Hotărâre nr. 337 din 21.03.2024

Prin sentinţa penală nr. 109 din data de 31 mai 2023 pronunţată de Tribunalul Botoşani în dosarul nr. 840/40/2020*, în temeiul art. 396 alin. 1, 8 raportat la art. 16 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, a încetat procesul penal faţă de inculpaţii P.M.O, G.I.F., D.R.V. şi I.S.pentru săvârşirea infracţiunii deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit titlului VII, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 ţigarete, prev. şi ped. de art. 452 alin. 1 lit. h) Cod fiscal, art. 5 Cod penal, întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.

În baza disp. art. 397 alin. 1 Cod procedură penală, s-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Autoritatea Vamală Română, prin Direcţia Regională Vamală Iaşi şi au fost obligaţi inculpaţii în solidar, să plătească părţii civile suma de 220.181 lei (din care 8.451 lei reprezintă taxe vamale, 174.232.lei accize şi 37.498 lei TVA) cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând prejudiciu cauzat bugetului de stat, la care s-au adăugat accesorii calculate conform Codului de procedură fiscală, de la data de 27.08.2017 până la achitarea integrală a sumei datorate.

S-a reținut în cauză, ca prin rechizitoriul nr. 44D/P/2020 din data de 02 iunie 2020 al D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Botoșani, săvârșirea de către inculpaţi a infracțiunii de contrabandă, prev. și ped. de art. 27 alin. (3) rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006.

Ulterior, prin încheierea din data de 09 noiembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. 840/40/2020*, în temeiul art. 386 din Codul de procedură penală coroborat cu art. 4 din Codul penal și art. 3 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, cu referire la Decizia Curții Constituționale nr. 176 din data de 24.03.2022 și art. 5 din Codul penal, s-a schimbat încadrarea juridică a faptei pentru care au fost trimiși în judecată inculpații din infracțiunea de contrabandă, prev. și ped. de art. 270 alin. (3) rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, în infracțiunea de deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit titlului VII, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 țigarete, prev. și ped. de art. 452 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal.

Inculpații apelanți au formulat critici atât împotriva sentinței penale nr. 109 din data de 31.05.2023 pronunțată de către Tribunalul Botoșani, cât și împotriva încheierii din data de 09 noiembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. 840/40/2020* de către Tribunalul Botoșani, mai sus menționată.

Prin decizia penală nr. 337/21 martie 2024 Curtea de Apel Suceava, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală a admis apelurile declarate de către inculpații P.M.O, G.I.F., D.R.V. şi I.S. împotriva sentința penale nr. 109 din data de 31.05.2023 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr. 840/40/2020*, a desființat, în parte, sentința penală apelată și, rejudecând cauza a micșorat cuantumul daunelor materiale la plata cărora au fost obligați inculpații, în solidar, către partea civilă Autoritatea Vamală Română – prin Direcția Regională Vamală Iași, de la suma de 220.181 lei (reprezentând taxe vamale, accize și T.V.A.) la suma de 211.730 lei (reprezentând accize și T.V.A.), la care se adaugă plata accesoriilor conform art. 173-174 și art. 176 din Codul de procedură fiscală, de la data săvârșirii faptei 26.08.2017 și până la data achitării debitului principal, inclusiv.

Cu privire la calitatea de parte civilă a Autoritatea Vamală Română, prin Direcţia Regională Vamală Iaşi s-a reţinut că:

Pe parcursul soluţionării cauzei, a fost introdusă în caliatea de parte civilă Autoritatea Vamală Română, prin Direcţia Regională Vamală Iaşi, întrucât a avut loc o subrogaţie în toate drepturile şi obligaţiile DGRFP Iaşi - Direcţia Regională Vamală Iaşi, conform dispoziţiilor art. 6 alin. 3 şi 4 din Legea nr. 268/2021 în urma restructurării ANAF.

Se apreciază că aceasta are în continuare calitatea de parte civilă chiar dacă a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor din infracţiunea de contrabandă, prev. şi ped. de art. 270 alin. 3 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, în infracţiunea de deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit titlului VII, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 ţigarete, prev. şi ped. de art. 452 lit. h Cod fiscal.

În acest sens, trebuie avut în vedere că potrivit art. 1 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 268/2021, Autoritatea Vamală Română este organ de specialitate al administraţiei publice centrale în domeniul vamal şi îndeplineşte competenţele de organ fiscal central în conformitate cu prevederile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală pentru creanţele fiscale aflate în administrarea sa potrivit legii, iar potrivit art. 2 alin. 1 şi 2 din HG nr. 237/2022 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Vamale Române, Autoritatea asigură:

a) primirea, înregistrarea şi gestionarea declaraţiilor informative privind produsele accizabile întocmite în baza Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Codul de procedură fiscală;

b) stabilirea, prin decizie de impunere, a creanţelor fiscale pentru gospodăriile individuale, pentru diferenţe de accize devenite exigibile ca urmare a neregulilor apărute pe parcursul deplasării produselor accizabile, precum şi pentru distrugeri sau pierderi de produse accizabile care nu se admit ca neimpozabile;

c) controlul şi supravegherea fiscală a producţiei, depozitării, circulaţiei, importului şi utilizării produselor accizabile;

d) acordarea de asistenţă şi îndrumare în domeniul autorizării şi supravegherii producţiei, deţinerii, importului şi circulaţiei producţiei produselor accizabile;

e) constatarea şi sancţionarea, potrivit competenţelor, a nerespectării legislaţiei privind regimul produselor accizabile;

f) autorizarea, în situaţiile în care autoritatea vamală este autoritate competentă conform prevederilor Codului fiscal, şi înregistrarea persoanelor juridice şi fizice care desfăşoară activităţi de producţie, îmbuteliere, ambalare, primire, deţinere, depozitare şi/sau expediere, comercializare, utilizare finală a produselor accizabile.

(2) Autoritatea asigură administrarea, cu excepţia acţiunilor de inspecţie fiscală şi a stingerii creanţelor fiscale prin executare silită efectuate potrivit Codului de procedură fiscală, a impozitelor, taxelor şi a altor venituri bugetare, date prin lege în competenţa sa, respectiv a:

a) taxelor vamale, potrivit prevederilor Regulamentului (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii, cu modificările şi completările ulterioare, denumit în continuare Codul vamal al Uniunii, şi a altor resurse proprii tradiţionale ale bugetului unional prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. (a) din Decizia (UE, Euratom) 2020/2.053 a Consiliului din 14 decembrie 2020 privind sistemul de resurse proprii ale Uniunii Europene şi de abrogare a Deciziei 2014/335/UE, Euratom;

b) accizelor şi taxei pe valoarea adăugată, potrivit prevederilor Codului fiscal.

Mai mult decât atât, deşi s-ar putea considera că aceste dispoziţii legale ar putea fi aplicabile doar în cazul produselor accizabile care încălcă regimului frontierei de stat, trebuie avute în vedere şi dispoiţiile legale aplicabile antrepozitului fiscal.

Antrepozit fiscal reprezintă un loc în care produsele accizabile sunt produse, transformate, deţinute, depozitate, primite sau expediate în regim suspensiv de accize de către un antrepozitar autorizat în cadrul activităţii sale, sub rezerva anumitor condiţii stabilite de autorităţile competente din statul membru în care se află antrepozitul fiscal, respectiv în condiţiile prevăzute de prezentul capitol, în cazul în care antrepozitul fiscal se află în România. (art. 336 pct. 3 Cod fiscal)

Antrepozitul fiscal poate funcționa numai pe baza unei autorizații valabile emise de autoritatea fiscală competentă.

Astfel, în vederea obținerii autorizației de antrepozit fiscal, persoana care intenționează să fie antrepozitar autorizat trebuie să depună o cerere la autoritatea vamală teritorială. (art. 359 şi urm.

Cod fiscal coroborate cu prevederile pct. 22 alin. (1) din Titlul VIII al Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016, cu modificările și completările ulterioare.).

Relevantă este de asemenea din perspectiva analizată şi obligaţia instituită în sarcina antrepozitarului autorizat, prevăzută de disp. pct. 37 alin.1 din hotărârea menţionată anterior, potrivit cărora ,,În aplicarea prevederilor art. 367 alin. (1) din Codul fiscal, autoritatea vamală teritorială competentă pentru autorizare stabileşte în sarcina antrepozitarilor autorizaţi o garanţie care să acopere riscul neplăţii accizelor pentru produsele accizabile produse şi/sau depozitate în fiecare antrepozit fiscal, precum şi riscul neplăţii accizelor pentru produsele accizabile deplasate în regim suspensiv de accize, în cazul circulaţiei intracomunitare.” Prin urmare, în contextual în care garanţia se depune la Autoritatea Vamală Teritorială şi acciza datorată ca urmare a săvârşirii infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal se remite aceleiaşi autorităţi.

Cu privire la latura civilă a cauzei, Curtea constată că prin Decizia nr. 586/2016 Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală, cu referire la dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, sunt neconstituționale în ceea ce privește lăsarea ca nesoluționată a acțiunii civile de către instanța penală, în cazul încetării procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

Consecutiv acestei decizii, textul legal al art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală a fost modificat, astfel încât instanța penală este obligată să se pronunțe pe fondul acțiunii civile formulate de partea civilă în situația în care acțiunea penală a fost stinsă prin încetarea procesului penal ca efect al intervenirii prescripției răspunderii penale.

Conform dispozițiilor art. 19 alin. (5) din Codul de procedură penală, repararea prejudiciului material și moral se face potrivit dispozițiilor legii civile, astfel încât instanța penală este ținută să analizeze întrunirea condițiilor de angajare a răspunderii civile delictuale potrivit dispozițiilor art. 1357 din Codul penal.

Într-adevăr, producerea prejudiciului nu este prevăzută de norma de incriminare ca element constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, așa încât nu este necesară îndeplinirea unei atare condiții pentru consumarea infracțiunii, infracțiunea de deținere de către orice persoană sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit titlului VII, cu excepția celor deținute în antrepozitul fiscal, fără a fi marcate sau marcate corespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 țigarete fiind o infracțiune de pericol, și nu de rezultat.

Este firesc, întrucât scopul eludării sau sustragerii de la plata taxelor nu se realizează întotdeauna și, pe cale de consecință, nu în toate situațiile se produce o pagubă în bugetul general consolidat al statului.

Aceasta nu exclude însă, în anumite ipoteze, producerea unor consecințe concrete, respectiv prejudicierea statului prin eludarea plății taxelor, ca urmare a sustragerii bunurilor sau mărfurilor de la controlul vamal și prin neîncasarea taxelor specifice activității desfășurate în regim de antrepozit fiscal.

Potrivit art. 19 alin. (1) din Codul de procedură penală, acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale.

În mod evident, între prejudiciul adus bugetului de stat prin neplata accizelor și a TVA (corect stabilite la cuantumul de 174.232 lei accize și 37.498 lei TVA, în baza înscrisurilor depuse de partea civilă la dosar) și deținerea de către inculpați, care nu erau autorizați pentru a avea un antrepozit fiscal a unei cantități de peste 10.000 țigarete provenite din contrabandă, există o legătură directă de cauzalitate, ceea ce impune acordarea posibilității reparării acestui prejudiciu în cadrul procesului penal.

Cererea de despăgubiri poate fi admisă de instanța penală, pentru că însăși fapta prin care sunt cauzate pagubele este incriminată de legea penală, chiar dacă producerea prejudiciului nu condiționează consumarea infracțiunii.

Curtea are în vedere cele statuate prin Decizia în interesul legii nr.

I/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 404 din 6 mai 2004, prin care Înalta Curte s-a pronunţat anterior cu privire la o situaţie similară, statuând asupra posibilităţii acordării de despăgubiri atunci când între fapta incriminată şi prejudiciu există legătură de cauzalitate, deşi pagubele pretinse nu se circumscriu urmării imediate prevăzute de lege pentru infracţiunea dedusă judecăţii.

Astfel, în considerentele deciziei mai sus menţionate se precizează că „prin limitarea obiectului acţiunii civile la daunele cauzate numai de efectele care sunt consecinţa la care se face referire neechivocă prin textul legii penale incriminator al faptei deduse judecăţii instanţei penale, s-ar deturna însuşi sensul şi scopul unei astfel de acţiuni, care constă în asigurarea unei juste şi integrale reparări a prejudiciului cauzat.

Imperativul bunei administrări a justiţiei, care impune exercitarea concomitentă a celor două acţiuni, nu poate permite fragmentarea pretenţiilor civile în funcţie de caracterul direct sau indirect al pagubelor produse, ca urmare a particularităţilor legăturii de cauzalitate dintre actul incriminat şi efectele acestuia”.

Or, datorită scopului prevăzut expres de norma de incriminare, comiterea faptelor ce corespund elementului material al infracţiunii de deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false este, prin natura sa, generatoare de prejudiciu.

Neperceperea sumelor legale cuvenite pentru deținerea în afara antrepozitului fiscal a unor produse accizabile supuse marcării, constituie prejudiciu la bugetul statului, aceste taxe (accize și TVA) fiind instituite în scopul realizării veniturilor bugetare, dar şi ca măsuri protecţioniste în plan economic, astfel cum rezultă și din expunerea de motive care a stat la baza adoptării Ordonanței de urgență nr. 54/23.06.2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, prin care a fost introdusă în Codul fiscal infracțiunea de deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării.

De asemenea, prejudiciul creat de inculpat (accize și TVA în valoare totală de 220.181 lei) reprezintă obligaţii bugetare de natură fiscală şi se constituie din obligaţii fiscale principale, asupra cărora, pentru neplată la termen, se calculează accesorii fiscale, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură fiscală, până la data plăţii efective.

Cu privire la obligaţia de plată a taxelor vamale, Curtea reține că infracţiunea de contrabandă în formă asimilată, prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, a fost introdusă iniţial în fondul activ al legislaţiei prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 23 iunie 2010, fiind prevăzut că sunt asimilate infracţiunii de contrabandă şi se pedepsesc potrivit alin. (1) colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.

Prin aceeaşi Ordonanţă de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010, la art. 296/1 alineatul (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal s-a introdus litera l), în sensul că reprezintă infracţiune deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit titlului VII, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete, 400 ţigări de foi de 3 grame, 200 ţigări de foi mai mari de 3 grame, peste 1 kg tutun de fumat, băuturi spirtoase peste 200 litri, produse intermediare de alcool peste 300 litri.

Incriminarea a fost preluată la art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015.

Curtea Constituţională a constatat prin Decizia nr. 176 din 24 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 5 mai 2022, că dispoziţiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României sunt neconstituţionale, în esenţă, pentru neinstituirea unui prag valoric/temporal cât priveşte faptele asimilate contrabandei sub care faptele incriminate prin articolul menţionat nu constituie infracţiune.

Prin decizia nr. 15/2003 pronunţată de către Î.C.C.J. în recurs în interesul legii s-a stabilit că urmare a ieşirii din fondul legislaţiei active a dispoziţiilor art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, în perioada 5 mai-16 iunie 2022, deţinerea în afara antrepozitului fiscal şi/sau comercializarea pe teritoriul României peste limita de 10.000 de ţigarete supuse marcării, fără a fi marcate, marcate necorespunzător ori cu marcaje false, provenind din contrabandă, fapte anterioare intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 85/2022, constituie infracţiunea prevăzută de art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul (fostul art. 269/1 menţionat anterior).

Obiectul juridic al infracţiunii de contrabandă este diferit de cel al infracţiunii de deţinere de bunuri accizabile în afara antrepozitului fiscal, fără a fi marcate ori marcate necorespunzător sau cu marcaje false, peste limita a 10.000 de ţigarete, doar prin faptul că în cazul infracţiunii de contrabandă se apără și regimul frontierei de stat, nu numai regimul administrării impozitelor, taxelor, contribuţiilor și altor sume datorate bugetului general consolidat.

Astfel, obligaţiile fiscale definite de Legea nr. 241/2005 în art. 2 lit. e) (obligaţii fiscale sunt obligaţiile prevăzute de Codul fiscal și de Codul de procedură fiscală) includ taxele vamale prevăzute de Codul vamal.

Taxele vamale sunt incluse în Codul de procedură fiscală, în art. 1 alin. (2) prevăzându-se că prezentul cod se aplică și pentru administrarea drepturilor vamale, iar în art. 2 alin. (2), că prezentul cod constituie procedura de drept comun pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat.

TVA și accizele intră la bugetul general consolidat al României.

Obiectul juridic complex al infracţiunii de contrabandă apare ca evident prin compararea infracţiunilor prevăzute în art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României și infracţiunilor din Codul vamal.

Astfel, art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2001 prevede că prin infracţiune de frontieră se înţelege fapta prevăzută de lege ca infracţiune, săvârșită în scopul trecerii ilegale peste frontiera de stat a persoanelor, mijloacelor de transport, mărfurilor sau altor bunuri, iar art. 8 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2001, că trecerea frontierei de stat a mijloacelor de transport, mărfurilor și altor bunuri se face cu respectarea legilor care reglementează regimul vamal.

Ambele infracţiuni presupun o conduită ilicită comună, descrisă ca atare în elementul material din conţinutul constitutiv.

În plus, infracţiunea din Codul vamal are în vedere un scop specific, și anume sustragerea de la plata taxelor datorate statului.

Astfel, deși infracţiunea de frontieră presupune acea faptă prin care se incriminează trecerea ilegală peste frontiera de stat a mărfurilor, contrabanda, prin care se incriminează aceeași conduită, este inclusă în Codul vamal în considerarea sustragerii de la plata taxelor datorate statului.

Elementul material al infracţiunii de contrabandă constă în introducerea sau scoaterea din ţară, prin orice mijloace, a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal, sau introducerea sau scoaterea din ţară prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, incluzând deci deţinerea produselor accizabile supuse marcării.

Elementul material al infracţiunii prevăzute în art. 425 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal constă în deţinerea sau comercializarea produselor accizabile supuse marcării, iar la infracţiunea asimilată contrabandei, art. 270 alin. (3) din Codul vamal, elementul material constă în colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau mărfurilor cunoscând că provin din contrabandă, deci că au fost sustrase de la controlul vamal.

Elementul material al laturii obiective al infracţiunii asimilate contrabandei este mai larg faţă de cel al infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate ori marcate necorespunzător sau cu marcaje false, peste limita a 10.000 de ţigarete.

S-a reţinut că, având în vedere obiectul juridic mai larg al infracţiunii de contrabandă, modalitatea specifică de realizare a elementului material care se încadrează atât în deţinere în afara antrepozitului fiscal – art. 425 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal cât și în contrabandă, infracţiunea de contrabandă este o infracţiune complexă, care include deţinerea bunurilor în afara antrepozitului, dacă provenienţa acestor bunuri este contrabanda.

Reţinând însă, ca o consecinţă a deciziei Curţii Constituţionale nr. 176/24.03.2022, incidenţa doar a dispoziţiilor art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal se presupune că obiectul material al acestei infracţiunii trebuie să îndeplinească doar anumite condiţii cumulative, respectiv ca bunurile să fie produse accizabile supuse marcării (cum sunt ţigaretele), să nu fie marcate sau să fie marcate necorespunzător ori cu marcaje false, să răspundă anumitor limite cantitative/valorice şi să se afle în afara antrepozitului fiscal (fiind stabilit că produsele accizabile aflate în antrepozitul fiscal au regim suspensiv de accize).

Nu se cere aşadar distinct condiţia ca aceste bunuri să provină din contrabandă, activitatea de deţinere a acestor bunuri desfăşurându-se doar cu încălcarea dispoziţiilor legale care stabilesc regimul juridic al antrepozitului fiscal autorizat.

Potrivit art. 362 Cod fiscal ,,este interzisă deţinerea unui produs accizabil în afara antrepozitului fiscal, dacă acciza la acel produs nu a fost percepută.

Deţinerea de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal, pentru care nu se poate face dovada perceperii accizelor, atrage obligaţia de plată a acestora”.

Aşadar, raportat la limitele acuzaţiei penale ce poate fi adusă inculpaților în cauză, taxele vamale (în cuantum de 8.451 lei) nu se datorează, ele fiind datorate doar în cazul unei infracţiuni de contrabandă. (...)