Decizie nr. 454 din 11.09.2024

Prin cererea înregistrată inițial, la data de 25 ianuarie 2022, pe rolul Tribunalului Botoșani – Secția I civilă și declinată ulterior, la data de 20 octombrie 2022, la Secția de contencios administrativ și fiscal, înregistrată sub nr. 128/40/2022*, reclamantul Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani în contradictoriu cu pârâtul B.F., în calitate de moștenitor legal al defunctului B.C. – fost polițist, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună repunerea în situația anterioară celei consfințite de sentința Tribunalului Botoșani nr.1016 din 10 octombrie 2017, ce reprezintă titlul executoriu pus în executare de instituția reclamantă, precum și obligarea pârâtului, în calitate de moștenitor legal, la restituirea sumei de 46.773 lei, achitată defunctului ca urmare a punerii în executare a titlului executoriu anterior menționat.

Totodată, a solicitat obligarea pârâtului la restituirea sumei în cauză, actualizată cu indicele de inflație și dobândă legală de la data nașterii obligației de restituire, respectiv începând cu data de 26.09.2018 (data pronunțării deciziei Curții de Apel Suceava nr. 743/26.09.2018, prin care instanța de apel a admis apelul declarat de Inspectoratul Județean de Poliție Botoșani și a schimbat în parte sentința civilă nr. 1016/10.10.2017, respingând acțiunea ca fiind prematur formulată) și până la data restituirii efective a sumei reprezentând debitul principal.

Pârâtul B.C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, cu obligarea instituție reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 392 din 1 noiembrie 2023, Tribunalul Botoșani – Secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepția prescrierii dreptului material la acțiune invocată de pârât și a admis acțiunea având ca obiect ,,litigiu privind funcționarii publici (plată nedatorată)”, formulată de reclamantul Inspectoratul Județean de Poliție Botoșani în contradictoriu cu pârâtul B.F.moștenitor al defunctului B.C.; a obligat pârâtul să restituie reclamantului suma de 46.773 lei, cu titlu de plată nedatorată achitată către autorul său – defunctul B.C., la care se adaugă dobânda legală ce se va calcula începând cu data de 26 septembrie 2018 și până la data restituirii integrale a debitului, sumă actualizată și cu indicele de inflație de la data plății.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâtul B.F.moștenitor al defunctului B.C. (f. 4, 5 dosar), întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, solicitând admiterea recursului și casarea sentinței, ca nelegală, și, în rejudecare, respingerea acțiunii ca prescrisă, în temeiul art. 2517, art. 2523 Cod civil, prin aplicarea art. 2541 alin. (4) Cod civil; respingerea ca inadmisibilă a cererii de repunere în situația anterioară sentinței nr. 1016 din 10.10.2017; în subsidiar, a solicitat respingerea cererilor ca neîntemeiate, în temeiul art. 1342 și 1343 Cod civil.

De asemenea, a solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, a arătat că în cuprinsul sentinței recurate se pretinde că prin decizia nr. 251 din 31.03.2021 din dosarul nr. 17811/193/2018, în cadrul unei acțiuni cu obiect identic, Tribunalul Botoșani - Secția civilă ar fi făcut aprecieri/recomandări în cadrul motivării unei soluții de respingere ca inadmisibilă a respectivei acțiuni, în sensul că cererea trebuie întemeiată pe dispoziții din materia restituirii prestațiilor - a plății nedatorate, și nu pe dispozițiile art. 723 - 726 Cod procedură civilă.

A mai susținut că intimata nu a introdus cererea în termenul de 6 luni de la data deciziei nr. 251 din 31.03.2021 a Tribunalului Botoșani, care expira la 03.09.2021, ci la data de 25.01.2022.

A apreciat că instanța nu a motivat explicit respingerea excepției privind prescripția dreptului la acțiune, reținând în mod eronat că pârâtul ar fi susținut că termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 2517 Cod civil începe să curgă de la data plății, și nu de la data de 26.09.2018, când s-a pronunțat decizia nr. 743 din 26.09.2018 a Curții de Apel Suceava.

Or, în motivarea acestei prescripții, a avut în vedere că termenul de 3 ani începe să curgă de la 26.09.2018 și expiră la 26.09.2021, iar acțiunea a fost introdusă la data de 25.01.2022.

Astfel, a considerat că instanța nu a calculat efectiv acest termen, pe durata căruia nu a intervenit nicio întrerupere de prescripție.

Intimata nu a dovedit în nici un mod, și nici instanța nu a justificat, că nu sunt incidente dispozițiile art. 2539 alin. (2) prima teză, iar în ceea ce privește reținerea situației din teza a doua a art. 2539 alin. (2), a arătat că nu s-a indicat data noii cereri făcută de intimată în termenul de 6 luni prevăzut de această normă, astfel încât consideră că acest termen se raportează exclusiv la data 31.03.2021.

Ca urmare, a solicitat a se constata că instanța a aplicat greșit normele privitoare la prescripția dreptului material la acțiune, respectiv art. 2537, art. 2539 Cod civil, dispoziții pe care doar le-a citat, astfel că, în rejudecare, se impune aplicarea dispozițiilor art. 2517, art. 2523 Cod civil, cu precizarea că intimata nu a cerut o repunere în termen, conform art. 2541 alin. (4) Cod civil.

În mod nelegal instanța a intrat în cercetarea fondului acțiunii, când prioritară era reținerea excepției prescripției dreptului material la acțiune.

De asemenea, în mod nelegal instanța de fond a reținut că acțiunea este patrimonială și a aplicat greșit dispozițiile art. 1341 Cod civil.

Or, calificarea acțiunii ca patrimonială nu rezultă din acest temei legal, iar instanța nu a avut în vedere că intimata a acționat conform pricipiului disponibilității care este în răspunderea celui care trebuie să exercite acțiunea, astfel cum prevăd dispozițiile art. 219 alin. 6 Cod civil și se reține în Decizia nr. 224/28.02.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A susținut recurentul că instanța de fond a aplicat normele de drept material în mod greșit în ce privește soluționarea fondului, respectiv nu a aplicat art. 1342, art. 1343 și art. 1414 Cod civil.

În realitate instanța a fost influențată de aprecierile ce se regăsesc în decizia nr. 251 din 31.03.2021 a Tribunalului Botoșani, care conține recomandări juridice care exced cadrul învestirii, fiind înlăturate normele invocate prin întâmpinare, aplicabile cauzei.

Astfel, în mod nelegal instanța a constatat că sunt date condiții de restituire conform art. 1635, art. 1649 Cod civil, greșit aplicate, cu referiri la îmbogățirea fără justă cauză, în speță fiind vorba de o plată primită cu bună credință de creditor, care nu poate fi obligat la restituire având în vedere expirarea oricărui termen de prescripție și faptul că este vorba de o sumă neurmărită prin acțiuni judecătorești admise pe fond în materia restituirii prestațiilor.

Ca urmare, în cauză nu sunt aplicabile normele din materia restituirii prestațiilor. De asemenea, în mod inadmisibil au fost aplicate și normele referitoare la pretențiile accesorii.

A mai solicitat recurentul ca instanța să constate că intimata a pierdut dreptul la titlu executoriu pretins prin acțiune din culpa sa, iar sentința recurată este nelegală.

Reclamantul intimat Inspectoratul Județean de Poliție Botoșani a formulat întâmpinare (f. 9, 10 dosar), prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Astfel, a arătat că prin sentința nr. 1016 din 10.10.2017 a Tribunalului Botoșani, executorie de drept, Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani a fost obligat, în temeiul art. 20 alin. (1) și (2) din Anexa VII, Cap.

II, Secțiunea a 3-a din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, să plătească defunctului B.C., fost polițist în cadrul inspectoratului, suma urmând a fi actualizată în funcție de indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective.

Inspectoratul a pus în executare hotărârea, achitând defunctului B.C. suma de 46.773 lei.

Ulterior, prin Decizia Curții de Apel Suceava nr. 743/26.09.2018, instanța de apel a admis apelul declarat de IPJ Botoșani și a schimbat în parte sentința civilă nr. 1016/10.10.2017, respingând acțiunea ca fiind prematur formulată.

Față de hotărârile pronunțate în dosarul nr. 2588/40/2017, temeiul în virtutea căruia s-a efectuat plata nu mai există la momentul actual, fiind desființat ca urmare a admiterii cererii de apel și respingerii acțiunii ca prematur formulate, situație în care nici obligația de plată nu mai există, astfel încât sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru restituirea sumei achitate.

Cu privire motivele de recurs vizând soluția dată de prima instanță la excepția prescripției dreptului material de acțiune, în mod legal și temeinic a fost respinsă excepția motivat de faptul că cererea de chemare în judecată a fost formulată în termenul general de prescripție de 3 ani calculat de la data nașterii obligației de restituire, respectiv data pronunțării Deciziei nr. 743/26.09.2018, prin care a fost admis apelul, schimbată în parte sentința și respinsă acțiunea ca fiind prematur formulată, cu luarea în considerare a faptului că în cauză a operat instituția întreruperii prescripției.

Astfel, așa cum a reținut și prima instanță, prin decizia nr. 251/31.03.2021, Tribunalul Botoșani a respins ca inadmisibilă o cerere cu același obiect, însă întemeiată pe dispozițiile art. 723 - 726 Cod procedură civilă față de defunctul B.C., motivat de faptul că nu sunt aplicabile dispozițiile legale în cauză, ci o astfel de solicitare trebuia întemeiată pe dispoziții legale referitoare la instituții juridice din materia restituirii prestațiilor, a plății nedatorate, precum și de faptul că prin sentința nr. 381/04.10.2021, comunicată la data de 16.11.2021, definitivă în ceea ce privește soluționarea cererii față de pârâtul B.C., Tribunalul Botoșani a respins acțiunea ca fiind formulată față de o persoană fără capacitate procesuală pasivă, caz în care sunt pe deplin aplicabile prevederile legale referitoare la întreruperea cursului prescripției.

În susținere, a invocat și citat dispozițiile art. 2537 și art. 2539 Cod civil.

În ceea ce privește motivele de recurs vizând fondul cauzei, respectiv obligația de restituire, a arătat că în mod temeinic prima instanță a reținut că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 256 alin. (1) din Codul muncii, art. 1635 alin. (1), art. 1323, art. 1341, art. 1344 Cod civil.

Totodată a fost reținută ca temei dezlegarea dată de 1CCJ - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii prin Decizia nr. 15/2020, în cuprinsul căreia a fost clarificată, cu caracter obligatoriu, natura acțiunii promovată dc angajator în contradictoriu cu salariatul pentru restituirea sumelor achitate de primul celui de-al doilea, de bunăvoie, în baza unei hotărâri judecătorești executorii, de primă instanță, care ulterior este desființată în calea de atac.

Astfel, în mod corect și în acord cu prevederile legale a reținut prima instanță că prin admiterea apelului și anularea sentinței primei instanțe a avut loc desființarea titlului executoriu în baza căruia s-a efectuat plata și astfel, de la data pronunțării instanței de recurs, 31.01.2019, suma de 46.773 lei a devenit o plată nedatorată, pârâtul recurent având obligația să o restituie.

Totodată, având în vedere că plata a devenit nedatorată ca urmare a desființării titlului executoriu și în absența unui act normativ care să stabilească în mod cert o dată ori o perioadă în care se va relua exercițiul dreptului prevăzut de art. 20 alin. (1) și (2) din Anexa VII Secțiunea 3 la Legea 284/2010, nu se poate aprecia că dreptul de a beneficia de ajutoare este afectat de un termen suspensiv, pentru a deveni aplicabile dispozițiile art. 1414 din Codul civil sau ale art. 1343 din același cod, referitor la termenul suspensiv.

Cu privire la pretențiile accesorii, a apreciat că în mod corect a reținut prima instanță că în conformitate cu dispozițiile art. 1344 din Codul civil, restituirea plății nedatorate se face potrivit dispozițiilor art. 1635 - 1649 din același cod, în sensul în care de la data desființării titlului executoriu, respectiv de la data de 31.01.2019, data pronunțării instanței de apel, plata fiind nedatorată, nerestituirea sumei îi este imputabilă pârâtului recurent, astfel încât acesta datorează accesoriii, respectiv dobândă legală și inflație.

Potrivit dispozițiilor art. 1531 și 1535 din Codul civil, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.

A invocat practica judiciară a instanței în cauze cu obiect similar, respectiv Decizia Curții de Apel Suceava 788/10.11.2021 din dosarul 4143/222/2019* și Decizia Curții de Apel Suceava 15/10.01.2022 din dosarul 1107/40/2021.

Analizând sentința recurată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, precum și a motivelor de recurs formulate, Curtea constată următoarele:

Nu sunt întemeiate criticile din memoriul de recurs vizând pretinsa aplicare greșită a normelor de drept procesual și material, critici ce se subsumează dispozițiilor art. 488 alin.1 pct. 8 C. pr. Civ.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, prima instanța a apreciat și a interpretat în mod corespunzător dispozițiile legale pertinente, reținând că în contextul suspendării repetate a exercițiului dreptului la plata ajutorului prevăzut la trecerea în rezervă, beneficiarii acestuia nu au ajuns să obțină un bun, sau măcar o speranță legitimă, concluzie consolidată prin abrogarea în cele din urmă a dreptului, fiind date condițiile cererii de restituire.

Reține Curtea că, prin sentința nr. 1016/10.10.2017 a Tribunalului Botoșani, executorie de drept, Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani a fost obligat să plătească autorului pârâtului din prezenta cauză sumele reprezentând ajutorul stabilit conform dispozițiilor art.20 alin.1 și 2 din Anexa VII- Secțiunea 3 la Legea nr. 284/2010, actualizate conform indicelui de inflație de la data scadenței până la data plății efective.

În baza hotărârii anterior menționate, Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani a achitat persoanei în cauză suma ce se dorește a fi restituită.

Or, în contextul în care ulterior plății efectuate, a fost desființat titlul în temeiul căruia s-a dispus efectuarea plății drepturilor, sentința nr. 1016/10.10.2017 pronunțată de Tribunalul Botoșani fiind schimbată prin decizia nr. 743/26.09.2018 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, definitivă, în sensul respingerii acțiunii ca prematur formulate, Curtea constată că prima instanță a făcut aplicarea corectă a dispozițiilor art. 1341 Cod civil, suma achitată de reclamant devenind o plată nedatorată, pârâtul având obligația să o restituie.

Este real faptul că prescripția dreptului la acțiune a început să curgă la data pronunțării Deciziei anterior menționate, și că termenul de prescripție, de trei ani, urma să se împlinească la data de 26.09.2021.

Însă, astfel cum în mod corect a reținut judecătorul de primă instanță, în speță a devenit incidentă instituția întreruperii prescripției.

Însă, efecte utile reclamantei în acest sens produce nu hotărârea pronunțată în dosarul nr. 17811/193/2018, ci aceea pronunțată în dosarul 1402/40/2021, prin care o acțiune promovată la data de 22.04.2021, în contradictoriu cu autorul recurentului, a fost respinsă ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală.

Sentința nr. 381/04.10.2021, prin care a fost adoptată această soluție, a fost comunicată petentului la data de 16.11.2021, astfel încât aceasta este data de la care a început să curgă termenul de 6 luni stipulat de art. 2539 alin. 2 Cod civil.

Ori, prin raportare la această din urmă dată, cererea promovată în prezentul dosar se situează temporal în interiorul termenului de prescripție.

Relativ la susținerea pârâtului că nu ar fi incidentă instituția plății nedatorate întrucât reclamantul nu ar fi achitat din eroare suma la momentul plății, Curtea reține că această chestiune de drept a fost soluționată cu caracter obligatoriu de către Înalta Curtea de Casație și Justiție prin Decizia nr. 15/2020, în care s-a arătat că: „Având în vedere că dispozițiile art. 1341 din Codul civil, ce definesc plata nedatorată, trimit la cele ale art. 1635 din Codul civil, care stabilesc ce tip de prestații cu caracter nedatorat pot fi restituite, plata nedatorată nu este doar cea executată din eroare, ci și cea făcută în baza unui act juridic desființat cu efect retroactiv.

Prin urmare, absența datoriei, situație premisă pentru stabilirea caracterului nedatorat al plății, poate fi atât originară, cât și survenită, în modalitatea descrisă de textul de lege. ”

Nu este relevantă nici atitudinea pur subiectivă a pârâtului privind credința sa în îndreptățirea de a primi dreptul pretins în condițiile în care, printr-o sentință definitivă, a fost desființat titlul de creanță.

În acest sens Curtea are în vedere și statuările cuprinse în Decizia nr. 5/2018 pronunțată în recurs in interesul legii de ÎCCJ și în Decizia nr. 20/2019 de dezlegare a unor chestiuni de drept a ÎCCJ, a căror interpretare coroborată consolidează concluzia că menținerea dreptului grevat de suspendarea exercițiului lui a dat acestuia doar un conținut abstract, fiind condiționat în recunoașterea concretă de o nouă manifestare a legiuitorului.

Împrejurarea că angajatorul a efectuat plata voluntar și nu a solicitat suspendarea efectului executoriu al hotărârii judecătorești, nu înseamnă pierderea dreptului acestuia de a solicita restituirea, ci aceasta are a se efectua în condițiile unei plăți nedatorate, astfel cum s-a arătat.

De asemenea, plata benevolă a sumei conform hotărârii judecătorești executorii reprezintă o respectare a puterii acesteia și o manifestare a bunei credințe a acestuia, context în care absența unei încercări de înlăturare a efectului executoriu a hotărârii nu poate reprezenta o culpă a acestuia în evitarea unui prejudiciu cu o minimă diligență, astfel cum interpretează pârâtul.

În acord cu prima instanță, reține Curtea că sunt date condițiile acțiunii în restituirea plății nedatorate, de la data pronunțării deciziei de desființare a titlului inițial nemaiexistând temei legal pentru reținerea acestei sume de către pârât, moment în care a încetat și buna credință a acestuia, context în care nu prezintă relevanță împrejurarea că nu ar fi întreprins demersuri pentru valorificarea dreptului solicitat.

În mod corespunzător a reținut prima instanță că de la această dată s-a născut și dreptul de restituire, dată în raport de care curge și termenul de prescripție, neputându-se vorbi despre un drept de restituire la un moment anterior desființării hotărârii, cum ar fi data plății, așa cum susține recurentul pârât, când, fiind în vigoare o hotărâre judecătorească executorie, nu exista acest drept, de a se solicita restituirea.

Relevantă în acest context este și statuarea din Decizia RIL nr.15/2020 a ÎCCJ, în sensul că, chiar dacă plata era datorată la momentul efectuării ei, aceasta a devenit nedatorată prin desființarea titlului în baza căruia a fost efectuată.

Astfel, la momentul la care angajatorul solicită restituirea ei, plata este nedatorată, întrucât temeiul juridic care a stat la baza măririi patrimoniului salariatului a fost afectat de o cauză de nulitate intrinsecă, constatată ulterior.

În acest sens, caracterul nedatorat al plății nu trebuie raportat la momentul efectuării ei, ci la momentul la care se solicită restituirea.

În plus, urmează a se avea în vedere că însăși executarea unei hotărâri judecătorești nedefinitive are un caracter provizoriu, potrivit art. 448 alin. (2) din Codul de procedură civilă, deci plata este „datorată” doar sub rezerva menținerii hotărârii date de prima instanță.

Cu privire la pretențiile accesorii, în mod corect a reținut prima instanță că, de la data desființării titlului executoriu, nerestituirea sumei îi este imputabilă pârâtului întrucât plata a fost efectuată în temeiul unei hotărâri judecătorești nedefinitive, deci era datorată doar sub rezerva menținerii hotărârii date de prima instanță.

Cum titlul în baza căruia s-a efectuat plata a fost desființat, plata a devenit nedatorată, pârâtul fiind ținut să restituie ce a primit, astfel că datorează și accesorii, respectiv dobândă legală și actualizarea cu rata inflației tocmai pentru repararea integrală a prejudiciului suferit de creditor potrivit art.1531 alin.1,2 și art.1535 alin.1 din Codul civil.

Față de considerentele expuse, Curtea, reținând că motivele de recurs sunt neîntemeiate, în temeiul art. 496 Cod procedură civilă, a respins recursul ca nefondat.