în vederea producerii unei consecințe juridice constând în plata sumei de 1.450 lei.

De asemenea, inculpatul B.P.C., în perioada 07.11.2020-18.11.2020, l-a determinat, cu intenție, pe inculpatul A.G., să comită infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, constând în falsificarea facturii seria SV nr. 0079/08.11.2020 și a chitanței SV nr. 00769/08.11.2020, emise de I.F.

A.V.Ş., ce vizau servicii fictive de cazare la Pensiunea Aga din Putna, în vederea producerii de consecințe juridice, constând în decontarea serviciilor fictive de cazare de către persoana indicată în cele două înscrisuri sub semnătură privată, respectiv inculpatul A.D..

În ce-l privește pe inculpatul A.G. s-a reținut că acesta, în județul Suceava, în perioada 07.11.2020-18.11.2020 a falsificat, cu prilejul întocmirii, prin consemnarea unor împrejurări neconforme adevărului, factura seria SV nr. 0079/08.11.2020 și chitanța SV nr. 00769/08.11.2020, emise de I.F.

A.V.Ş., ce vizau servicii fictive de cazare la Pensiunea Aga din Putna, pentru zilele de 05-08.11.2020, a ofițerului de poliție A.D., pe care ulterior le-a predat, în județul Suceava, în perioada 07.11.2020-18.11.2020, către B.P.C., spre a fi transmise în vederea folosirii la decontarea unor servicii de cazare fictive.

Inculpatul B.P.C. i-a transmis inculpatului A.D. factura seria SV nr.0079/ 08.1 1.2020 și chitanța seria SV nr.0079/08.1 1.2020, emise de I.F.

A.V.Ş., ce vizau servicii fictive de cazare la Pensiunea Aga din Putna, jud.

Suceava, iar acesta din urmă a întocmit un raport ce a fost depus şi înregistrat la I.G.P.F. – Grup Nave Constanța cu nr. 4163982 din data de 18.11.2020, iar la Garda de Coastă cu nr. 3957335 din data de 20.11.2020, prin care a solicitat aprobarea decontării serviciilor turistice prestate de unitatea turistică Pensiunea Aga, pe timpul concediului de odihnă efectuat de el în perioada 28.10.2020 – 19.11.2020, în acest sens anexând în original factura seria SV nr.0079 și chitanța seria SV nr. 0079, ambele emise în data de 08.11.2020 de unitatea turistică I.F.

A.V.Ş., din com.

Putna, jud.

Suceava, suma de 1.450 lei fiindu-i virată de angajator, în contul său bancar, în ziua de 25.01.2021.

Raportat la încadrarea juridică a faptelor, Curtea a reținut că prin Încheierea din data de 23.05.2023, în apel, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpatul A.D. a fost judecat în primă instanță, din infracţiunea de înșelăciune, prev. de art. 244 alin 1 și 2 Cod penal, în participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 52 alin. 3 Cod penal, cu aplicarea art. 132 din Legea 78/2000, raportat la dispozițiile art. 297 alin. 1 Cod penal.

De asemenea, prin aceeași încheiere, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpatul apelant B.P.C. a fost judecat în primă instanță, din infracţiunea de complicitate la infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 48 alin. 1 Cod penal rap. la art. 244 alin. 1 şi 2 Cod penal în complicitate la participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit prevăzută de art. 48 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 52 alin. 3 Cod penal, rap. art. 132 din Legea 78/2000 și art. 297 alin. 1 Cod penal.

În motivarea schimbării încadrării juridice a faptelor Curtea a reţinut că prezumtiva situație de fapt pentru care inculpații au fost condamnați de instanța de fond constă în aceea că, în privința inculpatului A.D. printre altele că, în perioada 18.11.2020 – 25.01.2021, în jud.

Constanța, la sediul IGPF- Garda de Coastă Constanța, i-ar fi determinat pe funcționarii publici din cadrul Poliției de Frontieră care au aprobat și au dispus, fără vinovăție, cu încălcarea prevederilor art.1 alin.2 din OUG nr.8/2009 și art.36 alin.5 din OUG nr.114/2018, decontarea serviciilor de cazare fictive la Pensiunea Aga din comuna Putna, jud.

Suceava, cauzând un prejudiciu de 1.450 lei bugetului din care au fost decontate cheltuielile de cazare.

În privința inculpatului B.P.C., printre altele ca activitate prezumtiv infracțională s-a reținut că ar fi obținut de la A.G. și trimis către A.D. a facturii seria SV nr.0079 / 08.11.2020 și a chitanței seria SV nr.0079/08.11.2020, emise de I.F.

A.V.Ş., pentru serviciile fictive de cazare, înlesnind participația improprie la infracțiunea de abuz în serviciu, în perioada 01-18.11.2020, în jud.

Suceava, cu intenție directă și cu scopul obținerii de către A.D., în mod necuvenit, a sumei de 1.450 lei.

Instanța de fond, prin încheierea din data de 09.11.2022 a reținut: ”prezumtiva activitate infracţională reţinută prin rechizitoriu în sarcina celor 2 inculpaţi vizaţi se circumscrie, în mod clar, în cazul inculpatului A.D., infracţiunii de înşelăciune, prev. şi ped. de art. 244 al. 1 şi 2 Cod penal iar, în cazul inculpatului B.P.C., infracţiunii de înşelăciune, în forma complicităţii, prev. şi ped. de art. 48 al. 1 Cod penal rap. la art. 244 al. 1 şi 2 Cod penal, atât prin raportare la modul de comitere a faptelor, la îndatoririle de serviciu ale inculpaţilor ce rezultă din fişele de post, cât şi prin raportare la urmarea imediată şi valorile sociale ocrotite de lege presupus a fi fost lezate prin săvârşirea faptelor de care sunt acuzaţi inculpaţii.”

Contrar raţionamentului instanţei de fond, Curtea a reţinut că încadrarea juridică corectă situației juridice prezumtiv reținute în sarcina celor doi inculpați se circumscrie infracțiunilor pentru care aceștia au fost trimiși în judecată, respectiv de participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit prevăzut de art. 52 al. 3 Cod penal, cu aplicarea art. 13 ind. 2 din Legea 78/2000, raportat la dispoziţiile art. 297 alin. 1 Cod Penal și de complicitate la comiterea acestei infracțiuni iar nu a unei infracțiuni de înșelăciune prev. de art. 244 al. 1 şi 2 Cod penal, motivat în primul rând de valoarea ocrotită de dispoziția legală – obiectul juridic special al infracțiunilor în discuție.

Dintr-o altă perspectivă, obiectul juridic generic sau de grup este alcătuit dintr-un fascicol de relații sociale apărate de legea penală (ex. infracțiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii/ infracțiuni de serviciu).

În cuprinsul art. 244 alin. (1) Cod penal, este incriminată ca infracţiune de înşelăciune inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, legiuitorul urmărind să asigure încrederea şi buna-credinţă pe care trebuie să se întemeieze relaţiile sociale cu caracter patrimonial şi punerea persoanei la adăpost de pagubele care i-ar putea fi pricinuite ca urmare a inducerii ei în eroare de către o altă persoană.

În alin. (3) din art. 244 Cod penal este prevăzută o formă specială a infracţiunii de înşelăciune, cunoscută sub denumirea de înşelăciune în convenţii, care datorită particularităţilor a determinat prevederea sa într-un alineat distinct al textului, şi care constă în inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate.

În doctrină s-a afirmat că atunci când subiectul activ nemijlocit are calitatea de funcţionar public, iar acţiunea de amăgire este săvârşită în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, fapta nu constituie înşelăciune, ci infracţiune de abuz în serviciu.

Potrivit Codului penal, infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor constă în fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.

Obiectul juridic principal al acestei infracţiuni constă în relaţiile sociale referitoare la activitatea de serviciu, activitate a cărei bună desfăşurare presupune îndeplinirea îndatoririlor de serviciu în mod corect, cu respectarea intereselor legale ale persoanelor, iar obiectul juridic secundar constă în relaţiile sociale referitoare la drepturile şi interesele legale ale unei persoane.

Infracţiunea de înşelăciune este o infracţiune contra patrimoniului care se săvârşeşte prin fraudă, prin inducere în eroare, prin deformarea realităţii, prin modificarea adevărului, prin amăgire.

A subliniat instanţa de apel că diferențele cheie între aceste două infracțiuni se referă la: Subiectul implicat, înșelăciunea implică de obicei doi actori privați sau entități private; abuzul în serviciu implică un funcționar public sau o persoană cu autoritate în cadrul unei instituții publice sau private.

Locul acțiunii: înșelăciunea poate avea loc în diverse contexte, inclusiv în afaceri, relații personale sau tranzacții financiare private; abuzul în serviciu are loc în cadrul instituțiilor publice sau private, unde funcționarii au responsabilități și atribuții oficiale.

Scopul acțiunii: înșelăciunea are ca scop obținerea unui beneficiu personal sau cauzarea unui prejudiciu altcuiva, fără legătură directă cu funcția publică; abuzul în serviciu implică obținerea unui avantaj personal sau producerea unui prejudiciu prin utilizarea abuzivă a puterilor sau atribuțiilor oficiale.

În concluzie, s-a arătat că, deși ambele infracțiuni implică elemente de fraudă și prejudiciu, ele diferă în privința subiecților implicați, contextului acțiunilor și scopului final al infracțiunilor.

Se poate astfel aprecia că diferența principală dintre cele două infracțiuni este că înșelăciunea este o acțiune în care o persoană înșală pe altcineva pentru a obține un beneficiu personal, în timp ce abuzul în serviciu se referă la utilizarea abuzivă a puterii sau atribuțiilor unei funcții publice în scopul obținerii unui avantaj personal sau pentru a provoca prejudicii.

Odată stabilită încadrarea juridică a faptelor în sfera infracţiunii de abuz în serviciu, Curtea a constatat că, prin prisma principiului aplicării legii penale ca ultima ratio, în speță este necesar a se realiza o analiză, pentru a se stabili dacă într-adevăr se impune ca fapta să fie plasată în domeniul penal sau, în condițiile existenței altor remedii extrapenale, echilibrul relațiilor sociale lezate prin conduita sa putea fi restabilit prin celelalte căi (extrapenale/administrative).

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 297 alin. 1 Cod penal, forma în vigoare la data săvârșirii faptei în cauză, fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publica.

Curtea a reținut că infracțiunea de abuz în serviciu este una de rezultat, astfel încât consumarea ei este legată de producerea uneia dintre urmările prevăzute de text: cauzarea unei pagube/vătămarea drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice/ îngrădirea exercitării unui drept al unei persoane ori crearea pentru aceasta a unei situații de inferioritate pe temei de rasă etc.

Cu alte cuvinte, consecința trebuie să fie determinantă, concretizată și nu eventuală, constând într-un posibil pericol.

În ceea ce privește latura obiectivă a faptei, respectiv cele două modalități de comitere a faptei de către funcționarul public, Curtea a constatat că legislația la care organele judiciare se raportează în determinarea actului ce intră în sfera atribuțiilor de serviciu a subiectului activ al infracțiunii de abuz în serviciu, și, în consecință a stabilirii neîndeplinirii sau îndeplinirii defectuoase a acestuia, are în vedere o sferă largă.

Astfel, atribuțiile de serviciu, ca o componentă a stabilirii, derulării și încetării raporturilor de muncă sunt caracterizate prin varietate, acestea rezultând din acte normative, instrucțiuni sau dispoziții ale organelor competente (fișa postului), altele decât reglementările penale în vigoare.

De asemenea, Curtea a reținut că lipsa unor circumstanțieri cu privire la determinarea unui anumit cuantum al pagubei ori a unei anume gravități a vătămării drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice face dificilă și, uneori, imposibilă, delimitarea răspunderii penale de celelalte forme de răspundere juridică, cu consecința deschiderii procedurilor de cercetare penală, trimitere în judecată și condamnare (decizia CCR nr.392/2017 paragraf 55).

În acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, plublicată în Monitorul Oficial nr. 517 din 8 iulie 2016.

Astfel, Curtea Constituțională a statuat că la solicitarea Comisiei pentru afaceri juridice și drepturile omului din cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Comisia de la Veneția a adoptat Raportul asupra relației dintre responsabilitatea ministerială politică și cea penală, adoptat la cea de-a 94-a ședință plenară (8-9 martie 2013).

În cadrul acestui raport, Comisia de la Veneția a considerat că prevederile penale naționale cu privire la abuzul în serviciu, abuzul de putere și expresii similare trebuie interpretate în sens restrâns și aplicate la nivel înalt, astfel încât să poată fi invocate numai în cazuri în care fapta este de natură gravă, cum ar fi, spre exemplu, infracțiuni grave împotriva proceselor democratice naționale, încălcarea drepturilor fundamentale, subminarea imparțialității administrației publice etc.

În cuprinsul aceleiași decizii Curtea Constituțională a statuat că, în exercitarea competenței de legiferare în materie penală, legiuitorul trebuie să țină seama de principiul potrivit căruia incriminarea unei fapte ca infracțiune trebuie să intervină ca ultim resort în protejarea unei valori sociale, ghidându-se după principiul ultima ratio.

Astfel, ultima ratio are semnificația comună de procedeu sau metodă de ultimă sau finală, folosită pentru a atinge scopul urmărit.

Curtea Constituțională a apreciat că, în materie penală, acest principiu nu trebuie interpretat ca având semnificația că legea penală trebuie privită ca ultimă măsură aplicată din perspectivă cronologică, ci trebuie interpretat ca având semnificația că legea penală este singura în măsură să atingă scopul urmărit, alte măsuri de ordin civil, administrativ, etc. fiind improprii în realizarea acestui deziderat.

Ilicitul penal este cea mai gravă formă de încălcare a unor valori sociale, iar consecințele aplicării legii penale sunt dintre cele mai grave, astfel că stabilirea unor garanții împotriva arbitrariului prin reglementarea de către legiuitorul a unor norme clare și predictibile este obligatorie.

Astfel, din perspectiva acestui principiu, în materie penală nu este suficient să se constate că faptele incriminare aduc atingere valorii social ocrotite, ci această atingere trebuie să prezinte un anumit grad de intensitate, de gravitate, care să justifice sancțiunea penală.

Curtea a apreciat că sarcina aplicării principiului ultima ratio revine, pe de-o parte, legiuitorului, iar pe de altă parte, organelor judiciare chemate să aplice legea.

Astfel, responsabilitatea de a reglementa și aplica, în acord cu principiul anterior menționat, prevederile privind abuzul în serviciu, ține atât de autoritatea legiuitoare primară/delegată (Parlament/Guvern), cât și de organele judiciare – Ministerul Public și instanțele judecătorești, indiferent dacă subiectul activ este acuzat conform unor reguli speciale de acuzare sau unor proceduri ordinare.

În ceea ce privește infracțiunea de abuz în serviciu, astfel cum s-a precizat anterior, Curtea a reţinut că orice acțiune sau inacțiune a persoanei care se circumscrie calităților cerute subiectului activ, indiferent de gravitatea faptei săvârșite, poate intra în sfera normei de incriminare.

Or, astfel cum a statuat și Curtea Constituțională în Decizia nr. 405/2016, nu se poate determina dacă aceasta a fost intenția legiuitorului când a incriminat fapta de abuz în serviciu, cu atât mai mult cu cât Curtea a identificat, la nivel legislativ extrapenal, pârghiile necesare înlăturării consecințelor unor fapte care, deși, potrivit reglementării actuale se pot circumscrie săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, nu prezintă gradul de intensitate necesar aplicării unei pedepse penale.

Sub acest aspect, Curtea a notat că potrivit dispozițiilor art. 247 alin. 2 din Legea 53/2003 – Codul Muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345/18.05.2011, abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.

De asemenea, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal al unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 1349 alin. 1 și 2 Cod civil (1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. (2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.

Din analiza comparativă a reglementării infracțiunii de abuz în serviciu cu dispozițiile legale mai sus menționate, reiese că acestea se aseamănă, întrucât acestea instituie forme de răspundere, altele decât cea penală și că oferă posibilitatea ca în situația săvârșirii unei fapte să poată fi incidentă atât răspunderea penală, cât și alte forme de răspundere extrapenal, cum este cea disciplinară, administrativă sau civilă.

În considerarea celor ce preced, Curtea a constatat că, în speță, infracțiunea de abuz în serviciu, pentru care inculpații A.D. și B.P.C. au fost trimiși în judecată îndeplinește, formal, toate trăsăturile pentru a fi caracterizată ca infracțiune – adică este prevăzută de legea penală, este săvârșită cu vinovăția cerută de lege, însă pericolul social nu evidențiază o periclitare a valorilor sociale ocrotite, acesta fiind unul minim, insuficient pentru a caracteriza fapta ca infracțiuni.

Cu alte cuvinte, după o analiză in concreto, Curtea a constatat că fapta săvârșită este lipsită de importanță, prin pericolul social minim pe care îl prezintă, prejudiciul infim cauzat (în valoare de 1.450 lei, prejudiciu care a fost recuperat), pentru combaterea ei nefiind necesară aplicarea unei pedepse.

Prin urmare, ținând seama de natura și gravitatea faptei și a gradului de pericolul social concret al acesteia, insuficient pentru a caracteriza fapta drept infracțiune, în speță s-a apreciat că se impune o soluție în sensul înlăturării caracterului infracțional al faptei și, în consecință, a răspunderii penale.