Hotărâre nr. 233 din 26.03.2024

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani – Secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 12.07.2022, sub număr de dosar 1494/40/2022, reclamanta M.M., în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Dorohoi şi Primăria Municipiului Dorohoi, a formulat contestaţie împotriva Dispoziției de sancționare disciplinară nr. 474/23.05.2022 emisă de Primarul Municipiului Dorohoi, prin care a solicitat:

- anularea Dispoziției de sancționare disciplinară nr. 474/23.05.2022 emisă de Primarul Municipiului Dorohoi, judeţul Botoșani prin care a fost sancționată disciplinar cu diminuarea drepturilor salariale cu 10% pe o perioada de șase luni, începând cu data de 01.06.2022, cât și a actului subsecvent, respectiv a Raportului comisiei de disciplină nr.24 din 19.05.2022 și a adresei nr. 8260/27.06.2022 prin care i s-a respins contestația ca neîntemeiată;

- suspendarea, până la soluționarea definitivă a cauzei, a executării Dispoziției de sancționare disciplinară nr. 474/23.05.2022 de emisă de Primarul Municipiului Dorohoi;

- restituirea sumelor reținute din salarii (prin diminuarea drepturilor salariale pe o perioadă de șase luni) dacă instanța nu va dispune suspendarea executării sau până la data suspendării;

- obligarea pârâtei și la plata dobânzii legale, începând cu data reținerii până la achitarea sumelor reținute.

La data de 17.08.2022, pârâtul Municipiul Dorohoi a depus precizări la cererea de chemare în judecată prin care a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată şi nefondată.

La data de 08.11.2022, Municipiul Dorohoi, prin notele depuse la dosar, a solicitat admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei Municipiului Dorohoi, având în vedere faptul că, o parte nu poate fi menținută în proces în situația în care nu există raporturi juridice care să conducă la obligarea acesteia pentru a îndeplini anumite obligații legale.

Prin Încheierea din 10 august 2022 s-a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a actului administrativ contestat.

Prin Încheierea din 9 noiembrie 2022, instanţa de fond a introdus în cauză pe Primarul mun.

Dorohoi, emitentul actului administrativ contestat şi a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei Municipiului Dorohoi, faţă de dispoziţiile art. 5 lit. h) din Codul administrativ.

Prin sentinţa nr. 153 din 04 aprilie 2023, Tribunalul Botoşani – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată privind pe reclamanta M.M., în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Dorohoi şi Primarul Municipiului Dorohoi, ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs reclamanta M.M., solicitând desfiinţarea hotărârii atacate şi schimbarea soluţiei în sensul admiterii acţiunii introductive, aşa cum a fost formulată.În subsidiar, a solicitat formularea către Î.C.C.J. a unei cereri de lămurire preliminară cu privire la interpretarea corectă a prevederilor art. 492 alin. 1 lit. g din Codul administrativ.

În motivare, a arătat că, în fapt, de ani de zile directorul D.I.T.L Dorohoi, din cadrul Primăriei Dorohoi, jud.

Botoşani a forţat-o să dea rezoluţii nelegale pentru diverse raţiuni ce ţin de micşorarea patrimoniului U.A.T.

Dorohoi.

Cum l-a refuzat a început să o persifleze şi ca atare nu a mai avut linişte.

În consecinţă, văzând ce o aşteaptă de viitor, a formulat sesizări penale (care sau confirmat în parte, dar s-a aşteptat prescripţia răspunderii penale).

Urmare a acestui demers personal a început să-şi pună în mişcare „deranjul” provocat şi astfel de mai mulţi ani i-a pus calificative proaste, deşi anterior fostul director i-a acordat ani la rând calificativul foarte bine.

Prin urmare, s-a adresat justiţiei şi a câştigat un proces, dar, după după un an de zile nu a reluat procedura de evaluare, iar la următoarea evaluare (cea în discuţie tranşată în acţiunea introductivă) ştia ce o aşteaptă dat fiind că a formulat anterior o nouă sesizare penală pentru abuz în serviciu tocmai pentru o evaluare „fabricată”.Văzând cum a fost abordată (încuie uşa şi aduce un martor) a înţeles că urmează un nou act material al infracţiunii de abuz în serviciu şi, surescitată, a sunat la 112 pentru a se constata ce se întâmplă în realitatea de zi cu zi.

În acest context l-a atenţionat că există un dosar la poliţie pentru abuz în serviciu şi că nu este „mândria U.A.T.

Dorohoi”.A arătat recurenta reclamantă că, succint, aşa sau petrecut lucrurile.

Era evident că, fiind sprijinit, a fost sancţionată disciplinar, aşa cum reiese din hotărârea instanţei de fond.

Recurenta a învederat instanţei de control judiciar că această cauză este foarte complexă pe situaţia de fapt, iar această situaţie trebuie dezbătută pentru a înţelege ecuaţia existenţială ce poate conduce la o altă soluţie decât cea dată de instanţa de fond.Din acest punct de vedere, a arătat că se ridică două probleme: Ea s-a apărat de abuzul unui funcţionar public şi nu a avut în vedere să denigreze instituţia ca atare.

A sunat la 112 pentru a se constata un nou act material al infracţiunii de abuz în serviciu (dosar aflat deja la urmărire penală) sens în care l-a avertizat aşa cum era firesc.

Din păcate nimeni nu a observat esenţa ecuaţiei existenţiale în realitate şi, ca atare, instanţa de fond i-a respins contestaţia pe motiv că atitudinea sa „psihică” este de natură a aduce o vătămare autorităţii publice.

A precizat recurenta că s-a apărat de abuzurile acestui director şi este convinsă că aşa trebuia să facă fiindcă altfel era tratată ca fiind nimeni în faţa raţiunilor sale (din păcate instanţa de fond nu a avut rol activ în sensul de a verifica existenţa demersurilor administrative şi penale şi, mai mult decât atât, să pătrundă, aşa cum era normal, tărăşenia situaţiei.

În drept, recurenta reclamantă, a solicitat să se observe că textul de lege în baza căruia a fost sancţionată foloseşte sintagma „manifestări care aduc atingere prestigiului instituţiei” şi în acest text nu regăsim cuvântul „de natură” a aduce atingere.

Deosebirea dintre sintagma „care aduc atingere” şi sintagma „de natură a aduce atingere” nu este una şi aceeaşi fiindcă această ultimă sintagmă se referă la o posibilă cauză de a aduce atingere şi nu la o certitudine că s-a întâmplat deja.

A mai solicitat să se observe că sintagma prevăzută de textul în baza căruia a fost sancţionată impune un condiţional, respectiv dacă, ori acest lucru trebuie dovedit, aşa cum a solicitat prin acţiunea introductivă (reacţia pe caz a opiniei publice şi nu reacţia de orgoliu a unora din anturajul trecător al şefului).

A mai arătat recurenta că, în esenţă, sunt două motive principale de recurs: discuţia cu şeful a avut caracter personal şi s-a legat cu lucrările lui şi nu a vizat instituţia ca atare, atâta vreme cât a încercat să se apere de abuzurile acestuia, chiar dacă situaţia a fost mai aprinsă; instanţa de fond a dat o interpretare greşită a art. 492 alin.2 lit. g din Codul administrativ pentru motivele relatate anterior (sintagmele).

În consecinţă, a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat pe raţiunea că instanţa de fond a interpretat greşit art. 492 alin.2, lit.g din Codul administrativ şi astfel devin aplicabile prevederile art. 488 alin. l, teza a doua din Codul de procedură civilă.

De asemenea, a solicitat să se aibă în vedere şi posibilitatea de a cere pronunţarea unei hotărâri preliminare la Î.C.CJ. pe problema sintagmelor relatate anterior.

Intimaţii pârâţi nu au depus la dosar întâmpinări.

Prin încheierea de şedinţă din data de 21.11.2023, Curtea, în temeiul art. 411 pct. 2 Cod procedură civilă, a suspendat judecata prezentei cauze, pentru lipsa părţilor.

La data de 04.12.2023, recurenta reclamantă M.M. a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, iar prin rezoluţia judecătorului din data de 05.12.2023 s-a fixat termen de judecată pentru astăzi, 12.03.2024.

Examinând legalitatea sentinţei recurate, prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului şi motivelor de recurs invocate, Curtea a reţinut următoarele:

Recurenta critică hotărârea primei instanţe invocând în esenţă că instanţa de fond a dat o interpretare greşită textului de lege în baza căruia a fost sancţionată, şi anume art.492 alin.2 lit.g din Codul administrativ, text de lege care foloseşte sintagma „manifestări care aduc atingere prestigiului instituţiei” şi în care nu se regăseşte cuvântul „de natură” a aduce atingere.

Susţine recurenta că deosebirea dintre sintagma „care aduc atingere” şi sintagma „de natură a aduce atingere” nu este una şi aceeaşi fiindcă această ultimă sintagmă se referă la o posibilă cauză de a aduce atingere şi nu la o certitudine că s-a întâmplat deja.

Arată recurenta că în speţă nu s-a probat reacţia pe caz a opiniei publice, de asemenea, că discuţia cu evaluatorul a avut caracter personal şi nu a vizat instituţia ca atare câtă vreme a încercat să se apere de abuzul unui funcţionar, sunând la 112 pentru a se constata un nou act material al infracţiunii de abuz în serviciu.

Criticile recurentei privind interpretarea eronată a dispoziţiilor legale de către instanţa de fond se subsumează dispoziţiilor art.488 alin.1 pct.8 din Codul de procedură civilă, prevederi care vizează situaţia în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Argumentele dezvoltate de recurentă în susţinerea acestui motiv nu au însă semnificaţia încălcării unor norme de drept material.

Astfel cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, prin dispoziţia nr. 474/23.05.2022, Primarul Municipiului Dorohoi a dispus sancţionarea disciplinară a reclamantei M.M. prin diminuarea drepturilor salariale cu 10% pe o perioadă de 6 luni, începând cu data de 01.06.2022.

În cuprinsul dispoziţiei s-a reţinut că abaterea disciplinară sancţionată este cea reglementată de prevederile art. 492 alin. 2 lit. g din OUG nr. 57/2019, respectiv „manifestări care aduc atingere prestigiului autorităţii sau instituţiei publice în care funcţionarul public îşi desfăşoară activitate” întrucât cu ocazia desfăşurării etapei interviului privind evaluarea performanţelor profesionale ale funcţionarului public M.M. pentru anul 2021, aceasta a încălcat normele de conduită profesională şi civică prevăzute de lege, având un comportament nedemn pentru funcţia pe care o ocupă, aducând diverse ameninţări şi injurii evaluatorului, culminând cu apelarea numărului unic de urgenţă 112 pe motiv că ar fi sechestrată şi abuzată de către evaluator.

Din fişa de intervenţie la eveniment, înaintată instituţiei de către Poliţia Municipiului Dorohoi şi din procesul verbal de aplanare a stării conflictuale s-a constatat că cele reclamate de doamna M. nu s-au confirmat.

S-a mai reţinut în cadrul descrierii faptei, că sesizarea prin SNAU 112 cu privire la desfăşurarea infracţiunii de lipsire de liberate în mod ilegal, faptă ce ar fi avut loc într-o instituţie publică, este de natură a crea o imagine deformată cu privire la modul de lucru în cadrul Primăriei Municipiului Dorohoi şi de a induce în opinia contribuabililor aflaţi în acel moment în incinta Direcţiei Taxe şi Impozite Locale, faptul că în instituţie au loc astfel de incidente, aspect care poate conduce la o scădere a gradului de încredere în autorităţi şi la crearea unui sentiment de neîncredere în calitatea salariaţilor din cadrul Direcţiei, comisia de disciplină considerând că, urmare a diseminării acestei sesizări în rândul cetăţenilor şi în rândul instituţiilor MAI, s-au adus prejudicii de imagine autorităţii publice locale.

Potrivit textului legal în baza căruia a fost sancţionată reclamanta, şi anume art.492 alin.2 lit.g din Codul administrativ, constituie abateri disciplinare următoarele fapte: manifestări care aduc atingere prestigiului autorităţii sau instituţiei publice în care funcţionarul public îşi desfăşoară activitatea.

Din cuprinsul textului legal enunţat rezultă că fapta care se circumscrie laturii obiective a abaterii disciplinare mai sus menţionate poate cuprinde modalităţi diferite de săvârşire, în speţă manifestările constând în adresarea de diverse ameninţări şi injurii evaluatorului şi apelul nejustificat la 112 pe motiv că reclamanta ar fi sechestrată şi amenințată de evaluator.

În analiza criticilor recurentei, Curtea notează, în primul rând, că pentru declanşarea răspunderii disciplinare, este necesar ca funcţionarul public să fi comis o abatere de la disciplina muncii, abatere care reprezintă condiţia, singurul temei pentru declanşarea acestui tip de răspundere, care este exprimat prin aplicarea unei sancţiuni disciplinare.

Pentru ca o faptă să aibă caracter ilicit şi să fie calificată abatere disciplinară, trebuie să întrunească unele elemente constitutive, şi anume: obiectul (relaţiile sociale de muncă, disciplina şi ordinea la locul de muncă), latura obiectivă (acţiunea sau inacţiunea funcţionarului), subiectul (salariatul), latura subiectivă (vinovăţia-intenţia directă şi indirectă sau culpa cu uşurinţă sau nesocotinţă).

Referitor la abaterea disciplinară constând în manifestări ce aduc atingere prestigiului autorităţii ori instituţiei publice unde îşi desfăşoară activitatea, este de menţionat că potrivit art.434 din Codul administrativ, funcţionarii publici au obligaţia de a apăra în mod loial prestigiul autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea, precum şi de a se abţine de la orice act ori fapt care poate produce prejudicii imaginii sau intereselor legale ale acesteia, funcţionarilor publici fiindu-le interzis să exprime în public aprecieri neconforme cu realitatea în legătură cu activitatea autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea.

În legătură cu abaterea atribuită reclamantei, Curtea constată că prima instanță a evidențiat faptele concrete ce formează conținutul abaterii disciplinare, reținând existența conduitei neconforme a reclamantei care a sesizat numărul unic de urgenţă pe motiv că ar fi sechestrată şi abuzată în biroul directorului Direcţiei Taxe şi Impozite, aspecte care s-au dovedit nereale ca urmare a analizei probatoriului administrat, prima instanţă concluzionând în mod just cu privire la existența faptei care constituie temei al abaterii disciplinare.

Ceea ce i se reproșează reclamantei este modul în care a înțeles să-și manifeste nemulțumirea în legătură cu procedura de desfășurare a evaluării, într-o manieră de natură a rupe echilibrul între dreptul funcționarului de sesizare a organelor abilitate în cazul constatării unor nereguli în cadrul instituției din care face parte, de o asemenea gravitate încât impun apelarea numărului unic de urgență, și interdicția funcționarului de a exprima aprecieri neconforme cu realitatea în legătură cu activitatea instituției publice în care își desfășoară activitatea.

Recurenta își justifică comportamentul invocând conduita evaluatorului, în concret faptul că acesta a încuiat ușa pe parcursul desfășurării interviului, dar și asigurarea prezenţei unui martor în timpul derulării procedurii de evaluare, aspecte ce au fost de natură a o determina să apeleze numărul unic de urgență.

Deși Curtea notează caracterul neadecvat al acestui mod de desfășurare a interviului, închiderea ușii cu cheia nefiind o măsură justificată raportat la împrejurările prezentate, întrucât instituția avea obligația de a identifica măsuri corespunzătoare de natură a preîntâmpina accesul publicului în spațiul destinat evaluării, totodată remarcă faptul că din probatoriul administrat a rezultat că reclamanta a fost înștiințată cu privire la participarea martorului pe timpul interviului, a avut posibilitatea de a părăsi încăperea în orice moment, nu a solicitat aceasta, nu a fost îngrădită în vreun fel în exercitarea acestui drept.

Cu privire la aceste chestiuni, Curtea a constatat că prima instanță a realizat o analiză judicioasă și riguroasă a probatoriului administrat, fiind de menționat că martorul ocular a fost audiat nemijlocit în fața instanței, coroborarea probelor conducând la concluzia că sesizarea efectuată a privit în concret fapte neconforme realității.

Contrar susținerilor recurentei, urmarea imediată a acestei fapte constă în afectarea prestigiului instituției publice, a respectului opiniei publice față de instituția a cărei activitate se exercită prin funcționarii săi, considerați pasibili de comiterea unor fapte incompatibile cu principiul legalității ce guvernează activitatea administrației publice, raţiunea existenţei acestei instituții fiind tocmai organizarea executării normelor legale şi asigurarea înfăptuirii acestora, în speță sesizarea efectuată având consecințe efective și directe, percepute de persoanele aflate în incinta instituţiei şi de organele de ordine care au cercetat incidentul în prezența acestor persoane.

Reține Curtea că prima instanță a realizat o interpretare și aplicare corectă a textului legal la situația de fapt, prevederile legale vizând manifestări care aduc atingere prestigiului autorităţii sau instituţiei publice în care funcţionarul public îşi desfăşoară activitatea, condiții îndeplinite în cauză.

Astfel, fapta reclamantei, prin manifestările sale publice, sub aspectul laturii obiective, întrunește cerințele prevăzute de dispozițiile art.492 alin.2 lit.g din OUG nr.57/2019, iar în ce privește latura subiectivă a acestei abateri, reclamanta a realizat care este rezultatul faptei sale, acceptând eventualitatea producerii lui, chiar dacă nu l-a urmărit.

Aşadar, în mod corect a reţinut prima instanţă că sunt întrunite condiţiile răspunderii disciplinare a abaterii disciplinare stabilite în sarcina reclamantei care a acţionat într-o manieră neconformă statutului de funcționar public, prin conduita sa aducând atingere prestigiului autorităţii publice.

Referitor la modalitatea de individualizare a sancțiunii aplicate, în primul rând Curtea a avut în vedere că pentru abaterea disciplinară prevăzută de art.492 alin.2 lit.g din OUG nr.57/2019, legiuitorul a prevăzut aplicarea uneia dintre sancţiunile disciplinare prevăzute la alin. (3) lit. c) - f), şi anume c) diminuarea drepturilor salariale cu 10 - 15% pe o perioadă de până la un an de zile; d) suspendarea dreptului de promovare pe o perioadă de la unu la 3 ani; e) retrogradarea într-o funcţie publică de nivel inferior, pe o perioadă de până la un an, cu diminuarea corespunzătoare a salariului; f) destituirea din funcţia publică.

Analizând actele dosarului, Curtea a constatat că sancțiunea aplicată este totuşi prea severă în raport cu împrejurările în care a fost săvârșită abaterea disciplinară, în acest sens fiind de menţionat măsurile parțial neadecvate luate de evaluator pe parcursul desfășurării interviului, după cum s-a relevat în precedent.

Așa fiind, față de cele expuse și în considerarea limitelor legale impuse în cadrul cărora se poate realiza individualizarea, în temeiul art.496 alin.2 coroborat cu art.488 alin.1 pct.8 din Codul de procedură civilă, Curtea a admis recursul, a casat sentinţa recurată şi în rejudecare a modificat în parte Dispoziția pentru sancționare nr. 474/23.05.2022 în sensul aplicării reclamantei a sancțiunii disciplinare constând în diminuarea drepturilor salariale cu 10% pe o perioadă de o lună, începând cu data de 01.06.2022.

Pe cale de consecinţă, faţă de dispoziţiile art.1385 din Codul civil, a dispus restituirea diferenței dintre sumele reținute din salarii și sancțiunea astfel reindividualizată, precum și dobânda legală aferentă acestor sume începând cu data reținerii și până la data restituirii efective, dobânda legală reprezentând prejudiciul pentru beneficiul nerealizat.