Decizie nr. 767 din 19.09.2024

Prin cererea adresată Tribunalului Mureş la data de 19 octombrie 2021 şi înregistrată sub nr. 2459/102/2021, reclamantul B.I.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” Târgu Mureş, ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie anulată decizia de încetare a contractului de muncă nr. 1145/2021, ca fiind nelegală și netemeinică, cu consecința repunerii reclamantului în postul deținut anterior și plata salariilor cuvenite.

La data de 06 mai 2022, pârâta Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” Tg.

Mureş a formulat note scrise, prin care a solicitat respingerea excepţiei de nelegalitate invocată împotriva Hotărârii Senatului Universitar nr. 2 din 15.09.2022, arătând că, potrivit definiției date de art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ cu caracter individual poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.

Condiția de admisibilitate a excepției de nelegalitate rezidă în faptul că excepția de nelegalitate trebuie să se refere la verificarea legalității unui act administrativ unilateral cu caracter individual.

La data de 04 octombrie 2022 reclamantul B.I.M. a depus la dosarul cauzei o cerere prin care a invocat excepţia de nelegalitate a Hotărârilor Senatului UMFST „George Emil Palade” Tg.

Mureş nr. 1a din 23.06.2022, de aprobare a votării în bloc a validării hotărârilor senatului universitar adoptate prin procedura de vot electronic în perioada martie 2020 – iunie 2022 şi nr. 1b din 23.06.2022, de validare a hotărârilor senatului universitar adoptate prin procedura de vot electronic în perioada martie 2020 – iunie 2022 şi a solicitat admiterea acestei excepţii.

2. Hotărârea pronunțată în primă instanță:

Prin sentinţa civilă nr. 357 din 16 martie 2023, Tribunalul Târgu Mureş a respins excepţia de nelegalitate a Hotărârilor Senatului Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş nr. 2 din 15.09.2021, nr. 1a din 23.06.2022 şi nr. 1b din 23.06.2022.

A respins acţiunea civilă formulată de reclamantul B.I.M., în contradictoriu cu pârâta Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” Târgu Mureş, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

- Cu privire la excepţia de nelegalitate invocată de către reclamant referitor la Hotărârile Senatului Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş nr. 2 din 15.09.2021, nr. 1a din 23.06.2022 şi nr. 1b din 23.06.2022, tribunalul a constatat că, potrivit dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, dispoziţii care reglementează excepţia de nelegalitate,

„(1) Legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate.

(2) Instanţa învestită cu fondul litigiului şi în faţa căreia a fost invocată excepţia de nelegalitate, constatând că de actul administrativ cu caracter individual depinde soluţionarea litigiului pe fond, este competentă să se pronunţe asupra excepţiei, fie printr-o încheiere interlocutorie, fie prin hotărârea pe care o va pronunţa în cauză.

În situaţia în care instanţa se pronunţă asupra excepţiei de nelegalitate prin încheiere interlocutorie, aceasta poate fi atacată odată cu fondul.

(3) În cazul în care a constatat nelegalitatea actului administrativ cu caracter individual, instanţa în faţa căreia a fost invocată excepţia de nelegalitate va soluţiona cauza, fără a ţine seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată.

(4) Actele administrative cu caracter normativ nu pot forma obiect al excepţiei de nelegalitate.

Controlul judecătoresc al actelor administrative cu caracter normativ se exercită de către instanţa de contencios administrativ în cadrul acţiunii în anulare, în condiţiile prevăzute de prezenta lege”.

În cauza de faţă, obiectul excepţiei de nelegalitate este constituit de hotărârile Senatului Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş anterior menţionate, anume dispoziţiile din aceste hotărâri referitoare la votul acordat de senatul universităţii în privinţa neaprobării prelungirii activităţii reclamantului la catedră în anul universitar 2021-2022 ca urmare a împlinirii vârstei de pensionare, cu motivarea în esenţă referitoare la neconstituirea legală a acestui organism la momentul votului ( nr. 2 din 15.09.2021) şi sub aspectul validării primei hotărâri ( nr. 1/a şi 1/b din 23.06.2022).

Tribunalul a apreciat că actele ce formează obiectul controlului de legalitate sunt de natură administrativă, producând efecte cu privire la raportul de muncă a cărui încetare s-a contestat în cauză, prin urmare sunt acte administrative individuale.

Dispoziţiile art. 289 din Legea nr. 1/2011 stabilesc următoarele:

„ (1) Personalul didactic şi de cercetare se pensionează la împlinirea vârstei de 65 de ani.

(3) Senatul universitar din universităţile de stat, particulare şi confesionale, în baza criteriilor de performanţă profesională şi a situaţiei financiare, poate decide continuarea activităţii unui cadru didactic sau de cercetare după pensionare, în baza unui contract pe perioadă determinată de un an, cu posibilitatea de prelungire anuală conform Cartei universitare, fără limită de vârstă.

Senatul universitar poate decide conferirea titlului onorific de profesor emerit, pentru excelenţă didactică şi de cercetare, cadrelor didactice care au atins vârsta de pensionare.

Cadrele didactice pensionate pot fi plătite în regim de plată cu ora.

(5) Regimul juridic al cumulului salariului cu pensia nu se aplică cadrelor didactice care beneficiază de prevederile alin. (3) şi (4).

(6) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în cazul în care instituţiile de învăţământ superior nu pot acoperi normele cu titulari, pot hotărî menţinerea calităţii de titular în învăţământ şi/sau în cercetare, cu toate drepturile şi obligaţiile ce decurg din această calitate, pe baza evaluării anuale a performanţelor academice, după o metodologie stabilită de senatul universitar. (7) Reîncadrarea în funcţia de personal didactic a personalului didactic pensionat se face anual, cu menţinerea drepturilor şi obligaţiilor care decurg din activitatea didactică desfăşurată avute anterior pensionării, cu aprobarea senatului universitar, conform metodologiei prevăzute la alin. (6), cu condiţia suspendării pensiei pe durata reîncadrării.”

În cauza de faţă, Decizia nr. 1145 din 20.09.2021, emisă de Rectorul UMFEST, are ca obiect încetarea contractului individual de muncă al reclamantului în baza art. 289 alin. 1 din Legea nr. 1/2011, ca urmare a îndeplinirii de către reclamant a condiţiilor cumulativ prevăzute prin art. 56 alin. 1 lit. c din Codul muncii.

Ipoteza în care se situează reclamantul nu este aceea a unei persoane faţă de care senatul poate decide continuarea activităţii la catedră după pensionare, fiind deci exclusă incidenţa dispoziţiilor alin. 3 din textul anterior citat.

Instanţa de fond a apreciat că ar putea fi incident doar alin. 6 din articolul anterior citat, prin care este stabilită procedura menţinerii la catedră a personalului didactic în cazul în care instituţiile de învăţământ superior nu pot acoperi normele cu titulari.

Din lămuririle oferite de părţi în decursul procedurii judiciare rezultă că finalitatea votului exprimat la data de 15.09.2021 a fost aceea de menţinere a reclamantului B. la catedră.

În condiţiile date, votul exprimat cu privire la menţinerea pe funcţie a reclamantului nu reprezenta o condiţie de legalitate în procedura urmată cu privire la reclamant, întrucât doar reîncadrarea pe funcţie poate fi condiţionată de votul senatului.

În acest sens, instanţa de fond, în opinie majoritară, a apreciat că voinţa legiuitorului este clară în privinţa dispoziţiilor alin. 7, care dispun că reîncadrarea în funcţia de personal didactic a personalului didactic pensionat se face anual, cu menţinerea drepturilor şi obligaţiilor care decurg din activitatea didactică desfăşurată avute anterior pensionării, cu aprobarea senatului universitar, conform metodologiei prevăzute la alin. (6), cu condiţia suspendării pensiei pe durata reîncadrării.

Eroarea de interpretare provine (posibil) de la trimiterea la metodologia indicată în cuprinsul alin. 6, fără a se observa că ipoteza cuprinsă în alin. 7 se corelează doar cu cea din alin. 3, întrucât se referă la situaţia ulterioară pensionării.

În cauză nu suntem însă în această ipoteză. În opinia majoritară s-a apreciat că interpretarea dispoziţiilor legale referitoare la menţinerea pe catedră a personalului didactic nu o condiţionează de obţinerea votului din senatul universitar.

Pe de altă parte, nu s-a demonstrat de către reclamant că, prin cele trei hotărâri atacate (referitor la dispoziţia de neaprobare a menţinerii la catedră în ceea ce îl priveşte) a fost vătămat în mod real şi efectiv, având în vedere că nu există niciun indiciu că, în altă compunere, rezultatul votului ar fi fost altul, raportat la proporţia în care s-a votat împotrivă şi la numărul mare al abţinerilor.

Desigur, acest din urmă argument ar putea fi utilizat doar in extremis, întrucât cerinţa aprobării menţinerii la catedră a cadrelor didactice după împlinirea vârstei de 65 ani prin votul senatului universităţii nu este reglementată legal ca atare.

Faţă de cele ce preced, având în vedere că legalitatea procedurii de vot urmată în senat în cazul celor trei hotărâri atacate nu afectează soluţia instanţei, tribunalul, în opinie majoritară, a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile reglementate prin art. 4 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, astfel încât a respins excepţia de nelegalitate cu privire la care a fost sesizată în cauză.

- Referitor la fondul cauzei, tribunalul a apreciat că acţiunea reclamantului B.I.M. este neîntemeiată, în opinie majoritară, motivat de faptul că, prin Decizia nr. 1145 din 20.09.2021, emisă de Rectorul UMFEST, s-a dispus încetarea de drept a contractului individual de muncă al reclamantului Benedek Imre – Sandor, încadrat în funcţia de profesor universitar la disciplina Medicală VI, Departamentul M3, din cadrul Facultăţii de Medicină, încetare care produce efecte din data de 20.09.2022, în baza art. 289 alin. 1 din Legea nr. 1/2011, ca urmare a îndeplinirii de către reclamant a condiţiilor cumulativ prevăzute prin art. 56 alin. 1 lit. c din Codul muncii referitoare la vârsta standard şi stagiul minim de cotizare pentru pensionare.

Prin decizie s-a indicat, alături de temeiul juridic al încetării de drept a raporturilor de muncă, calea de atac în care aceasta poate fi contestată şi instanţa competentă în soluţionarea contestaţiei.

În cadrul contestaţiei ce formează obiectul acţiunii de faţă, reclamantul a susţinut nelegalitatea deciziei respective, pe considerentul că, deşi temeiul juridic al încetării contractului individual de muncă potrivit art. 56 alin. 1 lit. c din Codul muncii este indubitabil, în situaţia sa particulară nu au fost avute în vedere posibilitatea de a continua la catedră în baza art. 289 alin. 3 din Legea nr. 1/2011, respectiv calitatea şi prestigiul activităţii sale în cadrul universităţii, dorindu-se, de fapt, excluderea sa printr-un act de vădită rea-credinţă, ca urmare a desfiinţării normei didactice de profesor universitar linia maghiară disciplina Medicală VI, prin retribuirea celor 4 ore de curs către doi şefi de lucrări.

Instanţa de fond a constatat că niciunul dintre argumentele de nelegalitate şi netemeinicie invocate de către reclamant nu pot fi calificate ca atare şi nu pot atrage anularea deciziei atacate.

Pe de o parte, s-a constatat că, faţă de reclamant, angajatorul nu a optat spre decizia de menţinere la catedră, aşa cum s-a indicat în cadrul analizei excepţiei de nelegalitate, această ipoteză legală, conţinută de art. 289 alin. 6 din Legea nr. 1/2011, fiind unica variantă ce putea fi revendicată de reclamant anterior pensionării sale.

Celelalte ipoteze legale, de continuare a activităţii la catedră, respectiv de reîncadrare, reglementate prin art. 289 alin. 3 şi 7 din Legea nr. 1/2011 sunt situaţii ce putea interveni doar ulterior pensionării (deci după emiterea deciziei atacate), reclamantul nefiind în aceste ipoteze.

Cât priveşte menţinerea la catedră, tribunalul a constatat că dispoziţiile art. 289 alin. 6 din Legea nr. 1/2011 stabilesc posibilitatea ca angajatorul să opteze spre menţinerea cadrului didactic la catedră, în anumite condiţii reglementate legal şi regulamentar.

În condiţiile în care pârâta nu a optat spre menţinerea reclamantului ca profesor universitar la catedra în cadrul căreia şi-a desfăşurat raporturile de muncă, nu s-a putut aprecia că această opţiune este de rea credinţă ori că nu a avut în vedere dorinţa reclamantului şi misiunea sa în cadrul universităţii, ci, pur şi simplu, că angajatorul a avut şi varianta legală de a nu îl menţine la catedră pe acesta, motivat de desfiinţarea catedrei, ceea ce a şi făcut.

Pe de altă parte, sub aspectul întrunirii condiţiilor reglementate prin art. 289 alin. 1 raportat la cele ale art. 56 alin. 1 lit. c din Codul muncii, decizia atacată respectă cerinţele de legalitate şi temeinicie, din înscrisurile dosarului rezultând îndeplinirea de către reclamant a condiţiilor referitoare la vârsta de pensionare şi la stagiul minimal de cotizare.

De asemenea, sub aspect formal, decizia atacată este legal emisă, respectând cerinţele art. 56 alin. 2 din Codul muncii, potrivit cărora, pentru situaţia prevăzută la alin. (1) lit. c), constatarea cazului de încetare de drept a contractului individual de muncă se face în termen de 5 zile lucrătoare de la intervenirea acestuia, în scris, prin decizie a angajatorului şi se comunică persoanei aflate în situaţia respectivă în termen de 5 zile lucrătoare.

Având în vedere că decizia de încetare a contractului individual de muncă al reclamantului B.I.M. a fost legal emisă, respectând normele legale incidente anterior indicate, tribunalul a dispus respingerea integrală, ca neîntemeiată, a acţiunii formulate de reclamant în contradictoriu cu pârâta Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş.

3. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva sentinţei civile nr. 357 din 16 martie 2023 a Tribunalului Târgu Mureş a declarat apel reclamantul B.I.M., solicitând admiterea acestuia şi schimbarea în tot a hotărârii apelate, în sensul admiterii excepţiilor de nelegalitate a Hotărârilor Senatului UMFST „George Emil Palade” Târgu Mureş nr. 2 din 15.09.2021 (privind neaprobarea prelungirii activităţii în anul universitar 2021/2022 a prof. dr.

Benedek Imre, ca urmare a împlinirii vârstei de pensionare), nr. l a din 23.06.2022 (de aprobare a votării în bloc a validării hotărârilor senatului universitar adoptate prin procedura de vot electronic în perioada martie 2020-iunie 2022) şi nr. l b din 23.06.2022 (de validare a hotărârilor senatului universitar adoptate prin procedura de vot electronic în perioada martie 2020-iunie 2022, astfel cum au fost indicate).

În motivare, apelantul reclamant a arătat următoarele:

3.1. Cu privire la excepţiile de nelegalitate, apelantul a arătat următoarele:

3.1.1.

La termenul de judecată din 5.04.2022, a formulat excepţia de nelegalitate a Hotărârii Senatului UMFST „George Emil Palade” Tg.

Mureş nr. 2 din 15.09.2021 privind neaprobarea prelungirii activităţii în anul universitar 2021/2022 a prof. dr.

Benedek Imre, ca urmare a împlinirii vârstei de pensionare, în susţinerea căreia a invocat prevederile art. 208, art. 213 din Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale şi art. 44 din Carta Universităţii.

A susţinut că este foarte uşor de observat nelegalitatea art. 44 alin. 3 din Carta Universităţii din moment ce, potrivit legii, numărul membrilor Senatului („mărimea Senatului”) trebuia/trebuie stabilit prin Carta Universităţii, şi nu prin hotărâre a Senatului.

Mai exact, Senatul poate modifica numărul membrilor acestuia, dar o astfel de hotărâre trebuie să se materializeze în modificarea Cartei universităţii cu noul număr de senatori.

Or, în cazul nostru, Carta universităţii nu conţine norme privind numărul membrilor Senatului, astfel că hotărâre litigioasă este nelegală, deoarece s-a luat de un Senat compus în mod nelegal.

În speţă, din informaţiile obţinute de pe site-ul angajatorului rezultă că mai multe locuri din Senat au fost vacante la momentul adoptării hotărârilor sus menţionate, adică cu încălcarea dispoziţiilor legale şi regulamentare referitoare la ocuparea locurilor vacante din Senat.

Drept urmare, întrucât Senatul nu a fost constituit legal la momentul convocării membrilor lui şi la cel al adoptării hotărârii sus menţionată, aceasta este nelegală.

Apelantul a făcut referire şi la dispoziţiile art. 214 din Legea nr. 1/2011, privind atribuţiile şi competenţele structurilor şi ale funcţiilor de conducere din învăţământul superior, care sunt stabilite prin Carta universitară a instituţiei, potrivit legii, susţinând că, în opinia sa, acest text legal impunea votul deschis în cazul adoptării hotărârii nr. 2 din 15.09.2021.

În hotărâre se menţionează că adoptarea ei s-a realizat prin „procedură de vot secret”, deci cu încălcarea legii.

Chiar dacă s-ar accepta ipoteza reglementării legale a votului secret în adoptarea hotărârii nr. 2 din 15.09.2021, regulamentul de vot online nominal nu asigură secretul votului, astfel că, în opinia apelantului, adoptarea hotărârii s-a făcut cu încălcarea procedurii menţionată în cuprinsul ei.

3.2.

Referitor la fondul cauzei, apelantul a arătat că, prin Decizia nr. 1145 din 20.09.2021, emisă de Rectorul UMFEST, s-a dispus încetarea de drept a contractului individual de muncă al reclamantului B.I.M., încadrat în funcţia de profesor universitar la disciplina Medicală VI, Departamentul M3, din cadrul Facultăţii de Medicină, începând cu 20.09.2021 reţinându-se:

- în fapt, „...îndeplinirea cumulativă a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare”,

- în drept, „...art. 56 alin. l lit. c) din Codul Muncii, coroborate cu cele ale art.289 alin. l din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011 şi cele ale Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie, motivat de faptul că: - încetarea contractului de muncă pe temeiurile de drept invocate în decizie este nelegală şi netemeinică; - Legea nr.1/2011 conţine norme speciale derogatorii de la art.56 al. 1 lit. c Codul muncii referitoare la limita de vârstă pentru pensionarea cadrelor universitare titulare; - decizia a fost emisă cu încălcarea prevederilor art.289 al.3 din Legea nr.1/2011 şi ale Regulamentului privind modul de acordare a prelungirii de activitate pentru cadrele didactice după împlinirea vârstei de pensionare; - decizia nu a fost luată „pe analiza îndeplinirii acestor criterii” arătate în contestaţie şi stabilite ”în normative”, adică nu a fost motivată factual, ci discreţionar, abuziv, cu vădită rea- credinţă.

Prin Răspunsul la întâmpinarea pârâtei, depus la dosar înainte de primul termen de judecată, şi-a precizat/modificat contestaţia sub aspectul motivelor de nelegalitate/netemeinicie a decizie contestate, după cum urmează:

a. prevederile art.289 alin. 6 din Legea nr.1/2011 se aplică doar la situaţia în care norma didactică din cadrul universităţii nu poate fi acoperită de restul personalului existent;

b. art. 289 alin. 6 din acelaşi act normativ „nu conţine nici un fel de referiri la vârstă”;

c. a reiterat incidenţa dispoziţiilor art. 289 alin.3 din Legea nr.1/2011 la starea de fapt invocată de el în contestaţie, adică la cauza acestei contestaţii;

d. nemotivarea respingerii cererii sale de „acordare a prelungirii de activitate”.

Potrivit art. 304 din Codul de procedură civilă, părţile au dreptul să-şi modifice acţiunea până la prima zi de înfăţişare. Or, modificările redate mai sus au fost depuse la dosar înainte de primul termen de judecată.

În conformitate cu dispoziţiile legale în materie, calificarea cererii de chemare în judecată revine, în ultimă instanţă, judecătorului, şi nu părţilor, iar această calificare trebuie pusă în discuţia părţilor conform principiului disponibilităţii.

În acest sens, apelantul a făcut referire la doctrină şi practica instanţei supreme.

Din această perspectivă, se constată că, prin decizia apelată, s-a dat convenţiei care a fost invocată de el ca reprezentând actul secret ce exprimă voinţa reală a părţilor, o calificare juridică diferită faţă de cea susţinută de prin cererea de chemare în judecată şi prin cererea de apel, dar şi faţă de coordonatele juridice în care prima instanţă a cercetat existenţa şi natura juridică a aceluiaşi act pretins secret....

Instanţa de apel a recalificat respectivul act ca fiind un mandat cu titlu oneros, fără însă a pune în discuţia părţilor această din urmă calificare şi fără a se fi invocat prin motivele de apel necesitatea de a se realiza recalificarea respectivului act.

Cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc”.

El, apelantul, nu a putut avea cunoştinţă de coordonatele în care s-a realizat judecata în apel, astfel încât nu avut beneficiul contradictorialităţii spre a-şi putea exprima punctul de vedere relativ la noua calificare dată de instanţa de apel convenţiei constatate prin înscrisul sub semnătură privată şi a putea formula apărări efective şi concrete relative la întrunirea în conţinutul actul juridic (recalificat) a condiţiilor specifice convenţiei de mandat.”

A mai arătat apelantul că instanţa de apel (autorii opiniei majoritare) au calificat contestaţia, în urma interpretării dispoziţiilor art.289 din Legea nr.1/2011, în sensul că: „Instanţa apreciază aşadar că ar putea fi incident doar alin.6 din articolul anterior citat, prin care este stabilită procedura menţinerii la catedră a personalului didactic în cazul în care instituţiile de învăţământ superior nu pot acoperi normele cu titulari.

Angajatorul nu a optat spre decizia de menţinere la catedră, aşa cum a indicat în cadrul analizei excepţiei de nelegalitate, această ipoteză legală, conţinută de art.289 alin.6 din Legea nr.1/2011, fiind unica variantă ce putea fi revendicată de reclamant anterior pensionării sale.”- fără a pune în discuţia părţilor această calificare.

La rândul ei, pârâta a „plasat” temeiurile de fapt ale contestaţiei sub cupola art.289 alin.6 din Legea nr.1/2011, iar autorul opiniei separate a calificat juridic contestaţia în prevederile art.289 alin. 6 din Legea nr. 1/2011 şi a dezvoltat raţionamentul său, în mod corect, pe o astfel de ipoteză („Plecând de la această recalificare şi bazându-se pe această recalificare a contestaţiei autorii opiniei majoritare au respins-o cu următoarele argumente (...).”

Apelantul a opinat în sensul că toate cele patru argumente/motive de respingere a contestaţiei de către autorii opiniei majoritare sunt netemeinice şi nelegale, pentru motivele de fapt şi de drept prezentate în contestaţie - în forma iniţială şi în forma modificată - motive dezvoltate extrem de exhaustiv şi judicios de către autorul opiniei separate.

În opinia autorului acestui apel, a încerca să dezvolte raţionament propriu menit să demonstreze netemeinicia şi nelegalitatea hotărârii sub aspectul „fondului cauzei” ori a-1 completa/modifica pe cel al autorului opiniei separate ar fi:

1. o activitate redundantă,

2. un plagiat,

3. o acţiune ofensatoare la adresa autorului opiniei separate.

Pârâta Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia tardivităţii apelului, motivat de faptul că acesta a fost depus în afara termenului de apel de 10 zile de la comunicarea hotărârii de către instanța de judecată, Tribunalul Mureș.

În susţinerea excepţiei privind tardivitatea apelului, intimata a arătat că sentinţa civilă nr. 357 din 16 martie 2023 a Tribunalului Mureș a fost comunicată apelantului-reclamant, prin e-mail, la data de 31.08.2023, iar accesarea sistemului informatic al Tribunalului Mureș prin deschiderea link-ului din interiorul emailului transmis și care cuprindea sentința mai sus amintită s-a făcut la data de 04.09.2023, potrivit extrasului care este atașat la dosarul cauzei de către Tribunalul Mureș, această dată fiind cea a comunicării către reclamant a sentinței civile apelate.

Ca urmare, de la acest moment a început să curgă termenul de 10 zile pentru promovarea căii de atac a apelului.

În opinia intimatei, hotărârea judecătorească a rămas definitivă prin neapelare, lucru consființit de către Tribunalul Mureș prin copia legalizată a acestei sentințe (anexa nr. 1) care a fost comunicată intimatei cu mențiunea: „definitivă prin neapelare”, eliberată la data de 06.11.2023, care a fost solicitată în vederea depunerii la un alt dosar promovat de reclamantul B.I.M., respectiv dosarul nr. 2945/102/2022 al Tribunalului Mureș - secția contencios administrativ și fiscal, având ca obiect solicitarea de anulare a actelor administrative reprezentate de hotărârile senatului universitar care aveau legătură cu obiectul prezentei cauze.

Precizările făcute de către avocații reclamantului prin cererile depuse la dosarul cauzei la 27.11.2023, cu privire la faptul că s-ar fi comunicat sentința fie la data de 27.09.2023, fie la 05.10.2023, nu corespund realității, iar acest lucru este facil de sesizat din înscrisurile privind comunicarea existente la dosarul cauzei.

În consecință, intimata a solicitat admiterea excepţiei şi respingerea apelului, ca fiind tardiv înregistrat la data de 21 decembrie 2023 de către reclamantul B.I.M..

5. Procedura parcursă în faţa instanţei de apel:

Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condiţiile art. 4711 din Codul de procedură civilă, instanţa a fixat termen de judecată la data de 11 septembrie 2024, pentru când a dispus citarea părţilor în şedinţă publică, în vederea soluţionării căii de atac a apelului.

La acelaşi termen de judecată, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia tardivităţii apelului invocată de către intimată, prin întâmpinare, a încuviinţat proba cu înscrisuri solicitată de intimată şi a respins proba cu efectuarea unei expertize în specialitatea informatică solicitată de apelant, ca neutilă cauzei, prin raportare la teza probatorie indicată cu referire la excepția de nelegalitate.

Totodată, a rămas în pronunţare asupra apelului şi a dispus amânarea pronunţării pentru data de 19 septembrie 2024, în temeiul art. 396 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă.

6.Soluția asupra apelului:

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței apelate, Curtea reține următoarele:

Sub un prim aspect, Curtea reține că la instanța de fond, apelantul reclamant a invocat excepția de nelegalitate privind hotărârile Senatului UMFST George Emil Palade nr. 2 (privind neaprobarea prelungirii activității în anul universitar 2021-2022 a reclamantului), nr.1a din 23.06.2022, de aprobare a votării în bloc a validării hotărârilor senatului universitar adoptate prin procedura de vot electronic în perioada martie 2020 – iunie 2022 şi nr. 1b din 23.06.2022, de validare a hotărârilor senatului universitar adoptate prin procedura de vot electronic în perioada martie 2020 – iunie 2022.

Instanța de fond a procedat la analiza excepției de nelegalitate cu privire la aceste 3 acte administrative, apelul declarat urmând a fi analizat în aceste limite cu care a fost investită instanța de fond, potrivit principiului prevăzut de art. 478 C.pr.civ.

Apelul declarat este în esență centrat asupra excepțiilor de nelegalitate invocate la instanța de fond, iar Curtea reține că potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate”.

Excepţia de nelegalitate, după cum este reglementată de dispoziţiile legale citate, în vigoare în prezent, reprezintă un mijloc de apărare comun și obiectul excepţiei de nelegalitate, îl constituie numai actele administrative cu caracter individual, care dau naștere, modifică sau sting drepturi și obligaţii determinate și care se dispută în cadrul procesului de fond.

Așadar o condiție cheie pentru analiza excepției de nelegalitate constă în faptul ca de actul administrativ care face obiectul excepţiei de nelegalitate să depindă soluţionarea litigiului în fond.

Constatarea pe cale incidentală a legalității, indiferent de data la care a fost emis actul administrativ, se justifică prin necesitatea exercitării unui control de legalitate fără de care soluția pronunțată de instanță riscă să fie fondată pe un act ilegal.

Pentru constatarea admisibilității invocării excepției de nelegalitate este necesară și dovedirea legăturii de dependență procesuală între actul care constituie obiectul litigiului de fond și actul/actele administrative cu caracter individual care constituie obiect al excepției de nelegalitate.

O astfel de legătură de dependență procesuală se impune a fi caracterizată nu doar formal, ci obiectiv, prin raportare la împrejurarea că actele administrative cu caracter individual care sunt atacate pe calea excepției de nelegalitate să constituie temeiul legal al emiterii deciziei care face obiectul litigiului pe fond, iar nu să reprezinte o simplă premisă care în legătură cu alte împrejurări faptice și/sau juridice să determine exclusiv o legătură de dependență formală între cele două categorii de acte administrative, o eventuală admitere a excepției de nelegalitate neinfluențând pe fond litigiul dedus judecății.

Prin urmare, instanţa în prealabil trebuie să verifice și să constate această legătură intrinsecă între actul administrativ a cărui nelegalitate este invocată pe cale de excepție și fondul cauzei.

Curtea reține că apelantul reclamant a investit instanța cu o contestație împotriva deciziei de încetare contract de muncă nr.1145/20.09.2021, invocând ca argument de drept și dispozițiile art. 289 alin.3 din Legea 1/2011 care prevede posibilitatea ca un cadru universitar , să poată continua activitatea didactică și după pensionare, fără limită de vârstă, în baza unui contract de muncă încheiat pe perioadă determinată de un an, cu posibilitate de prelungire.

De reținut că prin decizia de încetare contract de muncă nr.1145/20.09.2021, s-a constat în baza art. 56 alin.1 lit.c din Codul Muncii coroborat cu art.289 alin.1 din Legea 1/2011 și 263/2010, încetarea de drept a contractului individual de muncă al reclamantului , urmare a împlinirii condiţiei de vârstă de 65 ani încă din 26.06.2015 și a condiției de stagiu minim de cotizare.

De asemenea, Curtea reține că prin Hotărârea Senatului nr.2 din 15.09.2021 a fost respinsă solicitarea de prelungire activitate în anul universitar 2021-2022 pentru reclamantul apelant Benedek Imre, iar această hotărâre nu a fost contestată în prezenta cauză ci doar a fost invocată excepția de nelegalitate cu privire la această hotărâre, aspect reținut de altfel și de către instanța de fond.

Prin hotărârea nr.1a din 23.06.2022, s-a aprobat votarea în bloc a validării hotărârilor senatului universitar adoptate prin procedura de vot electronic în perioada martie 2020 – iunie 2022 şi prin hotărârea nr. 1b din 23.06.2022 s-a aprobat validarea hotărârilor senatului universitar adoptate prin procedura de vot electronic în perioada martie 2020 – iunie 2022.

Se susține de către apelant că de legalitatea acestor trei acte administrative depinde legalitatea și temeinicia deciziei 1145/2021 de încetare de drept contract de muncă.

Practic susține apelantul, prin avocat ales, că se poate constata încetarea contractului de muncă de drept doar dacă nu i se aprobă continuarea activității de cadru universitar.

Contrar opiniei apelantului, și în deplin acord cu instanța de fond, Curtea reține că intervenția încetării contractului de muncă pentru cazul prevăzut de art. 56 lit.c Codul muncii coroborat cu art.289 alin.1 din Legea 1/2001 nu este condiționată de neîndeplinirea condiției avută în vedere de art 289 alin.3 din Legea 1/2001.

Din interpretarea probelor de la dosarul cauzei, Curtea reține că după împlinirea vârstei standard de pensionare, 26.06.2015, părțile contractului de muncă au ales să continue colaborarea în baza unui raport de muncă modificat substanțial (negotium iuris), în cadrul legal creat de art.289 alin.6 din Legea 1/2011, raport grevat însă din punct de vedere formal pe același contract de muncă(instrumentum).

Curtea reține că la data de 20 septembrie 2021, erau îndeplinite în persoana apelantului condiția limitei de vârstă și a stagiului minim de cotizare, iar în lipsa unei decizii de menținere în calitate de titular, în sensul art.289 alin.6 din Legea 1/2011, raporturile de muncă incetează de drept.

Curtea reține însă că Regulamentul de acordare a prelungirii de activitate pentru cadrele didactice pensionate prevede la art.2 faptul că .... în condițiile art.289 alin.6 din Legea 1/2011 , un cadru didactic poate beneficia de menținerea calității de titular dacă, prin activitatea acestuia acoperă norme didactice care nu pot fi acoperite de restul personalului titular existent.

Această prevedere se poate aplica până la împlinirea vârstei de 70 ani.

Din actele dosarului, Curtea reține că reclamantul la data de 26.06.2021 împlinise deja vârsta de 71 de ani , astfel că față de reclamant prin raportare la criteriul de vârstă avut în vedere de art.2 din Regulamentului de mai sus nici nu se mai putea pune în discuție o menținere în activitatea de profesor titular.

Având în vedere existența încă din 26.06.2021 a acestui impediment legal stabilit printru-un act care nu a fost desființat de nicio instanță de judecată, și în privința căruia reclamantul nu a formulat la fond nicio solicitare, Curtea reține că este de prisos din punct de vedere juridic a se analiza excepția de nelegalitate pe fond a unor acte administrative emise începând cu data de 15.09.2021.

Cum excepția de nelegalitate vizează acte administrative a căror legalitate nu influențează legalitatea și temeinicia deciziei de încetare de drept contract de muncă, nefiind dată condiția influenței asupra fondul cauzei prevăzută de art. 4 din Legea 554/2004, aspect corect reținut și de către instanța de fond, Curtea reține că apelul declarat pe soluția instanței de fond asupra excepției de nelegalitate este nefondat.

Pe fondul cauzei , Curtea reține că situația de fapt necontestată de către părți constă în faptul că reclamantul a fost salariatul pârâtei , în funcția de profesor universitar , reclamantul împlinind încă din 26.06.2015 vârsta de 65 de ani și beneficiind din partea pârâtei în mod succesiv până în anul universitar 2021-2022 de instituția menținerii în activitate.

Raporturile de muncă dintre părți au încetat în temeiul art. 56 alin.1 lit.c din Codul muncii, salariatul îndeplinind condiția de vârstă și vechime pentru a fi pensionat încă din 26.06.2015

Curtea reține că prin decizia 1145/20.09.2021 pârâta în baza art. 56 alin.1 lit.c din Codul muncii și art 289 alin.1 din Legea 1/2011 a dispus încetarea de drept a contractului de muncă față de reclamantul apelant.

Art. 56 din Codul muncii reglementează cazurile de încetare de drept a contractului de muncă și prin încetarea de drept a unui contract se înțelege intervenția efectului legii asupra acelui contract, independent de voința părților contractante.

În cazul prevăzut de art.56 lit.c din Codul muncii, singura condiție ce trebuia întrunită pentru ca efectul legii să se răsfrângă asupra contractului de muncă este îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind vârsta salariatului și a stagiului de cotizare realizat, cerințe întrunite în persoana reclamantului apelant.

Potrivit art. 289 alin.1 din Legea 1/2011 personalul didactic şi de cercetare se pensionează la împlinirea vârstei de 65 de ani iar prevederile art. 289 alin.1 din Legea 1/2011 se corelează cu dispozițiile cuprinse în art. 56 alin.1 lit.c din Codul muncii, fiind astfel în prezența unui caz de încetare de drept a contractului de muncă, condițiile de la art.56 lit.c din Codul muncii fiind prevăzute și de art. 52 din Legea 263/2010 ca și condiții de pensionare.

Cum reclamantul a împlinit condiţia de vârstă de 65 ani încă din 26.06.2015 și condiția de stagiu minim de cotizare, în mod corect s-a reținut de către instanța de fond incidența efectului dat de art. 56 lit.c din Codul muncii și art. 289 alin.1 din Legea 1/2011 față de contractul de muncă al reclamantului.

Dar, se reține că apelantul atât în fața instanței de fond cât și în fața instanței de apel s-a prevalat de dispozițiile art. 289 alin.3 din Legea 1/2011, acesta susținând că dispozițiile de la art. 289 alin.3 înlătură de la aplicare dispozițiile art.289 alin.1 din Legea 1/2011.

Se are în vedere faptul că reclamantul apelant recunoaște că a împlinit condițiile de pensionare încă din 2015 dar acesta susține că deoarece în mod succesiv din 2015 până în 2021 i s-a tot prelungit continuarea activității de profesor universitar conform art. 289 alin.3 nu se putea dispune discreționar de către pârâta intimată încetarea de drept a contractului de muncă.

Curtea reține că potrivit art. 289 alin.3 din legea 1/2011 senatul universitar din universităţile de stat, particulare şi confesionale, în baza criteriilor de performanţă profesională şi a situaţiei financiare, poate decide continuarea activităţii unui cadru didactic sau de cercetare după pensionare, în baza unui contract pe perioadă determinată de un an, cu posibilitatea de prelungire anuală conform Cartei universitare, fără limită de vârstă.

Ceea ce omite reclamantul apelant să aibă în vedere este așadar faptul că pentru a se putea dispune, potrivit liberei opțiuni a instituției universitare pârâte, continuarea activității de cadru universitar este necesară îndeplinirea condiției premisă a pensionării.

Continuarea activității după pensionare, presupune astfel încetarea contractului de muncă prin pensionare, urmată de încheierea unui nou contract de muncă pe perioadă determinată, cu posibilitatea de prelungire potrivit art. 289 alin.3 din Legea 1/2011.

Se reține că textul de la art 289 alin.3 stipulează în mod clar posibilitatea de continuare activitate după pensionare iar nu o obligație pentru instituția universitară.

Textul de lege nu obligă instituțiile de învățământ și structurile sale de conducere să hotărască continuarea calității de titular de învățământ .

Această continuare de activitate este o opțiune lăsată la aprecierea instituției de învățământ și nu o obligație intrinsecă, apelul declarat sub acest motiv fiind găsit nefondat.

Sub un alt motiv de apel s-a invocat faptul că instanța de fond nu a pus în discuție calificarea juridică a acțiunii, susținând că în mod greșit instanța de fond s-a raportat la dispozițiile art. 289 alin.6 iar nu la dispozițiile art. 289 alin.3 din Legea 1/2011 așa cum a indicat prin petitul acțiunii.

Verificând sentința apelată, Curtea reține că instanța de fond nu a procedat la schimbarea calificării juridice a acțiunii reclamantului ci doar a concluzionat că dispozițiile art 289 alin.3 din Legea 1/2011, invocate de către reclamant , sunt condiționate de îndeplinirea condiției premisă a pensionării iar dispozițiile art. 289 alin.6 din Legea 1/2011 vizează situația de excepție a menținerii în functie , apelul declarat fiind nefondat și sub acest aspect.

De asemenea, Curtea reține că instanța de fond a motivat de ce nu ar fi incidente cauzei dispozițiile art. 289 alin. 3 , respectiv pentru că ipoteza de la acest text de lege are în vedere situația premisă a pensionării și abia ulterior pensionării se discută despre continuarea activității cu posibilitatea prelungirii continuării în timp ce ipoteza de alin. 6 are în vedere situația de excepție de la regula instituită de alin.1 de la art. 269 din Legea 1/2011, respectiv situația menținerii în activitate, singura instituție ce ar fi putut fi aplicabilă reclamantului apelant dar potrivit liberei opțiuni a pârâtei.

Astfel , dacă alin.1 ne arată că regula constă în faptul că personalul didactic şi de cercetare se pensionează la împlinirea vârstei de 65 de ani , alin.6 ne arată că prin excepție de la prevederile alin. (1), în cazul în care instituţiile de învăţământ superior nu pot acoperi normele cu titulari, pot hotărî menţinerea calităţii de titular în învăţământ şi/sau în cercetare, cu toate drepturile şi obligaţiile ce decurg din această calitate, pe baza evaluării anuale a performanţelor academice, după o metodologie stabilită de senatul universitar.

Curtea reține că și în ipoteza de excepție de la alin.6 se stipulează în mod clar posibilitatea de menținere în activitate iar nu o obligația pentru instituția universitară.

Și în această ipoteză textul de lege nu obligă instituțiile de învățământ și structurile sale de conducere să hotărască menținerea calității de titular de învățământ ci această menținere în activitate este tot o opțiune lăsată la aprecierea instituției de învățământ și nu o obligație intrinsecă, apelul declarat și sub acest motiv fiind găsit nefondat.

Raportat la considerentele instanței de fond, Curtea reține că ceea ce practic încearcă apelantul reclamant să susțină prin apelul declarat este faptul că ipoteza de la alin1 nu poate interveni decât dacă se constată că nu sunt date condițiile de la alin.6.

Astfel, apelantul a susținut că deoarece i se tot prelungise calitatea de personal didactic după împlinirea vârstei standard de pensionare de 65 de ani, nu pot fi incidente prevederile art 289 alin.1 din Legea 1/2011 și nici ale art 56 alin.1 lit.c din Codul muncii.

Contrar susținerilor apelantului, Curtea reține că în situația particulară a cadrelor didactice menținute în funcție în condițiile art 289 alin.6 din Legea 1/2011, este evident că menținerea lor în activitate în baza aceluiași contract de muncă în condițiile Regulamentului adoptat la nivelul instituției de învățământ nu exclude ulterior posibilitatea de a da relevanță art 56 alin.1 lit.c din Codul muncii după aprobarea menținerii în calitate de titular.

O interpretare contrară ar echivala cu împrejurarea că încetarea de drept a raportului de muncă ar putea interveni doar cu acordul expres al angajatului, ceea ce este contrar logicii juridice ce are în vedere instituția juridică a constatării încetării de drept a contractului de muncă, ce are loc prin efectul legii.

Faptul că reclamantul a fost menținut în activitate după anul 2015 până în anul 2021 nu obliga pe pârâta unitate angajatoare să îl mențină în activitate a la long pe reclamant, funcție de optiunea reclamantului, și nu o împiedică pe pârâtă să constate încetarea de drept a contractului de muncă prin prevalarea de opțiunea legală de nu îl menține la catedră pe reclamant și pentru anul universitar 2021-2022.

În consecință, Curtea apreciază că, dându-se relevanță dispozițiilor art. 289 alin.6 din Legea 1/2011 și menținând calitatea de titular pentru o perioadă de timp după întrunirea condițiilor vârstei standard de pensionare (care este în cazul cadrului didactic de 65 ani) și a stagiului minim de cotizare, nu se excludea incidența ulterioară a cazului de încetare de drept a contractului de muncă prevăzut de art. 56 alin.1 lit.c din Codul muncii.

Trecând peste analiza dispozițiilor art.289 alin.6 din Legea 1/2011 prin raportare la situația de fapt a reclamantului apelant, Curtea observă de altfel că în mod corect instanța de fond a reținut că nici nu a fost solicitat de către reclamant nici în fața Senatului UMSF , nici în fața instanței de fond aplicarea dispozițiilor art 291 alin.6 din legea 1/2011 la situația reclamantului.

Pârâta nu a fost investită de către reclamant cu o cerere de menținere în activitate ci acesta s-a prevalat de instituția prelungirii continuării activități avută în vedere de art. 289 alin.3 din Legea 1/2011 care însă nu i se putea aplica decât după pensionare.

Apelantul a susținut prin apelul declarat că prin raportare la argumentul vârstei de 70 de ani a fost discriminat pe baza acestui criteriu ca și motiv de încetare a contractului de muncă.

Referitor la criteriul vârstei de 70 ani, Curtea reține că nici în decizia de încetare de drept contract de muncă și nici în sentința instanței de fond în niciun moment nu s-a reținut această condiție pentru a se argumenta soluția dispusă.

Chiar și așa, Curtea reține că actul administrativ Regulamentul de acordare a prelungirii de activitate pentru cadrele didactice pensionate- ce prevede faptul că menținerea calității de titular se poate aplica până la împlinirea vârstei de 70 ani – era în vigoare la data emiterii decizie de încetare contract de muncă și producea efecte, acest regulament nefiind retras din circuitul juridic de către pârâtă și nici anulat de către vreo instanță de judecată.

Apelantul a mai susținut prin apelul declarat că decizia de încetare contract de muncă nu este motivată dar Curtea reține că în mod corect instanța de fond prin sentința apelată a verificat continutul acestui act al pârâtei și a reținut în mod judicios că sunt îndeplinite condițiile de motivare.

Mai mult, Curtea are în vedere și faptul că reclamanta după emiterea deciziei de încetare de drept contract de muncă reclamant a dat curs solicitării acestuia din urmă și a aprobat continuarea activității după pensionarea reclamantului în anul universitar 2021-2022 .

Față de cele de mai sus, în baza art. 480 alin.1 C.pr.civ. Curtea a respins apelul declarat ca nefondat, soluția instanței de fond fiind legală și temeinică.