Hotărâre nr. 268 din 23.11.2023

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani, la data de 31.03.2021, sub nr. 1067/40/2021, reclamanta K.D. a chemat în judecată pe pârâţii X S.R.L Dorohoi şi T.R., solicitând ca prin hotărârea ce va fi pronunţată să se dispună obligarea pârâților, în solidar la plata sumei în valoare totală de 929.067,50 lei/RON, reprezentând contravaloarea dividendelor cuvenite pe anul 2017, în calitatea sa de asociat în cadrul societății X SRL, cu o cotă de participare la beneficii și pierderi: 50% / 50%, alături de pârâtul T.R., ca urmare a Hotărârii AGA nr.174 din data de 25.05.2018 emisă de Super X S.R.L., societate comercială care a făcut dovada plății sumei solicitate, cu titlu de dividend pe anul 2017, asociatului persoană juridică X S.R.L.

DOROHOI, dividend ce a fost refuzat la plată din voința exclusivă a administratorului societății comerciale pârâte și a asociatului pârât T.R.; la plata dobânzii legale penalizatoare, calculată la suma datorată cu titlu de dividend pe anul 2017, începând cu data de 25.05.2018 până la plata efectivă a sumei datorate în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr.13/2011; precum și, la plata sumei de 2.580 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocațial și taxă judiciară de timbru.

Prin Sentința nr. 97 din data de 02 decembrie 2021 pronunţată de Tribunalul Botoşani -Secția a II-a civilă, a respins excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului T.R., a admis, în parte, acţiunea în pretenţii, formulată de către reclamanta K.D., în contradictoriu cu pârâţii Societatea X S.R.L.

Dorohoi, reprezentată prin administrator T.V. şi T.R..

A obligat pârâta S.C.

X S.R.L. să achite reclamantei K.D., suma în cuantum de 215.665,5 lei, dividende stabilit a fi achitate către asociaţi, prin Hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor nr. 43, din data de 25.05.2018, S.C.

X S.R.L., respectiv a obligat pârâtul T.R. să plătească reclamantei K.D., suma de în cuantum 1.383.716 lei, achitată cu titlu de dividende, de către S.C.

X S.R.L., pentru reclamantă, în contul pârâtului, şi a respins restul pretenţiilor, ca nefondate.

A obligat pârâţii, în solidar, să plătească reclamantei K.D., suma în cuantum de 6.950 lei, cheltuieli de judecată, reprezentate de taxă timbru, 200,00 lei, onorariu avocat, în cuantum 3.570 lei. precum şi cheltuieli transport, cazare, în cuantum de 3.080 lei.

Totodată, a obligat pârâţii, în solidar, să plătească reclamantei K.D., suma în cuantum de 3.398 lei, parte din ratele achitate de către aceasta, cu titlu de taxă judiciară de timbru, conform încheierilor având ca obiect ajutor public judiciar din data de 22.04.2021, respectiv, 21.09.2021 şi, în continuare, să achite statului cu titlu de cheltuieli de judecată, ratele scadente astfel cum au fost stabilite prin încheierile mai sus menţionate, până la concurenţa sumei totale în cuantum de 16.201,87 lei.

Prin Sentinţa nr. 49, din data de 22 septembrie 2022, Tribunalul Botoşani, Secţia a II-a civilă, a admis în parte cererea formulată de către petenta reclamantă K.D., în contradictoriu cu intimaţii pârâţi S.C.

X S.R.L. şi T.R., a completat dispozitivul sentinţei nr. 97/2021, pronunţată de către Tribunalul Botoşani în sensul că, a obligat pârâta S.C.

X S.R.L., să achite reclamantei dobânda legală calculată conform dispoziţiilor O.G. nr. 134/2011, calculul urmând a fi efectuat la suma în cuantum de 215.885,50 lei, începând cu data de 25.05.2018, data emiterii Hotărârii A.G.A. nr. 43/2018 a S.C.

X S.R.L..

A obligat pârâtul T. R., să achite reclamantei dobânda legală calculată conform dispoziţiilor O.G. nr. 13/2011, calculul urmând a fi efectuat în funcţie de fiecare sumă retrasă din contul RO19BRDE070SV14691350700 şi data fiecărei retragerii.

Prin Decizia civilă nr. 5, din data de 12 ianuarie 2023, pronunţată în dosarul înregistrat sub numărul 1067/40/2021, Curtea de Apel Suceava, Secţia a -II-Civilă a admis apelurile declarat de către pârâţii S.C.

X S.R.L., şi T.R., împotriva sentinţei civile nr. 97, din 02 decembrie 2021, respectiv a încheierii de şedinţă din data de 15 noiembrie 2021, precum şi a sentinţei civile nr. 49, din data de 22 septembrie 2022, pronunţate de Tribunalul Botoşani, Secţia a II-a civilă, în dosarul înregistrat sub nr. 1067/40/2021, intimată fiind reclamanta K.D., având domiciliul procesual ales la cabinet avocat.

A anulat încheierea de şedinţă din data de 15 noiembrie 2021, respectiv sentinţa civilă nr. 97, din data de 02 decembrie 2021, precum şi sentinţa civilă nr. 49, din data de 22 septembrie 2022, pronunţate de către Tribunalul Botoşani.

A trimis cauza spre rejudecare aceleaşi instanţe.

Prin Sentinţa civilă nr. 69 din data de 29 mai 2023 pronunţată de Tribunalul Botoşani – Secţia a II-a civilă în dosarul nr. 1067/40/2021* a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului T.R., ca neîntemeiată.

A fost respinsă excepţia prescripţiei, ca neîntemeiată.

S-a admis, în parte, astfel cum a fost adiţionată, cererea formulată de către reclamanta K.D., în contradictoriu cu pârâţii, societatea X S.R.L. Dorohoi şi T.R..

A fost obligat pârâtul soc. X S.R.L. la plata sumei în cuantum de 215.665,5 lei, precum şi la plata dobânzii legale calculate asupra acestei sume, de la data de 25.05.2018 şi până la data plăţii.

A fost obligat pârâtul T.R. la plata sumei în cuantum de 1.383.716 lei, precum şi la plata dobânzii legale calculate asupra acestei sume, de la data retragerii din cont, astfel cum s-a detaliat în considerente, şi până la data plăţii.

A fost obligat pârâtul soc. X S.R.L. la plata sumei în cuantum de 7.734 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

A fost obligat pârâtul T.R. la plata sumei de 49.651 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, în fapt, prin Hotărârea A.G.A. nr. 174 din data de 25 mai 2018, asociații soc.

Super X S.R.L., respectiv pârâtul soc.

X S.R.L., prin administratorul statutar dl.

T.B., şi pârâtul T.R., au stabilit repartizarea dividendelor pentru anul 2017, conform cotei de participare a fiecărui asociat, de 70% - 1.858.135 lei, respectiv 30% - 796.344 lei (f. 17, 26 vol.

I).

La aceeaşi dată, prin Hotărârea A.G.A. nr. 43 din data de 25 mai 2018, asociații soc.

X S.R.L., respectiv pârâtul pârâtul T.R., şi reclamantul K.D., au stabilit repartizarea dividendelor pentru anul 2017, conform cotei de participare a fiecărui asociat, de 50% fiecăruia revenindu-i dividende în cuantum de 1.640.387,5 lei (f. 22, 124 vol.

I ).

Conform extraselor de cont de la filele 184-200 vol.

I, f. 1-42 vol.

II, coroborate cu precizările de la fila 32 vol.

III şi adresa soc.

BRD Groupe Societe Generale SA de la fila 33 vol.

III, a rezultat că pârâtul soc.

X S.R.L., a achitat în contul pârâtului T.R. suma de 1.557.987,65 lei, menţionând în descrierea operaţiunii că reprezentă dividende datorate reclamantei K.D., astfel: 27.06.2018, Ordin de plată 116 - 47.500 lei, 28.06.2018, Ordin plată 118 - 45.125 lei, 29.06.2019, Ordin de plată 121 - 42.870 lei, 02.07.2018, Ordin de plată 124 - 40.726 lei, 03.07.2018, Ordin de plată 127 - 46.000 lei, 04.07.2018, Ordin de plată 132 - 46.000 lei, 05.07.2018, Ordin de plată 141 - 46.000 lei, 06.07.2018, Ordin de plată 145 - 46.000 lei, 09.07.2018, Ordin de plată 148 - 46.000 lei, 10.07.2018, Ordin de plată 156 - 46.000 lei, 11.07.2018, Ordin de plată 160 - 46.000 lei, 12.07.2018, Ordin de plată 164 - 46.000 lei, 13.07.2018, Ordin de plată 167 - 46.000 lei, 16.07.2018, Ordin de plată 169 - 46.000 lei, 20.07.2018, Ordin de plată 175 - 46.000 lei, 23.07.2018, Ordin de plată 177 - 46.000 lei, 24.07.2018, Ordin de plată 180 - 46.000 lei, 30.08.2018, Ordin de plată 222 - 46.000 lei, 31.08.2018, Ordin de plată 224 - 46.000 lei, 03.09.2018, Ordin de plată 228 - 46.000 lei, 04.09.2018, Ordin de plată 235 - 46.000 lei, 05.09.2018, Ordin de plată 238 - 46.000 lei, 06.09.2018, Ordin de plată 242 - 46.000 lei, 07.09.2018, Ordin de plată 246 - 46.000 lei, 10.09.2018, Ordin de plată 251 - 46.000 lei, 24.09.2018, Ordin de plată 248 - 46.000 lei, 25.09.2018, Ordin de plată 268 - 46.000 lei, 26.09.2018, Ordin de plată 272 - 46.000 lei, 27.09.2018, Ordin de plată 276 - 46.000 lei, 28.09.2018, Ordin de plată 279 - 46.000 lei, 01.10.2018, Ordin de plată 286 - 46.000 lei, 15.10.2018, Ordin de plată 300 - 46.000 lei, 16.10.2018, Ordin de plată 303 - 46.000 lei, 17.10.2018, Ordin de plată 306 - 47.766,75 lei

Suma a fost virată în contul RO19BRDE070SV14691350700, deschis pentru numele pârâtului T.R., reclamanta având calitate de împuternicit pe cont, având posibilitatea de a retrage numerar cu cardurile MPD559487******6607, VPOZ474573******4131, VPOZ474573******1011, filele 185 - 200, volum I, filele 1 - 42, f. 100 - 149, volum II.

Raportat la situaţia de fapt reţinută, tribunalul a analizat cu prioritate excepţiile invocate, conform art. 248 din Codul de procedură civilă.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului T.R., tribunalul a reţinut că, potrivit art. 36 din Codul de procedură civilă, calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii.

Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond.

Referitor la raportul juridic litigios, astfel cum acesta a fost dedus judecăţii, tribunalul a constatat că prin cererea adiţională din data de 02.06.2021 (f. 122 vol.

I), coroborată cu răspunsul la întâmpinare de la fila 129 vol.

I şi precizările de la fila 56 vol.

II, reclamantul a susţinut că pârâtul T.R. şi-ar fi însuşit fără drept partea sa din dividende, motiv pentru care a solicitat obligarea acestuia la restituire.

Având în vedere că pârâtul T.R. a fost indicat ca persoana care şi-ar fi însuşit dividendele cuvenite reclamantei, tribunalul a conchis în sensul că există identitate între părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta a fost dedus judecăţii, motiv pentru care va respinge excepţia ca neîntemeiată.

Analizând excepţia prescripţiei dreptului la acţiune exercitat împotriva pârâtului soc.

X S.R.L., cu privire la obligaţia de plată a dividendelor, tribunalul a apreciat-o ca neîntemeiată, apreciind că a operat întreruperea cursului prescripţiei prin recunoaşterea datoriei.

Astfel, în mod întemeiat s-a susţinut de către pârâtul soc.

X S.R.L. că reclamantul a cunoscut naşterea dreptului de a solicita plata dividendelor la data adoptării Hotărârii A.G.A. nr. 43 din data de 25 mai 2018, prin care asociații soc.

X S.R.L., respectiv pârâtul pârâtul T.R., şi reclamantul K.D., au stabilit repartizarea dividendelor pentru anul 2017.

Prin plăţile efectuate de pârâtul soc.

X S.R.L. în contul pârâtului T.R., cu titlu de dividende datorate reclamantei, astfel cum a rezultat din descrierea operaţiunii bancare, pârâtul soc.

X S.R.L. a recunoscut expres existenţa debitului şi a îndreptăţirii reclamantei de a-i fi plătit.

Prin urmare, raportat la prevederile art. 2.537 pct.1 din Codul civil, operaţiunea deşi este nevalabilă ca plată, reprezintă totuşi o recunoaştere care a întrerupt cursul prescripţiei, astfel că prezenta cerere a fost formulată înăuntrul noului termen de prescripţie.

În drept, referitor la obligaţia de a plăti o sumă de bani, potrivit art. 1488 din Codul civil, debitorul unei sume de bani este liberat prin remiterea către creditor a sumei nominale datorate.

Prin urmare, executarea parţială a obligaţiei de plată a pârâtului soc.

X S.R.L. către pârâtul T.R., nu reprezintă o plată valabilă către reclamantă, chiar dacă aceasta avea calitatea de împuternicit pe cont, având posibilitatea de a retrage numerar.

Contrar susţinerilor pârâţilor, adresa soc.

BRD Groupe Societe Generale SA de la fila 33 vol.

III a relevat că doar pârâtul avea calitatea de titular al contului, fiind cu totul irelevantă împuternicirea acordată reclamantei.

Prin urmare, în lipsa unei plăţi valide, pârâtul soc.

X S.R.L. este ţinută să plătească reclamantei contravaloarea dividendelor, potrivit art. 67 din Legea societăţilor nr. 31/1990, în cuantumul menţionat în hotărârea asociaţilor, respectiv 1.640.387,5 lei, din care se va scădea valoarea impozitului pentru dividende în sumă de 81.999,50 lei, achitată de pârât prin Ordinul de plată nr. 43/01.06.2018, rezultând suma de 1.557.987,65 lei.

În ceea ce priveşte plata efectuată către pârâtul T.R., aceasta reprezintă o plată nedatorată, în accepţiunea prevederilor art. 1341 din Codul civil.

Întrucât pârâtul a cunoscut caracterul nedatorat al acestei plăţi, precum şi faptul că acesta l-a cunoscut pe adevăratul creditor, dar a înţeles să-şi însuşească suma virată în contul deţinut, conduita sa îmbracă forma ilicitului delictual, fiind incidentă răspunderea sa delictuală în condiţiile art. 1349 din Codul civil, potrivit căruia orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.

Tribunalul a apreciat ca fiind îndeplinite condiţiile răspunderii delictuale, pârâtul acţionând cu intenţia de a-şi însuşi fără drept sumele virate în contul său cu titlu de dividende datorate reclamantei, fiind obligat la repararea prejudiciului conform art. 1357 din Codul civil, prin restituirea sumei de 1.557.987,65 lei.

Întrucât pârâţii răspund în baza a două forme de răspundere, contractuală şi, respectiv, delictuală, pentru acoperirea aceluiaşi prejudiciu, răspunderea acestora nu este una solidară, ci una alternativă, urmând ca reclamantul să recupereze prejudiciul alternativ, de la oricare dintre pârâţi, în limita sumei de 1.557.987,65 lei.

Cu toate acestea, având în vedere că principiul neagravării situaţiei în propria cale de atac produce efecte şi în etapa rejudecării, tribunalul i-a obligat la restituire în limita dispusă prin sentinţa anulată, pârâtul soc.

X S.R.L. la plata sumei în cuantum de 215.665,5 lei, şi pârâtul T.R. la plata sumei în cuantum de 1.383.716 lei.

Referitor la cererea având ca obiect obligarea pârâţilor la plata dobânzii legale, tribunalul a reţinut incidenţa prevederilor art. 1535 alin. (1) din Codul civil, potrivit cărora în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.

Prin urmare, apreciind că punerea în întârziere a operat conform art. 1523 alin. (2) lit. d) din Codul civil, tribunalul a obligat pârâtul soc.

X S.R.L. la plata dobânzii legale calculate asupra sumei de 215.665,5 lei, de la data de 25.05.2018 şi până la data plăţii, iar în privinţa pârâtului T.R., conform art. 1523 alin. (2) lit. e), coroborat cu art. 1344 şi art. 1645 din Codul civil, asupra sumei de 1.383.716 lei, de la data retragerii din cont, astfel cum s-a detaliat în considerente, şi până la data plăţii.

Reţinând culpa procesuală a pârâţilor, în temeiul art. 453 din Codul de procedură civilă, i-a obligat la plata sumei de 58.864 lei, reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru-20.014 lei, onorariul avocatului - 37.485 lei, şi cheltuieli de transport -1365 lei, proporţional culpei procesuale, urmând ca pârâtul soc.

X S.R.L. să achite suma în cuantum de 7.734 lei, iar pârâtul T.R. suma de 49.651 lei (f. 43-48, 58-61 vol.

II, f. 67-68 dosar apel, f. 29, 30, 85 vol.

III).

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii SC X SRL Dorohoi şi T.R., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând, în temeiul art. 480 alin. 2 şi 6 C. proc. civ., anularea ori schimbarea în tot a hotărârii, reţinerea procesului spre rejudecare şi pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună respingerea acţiunii.

În dezvoltarea motivelor de apel, au arătat că potrivit dispoziţiilor art. 20 C. proc. civ. „judecătorul are îndatorirea să asigure respectarea si să respecte el însuşi principiile fundamentale ale procesului civil, sub sancţiunile prevăzute de lege”.

Principiile fundamentale ale procesului civil fiind esenţiale procedurii judiciare sunt reguli care fac parte din însăşi organizarea judiciară, astfel încât aparţin ordinii publice.

Prin urmare aceste principii ocrotesc un interes public astfel încât încălcarea lor atrage sancţiunea nulităţii absolute prevăzută de art. 174 alin. 2 C. proc. civ.

În practica judiciară s-a stabilit că nerespectarea principiilor ce guvernează dreptul procesual civil produce o vătămare a drepturilor părţilor şi se sancţionează cu nulitatea actelor procedurale îndeplinite. (Î.C.C.J. - Secţia a -II- a civilă, decizia nr. 221 din 15 februarie 2017).

Pe de altă parte, „orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 pct. 5 C. proc. civ.” (Gabriel Boroi, şa.a - „Noul Cod de procedură civilă, Comentariu pe articole”, vol.

I, Ed.

Hamangiu, 2013, pag. 940).

În cauză au fost încălcate: principiul legalităţii (art. 7 C. proc. civ.), dreptul la dispoziţie al părţilor (art. 9 C. proc. civ.), principiul contradictorialităţii (art. 14 C. proc. civ) şi limitele investirii (art. 22 C. proc. civ.)

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. 2 C. proc. civ. „obiectul şi limitele procesuhti sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor”, iar potrivit art. 22 alin. 6 C. proc. civ. judecătorul are obligaţia de a se pronunţa numai în limitele investirii, fără a le depăşi.

De asemenea, conform dispoziţiilor art. 14 C. proc. civ., alin. (5): „instanţa este obligată, în orice proces, să supună discuţiei părţilor toate cererile, excepţiile şi împrejurările de fapt invocate” şi alin. (6): „instanţa îşi va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt şi de drept, pe explicaţii sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii”.

În cauză trebuie reţinut că prin cererea iniţială „introductivă de instanţă” (art. 30 alin. 3 C. proc. civ.) reclamanta a solicitat „obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei în valoare totală de 929.067,5 lei, reprezentând contravaloarea dividendelor cuvenite subsemnatei reclamante pe anul 2017, în calitatea mea de asociat în cadrul societăţii comerciale pârâte mai sus menţionate, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi: 50%/50% alături de pârâtul T.R., ca urmare a Hotărârii AGA nr. 174 din data de 25 mai 2018 emisă de Super X SRL”.

Temeiul juridic al acţiunii îl constituie dispoziţiile Legii nr. 31/1990, respectiv art. 67 alin. 2 şi 5 privind dividendele.

Ulterior, în condiţiile prevăzute de art. 204 C. proc. civ., reclamanta a depus la data de 2 iunie 2021 o „cerere de completare de acţiune" prin care „înţelegem să ne mărim valoarea pretenţiilor solicitate prin acţiunea introductivă la suma totală de 1.640.387, 5 lei/Ron, reprezentând contravaloarea dividendelor repartizate în beneficiul subsemnatei reclamante pe anul 2017, ca urmare a Hotărârii AGA nr. 43 din data de 25 mai 2018 emisă de pârâta Societate comercială X SRL, dividend ce a fost refuzat la plată din voinţa exclusivă a administratorului Societăţii comerciale pârâte şi a asociatului pârât mai sus menţionat”.

La formularea acestei cereri s-a avut „în vedere dreptul de creanţă al subsemnatei reclamante faţă de societatea comercială pârâtă şi faţă de pârâtul T.R. şi calitatea mea de asociat în Cadrul X SRL Dorohoi”.

Prin urmare, instanţa a fost învestită cu o acţiune în obligarea pârâţilor, în solidar, la plata dividendelor repartizate prin Hotărârile AGA susmenţionate, reclamanta afirmându-şi calitatea sa de asociat al Societăţii X SRL şi de titular al „dreptului de creanţă al subsemnatei reclamante faţă de societatea comercială pârâtă şi faţă de pârâtul T.R.”.

Temeiul juridic al acestei acţiuni îl constituie dispoziţiile art. 67 alin. 2 şi 5 din Legea nr. 31/1990, fiind invocat şi de reclamantă.

Aceste elemente esenţiale ale cererii de chemare în judecată nu au fost modificate de reclamantă în condiţiile prevăzute de art. 204 C. proc. civ. şi nici ulterior primului termen de judecată astfel încât, la rejudecare instanţa avea obligaţia de a se pronunţa în limitele acestei investiri.

Schimbând însă în timpul deliberării acţiunea întemeiată pe dreptul de creanţă invocat de reclamantă al cărei temei juridic îl constituie dispoziţiile art. 67 din Legea nr. 31/1990, în alte acţiuni de drept comun întemeiate pe plata nedatorată conform art. 1341 Cod civil, răspunderea civilă delictuală conform art. 1349 şi 1357 Cod civil şi pe obligaţia de restituire (n.n. - reglementată de dispoziţiile art. 1635-1647 Cod civil), instanţa de rejudecare a încălcat principiile fundamentale ale procesului civil prevăzute de art. 7, 9 alin. 2 şi 3, art. 14 alin. 5) şi 6) art. 21 alin. 6 C. proc. civ.

Dincolo de faptul că reclamanta, care a beneficiat de o apărare calificată, nu a investit instanţa cu nicio acţiune de drept comun şi nici nu a invocat vreodată temeiurile juridice susmenţionate, a apreciat că trebuie reţinut că dacă s-ar pune în discuţie asemenea acţiuni imprevizibile despre care pârâţii au aflat doar din motivarea hotărârii, atunci ar trebui să se aibă în vedere, cel puţin, următoarele apărări care sunt de natură a determina respingerea acţiunii.

Reclamanta nu este titular al acţiunii/dreptului la restituire în temeiul plăţii nedatorate, conform art. 1341 Cod civil, astfel încât invocăm excepţia lipsei calităţii procesuale active (art. 32 lit. b) rap. la art. 36 C. proc. civ.) ceea ce impune aplicarea dispoziţiilor art. 40 alin. 1 C. proc. civ.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 1341 alin. 1 „cel care plăteşte fără a datora are dreptul la restituire”.

Reclamanta nu are calitatea de solvens, cel care a plătit fiind Societatea Comercială X SRL.

Prin urmare numai Societatea ar putea avea calitate procesuală activă într-o acţiune în restituire întemeiată pe plata nedatorată.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 1636 Cod civil „dreptul la restituire aparţine celui care a efectuat prestaţia supusă restituirii sau, după caz, unei alte persoane îndreptăţite, potrivit legii”.

Reclamanta nu a efectuat pentru pârâtul T.R. (şi nici pentru Societate) nicio prestaţie care să fie supusă restituirii.

De asemenea nu face parte nici din categoria altor persoane „îndreptăţite, potrivit legii”, întrucât legea prevede, în materie de plată nedatorată, conform dispoziţiilor art. 1341 alin. 1 Cod civil că dreptul la restituire aparţine numai celui care plăteşte fără a datora.

Pe de altă parte prin „alte persoane îndreptăţite, potrivit legii” se înţeleg moştenitorii celui care a efectuat prestaţia, cesionarii creanţei supuse restituirii şi eventual creditorii chirografari care exercită acţiunea oblică întemeiată pe dispoziţiile art. 1560 Cod civil.

Nu este dată însă niciuna din aceste situaţii.

Reclamanta nu a exercitat nicio acţiune oblică şi nici nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1560 Cod civil, aceasta nefiind prejudiciată prin neexercitarea acţiunii în restituire de către Societate, iar prin această pretinsă pasivitate nu i se creează nici un prejudiciu reclamantei care are acţiune directă faţă de Societate fundamentată pe dreptul de creanţă prevăzut de art. 67 din Legea nr. 31/1990.

Nu sunt îndeplinite nici celelalte condiţii pentru exercitarea acţiunii în restituire pentru plata nedatorată.

Acţiunea reclamantei are ca obiect dreptul de creanţă corespunzător dividendelor repartizate conform art. 67 din Legea nr. 31/1990 şi nu dreptul la repararea unui prejudiciu cauzat printr-o faptă ilicită care atrage răspunderea delictuală în temeiul dispoziţiilor art. 1349 şi 1357 Cod civil.

Prin urmare dreptul afirmat de reclamantă prin acţiune se întemeiază pe dispoziţiile unei legi speciale, respectiv art. 67 din Legea nr. 31/1990, iar dreptul acordat de instanţă se întemeiază pe răspunderea de drept comun, delictuală, care nu a fost invocată în acest proces.

Dar chiar şi în ipoteza în care reclamanta ar fi învestit instanţa cu o acţiune în răspundere civilă delictuală întemeiată pe dispoziţiile art. 1349 şi 1357 Cod civil, atunci tot ar fi trebuit să observe că potrivit dispoziţiilor art. 1350 alin. 3 Cod civil „dacă prin lege nu se prevede altfel, niciuna dintre părţi nu poate înlătura aplicarea regulilor răspunderii contractuale pentru a opta în favoarea altor reguli care i-ar fi mai favorabile”.

Aşadar nici instanţa de judecată nu poate alege discreţionar între răspunderea contractuală care este o răspundere specială, prioritară, şi răspunderea delictuală care poate fi reţinută doar atunci când acţiunea civilă este ataşată unei acţiuni penale.

Cum reclamanta, în calitatea sa de asociat al Societăţii X SRL, deci de parte într-un contract la societate/act constitutiv întocmit conform dispoziţiilor art. 5-17 din Legea nr. 31/1990, solicită obligarea la plata dividendelor repartizate conform art. 67 din Legea nr. 31/1990, răspunderea pentru plata acestor dividende este una contractuală şi aparţine numai Societăţii.

Rezultă că este exclusă răspunderea civilă delictuală pentru plata dividendelor.

Dreptul la dividende reglementat de art. 67 din Legea nr. 31/1990 constituie un drept de creanţă individual al asociatului faţă de societate si nu fată de ceilalţi asociaţi.

Debitor al obligaţiei de plată a dividendelor este Societatea, iar nu asociaţii societăţii (Stanciu Cărpenaru, ş.a. - Legea societăţilor comerciale, Comentariu, ediţia 3, Ed.

C.H.

Beck, 2006, pag. 223-224).

Această dispoziţie a legii nu prevede o răspundere solidară a Societăţii cu ceilalţi asociaţi.

De altfel potrivit dispoziţiilor art. 1445 Cod civil „Solidaritatea dintre debitori nu se prezumă.

Ea nu există decât atunci când este stipulată expres de părţi ori este prevăzută de lege”.

Titularul obligaţiei de plată a dividendelor repartizate prin Hotărârea AGA nr. 43/25 mai 2018 este Societatea X SRL şi nu T.R..

De asemenea raportul juridic născut prin emiterea Hotărârii AGA nr. 174/25 mai 2018 a Societăţii Super X SRL nu creează drepturi nici pentru reclamantă şi nici pentru pârâtul T.R., ambele părţi neavând calitatea de asociaţi ai acestei Societăţi si, evident, nu creează nici un drept de creanţă al reclamantei faţă de acest pârât.

Raportul juridic litigios de drept substanţial din care se naşte dreptul de creanţă individual privind dividendele are ca subiecte, pe de o parte, asociaţii Societăţii, care îşi afirmă dreptul la dividende în calitate de creditori individuali şi pe de altă parte Societatea care este debitor al obligaţiei de plată a dividendelor.

Cum T.R. nu are calitate de debitor în raportul juridic litigios nefiind debitor al obligaţiei de plată a dividendelor, nu are nici calitate procesuală pasivă în sensul art. 36 C. proc. civ. astfel încât în temeiul dispoziţiilor art. 40 alin. 1 C. proc. civ. se impunea respingerea acţiunii faţă de acest pârât ca fiind făcută împotriva unei persoane fără calitate.

În consecinţă este nelegală respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acestui pârât.

A apreciat că respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune este nelegală Astfel, dreptul la acţiune privind plata dividendelor aferente anului 2017 repartizate de Societatea X SRL s-a născut la data adoptării Hotărârii AGA nr. 43 din 25 mai 2018, obligaţia de plată fiind exigibilă din acel moment, în lipsa unui termen stabilit prin această hotărâre (art. 67 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 rap. la art. 2524 Cod civil).

Reclamanta a solicitat obligarea la plata sumei de 1.640.387,5 lei „reprezentând contravaloarea dividendelor repartizate în beneficiul subsemnatei reclamante pe anul 2017, ca urmare a Hotărârii AGA nr. 43 din data de 25 mai 2018" prin cererea de completare a acţiunii depusă la data de 2 iunie 2021.

Această cerere denumită de rec\amantă„completare de acţiune" nu constituie o mărire a pretenţiilor iniţiale în sensul dispoziţiilor art. 204 alin. 2 pct. 2 C. proc. civ.

Astfel, acţiunea iniţială are ca obiect obligarea la plata sumei de 929.067,5 lei „ca urmare a emiterii Hotărâri AGA Super X SRL nr. 174 din 25 mai 2018", reclamanta considerând că din suma de 1.858.135 lei achitată de Societatea Super X SRL cu titlu de dividende asociaţilor săi, ar trebui să i se plătească şi ei 50%.

Această cerere pune în discuţie drepturi care intră în conţinutul raportului juridic născut prin emiterea Hotărârii AGA a Societăţii Super X SRL, nr. 174/25 mai 2018.

Causa petendi, fundamentul legal al dreptului pretins prin cererea iniţială, este titlul dreptului Ia dividende care ar fi dat naştere dreptului de creanţă al reclamantei, respectiv Hotărârea AGA Super X SRL nr. 174 din 25 mai 2018, emisă în temeiul dispoziţiilor art. 67 din Legea nr. 31/1990.

Cererea de completare a acţiunii are ca obiect o altă pretenţie, distinctă, autonomă faţă de cea iniţială (1.640.387,5 lei) care izvorăşte dintr-un alt act juridic emis de o altă Societate.

Această cerere pune în discuţie drepturi care intră în conţinutul raportului juridic născut prin emiterea Hotărârii AGA a Societăţii X SRL, nr. 43/25 mai 2018.

Causa petendi a cererii de completare a acţiunii este total diferită de cea din acţiunea iniţială.

Reclamanta, pretinzând obligarea pârâţilor la plata sumei de 1.640.387,5 lei, invocă drept cauză a cererii de completare a acţiunii Hotărârea AGA nr. 43/25 mai 2018 emisă de Societatea X SRL.

Prin urmare, titlul dreptului de creanţă pretins prin această cerere este această Hotărâre AGA.

Cererea de completare a acţiunii formulată la 2 iunie 2021, implicând schimbarea elementelor esenţiale ale cererii iniţiale (obiect, cauză şi a calităţii juridice în care stă în proces Societatea X SRL, respectiv în cererea iniţială, aceea de asociat al Societăţii Super X SRL căruia, i s-au repartizat dividende prin Hotărârea AGA nr. 174/25 mai 2018, iar în cererea de completare, aceea de debitor al obligaţiei de plată a dividendelor repartizate prin Hotărârea AGA nr. 43/25 mai 2018), constituie o înlocuire a cererii iniţiale, o cerere nouă care trebuia introdusă în termenul general de prescripţie.

Însuşi faptul că reclamanta a formulat anterior aceeaşi cerere ce a format obiectul judecăţii dosarului nr. 749/40/2021 demonstrează că dreptul/pretenţia reclamantei ce constituie obiectul acestei cereri nu constituie o mărire a cuantumului obiectului cererii iniţiale, ci constituie o cerere nouă, instanţa fiind astfel investită cu o acţiune complet nouă.

Însă indiferent de calificarea ce i s-ar da cererii de completare a acţiunii, trebuie reţinut că în toate cazurile în care se formulează cereri adiţionale de modificare a acţiunii sub aspectul obiectului şi cauzei (dar şi în cazul măririi cuantumului obiectului judecăţii) trebuie respectat termenul de prescripţie.

Întreruperea prescripţie va opera odată cu cererea de chemare în judecată iniţială numai dacă modificarea acţiunii nu este esenţială, respectiv numai arunci când nu se schimbă unul din elementele autorităţii de lucru judecat: părţi, obiect şi cauză. în cazul schimbării unuia dintre aceste elemente, întreruperea prescripţie va opera odată cu formularea cererii completatoare sau modificatoare (FI.

Baias, ş.a. -„Noul Cod civil -Comentariu pe articole", Ed.

C.H.

Beck, 2012, pag. 25-44).

În cauză din moment ce obiectul şi cauza acţiunii iniţiale au fost înlocuite, iar calitatea juridică a Societăţii X SRL a fost schimbată, dreptul la acţiune exercitat prin cererea de completare introdusă la data de 1 iunie 2021 este prescris.

În contextul în care reclamanta a renunţat la judecata acţiunii iniţiale ce a format obiectul dosarului nr. 749/40/2021 prin care solicita obligarea la plata dividendelor repartizate prin Hotărârea AGA nr. 43/25 mai 2018, sunt aplicabile dispoziţiile art. 2539 alin. 2 Cod civil conform cărora prescripţia nu este întreruptă în cazul în care cel care a formulat cererea de chemare în judecată a renunţat la ea.

Prin urmare, din moment ce reclamanta a formulat la data de 2 iunie 2021 cererea de completare a acţiunii întemeiată pe Hotărârea AGA nr. 43 din 25 mai 2018 emisă de Societatea X SRL, aceasta excede termenului general de prescripţie care curge de la data de 25 mai 2018.

Cererea iniţială fiind întemeiată pe Hotărârea AGA nr. 174 din 25 mai 2018 emisă de Societatea Super X SRL nu întrerupe cursul prescripţiei pentru pretenţiile formulate ulterior în baza Hotărârii AGA nr. 43 din 25 mai 2018.

De asemenea, având în vedere că instanţa de rejudecare a stabilit că plata făcută de societate pentru reclamantă în contul pârâtului T.R. „nu reprezintă o plată valabilă către reclamantă", este evident că o asemenea plată lipsită de validitate este lipsită de orice efect juridic şi nu liberează pe debitor de obligaţia de plată.

Plata nevalidă nu stinge obligaţia debitorului, iar lipsa de efecte juridice a unei asemenea plăţi exclude calificarea acesteia ca recunoaştere a datoriei cu efect întreruptiv de prescripţie.

Plata trebuie făcută în mâna creditorului. Remiterea unei sume chiar cu instrucţiunea expresă de a fi predată creditorului nu echivalează cu o plată (FI. Baias - Noul Cod civil, Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, 2012, pag. 1525).

A apreciat că trebuie reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 1475 „plata trebuie făcută creditorului, reprezentantului său legal sau convenţional, persoanei indicate de aceasta ori persoanei autorizate de instanţă să o primească”, iar plata făcută unui terţ este valabilă numai dacă sunt îndeplinite cerinţele art. 1477 Cod civil.

În cauză nu sunt îndeplinite aceste condiţii ceea ce înseamnă că plata, conform legii, nu este valabilă, astfel cum a reţinut şi instanţa.

Potrivit dispoziţiilor art. 1497 Cod civil „dacă plata se face prin virament bancar, data plăţii este aceea la care contul creditorului a fost alimentat cu suma de bani care a făcut obiectul plăţii”.

Prin urmare în lipsa alimentării contului creditorului cu suma de bani ce a făcut obiectul plăţii, plata însăşi este inexistentă lipsind „data plăţii”.

În acest context, o plată nevalidă a cărei existenţă ca mijloc de stingere a obligaţiei de plată nu este recunoscută de lege nu poate produce efecte întreruptive de prescripţie extinctivă.

Plata nevalidă nu constituie „un act voluntar de executare” sau de „recunoaştere” a dreptului a cărui acţiune se prescrie, în sensul art. 2537 pct. 1 Cod civil.

Pe de altă parte din moment ce potrivit dispoziţiilor art. 2512 şi 2513 Cod civil prescripţia extinctivă este o excepţie personală şi nu de ordine publică, astfel încât nu poate fi pusă în discuţie în baza rolului activ întrucât s-ar încălca principiul disponibilităţii, rezultă că nici apărările formulate faţă de o asemenea excepţie, cum ar fi şi cea privind întreruperea cursului prescripţiei nu pot fi invocate din oficiu de către instanţă ci numai de partea căreia i se opune excepţia prescripţiei extinctive.

În cauză reclamanta nu a opus excepţiei prescripţiei dreptului Ia acţiune o apărare întemeiată pe întreruperea prescripţiei prin plata efectuată de Societate în contul pârâtului T.R. ca recunoaştere a datoriei, ci dimpotrivă a negat existenţa şi valabilitatea plăţii, subliniind că Societatea „nu a plătit nici un leu din valoarea dividendelor cuvenite subsemnatei reclamante ca urinare a adoptării Hotărâri AGA nr. 43/25.05.2018” (v. şi „Precizările” reclamantei din 10 mai 2023).

Instanţa de rejudecare, reţinând din oficiu în considerentele hotărârii întreruperea cursului prescripţiei prin recunoaşterea dedusă dintr-o plată nevalabilă,a încălcat principiile privind desfăşurarea procesului civil prezentate la pct. 1, omiţând şi faptul că pârâtul nu a formulat o asemenea apărare, că de altfel era şi este decăzut din dreptul de a o mai invoca în acest moment procesual.

Totodată trebuie avut în vedere ca recunoaşterea, pentru a avea efect întreruptiv, trebuie să fie făcută personal de debitor, actul din care rezultă recunoaşterea trebuind să fie adresat direct creditorului.

O plată nevalidă care nu a fost făcută creditorului, în contul acestuia, nu constituie un act de recunoaştere a datoriei.

Pe de altă parte, dincolo de lipsa calităţii procesuale pasive, T.R. nu a făcut nici un act de recunoaştere astfel încât prescripţia extinctivă nu a fost întreruptă.

A apreciat că admiterea excepţiilor invocate impune respingerea acţiunii, inclusiv a dobânzii legale care este accesorie obligaţiei principale conform principiului accesorium sequitur principale, precum şi a cheltuielilor de judecată.

În concluzie, a solicitat admiterea apelului şi acordarea cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei la data de 06 septembrie 2023, aflată la filele 20-27 dosar, intimata reclamantă K.D., solicitând respingerea apelului ca nefondat, înlăturarea motivelor de fapt evidenţiate în cererea de apel şi a excepţiilor invocate în susţinerea demersului juridic formulat de către pârâţii-apelanţi, ca fiind neîntemeiate şi nefondate, pe cale de consecinţă şi menţinerea, ca temeinică şi legală, a hotărârii judecătoreşti atacate, atât cu privire la motivele pe care se sprijină cât şi cu privire la dispoziţiile hotărârii judecătoreşti atacate, instanţa de fond pronunţând hotărârea judecătorească atacată în strânsă concordanţă cu probatoriul administrat de reclamantă în prezenta cauză şi cu respectarea minuţioasă a dispoziţiilor prevederile art. 67 aliniat ( 2) şi aliniat (5), art. 132 aliniat (1) şi art. 136 indice 1 din Legea nr. 31/1990, actualizată, a societăţilor comerciale.

Totodată, având ca reper dispoziţiile art. 451 din Codul de procedură civilă, a solicitat obligarea pârâţilor-apelanţi, în solidar, la plata sumei de 23.800.00 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocaţial, dovedit cu Factura Seria VMF şi Nr. 2345 din data de 03.08,2023 şi OP din 03.08.2023, pe care le-a ataşat, în original, întâmpinării, în conformitate cu prevederile art. 452 şi art. 453 din Codul de procedură civilă.

În motivare, reiterând situaţia de fapt dedusă judecăţii, a arătat că, hotărârea judecătorească atacată este fondată, temeinică şi legală, iar apelul formulat împotriva acestei hotărâri judecătoreşti este nefondat, întrucât prin cererea de apel formulată de pârâţii - apelanţi critică hotărârea instanţei de fond pe motivul că această instanţă de judecată ar fi respins, în mod nelegal, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului.

În susţinerea acestei critici, pârâţii-apelanţi au susţinut, în continuare, faptul că pârâtul-apelant T.R. nu are calitate de debitor în raportul juridic litigios, nefiind debitor al obligaţiei de plată a dividendelor şi datorită acestui fapt, nu are nici calitate procesuală pasivă în sensul art. 36 din Codul de procedură civilă, astfel încât s-ar fi impus respingerea acţiunii faţă de acest pârât-apelant ca fiind făcută împotriva unei persoane fără calitate.

A solicitat înlăturarea acestei critici ca fiind neîntemeiată, pârâtul - apelant are, în mod categoric, calitate procesuală pasivă în accepţiunea dispoziţiilor art. 36 din Codul de procedură civilă, Tribunalul Botoşani, motivând temeinic, prin invocarea unor argumente juridice legale şi evidenţiind stări de fapt care conduc la împrejurarea că, astfel cum a fost formulată şi precizată, cererea de chemare în judecată, pârâtul T.R. şi-a însuşit, fară drept, partea mea de dividende, motiv pentru care a solicitat obligarea acestuia la restituirea sumelor datorate, cu titlu de dividend, de pârâtul X S.R.L., solicitare care certifică calitatea procesuală pasivă a acestui pârât-apelant.

Aşa cum în mod legal a reţinut Tribunalul Botoşani în rejudecarea cauzei după casare, prin cererea adiţională din data de 02.06.2021 (fila 122, vol. 7), coroborată cu răspunsul la întâmpinare de la fila 129, vol.

I şi precizările de la fila 56, vol.

II, reclamanta - intimată a susţinut, iar cercetarea judecătorească efectuată în prezenta cauză a dovedit, faptul că pârâtul T.R. şi-a însuşit, fără drept, partea reclamantei de dividende, împrejurare care certifică calitatea procesuală pasivă a acestui pârât-apelant, iar respingerea acestei excepţii este o hotărâre legală a instanţei de fond, iar criticile aduse acestei dispoziţii sunt nefondate.

Concluzionând cu privire la această excepţie procesuală, a solicitat să se constate că există identitate între părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta a fost dedus judecăţii, pârâtul T.R. fiind indicat ca persoana care şi-a însuşit, pe nedrept, dividendele sale reclamante - intimate, motive pentru care instanţa de fond a respins, cu respectarea minuţioasă, a dispoziţiilor art. 36 din codul de procedură civilă, ca fiind neîntemată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului T.R..

Prin cererea de apel formulată de pârâţii - apelanţi au criticat hotărârea instanţei de fond pe motivul că această instanţă de judecată, în rejudecare. ar fi încălcat principiile fundamentale ale procesului civil prevăzute de art. 7, 9 alin. (2) şi (3), art. 14 alin. (5) şi 6) art. 21 alin. (6) din Codul de procedură civilă.

În susţinerea acestei critici pârâţii apelanţi au susţinut faptul că elementele esenţiale ale cererii de chemare în judecată nu au fost modificate de subsemnata reclamantă în condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 204 din Codul de procedură civilă şi nici ulterior primului termen de judecată, astfel încât, la rejudecare, instanţa avea obligaţia de a se pronunţa în limitele acestei investiri.

A apreciat că şi această critică este nefondată întrucât Tribunalul Botoşani a pronunţat hotărârea judecătorească atacată în limitele în care a fost învestit de reclamanta-intimată atât prin acţiunea introductivă, cât şi prin completarea de acţiune, context în care, în rejudecare, a apreciat că plata efectuată către pârâtul - apelant T.R. reprezintă o plată nedatortată în accepţiunea prevederilor art. 1341 din Codul civil, iar conduita acestui pârât, de a însuşi suma dividendele sale, îmbracă forma ilicitului delictual, fiind incidentă răspunderea sa delictuală în condiţiile art. 1349 din Codul civil, apreciere făcută de judecătorul fondului cauzei, în condiţiile dispoziţiilor art. 22 alin. (2) şi alin. (7) din Codul de procedură civilă..

În acest context a precizat faptul că, în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi 4 din Codul de procedură civilă, aceste îndatoriri au fost respectate minuţios, în rejudecare, de judecătorul fondului cauzei, stând dovadă în acest sens menţiunile din conţinutul încheierii din data de 22.05.2023, hotărâre judecătorească prin care a fost amânată pronunţarea hotărârii pentru termenul din data de 29 mai 2023 hotărâre judecătorească în al cărei conţinut (a se vedea fila 5), asistenţa juridică calificată a pârâţilor-apelanţi afirmă, la interpelarea judecătorului fondului cauzei, că: „La rândul său, avocat T.

V., având cuvântul pentru pârâţi în cauză, în subsidiar, pe fondul cererii de chemare în judecată, învederează că menţine toate apărările formulate prin motivele de apel în cauză, dar si toate celelalte cereri formulate pe parcursul judecăţii, în condiţiile în care a susţinut că plata este realizată într-un cont comun, stinge datoria societăţii, iar atunci când nu se recunoaşte această situaţie, atunci rămâne ca instanţa de judecată să dispună, însă rămâne doar în temeiul investirii şi anume că. titlul reprezintă dividende si titlul de creanţă reprezintă dividende arătate în temeiul dispoziţiilor art. 67 din Levea nr. 131/1990, atunci aceste sunt limitele pe care reclamant si le-a stabilit din start si pe parcursul judecăţii, iar în aceste limite şi condiţii, apărările subsidiare rămân atunci acestea la aprecierea instanţei. însă pârâtul T.

R. nu poate fi obligat în cauză.”

De asemenea, motivaţia din apel de care s-au folosit pârâţii - apelanţi mai sus menţionată, potrivit căreia, „Schimbând însă în timpul deliberării acţiunea întemeiată pe dreptul de creanţă invocat de reclamantă al cărei temei juridic îl constituie dispoziţiile art. 67 din Legea nr. 31/1990, în alte acţiuni de drept comun întemeiate pe plata nedatorată conform art. 1341 Cod civil, răspundere civilă delictuală conform art. 1349 si 1357 Cod civil şi pe obligaţia de restituire, instanţa în rejudecare, a încălcat principiile fundamentale ale procesului civil prevăzute de art. 7. 9 aliniat (2) si (3). art. 14 aliniat (5) si 6) art. 21 aliniat (6) din Codul de procedură civilă”, nu are nicio justificare legală întrucât Tribunalul Botoşani, în rejudecare, a apreciat că plata dividendelor aparţinând reclamantei - intimate, efectuată de pârâtul debitor X S.R.L.

Dorohoi în temeiul titlului de creanţă materializat sub forma Hotărârii AGA nr. 43/25.05.2018 către pârâtul - apelant T.R., reprezintă o plată nedatorată în accepţiunea prevederilor art. 1341 din Codul civil, iar conduita acestuia, de a însuşi suma dividendele sale îmbracă forma ilicitului delictual, fiind incidenţă răspunderea sa delictuală în condiţiile art. 1349 din Codul civil, aprecieri care nu contravin dispoziţiilor art. 67 din Legea nr. 31/1990, actualizată a societăţilor comerciale, argumentul juridic constituindu-1 dispoziţiile art. 291 din actul normativ menţionat, 'potrivit cărora ”Prevederile din prezenta lege se completează cu dispoziţiile Codului civil si ale Codului de procedură civilă”.

Fată de aceste menţiuni, critica hotărârii instanlei de fond, făcută în conţinutul cererii de apel de aceeaşi asistenţă juridică calificată, identificată în persoana domnului avocat Tudor Vasile, pe motivul că această instanţă de judecată, în rejudecare, ar fi încălcat, „principiile fundamentale ale procesului civil prevăzute de art. 7, 9 alin.(2) şi (3), art. 14 alin. (5) şi 6) art. 21 alin. (6) din Codul de procedură civilă”, este o critică lipsită de orice suport juridic, fiind nefondată şi neîntemeiată, motive pentru care a solicitat înlăturarea acesteia.

Prin cererea de apel formulată, pârâţii - apelanţi au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei-intimate, excepţie susţinută de împrejurarea că nu este titular al acţiunii/dreptului la restituire în temeiul plăţii nedatorate conform art. 1341 Cod civil, ceea ce impune aplicare dispoziţiilor art. 40 alin. (1) din Codul de procedură civilă, solicitând respingerea acestei excepţii ca inadmisibilă în raport cu dispoziţiile art. 478 alin. (2) din Codul de procedură civilă, iar, în al doilea rând, ca fiind nefondată, în raport de dispoziţiile art. 291 din Legea nr. 31/1990, actualizată, a societăţilor comerciale.

Prin cererea de apel pârâţii - apelanţi au criticat hotărârea instanţei de fond pe motivul că această instanţă de judecată ar fi respins, în mod nelegal, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, iar în accepţiunea acestora respingerea acestei excepţii ar fi nelegală.

În susţinerea acestei critici, pârâţii-apelanţi susţin, în continuare, faptul că din moment ce reclamant a formulat la data de 2 iunie 2021 cererea de completare a acţiunii întemeiată pe Hotărârea AGA nr. 43 din 25 mai 2018 emisă de societatea X S.RL., aceasta excede termenului general de prescripţie care curge de la data de 25 mai 2018.

De asemenea, pârâţii - apelanţi au invocat în susţinerea excepţiei menţionate, împrejurarea că Tribunalul Botoşani, în rejudecare, a stabilit că plata efectuată de societatea pentru reclamantă în contul pârâtului T.R. „ nu reprezintă o plată valabilă către reclamantă” este evident că o asemenea plată, lipsită de valabilitate, este lipsită de orice efect juridic şi nu liberează pe debitor de obligaţia de plată.

Continuând aceeaşi logică, pârâţii - apelanţi au susţinut că „ Plata nevalidă nu stinse obligaţia debitorului, iar lipsa de efecte juridice a unei asemenea plăti exclude calificarea acesteia ca recunoaştere a datoriei cu efect întreruptiv de prescripţie.” De asemenea, în susţinerea acestei excepţii au invocat o serie de împrejurări care nu au nimic comun cu excepţia invocată, criticând instanţa de judecată în legătură cu faptul că prin motivaţia de care s-a folosit instanţa de fond cu ocazia respingerii excepţiei menţionate, ar fi încălcat principiul disponibilităţii, întrucât motivaţia respingerii excepţie este diferită de motivaţia de care s-a folosit apărătorul reclamantei, ceea ce este o aberaţie şi, în niciun caz, o motivaţie juridică pornită de la o asistenţă juridică calificată, cu stagiu vechi în Baroul Suceava.

Critica potrivit căreia hotărârea instanţei de fond este nelegală pe motivul că reclamanta nu a opus prescripţiei dreptului la acţiune o apărare întemeiată pe întreruperea prescripţiei prin plata efectuată de societatea debitoare în contul pârâtului T.R., ca fiind o recunoaştere a datoriei, este o susţinere neargumentată juridic, pârâţii - apelanţi, prin asistenţa juridică calificată angajată în motivarea demersului juridic formulat împotriva hotărârii instanţei de fond, nu au invocat nicio dispoziţie legală în susţinerea acestei critici.

Legiuitorul a stabilit, potrivit, art. 2512 şi art. 2513 din Codul civil, obligaţii numai în sarcina celui în folosul căruia curgea prescripţia, respectiv şi sarcina pârâţilor - apelanţi mai sus menţionaţi, prescripţia putând fi opusă numai în primă instanţă, prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, reclamanta neavând nicio obligaţie în acest sens, putând cere judecata în lisă, judecătorul fondului având obligaţia de a soluţiona litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile, astfel cum dispun prevederile art. 22 aliniat (1) din Codul de procedură civilă.

Totodată, a apreciat că este nefondată şi neîntemeiată, critica şi aprecierea făcută de pârâţii - apelanţi, prin asistenţa juridică calificată angajată în motivarea demersului juridic formulat împotriva hotărârii instanţei de fond, potrivit cărora cu ocazia rejudecării litigiului, a reţinut din oficiu în considerentele hotărârii întreruperea cursului prescripţiei prin recunoaşterea dedusă dintr-o plată nevalabilă, ar fi încălcat dispoziţiile art. 20 -Respectarea principiilor fundamentale - din Codul de procedură civilă.

Judecătorul fondului cauzei a motivat respingerea excepţiei invocate aşa cum a crezut de cuviinţă, iar prin această motivare a respectat rolul activ al judecătorului în aflarea adevărului, principiu consacrat de dispoziţiile art. 22 din Codul de procedură civilă.

De asemenea, este nelegală critica adusă hotărârii pronunţate, în rejudecare, de instanţa de fond potrivit căreia, „ o plată nevalidă exclude calificarea acesteia ca o recunoaştere a datoriei cu efect întreruptiv de prescripţie”, întrucât, pe de o parte, o asemenea critică nu este susţinută de nicio prevedere legală, iar pe de altă parte, dispoziţiile art. 2537 pct. 1 din Codul civil stabilesc că termenul de prescripţie se întrerupe „printr-un act voluntar de executare sau prin recunoaştere. în orice alt mod, a dreptului a cărei acţiune se prescrie . făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia”.

Societatea comercială pârâtă-apelantă SPELNDID S.R.L.

Dorohoi procedând la plata dividendelor cuvenite reclamantei - intimate în contul comun deţinut împreună cu pârâtul - apelant T.R. a întrerupt termenul de prescripţie stabilit de dispoziţiile art. 67 alin. (5) din Legea nr. 31/1990 a societăţilor comerciale, ceea ce înseamnă neechivoc, faptul că cererea de completarea de acţiune formulată de reclamanta - intimată la data de 02.06.2021, a fost înregistrată pe rolul instanţei de judecată înăuntrul termenului de prescripţie stabilit de dispoziţiile art. 67 alin. (5) din Legea 31/1990 a societăţilor comerciale.

Având în vedere faptul că prin cererea de apel formulată de pârâţii - apelanţi nu se aduc critici referitoare la obligarea acestor la plata dobânzii legale şi nici la obligarea acestora Ia plata cheltuielilor de judecată şi luând în considerare dispoziţiile art. 477 alin. (1) din Codul de procedură civilă, nu formulează apărări cu privire la aceste obligaţii stabilite de instanţa de fond, în rejudecare, în sarcina pârâţilor apelanţi.

Pentru aceste motive, având în vedere probatoriul administrat în primul ciclu procesual şi în rejudecare, a solicitat respingerea cererii de apel formulate de pârâţii - apelanţi ca fiind nefondate şi menţinerea, ca fiind temeinică şi legală, a hotărârii judecătoreşti atacate, cu cheltuieli de judecată în sumă de 20.380.00 lei reprezentând onorariu avocat.

În drept, a invocat prevederile art. 205. art. 248, art. 292 , art. 411 alin. (l), pct. 2, art. 451. art. 452, art. 453, art. 470 alin. (1), litera c) şi d), art. 477 alin. (1), art. 478 şi art. 480 alin. (1) din Codul de procedură civilă, prevederile art. 67 alin. (5) şi prevederile art. 291 din Legea nr. 31/1990, art. 1341, art. 1349, art. 1357 , art. 1488 şi art. 2537 pct. l din Codul civil.

Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate, prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului şi a prevederilor art. 476 alin. (2) din Codul de procedură civilă, care consacră efectul devolutiv al prezentei căi de atac, Curtea constată următoarele:

Primul motiv de apel invocat de către apelanţi priveşte nulitatea hotărârii atacate în ce priveşte soluţia pronunţată de instanţa de fond cu privire la pârâtul T.R..

Astfel, apelantul pârât a invocat dispoziţiile art. 174 alin. 1 Cod procedură civilă raportat la dispoziţiile art. 7, 9 alin. 2 şi 3, art. 14 alin. 5 şi 6, art. 21 alin. 6 Cod procedură civilă.

Analizând acest motiv de apel instanţa îl găseşte fondat pentru cele ce urmează:

Capitolul II din Titlul preliminar al Codului de procedură civilă reglementează principiile fundamentale ale procesului civil (art. 5-23), norme ce ocrotesc un interes public, a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii absolute a actelor de procedură întocmite cu încălcarea acestora.

Prin urmare, cu caracter de principiu, dispoziţiile art. 7 alin. 1 Cod procedură civilă prevăd că „Procesul civil se desfăşoară în conformitate cu dispoziţiile legii.”.

Aşadar, această normă impune judecătorului respectarea principiilor fundamentale ale procesului civil, în speţă având relevanţă normele ce reglementează dreptul de dispoziţie al părţilor (art. 9 alin. 2 şi 3 Cod procedură civilă), contradictorialitatea (art. 14 alin. 5 şi 6 Cod procedură civilă), precum şi rolul judecătorului în aflarea adevărului în limitele învestirii (art. 22 alin. 6 Cod procedură civilă).

În cauza dedusă judecăţii reclamanta a solicitat prin cererea introductivă „obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei în valoare totală de 929.067,5 lei reprezentând contravaloarea dividendelor cuvenite subsemnatei reclamante pe anul 2017, în calitate mea de asociat în cadrul societăţii comerciale pârâte mai sus menţionate, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi: 50%, 50% alături de pârâtul T.R., ca urmare a Hotărârii AGA nr. 174 din data de 25 mai 2018 emisă de Super X SRL”.

Temeiul juridic al acţiunii reclamantei este reprezentat de dispoziţiile art. 67 alin. 2 şi 5 din Legea nr. 31/1990 privind plata dividendelor.

La data de 2.06.2021 reclamanta depune la dosar o „cerere de completare de acţiune” prin care aceasta îşi majorează câtimea pretenţiilor la suma totală de 1.640.387,5 lei reprezentând contravaloarea dividendelor repartizate acesteia pentru anul 2017, ca urmare a Hotărârii AGA nr. 43/25.05.2018 emisă de pârâta Societatea comercială X SRL.

În consecinţă, temeiul de drept al acţiunii a rămas neschimbat, instanţa fiind învestită cu o acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 67 alin. 2 şi 5 din Legea nr. 31/1990 privind plata dividendelor.

Cu toate acestea, judecătorul fondului schimbă cu ocazia pronunţării sentinţei atacate temeiul de drept al acţiunii exprimat în mod clar de către reclamantă ca fiind dispoziţiile art. 67 alin. 2 şi 5 din Legea nr. 31/1990, în alt temei ce reglementează răspunderea civilă, întemeiată pe plata nedatorată – art. 1341 Cod civil, răspunderea civilă delictuală – art. 1349 şi art. 1357 Cod civil, precum şi prin reţinerea în sarcina pârâtului T.R. a obligaţiei de restituire – art. 1635-1647 Cod civil.

Procedând în acest mod, judecătorul fondului a încălcat principiile fundamentale ale procesului civil privitoare la limitele învestirii reglementate de dispoziţiile art. 9 alin. 2 şi 3, art. 14 alin. 5 şi 6 şi art. 22 alin. 6 Cod procedură civilă, dispoziţii ce asigură legalitatea procedurii judiciare în materie civilă.

În continuare, Curtea reţine că actul de procedură reprezentat de hotărârea pronunţată de judecătorul fondului, ce a fost atacat cu apel în prezenta cauză, întocmit cu încălcarea acestor norme de ordine publică este lovit de nulitate în raport de prevederile art. 174 alin. 1 şi 2 Cod procedură civilă, astfel că, în raport de prevederile art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea urmează a admite apelul declarat de pârâtul T.R., va anula soluţia pronunţată în ce priveşte acest pârât şi va proceda la rejudecarea cererii introduse împotriva acestui pârât.

Aşa cum s-a reţinut în paragrafele anterioare ale prezentei decizii, reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 67 alin. 2 şi 5 din Legea nr. 31/1990, solicitând obligarea pârâtului T.R. la plata dividendelor cuvenite în calitate de asociat al Societăţii comerciale X SRL, în solidar cu societatea.

Raportat la cererea îndreptată împotriva pârâtului T.R., Curtea reţine că acesta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive întrucât debitorul obligaţiei de plată a dividendelor este societatea şi nu asociaţii.

Instanţa de apel reţine că dispoziţiile art. 36 alin. 1 Cod procedură civilă definesc calitatea procesuală ca fiind cea care „rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii”.

În ce priveşte obligaţia de plată a dividendelor, Curtea reţine că asociaţii au dreptul la dividende potrivit actului constitutiv, iar în lipsa unei stipulaţii, proporţional cu cota de participare la capitalul social vărsat (art. 67 alin. 2 din Legea nr. 31/1990).

Repartizarea profitului net se face de către adunarea asociaţilor care fixează dividendul (în cauza dedusă judecăţii prin Hotărârea AGA nr. 43/25.05.2018 a SC X SRL).

Plata dividendelor este condiţionată de existenţa unui profit real, constatat prin situaţia financiară anuală.

După stabilirea dividendului, fiecare asociat devine titularul unui drept de creanţă faţă de societate, care poate fi valorificat în condiţiile legii.

Prin urmare, debitorul obligaţiei de plată a dividendelor este societatea, iar nu asociaţii, orice raport juridic litigios (inclusiv cel ce priveşte restituirea/plata dividendelor fictive) legându-se între asociaţi, pe de o parte, şi societate, de cealaltă parte.

În concluzie, cum între persoana pârâtului T.R. şi debitorul obligaţiei de plată a dividendelor nu există identitate, acest pârât nu are calitate procesuală pasivă într-o acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 67 alin. 2 şi 5 din Legea nr. 31/1990, astfel că, faţă de prevederile art. 40 alin. 1 Cod procedură civilă, cu ocazia rejudecării cererii îndreptate împotriva acestui pârât, va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului T.R. ce a fost invocată prin întâmpinare, urmând a respinge cererea ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

În aceste circumstanţe, Curtea nu va analiza motivele de apel referitoare la faptul că reclamanta nu este titular al acţiunii/dreptului la acţiune în temeiul plăţii nedatorate faţă de excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului T.R., precum şi a faptului că reclamanta nu a învestit instanţa de fond în condiţii procedurale cu o acţiune întemeiată pe plata nedatorată.

Subsecvent acestei dezlegări, Curtea, cu ocazia rejudecării va respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtului T.R. la plata cheltuielilor de judecată de la prima instanţă, întrucât nu sunt întrunite condiţiile prevăzute la art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, acţiunea faţă de acest pârât fiind respinsă.

De asemenea, în acelaşi temei reclamanta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată din fond şi apel către pârâtul T.R. în cuantum de 18.721 lei întrucât reclamanta a pierdut procesul relativ la acest pârât.

Referitor la apelul formulat de pârâta SC X SRL prin care se critică greşita soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune privind plata dividendelor de către societate, Curtea reţine următoarele:

La data de 29.03.2021 reclamanta K.D. a înregistrat pe rolul Tribunalului Botoşani o acţiune prin care solicită obligarea pârâţilor T.R. şi SC X SRL la plata dividendelor cuvenite reclamantei în calitate de acţionar al SC X SRL aferente anului 2017.

Pe cale de consecinţă, obiectul acţiunii este clar precizat de către reclamantă, în sensul că aceasta solicită plata dividendelor aferente anului 2017, neavând relevanţă ce hotărâre AGA aceasta a menţionat, în condiţiile în care aceasta reprezintă o chestiune de fond, în sensul că instanţa este ţinută să verifice dacă reclamanta este îndreptăţită la plata dividendelor în baza hotărârii AGA indicate.

Pe cale de consecinţă, pretenţia concretă dedusă judecăţii este reprezentată de plata dividendelor aferente anului 2017.

Dreptul la acţiune privind plata dividendelor este suspus termenului general de prescripţie reglementat de dispoziţiile art. 2517 Cod civil, de 3 ani de la data naşterii dreptului de a acţiona (art. 2523 Cod civil).

În speţă acest drept de a solicita plata dividendelor s-a născut la data adoptării Hotărârii AGA nr. 43/25.05.2018, astfel că la data înregistrării cererii de chemare în judecată – 29.03.2021 termenul de 3 ani nu se împlinise.

Susţinerile pârâtei apelante din cererea de apel referitoare la faptul că reclamanta nu a invocat cazuri de întrerupere sau suspendare a termenului de prescripţie în termen, în condiţiile în care dispoziţiile privitoare la prescripţie sunt nefondate întrucât instanţa are obligaţia de a verifica din oficiu, în condiţiile invocării excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune de către pârât, dacă acţiunea a fost înregistrată înăuntrul termenului general de prescripţie.

Orice altă interpretare ar fi contrară dispoziţiilor ce reglementează instituţia prescripţiei.

În concluzie, Curtea constată că, în raport de data adoptării Hotărârii AGA nr. 43 din 25 mai 2018 ce stabileşte dreptul la dividende aferente anului 2017, acţiunea introdusă de reclamantă privind plata acestor dividende şi înregistrată în data de 29.03.2021 este înăuntrul termenului general de prescripţie de 3 ani, neavând relevanţă faptul că la data de 2.06.2021 a fost majorată valoarea pretenţiilor şi s-a indicat hotărârea AGA adoptată de SC X SRL care individualizează valoarea dividendelor, câtă vreme manifestarea de voinţă a reclamantei la data înregistrării cererii a fost să obţină plata dividendelor cuvenite pentru anul 2017.

În concluzie, faţă de prevederile art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea urmează a respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta SC X SRL.

De asemenea, prin raportare la dispoziţiile art. 453 alin. 1 şi 2 Cod procedură civilă, Curtea va obliga pârâta apelantă SC X SRL la plata cheltuielilor de judecată din apel către reclamanta intimată în cuantum de 3480 lei, având în vedere măsura în care această pârâtă a căzut în pretenţii faţă de valoarea sumei solicitate de către reclamantă.