Hotărâre nr. 971 din 24.10.2023

Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 21 aprilie 2022 şi înregistrată sub nr. 1353/86/2022, reclamantul Xxx, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Silvică Suceava, a formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 146 din 28.03.2022 emisă de către RNP Romsilva - Direcţia Silvică Suceava, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună:

1. anularea deciziei 146 din 28.03.2022 a Direcţiei Silvice Suceava;

2. obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul de la data concedierii şi până la data reintegrării;

3. obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, calculată de la scadenţa drepturilor salariale şi până la plata efectivă;

4. obligarea pârâtei la plata tuturor contribuţiilor datorate statului în calitate de angajator;

5. repunerea părţilor în situaţia anterioară, în sensul obligării pârâtei la reintegrarea în funcţia şi postul ocupat anterior concedierii de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti;

6. obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamantul Xxx a formulat completare la contestaţie, invocând excepţia tardivităţii emiterii deciziei de încetare nr. 146 din 28.03.2022 a Direcţiei Silvice Suceava şi a comunicării deciziei, prin raportare la disp. art. 56 alin. 2 codul muncii.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal

Prin sentinţa civilă nr. 1797 din 21 decembrie 2022 Tribunalul Suceava a respins cererea formulată ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanța a reținut în esență următoarele:

Reclamantul Xxx a fost salariat al pârâtei RNP Romsilva - Direcţia Silvică Suceava, în funcţia de pădurar, în cadrul Ocolului Silvic Moldoviţa.

Prin Decizia nr. 146/28.03.2022 emisă de RNP Romsilva - Direcţia Silvică Suceava (fil. 10-11 ds.), s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantului deoarece nu îndeplineşte condiţiile specifice pentru ocuparea postului de pădurar, prin raportare la disp. art. 3 alin. 1 şi art. 23 din OUG 59/2000 privind Statutul personalului silvic, ale art. 3 şi art. 6 din HG 1076/2009 pentru aprobarea regulamentului de pază a fondului forestier, ale art. 6 lit. a coroborat cu art. 24 din acelaşi regulament; ale art. 3 alin. l, art. 67 alin. 2, ale art. 70 alin. l lit. (c) rap. la art. 14 alin. l lit. (d) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor; şi ale art. 95 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 295/2004.

Ca temei juridic pentru încetarea contractului individual de muncă, prin decizia contestată au fost reţinute dispoziţiile art. 56 alin. 1 lit. (g) din Codul muncii.

Instanţa a reţinut că prin adresa nr. 136802 din 17.02.2022 emisă de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava - Serviciul arme, explozibili, substanţe periculoase (f. 48) s-a adus la cunoştinţă angajatorului faptul că reclamantul deţine calitatea de inculpat într-o cauză penală săvârşită cu intenţie, fapt ce intră sub incidenţa art. 70 alin. 1 lit. c) raportat la art. 14 alin. 1 lit. d) din Legea 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor, astfel încât nu sunt îndeplinite condiţiile de autorizare privind dotarea cu arme şi muniţii a reclamantului.

Potrivit dispoziţiilor art. 56 alin. 1 lit. (g) din Codul muncii, contractul individual de muncă încetează de drept de la data retragerii de către autoritățile sau organismele competente a avizelor, autorităților, ori atestărilor necesare pentru exercitarea profesiei.

Decizia de încetare de drept a contractului individual de muncă are o natură formală, în analiza legalității și temeiniciei deciziei instanța verificând existența cazului de încetare de drept invocat, în speță retragerea de către autoritățile sau organismele competente a avizelor, autorităților, ori atestărilor necesare pentru exercitarea profesiei.

Condițiile, procedura și regulile expres prevăzute în dispozițiile art. 248-252 din Codul Muncii nu sunt aplicabile în caz de încetare a contractului, angajatorul nefiind ținut a le respecta.

Potrivit art. 70 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 295/2004, „Pot fi dotate, în condiţiile prevăzute la art. 69 alin. (4), cu arme letale sau neletale supuse autorizării persoanele care: (...) c) îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. c) - f), h) şi i)”

Art. 14 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 295/2004 prevede, ca şi condiţie pentru autorizare port armă letală, ca persoana să nu fie inculpată într-o cauză penală pentru fapte săvârşite cu intenţie.

Potrivit art. 3 din H.G. nr. 1076/2009 pentru aprobarea Regulamentului de pază a fondului forestier, „paza împotriva tăierilor ilegale de arbori, a furturilor, a distrugerilor, a degradărilor, a păşunatului şi a altor fapte păgubitoare pentru fondul forestier naţional se face numai de către personalul silvic autorizat pentru portul armamentului de serviciu, potrivit prevederilor legale”, iar potrivit art. 23 din O.U.G. nr. 59/2000, „(1) În exercitarea atribuţiilor de serviciu, personalul silvic cu atribuţii de pază a fondului forestier naţional, a fondului cinegetic naţional, a fondului piscicol şi a ariilor naturale protejate are statut special, este dotat cu armament de serviciu letal sau neletal, după caz, şi poate face uz de armă, în condiţiile reglementărilor privind regimul armelor şi muniţiilor. (2) Statutul special este conferit de portul de armă, de îndatoririle specifice în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu şi de riscurile meseriei, care îi pot afecta integritatea fizică şi viaţa.”

Potrivit obligaţiilor asumate prin fişa postului, reclamantul răspunde şi asigură integritatea fondului forestier naţional din cantonul sau cantoanele ce i s-au încredinţat (pct. 19) şi păstrează şi întreţine zilnic armamentul şi muniţia din dotare şi participă la instruirile şi tragerile organizate (pct. 40).

În baza dispozițiilor mai sus enunțate, a concluzionat prima instanță că personalul silvic cu atribuții de pază a fondului forestier național, din care fac parte și pădurarii, este dotat cu armament de serviciu, iar paza împotriva tăierilor ilegale de arbori, a furturilor, a distrugerilor, a degradărilor, a pășunatului și a altor fapte păgubitoare pentru fondul forestier național se face numai de către personalul silvic autorizat pentru portul armamentului de serviciu.

Rezultă, astfel, că una din condiţiile esenţiale îndeplinirii atribuţiilor de pădurar este dată de îndeplinirea cerinţelor pentru autorizarea în vederea purtării de arme letale, cerinţă care, urmare a punerii în mişcare a acţiunii penale pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie nu mai este îndeplinită de către reclamant.

Cum exercitarea profesiei este condiționată de avizul pentru dotarea cu armament, în mod corect pârâta a constatat în lipsa avizului, imposibilitatea continuării raporturilor de muncă.

Referitor la criticile aduse de reclamant prin cererea de chemare în judecată, instanţa le-a apreciat ca neîntemeiate.

Astfel, contrar susţinerilor reclamantului, instanţa a reţinut că decizia contestată nu este lovită de nulitate absolută, fiind motivată în fapt şi în drept, din cuprinsul deciziei reieşind motivele pentru care s-a dispus măsura încetării contractului individual de muncă al reclamantului –incidenţa dispoziţiilor art. 56 alin. 1 lit. g) din Codul muncii.

De altfel, în cazul deciziei de încetare a contractului individual de muncă, textul legal nu prevede obligativitatea motivării în fapt şi în drept, aşa cum este cazul deciziei de concediere.

Legiuitorul a dispus emiterea unui act constatator al încetării contractului individual de muncă, în sens instrumentum probaţionaem.

Ca urmare, decizia angajatorului nefiind una de concediere, nu presupune obligaţia emiterii ei cu respectarea cerinţelor prevăzute de art. 76 din Codul Muncii, ci prin intermediul său se constată numai că a intervenit încetarea de drept a contractului individual de muncă.

Nici excepţia tardivităţii emiterii şi comunicării deciziei contestate, nu este dată, întrucât atât termenul de 5 zile, prevăzut pentru emiterea deciziei, cât şi termenul de 5 zile prevăzut pentru comunicarea deciziei, sunt termene de recomandare, astfel încât o eventuală nerespectare a acestora nu atrage nulitatea deciziei.

Critica reclamantului potrivit căreia temeiul de drept indicat în decizie nu ar fi aplicabil întrucât în cuprinsul adresei nu se menţionează că s-ar fi anulat avizul de port armă nu fost primită raportat la conţinutul adresei nr. 136802 din 17.02.2022 emisă de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava - Serviciul arme, explozibili, substanţe periculoase prin care s-a adus la cunoştinţă angajatorului faptul că salariatul deţine calitatea de inculpat într-o cauză penală săvârşită cu intenţie, fapt ce intră sub incidenţa art. 70 alin. 1 lit. c) raportat la art. 14 alin. 1 lit. d) din Legea 295.2004 privind regimul armelor şi muniţiilor, astfel încât nu sunt îndeplinite condiţiile de autorizare privind dotarea cu arme şi muniţii a reclamantului.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul Xxx, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei apelate și pe fond, admiterea acţiunii şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată din ambele faze procesuale, potrivit disp. art. 453 cod proc. civ.

În motivare a arătat în esență următoarele:

Sub un prim aspect, menţionează faptul că instanţa de fond reia apărările intimatei din întâmpinare, fără a analiza în concret toate apărările lui, respectiv: faptul că în mod nelegal s-a emis o decizie prin care intimata a dispus încetarea contractului, nefiind abilitată să dispună încetarea contractului, ci doar să constate că s-a produs una dintre cauzele care atrag încetarea de drept a contractului, data survenirii cauzei, temeiul de fapt şi de drept; aspectul că nu era necesar încheierea unui nou contract de muncă pentru repunerea în postul deţinut anterior, deci nu era necesară acordarea vreunui aviz, având în vedere faptul că prin decizia Curţii de Apel Suceava nr. 1064/20.11.2021 s-a dispus reintegrarea salariatului în funcţia deţinută anterior concedierii prin decizia 404/24.08.2020, aceea de pădurar, respectiv, repunerea părţilor în situaţia anterioară concedierii.

Susține că instanţa de fond a omis situația litigioasă anterioară dintre părți și conţinutul deciziei Curţii.

Astfel, calitatea de salariat a fost redobândită la momentul pronunţării deciziei 1064/20.11.2021 de Curtea de Apel Suceava, cu caracter retroactiv, nefiind necesare alte demersuri, respectiv, adrese la IPJ în vederea obţinerii avizului de port armă, solicitare de cazier judiciar, aviz psihologic, certificat medical etc., iar la data concedierii ce a făcut obiectul dosarului 2978/86/2020, contestatorul deţinea avizele, autorizaţiile necesare pentru exercitarea profesiei.

Mai mult, intimata recunoaște că avizul de port armă nu a fost retras sau anulat.

Potrivit disp. art. 80 alin. 2 Codul muncii, la solicitarea salariatului, instanța care a dispus anularea concedierii va repune părțile în situaţia anterioară emiterii actului de concediere.

Însă, reintegrarea a fost mai mult formală, angajatorul efectuând demersuri în privinţa contestatorului și solicitând înscrisuri suplimentare, pro causa, tocmai pentru a avea un motiv de încetare a contractului.

Deși reintegrarea presupune reluarea raporturilor de muncă dintre părţi, ca şi cum nu ar fi intervenit niciodată concedierea, intimata a acționat ca în situaţia încheierii unui nou contract de muncă.

Unul din efectele repunerii în situaţia anterioară concedierii contestatorului, conform hotărârii judecătoreşti, îl constituie menținerea continuităţii în muncă şi în aceeaşi profesie, considerându-se că niciodată contractul individual de muncă nu a fost desfăcut, respectarea dispozitivului hotărârii judecătoreşti impunând menţionarea în cuprinsul contractului de muncă ca dată a reîncadrării data când a fost concediat, aspect nerealizat în cauză.

Apreciază că prin decizia contestată s-a procedat la o dublă sancţionare, fiind emise două decizii, una de concediere, şi una de încetare a contractului în baza aceleiași situații de fapt și a aceluiaşi temei juridic, disp. art. 70 alin. 1 lit. c din Legea 295/2004.

Consideră că instanţa de fond a interpretat în mod eronat disp. art. 56 alin. 1 lit. g din Codul muncii, care prevede încetarea de drept a contractului individual de muncă de la data retragerii de către autorităţile sau organismele competente a avizelor, autorizaţiilor sau atestărilor necesare pentru exercitarea profesiei întrucât în cauză nu a fost retras avizul port armă, aspect recunoscut de intimată.

Apreciază că trebuie făcută distincția între retragere și neacordare, ultima ipoteză nefiind incidentă în condițiile în care nu se impunea încheierea unui nou contract de muncă.

Se mai susține că în mod netemeinic s-a reținut că reclamantul nu ar îndeplini condiţiile specifice pentru exercitarea profesiei de pădurar, de la data repunerii în funcţie și până la data emiterii deciziei de încetare neintervenind elemente noi.

Soluţia este nelegală întrucât nu sunt incidente dispozițiile art. 70 alin. l lit. c din Legea 295/2004 prin raportare la disp. art. 14, cu atât mai mult cu cât în luna iulie 2020 (data concedierii) reclamantul nu deţinea arma de serviciu.

Prin adresa 7171/C.c.G./18.09.2020 a Ocolului Silvic Moldoviţa se confirmă că în perioada 2019-2020 nu a fost dotat cu armă de serviciu.

Susține că textele legale prevăd o condiție alternativă, respectiv, nefiind obligatorie dotarea cu armă letală, aceasta fiind prevăzută alternativ cu dotarea cu arma neletală.

Citează dispozițiile art. 23 din OUG 59/2000 și ale art. 70 alin. 1 lit. c din Legea 295/2004,

Arată că motivarea din adresa 136802/17.02.2022 nu poate constitui motiv de încetare, nu se menţionează ca s-ar fi retras avizul de port armă ci se indică doar neîndeplinirea condiţiilor prev. de art. 70 alin. 1 lit. c din Legea 295/2004, fără a se comunica vreo măsură de suspendare sau anulare.

Apreciază că nu există nicio dovadă a anulării/retragerii avizului, şi chiar dacă ar exista nu produce efecte în condiţiile lipsei dotării cu armă de serviciu.

Se mai arată că este dată o stare de discriminare faţă de foştii colegi de serviciu care îşi desfăşoară activitatea fără să fie dotaţi cu armă de serviciu iar potrivit anunţurilor de angajare pe post de pădurar emise de Romsilva, condiţii valabile pentru toată ţara, nu se regăseşte obligativitatea deţinerii avizului port armă.

O altă critică vizează înlăturarea apărărilor referitoare la nulitatea deciziei contestate, pentru lipsa condiţiilor de formă, respectiv a invocat că decizia nu este motivată în fapt, iar temeiul de drept nu este aplicabil.

Susține că decizia nu cuprinde elementele care să identifice fapta care determină încetarea contractului, atât în conţinutul faptic cât şi juridic, motiv de nulitate, aspect necesar pentru a verifica temeinicia măsurii de încetare cât şi obiectivitatea şi imparţialitatea angajatorului la momentul emiterii deciziei și chiar dacă o decizie de încetare are caracterul de instrumentum probationem, trebuie motivată corespunzător.

Nu se poate reţine că decizia reprezintă doar un act constatator, în condițiile în care angajatorul a dispus încetarea contractului, nu a constatat.

Reiterează susținerile privind faptul că nu sunt incidente dispozițiile art. 56 lit. g Codul muncii.

Apreciază ca relevant faptul că IPJ Suceava emite la data de 1.03.2022 atestatul seria SV nr. 09907, care menţionează expres că reclamantul este atestat pentru exercitarea ocupaţiei de agent de securitate, ce presupune în mod implicit sarcini similare atribuţiilor de serviciu de pază ale pădurarului.

Urmare a anulării deciziei, solicită să se facă aplicarea dispozițiilor art. 80 Codul muncii iar în baza dispozițiilor art. 40 lit. f Codul muncii solicită obligarea pârâtei la plata tuturor contribuțiilor datorate statului în calitate de angajator.

În consecință, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat şi obligarea pârâtei intimate la plata cheltuielilor de judecată din ambele faze procesuale cf. art. 453 Cod proc. civ.

4. Apărările formulate

Pârâta intimată Regia Națională a Pădurilor — Romsilva a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, având în vedere în esență următoarele:

În ceea ce privește motivul de apel potrivit căruia instanța de fond nu ar fi analizat apărarea reclamantului potrivit căreia regia nu ar fi fost abilitată să dispună încetarea de drept a contractului ci doar să constate că s-a produs una dintre cauzele care atrag încetarea de drept a acestuia, aceasta este nefondată întrucât instanța de fond a reținut în considerentele hotărârii că întrucât exercitarea profesiei este condiționată de avizul pentru datorarea cu armament, în mod corect pârâta a constatat în lipsa avizului și imposibilitatea continuării raporturilor de muncă.

În ceea ce privește motivul de apel potrivit căruia decizia instanței de fond este greșită întrucât nu ar fi fost necesar încheierea unui nou contract de muncă și, implicit, nici un aviz în vederea dotării reclamantului cu armă, acesta este nefondat întrucât reclamantului nu i s-a încheiat un nou contract de muncă ci prin Decizia 25/17.01.2022 s-a dispus reintegrarea reclamantului în postul deținut anterior, de pădurar la Ocolul Silvic Moldovița — Cantonul silvic nr. 13 Lunguleț, iar, în vederea exercitării funcției sale, regia a făcut demersuri pentru dotarea acestuia cu armă, astfel cum prevede legislaţia în domeniu.

Invocă prevederile art. 3, art. 6 din HG 1076/2009, art. 3 alin. 1, art. 23 din OUG 59/2000 și arată că, o dată cu reintegrarea reclamantului în funcție, s-au făcut demersuri în vederea dotării acestuia (precum și a altor pădurari din cadrul OS Moldovița) cu arme de serviciu noi iar prin adresa 136802/17.02.2022 IPJ Suceava a adus la cunoștință Ocolului Silvic Moldovița faptul că reclamantul deține calitatea de inculpat într-o cauză penală săvârșită cu intenție fapt ce intra sub incidența art. 70 alin. 1 lit. c) raportat la art. 14 alin. 1 lit. d) din Legea 295/2004 astfel încât nu sunt îndeplinite condițiile de autorizare privind dotarea cu arme şi muniţii a reclamantului și nu poate da curs solicitării regiei formulată în aceste sens.

În ceea ce privește motivul de apel potrivit căruia în mod netemeinic ar fi reținut instanța de fond faptul că reclamantul nu ar îndeplini condiţiile specifice pentru exercitarea funcției de pădurar, acesta este nefondat.

Susține că în ambele ipoteze sunt supuse condiției ca persoanele ce sunt dotate cu arme letale sau neletale să nu fie inculpate în cauze penale pentru fapte săvârșite cu intenție;

Referitor la critica potrivit căreia prin adresa 136802/17.02.2022, IPJ Suceava nu ar fi dispus retragerea avizului reclamantului, aceasta este nefondată întrucât IPJ Suceava prin această adresă a menționat clar faptul că nu sunt îndeplinite condiţiile de autorizare privind dotarea cu arme şi muniţii, această adresă este un act administrativ al autorității competente pe care reclamantul avea posibilitatea să-l conteste.

Se invocă Decizia nr. 545/2004 a Curții Constituționale.

Apreciază ca nefondat și motivul de apel potrivit căruia temeiul de drept nu este aplicabil în speță arătând că în speță întrucât autorizarea în vederea dotării cu arme se obține ulterior încheierii contractului de muncă, regia în calitate de angajator, având în vedere fişa postului, în temeiul art. 67 din Legea 295/2004 solicită autorizarea în vederea dotării cu armă a personalului cu atribuții de pază a fondului forestier, perioadă în care atribuțiile de pază ale cantonului sunt îndeplinite de pădurarul (supus autorizării) împreună cu şeful de district, autorizat în vedere deținerii armei, și, implicit, dotat cu armă, iar în cazul în care angajaţii nu obțin autorizaţia contractul individual de muncă încetează de drept.

În ceea ce privește critica potrivit căreia IPJ Suceava i-a eliberat reclamantului un atestat pentru exercitarea funcției de agent de securitate, și că astfel adresa aceleiași instituții nr. 136802/17.02.2022 prin care i s-a comunicat regiei faptul că reclamantul nu îndeplinește condițiile de autorizare privind dotarea cu arme și muniții, ar fi nelegală, menționează că aceste critici nu pot fi adresate Direcţiei Silvice Suceava, întrucât IPJ Suceava este autoritatea competentă în domeniu, iar reclamantul avea posibilitatea să solicite anularea actului administrativ emis de către această instituţie.

Se invocă prevederile art. 3 alin. l , art. 67 alin. 2 din Legea 295/2004.

5. Procedura parcursă în faţa instanţei de apel

Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condițiile art. 4711 C.proc.civ., a fost fixat termen de judecată la data de 6 iunie 2023, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării căii de atac, termen la care instanţa a pus în vedere reprezentantului pârâtei să depună precizări la dosar, acestea fiind depuse la fila 35 ds. apel.

La termenul de judecată din data de 10.10.2023 instanța a rămas în pronunţare.

II. Soluţia şi considerentele Curţii de apel

Verificând, în limitele motivelor de apel, conform art. 477, art. 479 alin. 1 Cod de procedură civilă, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea de către prima instanţă a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Curtea reţine următoarele:

Prin decizia nr. 146/28.03.2022 emisă de Direcția Silvică Suceava (f. 10 ds. fd.) s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantului apelant deoarece nu îndeplinește condițiile specifice pentru ocuparea postului de pădurar, prin raportare la dispozițiile art. 3 alin. 1 și art. 23 din OUG nr. 59/2000, art. 3, art. 6 din HG nr. 1076/2009, art. 70 alin. 1 lit. c raportat la art. 14 alin. 1 lit. d din Legea nr. 295/2004, și ale art. 95 din Normele metodologice de aplicare a legii.

Ca temei legal al deciziei de încetare a contractului de muncă s-au indicat prevederile art. 56 alin. 1 lit. g din Legea nr. 53/2003 iar ca situație de fapt s-a făcut referire la adresa nr. 136802/SAESP/MDM/17.02.2022 emisă de Inspectoratul de Poliție Județean Suceava, Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, la adresa O.S.

Moldovița nr. 10535/1.03.2022 și refuzul reclamantului de a lua la cunoștință de lista locurilor vacante existente.

Prin adresa nr. 136802/SAESP/MDM/17.02.2022 emisă de Inspectoratul de Poliție Județean Suceava - Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase (f. 95 ds. fd.) s-a comunicat, ca răspuns la solicitarea Ocolului Silvic Moldovița, că reclamantul deține calitatea de inculpat într-o cauză penală pentru o faptă săvârșită cu intenție, fapt care intră sub incidența art. 70 alin. 1 lit. c raportat la art. 14 alin. 1 lit. d din Legea nr. 295/2004, nefiind îndeplinite condițiile de autorizare pentru dotarea cu arme și munții pentru acordarea avizului port armă de serviciu.

Se reține că anterior, reclamantul a fost repus în funcția de pădurar la Ocolul Silvic Moldovița prin Decizia emisă de angajator la data de 17.01.2022 (f. 14 ds. fd.), în temeiul deciziei civile nr. 1064/2.11.2021 a Curții de apel Suceava, care a anulat decizia de concediere emisă anterior de angajator (f. 18-24 ds. fd. vol.

I).

O primă critică a reclamantului apelant vizează soluția primei instanțe de respingere a excepției nulității deciziei contestate, reiterându-se susținerile privind nemotivarea deciziei în fapt și în drept.

Ceea ce trebuie avut în vedere în speță este că obiectul contestației salariatului reclamant nu este o decizie de concediere, supusă exigențelor reglementate de art. 76 și de art. 252 alin. 2 din Codul muncii, ci o decizie prin care se constată incidența cazului de încetare de drept a contractului individual de muncă.

Singura cerință impusă de art. 56 alin. 2 din Codul muncii este ca aceasta să fie emisă în scris, în termen de 5 zile lucrătoare de la intervenirea cazului de încetare de drept şi de a se comunica salariatului aflat în situația respectivă în termen de 5 zile lucrătoare.

Întrucât este o decizie prin care se constată încetarea raportului de muncă, aceasta poate fi contestată în fața instanței în termenul prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. a din Codul muncii.

Desigur, decizia angajatorului trebuie să conțină o minimă argumentare privind incidența cauzei de încetare de drept a contractului individual de muncă iar, verificând decizia contestată, Curtea observă că aceasta indică actul în baza căruia s-a constatat că reclamantul nu mai deține avizul necesar exercitării profesiei, aceea de pădurar, dispozițiile legale care impun cerința existenței avizului port armă de serviciu pentru pădurari, cazul de încetare de drept a contractului individual de muncă reglementat de Codul muncii.

Se constată astfel că decizia a cărei anulare se cere conține toate elementele necesare pentru ca salariatul să o poată contesta în fața instanței și totodată ca instanța să verifice dacă erau întrunite condițiile legale pentru a se constata încetarea de drept a raportului de muncă dintre părți.

Contrar susținerilor reclamantului apelant, decizia contestată nu cuprinde în același timp și o decizie de concediere a salariatului, fiind irelevantă sub acest aspect terminologia folosită în cuprinsul deciziei respectiv ”decide încetarea contractului” iar nu ”se constată încetarea contractului”, importantă fiind motivarea în fapt și în drept a deciziei, care se referă încetarea de drept a contractului de muncă.

Susținerea că temeiul legal indicat de angajator nu era aplicabil, nu vizează respectarea unor condiții de formă de către decizie, ci existența cazului de încetare a contractului individual de muncă indicat de angajator, aspect ce va fi analizat în continuare.

Reclamantul apelant contestă faptul că pentru exercitarea profesiei de pădurar avea nevoie de acordarea avizului port armă de serviciu, susținând că acesta este necesar pentru armele letale nu și pentru cele neletale și în aceste condiții, pentru îndeplinirea atribuțiilor de pază putea fi dotat cu o armă neletală.

Conform art. 23 alin. 1 din OUG 59/2000 în exercitarea atribuţiilor de serviciu, personalul silvic cu atribuţii de pază a fondului forestier naţional, a fondului cinegetic naţional, a fondului piscicol şi a ariilor naturale protejate are statut special, este dotat cu armament de serviciu letal sau neletal, după caz, şi poate face uz de armă, în condiţiile reglementărilor privind regimul armelor şi muniţiilor.

În speță este necontestat faptul că reclamantul, având funcția de pădurar, face parte din categoria personalului silvic cu atribuții de pază a fondului forestier național, prin urmare trebuie să fie dotat cu armă letală sau neletală, însă doar în condițiile restrictive reglementate de Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor.

Totodată se reține că potrivit art. 24 alin. 1 din HG nr. 1.076/2009, pentru aprobarea Regulamentului de pază a fondului forestier, ocoalele silvice vor organiza lunar acţiuni de instruire privind folosirea şi întreţinerea armamentului din dotare şi de analiză a activităţii pe linie de pază a pădurilor, precum şi de prezentare a reglementărilor privind paza pădurii.

Prin urmare, aceste dispoziții legale prevăd necesitatea dotării cu arme a pădurarilor dar și că aceștia sunt instruiți lunar pentru folosirea armamentului din dotare, în vederea exercitării atribuției de pază a pădurilor.

Potrivit art. 67 alin. 2 din Legea nr. 295/2004 persoanele juridice de drept public, altele decât cele cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale, precum şi persoanele juridice şi unităţile subordonate sau aflate în coordonarea acestora sunt autorizate să procure, să deţină şi să folosească arme letale şi arme neletale, precum şi muniţia corespunzătoare, în condiţiile prezentei legi, pentru exercitarea atribuţiilor specifice stabilite prin actele normative de organizare şi funcţionare a acestora.

Aceste dispoziții sunt aplicabile Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva, dat fiind că potrivit art. 11 alin. 1 din Codul Silvic (aprobat prin Legea nr 46/2008) fondul forestier proprietate publică şi privată a statului se administrează de către Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, regie autonomă de interes naţional, aflată sub autoritatea statului, prin autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, de către Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură "Marin Drăcea" şi de către Regia Autonomă "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", prin ocolul silvic propriu constituit în condiţiile legii.

Totodată art. 74 alin. 1 lit. a din Legea nr. 295/2004 prevede că: ”(1) Următoarele persoane juridice şi unităţi aflate în subordinea, autoritatea sau, după caz, coordonarea acestora pot deţine şi folosi arme şi muniţii, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 69 - 73, după cum urmează:

a) autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, prin Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva şi unităţile aflate în subordinea sau coordonarea acesteia, precum şi ocoalele silvice private constituite conform legii pot deţine şi folosi arme de foc cu destinaţie utilitară şi muniţia corespunzătoare, pentru exercitarea atribuţiilor de serviciu ale organelor de control, în domeniul pazei fondului forestier şi ocrotirii animalelor, precum şi arme de vânătoare şi muniţia corespunzătoare, pentru recoltarea planificată a vânatului şi combaterea animalelor dăunătoare.”

Acest articol se regăsește în Capitolul III, Secțiunea a 3-a, care reglementează ”Regimul procurării, deţinerii şi folosirii armelor, componentelor esenţiale şi muniţiilor de către persoanele juridice de drept public şi persoanele juridice sau unităţile subordonate sau aflate în coordonarea acestora”.

Art. 69 din același act normativ reglementează condiţiile procurării, deţinerii, păstrării şi dotării personalului propriu cu arme, componente esenţiale şi muniţii astfel:

”(1) Persoanele juridice de drept public, altele decât cele cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale, precum şi persoanele juridice şi unităţile aflate în subordonarea sau coordonarea acestora care, în exercitarea atribuţiilor prevăzute de actele normative de organizare şi funcţionare, desfăşoară activităţi specifice care necesită dotarea personalului cu arme letale şi arme neletale, precum şi cu muniţia corespunzătoare, pot procura şi, după caz, înstrăina asemenea arme şi muniţie, în condiţiile prezentei legi, prin armurierii şi intermediarii autorizaţi în acest sens.

(2) Tipurile şi cantitatea de arme şi muniţie care pot fi procurate se stabilesc, în funcţie de activităţile specifice care urmează să fie desfăşurate, precum şi de numărul de posturi care trebuie încadrate cu personal înarmat, de către conducătorul persoanei juridice prevăzute la alin. (1), cu avizul autorităţilor prevăzute la art. 68.

(3) Păstrarea armelor şi a muniţiei prevăzute la alin. (1) se face în spaţii special destinate şi avizate în condiţiile prevăzute de lege, asigurate în permanenţă cu pază înarmată, în condiţiile legii.

(4) Dotarea cu arme a personalului specializat se face în baza ordinelor de serviciu individuale, emise de conducătorul persoanei juridice prevăzute la alin. (1) sau, după caz, al unităţii subordonate sau aflate în coordonarea acesteia, în care se menţionează datele de identificare ale armei, datele de identificare ale deţinătorului, sarcinile în executarea cărora deţinătorul poate purta şi folosi armele, locurile în care deţinătorul poate purta şi folosi armele, precum şi condiţiile în care acesta poate face uz de armă.”

Astfel cum se observă din dispozițiile legale citate, persoana juridică de drept public și unitățile subordonate acesteia sunt cele autorizate să procure arme, iar dotarea personalului acestora se face în baza ordinelor de serviciu emise de conducătorul unității.

În speță sunt aplicabile și prevederile art. 70 alin. 1, 6 și 7 din același act normativ care reglementează condițiile necesare pentru dotarea personalului propriu cu arme letale sau neletale supuse autorizării şi muniţii astfel:

”(1) Pot fi dotate, în condiţiile prevăzute la art. 69 alin. (4), cu arme letale sau neletale supuse autorizării persoanele care:

a) au împlinit 18 ani;

b) sunt angajate, în baza unui contract individual de muncă, la persoana juridică sau unităţile prevăzute la art. 69 alin. (1);

c) îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. c) - f), h) şi i);

d) urmează un instructaj, desfăşurat de angajator, cu privire la scopul pentru care sunt dotate cu arme, precum şi la condiţiile în care trebuie purtată şi folosită arma, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 31 alin. (3), art. 32, art. 35 - 37, art. 64 alin. (1), art. 65 şi alin. (61), după caz, la sfârşitul căruia semnează un angajament, prin care se obligă să poarte şi să folosească armele şi muniţia din dotare numai în scopurile şi condiţiile stabilite în instructaj.

(6) Folosirea armelor şi muniţiei de către personalul dotat cu acestea se face numai în scopurile stabilite de angajator, cu avizul autorităţilor prevăzute la art. 68, în conformitate cu atribuţiile prevăzute la art. 67 alin. (2).

(7) În vederea dotării cu arme, angajatorul solicită pentru fiecare persoană în parte avizul autorităţilor prevăzute la art. 68, prin care se atestă îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (1) lit. c).

Din aceste dispoziții legale rezultă că personalul unităților menționate, pentru a fi dotat cu arme, letale sau neletale, trebuie să îndeplinească, pe de o parte, cerințele enumerate de lege, între care și cea impusă de art. 14 lit. d, iar, pe de altă parte, la solicitarea angajatorului, să primească de la autoritățile competente un aviz în acest sens.

Art. 68 prevede care sunt autorităţile competente să acorde autorizări de procurare, deţinere şi folosire a armelor, componentelor esenţiale şi muniţiilor și anume Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, inspectoratele judeţene de poliţie în a căror rază de competenţă se află sediul social, respectiv punctul de lucru al persoanei juridice, precum şi de către Inspectoratul General al Poliţiei Române.

În speță, angajatorul a solicitat Inspectoratului Județean de Poliție Suceava să precizeze dacă reclamantul îndeplinește condițiile pentru avizarea deținerii de port armă de serviciu iar acesta a comunicat că reclamantul nu îndeplinește o condiție legală pentru avizare și anume cea prevăzută de art. 14 lit. d din lege, care se referă la acordarea autorizației de procurare arme letale pentru persoane care nu sunt inculpate în cauze penale pentru fapte săvârşite cu intenţie.

Reclamantul nu a contestat că se află într-o astfel de situație, respectiv că este inculpat într-o cauză penală pentru o faptă săvârșită cu intenție.

Este lipsit de relevanță faptul că art. 14 reglementează condițiile de acordare a autorizației de procurare a armelor letale atât timp cât art. 70 alin. 1 lit. c face trimitere la îndeplinirea acestei condiții pentru obținerea avizului de deținere de armă, letală sau neletală, de către personalul din cadrul persoanelor juridice de drept public și unităților subordonate sau aflate în coordonarea acestora, precizarea legiuitorului fiind expresă.

Prin urmare, din interpretarea coroborată a dispozițiilor legale analizate, contrar aprecierii reclamantului apelant, rezultă că pentru personalul Romsilva și a ocoalelor silvice chiar și pentru dotarea cu arme neletale, este necesar avizul acordat de inspectoratul județean de poliție.

În speță nu se aplică art. 29 din același act normativ, invocat de reclamantul apelant, care se referă la posibilitatea contestării măsurii suspendării sau, după caz, a anulării permisului de armă.

Aceasta întrucât aceste dispoziții legale vizează suspendarea sau anularea dreptului de deținere a permisului de armă obținut de o persoană fizică, fiind inclus în Cap.

II din Legea nr. 295/2004 care reglementează procurarea, înstrăinarea, deţinerea, portul şi folosirea armelor, componentelor esenţiale şi muniţiilor de către persoanele fizice, or, pentru personalul din cadrul persoanelor juridice de drept public, autorizate să procure arme, există o reglementare distinctă în lege, astfel cum s-a arătat anterior.

Curtea apreciază ca nefondată critica reclamantului în sensul că nu este incidentă situația reglementată de art. 56 alin. 1 lit. g din Codul muncii pentru că în fapt în luna iulie 2020 nu deţinea arma de serviciu.

Cerința legii este de a îndeplini condițiile legale pentru avizare de port armă de serviciu, în condițiile în care pentru dotarea efectivă cu armă a personalului trebuie îndeplinită procedura prevăzută de lege, detaliată prin HG nr. 11/2018 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor.

Dacă reclamantul avea sau nu avizul necesar pentru dotarea cu arme se verifică la data la care s-a emis decizia de constatare a încetării de drept a contractului său de muncă, respectiv 28.03.2022.

Reclamantul susține că nu era necesară încheierea unui nou contract de muncă pentru repunerea în postul deţinut anterior, prin urmare nu era necesară acordarea vreunui aviz.

În speță, astfel cum s-a arătat, nu s-a încheiat un nou contract de muncă ci doar s-a emis o decizie de repunere în funcție.

Însă, nu se poate reproșa angajatorului că acesta a dorit să verifice dacă salariatul său, repus în funcția de pădurar, pentru exercitarea căreia era necesară dotarea cu arme de serviciu, mai îndeplinește condițiile legale pentru deținerea avizului de port armă de serviciu.

Angajatorul, în speță o unitate subordonată Romsilva, are dreptul dar și obligația legală de a verifica, pe tot parcursul desfășurării raportului de muncă, dacă angajații săi îndeplinesc condițiile legale pentru a-și exercita atribuțiile.

Or, în speță s-a comunicat că reclamantul nu îndeplinește condițiile necesare pentru avizare prin urmare, în mod evident acesta nu poate fi dotat cu armă de serviciu, necesară pentru îndeplinirea atribuțiilor sale, astfel cum s-a argumentat.

În lipsa acestui aviz este incident cazul de încetare de drept a contractului individual de muncă, prevăzut de art. 56 alin. 1 lit. g din Codul muncii.

Potrivit acestuia contractul individual de muncă existent încetează de drept de la data retragerii de către autorităţile sau organismele competente a avizelor, autorizaţiilor ori atestărilor necesare pentru exercitarea profesiei.

Sintagma ”retragerea avizului” din această prevedere legală nu se interpretează în sens literal, respectiv că legiuitorul are în vedere doar situația în care s-ar fi menționat expres în adresa I.P.J. că i se retrage reclamantului avizul de port armă de serviciu.

Dispoziția legală se interpretează în sensul că acest caz de încetare de drept intervine atunci când salariatul nu mai deține avizul, autorizația sau atestarea necesară exercitării profesiei, indiferent cum s-a constatat acest fapt.

Reclamantul mai invocă existența unei discriminări faţă de foştii colegi de serviciu care îşi desfăşoară activitatea fără să fie dotaţi cu armă de serviciu.

O astfel de situație nu a fost dovedită în speță, dar ce trebuie reținut este că, potrivit dispozițiilor legale analizate, pentru exercitarea atribuției de pază a pădurii, specifică profesiei de pădurar, este necesară dotarea cu arme letale sau neletale.

Mai susține reclamantul că potrivit anunţurilor de angajare pe post de pădurar emise de Romsilva nu se regăseşte obligativitatea deţinerii avizului port armă.

Nici acest argument nu poate fi reținut întrucât acest aviz este solicitat de persoana juridică după angajare, astfel cum rezultă din prevederile art. 70 alin. 1 lit. b din Legea nr. 295/2004, care impune existența contractului de muncă ca și condiție pentru avizare.

Curtea apreciază ca irelevant faptul că reclamantul a primit autorizare pentru a fi agent de pază, important fiind faptul că în speță I.P.J. Suceava a comunicat că nu îndeplinește condițiile legale pentru emitere aviz port armă de serviciu.

Curtea apreciază ca nefondată și critica reclamantului apelant privind nemotivarea hotărârii de către prima instanţă.

Potrivit art. 425 alin. 1 lit. b C.proc.civ. hotărârea va cuprinde considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Trebuie avut în vedere faptul că motivarea unei hotărâri judecătoreşti ridică o problemă de conţinut, relevantă fiind consistența analizei juridice şi pertinenţa argumentelor aduse de instanţă în susţinerea soluţiei pronunţate şi nu o chestiune de cantitate.

Pe cale de consecinţă, calitatea unei motivări şi implicit respectarea exigenţelor impuse de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. nu este determinată de volumul considerentelor, ci de valoarea juridică a argumentelor şi de corectitudinea raţionamentului care a stat la baza pronunţării soluţiei.

În egală măsură, trebuie avut în vedere şi faptul că obligaţia judecătorului de a-şi motiva soluţia pronunţată, aşa cum această obligaţie este impusă de prevederile textului de lege mai sus menţionat, presupune necesitatea motivării punctuale a fiecărui capăt de cerere, respectiv a fiecărui motiv de critică formulat şi nu de a răspunde în detaliu fiecărui argument invocat de părţi în susţinerea, respectiv în combaterea pretenţiilor/criticilor cu care a fost învestit.

Trebuie ca instanţa de judecată să examineze şi să dea un răspuns argumentat problemelor esenţiale de fapt şi de drept care se pun în cauza dedusă judecăţii.

Or, analizând considerentele primei instanţe, Curtea constată că aceasta a stabilit mai întâi situația de fapt cu trimitere la probele administrate în cauză, apoi a analizat îndeplinirea condițiilor legale pentru a se constata încetarea de drept a raporturilor de muncă dintre părți, raportat la situaţia de fapt.

Faptul că acesta nu este de acord cu argumentele primei instanţe nu semnifică faptul că aceasta nu a motivat hotărârea atât timp cât instanţa a expus în mod clar şi concis motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină soluția pronunțată.

În plus, prin prezenta decizie s-a răspuns detaliat la toate criticile reclamantului reiterate prin memoriul de apel.

Curtea reține că, față de precizările pârâtei de la termenul din data de 24.10.2023, nu mai era necesar a se reveni cu adresă către Inspectoratul Judeţean de Poliţie Suceava - Serviciul arme, explozivi, substanţe periculoase, dispusă la termenul de judecată din data de 6.06.2023, pentru a se indica care era situaţia avizului de port armă de serviciu deţinut de reclamantul apelant la nivelul lunii martie 2022, respectiv la nivelul lunii august 2020.

Acest fapt rezultă atât din adresa nr. 39013/13.08.2020 a I.P.J., atașată precizărilor cât și din înscrisurile depuse de reclamant pentru termenul de judecată din 24.10.2023, aflate și în dosarul de fond.

Însă, ceea ce se impune a fi subliniat, este faptul că verificarea existenței cazului de încetare de drept a contractului de muncă se face în raport de situația de fapt indicată în decizia contestată, care face referire exclusiv la adresa nr. 136802/SAESP/MDM/17.02.2022 emisă de Inspectoratul de Poliție Județean Suceava - Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase.

Și aceasta întrucât sarcina probei în litigiile de muncă revine angajatorului, conform art. 272 din Codul muncii, prin urmare acesta trebuie să demonstreze că respectiva adresă vizează retragerea avizului necesar deținerii de armă de serviciu, analiza instanței de apel limitându-se la acest aspect.

În concluzie, în mod corect a fost respinsă contestația reclamantului împotriva deciziei prin care s-a constatat încetarea de drept a contractului său de muncă și în aceste condiții instanța nu trebuie să analizeze și susținerile reclamantului apelant privind admiterea capetelor de cerere accesorii.

Pentru aceste considerente de fapt și de drept, în temeiul art. 480 alin. 1 C.proc.civ., Curtea va respinge apelul ca nefondat.