Hotărâre nr. 282 din 04.02.2024

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani – Secţia a II-a Civilă la data de 08.04.2020, sub nr. 635/40/2020, reclamanta X SRL, prin reprezentant legal M.I.I., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Generali România Asigurare-Reasigurare București, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 53,484,55 euro, cu titlu de despăgubire, reprezentând valoarea motorului provenit de la combina CLASS tip LEXION 750-T4F, serie caroserie C7501713, ca urmare a intervenirii riscului asigurat-incendiu prevăzut în Poliţa de asigurare pentru utilaje specializate nr. 8114385P, cu valabilitate 02.07.2018-02.01.2024, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința nr. 63 din data de 11 octombrie 2022 pronunţată de Tribunalul Botoşani – Secţia a II-a civilă în dosarul nr. 635/40/2020, s-a admis acţiunea formulată de către reclamanta XSRL, prin reprezentant legal M.I.I., în contradictoriu cu pârâţii Generali România Asigurare-Reasigurare București și Deutsche Leasing România IFN S.A.

A fost obligată pârâta Generali România Asigurare Reasigurare SA să plătească pârâtei Deutche Leasing Romania IFN SA suma de 53.484,55 euro, în echivalent lei la cursul BNR din data plăţii – cu titlu de contravaloare despăgubiri – motor combină Class tip Lexion 750-TAF-serie caroserie C7501713.

A fost obligată pârâta Deutche Leasing Romania IFN SA să plătească reclamantei suma mai sus arătată în măsura în care obligaţiile derivate, din contractul de leasing 314591.1/LF-314591.1/21.06.2018, referitoare la combina Class tip Lexion 750-TAF-serie caroserie C7501713 au fost stinse.

Au fost obligate pârâtele să plătească reclamantei suma de 15.190,33 lei cheltuieli de judecată reprezentate de taxă timbru si onorariu expert.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, potrivit Contractului de vânzare -cumpărare nr.314591.1/LF - 314591.1/21.06.2018 (filele 14-18 dosar), S.C.

Y SRL, în calitate de vânzător a vândut către S.C.

Deutsche Leasing România IFN S.A, în calitate de cumpărător/locator și S.C.

XSRL, în calitate de locatar/utilizator, mai multe utilaje agricole, printre care și combina marca Claas, model Lexion 750 T4F, an de fabricație 2018 – cu o valoare de 225.000 Euro.

Pentru achiziționarea acestui utilaj, între S.C.

Deutsche Leasing România IFN S.A și S.C.

X SRL a intervenit Contractul de leasing nr.

LF314591 1 din 21.06.2018, prin care locatorul a finanțat utilizatorul cu suma necesară achitării combinei, utilajul fiind asigurat la Generali Asigurări SA, în baza poliței nr.8114385P (filele 19-35 dosar).

La data de 09.09.2019, în jurul orelor 9.00, administratorul reclamantei, împreună cu un alt salariat s-a deplasat cu utilajul mai sus-menționat pe tarlaua 77 Ștefănești, pentru a recolta porumbul.

La un moment dat au observat flăcări pe partea stângă și au auzit explozii care veneau dinspre partea posterioară a utilajului.

Administratorul reclamantei a oprit utilajul, l-a scos de sub tensiune și împreună cu salariatul au încercat să stingă incendiul cu stingătoarele din dotarea utilajului.

Având în vedere propagarea incendiului, la fața locului, s-au deplasat și reprezentanții ISU (proces verbal – fila 82 dosar).

Prin întâmpinarea depusă (filele 20-22 vol.II dosar), S.C. Deutsche Leasing România IFN S.A a invocat inadmisibilitatea capătului de cerere, având ca obiect constatarea existenței unei creanțe.

De asemenea, prin precizările ulterioare (fila 41 vol.II dosar) a menționat că, se impune admiterea excepției inadmisibilității deoarece este proprietara utilajului iar în temeiul legii și al Contractului de leasing eventualele despăgubiri se cuvin proprietarului iar nu utilizatorului.

Totodată, prin întâmpinarea depusă (filele 61-67 vol.I dosar), Generali Asigurări SA a invocat excepția lipsei calității procesual active a reclamantei S.C. XSRL.

Prin Încheierea din 09.12.2020 (fila 46 vol.II dosar), instanța a respins excepțiile invocate, pentru următoarele considerente:

Inadmisibilitatea vizează mai curând o condiție de procedibilitate care să nu fie îndeplinită pentru introducerea unei acțiuni ori, în cauză, acțiunea în constatarea existenței creanței nu este de sine stătătoare, reclamanta explicând prin precizările depuse (fila 42 vol.II dosar) că, a înțeles să învestească instanța cu o acțiune în realizare, respectiv, obligarea pârâtei Generali Asigurări SA la plata către pârâta S.C.

Deutsche Leasing România IFN S.A a sumei de 53.484,55 euro – contravaloarea motorului combinei indicate în petit și obligarea pârâtei S.C.

Deutsche Leasing România IFN S.A. la plata către reclamantei a sumei obținute cu titlu de despăgubiri, după compensarea tuturor obligaților restante ale utilizatorului față de locator.

Cu privire la excepția calității procesual active, s-au reţinut următoarele: acțiunea civilă reprezintă ansamblul mijloacelor procesuale prin care se poate realiza protecția juridică a drepturilor subiective și situațiilor juridice ocrotite de lege.

Cele patru condiții generale de exercitare a acțiunii civile sunt: afirmarea unui drept, interesul, capacitatea și calitatea procesuală.

Reclamantul fiind cel care pornește acțiunea trebuie să justifice atât calitatea procesuală activă cât și calitatea procesual pasivă a persoanei chemate în judecată, prin indicarea obiectului cererii, a motivelor de fapt și de drept, pe care se întemeiază pretenția sa.

Art.36 Noul Cod de Procedură Civilă, prevede ”calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele juridic litigios astfel cum acesta este dedus judecății.

Existența sau inexistența drepturilor și obligațiilor afirmate, constituie o chestiune de fond”.

Față de aceste considerații teoretice, s-a observat că, reclamanta justifică calitatea procesuală activă prin raportare la dispozițiile art.4 din Contractul de vânzare-cumpărare a utilajului dar și la dispozițiile din Condițiile de asigurare, care prevăd că, despăgubirile pot fi acordate direct și beneficiarului asigurării/utilizatorului - pct.5, 6 și 14 – Capitolul ”Definiții” (fila 24 dosar).

De altfel, utilizatorul achită ratele de asigurare, având astfel posibilitatea de a solicita eventuale despăgubiri, în caz contrar, putând fi supus arbitrariului, respectiv, proprietarul – societatea de leasing nefiind prejudiciată cu nimic, nu ar avea interes în promovarea unei acțiuni, în contradictoriu cu asigurătorul, pentru acordarea de despăgubiri.

Pe fondul cauzei, din cuprinsul poliței de asigurare (fila 21 vol.I dosar), observăm că, asigurarea acoperă varianta IV (incendiu, furt, avarii accidentale, evenimente naturale și evenimente socio -politice).

Varianta IV este prevăzută și în Condițiile de asigurare (art.16 – fila 31 dosar); condiții care prevăd că sunt excluse de la asigurare, daunele determinate de reaua-credință sau culpa gravă a contractantului/asiguratului – art.16 – 16.3.4 al.6 lit.a – fila 33 vol.I dosar.

În continuare, Tribunalul a analizat dacă incendiul în urma căruia a fost avariat utilajul poate fi încadrat în riscurile asigurate, respectiv, dacă nu este exclus de la asigurare ca urmare a relei credințe sau culpei asiguratului – utilizatorului.

Din ansamblul probator administrat (rapoarte de expertize și declarații martor), Tribunalul a apreciat că, producerea incendiului se datorează exclusiv unor cauze de natură tehnică (supraîncălzirea rulmentului, scurt circuit la instalația electrică a combinei, supraîncălzirea curelei de transmisie care a declanșat focarul de incendiu prin aprinderea masei vegetale, resturilor vegetale și prafurilor combustibile din compartimentul batozei combinei).

După izbucnirea incendiului, acesta s-a propagat către motor (obiectivul IV al raportului de expertiză).

Cu privire la modul de a întreține utilajul, din ansamblul probator administrat, a rezultat că, operațiunile de întreținere au fost efectuate de personal specializat (conform documentelor întocmite – filele 43, 45, 50, 52, 85 vol.I dosar), ultima intervenție datând din perioada 27.08. – 29.08.2019, într-o perioadă foarte apropiată producerii evenimentului asigurat.

Cu privire la calitatea persoanei care manevra utilajul, respectiv, lipsa atestatului, lipsa unui certificat de calitate profesională, s-a observat că nici o dispoziție legală nu condiționează conducerea unui asemenea utilaj de obținerea unui certificat de calificare profesională într-o unitate de învățământ – învățământ profesional.

Mai mult, din înscrisurile depuse la dosar (fila 94 vol.I dosar), M.I.I. a obținut atestat pentru manevrarea utilajului, efectuând și ore de instruire, instruire efectuată de către furnizorul combinei.

În consecință, instanța a apreciat că, evenimentul din 09.09.2019, în urma căruia s-a produs avarierea motorului combinei, face parte din riscurile asigurate, nefiind dovedită reaua-credință sau grava neglijență, valoarea daunei fiind de 53.484,55 euro – sumă estimată chiar de către asigurător prin Adresa nr.0/9224 din 05.02.2020 – fila 40 vol.I dosar.

Cu privire la relația contractuală dintre reclamantă și Deutsche Leasing România IFN S.A, în raport cu asigurătorul, instanța a dat eficiență disp. art.5.3 al.3 din ”Termenii și Condițiile Generale aplicabile contractelor de leasing financiar” – Orice despăgubiri plătite locatorului de către asigurător vor fi deduse din despăgubirile care vor fi datorate de către utilizator sau, în cazul în care utilizatorul a plătit deja despăgubirile, vor fi restituite acestuia, după compensarea tuturor obligațiilor restante față de locator.

La soluționarea capătului de cerere având ca obiect cheltuieli de judecată, instanța a dat eficiență disp. art.453 Noul Cod de Procedură Civilă.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâtele Deutsche Leasing România IFN SA Bucureşti şi SC Generali România Asigurare Reasigurare SA Bucureşti.

Prin cererea de apel formulată în cauză, pârâta Deutsche Leasing România IFN SA Bucureşti a solicitat schimbarea în parte a sentinţei atacate.

În dezvoltarea motivelor de apel, reiterând situaţia de fapt dedusă judecăţii, a arătat că cererea prin care reclamanta şi-a precizat în final cererea de chemare în judecată nu a fost comunicată acesteia, neavând posibilitatea de a formula întâmpinare.

A menţionat că, este adevărat însă că potrivit art. 204 alin. (2) Cod procedură civilă atunci când se înlocuieşte o cerere în constatare printr-o cerere în realizarea dreptului nu se va da termen, ci se vor trece în încheierea de şedinţă declaraţiile verbale făcute în instanţă însă în realitate nu s-a înlocuit o cerere în constatare cu o cerere în realizare ci, în fapt, s-a modificat fundamental cererea de chemare în judecată.

Astfel, după prima modificare a cererii de chemare în judecată reclamata solicita să se constate faptul că are o creanţă faţă de aceasta, respectiv o acţiune care în ipoteza în care ar fi fost admisă nu ar fi putut duce la situaţia în care apelanta să cadă în pretenţii faţă de reclamantă, în timp ce, după ultima modificare „obligarea pârâtei Deutsche Leasing România IFN S.A. la plata către reclamantei a sumei obţinute cu titlu de despăgubiri, după compensarea tuturor obligaţilor restante ale utilizatorului faţă de locator”.

Faţă de acest aspect a solicitat să se constate faptul că în realitate ultima modificare a cererii de chemare în judecată se circumscrie ipotezei prevăzute de art. 204 alin. (1) Cod procedură civilă şi nu art. 204 alin. (2) Cod procedură civilă, fiind tardivă în lipsa acordului părţilor.

A apreciat că dreptul la acţiune aferent cererii privind „obligarea pârâtei Deutsche Leasing România IFN S.A. la plata către reclamantei a sumei obţinute cu titlu de despăgubiri, după compensarea tuturor obligaţilor restante ale utilizatorului faţă de locator”, nu este născut şi actual, cererea fiind şi lipsită de interes

În acest sens, a arătat că, în primul rând, până la momentul încasării de către aceasta a sumelor obţinute cu titlu de despăgubiri nu se va putea pune problema compensării, iar potrivit art. 1617 alin. 1) Cod civil „Compensaţia operează de plin drept de îndată ce există două datorii certe, lichide şi exigibile, oricare ar fi izvorul lor, şi care au ca obiect o sumă de bani sau o anumită cantitate de bunuri fungibile de aceeaşi natură”.

Astfel, ca urmare a sentinţei pronunţate de prima instanţă apelanta a căzut în pretenţii, cu consecinţa obligării la plata cheltuielilor de judecată, pentru o datorie care nu există în momentul pronunţării hotărârii şi în condiţiile în care compensaţia operează de drept de îndată ce există două datorii certe, lichide şi exigibile.

Faţă de aceste considerente, la data modificării cererii de chemare în judecată, interesul reclamantei nu era unul născut şi actual ci doar unul ipotetic.

În acest sens a solicitat să se aibă în vedere inclusiv prevederile art. 34 alin. 3) Cod procedură civilă „pot fi încuviinţate, înainte de împlinirea termenului, şi alte cereri pentru executarea la termen a unor obligaţii, ori de câte ori se va constata că acestea pot preîntâmpina o pagubă însemnată pe care reclamantul ar încerca-o dacă ar aştepta împlinirea termenului”.

În opinia sa un astfel de capăt al cererii nu putea fi admis decât în măsura în care aceasta ar fi încasat de la asigurător sumele încasate cu titlu de despăgubiri şi nu le-ar fi compensat cu obligaţiile restante ale utilizatorului restituind acestuia diferenţa.

Nu în ultimul rând, instanţa de fond admite acest capăt de cerere în temeiul art. 5.3. alin. (3) din Termenii şi Condiţii Generale ale Contractului de leasing financiar nr.

LF-314591.1 / 21.06.2018 potrivit căruia: „Orice despăgubiri plătite Locatorului de către partea responsabilă sau un asigurător vor fi deduse din despăgubirile care vor fi datorate de către Utilizator sau, în cazul în care Utilizatorul a plătit deja despăgubirile, vor fi restituite Utilizatorului, după compensarea tuturor obligaţiilor restante ale Utilizatorului faţă de Locator”.

În condiţiile în care prevederea contractuală este cât se poate de clară a considerat că, în temeiul acesteia, instanţa de judecată trebuia să respingă acest capăt de cerere având în vedere faptul că în momentul formulării cererii de chemare în judecată şi al precizărilor dreptul reclamantei la acţiune în baza acestei clauze contractuale nu era (nefiind nici în prezent) născut şi actual.

În privinţa calităţii procesuale a reclamantei, respectiv la faptul că potrivit instanţei de fond reclamanta justifică calitatea procesuală activă prin raportare la dispoziţiile art. 4 din Contractul de vânzare-cumpărare a utilajului dar şi la dispoziţiile din Condiţiile de asigurare, care prevăd că, despăgubirile pot fi acordate direct şi beneficiarului asigurării/utilizatorului - pct. 5, 6 şi 14, a arătat că raporturile juridice dintre Locator, Utilizator şi Asigurător sunt reglementate în primul rând de art. 9 şi 10 din OG nr. 51/1997, iar raporturile juridice dintre Locator şi Utilizator în privinţa asigurărilor sunt reglementate în detaliu de prevederile contractuale, sens în care a invocat art. 5.3 alin. 3 şi art. 7.2 din Termenii şi Condiţii Generale ale Contractului de leasing financiar nr.

LF-314591.1 / 21.06.2018.

Astfel, a apreciat că, din analiza textelor legale invocate, precum şi a clauzelor contractuale se poate observa faptul că titularul dreptului la acţiune împotriva asigurătorului este Locator, titularul asigurării şi proprietarul bunului precum şi faptul că acesta poate cesiona drepturile pe care le are împotriva asigurătorului la cererea Utilizatorului.

În condiţiile în care reclamanta în calitate de Utilizator a chemat în judecată direct societatea de asigurări şi pe aceasta fără ca în prealabil să solicite cesionarea drepturilor sale, a considerat că instanţa în mod nelegal a respins excepţia calităţii procesuale active a reclamantei.

A apreciat că este nelegală obligarea sa să plătească reclamantei suma arătată în măsura în care obligaţiile derivate, din contractul de leasing 314591.1/LF- 314591.1/21.06.2018, referitoare la combina Class tip Lexion 750-TAF-serie caroserie C7501713 au fost stinse, instanţa de fond ignorând pe de o parte prevederile contractuale stipulate pentru situaţia în care între părţi există mai multe contracte în derulare, iar pe de altă parte regulile generale în materia compensaţiei.

Astfel, între părţi, mai există în derulare 2 contracte de leasing financiar, respectiv Contractele de leasing financiar nr.

LF-314591.1 / 21.06.2018 şi LF-314591 2 / 21.06.2018.

Aferent Contractului de leasing financiar nr.

LF-314591.1 / 21.06.2018 respectiv rata nr. 11, în valoare de 7,819.24 euro + TVA, scadentă la 20.10.2023 şi rata nr. 12, în valoare de 7,432.09 euro + TVA scadentă la data de 20.12.2023.

Aferent Contractului de leasing financiar nr.

LF-314591.2 / 21.06.2018 respectiv rata nr. 11, în valoare de 6,584.63 euro + TVA, scadentă la 20.10.2023 si rata nr. 12, în valoare de 6,258.62 euro + TVA scadentă la data de 20.12.2023, invocând art. 2.6 din Termenii şi Condiţii Generale ale Contractului de leasing financiar nr LF-314591.1 / 21.06.2018.

În aceste condiţii hotărârea a fost dată cu încălcarea prevederilor legale (art. 1270 alin. 1 Cod civii contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante) şi contractuale, instanţa neavând dreptul să modifice înţelegerea părţilor în condiţiile în care nu a fost învestită în acest sens, din acest punct de vedere soluţia corectă fiind aceea de compensare a sumelor primite cu titlu de despăgubiri cu toate creanţele scadente reciproce existente între părţi.

În privinţa cheltuielilor de judecată a considerat că soluţia instanţei prin care „Obligă pârâtele să plătească reclamantei suma de 15.190,33 lei cheltuieli de judecată reprezentate de taxă timbru si onorariu expert” este nelegală întrucât datorită formulării din analiza sintagmei „obligă pârâtele să plătească reclamantei ...” se desprinde soluţia faptului că suma de 15.190,33 lei este o creanţă divizibilă între cele 2 pârâte, asigurătorul şi apelantă (a se vedea art. 1424 Cod civil) instanţa de fond neţinând seama de prevederile art. 455 Cod procedură civilă.

Astfel, potrivit art. 455 Cod procedură civilă „Dacă în cauză sunt mai mulţi reclamanţi sau mai mulţi pârâţi, ei vor putea fi obligaţi să plătească cheltuielile de judecată în mod egal, proporţional sau solidar, potrivit cu poziţia lor în proces ori cu natura raportului juridic existent între ei.”

Astfel, a apreciat că nu i se poate imputa, nici măcar în acest moment, o culpă contractuală sau procesuală de natură a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Mai mult decât atât reclamanta nu poate invoca nici măcar o temere potrivit căreia aceasta nu şi-ar respecta obligaţiile contractuale (art. 5.3 descris mai sus), în condiţiile în care după primirea de la asigurător a despăgubirilor apelantei în calitate de Locator a a informat-o pe reclamantă în calitate de Utilizator cu privire la modalitate în care a efectuat imputaţia plăţilor, prin adresa din data de 12.05.2020: Suma încasată de la Generali (03.03.2020): 864,450.18 RON Contravaloare factură închidere combină: 693,842.46 RON (curs BNR 03.03.20), Suma rămasă după închidere combină: 170,607.72 RON Alocare factură DLF.11921128/21.10.2019: 115,424.10 RON Alocare factură DLF.11926555/20.12.2019: 55,183.62 RON Total alocări: 864,450.18 RON, Rest de plată factură DLF.11926555/20.12.2019: 73,662.18 RON

Astfel, a apreciat că a căzut în pretenţii pentru o creanţă eventuală (neputându-se determina în acest moment dacă vor exista sau nu obligaţii de plată reciproce cât şi cuantumul acestora şi nici dacă creanţa împotriva asigurătorului va fi încasată - existând cel puţin ipotetic riscul insolvenţei sau insolvabilităţii asigurătorului) şi viitoare (creanţa urmând a se naşte la momentul încasării sumelor cu titlu de despăgubiri de la asigurător).

A apreciat că obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 454 Cod procedură civilă.

A menţionat că a arătat încă de la început faptul că potrivit prevederilor contractuale, sumele din despăgubiri se cuvin Locatorului şi nu Utilizatorului precum şi faptul că potrivit art. 5.3 de mai sus „Orice despăgubiri plătite Locatorului de către partea responsabilă sau un asigurător vor fi deduse din despăgubirile care vor fi datorate de către Utilizator sau, în cazul în care Utilizatorul a plătit deja despăgubirile, vor fi restituite Utilizatorului, după compensarea tuturor obligaţiilor restante ale Utilizatorului faţă de Locator”.

În aceste condiţii a solicitat să se constate faptul că reclamanta şi-a modificat cererea de chemare în judecată conform susţinerilor apelantei formulate prin întâmpinare, instanţa considerând în mod nelegal faptul că apelanta a căzut în pretenţii pentru o creanţă care nici măcar în acest moment nu este născută.

În condiţiile în care creanţa sa faţă de reclamată nu este născută, nepunându-se problema punerii în întârziere, a considerat că se impune exonerarea sa de la plata cheltuielilor de judecată în temeiul art. 454 Cod procedură civilă

În drept, a invocat art. 466 şi urm. Cod procedură civilă şi textele de lege indicate în cuprinsul cererii de apel.

În probaţiune, a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, precum şi înscrisurile anexate apelului, respectiv graficul de plăţi aferent Contractului de leasing financiar nr.

LF-314591.1 / 21.06.2018- copie conform cu originalul, graficul de plăţi aferent Contractului de leasing financiar nr.

LF-314591.2 / 21.06.2018-copie conform cu originalul.

Prin cererea de apel formulată în cauză, pârâta SC Generali România Asigurare Reasigurare SA Bucureşti a criticat sentinţa atacată pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând modificarea acesteia în tot.

În dezvoltarea motivelor de apel, a arătat că instanţa de fond nu a dat eficienţă întregului material probator depus la dosarul cauzei legat de justificarea calităţii procesual active a reclamantei XSRL

A învederat instanţei de fond faptul că SC XSRL nu are calitate procesuală în prezenta cauză, persoana juridică care este proprietara bunului asigurat şi care a contractat o poliţă de asigurare fiind DEUTSCHE LEASING ROMÂNIA IFN SA, Bucureşti.

Mai mult, DEUTSCHE LEASING ROMÂNIA IFN SA Bucureşti a primit şi despăgubirile cuvenite pentru producerea unui risc asigurat la bunul care a făcut obiectul contractului facultativ şi a menţionat expres în cuprinsul Completării la întâmpinare, la termenul din 25.11.2020 că înţelege să invoce inadmisibilitatea capătului de cerere prin care reclamanta solicită obligarea GENERALI la plata despăgubirii în suma de 53.484,55 eur, câtă vreme DEUTSCHE LEASING este proprietarul combinei, iar in temeiul legii şi al contractului de leasing, eventualele despăgubiri se cuvin proprietarului, societatea de leasing şi nu utilizatorului.

A menţionat că instanţa de fond a respins în mod nejustificat şi nelegal excepţia invocată, dând o interpretare greşită dispoziţiilor art.5, art.6 si art.14 din secţiunea „Definiţii” din Condiţiile de asigurare.

De asemenea, a arătat că instanţa de fond „nu a observat” faptul că, în situaţia în care Beneficiarul unei asigurări (în cazul de faţă - utilizatorul) este altul decât Asiguratul (Deutsche Leasing), acesta poate primi despăgubirea pe baza manifestării de voinţă a acestuia din urmă (proprietarul Deutsche Leasing). - art.5 din Definiţii.

Pe cale de consecinţa, având în vedere şi că Asiguratul Deutsche Leasing, proprietarul combinei, s-a opus expres admiterii acestui capăt de cerere şi având în vedere că despăgubirea în sumă de 182.635,47 lei în dosarul de daună a fost achitată direct asiguratului (Deutsche Leasing), instanţa de fond trebuia sa admită excepţia invocată sau, având în vedere că dreptul de dispoziţie al proprietarului primează, să respingă capătul de cerere prin care se solicită obligarea GENERALI la plata diferenţei de despăgubire.

A mai învederat că instanţa de fond nu a coroborat probatoriul administrat în cauză, nu a analizat toate dovezile existente la dosarul cauzei şi a „citat” doar concluziile unei expertize intens contestate, stabilind că sursa incendiului este cea susţinută de către reclamanta AGRIELA SAD.

Instanţa de fond a reţinut că focul a fost generat de aprinderea resturilor vegetale din batoză, dar există probe care arată că batoza nu era cuplată şi nu existau resturi vegetale.

De asemenea, instanţa de fond a reţinut că operaţiunile de întreţinere au fost efectuate de personal specializat (deşi nu a contestat nimeni acest lucru), dar nu a observat că nu au fost respectate perioadele de revizie - de la 691 ore funcţionare la 1243 ore nu mai sunt înregistrate verificări.

Instanţa de fond a reţinut că Merticaru Iulian (şoferul combinei) a fost instruit de către furnizorul combinei şi că deţinerea unui atestat nu este condiţionată de dispoziţii legale, dar nu a făcut aplicarea condiţiilor de asigurare (legea părţilor) care condiţionează manevrarea utilajului asigurat de către o persoana cu atestat.

Combina marca CLAAS model LEXION 250 TA4F, proprietatea DETSCHE LEASING ROMÂNIA IFN S.A., a fost asigurată la SC GENERALI ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE SA, cu poliţa 8114385P, valabilă în perioada 02.07.2018 -02.01.2024.

Reiterând situaţia de fapt dedusă judecăţii, a arătat că nu poate fi primită apărarea reclamantei care susţine că nu a fost convocată la efectuarea expertizelor, câtă vreme toate lucrările au fost efectuate în prezenţa lor şi cu acordul lor.

A menţionat că, concluziile expertizei tehnice judiciare efectuată de către ing.

Sumanariu Anton, în cursul judecării cauzei pe fond, nu pot fi avute în vedere la soluţionarea cauzei întrucât la momentul efectuării expertizei părţile din combină care ar fi putut furniza date şi indicii legate de cauza aprinderii combinei nu au mai putut fi expertizate, acestea fiind înstrăinate de către reclamantă; expertul nu a făcut consideraţii pertinente legate de obligativitatea efectuării reviziei la anumite perioade de timp; expertul nu a analizat avariile anterioare datorate suprasolicitării, desi există documente cate atestă acest fapt; expertul nu a fost prezent la faţa locului, imediat după producerea incidentului.

A precizat că SC GENERALI ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE SA este o societate comercială, având ca obiect de activitate încheierea de asigurări şi acordarea de despăgubiri, în cazul apariţiei riscurilor asigurate.

Pentru a-şi îndeplini corect scopul pentru care a fost înfiinţată şi funcţionează, societatea trebuie să facă absolut toate verificările astfel încât să aibă convingerea că aspectele reclamate de către asiguraţi se confirmă.

În atare condiţii, SC GENERALI ROMÂNIA a instrumentat dosarul de daună în acord cu clauzele (condiţiile de asigurare) poliţei de asigurare, făcând aplicarea prevederilor punctului 16.3 Avarii Accidentale, litera a şi pct.25.

Obligaţiile Asiguratului / Utilizatorului.

GERNERLAI ROMÂNIA a procedat la achitarea combinei, avariată ca urmare a incendiului, excluzând din plată contravaloarea motorului care a fost avariat datorită culpei asiguratului/utilizatorului, plătind la data de 03.03.2020 asiguratului DEUTSCHE LEASING ROMÂNIA IFN SA, în baza poliţei de asigurare 8114385P, suma de 864.450,18 lei - pentru riscul de incendiu.

A solicitat ca la soluţionarea apelului să se aibă vedere faptul că drepturile şi obligaţiile părţilor din prezenta cauza decurg din contractul de asigurare facultativ - Poliţa de asigurare pentru Utilaje specializate nr.81 I4385P care stabileşte în mod clar şi explicit în ce condiţii asiguratul are dreptul la despăgubiri în cazul apariţiei unui risc asigurat.

A apreciat prezenta cerere de chemare în judecată ca fiind netemeinică în condiţiile în care SC GENERALI ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE SA şi-a îndeplinit integral obligaţiile asumate prin Contractul nr. 8I14385P, despăgubind integral asiguratul DEUTSCHE LEASING ROMÂNIA IFN S.A pentru riscul de incendiu.

A solicitat să se observe şi că DEUTSCHE LEASING ROMÂNIA IFN S.A nu a făcut obiecţiuni la suma acordată cu titlu de despăgubiri, aceasta înţelegând modul de soluţionare a dosarului de daună, împrejurare faţă de care a considerat cererile reclamantei din prezenta cauză ca fiind neîntemeiate, ba mai mult, prin completarea la întâmpinare s-a opus, argumentat, cererii reclamantei de obligare a GENERALI la plata sumei de 53.484,55 eur.

În concluzie, a solicitat admiterea apelului astfel cum a fost motivat, modificarea în tot sentinţa instanţei de fond.

Pe cale de excepţia a solicitat să se constate că SC XSRL nu are calitate procesuală în prezenta cauză, persoana juridică care a contractat o poliţă de asigurare fiind DEUTSCHE LEASING ROMÂNIA IFN SA, Bucureşti;

Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind netemeinică şi nelegală, pentru motivele expuse pe larg.

În dovedire, a arătat că înţelege să se folosească de probatoriul existent la dosarul cauzei.

În drept, a invocat prevederile art.466, art.476 din Codul de procedura civilă şi prevederile contractului de asigurare 8114385P.

Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate, prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului şi a prevederilor art. 476 alin. (2) din Codul de procedură civilă, care consacră efectul devolutiv al prezentei căi de atac, Curtea constată următoarele:

Prin notele scrise depuse la dosar, intimata reclamantă a invocat excepția lipsei de interes în formularea apelului de către apelanta pârâtă SC Deutsche Leasing România IFN SA, în considerarea faptului că aceasta este indemnizată de către asigurator cu privire la prejudiciul încercat urmare a incendierii bunului asigurat.

Curtea reține că interesul de a acționa în justiție „trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual”, conform dispoziţiilor art. 33 Cod procedură civilă.

În cauza dedusă judecăţii, pârâta SC Deutsche Leasing România IFN SA a căzut în pretenţii faţă de reclamantă, fiind obligată la plata sumei de 53.484,50 Euro, sumă pe care această apelantă ar urma să o primească de la pârâta Generali România Asigurare Reasigurare SA.

Prin urmare, interesul pârâtei de a formula apel este unul determinat şi priveşte înlăturarea acestei obligaţii faţă de reclamantă prin hotărârea primei instanţe, neavând relevanţă faptul că aceeaşi hotărâre a obligat prim pârâta Generali România Asigurare Reasigurare SA să plătească secund pârâtei SC Deutsche Leasing România IFN SA aceeaşi sumă de bani, deşi secund pârâta nu formulase nicio astfel de cerere în faţa instanţei de fond.

Susţinerile intimatei reclamante, în sensul că o eventuală îndestulare a apelantei pârâte SC Deutsche Leasing România IFN SA de către asiguratorul pârât cu aceeaşi sumă face ca apelul acesteia să nu aibă un folos practic nu poate fi reţinut în condiţiile în care pârâta Generali România Asigurare Reasigurare SA a formulat apel, prin care solicită respingerea pretenţiilor reclamantei.

În concluzie, interesul apelantei pârâte SC Deutsche Leasing România IFN SA este unul determinat, născut şi actual, urmând a respinge excepţia lipsei de interes, ca nefondată.

Prin apelurile formulate de pârâtele SC Deutsche Leasing România IFN SA şi Generali România Asigurare Reasigurare SA, acestea au criticat greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, în subsidiar prezentând argumente legate de netemeinicia pretenţiilor reclamantei.

În raport de dispoziţiile art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea urmează a analiza cu prioritate excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, invocată în faţa primei instanţe şi reiterată prin cererile de apel.

Calitatea procesuală este definită de legiuitor în cuprinsul dispoziţiilor art. 36 Cod procedură civilă, în care se arată că: „Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. (...)”

Pentru a verifica existenţa calităţii procesuale active a reclamantei, în sensul de a verifica dacă aceasta este creditoare a obligaţiilor corelative ale pârâtelor, se impune a verifica părţile raportului juridic litigios invocat de reclamantă.

Astfel, prin petitul cererii introductive, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei Generali România Asigurare-Reasigurare la plata sumei de 53.484,55 Euro, invocând cuprinsul contractului de asigurare pentru utilaje specializate nr. 8114385P din 29.06.2018, făcând trimitere la dispoziţiile art. 2219 – 2221, art. 2207 şi art. 2208 şi art. 2214 – 2217 Cod civil, ce reglementează raporturile de asigurare.

Ulterior, la termenul de judecată din 30.09.2020, reclamanta îşi completează acţiunea, solicitând instanţei introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a SC Deutsche Leasing România IFN SA, solicitând constatarea existenţei unei creanţe în cuantum de 53.484,55 Euro, pe care o are faţă de aceasta, şi obligarea pârâtei Generali România Asigurare-Reasigurare la plata acestei sume către reclamantă.

În această completare, reclamanta face trimitere la dispoziţiile art. 1341 şi următoarele Cod civil şi art. 1560 – 1561 Cod civil, ce reglementează plata nedatorată şi acţiunea oblică.

În aceste circumstanţe, Curtea constată că prima instanţă a fost investită cu o acţiune în daune întemeiată pe contractul de asigurare nr. 8114385P din 29.06.2018 încheiat între pârâte, precum şi cu o acţiune în constatarea unui drept de creanţă împotriva pârâtei SC Deutsche Leasing România IFN SA, iar, pe calea acţiunii oblice, asigurătorul să plătească acesteia suma de 53.484,55 Euro.

Cu privire la pretenţiile formulate de reclamantă împotriva pârâtei Generali România Asigurare-Reasigurare în temeiul contractului de asigurare pentru utilaje specializate nr. 8114385P din 29.06.2018, Curtea constată că au calitatea de contractanţi Generali România Asigurare-Reasigurare, în calitate de asigurator, şi SC Deutsche Leasing România IFN SA, în calitate de asigurat/contractant.

Art. 2199 alin. 1 Cod civil defineşte contractul de asigurare: „Prin contractul de asigurare, contractantul asigurării sau asiguratul se obligă să plătească o primă asigurătorului, iar acesta din urmă se obligă ca, în cazul producerii riscului asigurat, să plătească o indemnizaţie, după caz, asiguratului, beneficiarului asigurării sau terţului păgubit.”

Rezultă din cuprinsul acestui articol că, în cazul contractelor de asigurare facultative, indemnizaţia riscului asigurat se achită asiguratului, beneficiarului asigurării sau terţului păgubit.

În condiţiile generale ale contractului de asigurare încheiat între pârâţi se prevede că „beneficiarul” este titularul căruia îi este plătită despăgubirea, dacă este diferit de Asigurat, pe baza manifestării de voinţă a acestuia din urmă.

În cauza dedusă judecăţii, asiguratul – respectiv SC Deutsche Leasing România IFN SA - a fost indemnizat pentru riscul asigurat reprezentând dauna totală, echivalentă pieirii bunului, în condiţiile în care, în urma incendiului, bunul asigurat era impropriu folosirii, costurile reparaţiilor depăşind valoarea bunului.

Or, în raport de dispoziţiile art. 558 Cod civil, riscul pieirii bunului este suportat de către proprietar, iar proprietarul utilajului a asigurat acest risc prin contractul de asigurare invocat, beneficiarul indemnizaţiei de asigurare nu poate fi decât acesta şi cum nu există o manifestare de voinţă a asiguratului/contractantului de a fi despăgubită o altă persoană pentru acest risc asigurat, reclamanta nu justifică calitatea de „beneficiar” al asigurării, încât să se erijeze în titularul dreptului de creanţă izvorând din contractul de asigurare, astfel că, pe cale de consecinţă, în raport de pretenţiile formulate împotriva Generali România Asigurare-Reasigurare SA, aceasta nu justifică calitatea procesuală activă.

Raportat la acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta SC Deutsche Leasing România IFN SA, prin care s-a solicitat constatarea unui drept de creanţă faţă de aceasta şi, pe calea acţiunii oblice, obligarea asiguratorului către pârâta SC Deutsche Leasing România IFN SA la plata sumei de 55.484,55 Euro, Curtea reţine:

În art. 1560 alin. 1 Cod civil se prevede că: „Creditorul a cărui creanţă este certă şi exigibilă poate să exercite drepturile şi acţiunile debitorului atunci când acesta, în prejudiciul creditorului, refuză sau neglijează să le exercite.”.

Însă, în cauza dedusă judecăţii, reclamanta nu a exhibat un titlu de creanţă cu caracter cert şi exigibil, în accepţiunea dispoziţiilor art. 663 alin. 2 şi 4 Cod procedură civilă, împotriva pârâtei SC Deutsche Leasing România IFN SA, care să-i justifice calitatea procesuală necesară a acţiona împotriva acesteia.

Pe cale de consecinţă, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, invocată de pârâte, este dată în cauză, în condiţiile în care reclamanta nu este titulara vreunui drept de creanţă împotriva pârâtelor, raportat la temeiurile de drept şi de fapt invocate, astfel că, în temeiul dispoziţiilor art. 480 alin. 2 Cod de procedură civilă, va admite apelurile formulate, va schimba în totalitate sentinţa atacată, în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi va respinge acţiunea, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Raportat la prevederile art. 248 Cod procedură civilă, instanţa de apel constată că nu se impune analizarea apărărilor făcute de pârâte în rest.

În temeiul art. 453 Cod procedură civilă, Curtea va obliga reclamanta intimată la plata sumei de 3.095,16 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată din apel către pârâta apelantă SC Deutsche Leasing România IFN SA, reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru achitată de aceasta pentru apelul ce a fost admis.