ARES ARES, Asociația pentru Reziliență, Evaluare și Securitate

Curtea de Apel SUCEAVA · 1230/86/2023/a1

Decizie nr. 66 din 12.04.2024

Instanță
Curtea de Apel SUCEAVA
Dosar
1230/86/2023/a1
Obiect
În situația în care cu ocazia audierii în calitate de martor, persoanei respective i se aduce la cunoștință că are dreptul să nu declare fapte și împrejurări de fapt care, dacă ar fi cunoscute, l-ar incrimina (conform art. 118 alin.1 raportat la art. 120
Soluție
Sursa
portal.just.ro

Prin încheierea camerei de consiliu pronunţată de Tribunalul Suceava la data de 08.09.2023 în dosarul nr. 1230/86/2023/a1 au fost respinse cererile formulate şi excepţiile invocate de inculpatul S. S. A., prin apărător, ca neîntemeiate.

În temeiul s-a constatat legalitatea sesizării Tribunalul Suceava cu rechizitoriul nr. 23/D/P/2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Suceava, privind pe inculpatul S.

S.

A.,, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.

S-a dispus începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul S. S. A., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin.1 din Legea nr.143/2000.

Conform art. 346 alin.1 teza finală Cod de procedură penală încheierea a fost comunicată inculpatului și Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Suceava.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a formulat contestaţie inculpatul S. S. A., pentru motivele expuse în încheierea iniţială de amânare a pronunţării din data de 26.02.2024.

Prin încheierea nr. 47 pronunţată la data de 12.03.2024 de judecătorii de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Suceava în dosarul nr. 1230/86/2023/a1, în baza art. 347 alin. 3 Cod procedură penală s-a admis contestaţia formulată de inculpatul contestator S.

S.

A., împotriva Încheierii din 08.09.2023 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Suceava - Secţia penală în dosarul nr. 1230/86/2023/a1.

În baza art. 347 alin. 3 rap. la art. 345 alin. 3 Cod procedură penală s-a admis excepţia nelegalităţii probei privind declaraţia dată în data de 05.07.2021 de către inculpatul S. S. A.,, în calitate de martor invocată de contestator.

S-a constatat nulitatea probei privind declaraţia menţionată şi s-a dispus înlăturarea din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale a acestui mijloc de probă.

S-a dispus înlăturarea fizică din dosar a mijlocului de probă exclus.

În baza art. 345 alin. 2 Cod procedură penală s-a dispus comunicarea de îndată a încheierii motivate către DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava, urmând ca în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii procurorul să comunice judecătorului de cameră preliminară de la Curtea de Apel Suceava dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei.

Pentru a dispune astfel, a reţinut completul de judecători din cadrul curții, printre altele, că:

,,...O altă solicitare a inculpatului S. S. A.,, prin apărător este cea a constatării nulităţii declaraţiei dată de acesta în calitate de martor, la data de 05.07.2021, menţionând că această a fost neloial administrată.

În legătură cu această solicitare, judecătorul de cameră preliminară din cadrul instanţei de fond a precizat că nu a putut exclude, declaraţia inculpatului S.

S.

A.,dată în calitate de martor, la data de 05.07.2021, în dosarul nr. 80D/P/2020 al DIICOT-Serviciul Teritorial Suceava, în copie xerox, a căror autenticitate a fost certificată de un procuror din cadrul DIICOT - Serviciul Teritorial Suceava, în contextul în care aceasta a fost în mod legal şi loial administrată, acestuia fiindu-i adus la cunoştinţă, anterior audierii, inclusiv dreptul de a nu se autoincrimina.

Pe de altă parte, a reţinut că această declaraţie, precum şi cea a martorei F.M.A. au fost luate în cadrul unui alt dosar penal, având în prezenta cauză valoarea probatorie a unor înscrisuri.

Făcând propria analiză asupra declaraţiei dată de inculpatul S.

S.

A.,, în calitate de martor, în data de 05.07.2021 (fila 205 dup), judecătorii de cameră preliminară de la instanţa de control judiciar apreciază că această urmează a fi exclusă din materialul probator pentru următoarele considerente:

Astfel, judecătorii de cameră preliminară de la instanţa de control judiciar constată că la data de 23.08.2020, lucrătorii de poliţie din cadrul Poliţiei Oraşului Siret au întocmit procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante, în baza căruia prin ordonanţa nr. 152D/P/2020 s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la săvârşirea infracţiunii de ,,deţinere de droguri de risc, fără drept, în vederea consumului propriu”, prev. de art. 4 alin.1 din Legea nr. 143/2000.

Prin ordonanța din data de 23.09.2020 emisă în dosarul de urmărire penală nr. 80D/P/2020, procurorul din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Suceava a dispus s-a dispus conexarea dosarului de urmărire penală nr. 152D/P/2020 la dosarul de urmărire penală nr. 80D/P/2020.

La data de 20.08.2021 procurorul a dispus în dosarul de urmărire penală nr. 80D/P/2020 emiterea rechizitoriului și sesizarea Tribunalului Suceava.

Prin rechizitoriul nr. 80D/P/2020 din data de 20.08.2021, procurorul a dispus disjungerea cauzei în vederea efectuării de cercetări cu privire la infracțiunea de „trafic de droguri de risc”, prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu referire la fapta comisă la data de 23.08.2020 de numitul S.

S.

A., și, astfel, s-a înregistrat la D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial Suceava dosarul de urmărire penală nr. 150D/P/2021 .

Prin ordonanța din data de 24.09.2021, emisă în dosarul de urmărire penală nr. 150D/P/2021, procurorul din cadrul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Suceava a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de ,,deținere de droguri de risc, fără drept, în vederea consumului propriu”, prev. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 în infracțiunea de „trafic de droguri de risc”, prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 (cu referire la fapta comisă la data de 23.08.2020 de numitul S.

S.

A.,).

Prin ordonanța din data de 24.09.2021, emisă în dosarul de urmărire penală nr. 44D/P/2021, procurorul din cadrul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Suceava a dispus conexarea dosarului de urmărire penală nr. 150D/P/2021 la dosarul de urmărire penală nr. 44D/P/2021.

Prin ordonanța din data de 22.02.2023, emisă în dosarul de urmărire penală nr. 44D/P/2021, procurorul din cadrul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Suceava a dispus disjungerea cauzei cu privire la comiterea infracțiunii de ,,trafic de droguri de risc”, prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 (cu referire la fapta comisă la data de 23.08.2020 de numitul S.

S.

A.,).

Astfel, la data de 27.01.2023 s-a înregistrat la D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Suceava dosarul de urmărire penală cu nr. 23D/P/2023 având ca obiect comiterea infracțiunii de ,,trafic de droguri de risc”, prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 (cu referire la fapta comisă la data de 23.08.2020 de numitul S.

S.

A.,).

Prin ordonanța din data de 22.02.2023, emisă în dosarul de urmărire penală nr. 23D/P/2023 procurorul din cadrul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Suceava, a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de S.

S.

A., pentru săvârșirea infracțiunii de ,,trafic de droguri de risc”, prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000.

Prin ordonanța din data de 20.03.2023, emisă în dosarul de urmărire penală nr. 23D/P/2023 procurorul din cadrul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Suceava, a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului S.

S.

A., pentru săvârșirea infracțiunii de ,,trafic de droguri de risc”, prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000.

La data de 05.07.2021, în dosarul 80D/P/2020, inculpatul S.

S.

A., a fost audiat în calitate de martor ,,cu privire la faptele petrecute la data de 23.08.2020, când împreună cu B.

N.

D, O.

A. şi F.M.A, am fost depistaţi de către o patrulă de poliţie, având asupra noastră o cantitate de droguri.” (f. 205 d.u.p.).

Ulterior, în prezenta cauză inculpatul S.

S.

A., nu a putut fi audiat, fiind menţionată în cuprinsul actului de sesizare la pct.

III Mijloace de probă ca şi declaraţie a inculpatului, declaraţia pe care acesta a dat-o la data de 05.07.2020, în calitate de martor.

Faptul că la momentul luării acelei declaraţii, organele de cercetare penală aveau suficiente date privind caracterul infracţional al faptei numitului S.

S.

A., rezultă chiar din procesul verbal de constatare a faptei din 23.08.2020 (f. 127d.u.p) în care s-a menţionat că ,,...într-un rucsac de culoare negru cu roşu, cu inscripţia ,,Adidas” deţinut de către numitul S.

S.

A., a fost identificată o pungă de staniol ce conţinea resturi vegetale de culoare verde cu miros înţepător...”

Judecătorii de cameră preliminară de la instanţa de control judiciar observă că actualul Cod de procedură penală conferă garanţii procesuale pentru respectarea dreptului la un proces echitabil (dreptul la apărător, dreptul la tăcere) atât persoanelor care dobânedsc calitatea de suspect/inculpat, cât şi celor care au calitatea de martor.

La momentul la care inculpatul S.

S.

A., a fost audiat în calitate de martor, dispoziţiile art. 118 Cod de procedură penală prevedeau că ,,declaraţia de martor dată de o persoană care, în aceeaşi cauză, anterior declaraţiei a avut sau, ulterior, a dobândit calitatea de suspect ori inculpat nu poate fi folosită împotriva sa.”.

Prin decizia Curţii Constituţionale nr. 236 din 02.06.2020 s-a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 118 din Codul de procedură penală care nu reglementează dreptul martorului la tăcere şi la neautoincriminare este neconstituţională.

Realizând o amplă analiză a jurispundenţei Curţii de Justiţiei a Drepturilor Omului, Curtea Constituţională a statuat că dreptul la tăcere și dreptul de a nu contribui la propria incriminare sunt atât o consecință directă a prezumției de nevinovăție, cât și o garanție a echității procedurii, consacrate în par.1 și 2 ale art.6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în condițiile în care par.1 cuprinde garanții ale „acuzatului” în materie penală, iar câmpul de aplicare ratione personae al par.2 al art.6 din Convenție are o sferă mai largă, incluzând și martorul.

În context, Curtea a observat că, în ceea ce priveşte noţiunea de „martor”, instanța europeană a reţinut că aceasta are un înţeles autonom în sistemul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, independent de calificarea sa în norma naţională (Hotărârea din 24 aprilie 2012, pronunţată în Cauza Damir Sibgatullin împotriva Rusiei, par. 45).

Astfel, din moment ce o depoziţie, fie că ea este făcută de un martor - stricto sensu - sau de către o altă persoană, este susceptibilă să fundamenteze, în mod substanţial, condamnarea celui trimis în judecată, ea constituie o „mărturie în acuzare”, fiindu-i aplicabile garanţiile prevăzute de art.6 par.1 şi 3 lit.d) din Convenţie (Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Kaste şi Mathisen împotriva Norvegiei, par.53; Hotărârea din 27 februarie 2001, pronunţată în Cauza Luca împotriva Italiei, par.41).

Judecătorii de cameră preliminară de la instanţa de control judiciar constată că, din această perspectivă, declaraţia dată în calitate de martor de inculpatul S.

S.

A., la 05.07.2021 respectă exigenţele impuse prin decizia anterior menţionate, fiindu-i aduse la cunoştinţă toate drepturile, inclusiv cele de a nu se autoincrimina.

Însă, Legea nr. 201 din 5 iulie 2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial Nr. 618 din 6 iulie 2023 a adus importante modificări dispoziţiilor art.118 Cod procedură penală ,,Dreptul martorului la tăcere şi neautoincriminare”, în prezent având următorul conținut:

,,(1) Martorul are dreptul să nu declare fapte şi împrejurări de fapt care, dacă ar fi cunoscute, l-ar incrimina. Organul judiciar este obligat să îi aducă la cunoştinţă acest drept înainte de fiecare audiere, în condiţiile art. 120.

(2) Probele obţinute cu încălcarea prevederilor alin. (1) nu pot fi folosite împotriva martorului în niciun proces penal. Dispoziţiile art. 102 alin. (3) şi (4) se aplică în mod corespunzător.

(3) Declaraţia de martor dată de o persoană care, în aceeaşi cauză, anterior declaraţiei a avut sau, ulterior, a dobândit calitatea de suspect ori inculpat nu poate fi folosită împotriva sa.

Organele judiciare au obligaţia să menţioneze, cu ocazia consemnării declaraţiei, calitatea procesuală anterioară.”.

Se observă aşadar că, legiuitorul nu numai că a armonizat textul de lege apreciat a fi neconstituţional într-o anumită măsură cu exigenţele impuse de Decizia Curţii Constituţionale nr. 36/2020, adăugând două alineate reglementând în mod expres obligaţia pe care o are organul judiciar prealabil audierii martorului şi sancţiunea care intervine în cazul nesocotirii acesteia, dar, mai mult a instituit o interdicţie expresă în alin. 3, în sensul imposibilităţii folosirii împotriva inculpatului a unei declaraţii date anterior în calitate de martor, şi aceasta în orice condiţii ar fi fost dată, textul fiind clar din această perspectivă.

Interpretând aceste dispoziţii legale, astfel cum au fost modificate, şi în sensul că, o astfel de declaraţie, deşi nu poate fi folosită împotriva inculpatului, care a dat-o, ar putea fi folosită eventual împotriva altor inculpaţi, judecătorii de cameră preliminară de la instanţa de control judiciar constată că în prezenta cauză a fost trimis în judecată un singur inculpat S.

S.

A.,, fiind folosită şi indicată expres în actul de sesizare o singură declaraţie pe care acesta a dat-o, respectiv cea dată în calitate de martor.

Aşadar, constatând că această declaraţie, dată în calitate de martor nu poate fi folosită în cauză, neavând caracterul unui simplu înscris, judecătorii de cameră preliminară de la instanţa de control judiciar vor constata nulitatea acesteia urmând să o înlăture din materialul probator.” (...)