Curtea de Apel SUCEAVA · 3408/227/2021
Hotărâre nr. 1358 din 28.09.2023
Prin Sentinţa penală nr.din 30.01.2023 a Judecătoriei Fălticeni, în baza art. 396 alin. (1), (2) Cod procedură penală raportat la art. 91 Cod penal, a fost condamnat pe inculpatul L.B.I., pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- transport cu orice mijloace de transport a materialelor lemnoase, în volum de peste 10m3, neînsoțite de documente specifice de transport prev. de art. 68 alin. 21 din Legea nr. 46/2008 Codul silvic, la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare;
- conducerea unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 alin. 2 din Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 2 Cod penal, la pedeapsa de 7 (șapte) luni închisoare;
- sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri prev. de art. 275 alin.1 din Cod penal, toate trei cu aplicarea art. 38 alin. 1) Cod penal referitoare la concursul real de infracțiuni, la pedeapsa de 9 (nouă) închisoare.
S-a constatat că infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului Lămășanu Bogdan-Ionuț au fost săvârşite în condiţiile concursului ideal și real de infracţiuni, prev. de art. 38 alin. 1 și 2 Cod penal.
În baza art. 38 alin. 1 și 2, art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai mare, de 9 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite (8 luni + 7 luni= 15/3= 5 luni), respectiv 5 luni, aplicând inculpatului pedeapsa rezultantă de un (1) an și două (2) luni închisoare.
În baza art. 91 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal.
În baza art. 93 alin. (1) Cod penal, a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Suceava, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. (2) lit. b Cod penal, a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.
În baza art. 93 alin. (3) Cod penal, s-a stabilit că, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei municipiului Fălticeni sau Primăriei comunei Râşca pe o perioadă de 80 de zile, afară de cazul în care din pricina stării de sănătate nu poate presta această muncă.
În baza art. 91 alin. (4) Cod penal, s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal, referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 94 Cod penal, supravegherea obligaţiilor prevăzute de art. 93 alin. 2 lit. b şi alin. 3 Cod penal se face de Serviciul de Probaţiune Suceava.
În baza art. 404 alin. 4 lit. a Cod procedură penală raportat la 72 Cod penal, s-a dedus din durata pedepsei perioada reţinerii, respectiv din data de 19.08.2021, ora 13:55 până la data de 19.08.2021, ora 15:45, conform Ordonanţei de reţinere nr. 1479/P/2021 din data de 19.08.2021.
În temeiul art. 404 alin. 4 lit. b rap. la art. 399 alin. 1 cu referire la art. 242 alin. 1 Cod procedură penală, a fost revocată măsura preventivă a controlului judiciar luată față de inculpatul L.B.I..
În temeiul art. 112 alin. 1 lit. b Cod procedură penală, rap. la art. 68 alin. 22 din Legea nr. 46/2008, s-a dispus confiscarea camionului marca Scania de culoare verde cu nr. de înmatriculare SV22NUT, remorca cu nr. de înmatriculare SV52NUT, aflat în custodia Capra Neagră SRL (f. 208, vol.I).
În temeiul art. 112 alin.1 lit.b Cod procedură penală, rap. la art. 68 alin.21 din Legea nr. 46/2008, s-a dispus confiscarea materialului lemnos, în volum de 53,14 m cubi, bun transportat fără documente de proveniență (f.114, vol.I).
În temeiul art. 112 alin.1 lit.b Cod procedură penală, rap. la art. 68 alin.22 din Legea nr. 46/2008, s-a dispus confiscarea unei roţi formată din pneu și jantă, marca Bridgestone, dim. 315/80/22.5, ce prezenta urme de penetrare, diametral opuse, cu diametrul de aproximativ 4mm, în pneu fiind descoperită o altă urmă de penetrare, creată la o distanță de 10 cm de jantă (f.242, vol.I).
În baza art. 404 alin. 4 lit. f) Cod procedură penală, s-a dispus restituirea către inculpatul L.B.I. a terminalului mobil marca Nokia, model TA-1017, cu o cartelă SIM, aflat la Camera de corpuri delicte a IPJ Suceava, conform dovezii nr.54112, din 05.10.2021 (f.242, vol.I).
În baza art. 404 alin. 4 lit. f) Cod procedură penală, s-a dispus restituirea către IPJ Suceava a unui tub cartuș de 9 mm descoperit pe drumul județean, la o distanță de 7-8 metri față de poarta de acces în curtea locuinței inculpatului L.B.I., atașat la dosarul cauzei (fila 227, vol.I).
În temeiul art. 404 alin. 4 lit. c) raportat la art. 249 alin. (1) şi (2) Cod procedură penală, s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii asigurătorii a sechestrului dispuse prin ordonanţa nr. 1479/P/2021 din data de 16.11.2021 de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni, instituit asupra următoarelor bunuri aparţinând inculpatului Lămăşanu Bogdan-Ionuţ: teren intravilan fâneţe de 1480 mp, cotă proprietate 100 %, cu o valoare de 7.696 lei, teren extravilan, categoria fâneţe de 13.269 mp cotă proprietate 100 %, cu o valoare de 13.269 lei, precum şi asupra tuturor bunurilor prezente şi viitoare, mobile şi imobile, până la concurenţa sumei de 13.201 lei, şi a fost menţinută măsura asiguratorie.
În temeiul art. 398 Cod procedură penală raportat la art. 274 alin. (1) Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 1000 lei reprezintă cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmăririi penale.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanță a reţinut că prin rechizitoriul nr. 1479/P/2021 din data de 25.11.2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni, inculpatul L.B.I. a fost trimis în judecată, sub măsură preventivă a controlului judiciar, pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- conducerea unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 alin. 2 Cod penal, constand în aceea că, la data de 05.08.2021, în timp ce transporta material lemnos peste 10 m cubi, în număr de 49 de bușteni, în cantitate de 53,14 m cubi, fără a deține documente justificative, a condus pe DJ155A, din intersecția cu strada Sf.
Glicherie, pe o distanță de aproximativ 1 km, până în poarta de intrare în sediul societății Transmaf SRL, camionul marca Scania de culoare verde cu nr. de înmatriculare SV22NUT, ce tracta remorca cu nr. de înmatriculare SV52NUT, ambele fiind încărcate cu material lemnos buşteni răşinoase, încărcatură ce depăşea gabaritul cabinei în înălţime, fără a deține permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte autovehiculul, respectiv litera E, deși inițial i s-a solicitat să se deplaseze în direcția opusă, către depozitul Sevastian, din sat Dumbrăveni, com.
Râşca, jud.
Suceava, apoi în timpul deplasării pe DJ155A a fost somat să oprească;
- transport cu orice mijloace de transport a materialelor lemnoase, în volum de peste 10m3, neînsoțite de documente specifice de transport, prev. de art. 68 alin. 21 din Legea nr. 46/2008 Codul silvic, constând în aceea că, la data de 05.08.2021, ora 19:40, a fost identificat pe drumul forestier Râșca Mare, pe raza localității Râșca, jud.
Suceava, în timp ce transporta material lemnos peste 10 m cubi, în număr de 49 de bușteni, în cantitate de 53,14 m cubi, fără a deține documente justificative, specifice de transport (aviz de însoţire, documente de provenienţă, etc);
- sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri prev. de art. 275 alin.1 Cod penal, constând în aceea că, în perioada 06.08.2021-08.08.2021, a demontat, în vederea sustragerii de probe, macaraua hidraulică prev. cu greifer montată la data comiterii faptei pe camionul cu nr.
SV22NUT, 4 roți de pe camionul marca Scania de culoare verde cu nr. de înmatriculare SV22NUT, 4 roți de pe remorca cu nr. de înmatriculare SV52NUT, din care una ce prezenta orificii posibil create de un proiectil, restituită la data de 17.08.2021, 4 răcoanțe de pe camionul marca Scania de culoare verde cu nr. de înmatriculare SV22NUT, 4 răcoanțe de pe remorca cu nr. de înmatriculare SV52NUT, în vederea ascunderii infracțiunilor comise anterior..
În urma analizei probatoriului administrat în cauză instanţa de fond a reţinut că acuzaţiile descrise în actul de acuzare sunt dovedite, dincolo de orice dubiu rezonabil.
Astfel, în fapt, s-a reţinut că, la data de 05.08.2021, ora 19:40, pe drumul forestier Râşca Mare, la km 1+500 m, în dreptul pârâului Rezervorului, a fost identificat camionul marca Scania, de culoare verde, cu nr. de înmatriculare SV22NUT, ce tracta remorca cu nr. de înmatriculare SV52NUT, aparținând societății Transmaf SRL, ambele fiind încărcate cu material lemnos buşteni răşinoase, încărcatură ce depăşea gabaritul cabinei în înălţime.
În aceste condiții, dat fiind faptul că transportul realizat a ridicat suspiciuni, lucrătorii de poliție din cadrul Postul de Poliție Râșca au dispus oprirea ansamblului rutier, sens în care au efectuat semnale regulamentare de oprire.
La volanul acestuia se afla inculpatul L.B.I, care era singur în cabina camionului şi căruia i s-au solicitat documentele personale, cele ale ansamblului rutier precum şi documentele pentru materialul lemnos transportat.
Din declaraţiile martorilor audiaţi a reieşit că inculpatul L.B.I., împreună cu soţia sa, L.M., administrează în fapt societatea T SRL, cu sediul în sat Slătioara, com.
Râșca, nr.69, jud.
Suceava, având ca obiect tăierea și rindeluirea lemnului, ocupându-se cu exploatarea materialului lemnos, respectiv tăierea, trierea şi încărcarea acestuia în fondul forestier.
În declaraţia dată în cauză, inculpatul a arătat că, în data de 05.08.2021 s-a deplasat în pădure, unde a lucrat cu taful, a sortat materialul lemnos, apoi l-a încărcat în camion si, ulterior, s-a deplasat pe o distanţă de aproximativ 4-5 km spre o zonă special amenajată cu platforme, unde urma să se întâlnească cu pădurarul pentru a i se tăia avizul de însoţire a materialului lemnos şi de unde acesta urma să fie preluat de către un şofer din partea SC P, societate care se ocupa de transportul materialului lemnos.
Înainte de a ajunge în zona cu semnal, a fost oprit de către organele de poliţie, fiindu-i solicitate documentele personale, cele ale ansamblului rutier precum şi documentele pentru materialul lemnos transportat, întrucât nu avea asupra sa documentele anterior menționate.
Având în vedere că în acea locație nu exista semnal GSM, pentru a se putea accesa aplicația SUMAL sau celelalte baze de date ale Poliției Române în vederea verificării caracterului licit al transportului efectuat și al provenienței materialului lemnos, organele de poliţie i-au solicitat inculpatului să urmeze autospeciala de poliţie până într-o zonă cu semnal.
Totodată, cu acest prilej i s-a mai pus în vedere inculpatului să se deplaseze până la depozitul S din sat Dumbrăveni, com.
Râşca, jud.
Suceava, aflat în administrarea Ocolului Silvic Râşca, în vederea verificării încărcăturii.
A declarat inculpatul că le-ar fi spus agenţilor de poliţie că nu deţine permis de conducere categoria E, specific autoutilitarei la volanul căreia se afla, aspect care însă nu se coroborează cu cele reţinute de către organele de poliţie şi nici cu înregistrările de pe body-cam-uri.
Mai departe, ambele vehicule s-au pus în mișcare, inculpatul urmând autospeciala de poliţie pe o distanţa de aproximativ 500 m, respectiv până în dreptul intersecţiei cu drumul forestier Slătioara.
Inculpatul a intenționat să se abată de la traseul stabilit și să se sustragă de la controlul prefigurat, motiv pentru care autospeciala de poliţie a blocat accesul pe acest sector de drum, care făcea accesul, prin spate, către societatea T SRL (drumul secundar).
Cu toate acestea, conducătorul ansamblului rutier a încercat să forţeze intrarea pe drumul forestier Slătioara, dar fără rezultat, urmărind să se deplaseze către depozitul SC T SRL, folosind ca și cale de acces un drum forestier secundar Râșca Mare – Slătioara, ce făcea accesul către societatea SC T SRL.
Din nou, i s-a cerut deplasarea în locaţia indicată, respectiv la depozitul S din satul Dumbrăveni, com.
Râşca, jud.
Suceava, aflat în administrarea Ocolului Silvic Râşca şi, pentru a se asigura că inculpatul nu se sustrage, lucrătorii de poliție au poziționat autospeciala în drumul de acces secundar.
Aparent, conducătorul auto s-a conformat și a început deplasarea către înainte, însă a oprit din nou ansamblul rutier și a încercat să forţeze intrarea pe același drum secundar, dând cu spatele, fiind oprit de organele de poliție.
Din acest motiv lucrătorii de poliție l-au somat din nou să se îndrepte către locaţia indicată, mai exact, depozitul S, moment în care conducătorul a început deplasarea către înainte, iar autospeciala de poliţie a rămas în spatele ansamblului.
Mai departe, inculpatul a mărit viteza de deplasare, însă organele de poliție și-au dat seama că intenția acestuia nu vizează transportul către locația indicată pentru verificarea materialului lemnos, motiv pentru care au folosit semnalele acustice şi luminoase pentru a-l determina să oprească în timp ce se deplasa pe strada Măgura (sf.
Glicherie).
Deși organele de poliție au pornit semnalele acustice și luminoase în încercarea de a opri ansamblul rutier, inculpatul L.B.I. și-a continuat deplasarea către sediul T SRL.
Întrucât inculpatul L.B.I. nu s-a mai conformat solicitărilor adresate, i s-a solicitat prin microfonul autospecialei de poliţie să se oprească, fiind atenționat asupra faptului că se va utiliza arma din dotare prin executarea de trageri a unor focuri.
Cu toate acestea, nici de această dată, inculpatul nu a respectat indicațiile primite.
Ca urmare a refuzului de a se supune solicitărilor venite din partea organelor de poliție și de a opri camionul, în perioada deplasării pe DJ155A, din direcția str.
Sf.
Glicherie către depozitul societății T SRL, agentul de poliție Ailincăi a armat pistolul din dotare, pentru prima dată (minutul 19.58.45), neexecutând niciun foc de armă, iar la minutul 19.58.55 a armat pistolul pentru a doua oară.
În timp ce inculpatul era somat să oprească, sub avertismentul de a folosi echipamentul din dotare, s-au efectuat 6 focuri de armă de către agentul de poliție atât în plan vertical, cât şi în anvelope, fără ca ansamblul rutier să se oprească și fără a se înregistra victime.
Ultimul foc de armă cu nr.6 a lovit o anvelopă, astfel cum a fost surprins și pe înregistrarea body cam la minutul 19.59.38 (f.97-99,vol.I).
Ansamblul rutier a continuat să se deplaseze cu viteză până în apropierea sediului societății SC T SRL, unde pentru a pătrunde în curte, inculpatul a fost nevoit să intre în curtea propriei locuințe situată în sat Slătioara, com Râşca jud.
Suceava efectuând virajul la stânga din DJ 155A în curtea firmei SC T SRL (la minutul 19.59.41).
Datorită localizării domiciliului inculpatului, accesul în sediul persoanei juridice presupune trecerea pe terenul acestuia.
În poarta de intrare în societatea SC T SRL, camionul cu material lemnos a fost abandonat, iar conducătorul auto a fugit şi nu a mai fost identificat de către agentul de poliție care se afla în urmărirea acestuia, aspect susţinut şi de către inculpat în declaraţia dată.
Prima instanţă a arătat că din momentul în care materialul lemnos a fost încărcat pe autoutilitara aparținând T SRL, inculpatului îi incumba obligația de a deține documente justificative specifice de transport (aviz de însoţire, documente de provenienţă), și că nu pot fi reținute susținerile acestuia în sensul că se deplasa către o zonă cu semnal, unde urma să îi fie înmânat avizul de însoțire a mărfii și, unde, materialul lemnos urma să fie transferat pe o altă autoutilitară, în vederea transportării sale.
Conform art. 7 lit. f) din HG nr. 497/2020 privind normele referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, proveniența materialelor lemnoase, așa cum este definită la pct. 38 din anexa nr. 1 la Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, se atestă cu avizul de însoțire.
Totodată, art. 10 din același act normativ prevede că la momentul începerii transportului materialelor lemnoase, emitentul avizului de însoțire este obligat să introducă în aplicația SUMAL o serie de informații standardizate care generează avizul de însoțire.
La data de 05.08.2021, la sediul Postului de Poliție Râșca, ca urmare a depistării în trafic a ansamblului rutier format din autocamion cu nr. de înmatriculare SV 22 NUT și a remorcii SV 52 NUT, organele de poliție au procedat la verificarea camionului în aplicaţia sumal.control, rezultând faptul că pentru ansamblul rutier depistat încărcat cu material lemnos nu existau generate coduri-avize, fiind transportat ilegal, potrivit procesului verbal întocmit la 05.08.2021 (f. 76-84, vol.I).
Totodată, în urma depistării în trafic a ansamblului rutier format din autocamion cu nr. de înmatriculare SV22NUT și a remorcii SV52NUT, s-a procedat la verificarea bazei de data DEPABD, din care a rezultat faptul că inculpatul L.B.I. nu deţine categoria „E”, necesară pentru a conduce remorca SV 52 NUT (f.70-71, vol.I).
La data de 06.08.2021, s-a procedat la efectuarea percheziției sediului T SRL, respectiv la domiciliul inculpatului L.B.I., ocazie cu care i s-a solicitat inculpatului să pună la dispoziția organelor de cercetare penală camionul marca Scania, cu nr. de înmatriculare SV 22 NUT, și a remorcii SV 52 NUT, fără ca inculpatul să se conformeze.
Conform procesului verbal de percheziție din data de 06.08.2021 inculpatul L.B.I. a indicat materialul lemnos transportat, respectiv un număr de 49 de bușteni, despre care a declarat că nu deține documente de proveniență (f.110, vol.I).
Potrivit procedurii, s-a procedat la inventarierea materialului lemnos, în prezenţa a doi delegaţi din cadrul Gărzii Forestiere Suceava, rezultând o cantitate de 53,14 m cubi (f. 116).
În urma pecheziției domiciliare și a sediului profesional, la locațiile cercetate nu au fost identificate: (i) camionul marca Scania ce tracta remorca cu nr. de înmatriculare SV52NUT, (ii) macaraua hidraulică prev. cu greifer montată la data comiterii faptei pe camionul cu nr.
SV22NUT, (iii) 4 roți de pe camionul marca Scania de culoare verde cu nr. de înmatriculare SV22NUT, (iv) 4 roți de pe remorca cu nr. de înmatriculare SV52NUT, (v) 4 răcoanțe de pe camionul marca Scania de culoare verde cu nr. de înmatriculare SV22NUT, (vi) 4 răcoanțe de pe remorca cu nr. de înmatriculare SV52NUT.
La data de 08.08.2021, în jurul orei 12.00, inculpatul L.B.I. s-a deplasat la locuința agentului de poliție T.
N.
L., din cadrul Postului de Poliție Râșca pentru a-l anunța că autoutilitara cu care a transportat materialul lemnos în data de 05.08.2021 se află în curtea societății și poate fi ridicată de către organele de poliție.
În urma ridicării ansamblului rutier de la inculpat, potrivit procesului verbal din data de 08.08.2021, s-a constatat faptul că s-a intervenit asupra camionului marca Scania, cu remorca cu nr. de înmatriculare SV52NUT, sens în care au fost dezmembrate, anterior predării, bunuri relevante în prezenta cauză, în scopul de a îngreuna activitatea organelor de urmărire penală și de a se sustrage de la aplicarea unor măsuri asiguratorii (f.169-204, vol.I).
Astfel, s-a descoperit că de pe camion au fost dezmembrate instalația de încărcare-descărcare material lemnos, iar autoutilitara SV22NUT are montat un singur rând de roți.
Toate prezoanele aferente celor patru roți ale axelor spate prezentau urme de destratificare a solului, împrejurare de natură a releva faptul că au fost supuse unei intervenții recente de demontare.
În ceea ce privește remorca cu seria șasiu 11630, cu nr. de înmatriculare SV 52 NUT, de asemenea, s-a constatat că și de pe aceasta lipsesc roți, fiind montat un ansamblu de roți simple pe axele din spate, deși în imaginile surprinse de camera bodycam se observă că la data faptei vehiculul era echipat cu roți duble pe toate punțile.
În plus, de pe camion și remorcă mai lipseau un număr de 8 răcoanțe de fixare.
S-a reținut că în perioada 06.08.2021-08.08.2021, inculpatul a demontat, în vederea sustragerii de probe, macaraua hidraulică prev. cu greifer montată la data comiterii faptei pe camionul cu nr.
SV22NUT, 4 roți de pe camionul marca Scania de culoare verde cu nr. de înmatriculare SV22NUT, 4 roți de pe remorca cu nr. de înmatriculare SV52NUT, din care una ce prezenta orificii posibil create de un proiectil, restituită la data de 17.08.2021, 4 răcoanțe de pe camionul marca Scania de culoare verde cu nr. de înmatriculare SV22NUT, 4 răcoanțe de pe remorca cu nr. de înmatriculare SV52NUT, în vederea ascunderii infracțiunilor comise anterior.
Prin Ordonanța din data de 17.08.2021, organele de cercetare penală au revenit cu o solicitare de a preda bunurile sustrase de pe camionul marca Scania, cu remorca cu nr. de înmatriculare SV52NUT, respectiv macaraua hidraulică prev. cu greifer montată la data comiterii faptei pe camionul cu nr.
SV22NUT, 4 roți de pe camionul marca Scania de culoare verde cu nr. de înmatriculare SV22NUT, 3 roți de pe remorca cu nr. de înmatriculare SV52NUT, 4 răcoanțe de pe camionul marca Scania de culoare verde cu nr. de înmatriculare SV22NUT, 4 răcoanțe de pe remorca cu nr. de înmatriculare SV52NUT.
Solicitări similare au fost adresate inculpatului, cât și societății SC T SRL și la data de 07.08.2021,prilej cu care li s-a cerut să predea camionul marca Scania de culoare verde cu nr. de înmatriculare SV22NUT, ce tracta remorca cu nr. de înmatriculare SV52NUT.
La data de 17.08.2021, inculpatul a predat organelor de cercetare penală o roată montată la data comiterii faptelor pe remorca cu numărul de înmatriculare SV 52 NUT, ce prezenta două orificii, posibil create de proiectil, fără a preciza unde se află celelalte bunuri sustrase.
În declaraţia dată, inculpatul a arătat că sâmbătă seara, după efectuarea percheziţiilor domiciliare şi după ce i s-a solicitat în mod expres de către organele de poliţie să predea camionul, acesta s-a deplasat la sediul firmei, unde a demontat de pe camion macaraua, nişte roţi şi răcoanţe, motivând că acestea au fost achiziţionate din banii săi.
Ulterior, duminică dimineaţă, după incidentul din data de 05.08.2021, s-a prezentat la şeful de post din comună pentru a efectua demersuri de predare a camionului.
În drept, instanţa de fond a reţinut că fapta inculpatului L.B.I. care, la data de 05.08.2021, ora 19:40, a fost identificat pe drumul forestier Râșca Mare, pe raza localității Râșca, jud.
Suceava, în timp ce transporta material lemnos peste 10 m cubi, în număr de 49 de bușteni, în cantitate de 53,14 m cubi, fără a deține documente justificative, specifice de transport (aviz de însoţire, documente de provenienţă, etc), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de transport cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase, în volum peste 10 mc, neînsoţite de documentele specifice de transport, faptă prev. de art. 68 alin. 2 ind. 1 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic.
De asemenea, s-a apreciat că fapta inculpatului L.B.I. care, la data de 05.08.2021, în timp ce transporta material lemnos peste 10 m cubi, în număr de 49 de bușteni, în cantitate de 53,14 m cubi, fără a deține documente justificative, a condus pe DJ155A, din intersecția cu strada Sf.
Glicherie, pe o distanță de aproximativ 1 km, până în poarta de intrare în sediul societății T SRL, camionul marca Scania de culoare verde cu nr. de înmatriculare SV22NUT, ce tracta remorca cu nr. de înmatriculare SV52NUT, ambele fiind încărcate cu material lemnos buşteni răşinoase, încărcătură ce depăşea gabaritul cabinei în înălţime, fără a deține permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte autovehiculul, respectiv litera E, deși inițial i s-a solicitat să se deplaseze în direcția opusă, către depozitul Sevastian, din sat Dumbrăveni, com.
Râşca, jud.
Suceava, apoi în timpul deplasării pe DJ155A a fost somat să oprească, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prev. de art. 335 alin. 2 Cod penal,
Totodată, instanța de fond a reținut că fapta inculpatului L.B.I. care, în perioada 06.08.2021-08.08.2021, a demontat, în vederea sustragerii de probe, macaraua hidraulică prevăzută cu greifer montată la data comiterii faptei pe camionul cu nr.
SV22NUT, 4 roți de pe camionul marca Scania de culoare verde cu nr. de înmatriculare SV22NUT, 4 roți de pe remorca cu nr. de înmatriculare SV52NUT, din care una ce prezenta orificii posibil create de un proiectil, restituită la data de 17.08.2021, 4 răcoanțe de pe camionul marca Scania de culoare verde cu nr. de înmatriculare SV22NUT, 4 răcoanțe de pe remorca cu nr. de înmatriculare SV52NUT, în vederea ascunderii infracțiunilor comise anterior, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri prev. de art. 275 alin.1 din Cod penal.
Instanța de fond a apreciat că pentru existența acesteia infracțiuni este necesar ca făptuitorul să urmărească împiedicarea aflării adevărului într-o procedură judiciară aflată în desfășurare, iar prin fapta sa de a sustrage piese componente de pe autoutilitară, inculpatul a urmărit împiedicarea organelor judiciare să soluţioneze cauza, mai ales că avea cunoştinţă de solicitarea acestora de a preda autoutilitara folosită în data de 05.08.2021.
Atitudinea inculpatului, care, la data de 05.08.2021, a fugit de la faţa locului, iar, ulterior, a mutat camionul din incinta depozitului T SRL, descărcând materialul lemnos transportat, denotă faptul că, încă de la început, acesta a urmărit tergiversarea cercetărilor în cauză, motiv pentru care nu au putut fi reţinute susţinerile inculpatului conform cărora ar fi sustras piesele respective întrucât erau achiziţionate din banii săi.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, inculpatul L.B.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru motivele dezvoltate în scris şi susţinute succint de către apărătorul ales al acestuia cu prilejul dezbaterilor şi consemnate în încheierea de şedinţă din data de 15.05.2023.
În esență, inculpatul a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei instanţei de fond iar în rejudecare să se dispună achitarea sa pentru toate infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată.
Cu privire la infracțiunea de sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri prevăzută de art. 275 alin. (1) din Codul penal inculpatul a solicitat să se dispună achitarea sa în temeiul art. 16 alin. 1 lit. b Cod procedură penală, susținând că fapta nu întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii și nici nu a fost săvârșită cu forma de vinovăție prevăzută de lege, întrucât nu a acționat cu scopul de a împiedica aflarea adevărului.
A arătat că a procedat la demontarea și însușirea bunurilor respective întrucât îi aparțineau, fiind achiziționate din banii proprii.
Prin Decizia penală nr. 1358/28.09.2023 pronunţată în dosarul nr. 3408/227/2021 de Curtea de Apel Suceava, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală s-a admis apelul declarat de inculpatul L.B.I. împotriva Sentinţei penale nr. 49 din 30.01.2023 a Judecătoriei Fălticeni pronunţată în dosarul nr. 3408/227/2021, a fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală apelată şi, în rejudecare, s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 1 an și 2 luni închisoare aplicată inculpatului L.B.I. în pedepsele componente.
S-a înlăturat din sentinţa apelată dispoziţia de condamnare a inculpatului L.B.I. pentru săvârşirea infracţiunii de sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri prev. de art. 275 alin. (1) din Codul penal, şi, în temeiul art. 396 alin. (1), (5) Cod procedură penală coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. b) teza I Cod procedură penală, s-a dispus achitarea inculpatului L.B.I. pentru săvârşirea infracţiunii de sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri prevăzută de art. 275 alin. (1) din Codul penal.
În baza art. 38 alin. (1) rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) Cod penal s-a dispus contopirea pedepsei de 8 luni închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de transport cu orice mijloace de transport a materialelor lemnoase, în volum de peste 10m3, neînsoțite de documente specifice de transport, prev. de art. 68 alin. 21 din Legea nr. 46/2008 Codul silvic, cu pedeapsa de 7 luni închisoare aplicată acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 2 Cod penal, în pedeapsă rezultantă de 10 luni și 10 zile închisoare.
S-au menținut dispozițiile de suspendare a executării pedepsei rezultante sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, precum și obligațiile și măsurile impuse de instanța de fond.
Totodată, s-a ridicat măsura sechestrului asigurator dispusă prin ordonanţa nr. 1479/P/2021 din data de 16.11.2021 emisă de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni asupra bunurile imobile ale inculpatului (teren intravilan fânețe de 1480 mp, cotă proprietate 100% cu o valoare de 7696 lei, teren extravilan, fânețe de 13269 mp, cotă proprietate 100% cu o valoare de 13269lei), precum și asupra tuturor bunurilor prezente și viitoare, mobile și imobile ale acestuia, până la concurența sumei de 13.201 lei.
De asemenea, s-a modificat dispoziția prin care în temeiul art. 398 Cod procedură penală raportat la art. 274 alin. (1) Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 1000 lei reprezintă cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmăririi penale, în sensul că în temeiul art. 398 Cod procedură penală raportat la art. 274 alin. (1) Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 1200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 600 lei reprezintă cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmăririi penale, restul cheltuielilor judiciare ocazionate de urmărirea și judecata infracțiunii de sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri prev. de art. 275 alin. (1) din Codul penal urmând a rămâne în sarcina statului conform art. 275 alin. (3) Cod procedură penală.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu sunt contrare prezentei decizii.
Potrivit art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare din apel au rămas în sarcina statului.
În motivarea soluţiei de achitare a inculpatului cu privire la săvârşirea infracţiunii de sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri prev. de art. 275 alin. 1 din Codul penal, Curtea a subliniat că orice faptă care există obiectiv şi a fost săvârşită de către o persoană responsabilă penal poate atrage răspunderea penală doar în măsura în care sunt realizate condiţiile de tipicitate ale infracţiunii, respectiv atunci când există o corespondenţă deplină între trăsăturile faptei concrete şi modelul abstract prevăzut în norma de incriminare.
Prevederea faptei în legea penală este cerinţa ca fapta săvârşită de o persoană să corespundă întocmai tiparului sau modelului existent în norma de incriminare, fiind necesar să existe o corespondenţă pe planul elementelor de factură obiectivă (acţiune, urmare, calitatea subiectului activ sau pasiv etc.) şi a celor de natură subiectivă (forma de vinovăţie), cu menţiunea că trăsătura tipicităţii vizează numai concordanţa dintre elementele obiective ale faptei săvârşite cu cerinţele obiective stabilite în norma de incriminare.
Această cerinţă este îndeplinită exclusiv în cazurile când suprapunerea între fapta comisă şi norma substanţială este deplină, respectiv au fost realizate toate elementele constitutive ale infracţiunii.
În toate situaţiile în care, concordanţa dintre elementele obiective ale faptei săvârşite cu cerinţele obiective stabilite în norma de incriminare nu există, deci nu este îndeplinită condiţia tipicităţii, în limitele reliefate, temeiul achitării este cel prevăzut de art. 16 lit. b) teza I din C. proc. pen.
Infracţiunea de sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri prevăzută de art. 275 alin. (1) din Codul penal, face parte din categoria infracţiunilor contra înfăptuirii justiţiei, fiind reglementată în cuprinsul titlului IV – Infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei din partea specială a Codului penal.
În cazul variantei tip prevăzută de art. 275 alin. (1) din Codul penal elementul material este reprezentat de o acțiune concretizată în cinci modalități - sustragerea, distrugerea, reținerea, ascunderea, alterarea de mijloace materiale de probă sau de înscrisuri.
De asemenea, dispoziţia legală în discuţie este una de trimitere la definiţiile date de lege noţiunilor de „înscrisuri” sau de „mijloace materiale de probă” care, în procesul penal, sunt definite de art. 197, respectiv de art. 198 din Codul de procedură penală.
Totodată, infracțiunea de sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri are ca situaţie premisă existenţa unei proceduri judiciare deja începute iar pentru întregirea conţinutului infracţiunii este necesar ca obiectul material al acesteia să îl constituie mijloacele materiale de probă ori înscrisurile care să aibă aptitudinea de a contribui la aflarea adevărului.
Aptitudinea mijlocului de probă de a fi folosit într-o procedură judiciară este şi un element care califică intenţia făptuitorului, aşa cum rezultă din lecturarea textului legal.
Intenţia este aşadar una calificată prin scop, acela de a altera aflarea adevărului ca obiectiv al unei proceduri judiciare.
Curtea a reţinut că, în cazul infracțiunii prev. de art. 68 alin. 2 ind. 1 din Codul silvic sunt supuse confiscării materialele lemnoase care fac obiectul transportului, mijloacele de transport şi orice alte bunuri care au fost folosite, în orice mod, sau destinate a fi folosite la săvârşirea infracţiunii.
La data de 05.08.2021, organele de poliție nu au putut proceda la indisponibilizarea acestor bunuri.
A doua zi, la data de 06.08.2021, organele de poliție au procedat la efectuarea percheziției la sediul Transmaf SRL și la domiciliul inculpatului L.B.I. în vederea ridicării bunurilor supuse confiscării.
Cu această ocazie, în curtea societății a fost identificat materialul lemnos transportat fără documente legale, însă mijlocul de transport (camionul marca Scania, cu nr. de înmatriculare SV 22 NUT și remorca SV 52 NUT) nu a fost găsit, fiind transferat de inculpat într-o altă locație.
În perioada 06.08.2021-08.08.2021 inculpatul a demontat de pe camionul cu nr.
SV22NUT macaraua hidraulică prevăzută cu greifer, 4 roți și 4 răcoanțe, iar de pe remorca cu nr. de înmatriculare SV52NUT 4 roți și 4 răcoanțe, bunuri pe care și le-a însușit.
La data de 08.08.2021 inculpatul a predat organelor de poliție camionul cu nr SV22NUT și remorca cu nr de înmatriculare SV52NUT, fără bunurile de mai sus.
De asemenea, la 17.08.2021 inculpatul a predat organului de urmărire penală o roată de la remorca cu nr. de înmatriculare SV52NUT, ce prezenta orificii posibil create de un proiectil.
Potrivit adresei nr. 91/30.09.2022 emisă de S.C. T S.R.L., depusă la dosarul instanței de fond, camionul cu nr. SV22NUT nu avea în dotare macara, ci avea doar răcoanțe însă nu dețin informații privind numărul acestora.
În cauză s-a reținut de procuror că fapta inculpatului de a demonta, în vederea sustragerii de probe, macaraua hidraulică prevăzută cu greifer montată la data comiterii faptei pe camionul cu nr.
SV22NUT, 4 roți de pe camionul marca Scania de culoare verde cu nr. de înmatriculare SV22NUT, 4 roți de pe remorca cu nr. de înmatriculare SV52NUT, din care una ce prezenta orificii posibil create de un proiectil, restituită la data de 17.08.2021, 4 răcoanțe de pe camionul marca Scania de culoare verde cu nr. de înmatriculare SV22NUT, 4 răcoanțe de pe remorca cu nr. de înmatriculare SV52NUT, în vederea ascunderii infracțiunilor comise anterior, constituie infracțiunea de sustragerea sau distrugerea de probe sau de înscrisuri prev. de art. 275 alin.1 Cod penal.
Curtea a reținut însă că fapta inculpatului de a demonta de pe ansamblul folosit la transportul ilegal de material lemnos macaraua hidraulică prevăzută cu greifer, 4 roți și 4 răcoanțe, iar de pe remorca cu nr. de înmatriculare SV52NUT 4 roți și 4 răcoanțe, bunuri pe care și le-a însușit, nu este prevăzută de legea penală, întrucât nu sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de sustragerea sau distrugerea de înscrisuri prev. de art. 275 alin. 1 Cod penal.
Deși bunurile în discuție pot fi incluse în categoria mijloacelor materiale de probă (bunuri care au fost folosite, în orice mod, sau destinate a fi folosite la săvârşirea infracţiunii prevăzute la 68 alin. 2 ind. 1 din Codul silvic), acestea nu aveau aptitudinea de a contribui la aflarea adevărului, nefiind relevante în raport cu obiectul probațiunii în cauză.
Aflarea adevărului nu poate fi privită în dreptul penal şi procesual penal ca un deziderat social ori filozofic, deoarece principiul legalităţii nu permite această interpretare.
Scopul care califică intenţia în cazul săvârşirii infracţiunii analizate este blocarea, oprirea cunoaşterii de către organele specializate care au menirea de a afla adevărul a informaţiei pe care o poartă mijloacele de probă.
Examinând hotărârea apelată și actul de sesizare a instanței, Curtea a constatat că nu rezultă care era informaţia pe care o purtau mijloacele de probă însușite de inculpat și în ce mod le-ar fi servit organelor judiciare pentru aflarea adevărului, în condițiile în care în cauză se efectuau cercetări cu privire la infracțiunile prev. de art. 68 alin. 21 din Legea 46/2008 Codul silvic si art. 335 alin. 2 din C.pen, iar inculpatul a recunoscut deținerea și demontarea bunurilor respective de pe mijlocul de transport, dar nu în scopul îngreunării anchetei penale, ci în scopul însușirii lor, considerând că îi aparțin.
Mai mult, Curtea observă că în actul de sesizare a instanței s-a reținut de procuror că inculpatul a sustras bunuri relevante cauzei, în scopul de a se sustrage de la aplicarea unor măsuri asiguratorii, în timp ce instanța de fond a reținut că prin fapta sa de a sustrage piese componente de pe autoutilitară, inculpatul a urmărit tergiversarea cercetărilor în cauză.
Or, nu acesta este scopul incriminării.
Prin incriminarea acestei infracțiuni legiuitorul a dorit să asigure buna înfăptuire a actului de justiție, prin asigurarea accesului la orice probe materiale sau înscrisuri care ar putea contribui la conturarea adevărului în cadrul actului de justiție, și nu pentru a se împiedica sustragerea de la aplicarea unor măsuri asigurătorii.
De altfel, legea prevede în mod expres că în cazul în care bunurile supuse confiscării nu se găsesc, în locul lor se confiscă bani și bunuri până la concurența valorii acestora.
Pe de altă parte, având în vedere modalitățile în care se presupune că s-a comis această faptă, Curtea a apreciat că, în cazul infracțiunii analizate, noțiunea de sustragere echivalează cu elementul material al infracțiunii de furt, care constă în luarea unui mobil din posesia sau detenția altuia.
Or, în speță mijloace materiale de probă se aflau în posesia inculpatului, și nu în posesia organelor judiciare, astfel că fapta inculpatului nu poate constitui infracțiunea de sustragere de probe.
În ce privește alterarea, aceasta are înțelesul de degradare, stricare a respectivului mijloc material de probă astfel încât să nu mai poată fi folosit în cauză, însă actele dosarului nu relevă o astfel de situație.
În aceste condiţii, câtă vreme fapta săvârşită de inculpat nu îndeplineşte condiţia tipicităţii normei de incriminare, Curtea a dispus achitarea acestuia în temeiul art. 396 alin. 5 în referire la art. 16 alin. (1) lit. b teza I Cod procedură penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri prevăzută de art. 275 alin. 1 din Codul penal.