Hotărâre nr. 498 din 26.09.2023

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului - Secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 19.10.2021, sub nr., reclamantul M.A.P., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție Judeţean Suceava, a solicitat anularea ca nelegală și netemeinică a dispoziției nr. 42775/25.11.2020, iar ca urmare a principiului „ceea ce este nul produce efecte nule„ precum și a efectului „repunerii în situația anterioară”, a se dispune acordarea drepturilor legale conferite de Legea nr. 295/2004 de a deține, purta și folosi arme de vânătoare, conferite prin permisul de port armă tip B seria B nr. 086338 eliberat de I.P.J.

Suceava la data de 20.07.2018 și valabil până la data de 20.07.2023.

Solicită obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 17.02.2022 reclamantul a depus la dosar concluzii scrise, prin care a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și a se dispune anularea dispoziției nr. 42775/25.10.2020 emisă de către pârâtul I.P.J.

Suceava, ca nelegală și netemeinică, iar ca urmare a principiilor nulității actului juridic a se dispune reacordarea dreptului de a deține, purta și folosi arme de vânătoare, conform Legii nr. 295/2004.

Prin sentinţa nr. din 09.02.2023, Tribunalul Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată acțiunea având ca obiect “anulare act administrativ”, formulată de reclamantul M.A.P., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs reclamantul M.A.P., criticând-o pentru nelegalitate.

Motivându-şi recursul reclamantul a arătat că, faţă de dispoziţiile art. 193 Cod procedură civilă precum şi faţă de dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, procedura prealabilă a fost îndeplinită atât prin Petiţia nr.

R/60923/31.03.2021, cât şi prin cererea de revocare formulate la data de 10.09.2021, trimisă prin poştă, ambele acte fiind solicitate emitentului revocarea actului administrative unilateral, întrucât este vătămător pentru drepturile reclamantului dobândite conform legii.

A apreciat reclamantul că acţiunea în anulare a unui act administrativ este introdusă cu respectarea termenului prevăzut de art. 11 alin. 1 lit. a din Legea nr. 554/2004, respectiv 6 luni de la momentul comunicării răspunsului la cererea de repunere în drepturi, comunicată la data de 20.04.2021, termenul împlinindu-se astfel la data de 20.10.2021.

A arătat reclamantul că, în fapt este deţinătorul unui permis de port armă tip B cu nr. 42775 emis de către IPJ SUCEAVA prin care i-a acordat dreptul de a deţine, purta şi folosi arme de vânătoare conform legii.

La data de 25.11.2020 a primit dispoziţia nr. 42775 prin care i s-a anulat dreptul de a deţine, purta şi folosi arme de vânătoare şi totodată s-a dispus şi retragerea permisului de armă.

În „motivare,, s-a arătat faptul că nu ar mai îndeplini condiţiile prevăzute de art. 14 alin. 1 lit. f din Legea nr. 295/2004, fără alte explicaţii.

Mai mult prin cererea din data de 14.09.2021 s-a solicitat expres a i se comunica care sunt documentele, probele în baza cărora s-a apreciat faptul că ar prezenta pericol pentru ordinea publică, siguranţa naţională, viaţa şi integritatea corporală a persoanelor, însă aşa cum rezultă din răspunsul comunicat, acestea nu i s-au comunicat întrucât nu sunt destinate publicităţii.

Acest răspuns este halucinant în condiţiile în care a solicitat să i se comunice, ca persoana vătămată şi nu opiniei publice.

Condiţia pericolului pentru ordinea publică trebuia să reiasă din probe certe, iar nu clandestine, imprevizibile, ascunse de controlul judecătorului şi care dau naştere unui arbitrariu al măsurii.

În aceste condiţii ale nemotivării actului şi obscurităţii probelor care au stat la baza acestei dispoziţii a solicitat reclamantul ca instanţa să dispună ca emitentul să comunice la dosarul cauzei aceste înscrisuri şi să constate faptul că această condiţie nu este incidentă în cauză.

Este drept ca la data de 25.09.2020 reclamantul a fost implicat într-un accident de circulaţie, fiind trimis în judecată pentru o infracţiune de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, însă interpretând coroborat dispoziţiile art. 14 rezultă faptul că pentru a nu avea dreptul de a deţine, purta şi folosi arme este necesar ca infracţiunea dedusă judecăţii să fie săvârşită cu intenţie, or să fi fost condamnat definitiv la o pedeapsă cu executare mai mare de 1 an, tot aşa pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie.

În plus trei judecători de drepturi şi libertăţi au confirmat odată cu respingerea propunerii de arestare preventive faptul că reclamantul nu prezintă un pericol pentru ordinea publică, astfel încât concluzia la care au ajuns organele de poliţie este una greşită.

De asemenea, reclamantul a solicitat anularea ca nelegală şi netemeinică a dispoziţiei nr. 42775/25.11.2020, iar ca urmare a principiului „ceea ce este nul produce efecte nule”, precum şi a efectului „repunerii în situaţia anterioară,, a se dispune acordarea drepturilor legale conferite de Legea nr. 295/2004, de a deţine, purta şi folosi arme de vânătoare conferite prin permisul de port arma tip B seria B nr. 086338, eliberat de IPJ SUCEAVA la data de 20.07.2018 şi valabil până la 20.07.2023.

Condiţia pericolului pentru ordinea publica trebuie să reiasă din probe certe iar nu clandestine, imprevizibile, ascunse de controlul judecătorului şi care dau naştere unui arbitrariu al măsurii.

Prin adresa nr. 221915 din 15.03.2021 la solicitarea reclamantului Serviciul arme i-a comunicat faptul că „La nivelul Serviciului AESP din cadrul IPJ Suceava nu au fost identificate procese verbale de constatare a contravenţiilor care v-au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale la regimul armelor şi muniţiilor”.

În dosarul nr. 1397/P/2020 în care s-au efectuat cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de Tâlhărie calificată şi ultraj, dosarul a fost soluţionat prin Ordonanţa de Clasare, în acea cauză reclamantul nu a avut niciodată calitatea de suspect sau inculpat, acest dosar fiind constituit ca urmare a plângerii formulate de către numitul S.

M.

Cauza penală nr. 1393/P/2020 a fost soluţionată definitiv, prin ordonanţa de clasare din data de 14.12.2020 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni, astfel încât acest motiv pentru menţinerea dispoziţiei de anulare a dreptului de port armă de vânătoare nu poate subzista.

A arătat reclamantul că măsura anulării dreptului de a deţine şi purta armă de vânătoare se poate dispune doar cu respectarea procedurii legale, în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege.

În prezenta cauză măsura a fost dispusă în mod abuziv şi nelegal fără a fi respectate dispoziţiile legale întrucât art. 14 lit. f din Legea nr. 295/2004 a fost utilizat ca un „casus belli,, în mod arbitrar şi răzbunător.

De altfel, iniţial, în primul Dosar nr. 4097/86/2021, Tribunalul Suceava, prin Sentinţa nr. 356 din 19 mai 2022 a constatat că Dispoziţia nr. 42775/25.11.2020 emisă de pârât nu îndeplineşte exigenţele legale, nu indică în concret condiţiile neîndeplinite de reclamant şi nici motivele care au condus la măsura anulării autorizării pentru deţinere arme şi muniţii legale.

Simpla indicare a unui text de lege în cuprinsul actului atacat nu este suficientă, pentru valabilitatea acestuia, lipsa expunerii unei motivări pertinente şi adecvate raportate la temeiul juridic reţinut în cauză conduce la producerea unei vătămări reclamantului care nu poate fi remediat decât prin anularea actului.

Or, în rejudecarea cauzei, Tribunalul Suceava, prin Sentinţa civila nr. din 9 februarie 2023, a contrazis exact ce s-a reţinut iniţial.

Astfel, s-a motivat: „Instanţa apreciază că nu prezintă importanţă faptul că la data emiterii actului contestat nu există o sentinţă penală de condamnare a reclamantului, motivate de faptul că pârâtul a apreciat că nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art.14 al. 1 lit. f din Legea nr. 295/2004, nu dispoziţiile art.14 al. 1 lit. c din Legea nr. 295/2004.”.

De asemenea, a reţinut instanţa că „dreptul de a deţine şi folosi o armă letală nu reprezintă un drept constituţional, astfel încât, pentru a beneficia de acest drept, trebuie, printre altele, probată îndeplinirea condiţiei legale imperative de a nu reprezenta un pericol pentru ordinea publică, siguranţa naţională, viaţa şi integritatea corporală a persoanelor.

În acest sens, nu se impune a se face dovada aplicării unor sancţiuni sau pedepse definitive, ci însăşi faptul că a fost pusă în mişcare acţiunea penală....şi s-a luat măsura controlului judiciar faţă de reclamant şi i s-a interzis să deţină sau să folosească arme, poate justifica aplicarea măsurii de anulare a autorizării şi de retragere a permisului de armă”.

A arătat reclamantul că motivarea amintită practic se referă la dubla sancţionare a sa: o dată că i s-a interzis dreptul de a deţine şi folosi arme şi o dată prin anularea autorizaţiei de a folosi arme.

Până la definitivarea unui dosar penal, învinuitul/inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, motiv pentru care legiuitorul a impus anumite reguli atunci când se ia un control judiciar.

Faptul că s-a luat faţă de reclamant măsura interzicerii dreptul de a deţine şi folosi arme, înseamnă că, pe această cale, s-a încercat prevenirea unui „pericol social”, însă anularea autorizării de a folosi arme a fost luată abuziv, deoarece prin interzicerea deţinerii şi folosirii reclamantul nu avea cum să prezinte pericol social.

Pe cale de consecinţa atât timp cât nu s-a pus în mişcare acţiunea penală pentru o infracţiune săvârşită cu intenţie şi nici nu a fost condamnat definitiv pentru o asemenea infracţiune, rezultă că „înscrisurile„ deţinute de pârâtă din care rezultă că reclamantul „prezintă un pericol pentru ordinea publică„ privesc o altă situaţie necunoscută care îi este neclară şi necunoscută.

În toate cazurile în măsura în care este formulată o plângere penală împotriva reclamantului, aceasta nu poate avea decât efect suspensiv cu privire la drepturile prevăzute de Legea nr. 295/2004 atâta timp cât procurorul nu constată din probe că reclamantul ar fi săvârşit cu intenţie o infracţiune astfel încât să înceapă mecanismul de punere în mişcare a acţiunii penale conf. art. 309 CPP.

A considerat reclamantul că instanţa a interpretat în mod greşit dispoziţiile art. 14 al. 1 lit. f din Legea nr. 295/2004 şi a pronunţat o hotărâre total nelegală.

Prin întâmpinarea depusă la data de 09.05.2023 pârâtul a arătat că la data de 15.10.2020, Judecătoria Fălticeni a dispus măsura controlului judiciar faţă de numitul M.A.P, pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 192 alin. (1) şi (2) Cod.

Penal, fiind impusă şi obligaţia de a nu deţine, a nu purta şi a nu folosi arme.

Prin interogarea bazei de date Registrul National al Armelor Integrat, s-a constatat că sus-numitul a fost posesor al permisului de armă tip B, seria B, nr. 086338, în care au fost înscrise două arme letale cu destinaţia vânătoare.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că, la data de 01.08.2020, a fost întocmit dosarul penal nr. 1393/P/2020, numitul M.A.P. fiind cercetat pentru comiterea infracţiunilor de „tâlhărie calificată”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 234 alin. (1) lit. a) şi „ultaj”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 257 alin. (1) din Codul penal.

Având în vedere cele de mai sus, la data de 25.11.2020, s-a constatat că persoana în cauză prezintă pericol pentru ordinea publică, siguranţa naţională, viaţa şi integritatea corporală a persoanelor, dat fiind faptul că acesta este cercetat pentru mai multe infracţiuni cu violenţă.

Aşadar, s-a impus anularea dreptului de deţinere, port şi folosire a armelor şi muniţiilor letale pe care le deţine, conform prevederilor art. 45 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 295/2004, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât nu mai îndeplinea condiţiile prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. f) din acelaşi act normativ.

Numitului M.A.P. i s-a transmis prin corespondenţă adresa nr. 42776 din 25.11.2020, prin care i s-au adus la cunoştinţă măsurile luate, fiind înaintată şi Dispoziţia de anulare a autorizării şi retragerii permisului de armă nr. 42775 din 25.11.2020, în care s-a specificat că măsura anulării a fost luată în conformitate cu prevederile art. 45 alin. (1) lit. b) pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. f), ambele din Legea nr. 295/2004, respectiv „nu prezintă pericol pentru ordinea publică, siguranţa naţională, viaţa şi integritatea corporală a persoanelor”.

În stabilirea în concret a gradului de pericol public s-au avut în vedere prevederile adresei D.A.L.S.P. nr. 295851 din 16.03.2017 prin care s-a statuat faptul că prin permiterea deţinerii, portului şi folosirii unor arme letale de către numitul M.A.P., ca urmare a cercetării în dosarul penal menţionat mai sus, există riscul de trezire atât a unui sentiment de indignare, cât şi de insecuritate în rândul publicului.

În situaţia numitului M.A.P., Dispoziţia de anulare a autorizării şi retragerii permisului de armă nr. 42775 din 25.11.2020 a fost emisă ca urmare a cumulului de factori sus-expuşi, şi nicidecum, exclusiv, ca urmare a săvârşirii de către acesta a infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, infracţiuni pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală.

Faţă de motivele de recurs formulate, a apreciat pârâtul că acestea sunt nefondate, instanţa de fond a analizat atât probatoriul administrat, cât şi dispoziţiile legale incidente, respingând în mod corect acţiunea formulată.

Pe cale de consecinţă, a solicitat pârâtul respingerea recursului ca neîntemeiat şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind legală şi temeinică, iar la pronunţare instanţa de control judiciar să aibă în vedere şi apărările formulate în faţa instanţei de fond.

Analizând recursul ale cărui motive de critică se subsumează prevederilor art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, Curtea reţine următoarele:

În esență criticile recurentului reclamant vizează legalitatea sentinței din perspectiva aplicării normelor juridice incidente, respectiv prevederile art. 14 alin. 1 lit. f) din Legea 295/2004, recurentul indicând cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ.

A arătat astfel recurentul că a solicitat să i se comunice probele în baza cărora s-a apreciat faptul că ar reprezenta pericol pentru ordinea publică, siguranța națională, viața și integritatea corporală a persoanelor, și a precizat că trimiterea sa în judecată a vizat o infracțiune din culpă, iar hotărârile judecătorilor de drepturi și libertăți confirmă că nu prezintă un pericol pentru ordinea publică, dosarul 1397/P/2020 în care s-au efectuat cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată și ultraj fiind soluționat prin ordonanța de clasare, în cauza respectivă reclamantul neavând calitatea de suspect sau inculpat, sens în care a invocat prezumția de nevinovăție.

A mai susținut partea că îndeplinirea condiției pericolului pentru ordinea publică trebuie să reiasă din probe certe referitoare la o infracțiune cu intenție; că în rejudecarea cauzei Tribunalul Suceava contrazice prin sentința civilă nr. /09.02.2023 ceea ce s-a reținut inițial prin sentința nr. 356/19.05.2022, și că motivarea din sentința recurată se referă la dubla sa sancționare, apreciind în concluzie că anularea autorizării de a folosi arme a fost luată abuziv, iar înscrisurile deținute de pârâtă din care rezultă că prezintă un pericol pentru ordinea publică privesc o altă situație necunoscută care îi este neclară și necunoscută.

Cercetând aceste critici reamintește mai întâi Curtea că sentința civilă nr. /19.05.2022 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 4097/86/2021 a fost casată prin decizia nr. 771/07.11.2022 prin care s-a reținut cu autoritate de lucru judecat că exigențele legate de motivarea actului au fost respectate de autoritatea administrative, iar reclamantul a avut cunoștință de motivele pentru care a fost anulat dreptul de a deține arme, așa cum apar ele precizate în raport, acest aspect rezultând cu claritate din conținutul cererii de chemare în judecată și răspunsul la întâmpinare.

Prin urmare este vădit neîntemeiată critica recurentului vizând contrarietatea hotărârii recurate față de sentința nr. 356/19.05.2022 cât timp, conform efectelor casării reglementate potrivit dispozițiilor art.500 C. proc. civ., hotărârea casată nu are nicio putere, dezlegările anterioare neintrând în autoritatea lucrului judecat.

De asemenea, trebuie arătat că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmăreşte, aşa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, sens în care, referitor la invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., trebuie stabilit că acesta vizează situația în care hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie nu le-a aplicat în litera sau spiritul lor, fie le-a aplicat greşit.

Ca atare, în etapa procesuală a recursului nu pot fi examinate argumente care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, precum interpretarea greșită a probelor administrate, întrucât aprecierea și evaluarea probelor administrate în cauză, în vederea stabilirii situației de fapt, rămân în atribuția exclusivă a instanței de fond, iar recursul, cale extraordinară de atac, de legalitate, nu are caracter devolutiv, ci urmărește să supună cenzurii instanței de control erorile în aplicarea dispozițiilor de drept procesual sau material, și prin urmare critici formulate în acest sens al interpretării probelor nu pot forma obiect al judecății căii extraordinare de atac.

Referitor la modul de aplicare a legii, în acord cu dezlegarea primei instanței, relevă Curtea că dispozițiile din norma juridică incidentă, art. 14 alin. 1 lit. f) din Legea nr. 295/2004 impun un cumul de condiţii legale imperative printre care şi aceea de a nu reprezenta pericol social pentru ordinea publică, siguranţa naţională, viaţa şi integritatea corporală a persoanelor.

Într-adevăr, după cum just s-a reținut prin sentință, dreptul de a deţine şi a folosi o armă letală nu reprezintă un drept constituţional fundamental, iar beneficiul dreptului implică îndeplinirea condiţiei imperative legale negative de a nu reprezenta un pericol pentru ordinea publică, siguranţa naţională, viaţa şi integritatea corporală a persoanelor, legiuitorul fiind îndreptăţit să instituie măsuri de ocrotire a interesului general al societăţii constând în analizarea în concret a îndreptăţirii unei persoane de a deţine o armă letală.

Contrar susținerii recurentului, legiuitorul nu impune dovada aplicării unor sancţiuni sau pedepse definitive, sintagma „pericol pentru ordinea publică, siguranţa naţională, viaţa şi integritatea corporală a persoanelor” neputând fi apreciată ca referindu-se doar la pericolul social al unei fapte de natură penală în accepțiunea definiției din Codul penal, ci la sensul mai larg al noțiunii, dat fiind specificul și interesul deosebit al relațiilor juridice reglementate.

Aceasta întrucât dreptul de port şi folosire a unei arme nu se poate acorda decât în condițiile unui control strict al acestei categorii de bunuri speciale, cu un regim restrictiv de circulație, ceea ce determină și un control strict al exercitării dreptului.

Prin urmare, prin pericol pentru ordinea publică trebuie înţeleasă particularitatea acelor circumstanțe menite să releve riscul atingerii sentimentului de siguranță și securitate socială, climatului de ordine și liniște, pericolul constituind o trăsătură esenţială şi comună a tuturor faptelor prin care se încalcă ordinea de drept.

Incriminarea prin legea penală a unor categorii de fapte nu este decât consacrarea legală a existenţei unui grad mai ridicat de pericol pentru faptele ocrotite de legea penală, argument care nu împiedică însă reținerea pericolului în ipoteza unui risc sau grad de pericol ce nu se circumscrie nivelului infracțional.

Observă Curtea că prevederile analizate au fost reținute ca fiind îndeajuns de clare de Curtea Constituțională (a se vedea Decizia CCR nr. 481/2020) care a arătat că acestea sunt precise şi previzibile și stabilesc necesitatea îndeplinirii, cumulativ, a anumitor condiţii, printre care se regăseşte şi aceea de a nu prezenta pericol pentru ordinea publică, siguranţa naţională, viaţa şi integritatea corporală a persoanelor, conform datelor şi informaţiilor existente la organele competente, potrivit prevederilor legale în materie.

A statuat Curtea Constituțională că noţiunea de pericol social nu poate fi reglementată cu o precizie absolută, măsurile luate de autorităţile administrative fiind supuse cenzurii instanţei de contencios administrativ.

În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului prin care a statuat că, din cauza principiului generalităţii legilor, conţinutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută.

Una dintre tehnicile tip de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive.

De asemenea, numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puţin vagi pentru a evita o rigiditate excesivă şi a se putea adapta la schimbările de situaţie (de exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 31).

A.

Așadar, observă instanța de recurs că în luarea măsurii este necesar să se stabilească, pe baza verificărilor efectuate de autoritatea competentă, dacă deţinătorul armei prezintă un asemenea pericol raportat la existența unor date şi informaţii concrete despre această persoană care să determine anularea actului prin care s-a acordat dreptul de port şi folosire a armei.

Or, prima instanță a reținut că, în ceea ce-l privește pe recurent, a fost pusă în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea de infracțiuni, și s-a luat în privința sa măsura procesual penală a controlului judiciar, respectiv interdicția de deținere sau folosire de arme, neinteresând aici caracterul intenționat sau nu al infracțiunii cercetate sau pronunțarea unei soluții de condamnare, ci existența unui risc de insecuritate.

Din aceste date rezultă că recurentul a fost subiectul unor situaţii tensionate, implicat în proceduri penale, iar situaţia cazierului judiciar atestă comiterea și în trecut de fapte prevăzute de legea penală care nu au atins gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Se relevă așadar elemente obiective care conturează o imagine incompatibilă cu condițiile deţinerii de arme letale ce impun drept beneficiar al dreptului o persoană echilibrată, cu deplin autocontrol, aptă să-și domine resentimentele, impulsurile și să gestioneze situațiile de pericol, inclusiv în ipoteza unei provocări, acționând în mod echilibrat, calm şi lucid, în perfect acord și armonie cu nevoia de siguranță social.

În atari circumstanțe, marja de apreciere a autorității intimate nu este depășită, măsura fiind dispusă pentru atingerea scopului legitim al eliminării oricărui factor de risc ce poate aduce atingere climatului de ordine și securitate publică, fiind de admis că în această materie puterea discreționară a autorității administrative trebuie să fie una suficient de largă tocmai pentru atingerea scopului apărării interesului public superior.

Prin urmare, nu prezintă relevanţă faptul că reclamantul beneficiază de prezumția de nevinovăție, de vreme ce aprecierea oportunității menținerii beneficiului dreptului este legată de comportamentul recurentului, în sensul larg al conceptului de pericol, și nu este consecinţa faptelor penale pentru care este sau a fost cercetat penal.

Mai notează aici Curtea că rezultatul aprecierii aspectelor deduse din conduita în societate a beneficiarului dreptului vizează o chestiune de oportunitate a actului administrativ ce excede controlului instanţei de contencios administrativ de vreme ce în atare privință aceasta nu se poate substitui competenţelor organului administrativ, cenzura instanței realizându-se prin verificarea aspectului dacă aprecierea este întemeiată sau pe date obiective, dovedite în cauză, care justifică luarea măsurii, nefiind așadar rezultatul unui exces de putere.

Or, văzând că în prezența datelor şi informaţiilor prezentate pe larg mai sus, aprecierea neîndeplinirii de către reclamant a condiţiei de a nu prezenta pericol pentru ordinea publică, siguranţa naţională, viaţa şi integritatea corporală a persoanelor, nu poate fi considerată ca fiind făcută cu exces de putere de către autoritatea publică intimate, că recurentul a cunoscut informațiile expuse în raportul premergător emiterii dispoziției contestate nr. 42775/25.11.2020 din moment ce a fost implicat în procedurile penale desfășurate împotriva sa a căroro existență nu a negat-o, reținându-se că exercitarea dreptului de apreciere s-a realizat în limitele competenţei conferite de legiuitor în baza respectivelor date şi informaţii obiective, Curtea constată că dispoziția autorității intimate este una justificată, circumscriindu-se atribuției sale specifice de evaluare a riscului pentru eliminarea pericolului pentru ordinea publică, nefiind data încălcarea drepturilor şi libertăţilor recurentului.

Față de aceste considerente, reținând caracterul nefondat al criticilor invocate în cadrul căii extraordinare de atac de reformare de față, caracterul legal al hotărârii instanței de fond, în temeiul art. 496 C. pr. civ., Curtea a respins ca nefondat recursul promovat de recurentul reclamant.