Hotărâre nr. 19 din 16.01.2024

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea înregistrată la data de 09.02.2022 pe rolul Tribunalului Botoșani, reclamanta A.M., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei nr. 5317/15.09.2021 emisă de Direcția Regională a Finanțelor Publice Iași în soluționarea contestației administrative, constatarea depunerii în termen a contestației, în subsidiar admiterea cererii de repunere în termenul de formulare a contestației administrative, admiterea contestației formulată împotriva Deciziei de atragere a răspunderii solidare nr. 37157/01.07,2015, anularea deciziei de atragere a răspunderii solidare nr. 37157/01.07.2015 și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În cadrul procedurii premergătoare fixării primului termen de judecată instituția pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani a formulat Întâmpinare (fila 50 și următoarele dosar), prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată; cu privire la decizia de angajare a răspunderii solidare nr.37157/01.07.2015 s-a invocat excepția tardivității contestării acestui act administrativ fiscal.

Prin sentința nr. 350 din 15 noiembrie 2022, Tribunalul Botoșani – Secția de contencios adminsitrtiv și fiscal a respins excepția tardivității contestației formulată împotriva actului administrativ fiscal reprezentat de Decizia de atragere a răspunderii solidare nr. 37157 din 01.07.2015; a admis acțiunea formulată de reclamanta A.M. , în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani; a anulat Decizia nr. 5317/15.09.2021 emisă de pârâtă în soluționarea contestației administrative și pe cale de consecință, a anulat și Decizia de atragere a răspunderii solidare nr. 37157 din 01.07.2015, emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani, criticând-o pentru nelegalitate și a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecarea pe fond a cauzei, respingerea în tot a cererii de chemare în judecată ca nefondată.

În motivarea căii de atac promovată, recurenta a arătat că hotărârea instanței de fond a fost dată cu interpretarea greșită a dispozițiilor legale incidente în cauză.

Cu privire la excepția tardivității formulării contestației, a învederat următoarele:

Decizia de angajare a răspunderii solidare, emisă pe numele reclamantei sub nr. 37157 la data de 01.07.2015 a fost comunicată în conformitate cu dispozițiile art. 44 din OG nr.92/2003 Cod procedură fiscală.

Comunicarea s-a făcut prin postă, cu confirmare de primire la adresa din Botoșani, b-dul.

Mihai Eminescu nr. 28, scA. ap.1, iar plicul s-a fost întors la AJFP Botoșani cu mențiunea „destinatar lipsă domiciliu, destinatar neprezentat, expirat termen de păstrare”.

În temeiul art. 44 alin. (5) din OG nr. 92/2003 a fost întocmit Anunțul colectiv nr. 44365/03/24/11.08.2015, reclamnta fiind înregistrată la poz. 8 din tabel.

Anunțul a fost publicat pe pagina de internet a ANAF la data de 12.08.2015, ora 09.09, astfel încât se poate considera că actul administrativ a fost comunicat în termen de 15 zile de la data afișării anunțului.

Instanța de fond a reținut că, la data de 08.07.2015, domiciliul reclamantei era situat in Botoșani b-dul.

Mihai Eminescu, nr.28, scA, et. 1, iar începând cu anul 2018 domiciulul acesteia se afla în sat Manolesti, comuna Mihai Eminescu, județul Botoșani.

Prin urmare, la data comunicării deciziei contestate, domiciliul reclamantei era diferit, apreciind ca acest aspect creează un dubiu cu privire la legalitatea procedurii de comunicare.

Or, asa cum s-a arătat în prezenta, cât și la fondul cauzei, organul fiscal a comunicat actul administrativ fiscal la adresa corectă din Botoșani, b-dul.

Mihai Eminescu, nr. 28, sc A, ap.1, neexistand niciun fel de dubiu cu privire la această adresă și întrucât plicul a fost returnat, organul fiscal a urmat procedura prevăzută de art. 44 din OG nr.92/2003.

Faptul că în anul 2018 reclamanta si-a schimbat domiciliul nu are nicio relevanță în condițiile în care comunicarea deciziei de angajare a răspunderii s-a făcut în august 2015, la adresa de domiciliu a reclamantei de la acea dată.

Prin urmare, contestatia reclamantei a fost formulată cu mult peste cele 30 de zile prevăzute la art. 207 alin. (1) din OG nr.92/2003-Cod procedura fiscală. astfel că excepția invocată la fondul cauzei de are temei legal.

Astfel, a concluzionat că solutia instanței de fond a fost dată cu interpretarea greșită a dispozițiilor art. 44 din OG nr.92/2003, argumentele reținute de instanța de fond în motivare nefiind temeinice si legale, motiv pentru care, a solicitat ca, în rejudecare, să fie admisă excepția tardivității formulării contestației administrative.

Cu privire la fondul cauzei, recurenta a învederat următoarele:

Prin hotărârea pronunțată la fondul cauzei, instanța a reținut că organul fiscal nu a avut dovezi concludente în ceea ce privește exercitarea cu rea credință a mandatului de administrator.

Asa cum a reținut instanța la fondul cauzei, pe rolul Tribunalului Botoșani a fost înregistrat dosarul nr. 2522/40/2015, având ca obiect procedura insolvenței - Legea nr.85/2014, iar prin sentința nr.721/11.12.2015 a fost deschisă această procedură.

Or, această împrejurare nu are efecte asupra procedurii de angajare a răspunderii solidare întrucât, atât procesul verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr. 57098/24.09.2010 a debitoarei Asociația C S M, cât și decizia de angajare a răspunderii solidare au fost emise înainte de deschiderea procedurii prevăzute în Legea nr. 85/2014.

Mai mult, debitoarea Asociația C S M a fost radiată abia în septembrie 2016, prin sentința judecătorului sindic nr. 409 din27.09.2016 .

Fiind vorba de o decizie prin care se atrage răspunderea solidară, după data radierii entității debitoare, obligația fiscală stabilită pentru plata în solidar va rămâne doar în sarcina reclamantei.

Dispozițiile art. 27 alin. 2 lit. c) din OG nr.92/2003 sunt evident aplicabile în cauză, decizia de angajare a răspunderii solidare fiind emisă la data de 01.07.201, iar Asociaţia C S M a fost radiată din evidențele ONRC la data de 27.09.2016.

În ceea ce privește atragerea răspunderii solidare potrivit art. 27 din OG nr. 92/2003, textul de lege prevede ca și condiție preexistentă starea de insolvență a persoanei juridice.

Raportat la starea de insolvabilitate, este insolvabil debitorul ale cărui venituri ori bunuri urmăribile au o valoare mai mică decât obligațiile fiscale de plată sau care nu are venituri ori bunuri urmăribile.

Insolvabilitatea persoanei juridice este decisă de organul fiscal după ce a fost analizat întregul dosar fiscal și de executare silită a debitoarei persoană juridică.

Raportat la starea de insolvență, aceasta este definită la art. 5 pct. 29 din Legea nr. 85/2014 după cum urmează: „insolventa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile și care se prezumă atunci când debitorul, după 60 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de creditor; prezumția este relativă;”

Starea de insolventa a debitoarei persoana juridică este decisă prin hotărâre pronunțată de către judecătorul sindic, după ce a fost analizat dosarul depus în instanță.

Prin urmare, în această cauză cele doua proceduri nu se influențează reciproc, cu atât mai mult cu căt atragerea răspunderii solidare a fost finalizată în iulie 2015 iar radierea persoanei juridice responsabilă solidar a avut loc în septembrie 2016.

Referitor la buna credință a administratorului persoanei juridice declarată insolvabilă, a solicitat a se observa că decizia de angajare a răspunderii solidare a fost motivată în fapt și în drept.

Reaua credință a administratorului rezultă din faptul că aceasta nu a luat nicio măsură care să ducă la diminuarea datoriei la bugetul consolidat al statului, chiar dacă organul de executare silită a luat primele măsuri în 2007 prin comunicarea somațiilor și a adreselor de înființare a popririi asupra disponibilităților bănești.

Mai mult, așa cum s-a arătat în motivarea deciziei contestate, firma nu a mai desfășurat operațiuni prin conturi bancare, nu are bunuri în proprietate, iar ultima plată la bugetul consolidat al statului s-a făcut în anul 2008.

De asemenea, reclamanta, în calitate de administrator al debitoarei, nu a răspuns notificărilor organului de executare silită, nu a prezentat acte sau documente atunci când a fost declanșată procedura de audiere, nu a contestat procesul verbal de declarare a insolvabilității, act fiscal comunicat prin posta și pentru care reclamanta a refuzat primirea, așa cum rezultă din mențiunile făcute de factorul poștal pe confirmarea de primire.

Totodată, recurenta a învederat faptul că, în motivarea deciziei, organul de executare silită a indicat toate aceste aspecte inclusiv faptul că nu au fost asigurate fondurile bănești disponibile pentru plata datoriilor față de bugetul general consolidat, nu a colaborat cu organul de executare silita pentru a prezenta dovezile din care să rezulte că va putea plăti suma datorată și nici nu a depus cererea prevăzută de Legea nr. 85/2014 pentru deschiderea procedurii de insolvență în termen de 30 de zile de la apariția acestei stări.

Prin urmare, organul de executare silită a întreprins toate demersurile posibile în cazul acestui debitor, respectiv comunicarea somațiilor și a titlurilor executorii, fără a avea posibilitatea de a dispune măsuri asigurătorii întrucât în patrimoniul debitoarei nu se aflau bunuri mobile și imobile și nici nu desfășura operațiuni prin conturi bancare.

În această situație, este evident că debitoarea Asociația C S M a fost declarată debitor insolvabil în mod corect și legal, iar următoarea etapă va fi angajarea răspunderii administratorului în solidar cu persoana juridică, cu atât mai mult cu cât nu a existat colaborare cu organul de executare silită în ceea ce privește identificarea unor masuri de stingere a debitelor.

Pe cale de consecință, reaua credință a administratorului a fost motivată de către organul de executare silită prin decizia de angajare a răspunderii, fiind arătate considerentele pentru care s-a luat măsura angajării răspunderii.

Concluzionând, recurenta a apreciat că sentința criticată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept și, prin urmare, a solicitat admiterea recursului declarat împotriva sentinței nr. 350/15.11.2022 a Tribunalului Botoșani, casarea hotărârii menționate și, reținând cauza spre rejudecare, să fie respinsă acțiunea reclamantei, pentru motivele motivele arătate.

Analizând recursul ale cărui motive de critică se subsumează prevederilor art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, Curtea a reținut următoarele:

Cercetând prima critică din recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani, ce privește dezlegarea dată prin sentința recurată nr. 350/15.11.2022 pronunțată de Tribunalul Botoșani – Secția de contencios administrativ și fiscal asupra excepției tardivității contestației formulată împotriva Deciziei de atragere a răspunderii solidare a reclamantei A.M. nr. 37157/01.07.2015 pentru obligațiile fiscale restante în sumă de 53.686 lei aparținând debitoarei Asociația C S M, a reținut Curtea caracterul neîntemeiat al acesteia.

Astfel, Decizia de atragere a răspunderii solidare nr. 37157/01.07.2015 a fost comunicată prin publicitate în conformitate cu dispozițiile art.44 alin.5 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, anunțul colectiv nr. 44365/03/24/11.08.2015 fiind publicat pe site-ul ANAF la data de 12.08.2015, în condițiile în care corespondența conținând decizia a fost expediată la data de 08.07.2015, pe adresa din mun.

Botoșani, bd.

Mihai Eminescu nr. 48, bl.

M2, sc.

B. ap. 1, județul Botoșani, fiind returnată organului fiscal cu mențiunea expirării termenului de păstrare.

Or, raportat la verificările efectuate de prima instanță în baza de date a Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date asupra domiciliului reclamantei (consemnate în înscrisul depus la fila 84 dosar fond), în perioada respectivă, 08.07.2015-01.07.2015, domiciliul fiscal al reclamantei era situat în Botoșani str. bd.

Mihai Eminescu nr. 28, sc.

A. ap. 1, județul Botoșani, diferit de adresa de corespondență înaintată de recurentă.

Ca atare, este vădit neîntemeiată susținerea recurentei referitoare la legalitatea procedurii de comunicare cât timp corespondența a fost expediată la o adresă din mun.

Botoșani, bd.

Mihai Eminescu nr. 48, bl.

M2, sc.

B. ap. 1 la care reclamanta nu mai locuia din data de 10.01.2006 și care nu coincide cu domiciliul fiscal la momentul comunicării actului administrativ.

Reamintește Curtea importanța comunicării actului administrativ fiscal către destinatarul său (contribuabilul/plătitorul), garanție importantă împotriva arbitrarului și dreptului de contestare, aducerea la cunoștință a conținutului raportului juridic fiscal care ia naștere ca urmare a emiterii actului asigurând cunoașterea nemijlocită de către partea din raportul juridic fiscal a conținutului raportului juridic născut și a nașterii și întinderii obligației sale fiscale.

Comunicarea actului administrativ fiscal prezintă relevanță în planul producerii efectelor juridice față de contribuabilul destinatar, asigurând opozabilitatea doar din momentul în care îi este comunicat în mod legal.

Or, legat de modalitățile de efectuare a comunicării actului administrativ fiscal, reglementate în cuprinsul art. 47 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, Curtea reține că acestea nu sunt alternative, organul fiscal neavând posibilitatea să alegă mijlocul care i se pare mai convenabil, ci trebuie urmată, gradual, o ierarhie a acestor modalități, astfel că, numai în cazul în care comunicarea realizată potrivit alin. (2) sau (3) din art. 47, după caz, nu a fost posibilă, aceasta se înfăptuiește prin publicitate.

Cum în cauză comunicarea realizată prin publicitate nu a fost legal îndeplinită prin expedierea anterioară a deciziei la domiciliul fiscal al reclamantei, în mod corect a reținut prima instanță nelegalitatea Deciziei nr. 5317/15.09.2021 de soluționare a contestației administrative prin care s-a respins ca tardivă contestația formulată împotriva deciziei de atragere a răspunderii, procedând în mod just la soluționarea fondului raportului juridic fiscal în aplicarea dispozițiilor art. 281 alin. 7 C. proc. fisc.

Cercetând criticile cu privire la fondul acestui raport, Curtea a reținut, contrar susținerilor recurentei, că legal a apreciat Tribunalul că nu sunt aplicabile cauzei dispozițiile art. 27 alin. 2 lit. c) din O.G. nr. 92/2003 care au fundamentat Decizia nr. 37157/01.07.2015 emisă de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani, de atragere a răspunderii solidare a reclamantei A.M. , în calitate de administrator și fondator unic al debitoarei Asociația C S M, reținând organul fiscal că insolvabilitatea persoanei juridice a fost provocată de faptul că în calitatea sa administrator și fondator unic al societății debitoare, reclamanta, cu rea credință, nu și-a îndeplinit obligația legală de a cere instanței competente deschiderea procedurii insolvenței, pentru obligațiile fiscale aferente perioadei exercitării mandatului și rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate.

În acest sens constată Curtea din conținutul disp. art. 27 alin. 2 lit. c) C. proc. fisc., că pentru obligațiile de plată restante a debitorului declarat insolvabil răspund solidar cu acesta administratorii sau orice alte persoane care, în perioada exercitării mandatului, cu rea-credință, nu și-au îndeplinit obligația legală de a cere instanței competente deschiderea procedurii insolvenței pentru obligațiile fiscale aferente perioadei respective și rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate, din interpretarea textului rezultând condiția substanțială de săvârșire cu intenție a faptei de a provoca insolvabilitatea societății.

Prima instanță a reținut nelegalitatea deciziei din perspectiva lipsei motivării actului administrativ fiscal, respectiv absența motivației în fapt din care să rezulte intenția administratorului, preordinată creării starea de insolvabilitate a societății administrate, organul fiscal emitent limitându-se la reproducerea prevederilor dispoziției legale, fără indicarea în concret a faptei comise de reclamantă pe baza căreia se deduce concluzia relei-credințe, contrar obligației legale institută prin dispozițiile art. 43 și art. 28 alin. 2 C. proc. fisc., aspect de natură a atrage nulitatea actului.

Verificând modul de aplicare a dispozițiilor legale vizând îndeplinirea condiției substanțiale, reține Curtea în cauză că în esență, în cuprinsul deciziei contestate, în apărările formulate în fața primei instanțe și în alegațiile din cererea de recurs, recurenta a apreciat că reaua-credință rezultă din atitudinea pasivă a administratorului care nu a luat nicio măsură care să conducă la diminuarea datoriei la bugetul de stat, chiar dacă organul de executare silită a comunicat somații și adrese de înființare a popririlor asupra disponibilităților bănești, susținând de altfel recurenta că firma nu a mai desfășurat operațiuni prin conturi bancare, nu are bunuri în proprietate, ultima plată fiind făcută la bugetul consolidate al statuluiîn anul 2008.

De asemenea, reclamanta nu ar fi răspuns notificărilor organului de executare silită, nu ar fi prezentat acte sau documente când a fost declanșată procedura de audiere, necontestând procesul-verbal de declarare a insolvabilității, arătând că nu au fost asigurate fondurile bănești disponibile pentru plata datoriilor și nu a colaborat cu organul de executare silită în cee ace privește identificarea unor măsuri de stingere a datoriilor.

Or, trebuie stabilit ab initio că împrejurările legate de neachitarea obligațiilor fiscale nu prezintă relevanță în dezlegarea litigiului, precum și că, din conținutul ipotezei normei juridice incidente, rezultă cu claritate necesitatea îndeplinirii condiției relei-credințe pentru antrenarea răspunderii solidare a administratorului societății, în legătură cu care legiuitorul nu a instituit o prezumție de culpă, fiind necesară dovedirea condiției, precum și raportarea la momentul declarării stării de insolvabilitate.

În acord cu concluzia judecătorului fondului, Curtea a apreciat că circumstanțele factuale expuse sunt inapte să releve existența unei intenții frauduloase pentru omisiunea obligației legale.

În acest sens nu poate fi ignorat că forma de răspundere instituită de dispozițiile avute în atenție nu este una pentru fapta altuia, ci reprezintă o formă de răspundere patrimonială directă și personală, fundamentată pe idea de culpă, așadar subiectivă, reclamanta putând răspunde doar pentru acțiunile ce vizează activitatea proprie.

Având în vedere că textul de lege face referire la omisiunea manifestată cu rea-credință, trebuie reiterat că ceea ce sancționează legea este faptul intenționat, intenția, mens rea, reprezentând elementul subiectiv esențial care trebuie stabilit prin raportare la circumstanțe obiective, concrete, care să releve nu doar cunoașterea stării de insolvabilitate, ci îndeosebi urmărirea scopului fraudării interesului creditorului fiscal corespunzătoare intenției respective.

În chip evident, acest aspect nu se poate deduce nici din faptul că societatea înregistra obligații restante, nici din împrejurarea că reclamanta a manifestat pasivitate, nerăspunzând notificărilor din procedura executării silite, argumentele recurentei nejustificând aplicarea dispozițiilor precitate și fiind nerelevante în analiza cazului indicat, întrucât nu sunt în legătură cu îndeplinirea obligației legale de sesizare a instanței cu deschiderea procedurii speciale, circumstanțele invocate de recurentă neîmbrăcând forma relei-credințe, cât timp în cauză nu s-a susținut, și cu atât mai puțin dovedit existența posibilității reale a îndeplinirii obligației de plată la bugetul consolidate de stat, însăși recuretnta susținând că societatea nu a desfășurat operațiuni bancare, nu are bunuri în proprietate, fiind așadar lipsită de mijloacele necesare stingerii creanțelor bugetare.

Ca atare, situația de fapt expusă de organul fiscal nu relevă reaua-credință a reclamantei și nu poate fundamenta direct răspunderea acesteia, nefiind arătate argumente pertinente și concludente pentru care s-a apreciat că reclamanta este necesar să răspundă și că ar fi acționat în scopul fraudulos determinat de lege, Curtea constatând că sentința recurată este legală, fiind pronunțată cu corecta aplicare a normelor de drept incidente în cauză și că motivele invocate prin cererea de recurs nu sunt în măsură să conducă la reformarea hotărârii, în absența condiției substanțiale atragerii răspunderii cercetarea criticii vizând lipsa legăturii cu procedura radierii societății debitoare devenind inutilă.6

Drept pentru care, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., s-a respins recursul ca nefondat.