Hotărâre nr. 1414 din 17.10.2023

Prin Sentința penală nr. 200 din 22.06.2023, pronunțată de Judecătoria Săveni în dosarul nr. 91/297/2022, în temeiul art. 396 alin. 6 Codul de procedură penală și art. 17 alin. 2 raportat la art. 16 alin. 1 lit. i) Codul de procedură penală, s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul Z.G., pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie prev. de art. 199 alin. 1 Codul penal raportat la art. 193 alin. 1 Codul penal, întrucât există autoritate de lucru judecat.

În temeiul art. 397 Codul de procedură penală raportat la art. 25 alin. 5 Codul de procedură penală, au fost lăsate nesoluționate acțiunile civile formulate de către părțile civile Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati” Botoşani și Serviciul de Ambulanță Județean Botoșani.

În temeiul art. 404 alin. 4 lit. e Codul de procedură penală raportat la art. 275 alin. 3 Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în cursul urmăririi penale și al judecății, în cuantum total de 800 lei, au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această hotărâre judecătorească, prima instanță a reținut că inculpatul Z.G. a fost trimis în judecată, prin rechizitoriul nr. 952/P/2020 din 20.01.2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie prev. de art. 199 alin. 1 rap. la art. 193 alin. 1 Codul penal, constând în aceea că, la data de 22.08.2020, în jurul orei 23:30, în timp ce se afla în curtea locuinței sale de pe raza satului și comunei Dobârceni, jud.

Botoșani, a lovit-o pe persoana vătămată Z.M., tatăl său, cu o găleată metalică în zona capului.

Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, judecata desfășurându-se conform procedurii de drept comun.

În scopul aflării adevărului, instanța de fond a administrat proba testimonială, audiind-o pe martora M.T., precum și proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, fiind solicitate relații cu privire la sancțiunea contravențională aplicată inculpatului Z.G..

Cercetând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut, în fapt, că la data de 22.08.2020, în jurul orei 23:30, inculpatul Z.G., care locuia împreună cu tatăl său, persoana vătămată Z.M. și cu mama sa, numita Z.D. (ulterior decedată) în imobilul proprietatea personală a acestora din urmă, situat în sat/comuna Dobârceni, jud.

Botoșani, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, a început să facă scandal fără nici un motiv, adresându-i mamei sale injurii.

În momentul în care tatăl său a intervenit în conflict, cerându-i să înceteze, inculpatul a luat o găleată plină cu apă și l-a udat, motiv pentru care persoana vătămată a intrat în casă pentru a-și schimba hainele.

În continuare, în momentul în care persoana vătămată a vrut să iasă din locuință, incupatul a lovit-o cu găleata în zona capului, provocându-i o hemoragie și, totodată, proiectând-o la pământ.

În acest context, inculpatul l-a ridicat pe tatăl său, l-a așezat pe un pat, după care a ieșit în stradă și a apelat S.N.U.A.U. 112, solicitând o ambulanță, iar apoi a apelat-o pe sora sa, martora M.T., căreia i-a spus că tatăl său a vrut să îl agreseze cu un par, dar s-a lovit singur la cap cu obiectul respectiv.

Ulterior, inculpatul a plecat de la domiciliu.

Ca urmare a agresiunilor exercitate asupra sa, persoana vătămată a fost transportată la Spitalul de Urgență „Mavromati” Botoșani, unde a rămas internată în perioada 23-28.08.2020 cu diagnosticul principal – fractură os frontal deschisă la tegument prin plagă contuză (agresiune) și secundar – contuzie hemoragică lob frontal, echimoză periorbitară stânga.

Fiind sesizate de către persoana vătămată, organele de poliție s-au deplasat la fața locului și au procedat la sancționarea contravențională a inculpatului cu suma de 2000 lei, conform dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 61/1991.

Deopotrivă, lucrătorii de poliție s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de violență în familie, prev. de art. 199 alin. 1 rap. la art. 193 alin. 1 Codul penal.

Conform procesului-verbal de constare și sancționare a contravențiilor seria PBTY, nr. 40167 din 23.08.2020 întocmit de Postul de Poliție Manoleasa, inculpatului i s-a aplicat o amendă în cuantum de 2000 lei pentru încălcarea dispozițiilor art. 2 pct. 1 și pct. 24 din Legea nr. 61/1991, republicată, sancționate de art. 3 lit. b) din același act normativ, constând în aceea că, în ziua de 22.08.2020, ora 23:20, acesta a provocat efectiv scandal la domiciliu și pe drumul din fața acestuia, împrejurare în care l-a agresat fizic pe tatăl său, numitul Z.M. și, totodată, i-a proferat injurii mamei sale, numita Z.D., lezându-i astfel demnitatea și onoarea și provocând indignarea cetățenilor.

Din înscrisurile înaintate la dosar a reieșit faptul că, întrucât inculpatul nu a achitat amenda aplicată, Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Dobârceni a formulat cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu acesta, prin care s-a solicitat înlocuirea amenzii cu o activitate în folosul comunității, acțiune ce a făcut obiectul dosarului civil nr. 48/297/2021 al Judecătoriei Săveni.

Prin sentința civilă nr. 636 din 07.09.2021, rămasă definitivă prin neapelare, s-a dispus înlocuirea amenzii cu o activitate în folosul comunității, pe o durată de 50 ore, sancțiune pe care inculpatul a executat-o în perioada 27.06.2022-12.07.2022, inclusiv.

În ceea ce privește incidența în cauză a dispozițiilor art. 16 alin. 1 lit. i Codul de procedură penală, instanța de fond a reținut că agentul constatator care a aplicat amenda contravențională a luat această măsură ținând seama de comportamentul inculpatului din data de 22.08.2020, acțiunea acestuia de a-l lovi pe tatăl său cu o găleată metalică în zona capului fiind inclusă, în ansamblu, în mod explicit în aceea de a fi provocat scandal la domiciliu prin sintagma „l-a agresat fizic pe tatăl său”.

Ulterior, sancțiunea a fost înlocuită cu prestarea de către inculpat a unei activități în folosul comunității pe o durată de 50 ore, aceasta fiind executată în perioada 27.06.2022-12.07.2022.

Totodată, instanța de fond a reținut că art. 199 alin. 1 Codul penal, prin raportare la art. 193 alin. 1 Codul penal definește infracțiunea de violență în familie ca fiind fapta de lovire sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice săvârșită asupra unui membru de familie, acțiune care se regăsește descrisă și în actul sancționator întocmit de către organele de poliție.

S-a arătat de către instanţa de fond că, Potrivit art. 4 al Protocolului nr. 7 adițional la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului, nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de către jurisdicțiile aceluiași Stat pentru săvârșirea infracțiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă conform legii şi procedurii penale ale acestui Stat.

Potrivit art. 6 Codul de procedură penală, nicio persoană nu poate fi urmărită sau judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni atunci când faţă de acea persoană s-a pronunţat anterior o hotărâre penală definitivă cu privire la aceeași faptă, chiar şi sub altă încadrare juridică.

Instanța de fond a reținut că pentru aplicarea principiului ne bis in idem trebuie să existe o primă procedură penală care s-a finalizat printr-o hotărâre de condamnare sau de achitare definitivă a unei persoane împotriva căreia s-a formulat o acuzație în materie penală, iar autoritățile să demareze o a doua procedură penală (elementul bis) pentru aceeași faptă (elementul idem) cu privire la aceeași persoană.

Pentru a fi aplicabilă garanția instituită de principiul ne bis in idem, ambele proceduri trebuie să fie desfășurate în urma formulării unei acuzații în materie penală.

În acest sens, în jurisprudența sa constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că termenul „procedură penală” folosit în cadrul art. 4 din Protocolul nr. 7 trebuie să fie interpretat în lumina principiilor generale aplicabile expresiilor „acuzație în materie penală” şi „pedeapsă”, care sunt prevăzute de art. 6 şi art. 7 din Convenție.

Pentru considerentele expuse în cele ce preced, instanţa a apreciat că fapta imputată inculpatului Z.G., sancționată contravențional prin aplicarea unei amenzi în cuantum de 2000 lei, are natura unei acuzații în materie penală, temeiul aplicării amenzii fiind art. 2 pct. 1 și pct. 24 din Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, care prevăd că reprezintă contravenție săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea şi liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora sau a instituțiilor publice, respectiv, provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice.

Tratamentul sancționator s-a realizat prin aplicarea unei amenzi în cuantum de 2000 lei, care nu prezintă o severitate deosebită, însă rațiunea urmărită de legiuitor în incriminarea unei astfel de fapte o reprezintă protejarea ordini şi liniștii publice, precum şi siguranța libertății psihice a persoanelor.

De asemenea, s-a reținut că fapta descrisă poate genera o stare de pericol, atât pentru ordinea publică, cât şi pentru libertatea individuală a persoanei.

Deopotrivă, instanţa de fond a constatat că acuzațiile aduse inculpatului, atât în procedura contravențională, cât şi în procesul penal sunt, în esență, aceleași în accepțiunea art. 4 al Protocolului nr. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (Hotărârea Tsonyo Tsonev c.

Bulgariei, par. 52).

În privința existenței unei hotărâri judecătorești prin care să se fi stabilit definitiv dacă persoana acuzată este sau nu vinovată de săvârşirea faptelor cu caracter penal reținute în sarcina sa, prima instanță a evidențiat că, în accepțiunea Curții Europene a Drepturilor Omului, o hotărâre este definitivă, în sensul art. 4 al Protocolului nr. 7 din Convenție, atunci când acea hotărâre a intrat sub autoritatea lucrului judecat (Hotărârile Tsonyo Tsonev c.

Bulgariei, par. 52 și Sergey Zolotukhin c.

Rusiei, par. 107-108).

Sub aspectul incidenţei principiului ne bis in idem într-o astfel de situaţie s-au reținut drept relevante şi argumentele care au fost exprimate cu prilejul întâlnirii comune a președinților secțiilor penale ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel cu procurorii șefi secție urmărire penală de la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, structurilor specializate D.N.A. și D.I.I.C.O.T. și al parchetelor de pe lângă curțile de apel, organizată la București în data de 18 mai 2018, când s-a arătat că, în ipoteza în care pentru aceeași faptă/aceleași fapte s-a aplicat inițial o sancțiune contravențională care poate fi asimilată unei sancțiuni penale, iar ulterior persoana în cauză este trimisă în judecată pentru aceeași faptă/aceleași fapte, devine incident principiul ne bis in idem.

Instanţa de fond a mai reținut că inculpatului Z.G. i-a fost aplicată o sancțiune contravențională prin procesul-verbal mai sus amintit, ținându-se seama de toată conduita avută faţă de persoana vătămată Z.M. la data de 22.08.2020, iar pentru aceeași faptă de lovire a persoanei vătămate, același inculpat a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 952/P/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni.

În aceste condiții, instanţa a reținut ca prezentul proces penal reprezintă o a doua procedură judiciară a statului îndreptată împotriva inculpatului Z.G., prin care se urmărește angajarea răspunderii penale a inculpatului pentru fapta pentru care a fost deja condamnat definitiv în procedura contravențională, motiv pentru care s-a dispus încetarea procesului penal.

Raportat la latura civilă, instanţa a constatat că persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă, iar Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati” Botoşani și Serviciul de Ambulanță Județean Botoșani s-au constituit părți civile cu sumele de 2432,08 lei, respectiv 449 lei.

Față de soluția pronunțată în cauză, instanța de fond a constatat incidența dispozițiilor art. 25 alin. 5 Codul de procedură penală, potrivit cărora, în caz de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal în baza art. 16 alin. 1 lit. b) teza întâi, lit. e), lit. f) - cu excepția prescripției, lit. i) şi lit. j), în caz de încetare a procesului penal ca urmare a retragerii plângerii prealabile, precum şi în cazul prevăzut de art. 486 alin. 2, instanța lasă nesoluționată acţiunea civilă.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Săveni pentru motive de nelegalitate, atât sub aspectul soluţiei de încetare a procesului penal faţă de inculpatul Z.G., cât şi a temeiului de drept invocat, respectiv dispoziţiile art. 16 alin. 1 lit. i Codul de procedură penală.

Astfel, raportat la considerentele primei instanţe, unitatea de parchet a reţinut că, în conformitate cu prevederile art. 199 alin. 1 Codul penal, dacă faptele prevăzute în art. 188, art. 189 şi art. 193 - 195 sunt săvârşite asupra unui membru de familie, maximul special al pedepsei prevăzute de lege se majorează cu o pătrime.

De asemenea, potrivit art. 193 alin. 1 Codul penal, lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Inculpatului i-a fost aplicată amenda contravenţională în cuantum de 2000 lei, în baza procesului-verbal seria PBTY, nr. 40167 din 23.08.2020 întocmit de Postul de Poliţie Manoleasa, pentru încălcarea dispoziţiilor art. 2 pct. 1 şi pct. 24 din Legea nr. 61/1991, reţinându-se că, în ziua de 22.08.2020, ora 23:20, acesta a provocat scandal la domiciliu şi pe drumul din faţa locuinţei, împrejurare în care l-a agresat fizic pe tatăl său şi, totodată, i-a proferat injurii mamei sale, lezându-i demnitatea şi onoarea, provocând indignarea cetăţenilor.

Art. 2 pct. 1 şi pct. 24 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice stabileşte că reprezintă contravenţie săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, ameninţări cu acte de violenţă împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora sau a instituţiilor publice, respectiv provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice.

Potrivit art. 6 Codul penal, nicio persoană nu poate fi urmărită sau judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni atunci când faţă de acea persoană s-a pronunţat anterior o hotărâre penală definitivă cu privire la aceeaşi faptă, chiar şi sub altă încadrare juridică.

Or, articolul de lege precitat face trimitere la noţiunile de aceeaşi faptă şi altă încadrare juridică.

Parchetul a evidenţiat că, faţă de definiţia contravenţiei pentru care inculpatul a fost sancţionat şi situaţia de fapt descrisă prin procesul-verbal de aplicare a sancţiunii contravenţionale poate fi identificată o lipsă de corespondenţă, întrucât conţinutul contravenţiei nu acoperă în totalitate descrierea faptei sancţionate.

Deopotrivă, situaţia de fapt avută în vedere în actul de sesizare a instanţei nu corespunde situaţiei de fapt avute în vedere de agentul constatator care a aplicat amenda contravenţională şi care s-a raportat la fapte de natură contravenţională comise în aceleaşi circumstanţe cu infracţiunea.

Pentru considerentele expuse, unitatea de parchet a apreciat că, în speţă, nu sunt întrunite condiţiile cumulative pentru reţinerea incidenţei principiului ne bis in idem, şi anume: existenţa unei hotărâri definitive cu privire la fondul cauzei penale, existenţa unei duble proceduri în materie penală de sancţionare, noul proces penal să se îndrepte împotriva aceleiaşi persoane, iar noul proces penal să privească fapte identice ori fapte care sunt în mod substanţial aceleaşi.

Nu în ultimul rând, s-a subliniat că, prin prisma standardului dezvoltat de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, pentru a se reţine că ordonanţa de clasare a procurorului, chiar nesupusă controlului judiciar, constituie o „hotărâre definitivă” care poate fi invocată în temeiul principiului ne bis in idem trebuie îndeplinite următoarele cerinţe: să existe o anchetă aprofundată a faptei sesizate (administrarea de probe, audierea victimei ori a eventualilor martori, etc.); soluţia de netrimitere în judecată să antameze fondul acuzaţiei penale (să vizeze una dintre condiţiile impeditive care lipsesc de temei acţiunea penală, iar nu pe cele care o lipsesc de obiect); să fie satisfăcute cerinţele idem personae şi idem factum; acţiunea penală să fi fost stinsă în mod definitiv.

În consecinţă, în situaţia dată nu poate fi vorba despre o anchetă aprofundată a poliţiei, deci nici despre o antamare a fondului acuzaţiei penale, sens în care s-a solicitat desfiinţarea sentinţei penale atacate şi pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti legale şi temeinice.

Prin Decizia penală nr. 1414/17.10.2023 pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. 91/297/2022, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. b Cod procedură penală s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Săveni împotriva Sentinţei penale nr. 200 din 22.06.2023 a Judecătoriei Săveni, a fost desfiinţată în totalitate sentinţa penală apelată şi s-a dispus rejudecarea cauzei de către Judecătoria Săveni.

În motivarea soluţiei Curtea a arătat că inculpatul Z.G. a fost trimis în judecată, prin rechizitoriul nr. 952/P/2020 din 20.01.2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni, pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie prev. de art. 199 alin. 1 rap. la art. 193 alin. 1 Codul penal, constând în aceea că, la data de 22.08.2020, în jurul orei 23:30, în timp ce se afla în curtea locuinței sale de pe raza satului și comunei Dobârceni, jud.

Botoșani, a lovit-o pe persoana vătămată Z.M., tatăl său, cu o găleată metalică în zona capului.

La aceeaşi dată, conform procesului-verbal de constare și sancționare a contravențiilor seria PBTY nr. 40167 din 23.08.2020 întocmit de Postul de Poliție Manoleasa, inculpatului i s-a aplicat o amendă contravenţională în cuantum de 2000 lei pentru încălcarea dispozițiilor art. 2 pct. 1 și pct. 24 din Legea nr. 61/1991, republicată, sancționate de art. 3 lit. b) din același act normativ.

În fapt, s-a reţinut că în data de 22.08.2020, ora 23:20, a provocat efectiv scandal la domiciliu și pe drumul din fața acestuia, împrejurare în care l-a agresat fizic pe tatăl său, numitul Z.M. și, totodată, i-a proferat injurii mamei sale, numita Z.D., lezându-i astfel demnitatea și onoarea și provocând indignarea cetățenilor.

S-a arătat că prima instanţă a reţinut în mod corect considerentele de ordin teoretic, în sensul că într-adevăr în ipoteza în care pentru aceeași faptă/aceleași fapte s-a aplicat inițial o sancțiune contravențională care poate fi asimilată unei sancțiuni penale, iar ulterior persoana în cauză este trimisă în judecată pentru aceeași faptă/aceleași fapte, devine incident principiul ne bis in idem.

De altfel, în baza jurisprudenţei CEDO corect indicate de prima instanţă (în special hotărârile Tsonyo Tsonev c.

Bulgariei, par. 52 și Sergey Zolotukhin c.

Rusiei, par. 107-108) şi jurisprudenţa naţională este constantă sub acest aspect.

Ceea ce se critică însă prin apelul exercitat de către Parchet este împrejurarea că faptele indicate prin rechizitoriu şi cele reţinute prin procesul-verbal de aplicare a sancţiunii contravenţionale nu sunt identice ori în mod substanţial aceleaşi.

Curtea a constatat că sub aspectul actelor normative care le sancţionează şi al relaţiilor sociale pe care le protejează, textele de lege sunt în mod esenţial diferite.

Art. 193 alin. 2 Codul penal (la care face trimitere art. 199 Codul penal) incriminează fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile.

Art. 2 pct. 1 și pct. 24 din Legea nr. 61/1991 sancţionează contravenţional săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea şi liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora sau a instituțiilor publice, respectiv, provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice.

Rațiunea urmărită de legiuitor în incriminarea acestor contravenţii o reprezintă protejarea ordinii şi liniștii publice, precum şi siguranța libertății psihice a persoanelor, în timp ce infracţiunea protejează integritatea corporală sau sănătatea, fiind inclusă în Codul penal în Titlul I „Infracţiuni contra persoanei”.

Printre faptele sancţionate contravenţional nu este enumerată vreo acţiune de violenţă fizică, ci doar ameninţarea cu acte de violenţă.

În continuare, examinând descrierea în concret a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată şi a celor pentru care s-a aplicat sancţiunea contravenţională, Curtea a reţinut că este evidentă lipsa de corespondenţă, întrucât situaţia de fapt avută în vedere în actul de sesizare a instanţei nu corespunde situaţiei de fapt avute în vedere de agentul constatator care a aplicat amenda contravenţională şi care s-a raportat la fapte de natură contravenţională comise în aceleaşi circumstanţe cu infracţiunea.

De altfel, singurul element comun din redarea celor două situaţii de fapt îl constituie menţiunea „l-a agresat fizic pe tatăl său, numitul Z.M.” din cuprinsul procesului – verbal de aplicare a sancţiunii contravenţionale.

Curtea a constatat însă că din descrierea faptei contravenţionale este evidentă reţinerea componentei de tulburare a ordinii publice şi cauzarea de scandal, cu atât mai mult cu cât la data respectivă, anterior aplicării lovirii ce face obiectul cauzei penale, s-a reţinut că inculpatul a luat o găleată plină cu apă și l-a udat pe tatăl său.

Trimiterea în judecată se referă la continuarea incidentului, respectiv la faptul că a lovit-o pe persoana vătămată cu o găleată metalică în zona capului.

Examinând chiar paragraful 52 din cauza CEDO Tsonyo Tsonev împotriva Bulgariei (nr. 2 – 2376/03), se constată că în această cauză faptele reţinute pentru sancţionarea contravenţională erau chiar identice cu cele care au stat la baza acuzaţiei penale – tulburarea ordinii publice a constat tocmai în spargerea uşii, violarea domiciliului şi aplicarea de loviri.

Altfel spus, cum reţine chiar Curtea, acuzaţiile penale au inclus în integralitate cele din sancţionarea contravenţională, iar acesta din urmă nu conţinea elemente care să nu fi fost prezente în conţinutul rechizitoriului.

Cu totul alta este situaţia din prezenta speţă, când în mod evident sancţiunea contravenţională are numeroase elemente distincte (provocarea de scandal la domiciliu şi pe drumul din faţa acestuia, exercitarea de ameninţări şi injurii la adresa mamei sale, provocarea indignării cetăţenilor), care nu se regăsesc în acuzaţia penală.

De asemenea, agentul constatator al contravenţiei nu a reţinut aplicarea de lovituri, ci doar agresiuni fizice – activitate cu caracter generic din care în mod evident face parte aruncarea unei găleţi de apă pe persoana vătămată (ceea ce s-ar fi circumscris eventual art. 193 alin. 1 Codul penal – acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice, pentru care nu s-a dispus însă trimiterea în judecată).

Faţă de cele reţinute, constatând că faptele indicate prin rechizitoriu şi cele reţinute prin procesul-verbal de aplicare a sancţiunii contravenţionale nu sunt identice ori în mod substanţial aceleaşi, Curtea a concluzionat că, în mod eronat, prima instanţă a reţinut autoritatea de lucru judecat, nefiind îndeplinită una dintre condiţiile pentru incidenţa principiului ne bis in idem.

În continuare, Curtea a reţinut că, deşi prima instanţă a efectuat cercetarea judecătorească şi a analizat într-o anumită măsură situaţia de fapt şi încadrarea în drept, acest demers a fost subsumat analizei incidenţei cazului de încetare a procesului penal prevăzut de art. 16 alin. 1 lit. i Codul de procedură penală, fiind de altfel lăsată nesoluţionată şi acţiunea civilă.

Pentru aceste motive, instanţa de apel nu a putut proceda la analizarea infracţiunii, laturii subiective sau individualizării pedepsei direct în apel, cu eventuala consecinţă a condamnării inculpatului, întrucât o astfel de situaţie ar aduce atingere dreptului acestuia prevăzut de art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului – „Orice persoană declarată vinovată de o infracţiune de către un tribunal are dreptul să ceară examinarea declaraţiei de vinovăţie sau a condamnării de către o jurisdicţie superioară.” Or în speţă, nefiind efectuată cercetarea judecătorească de către prima instanţă, nu poate surveni un „control judiciar” al instanței de apel, deoarece instanța de apel nu poate controla ceva ce nu s-a efectuat niciodată.

Prin urmare, conform art. 421 pct. 2 lit. b Codul de procedură penală instanţa de apel a dispus desfiinţarea sentinţei primei instanţe şi rejudecarea, apreciind că, deşi încălcarea dublului grad de jurisdicţie în materie penală nu este prevăzută de legiuitorul român ca un motiv de desfiinţare cu trimitere, este incident art. 20 alin. 2 din Constituţie conform căruia în cazul în care există contradicții între legislația națională și cea europeană ratificată, în materia drepturilor fundamentale ale omului, are prioritate cea din urmă (în condiţiile în care, cum este cazul în speţă, legislaţia europeană este mai favorabilă, incluzând garanţii suplimentare).