Hotărâre nr. 88 din 30.05.2023

Prin sentinţa civilă nr. x din 7 noiembrie 2019 Judecătoria Botoşani a respins excepţia inadmisibilităţii, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocate de pârâtul RT, ca neîntemeiate.

A admis în parte cererea formulată de reclamanta S.C. X SRL – prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă BT în contradictoriu cu pârâţii RT, RG şi LM– prin reprezentant legal LA (în calitate de succesor al defunctei UA

A constatat că încăperea nr.2 + balconul (în suprafaţă de 30,104 mp) din cadrul unităţii locative nr. 5 (unitate locativă amplasată la etajul 2 al blocului din mun.

Botoşani, str.

Colonel Tomoroveanu nr. 1, jud.

Botoşani, înscrisă în cartea funciară sub nr. 50039-C1-U14 Botoşani, sub nr. cadastral 1353/1/II;5), spaţiu care a fost separat, prin zidirea uşii de legătură, de încăperea nr. 1 din cadrul aceleiaşi unităţi locative, prevăzut cu uşă de acces din construcţie (asupra căreia era înscris, la momentul efectuării expertizei, nr. 7), astfel cum a fost descris în raportul de expertiză MI, se regăseşte în proprietatea S.C.X SRL, dreptul de administrare asupra acestuia aparţinând în exclusivitate lichidatorului judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă BT.

A obligat pârâţii RT şi LM– prin reprezentant legal LA (în calitate de succesor al defunctei UA) (faţă de care se dispune evacuarea) să lase reclamantei (prin lichidator judiciar), în deplină proprietate şi liniştită posesie, spaţiul descris mai sus.

A constatat că unitatea locativă nr.45 (amplasată la etajul 3 al blocului din mun.

Botoşani, str.

Colonel Tomoroveanu nr. 1, jud.

Botoşani, înscrisă în cartea funciară sub nr. 50039-C1-U15 Botoşani, sub nr. cadastral 1353/1/III;45), compusă din încăperea nr. 1, în suprafaţă de 34,36 mp, cu uşă de acces spre hol executată de pârâtul RT fără îndeplinirea exigenţelor legale (având înscris deasupra acestei uşi, la momentul efectuării expertizei, nr. 49), precum şi din încăperea nr. 2, în suprafaţă de 21,36 mp + balcon, în suprafaţă de 10,08 mp (acestea din urmă fiind separate, prin zidirea uşii de legătură, de încăperea nr. 1), prevăzute cu uşă de acces din construcţie (asupra căreia era înscris, la momentul efectuării expertizei, nr. 47), astfel cum au fost descrise în raportul de expertiză MI, se regăseşte în proprietatea SC X SRL, dreptul de administrare asupra acesteia aparţinând în exclusivitate lichidatorului judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă B T.

A obligat pârâţii RT şi RG (faţă de care se dispune evacuarea) să lase reclamantei (prin lichidator judiciar), în deplină proprietate şi liniştită posesie, spaţiul descris mai sus.

A constatat că unitatea locativă nr. 47 (amplasată la etajul 3 al blocului din mun.

Botoşani, str.

Colonel Tomoroveanu nr. 1, jud.

Botoşani, înscrisă în cartea funciară sub nr. 50039-C1-U12 Botoşani, sub nr. cadastral 1353/1/III;47), în suprafaţă totală de 34,36 mp, partajată în 2 încăperi distincte (de către pârâtul RT, prin zidire, fără îndeplinirea exigenţelor legale), cu aplicarea, suplimentar faţă de uşa de acces din construcţie, şi a unei a doua uşi de acces spre hol, pentru cel de-al doilea spaţiu rezultat (executată, la fel, de pârâtul RT fără îndeplinirea exigenţelor legale) (fiecare dintre cele două uşi de acces având înscrise, la momentul efectuării expertizei, acelaşi număr, şi anume 51), astfel cum au fost descrise în raportul de expertiză MI, se regăsesc în proprietatea SC X SRL, dreptul de administrare asupra acestora aparţinând în exclusivitate lichidatorului judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă Bădeliţă Toader.

Au fost obligați pârâţii RT şi RG (faţă de care se dispune evacuarea) să lase reclamantei (prin lichidator judiciar), în deplină proprietate şi liniştită posesie, spaţiul descris mai sus.

S-a luat act de renunţarea reclamantei la judecata faţă de pârâtul GC (referitor la încăperea nr. 1 din cadrul unităţii locative nr. 5).

A respins cererea reclamantei de obligare a pârâtului RT la plata sumei de 5.551 lei, reprezentând cheltuieli pentru intrarea în legalitate cu golul de uşă practicat pentru accesul din hol spre camera nr. 1 a unităţii locative nr. 5, precum şi pentru închiderea golului de uşă ce făcea accesul între camera 1 şi camera 2 din această unitate locativă, ca neîntemeiată.

A respins cererea reclamantei de rezoluţiune a antecontractului de vânzare – cumpărare încheiat la data de 16.11.2007 între SC X SRL – prin administrator RT şi numita R G, ca rămasă fără obiect (ca urmare a constatării nulităţii absolute a acestui act).

A admis în parte cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată.

Au fost obligați pârâţii RT şi RG să achite reclamantei (prin lichidator judiciar), în solidar, suma de 2.300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

A respins cererea pârâţilor de acordare a propriilor cheltuieli de judecată, ca neîntemeiată.

Prin decizia din 2 martie 2022 Tribunalul Botoşani – secţia a II a civilă a respins ca inadmisibil apelul declarat de apelanta R G, împotriva sentinţei civile nr.x din data de 07.11.2019, pronunţată de Judecătoria Botoşani, în dosarul nr..

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta RG, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Potrivit art.425 alin. l lit. b Cod procedură civilă, „hotărârea va cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor (s.n.)”.

După opinia mea, în baza acestui text de lege Tribunalul Botoşani avea obligaţia să expună şi să se pronunţe asupra apărărilor pe care le-a invocat în concluziile scrise pe care le-a depus la dosar (în sensul respingerii excepţiei inadmisibilităţii cererii de apel în raport de art.444 Cod procedură civilă), cu atât mai mult cu cât a formulat aceleaşi susţineri şi pe calea recursului anterior.

Tribunalul Botoşani nu a făcut vorbire nicidecum despre aceste apărări, ignorând existenţa lor, ceea ce constituie practic - o încălcare a principiul dreptului la apărare prevăzut de art. 13 Cod procedură civilă.

Drept urmare, susţine că instanţa de apel a încălcat dispoziţia procedurală a art.425 alin. l lit. b Cod procedură civilă, ceea ce - consideră - atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art.488 alin. l pct.5 Cod procedură civilă.

După cum a arătat în concluziile scrise pe care le-a depus la dosarul de apel, reiterând din cele pe care le-a prezentat şi în dosarul de recurs nr.9394/193/2018*, potrivit art.444 combinat cu art.445 Cod procedură civilă este obligatorie completarea hotărârii, nefiind legală formularea cererii de apel/recurs „Dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale ...”.

Până la evidenţă, această normă de lege raportează la hotărâre o asemenea omisiune, adică la cuprinsul ei conform art.425 alin. l Cod procedură civilă, ce conţine practicaua, considerentele şi dispozitivul.

Este adevărat că în dispozitivul sentinţei civile nr.4506/07.11/2019 a Judecătoriei Botoşani nu se regăseşte explicit soluţia asupra cererii de primă instanţă, calificată de aceasta ca fiind o cerere reconvenţională.

Însă, astfel de omisiune, pur formală în speţă, nu înlătură faptul real al soluţionării pe fond a cererii, de pronunţare a unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare, de către prima instanţă.

În realitate, Judecătoria Botoşani a analizat pe fond cererea recurentei, pronunţându-se explicit asupra ei - e adevărat, în considerente – „instanţa nu va putea decât să respingă cererea reconvenţională formulată de pârâta RG cu privire la pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru apartamentele nr.45 şi 47”.

În justificarea acestei soluţii de respingere a cererii reconvenţionale prima instanţă a reţinut, în mod esenţial şi în sinteză, că nu ar fi explicabilă încheierea antecontractului din 16.1 1.2007 cu 4 luni înainte de emiterea actelor de adjudecare, că antecontractul ar fi nul absolut pentru că vânzătorul nu ar fi deţinut calitatea de proprietar, că antecontractul din 16.11.2007 nu ar avea dată certă.

Consideră, astfel, că prima instanţă a analizat şi s-a şi pronunţat asupra cererii introductive, în sensul respingerii ei, omiţând doar formal înscrierea soluţiei de respingere pe fond în dispozitivul hotărârii.

Este de subliniat, aici, că însăşi instanţa de apel a reţinut cele sus-¬menţionate în considerentele deciziei pe care a atacat-o.

Analiza pe fond a cererii recurentei de pronunţare a unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare este consemnată, astfel, în penultimile două aliniate din pagina 3 a hotărârii, precum şi în aliniatele 6 şi 7 de la pagina 5 a hotărârii.

Mai mult, se consemnează de către instanţa de apel : „Pentru aceste considerente, a respins cererea reconvenţională formulată de pârâta RG cu privire la pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare pentru apartamentele nr.45 şi 47”.

Faţă de acestea, solicită instanţei de recurs să constate şi să reţină că, atât din punctul de vedere al interpretării literale a art.444 Cod procedură civilă, prin prisma distincţiei dispozitiv / hotărâre sus-menţionată, cât şi în spiritul legii, al finalităţii aplicării acestei norme procedurale, respectiv de corectare a unei omisiuni absolute şi evidente de pronunţare, crede că are deschisă calea cererii de apel împotriva hotărârii de primă instanţă, ci nu procedura de completare a hotărârii prevăzută de art.444 Cod procedură civilă.

În sensul celor pe care le afirmă, un argument în plus este că, dacă ar fi fost deschisă doar calea prevăzută de art.444 Cod procedură civilă, prima instanţă ar fi fost pusă în situaţia de a-şi reforma propria hotărâre, de a reface o judecată deja înfăptuită, motivată în cadrul considerentelor sentinţei.

Or, o asemenea reformare nu era legal posibilă decât pe care judecăţii în apel, prin soluţionarea cererii de apel pe care am formulat-o împotriva sentinţei civile nr.4506/07.11.2019 a Judecătoriei Botoşani.

De asemenea, în acelaşi sens, invocă cele ce au fost înserate în considerentele Deciziei RIL nr. 19/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - în cadrul unei analize pe marginea art.457 alin.4 Cod procedură civilă.

Aplicând acest raţionament la speţa de faţă, se poate susţine că, atâta vreme cât judecătorul fondului a greşit, prin aceea că deşi a judecat fondul, conform considerentelor, a omis să înscrie soluţia în dispozitiv, inducând astfel în eroare, recurenta nu ar trebui să fie prejudiciată în niciun fel.

Consideră că, într-o asemenea situaţie, în baza dreptului fundamental al liberului acces la justiţie, este îndreptăţită să se dea curs cererii de apel, aşa cum a fost formulată, iar corectarea erorii sus-menţionate săvârşită de prima instanţă, a omisiunii acesteia de a înscrie în dispozitiv soluţia explicit arătată în considerente, poate fi lesne realizată printr-o trimitere administrativă, spre îndreptare din oficiu, în cadrul reglementat de art.442 alin. l Cod procedură civilă.

Drept urmare, socotind că prevederile art.444, art.445 Cod procedură civilă au o natură procedurală şi având în vedere toate cele ce preced, în sensul aplicării greşite, nelegale, a acestor norme de către instanţa de apel, solicită instanţei de recurs să reţină, ca urmare, incidenţa (aceluiaşi) motiv de casare prevăzut de art.488 alin. l pct.5 Cod procedură civilă.

Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că acesta este întemeiat, pentru următoarele considerente :

Recurenta și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art.488 alin.1 pct.5 C.proc.civ., criticând decizia instanței de apel sub două aspecte:

Sub un prim aspect a invocat încălcarea dispozițiilor art.425 alin.1 lit.b) C.proc.civ. de către instanța de apel prin neanalizarea/ignorarea apărărilor fomulate prin concluziile scrise depuse la dosar în sensul respingerii excepției inadmisibilității cererii de apel, ceea ce a determinat încălcarea dreptului său la apărare.

Sub cel de-al doilea aspect, recurenta invocă, în esență, aplicarea eronată a dispozițiilor art.445 C.proc.civ., apreciind că interpretarea dispozițiilor art.444 C.proc.civ. de către instanța de apel s-a realizat formal, fără a se raporta la dispozițiile art.425 alin.1 C.proc.civ.

Cu titlu preliminar, Curtea reține că acele critici ce vizează încălcarea dispozițiilor art.425 alin.1 lit.b) C.proc.civ., susținând recurenta că hotărârea instanței de apel nu este motivată, sunt circumscrie motivului de nulitate prev. de art. 488 pct. 6 și nu a celui prev. art. 488 pct. 5 Cod procedură civilă ce exclude regulile de procedură incluse în mod expres la celelalte motive de casare prev. de art. 488 alin. 1 pct. 1-4, 6-7 din Codul de procedură civilă.

Parcurgând decizia apelată, instanța de recurs constată că excepția inadmisibilității a fost analizată succint de către tribunal, instanța de apel neînsușindu-și însă apărările reclamantei, aspect ce nu echivalează cu o nemotivare a soluției.

Curtea constată, că în raport de criticile recurentei, pe de o parte, acestea exced controlului de legalitate specific acestei etape procesuale, iar pe de altă parte, că aspectele invocate de acesta nu vizează în realitate lipsa motivării, ci se manifestă nemulțumirea față de argumentele expuse de instanța de apel, solicitându-se soluționarea recursului prin prisma unor critici care nu țin de legalitatea hotărârii.

Instanța amintește că, actualmente, coroborând dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 6 cu dispozițiile art. 498 alin. 1 Cod de procedură civilă rezultă că, instanța de recurs va putea casa hotărârea recurată pentru acest motiv numai în măsura în care lipsesc cu desăvârșire considerentele sau sunt prezente doar anumite considerente care nu au nicio legătură cu natura cauzei, considerente care din această perspectivă vor fi privite în continuare ca fiind echivalente cu nejudecarea fondului.

De principiu, Curtea subliniază faptul că un raționament logico-juridic neconvingător poate conduce la o nemotivare/motivare necorespunzătoare însă, în speță, faptul că recurenta nu a agreat raționamentul instanței de apel, nefiind în acord cu aceasta, nu poate echivala cu o nemotivare/motivare necorespunzătoare.

Curtea reține că interpretarea într-o altă modalitate decât cea agreată de recurentă a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor legale incidente nu echivalează cu absența motivării, în sensul prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

În analiza deciziei recurate se constată că instanța de apel a argumentat soluția pronunțată cu respectarea cerințelor art. 425 Cod procedură civilă, care reglementează conținutul hotărârii judecătorești și cele ale art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care garantează dreptul la un proces echitabil, motivarea hotărârii reprezentând o garanție procesuală esențială, întrucât instanța de apel a expus argumentele care au determinat deznodământul judiciar în cauza dedusă judecății.

Curtea constată că în cuprinsul hotărârii judecătorești analizate nu se regăsesc considerente contradictorii, instanța de apel înfățișând într-o manieră clară și coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluției asupra excepției inadmisibilității.

Astfel, Curtea conchide faptul că modul în care au fost construite criticile recurentei nesocotește caracterul de cale extraordinară de atac a recursului, în care nu pot fi deduse și analizate aspecte care vizează netemeinicia hotărârii atacate, motiv pentru care, Curtea nu poate reține criticile întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 6 din Codul de procedură civilă.

În ceea ce privește aplicarea eronată a dispozițiilor art.444 C.proc.civ., Curtea reține caracterul întemeiat al criticilor recurentei, pentru argumentele ce succed.

Astfel, constată că prima instanță, deși nu a cuprins în dispozitivul hotărârii soluții pentru cererea având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare și cea având ca obiect obligarea reclamantului la plata sumei de 90.000 lei-prejudiciu material cauzat prin neîndeplinirea atribuțiilor de lichidator judiciar, a analizat aceste cereri în considerentele hotărârii, pronunțându-se deopotrivă asupra acestora în sensul respingerii/decăderii.

Curtea apreciază interpretarea pe care o propune instanța de apel în această situație atipică (atunci când prima instanță omite să se pronunțe în dispozitiv asupra unor capete de cerere, le analizează în cuprinsul considerentelor), ca fiind cât se poate de formalistă și sancționează în mod injust partea, pentru o practică neconformă a instanței, validând în acest fel artificiul prin care prima instanță a înțeles să complinească lipsurile dispozitivului prin analiza cererilor în cuprinsul considerentelor, contrar dispozițiilor art.425 alin.1 lit.b) și c) C.proc.civ. potrivit cărora dispozitivul hotărârii trebuie să se oglindească în considerentele acesteia (și invers).

Prin invocarea inadmisibilității apelului raportat la dispoziiile art.445 C.proc.civ, pretinzându-se părții că ar avea deschisă calea completării în condițiile art.444 C.proc.civ., instanța de apel a încălcat dreptul fundamental al părții la acces la justiție consacrat de art.21 Constituție, întrucât o astfel de procedură nu putea fi urmată de către recurentă, în codițiile în care prima instanță a tranșat cererile respective în cuprinsul considerentelor.Urmând mai departe acest raționament ar presupune ca prima instanță să fie pusă în situația de a rediscuta aspecte asupra cărora s-a pronunțat deja prin considerentele hotărârii, de neconceput din punct de vedere procedural.

În acest sens este și argumentul de text, dispozițiile art.444 C.proc.civ. făcând referire la situația în care prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale.(Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond dupa casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare.) Așadar, codul face referire la hotărâre și nu în mod strict la dispozitivul acesteia, astfel că pronunțându-se în cuprinsul considerentelor asupra celor două cereri, nu îi poate imputa părții neurmarea acestui demers judiciar.

În concluzie, Curtea apreciază că soluția instanței de apel este dată cu încălcarea dispozițiilor art.444, art.445 C.proc.civ. prin raportare la art.425 alin,1 lit.b) și c) C.proc.civ. și art.21 Constituție.

Reținând incidența motivului de casare prevăut de art.488 alin.1 pct.5 C.proc.civ., în temeiul art.498 alin.2 C.proc.civ. a admis recursul și a casat decizia nr.75 din 2.03.2022 pronunţată de Tribunalul Botoşani.Având în vedere că a mai fost dispusă o dată trimiterea cauzei spre rejudecare, a fixat termen la data de 21.09.2023 pentru rejudecarea apelului declarat de apelanta – pârâtă R G, pentru când se vor cita părţile.